Imagini rușinoase pentru Vladimir Putin, surprinse sâmbătă într-o catedrală din Kremlin. Dictatorul rus a participat singur la slujba de Crăciun, refuzând să se alăture credincioşilor. Un preot slujește doar pentru teroristul planetar, iar la un moment dat i se alătură alți doi preoți, formând – probabil – „un sobor FSB”, dată fiind spaima permanentă a lui Putin că ar putea fi asasinat.
Agenţia rusă de presă RIA a informat că este pentru prima dată în ultimii ani când Putin sărbătoreşte Crăciunul la Moscova, și nu în regiunea din apropierea capitalei.
Televiziunea de stat a transmis două clipuri în direct cu preşedintele Putin în interiorul Catedralei Buna Vestire, în timp ce preoţii oficiau la miezul nopţii Sfânta Liturghie. Putin era singurul credincios participant la slujbă. A fost arătat în timp ce-şi făcea cruce de mai multe ori, înainte ca reportajul televizat să fie întrerupt pentru a prezenta telespectatorilor slujba oficiată în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova.
VIDEO: Singur în catedrală – diavolul Putin
Imaginile sunt expresia penibilului în care pot ajunge un dictator și o dictatură. Preoți care fac slujbă pentru o singură persoană – ceva mai caraghios nu poate exista! Nu e greu de bănuit ce FSB-iști de încredere se ascundeau sub cele trei sutane. Iar ridicolul e desăvârșit de răspunsul ce ar putea fi dat la o întrebare banală: unde se aflau gărzile de corp ale lui Putin? După catapeteasmă? În spatele icoanelor? În altar? În sutanele bisericești? Cântau psalmi în corul bisericii?
Putin a fost singur și la liturghia de Crăciun de anul trecut, dar la reşedinţa sa oficială Novo-Ogariovo din afara Moscovei.
La Crăciunul din 2021, dictatorul rus a participat la o liturghie publică la Novgorod. La fel, „în mijlocul mulțimii” (o mulțime controlată, evident) a sărbătorit și Paştele din 2022.
Biserica Ortodoxă Rusă sprijină războiul din Ucraina, iar patriarhul Kiril este unul dintre cei mai loiali aliați ai lui Putin.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Un nou scandal de proporții a izbucnit în Biserica Ortodoxă Română după ce miercuri seara, la finalul slujbei, cunoscutul preot Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni, a lovit cu pumnul o femeie de 34 de ani. Preacuviosul a avut ghinionul să fie filmat, pe înregistrare observându-se că se apropie pe la spate și lovește femeia cu toată puterea, doborând-o la pământ.
Preotul Calistrat Chifan e foarte prizat și popularizat pe YouTube, site-urile care au ca temă credința, dar și cele conspiraționiste și așa-zis naționaliste. Acum nici două săptămâni a înregistrat o emisiune de peste o oră în biserică împreună cu Călin Georgescu, rusofilul propus de AUR premier al României. În timpul pandemiei, același Calistrat Chifan s-a situat pe poziții similare cu toxicul arhiepiscop Teodosie, cerându-le credincioșilor să vină la Înviere sfidând sfaturile BOR și reglementările legale în vigoare.
Scandalul de miercuri seara s-a produs în prezența a numeroși enoriași. Era întuneric, slujba se terminase și lumea ieșise din biserică în curte. Filmarea surprinde mai multe persoane care vociferau, moment în care părintele Calistrat Chifan se apropie tiptil, pe la spate, și o lovește cu toată puterea pe o femeie. Se poate observa că preotul, o persoană masivă, își ia elan și lovește din lateral, enoriașa fiind aruncată la pământ. Nimeni n-a reacționat – fie că oamenii au fost luați prin surprindere, fie că s-au temut de răzbunarea preotului.
Femeia bătută, alături de sora ei, s-a prezentat la Poliție și a depus plângere. De asemenea, cele două au mers la spital, unde medicii au constatat că victima prezintă mai multe leziuni, dar femeia bătută n-a dorit să rămână internată și nici să facă mai multe investigații.
