Rusia pare că se pregătește de o „operațiune specială” la București. Temerile pentru premeditarea unui scandal de proporții în Parlament la discursul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, programat săptămâna viitoare, au crescut după ce patru dintre agitatorii Moscovei ajunși în legislativul român au fost chemați la raport de ambasadorul Kuzmin, iar AUR a început să agite iar tema drepturilor românilor din Ucraina.
Patru parlamentari români s-au prezentat joi la Ambasada Rusiei, pentru „o întâlnire cu Ambasadorul Federației Ruse, Valeri Kuzmin”, pe o temă de-a dreptul ridicolă: așa-zisa „Pace de la București”, un “memoriu” privind neutralitatea României.
Deputatul PSD-ist Dumitru Coarnă, fost lider al Sindicatului polițiștilor, printre cei care s-au prezentat la ușa Ambasadei Ruse, să „propună” neutralitatea României!
Compoziția „delegației” de parlamentari era previzibilă. S-au dus la convocarea făcută de ruși senatoarea Diana Șoșoacă, deputații Mihai Lasca și Francisc Tobă (toți trei, băgați în Parlament de AUR, acum neafiliați) și deputatul Dumitru Coarnă (PSD), fost șef al Sindicatului polițiștilor, devenit pensionar special la 45 de ani.
Apariția lui Coarnă la ușa Rusiei este o confirmare a suspiciunilor privind legăturile subterane ale PSD – sau, cel puțin, ale unora dintre liderii săi – cu serviciile și propaganda Moscovei.
Dumitru Coarnă este unul dintre inițatorii dubiosului proiect de Lege a Suveranității, în fapt o altă petardă a Rusiei aruncată pentru a agita așa-zisul naționalism în România.
Șoșoacă a publicat pe contul său de Facebook un comunicat în care anunță că „partea română” – adică tocmai cei patru parlamentari care s-au prezentat la apelul Rusiei – „a prezentat poziția de neutralitate, în sensul neimplicării României în războiul dintre cele două state beligerante: Federația Rusă și Ucraina, astfel cum o solicită majoritatea românilor, precum și propunerea de începere a tratativelor de pace în cadrul neutru al României, în Casa Poporului, în vederea încheierii Păcii de la București“.
Șoșoacă a ținut să dea asigurări că „întâlnirea a avut loc la solicitarea părții române, adresată prin Memoriul menționat, Memoriu și solicitare de întâlniri care au fost transmise tuturor statelor implicate și vecine statelor beligerante, prima Ambasadă care a acceptat discuții fiind cea a Federației Ruse“.
La o zi după anunțului privind discursul lui Zelenski în Parlamentul României, AUR dă comunicat în care vorbește despre „problemele cu care se confruntă românii în Ucraina” și-l somează pe președintele ucrainean „să facă referire la acest lucru”
În aceeași zi, pe contul de Facebook al lui George Simion a apărut un comunicat în care AUR „cere încheierea unui Acord privind protejarea limbii române în Ucraina”.
Cu doar câteva zile înaintea discursului ținut în Parlamentul României de președintele țării atacate de Rusia, partidul extremist crescut pe narativele conspiraționiste ale Moscovei se trezește să acuze: „Problemele cu care se confruntă minoritatea română din Ucraina sunt multe – accesul la învăţământul în limba maternă, hărțuirea liderilor comunității românești, utilizarea oficială a limbii române în administrație și în justiţie, finanţarea activităţilor asociaţiilor minorităţii române, mass-media în limba română, păstrarea identităţii religioase, limba română ca limbă de cult etc. – însă cea care poate fi soluționată imediat privește dreptul de a învăța în limba maternă. În intervenția video pe care președintele Zelenski o va avea în Parlamentul României, trebuie să facă referire la acest lucru“.
Pentru a păstra aparențele, în finalul comunicatului AUR se menționează că „Alianța pentru Unirea Românilor reiterează poziția sa de condamnare a agresiunii militare a Rusiei asupra Ucrainei și pledează pentru căutarea energică a unei soluții pe calea pașnică a dialogului și negocierilor între părți“.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
România a demarat procedura de închidere a mai multe site-uri de propagandă rusească, între care mai multe versiuni ale site-ului Sputnik, și a scos din grila operatorilor de cablu postul Russia Today, a anunțat marți Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului. Aceleași măsuri s-au luat la nivelul întregii Uniuni Europene.
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a informat duminică, într-o conferință, că UE ia măsuri decisive pentru a opri manipularea făcută de Rusia pe continent: „Călcăm șarpele pe cap”.
Primele site-uri de propagandă ale Moscovei blocate au fost bitinitiators.com, cloudx.ro și profitsmall.com. Urmează yourincome.site, ru.md.sputniknews.com, md.sputniknews.com, ro.md.sputniknews.com, citestesitu.com, rtnews.ro.
Deciza Guvernului român vine la două zile după ce Republca Moldova a anihilt „tulpina principală” a „virusului” Sputnik în limba română: Sputnik.md.
Dispariția rețelei Sputnik și a coroanei de site-uri obscure de pe care armatele de troli ale Moscovei preluau și viralizau conținut pe rețelele de socializare este o lovitură grea în primul rând pentru AUR, Diana Șoșoacă și George Simion. Propaganda rusă i-a susținut feroce în ultimii ani, simultan cu propagarea asiduă a dezinformărilor, teoriilor conspiraționiste și a temelor identificate ca utile pentru dezbinarea societății românești.
Sputnik a fost o portavoce importantă a Rusiei, dând direcția narativelor Kremlinului în România. La sfârșitul anului trecut, site-ul oficial al Moscovei a desemnat cei mai importanți promotori ai propagandei rusești în România. Diana Șoșoacă a fost desemnată „personalitatea anului”, Victor Ciutacu (România TV) – cel mai bun realizator TV, iar Ion Cristoiu – cel mai util din presa scrisă.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Șeful clanului mafiot KGB-ist care a luat ostatică Federația Rusă, criminalul de război Vladimir Putin, s-a folosit din plin de războiul informațional pentru a pregăti agresiunea armată declanșată împotriva Ucrainei.
România a fost și este una dintre țintele cele mai importante ale propagandei putiniste. Din păcate, serviciile de propagandă (și, implict, de informații) ale Kremlinului au găsit destui trădători care să accepte să trădeze România, Uniunea Europeană și NATO, devenind slugile lui Putin.
Acestora li se adaugă mulți „idioți utili” recrutați pe rețelele de socializare din rândul anti-vacciniștilor, naționaliștilor de grotă, nostalgicilor ceaușiști și analfabeților funcțional – această pleavă de mahala a societății românești.
AUR – principalul vector de propagandă și acțiune politică în favoarea Rusiei lui Putin din România
Port-drapelul acțiunilor folositoare propagandei rusești în România îl reprezintă liderii și activiștii partidului extremist Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).
În plină criză politico-militară, cu puțin timp înainte ca Putin să atace Ucraina, acest partid extremist a organizat, la Palatul Parlamentului, un așa-zis forum european despre „supremația Constituțiilor naționale asupra birocrației de la Bruzelles”. Această acțiune de propagandă anti-UE se înscrie în siajul „mișcării suveraniste” pe care regimul oligarhic KGB-ist al lui Putin o finanțează de mai mulți ani în teritoriile Uniunii Europene (vezi cazul Frontului Național din Franța, condus de familia Le Pen, sau cazul regimului autoritarist condus de Viktor Orban în Ungaria).
