Etichetă: sorin roșca stănescu

  • O minciună ordinară pe filiera senatorial-penală Roșca Stănescu – Tăriceanu: „Iohannis știa, dar n-a făcut nimic!”

    Informații mincinoase preluate de infractorul (ex-senator) Sorin Roșca Stănescu din surse toxice sunt rostogolite pe internet de penalul (senator) Călin Popescu Tăriceanu. Șeful ALDE susține că președintele Klaus Iohannis știa încă din prima săptămână a lunii noiembrie 2019 despre venirea pandemiei și nu a făcut nimic. Precizare: la începutul lui noiembrie nu știa nimeni în Europa sau America, nici măcar în China!

    Cele două canale media invocate de turnătorul Roșca Stănescu în pseudo-editorialul său de pe site-ul Inpolitics.ro sunt Press TV (un canal care emite din Iranul ayatollahilor) și Times of Israel (o televiziune din Israel, finanțată de un miliardar american anti-Trump).

    Sorin Roșca Stănescu: „Dacă sunt adevărate informațiile care au bubuit în Israel zilele trecute, după ce au fost lansate de Channel 12, rezultă că președintele Klaus Iohannis a știut din timp de existența unei epidemii extrem de periculoase, care urma să se transforme în pandemie. De când ar fi știut Iohannis? Stați bine pe scaun. Și spălați-vă pe față. Din prima săptămână a lunii noiembrie 2019. Ce s-a întâmplat atunci? Serviciile americane de intelligence, conform presei israeliene, care prezintă și documente în acest sens, ar fi informat Israelul și rând pe rând toți partenerii NATO, inclusiv România, asupra epidemiei declanșate în China la Wuhan. Cândva, spre sfârșitul lunii ianuarie 2020, deci cu o întârziere de peste două luni și jumătate, întrebat fiind de un jurnalist, Klaus Iohannis a calificat epidemia drept o știre oarecare de presă. E strigător la cer!”

    Articolul lui Sorin Roșca Stănescu (SRS) a fost preluat de Călin Anton Constantin Popescu Tăriceanu (CACPT), care a decretat pe loc: „Și iată că se confirmă: EI ȘTIAU!!!”.

    O abordare de mic pungaș al internetului, de scârboasă vietate care viermuiește prin măruntaiele Facebook-ului. C. A. C. P. Tăriceanu e de o stupizenie maximă. Nici Klaus Iohannis, nici Angela Merkel, Emmanuel Macron, Boris Johnson sau Donald Trump nu știau nici măcar în ianuarie 2020, darmite în prima săptămână a lui noiembrie 2019! Nici măcar dictatorii – Putin, Lukașenko, Erdogan – nu știau, dovadă că n-au luat măsuri. Nici măcar China comunistă nu știa la începutul lunii noiembrie!

    Cele doua surse citate în articolul lui SRS și „validate” de CACPT:

    • Press TV este un post de televiziune cu sediul central la Teheran, finanțat de Republica Islamică Iran. Postul emite în limbile engleză și franceză.
    • Times of Israel este finanțată de miliardarul american Seth Klarman, ale cărui poziții critice la adresa administrației Trump sunt de notorietate, precizează Aktual24.ro.

    Sorin Roșca Stănescu a fost senator în perioada 2012-2014 (din partea PNL, în epoca Antonescu/Tăriceanu/USL), încheindu-și mandatul brusc, prin condamnare/întemnițare.

    C. A. C. P. Tăriceanu este senator ALDE. Ar fi trebuit să fie cercetat, judecat și condamnat pentru primirea unei șpăgi de 800.000 de dolari în „dosarul Microsoft”, dar Senatul (condus atunci de el) a refuzat să-i ridice imunitatea parlamentară.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Radu Moraru, delir în serial: Iohannis îi bagă pe bătrâni în case ca să-i omoare, lăsându-i fără vitamina D de la soare! E aliat cu Bill Gates, care vrea să acopere soarele!

  • Demența turnătorului Roșca Stănescu: „Soldații americani au beneficiat de fete furnizate de Gheorghe Dincă”

    Propaganda rusă, întreținută mai ales prin Sputnik.md, a încercat să lege cazul ororilor de la Caracal de militarii americani de la Deveselu. Scopul acestei diversiuni: să mute vinovăția de la Mafia PSD din județul Olt la „imperialistul american”.

    Până acum, fake news-urile propagandei ruse vorbeau despre „clanurile interlope” care le-ar fi livrat fete militarilor americani. Miercuri, 4 septembrie, un vestit informator al Securității, Sorin Roșca Stănescu, a trecut la nivelul următor al minciunii: nu doar „clanurile”, ci însuși Gheorghe Dincă, monstrul din Caracal, le-a livrat fete militarilor americani!