Deși se lamentează peste tot de suferința românilor provocată de creșterile tarifelor la energie, liderul extremist George Simion, secondat de așa-zis-ul analist economic Petrișor Peiu (adept al naționalismului economic!), s-a lansat într-un virulent atac la adresa Companiei Transgaz (societatea națională de transport gaze naturale) exact în ziua când, la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis negocia cu premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, un proiect trilateral România-Bulgaria-Grecia de interonectare a rețelei de transport a gazului natural. Un proiect care ar oferi României acces la gazele naturale pe care Grecia le importă din Qatar, Algeria și Azerbaidjan. Este evident că succesul acestui proiect ar reduce major dependența României de gazele naturale pe care le cumpără din Rusia.
În chestiunea energetică, extremistul George Simion, alături de celălat lider extremist al AUR, Claudiu Richard Târziu, au promovat – direct sau indirect – mesajele folosite cu predilecție de propaganda Rusiei în România, pe acest subiect: „trebuie să devenim iarăși stăpâni pe resursele noastre naturale”, „să nu mai fim o colonie”, „să eliminăm din economia românească toate companiile străine” etc. Asta, în timp ce, așa cum am văzut, caută să blocheze orice soluție politică prin care să se diminueze efectele produse asupra românilor de criza energetică provocată de Rusia lui Putin.
Simion, Târziu și încă un AUR-ist de grotă
Extremistul George Simion și propagandiștii AUR caută cu insistență, de câteva luni, să compromită Serviciul Român de Informații (SRI), promovând „fake-news”-uri despre activitatea acestui Serviciu esențial, în vremurile de război pe care le trăim, pentru securitatea țării noastre.
Această campanie de „fake-news”, instrumentată de AUR împotriva sistemului de securitate națională a României, a culminat în Parlament, în ziua de 22 februarie 2022, când George Simion a luat cu asalt sala unde Eduard Hellvig (directorul SRI) era audiat de comisia parlamentară cu privire la situația de securitate din zona Mării Negre și din Flancul Estic al NATO. Extremistul de la AUR a provocat scandal, fiindu-i interzis accesul în sală, și a încercat să compromită audierea.
Dând dovadă de un cinism înfiorător și de o ipocrizie care provoacă vomă, liderii extremiști George Simion și Claudiu Richard Târziu mimează atitudinea anti-Putin. Cel mai bun exemplu este așa-zisul „protest” al AUR la sediul Ambasadei Federației Ruse din București. Spre deosebire de protestele organizate până acum de AUR – intens promovate pe rețelele de socializare și în publicațiile pe care le controlează –, falsul protest „anti-Rusia” nu a fost anunțat. Totodată, extremistul George Simion, cunoscut pentru obsesia de a transmite „live”-uri pe paginile sale de Facebook, de această dată, a omis să transmită „live” așa-zisul protest de la Ambasada Federației Ruse. O tăcere asurzitoare despre acest fake-protest s-a constatat și pe paginile de Facebook ale celuilalt lider extremist AUR, Claudiu Richard Târziu.
Chestionat de jurnaliștii de la G4Media.rodespre această omisiune, extremistul George Simion a oferit un răspuns batjocoritor, acuzând publicația respectivă ca fiind „zoiniță” (un termen basarabean care definește, în batjocură, o persoană/lucru murdar, nespălat) și motivând că a avut telefonul stricat. Jurnaliștii de la G4Media.ro au arătat că George Simion avea la el, în locația fake-protest-ului, două telefoane, ambele funcționale. Deci, George Simion a reconfirmat că este un mincinos patologic.
Rămânem cu constatarea că telefoanele lui Simion și ale lui Târziu au bizara calitate de a se defecta atunci când sunt în vecinătatea Ambasadei Federației Ruse la București. Să fie ceva din setările… FSB-ului?
Revenind la propaganda pro-Rusia făcută de AUR, precizăm că între rusofilii de la AUR un rol aparte îl ocupă „premierul nostru” Călin Georgescu.
Cunoscut pentru simpatiile legionare (într-o „cheie” ideologică ce-l aproprie de „filosoful” extremist al AUR, senatorul Sorin Lavric), Călin Georgescu a promovat insistent una din temele propagandei putiniste confecționată în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei: „Ucraina este un stat inventat”. Totodată, Georgescu a promovat și teza conspiraționistă conform căreia „pandemia și criza (războiul) din Ucraina sunt niște tehnici de manipulare”, negând astfel, gravitatea acestora.
Din arsenalul propagandistic al partidului extremist AUR fac parte și alte „marote” cu originea în propaganda Rusiei lui Putin: „România este colonie a Occidentului”, „România, stat de rangul 2 și umilită în UE”, „Corporațiile ne jefuiesc economia” etc.
Într-o postare recentă, propagandiștii AUR au lansat o altă „marotă”, printr-o postare pe rețelele de socializare: „Noi ne bazăm doar pe aliați; ultima oară când s-a întâmplat asta, am pierdut o jumătate de țară într-o lună”. Este o referire total eronată la pierderea teritoriilor românești, la începutul anilor ’40, în secolul trecut. La acel moment, România nu avea niciun aliat. Comparația cu situația României în prezent este aberantă.
România este stat membru al NATO, cea mai puternică alianță militară a momentului și, totodată, este stat membru al Uniunii Europene, cea mai puternică uniune de state din lume. Ambele entități garantează pe deplin integritatea națională a țării noastre.
Ideologia promovată de AUR – și confecționată de filosoful cu pretenții de ideolog, senatorul Sorin Lavric – este caracterizată prin naționalism, anti-europenism, naționalism economic, izolaționist și ortodoxism, elemente care sunt pe placul Moscovei, pentru că finalitatea lor ar fi ieșirea României din Uniunea Europeană și din NATO.
Extremiștii de la AUR și în special liderul Claudiu Richard Târziu – care a epatat mereu cu așa-zisele sale relații în rândul ierarhilor și clerului ortodox – au primit o lovitură puternică din partea Bisericii Ortodoxe Române, care s-a dezis de ideologia naționalist-filetistă promovată de acest partid extremist. Mesajul Patriarhiei Române (care a provocat multă supărare printre liderii extremiști ai AUR) a fost unul foarte clar: „Confundarea programatică a (ultra)naţionalismului zgomotos exacerbat şi grav compromis ideologic cu patriotismul luminat şi echilibrat de credinţa în valorile fidelităţii religioase, culturale şi spirituale ale propriului popor, confiscarea populistă a nobilelor teme creştin-conservatoare rupte xenofob & filetist de contextul spiritual al Europei, nu fac decât să compromită aceste fundamentale teme, motiv pentru care Biserica dezavuează orice formă de exces apărută în marginea lor. (…) Cei care îngână în lungi litanii politicianiste numele lui Dumnezeu, al ţării şi al Bisericii, ne pot face tuturor un imens serviciu, imposibil de ignorat în posteritate, slujindu-se onest de arhisuficientul instrumentar politic democratic, evitând atent luarea în deşert a numelui Domnului, cultivând decent memoria adevăraţilor eroi, urmând în toate pilda oamenilor exemplari care prin jertfă de sine au creat România modernă, călcând cu sfială pragul bisericii şi evitând, pe cât posibil, «fluieratul» în ea”.
În legătură cu conflictul din Ucraina, extremiștii de la AUR au promovat cu insistență ideea că România trebuie să nu se implice și să fie interesată doar de minoritatea românească din Ucraina. Acest mesaj este aberant. România și-a asumat apărarea unor valori fundamentale privind Drepturile și Libertățile Omului, prin apartenența la Uniunea Europeană și NATO. A păstra tăcerea sau neutralitatea politică față de agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei ar reprezenta o trădare a acestor valori. Extremiștii de la AUR se folosesc de minoritatea românească din Ucraina în scop propagandistic și ignoră în mod voit evidența că singura soluție pentru ca situația românilor de acolo să se îmbunătățească este aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.
Deși extremiștii de la AUR au încercat, cu o viclenie vomitivă, să evite o poziționare fermă față de Rusia lui Putin – în ultima vreme, senatorul extremist Claudiu Richard Târziu fiind într-o adevărată ofensivă mediatică de „spălare pe față” de acuzațiile că AUR ar fi în siajul propagandei lui Putin –, acest partid rămâne principala forță politică anti-UE, anti-NATO și extrem de utilă Rusiei lui Putin, în România.
Foarte probabil că inclusiv protestele organizate de AUR în ziua de 27 februarie 2021 sunt subordonate, direct sau indirect, obiectivului major al propagandei putiniste de a destabiliza țările din flancul estic al UE și NATO. Proteste care vorbesc despre majorarea tarifelor la energie, dar trec sub tăcere vinovatul principal – Rusia lui Putin!
De fapt, scopul acestor proteste a fost clar exprimat de extremistul George Simion: „Toți oamenii merg în Piața Universității la ora 14. Dacă vor fi zeci de mii, 100.000 de oameni în stradă, guvernul cade!”
Să ne așteptăm la un nou asediu organizat de batalioanele de asalt ale AUR, de acestă dată, asupra sediului Guvernului României?
Un astfel de incident ar fi „mană cerească” pentru criminalul de război Vladimir Putin!
Senatoarea isterică Șoșoacă și suveraniștii avocatului anonim Chitic – reziduurile din siajul AUR
Doi avocați mediocri, aflați în anonimat până la debutul pandemiei, Diana Iovanovici-Șoșoacă și Dan Chitic, au ajuns să fie printre vedetele de la Sputnik.md (oficina de propagandă a Moscovei) și lideri ai unui așa-zis curent „suveranist”.
Cazul senatoarei Diana Șoșoacă aproape că ține de patologic.
Intrată în Parlament cu ajutorul partidului extremist AUR, a devenit foarte repede un pericol pentru dominația asupra AUR a celor doi lideri – George Simion și Claudiu Richard Târziu. Îndepărtată din AUR, senatoarea Șoșoacă a reușit să rămână în atenția opiniei publice prin declarații și gesturi isterice și violente, care trimit cu gândul la chestiuni patologice.
Diana Iovanovici-Șoșoacă, gura spartă a Moscovei
Într-un videoclip recent, senatoarea Șoșoacă a făcut dovada unui delir rar întâlnit pe scena politică românească post-decembristă. Cităm: „Exact ce s-a întâmplat în urmă cu doi ani cu mascarada Covid se întâmplă acum cu mascarada războiului. Ruşii… Putin se retrage. Oculta îi sare în cap! Americanii urlă! «Cuuum? Nu ataci Ucraina?! Cuuum?! Nu faci tu război ca să instituim legea marţială?». Când colo, joacă ăsta teatru, după care se întoarce şi încalecă Ucraina. Până la urmă, tot jocul Ocultei l-a făcut! Ce credeaţi? Că sunt altfel? Dacă erau altfel, poate mai aveam naiba vreo scăpare, dar aşa suntem înconjuraţi de trădători!”
Tezele promovate de Șoșoască sunt aceleași cu ale AUR și Sputnik, nu le repetăm. Toxicitatea discursului public al senatoarei Șoșoacă este una extremă, deși, spre deosebire de AUR, acesteia îi lipsesc resursele financiare, logistice și umane cu ajutorul cărora să crească impactul manipulărilor pe care le instrumentează.
Isterica senatoare este obligată să se mulțumească doar cu tribuna Parlamentului, cu „live”-uri pe Facebook și cu aparițiile în paginile virtuale ale Sputnik, din „mila” interesată a stăpânilor de la Moscova.
Avocatul Dan Chitic – un fel de coordonator al unui grup dubios în care se remarcă propagandistul pro-rus Iulian Capsali – mizează pe teza „suveranistă”.
Extremistul George Simion l-a invitat pe Chitic să participe la formarea unui așa-zis „Pol Conservator” (unde Simion spera să atragă PNȚCD, PMP și Alternativa Dreaptă), dar proiectul pare să fi fost abandonat.
De aproximativ un an, Chitic (intens promovat de Sputnik) încearcă să-și organizeze o rețea de nuclee în teritoriu. Nu a reușit să obțină rezultatul scontat și a eșuat în a fi un fel de marionetă manevrată din umbră – când de AUR, când de Sputnik.
Dan Chitic pe scăunel
Chitic a încercat să lanseze și un proiect de lege așa-zis „a suveranității”. A strâns semnături, dar nu a obținut numărul necesar pentru a deveni proiect legislativ civic. Proiectul de lege este un amalgam de norme cu referire la felurite domenii de activitate din stat – economie, administrație, educație etc. – fără nicio logică juridică, așa cum se cere unei legi. O aberație ieșită din nepriceperea unui avocat ratat.
Se pare că Dan Chitic a reușit să-l convingă pe un deputat PSD, Daniel Ghiță (fost kickboxer și dovedit semianalfabet prin greutatea cu care și-a citit discursurile de la tribuna Parlamentului), să-și asume aberația de proiect și s-o depună în Parlament.
Daniel Ghiță
Dincolo de penibilul textului, trebuie subliniat faptul că finalitatea așa-zisei „Legi a Suveranității” este declanșarea RO-EXIT-ului, grupusculul coordonat de Dan Chitic fiind virulent anti-UE și anti-NATO.
Alături de Chitic se distinge, cum spuneam, propagandistul pro-rus asumat, Iulian Capsali.
Într-o recentă declarație preluată și promovată de Sputnik, Capsali reiterează „marote” din arsenalul propagandei putiniste despre Ucraina – „stat artificial”, „stat extremist la adresa minorității românești” etc. –, declarând că nu dorește să fie solidar cu Ucraina.
Iulian Capsali
Dan Chitic și grupusculul pe care-l coordonează rămân printre „vedetele” promovate de oficiosul de propagandă al Moscovei – Sputnik.md – și, impicit, agenți de influență relativ eficienți, pe nișa care le-a fost încredințată, pentru guvernul lui Putin.
Românul trădător Bogdan Duca – propagandistul toxic de la „Sputnik”
Probabil că cea mai josnică creatură din galeria „monștrilor” propagandei putiniste în România este teologul Bogdan Duca.
Un personaj dubios, care nu și-a ascuns niciodată adversitatea față de Uniunea Europeană, de NATO sau de SUA, Bogdan Duca a ajuns să lucreze oficial în solda guvernului lui Putin, ca jurnalist al Sputnik.
Posesor al unui real talent de condeier – depășit doar de viclenia grețoasă cu care jonglează cu false argumente în susținerea tezelor propagandistice pe care le primește „de-a gata” de la stăpânii lui din Moscova –, Bogdan Duca face parte din elita agenților de influență pe care îi are Putin în România.
Bogdan Duca
Diferența dintre Duca și ceilalți extremiști mioritici (Simion, Târziu, Capsali, Șoșoacă, Chitic) este lipsa totală de scrupule și aproape inexistența măcar a unei „minima moralia” în acțiunile sale publice.