    Roșca Stănescu: „Putem presupune că e interesul Ambasadei Statelor Unite, dat fiind că de-a lungul timpului soldații americani au beneficiat de fete furnizate de Dincă…”.

    Ex-pușcăriașul a încercat, șmecherește, să se ascundă în spatele „presupunerilor”, dar afirmația diversionistă a fost rostită cu subiect și predicat.

    Prezent și el în studio, deputatul Liviu Pleșoianu (PSD), produs al Antenei 3, a simțit mingea ridicată la fileu și a rostogolit teoria propagandei ruse: „Deveselu, care e la doar câțiva kilometri de Caracal… se știe cam cum mergea treaba cu prostituatele pe-acolo… a fost și un dosar…”

    Dar nici măcar Pleșoianu, omul rușilor, nu a mers atât de departe încât să-l bage și pe Dincă – și, prin acesta, pe bietele Alexandra și Luiza – în „diversiunea Deveselu”, așa cum a făcut-o Roșca Stănescu.

    Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

    CITIȚI ȘI:

    * Te-am prins, țeparule! Cumpănașu a luat un apartament de lux de la Protocolul de Stat, din care și-a inundat vecinii, fără a-i despăgubi

    * INML confirmă moartea Alexandrei, Cumpănașu continuă „s-o țină în viață”, ca s-o folosească electoral

    * Se fuge de Cumpănașu ca de ciumă! A treia organizație importantă părăsește „Coaliția” impostorului

    * Acuzat de Tonel că, după Alexandra, vrea s-o paraziteze și pe Luiza, Cumpănașu trece la amenințări de tip interlop

    * Caracatița care-l susține pe Cumpănașu: sindicaliști, polițiști, masoni, foști șefi ai Guvernului, ai Armatei și ai SRI

    * Dan Tăpălagă: „Primul candidat călare pe un cadavru”. Încă un text devastator la adresa „necrofagului” Cumpănașu

    * „Te-ai cățărat, indecent și oportunist, pe curajul și drama Alexandrei”. Text devastator al unui fost ministru la adresa lui Cumpănașu

    * Sondaj IMAS pe august: PNL 28,4%, USR-PLUS 25,3%, PSD scade sub 18%! Peste 56% pentru o guvernare PNL-USR-PLUS-PMP

    * VIDEO. Așa arată o jigodie PSD-istă! E consilier al deputatei Laura Moagher, conduce beat, parchează pe interzis, îi înjură și amenință pe polițiști, sună la 112 ca să se dea victimă

    * Hăituit de PSD și de Tudorel Toader, Augustin Lazăr a fost angajat să reformeze justiția din Republica Moldova

  • „Doamna Kovesi poate fi arestată în orice moment”. Umilită să semneze condica la poliție

    Laura Codruța Kovesi s-a prezentat de dimineață la o secție de poliție, pentru a-i fi comunicate condițiile controlului judiciar și a semna condica de prezență.

    În jurul fostei șefe a DNA este o țopăială incredibilă, sunt presiuni ca ea să fie arestată. Deocamdată, este umilită ca un borfaș de cartier, nu are voie să vorbească despre abuzurile la care e supusă, are interdicție de a părăsi țara.

    Sorin Roșca Stănescu, un infractor condamnat în urma dosarului făcut DNA-ul Codruței Kovesi, lansează un scenariu horror la Antena 3, televiziunea unui alt infractor condamnat în urma dosarului făcut DNA-ul Codruței Kovesi.

    Sorin Roșca Stănescu: „Doamna Kovesi a stat de vorbă pentru a adoua oară cu presa, deci a încălcat condițiile controlului judiciar. Deci, tehnic, vorbind, doamna Kovesi poate fi arestată. Mai ales că a spus că toată această procedură judiciară are ca obiectiv oprirea ei de a candida la funcția europeană. Această afirmație reprezintă o circumstanță agravantă, deci doamna Kovesi poate fi arestată în orice moment”.

  • CAMPANIE MURDARĂ. „Kovesi lucrează sub steag străin. Se va ocupa de adversarii politici ai Germaniei și ai Franței”

    Mafia infractorilor o atacă pe Laura Codruța Kovesi din toate pozițiile, cu toate armele. Lansează tot felul de minciuni, teorii fantasmagorice. Inventează conspirații europene, franco-germane. Marele obiectiv al mafioților: Kovesi să nu ajungă procurorul-șef al Europei.