Foarte agresiv, de o virulență extremă, trădătorul Bogdan Duca promovează cu o loialitate absolută și extrem de eficient tezele propagandei putiniste în România. De fapt, articolele publicate de acesta la Sputnik, pe blogul propriu sau în rețelele de socializare sunt o „chintesență” a tot ceea ce reprezintă propaganda instrumentată de Guvernul lui Putin în teritoriile românești.
Frustrat pentru eșecurile personale (de familie, profesionale etc.), Bogdan Duca acționează ca și când s-ar răzbuna pe România, țara unde nu a reușit să-și împlinească visurile de mărire care probabil l-au bânuit.
Aflat în slujba unui guvern străin și ostil României și Uniunii Europene, trădătorul Bogdan Duca își mănâncă blidul de linte aruncat de stăpânii de la Sputnik și oferă deplorabila priveliște a unui ratat frustrat, ajuns să-și trădeze țara ca răzbunare pentru eșecurile personale de care singur se face vinovat.
Teodosie al Tomisului – un ierarh filetist aflat în răzvrătire față de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române
Episcopul Tomisului, ÎPS Teodosie, reprezintă cea mai controversată prezență în rândul ierarhilor BOR. Implicat în felurite afaceri dubioase, asociat cu personaje penale din protipendada locală a PSD, cu o notorietate de dubios, Episcopul Teodosie s-a făcut cunoscut prin pozițiile sale bizare și necanonice cu privire la pandemia Covid-19.
Acțiunile sale anti-vaccinare au provocat multă tulburare în rândul credincioșilor și au oferit argumente „teologice” propagandiștilor conspiraționiști – mulți dintre aceștia regăsindu-se în rândul agenților de influență ai Rusiei în România – care au sabotat măsurile sanitare adoptate de autorități pentru combaterea pandemiei.
ÎPS Teodosie
În căutare de aliați pentru a-și realiza visul avansării la rangul de mitropolit (prin transformarea eparhiei pe care o conduce în Mitropolie), ÎPS Teodosie s-a apropiat de extremiștii de la AUR și de „suveraniștii” Șoșoacă și Chitic.
Cu puțin timp înainte de a fi aleasă senator, pe listele partidului extremist AUR, Șoșoacă a fost avocata ÎPS Teodosie, care a dat în judecată autoritățile din Constanța, în noiembrie 2020, pentru a obține ridicarea restricțiilor sanitare anti-Covid-19, fapt care ar fi permis participarea credincioșilor din toată țara la pelerinajul organizat la peștera Sfântului Apostol Andrei. Avocata Șoșoacă și-a dovedit incompetența, istericalele ei fiind neputincioase în fața legii, astfel că Tribunalul Constanța a decis ca la pelerinaj să participe doar localnicii. În context, ÎPS Teodosie a beneficiat și de sprijinul rusofilului Iulian Capsali, care-l prezenta pe ierarh, în rețelele de socializare, ca pe „Vlădica Teodosie, un ierarh care își apără turma de persecuția globalismului antihristic”!
Ulterior, Șoșoacă a afirmat că ar fi intrat în politică la îndemnul și cu „binecuvântarea” lui Teodosie.
Un alt agent de influență al Rusiei lui Putin, avocatul Dan Chitic, l-a ajutat pe ÎPS Teodosie în procesul intentat de acesta DSP București, prin care contesta o decizie de intrare în carantină.
Întors din Iordania, ÎPS Teodosie nu a respectat reglementările legale privind carantina Covid-19. Ierarhul a contestat decizia la Judecătoria Constanța, unde a pierdut, contestația nefiind acceptată.
Apoi, apelul făcut la Tribunalul Constanța, unde a fost reprezentat tot de avocatul „suveranist” Dan Chitic, a fost respins, decizia fiind definitivă.
Trebuie reamintit faptul că Diana Șoșoacă și Dan Chitic se cunosc foarte bine, acesta din urmă fiind avocatul lui Dumitru Silvestru Șoșoacă, soțul senatoarei, în dosarul de ultraj, după scandalul cu reporterii italieni agresați de groteștii soți Șoșoacă.
Silvestru și Diana Șoșoacă
Episcopul Teodosie a sfidat Patriarhia Română și, implicit, pe Patriarhul Daniel al BOR, când a participat la o slujbă de sfințire a noului sediu al partidului extremist AUR din Constanța, la câteva zile după ce Patriarhia Română condamnase oficial naționalismul filetist promovat de AUR.
La slujba de sfințire au participat mai mulți parlamentari AUR, în frunte cu extremistul George Simion. Aceștia au fost „binecuvântați” de Episcopul Teodosie pentru „spor” în activitatea lor politică naționalist-filetistă.
Bomboana pe coliva decăderii morale a acestui ierarh ortodox este însă reprezentată de declarațiile pro-ruse făcute de Teodosie cu privire la Putin și războiul din Ucraina. Despre criminalul de război Putin, ierarhul ortodox declara, cu puțin timp înainte de declanșarea războiului: „Domnul Putin, care este atât de vehiculat în zilele acestea şi e văzut atât de negru, nu e negru cum îl prezintă toată lumea. Am spus-o şi o spun, fără frică şi fără nicio ezitare: este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi la Ierusalim. Şi în ţara sa, şi Putin şi Medvedev sunt ctitori, şi am fost pe urmele lor în excursie şi m-am minunat câte jertfe au facut… şi noi îi judecăm ca pe nişte răufăcatori.”
Despre războiul declanșat de Putin asupra Ucrainei, ÎPS Teodosie declara că „nu este un război de apărare a credinţei şi a gliei, ci unul în care nu a fost destulă diplomaţie”.
Declarațiile stupide făcute de episcopul Teodosie au provocat reacția USR Constanța, care a solicitat Bisericii Ortodoxe Române să aplice măsuri împotriva acestuia, prin următorul apel:
„Este inacceptabil ca în actualul context tragic din Ucraina, unul dintre liderii Bisericii Ortodoxe Române să se poziţioneze public în favoarea unui monstru precum Vladimir Putin, fie prin declaraţii în care îl laudă şi îl numeşte «ctitor de biserici» sau prin afirmaţii prin care încearcă să minimalizeze nenorocirea abătută asupra poporului ucrainean.
Client al avocatei extremist-naţionaliste Diana Şoşoacă, o altă susţinătoare a expansionismului rusesc, declaraţiile pro-Putin ale arhiepiscopului Tomisului reprezintă o pată neagră adusă judeţului nostru şi, implicit, României! Să nu uităm că declaraţiile sale au fost răspândite şi vizionate de zeci de mii de oameni pe reţelele sociale! Un mesaj iresponsabil, extrem de periculos, prin care Teodosie Petrescu nu face altceva decât să încurajeze indirect extremismul în rândul populaţiei civile şi manifestări ce pot duce la pierderea de vieţi omeneşti.
Astfel, solicităm Patriarhiei Române să sancţioneze public şi ferm poziţia arhiepiscopului Teodosie Petrescu. Este un moment în care Biserica Ortodoxă Română poate şi trebuie să arate clar că nu mai tolerează în rândul său extremismul şi discursurile rusofile!
De asemenea, îl invităm pe Teodosie, Înalt Preaapărătorul lui Putin, să privească atent imaginile cu miile de refugiaţi din Ucraina, cu miile de civili, femei şi copii care se adăpostesc în metroul din Kiev din calea bombardamentelor şi apoi să aibă decenţa de a demisiona din conducerea Arhiepiscopiei Tomisului şi de a se retrage din viaţa publică. Constanţa şi Dobrogea au nevoie de un lider al Bisericii care să promoveze pacea, unitatea şi iubirea de semeni, nu dezbinarea, controversa şi simpatiile politice.
Este timpul ca astfel de personaje, care nu fac cinste democraţiei şi ale căror interese obscure le determină să susţină terorişti precum liderul de la Kremlin, să dispară din peisajul cotidian!”
Rămâne de văzut care vor fi măsurile pe care Sinodul BOR (singura autoritate canonică cu putere disciplinară asupra lui Teodosie) le va lua pentru disciplinarea episcopului ortodoxist și filetist Teodosie al Tomisului.
În loc de concluzii, un semnal de alarmă
Agora românească este sub asediul propagandei rusești și naționaliste. Mesaje anti-românești, anti-UE și anti-NATO supun pe români la presiunile specifice unei campanii de dezinformare instrumentată de profesioniști susținuți de un guvern străin.
Agenții de influență ai propagandei rusești și anti-românești prezentați pe scurt în acest material își vor continua activitatea toxică cu o și mai mare virulență.
Degradarea mecanismelor democratice din România, criza economică și energetică provocată de Rusia lui Putin și de războiul din Ucraina, corupția și indolența de care dau dovadă partidele din coaliția majoritară (PSD și PNL), trădarea comisă de USR față de propriul electorat, prin luptele interne care au destructurat acest partid, slăbirea societății civile etc. oferă acestor agenți condițiile ideale pentru organizarea eficientă a acțiunilor lor anti-românești și anti-europene.
Soluția pentru a diminua efectele acestor acțiuni este întărirea democrației pe toate palierele sale – lupta anticorupție, guvernarea transparentă și eficientă, respectarea și aplicarea angajamentelor pe care România și le-a asumat în cadrul Uniunii Europene.
Eșecul Democrației românești va însemna victoria acestor agenți și transformarea României într-o „gubernie” a Rusiei criminalului de război Putin…
…sau, altfel spus, condamnarea noastră și a copiilor noștri la un infern asemănător celui care stăpânește acum Rusia și care încearcă, în aceste zile, să cuprindă și Ucraina.
Diana Șoșoacă le-a luat iar fața miercuri colegilor de la AUR, confiscând circul grotesc, frizând patologicul, al așa-zisului naționalism și suveranism. În ședința solemnă a Parlamentului dedicată împlinirii a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, senatoarea s-a prezentat îmbrăcată într-un costum național, cu broboadă și cu un imens steag tricolor – ceva între “stegarul dac” și șatră. A proclamat că românii vor să iasă din UE și a acuzat că Occidentul ne fură bogățiile.
De data aceasta, senatoarea conspiraționistă și-a etalat delirul și în fața reprezentanților Franței, pentru că la ședința camerelor reunite a participat și ministrul pentru Europa şi Afaceri Externe al Republicii Franceze, Jean-Yves Le Drian.
Diana Șoșoacă în banca sa din Parlament, așteptând să-și facă numărul de circ
Șoșoacă a reluat toate temele propagandei anti-UE pe care Rusia o desfășoară de ani buni cu ajutorul PSD și, mai nou, al AUR: suntem discriminați, ni s-au luat bogățiile, avem statut de colonie etc. La fel de senin cum minte de obicei în toate celelalte privințe, Șoșoacă a pretins că 60% dintre români ar vrea să ieșim din Uniunea Europeană – fără a indica și sursa informației sale.
La acestea a venit și un bonus, dedicație specială pentru segmentul dacopat al susținătorilor senatoarei: aceasta a proclamat că „pe pământul acesta românesc s-au descoperit plăcuţele de la Tărtăria, primul scris din lume. Nici nu se inventase civilizaţia sumeriană!“.
De la tribuna Parlamentului, Șoșoacă a anunțat că 60% din români vor să ieșim din UE și că pelasgo-traco-daco-geții au inventat scrierea înaintea sumerienilor
Apariția Dianei Șoșoacă și, apoi, discursul acesteia au stârnit hohote de râs în sală, printre parlamentarii prezenți. Senatoarea s-a supărat, pretinzând că persoanele prezente la ședință n-au râs de ea, ci de steagul României!
Discursul delirant al Dianei Șoșoacă la ședința solemnă a Parlamentului dedicată împlinirii a 15 ani de la aderarea României la UE
„Nu credeam că arborarea steagului României vă va stârni atâtea râsete. Este ruşinos! Dar ce poţi să îi ceri unui astfel de Parlament.
(…) Suntem la o aniversare de 15 ani şi am auzit aici discursuri care mi-au adus aminte de congresul al IX-lea al PCR. Mă aşteptam mai mult din partea dumneavoastră.
(…) Poporul român trăiește într-o lume pe care dumneavoastră nu o vedeți. UE s-a format și era bine cum s-a format, pentru a avea o dezvoltare economică bună, să existe bunăstare, pentru a concura Statele Unite ale Americii. Din păcate, după 15 ani în care ni se spune că suntem parteneri egali ai UE nu avem acces în Schengen, în schimb avem firme austriece care au preluat tot ce înseamnă petrol, gaz, bogăţii, avem firme franceze care ne-au luat alte bogăţii, avem firme italiene care ne-au luat alte bogăţii. Nu e prost cine le ia, e prost cinele dă.
Din toţi aceşti 15 ani, România a pierdut cel mai mult. Da, într-adevăr, avem posibilitatea să ne plimbăm în afara graniţelor ţării dar ce să vezi, avem peste 10 milioane de români în afara graniţelor ţârii iar românii noştri sunt discriminaţi în UE. Nu am văzut ambasadele României în UE că se luptă pentru români şi nici UE că se luptă pentru români care sunt cetăţeni egali în drepturi cu cei ai UE.
Mai mult, în ultimii 2 ani suntem sideraţi să vedem că drepturile fundamentale ale omului sunt încălcate cu obstinaţie. Se încalcă orice drept în numele unui interes colectiv s-au anulat drepturile personale ceea ce nu poate fi admis pentru că asta făceau comuniştii. Ne-am întors în timp.
UE, dacă nu se trezeşte, va rămâne fără foarte multe state. (…) Eu încă mai cred că UE poate să se trezească şi să revină la ceea ce a început, dar 60% din români îşi doresc Ro-exit. Atenţie foarte mare, şi aveţi grijă, că anul acesta, doamnelor de la PNL care doriţi să fiţi judecători la Curtea Constituţională şi trageţi sfori pentru acest lucru, pentru că vi s-a cerut să anulaţi Constituţia României în favoarea dreptului european. Îi spun UE: pe aici nu se trece! Constituţia României este cea mai de preţ lege. în constituţie se află drepturi şi liberaţi fundamentale. Dreptul european poate fi cel mult complementar dar nu să fie superior Constituţiei (…)
Vreau să îi amintesc UE ce înseamnă aceste motive de pe o ie românească. Aceste motive sunt milenare. Aici, pe pământul acesta românesc, s-au descoperit plăcuţele de la Tărtăria, primul scris din lume. Nici nu se inventase civilizaţia sumeriană.“
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
S-ar părea că se alege praful de planul Ocultei Mondiale: țările occidentale ridică una după alta restricțiile și revin la viața normală, pe măsură ce populația s-a vaccinat, reducând la minimum efectele valului 5 al pandemiei de Covid. Trâmbițata instaurare a dictaturii mondiale, propovăduită de doi ani de Șoșoacă, Simion și AUR, dă semne că se amână.