    Aberațiile lui Sorin Roșca Stănescu, la Antena 3:

    • „Doamnei Laura Codruța Kovesi i s-a făcut culoar spre funcția de procuror-șef al Europei. Așa ceva e posibil doar dacă lucrează sub un steag străin”.
    • „Are o protecție foarte puternică fie din partea Germaniei, fie din partea Franței sau a Statelor Unite”.
    • „E un model bazat pe abuzuri, un experiment testat în România și care va fi extins în toată Europa. Doamna Kovesi va face curățenie în toată Europa! Din poziția de procuror-șef al UE, se va ocupa de adversarii politici ai Germaniei și ai Franței”.

    Sorin Roșca Stănescu este un infractor dovedit. El a fost condamnat la 2 ani și 4 luni în dosarul „Rompetrol”. A fost eliberat din penitenciar după mai puțin de 9 luni.

    Printre ziariști, Roșca Stănescu este cunoscut drept „tatăl șantajului de presă”, mai ales de pe vremea când conducea ziarul „Ziua” (între timp închis).

  • Câte dube are Jandarmeria?! – Ziariștii

    Câte dube are Jandarmeria?! – Ziariștii

    „Câte dube are Jandarmeria?!”

    Întrebarea lui Roșca Stănescu a căzut ca o aversă de ploaie acidă. Am ciulit urechile, am făcut ochii mari. Nu, nu era o glumă. Nici măcar o eroare. Era un gând, o speranță, o dorință bolnavă.

    „De ce nu-i ia pe protestatarii din Piața Victoriei? Au ocupat Piața, au blocat circulația… Inadmisibil! Dacă nu sunt suficiente dube, să facă mai multe curse, să-i ia pe toți! Trebuie aplicată legea! De Centenar chiar e bine să arătăm că suntem un stat în care se aplică legea”.

    Aseară, în Piața Victoriei au fost vreo 3.000 de oameni, pe un ger tăios. Inginerul din mine, din care n-a mai rămas decât diploma, făcu repede un calcul: dacă într-o dubă intră (înghesuiți) 10 oameni, tot e nevoie de vreo 300 de dube. Dar, vorba lui Roșca Stănescu: câte dube are Jandarmeria?!

    Să zicem că nu are 300. Dar măcar 30 are? Face 10 curse dus-întors, cu câte 10 oameni, și gata, a rezolvat problema. Sigur, pentru 10 curse e nevoie de vreo 7-8 ore – până-i bagi pe dușmani la dubă, până le pui cătușele, până-i liniștești un pic, până te duci, până te-ntorci, cu traficul ăsta… trece timpul. Mai ales că a nins, e ghețuș, iar primărița n-a avut timp de prostii, s-a dus în Irlanda să vadă dacă au noroc Mitriță și Țucudean la tragerea la sorți…

    Deci, cu 30 de dube, în 7-8 ore se rezolvă problema. Gata, stau acolo la beci (or avea loc?!), nu mai perturbă traficul în Piața Victoriei. Nu mai strigă nimeni măscări, să se panicheze duoamna Veorica. Acum e bine, s-a aplicat legea. Că doar e Centenaru’, și măcar de Centenar să fie lege și ordine.

    „Câte dube are Jandarmeria?!” Asta nu e o întrebare, nici măcar o mirare, asta e o sentință. Una care parcă seamănă cu ceva, vine de undeva… ah, da: „Câte divizii de tancuri are Papa?!” Așa a spus mărețul Stalin, tătucul popoarelor. Genialul Conducător al nemărginitei puteri a sovietelor.

    Dar Papa, vai de el: n-avea nicio divizie de tancuri. N-avea nici măcar un tanc. Niciun șurub de la un tanc. Papa n-avea nimic.

    Și totuși, Papa e Papă și-n ziua de azi, în vreme ce despre soviete se mai pomenește doar prin paginile negre ale cărții de istorie.

    „Câte dube are Jandarmeria?!” Roșca Stănescu a vorbit exact ca Stalin. A dat glas criminalului din el, care ne-ar strivi ca pe niște gândaci. Dac-ar putea, ne-ar călca pe cap. El, securistul. El, șantajistul. El, pușcăriașul. Toate frustrările sejurului la Jilava le-ar rezolva călcându-ne pe cap. Sau băgându-ne în dubă.

    Niciun pic de empatie pentru protestatarii din Piața Victoriei. Nicio tresărire de omenie. Nicio nuanță dubitativă. Ăia din piață nu sunt oameni, sunt doar niște numere. 30, 300, 3.000, 30.000, 300.000… Niște numere, atât. Dacă încap toți în dube, e bine. Dacă nu, se complică situația.

    Dar nu-i nimic, se mai face o comandă de dube. Trebuie să aibă Erdogan ceva pe stoc. Sau Lukașenko. Sau Putin.

    Eventual, niște dube cu burduf, să fie mai încăpătoare. Să nu mai miște nimeni în Piața Victoriei…

    „Câte dube are Jandarmeria?!”