Începând de marți, 1 februarie 2022, Danemarca a eliminat absolut toate restricțiile pe care le-a aplicat de la izbucnirea pandemiei, în primăvara lui 2020. Țara are în continuare un număr mare de infectări pe zi cu varianta Omicron (între 33.000 și 47.000 în ultima săptămână), dar gradul foarte mare de vaccinare a populației și agresivitatea mai scăzută a noii tulpini Covid au dus la reducerea numărului de cazuri grave.
De marți, evenimentele cu public se pot desfășura fără restricții, masca nu mai este obligatorie, limita de capacitate în restaurante, baruri și săli de concerte a fost anulată. Autoritățile nu mai consideră Covid, din acest moment, „critic pentru societate”.
Singura măsură rămasă în vigoare îi vizează pe cetățenii străini care vor să intre în Danemarca. Aceștia trebuie să fie vaccinați.
De asemenea, se recomandă – fără a fi obligatoriu – ca în spitale și căminele de bătrâni să se folosească, totuși, masca de protecție, iar cei care intră să prezinte o dovadă că nu sunt bolnavi.
Finlanda anunță că va lua aceeași decizie luna aceasta. Restricțiile vor fi ridicate în totalitate. Anunțul a fost făcut chiar de premierul Sanna Marin. Aceasta a informat că unele măsuri vor fi deja eliminate în perioada următoare. Ea a adăugat că vaccinurile și-au demonstrat eficacitatea, prevenind spitalizarea deși varianta Omicron a lovit puternic Finlanda.
Marea Britanie a renunțat deja din 26 ianuarie la certificatul verde, iar în perioada următoare va continua să elimine gradual toate restricțiile până când, în martie, se va reveni la o viață complet normală. În această țară, peste 70% din totalul locuitorilor sunt vaccinați cu schemă completă. În Danemarca e vorba de peste 83%, iar în Finlanda – de 75%.
Sunt semne că și în celelalte țări occidentale cu rată mare de vaccinare viața revine la normal, deși numărul cazurilor este încă foarte mare.
Asta, deși din 2020 încoace, propaganda rusă a răspândit masiv teroii conspiraționiste: pandemia e o invenție, virusul nu există, totul face parte dintr-un plan al Ocultei Mondiale pentru a instaura dictatura etc. În România, acest discurs a prins de minune, o mare parte din populație refuzând să se vaccineze la sfatul unor personaje ca Diana Șoșoacă și George Simion. Acest lucru a făcut ca țara noastră să fie pe primele locuri în lume la mortalitate în valul patru al pandemiei (septembrie-octombrie anul trecut).
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Sputnik.md, organul oficial de propagandă a Rusiei în România, redă pe larg intervențiile Dianei Șoșoacă, senatoarea conspiraționistă care cere ca țara noastră să-și declare neutralitatea (asta înseamnă ieșirea din NATO) și să fie părăsită de îndată de trupele aliate. Coincidență sau nu, toate ideile Dianei Șoșoacă sunt identice cu cele ale Ministerului de Externe de la Moscova, care vineri a somat oficial SUA și NATO să evacueze România și Bulgaria.
Într-un live făcut pe Facebook, Diana Șoșoacă a clamat: “La poziția noastră geopolitică, România ar trebui să joace cartea neutralității. Cred că NATO ar trebui să înțeleagă dar cu cine să te înțelegi și cu cine să negociezi când toată conducerea României este vândută și au promis că România nu va mai aparține românilor, ci altor țări. (…) Nu avem nevoie ca NATO să își aducă toate mașinăriile și invențiile să le încerce pe români, nu avem nevoie nici de trupele lui Macron“.
Senatoarea Șoșoacă e cea care anul trecut i-a apostrofat pe câțiva protestatari pentru că afișaseră în fața Ambasadei Rusiei un mesaj cu trimitere la masacrul de la Fântâna Albă, din 1 aprilie 1941, când mii de români de români au fost masacrați cu mitralierele de NKVD. După anexarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, rușii au răspândit zvonul că li se va permite românilor care doresc acest lucru să traverseze granița în România.
Oamenii au dat crezare și s-a format o coloană de mii de oameni, pe care trupele sovietice i-au așteptat cu mitralierele pregătite. Au fost masacrați între 2.000 și 4.000 de români, supraviețuitorii măcelului fiind torturați, executați sau îngropați de vii. Șoșoacă afirmă acum că „nu e momentul” să discutăm asemenea lucruri, pentru că putem deranja Rusia.
În schimb, ea invită NATO să părăsească de urgență România: „Duceți-vă și vă arătați mușchii în altă parte, nu pe teritoriul României. Asta ar trebui să facă și președintele și premierul, mai ales că e militar, numai că nu e militar român, e militar american, și atunci cum să nu lași tu NATO să facă un teatru de încercări din România“.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Vești mari vin din nou dintre Diana Iovanovici-Șoșoacă, eroina luptătorilor împotriva Ocultei Mondiale, a vaccinării și a dictaturii medicale: senatoarea și-ar fi descoperit origini comune chiar cu Novak Djokovici, tenismenul sârb expulzat acum două zile din Australia. Mai mult decât atât, Șoșoacă (pe care, înainte de măritișul cu Silvestru Șoșoacă, o chema Iovanovici) spune, citată de publicația Vocea Olteniei, că strămoșii ei ar fi luptat alături de cei ai lui Djokovici chiar cu turcii, la Câmpia Mierlei, în 1389!
Publicația locală o citează pe senatoarea Șoșoacă: „Cred că originile noastre explică impetuozitatea, energia și spiritul incendiar care ne animă, pe mine și pe Novak Djokovici. Pentru noi, demnitatea și onoarea sunt mai prețioase decât viața însăși“.
Publicația mai sus-amintită pretinde că Șoșoacă, „fiica inginerului hidrotehnist Liubomir Iovanovici, din localitatea Voineasa, județul Vâlcea”, ar avea strămoși comuni cu Novak Djokovici. Doi căpitani din armata cneazului Lazăr, care s-a luptat cu sultanul Murad al II-lea la Câmpia Mierlei în 1389, s-ar fi înrudit, unul căsătorindu-se cu sora celuilalt. Unul dintre căpitani ar fi fost strămoșul lui Djokovici, iar celălalt – al Dianei Iovanovici, actualmente Șoșoacă!
Vestea a tulburat poporul simpatizant al AUR și al Dianei Șoșoacă (pe fond, aceeași categorie de public) și s-a răspândit ca fulgerul pe rețelele de socializare, dar senatoarea a evitat deocamdată să infirme sau să confirme explicit legăturile sale de sânge cu tensimenul.
Totuși, în încheierea unui lung mesaj de susținere a lui Djokovici, publicat luni, după ce acesta a fost expulzat din Australia, Șoșoacă a strecurat câteva cuvinte interpretabile:
„Mă bucur din suflet și mă onorează că o parte din mine are rădăcini comune cu ale acestui mare luptător!
Novak Djokovici este simbolul mondial al demnității, verticalității, onoarei, luptei pentru egalitate de șanse, pentru drepturi și libertăți cetățenești, pentru eliberarea de sub ocupația neonazistă! Novak a demonstrat că se poate! Novak a demonstrat că justiția umană a fost îngropată și că democrația nu există în așa-zisele «țări evoluate»! Evoluate în ce? În incultură și nazism?
Îi mulțumesc acestui MARE LUPTĂTOR pentru rezistență, luptă și devotament!
Mulțumesc poporului sârb și conducătorilor lui pentru lecția de patriotism dată, pentru demnitate și onoare, lecție servită cu eleganță, mai ales vecinilor lor!
Novak Djokovici este de fapt CÂȘTIGĂTORUL TURNEULUI ȘI AL INIMILOR NOASTRE! ȘI EU SUNT NOVAK DJOKOVICI!“.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Un caz de noaptea minții s-ar fi petrecut marți seara, după mitingul AUR din fața Parlamentului, când un grup de extremiști care mărșăluia spre Piața Universității, văzând un restaurant cu specific italienesc, a crezut că și patronii sunt italieni și a vrut să-i forțeze să-și ceară scuze pentru scandalul Șoșoacă-Rai Uno.
Martori oculari afirmă că în fruntea grupului s-ar fi aflat chiar senatoarea Diana Șoșoacă și că tocmai aceasta ar fi avut ideea de a-și „repera” onoarea șifonată de la „patronii italieni”. AUR-iștii erau convinși că, dacă restaurantul este cu specific italian, și patronii trebuie să fie obligatoriu italieni.
Jandarmii au intervenit însă și nu i-au lăsat pe protestatari să intre peste clienții din „Ristorante”.
Cea mai mare parte a celor câteva mii de protestatari strânși de AUR marți, 21 decembrie, să lupte cu Oculta Mondială și cu certificatul de vaccinare au fost aduși cu autobuzele, din diverse localități. Spre exemplu, bărbatul care a vandalizat mașini în parcarea Senatului era un lucrător vamal din Galați și în dimineața respectivă venise de la Constanța. Asupra sa s-au găsit o mască de gaze, un briceag, seringi și o stație de emisie-recepție.
„Protestatarii au plecat de la Parlament spre Piaţa Universităţii. În fruntea unui grup, nimeni alta decât Diana Şoşoacă. Senator român, cum se tot prezintă. Şi merg ei, 20-30 câţi erau, conduşi de Şoşoacă, când dau de un restaurant cu specific italienesc. Eh, aici e aici.
Ce face doamna Şoşoacă? Opreşte protestatarii în faţa restaurantului şi clienţilor aflaţi acolo, cu pizza şi pastele în faţă, şi cere să primească scuze despre modul în care a fost tratată de jurnalista şi autorităţile italiene. Adică, ţipa la patroni să vină să îşi ceară, scuze, domne.
Mnoh… Când credeai că le-ai văzut pe toate. Bine, mulţi fani nu foarte inteligenţi (nah, trebuie spus), au aplaudat şi asta. Csf.“
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Încurcătura în care a intrat Diana Șoșoacă după ce a sechestrat o echipă de televiziune de la Rai Uno, iar soțul senatoarei a agresat un polițist și a mușcat o jurnalistă italiană a scos la lumină, printre altele, întreaga rețea care alimentează curentul conspiraționist în țara noastră. Acest moment greu pentru nava-amiral a mișcării așa-zis naționaliste a făcut să lumineze precum licuricii noaptea nodurile pânzei de păianjen care a fost aruncată peste România.
În cea mai mare parte a timpului, această infrastructură (care promovează personaje ca Șoșoacă, partide precum AUR și tot felul de teorii care mai de care mai trăsnite, de la vaccinurile cu nanocipuri până la piramida energetică de deasupra Sfinxului și de la conspirația mondială până la excepționalismul „Grădinii Maicii Domnului”) se disimulează destul de bine.
Fiecare acționează pe felia sa, uneori se mimează chiar antagonismul – există postaci care-și încep mesajele cu „știți că mie nu-mi place Șoșoacă, dar…” și site-uri autoproclamate împotriva sistemului, dar pe care îl slujesc subtil, preluându-i mesajele.
Știripesurse.ro și-a indexat pe Google știrea din ziua audierii lui Silvestru Șoșoacă sub titlul „Soțul Dianei Șoșoacă va fi REȚINUT”. Așa apare în feed pe motorul de căutare. Când accesezi articolul, titlul și tonul se schimbă
Pe fond, toți trag la aceeași căruță, încercând să sporească haosul, disensiunile din societate, numărul morților, neîncrederea în autorități, refuzul oamenilor de a se vaccina, teoriile conspirației și „soluția” implicită la toate aceste nenorociri – ascensiunea extremiștilor vehement antioccidentali, anti-NATO și anti-UE. Evenimentele care tocmai se petrec în Est ar putea fi o explicație pentru ce se întâmplă de o bună bucată de timp și în România.
Scandalul „Șoșoacă – Rai Uno” a avut meritul de a scoate la iveală întreaga rețea subterană de influență și propagandă pe care s-a clădit ascensiunea aparent neașteptată a AUR și a unor personaje precum senatoarea conspiraționistă
Numai că scandalul de vineri, 10 decembrie, a făcut necesară mobilizarea întregii mișcări, pentru că Șoșoacă ar trebui, în mod normal, să fie judecată și condamnată pentru sechestrare de persoane – ceea ce ar zădărnici planul propulsării sale către candidatura la președinție, în 2024.
S-au activat site-uri și personaje unele previzibile, altele total neașteptate.
Site-ul conspiraționist Ortodoxinfo.ro, care este însă una din marile surse de fake news și conspirații, mai adaugă una la chimir: Șoșoacă plătește pentru că ar fi spus mari adevăruri
În ultimele zile am văzut intrate în luptă, printre altele, pentru a o salva pe Șoșoacă, portavocea oficială a Rusiei, site-ul Sputnik, alături de violentul site antijustiție Luju.ro, al lui Savaliuc, publicația Știripesurse.ro a PSD-istului Iosif Buble, precum și conspiraționistul Ortodoxinfo.ro.
Pretutindeni se strigă, pe un ton mai mult sau mai puțin strident, că senatoarea e nevinovată, victimă a unei uneltiri sau a abuzurilor. Unele publicații online, precum Știripesurse, încearcă să fie abile, manevrând astfel încât titlurile mincinoase și manipulatoare să apară doar la căutarea Google, pentru că pe site știrile sunt prezentate pe un ton oarecum neutru. Altele, mai puțin atente la etichetă, dau direct cu măciuca – Ortodoxinfo.ro și Luju.ro.
Site-ul antijustiție Luju.ro are o serie de articole în care avansează o altă teorie conspiraționistă: Șoșoacă ar fi cerut informații despre efectele și reacțiile secundare ale vaccinurilor – care se pot găsi pe site-urile oficiale ale Guvernului printr-o simplă căutate pe Google. De aceea, pretinde Luju.ro, ar fi fost pusă la cale o înscenare
La Antena 3 și România TV s-a acționat secvențializat. Mugur Ciuvică a dat tonul în emisiunile televiziunii lui Dan Voiculescu, aruncând tot incidentul în derizoriu. „Investigatorul” de casă al lui Gâdea a subliniat că nu crede ca echipa de la Rai Uno să fi fost ținută 8 ore de polițiști și că era normal ca jurnaliștii să fie căutați „măcar un pic” de arme și droguri. Victor Ciutacu a chemat-o de-a dreptul în emisiune la România TV pe Șoșoacă după ce aceasta țipase ca la ușa cortului la reporterii televiziunii luni, numindu-i oamenii serviciilor.
Dintre cele două televiziuni de propagandă ale PSD, cea mai activă pro-Șoșoacă e RTV. Cu excepția câtorva voci „uitate în tranșee”, Antena 3 a luat distanță de senatoare, pe care acum câteva luni o promova insistent și cu nerușinare.
România TV, acuzată luni de Șoșoacă de faptul că ar fi o televiziune mincinoasă și vândută, plină de oamenii serviciilor, a chemat-o a doua zi să-și continue delirul la emisiunea lui Ciutacu, în prime-time. N-a lipsit nici Gușă
Cum au ajuns Gușă, Roșca Stănescu și Codrin Ștefănescu să o apere pe Șoșoacă alături de jurnaliști „naționaliști” care pretind că luptă tocmai împotriva vechii clase politice. Și toți să invoce conspirații ale serviciilor secrete occidentale
S-au petrecut și tot felul de contorsiuni.
Cozmin Gușă, fost director la Realitatea TV, a intrat în direct la România TV – post pe care l-a făcut albie de porci ani în șir – pentru a susține teza că Șoșoacă e victima unei agresiuni și a unui complot.
Sorin Roșca Stănescu își începe pastila pe YouTube cu „ăștia au mers atât de departe încât i-au inventat doamnei Șoșoacă un caz penal”
Sorin Roșca Stănescu – unul din cei despre care Șoșoacă tot spune că au furat țara – și-a înregistrat un mesaj de susținere, acuzând că senatoarei i s-a fabricat un dosar penal.
Și Codrin Ștefănescu, exponent de frunte al clasei politice compromise împotriva căreia pretinde că luptă Șoșoacă, dă la o parte spoiala și face front comun cu aceasta
Nu putea lipsi, bineînțeles, și tulburea Flavia Groșan, eroina Antenei 3 de astă-iarnă, care-și continuă delirul pe contul ei de Facebook, în aplauzele frenetice a mii de fani. Și Groșan îi aduce un omagiu Șoșoacăi, afirmând că Lucia Goracci n-ar fi, de fapt, jurnalistă.
Mihai Șomănescu, fost jurnalist la conspiraționistul Activenews.ro și care și-a făcut propriul site, descoperă și el tocmai ce susține Șoșoacă, faptul că întreaga poveste ar fi opera serviciilor secrete străine. Argument: Lucia Goracci a fost și corespondent de război, iar Șomăescu știe, din sursă sigură, că absolut toți ziariștii care merg pe teatrele de operațiuni sunt oamenii serviciilor.
Din peisaj nu lipsește nici Flavia Groșan, dubioasa promovată ca doctor-minune de Antena 3 astă-primăvară, în campania prin care televiziunea lui Dan Voiculescu submina campania de vaccinare
Lista poate continua multă vreme. Trebuie adăugat aici imensul „ventilator” cu mii de postaci și „microinfluenceri” care preia și difuzează în masă, neostenit, versiunea conform căreia Șoșoacă este o victimă și nu agresoarea care a luat-o razna când i s-a spus că pandemia chiar există.
În final, întregul scandal Șoșoacă-Rai Uno n-a făcut să devoaleze giganticul aparat de propagandă și manipulare pe care s-a sprijinit ascensiunea aparent din neant a AUR și a unor personaje toxice precum senatoarea conspiraționistă.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Senatoarea Diana Șoșoacă a anunțat miercuri seara, prin intermediul publicației ruse Sputnik, că va candida la președinția României în 2024. Conspiraționista, promovată intens de Rusia și de rețeaua de influență a acesteia în țara noastră, tocmai fusese declarată personalitatea anului de aceeași Sputnik.md.
Scandalul vine la nicio săptămână după ce parlamentara a sechestrat o echipă a televiziunii italiene Rai Uno, atunci când jurnalista care-i lua interviu a îndrăznit să afirme că pandemia există, iar oamenii nu sunt uciși de Guvern, ci de boala Covid. Șoșoacă i-a încuiat pe jurnaliști în apartamentul unde-i invitase, a chemat poliția și a mințit, spunând că aceștia au dat buzna peste ea neinvitați, că n-ar fi de la presă, că dețin arme și droguri și i-au furat din casă! În același scandal, soțul Dianei Șoșoacă a mușcat de mână o jurnalistă italiană și a lovit un polițist.
„Nu va exista turul doi și voi candida sigur cu trei condiții: să fiu sănătoasă, liberă și vie!“
Confruntată cu consecințele faptelor sale, Șoșoacă încearcă să politizeze totul, afirmând că ar fi victima unui complot al serviciilor străine coordonate de Ocultă.
Nu e clar dacă anunțul privind candidatura la președinție e făcut pentru a timora mai departe autoritățile și pentru a invoca o nouă conspirație menită să-i blocheze ascensiunea politică sau pur și simplu este încă un gest teribilist al controversatei senatoare.
Certă rămâne doar susținerea totală pe care sistemul creat de Rusia în România, care cuprinde televiziuni, site-uri, influenceri, postaci, funcționari publici etc, i-o acordă Dianei Șoșoacă.
Sputnik.md, oficiosul Kremlinului pentru Moldova și România, a trâmbițat marea veste. „În primul rând, voi candida pentru că aproape tot poporul român mă vede ca președinte al României. Am așteptat să văd că apare cineva capabil, apropiat de popor, de Biserică, și nu văd pe nimeni. Avem numai trădători la pupitrul țării. Nu mai există nimeni care să mai iubească România atât cât o iubesc eu și echipa mea, nu am văzut pe nimeni care să dea atâta curaj poporului. Voi candida din partea poporului român”, a declarat Șoșoacă la Sputnik.
Senatoarea e ferm convinsă că „dacă voi participa, nu va exista turul doi și voi candida sigur cu trei condiții: să fiu sănătoasă, liberă și vie!”, sugerând astfel, din nou, așa cum o face constant de un an, că Oculta urmărește ba s-o ucidă, ba s-o închidă, ba s-o bage la casa de nebuni.
Mii de comploturi: echipa Rai Uno era plătită de Ocultă, pe soț voiau să-l ucidă, pe ea vor s-o împiedice să candideze, pandemia e inventată, oamenii omorâți de Guvern
Conform unor sondaje misterioase și secrete, despre care a aflat, Șoșoacă știe deja că va câștiga cu scorul pe care l-a avut Ion Iliescu după Revoluție, adică 85% în 1990 și 61% în 1992. „De aceea sunt disperați. De ce credeți că m-au lovit cu trei ani înainte de alegeri?”, a introdus Șoșoacă o altă teorie consiraționistă în discursul său.
Ea a descoperit și un alt complot pe care l-ar fi dejucat procuroarea care anchetează scandalul de vineri: luni se pregătise asasinarea soțului ei, bătăușul care a mușcat-o de mână pe jurnalista italiană și l-a strâns de gât pe unul dintre polițiști.
„Țin să îi mulțumesc procuroarei de caz, a avut tărie de caracter și a fost parțial corectă, chiar dacă nu era cazul nici de control judiciar. Dar acolo erau doi polițiști care așteptau să îl înhațe pe soțul meu și două mașini de jandarmerie, una să țină piept manifestanților, iar alta în spate, ca să îl ducă pe soțul meu. Dar procuroarea și-a dat seama că dacă-l reține, va mai fi scos din pușcărie doar mort, în sacul negru. Urma să se dea 24 de ore reținere, apoi 30 de zile arest preventiv, după care era îmbolnăvit și dus la spitalul penitenciar, iar de acolo omorât. Asta era traiectoria. Procuroarea nu a vrut să fie prima rotiță din angrenajul care să ducă la moartea soțului meu și o felicit. Și-a asumat acest risc, ea este o rezistentă, face parte din lista procurorilor care au semnat contracte cu serviciile secrete, asta nu înseamnă că nu apreciez și meritul ei“, a afirmat Șoșoacă la Sputnik.md.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!