Medicul Diana Cimpoeșu, coordonatoarea SMURD Iași, a confirmat că una dintre femei era rănită la cot și genunchi, reclamând și durere la nivelul stomacului – probabil unde a lovit-o preotul: „Diagnosticul a fost de agresiune declarativă. S-a evaluat durerea de la nivelul capului și a urechii de la colegii de la ORL. A mai fost declarată o durere la nivelul stomacului. Au fost evidențiate două excoriații la pacienta de 34 de ani, una la nivelul cotului, alta la nivelul genunchiului. Nu au fost evidențiate leziuni care să necesite internare și au refuzat să fie continuate investigațiile, radiografia toracică, și au fost îndrumate spre consult la neuro chirurgie și IML, în condițiile în care reclamă o agresiune fizică“.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Slujba de Înviere se va oficia, în acest an, în aer liber, de Paștele ortodox, iar circulația până la ora 5 dimineața va fi permisă doar pentru persoanele care se duc și se întorc de la biserică, pentru restul urmând să se aplice regula deja știută – nu e voie să se părăsească locuința după ora 22.00.
Premierul Florin Cîțu a anunțat luni seară, la Digi 24, că miercuri va discuta din nou cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe despre slujba de Paște. Atunci se vor stabili măsurile finale, dar e clar – a spus Cîțu – că slujba va avea loc în afara bisericilor. „Voi avea o discuție cu cultele religioase din nou, miercuri, ca să vedem cum organizăm noaptea de Paști ortodox. Trebuie să avem niște reguli de distanțare socială, pe care să le respectăm cu toții, acolo, în jurul bisericii, etcetera. Vom discuta, vor fi și cei de la MAI, și cei de la Ministerul Sănătății, voi fi și eu și vom lua cele mai bune măsuri. Slujbele vor fi în afara bisericii, cu distanțare. Miercuri ne vom asigura că procedurile sunt înțelese clar de toată lumea și că le vom respecta cu toții“, a promis Cîțu.
În noaptea de 1 spre 2 mai, când se va celebra Paștele ortodox, restricția de circulație noaptea va fi ridicată. Lucian Bode, ministrul de Interne, a precizat însă că această relaxare li se va aplica doar credincioșilor ortodocși care merg la biserică: „Circulația va fi permisă doar pentru participanții la slujbele religioase. Îi rog pe cei care nu participă la slujba de Înviere să rămână acasă”.
Chiar și așa, este un pas înainte față de anul trecut, când Paștele a căzut în perioada carantinei totale, iar participarea enoriașilor la slujbe a fost oprită.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Restricțiile vor fi ridicate în noaptea de Înviere atât la Paștele catolic, cât și la cel ortodox, anunță G4Media, conform surselor care au asistat la discuțiile purtate joi de premierul Florin Cîțu cu reprezentanții cultelor religioase.
Conform publicației citate mai sus, s-au căutat mai multe soluții, iar una ar fi ca restricția de circulație valabilă pe timpul nopții să fie ridicată până la ora 2.00 în serile când va avea loc Paștele catolic și cel ortodox.
Zilele trecute, probabil informat despre măsurile de relaxare din noaptea de Înviere pregătite de Guvern, Marcel Ciolacu, președintele PSD, își încorda vitejește mușchii, anunțând că va înfrunta urgia ca să fie prezent la biserică de Paște. Până la urmă, gestul său n-a fost decât încă una din nenumăratele dovezi de impostură pe care le-a dat șeful social-democraților de-a lungul timpului.
În ceea ce privește Paștele din 2021, o decizie definitivă a Guvernului nu a fost încă luată, aceasta urmând a fi influențată și de evoluția pandemiei în săptămânile următoare.
Slujba de Înviere, s-a mai stabilit, va fi oficiată normal, enoriașii urmând să poarte măști de protecție și să stea distanțați unii de ceilalți.
La discuții au participat premierul Florin Cîțu, reprezentanții bisericilor ortodoxă și catolică, reprezentanți ai secretariatului pentru Culte, ai Administrației Prezidențiale, ai ministerelor de Interne și Sănătății.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
În satul Havârna, comuna Havârna, județul Botoșani, a avut loc o explozie a cazurilor de coronavirus, iar ancheta epidemiologică a stabilit că sursa comună a zecilor de oameni infectați a fost slujba de Bobotează, scrie Agerpres.
Incidența infectărilor a ajuns deja la 7,66 cazuri la mia de locuitori în 14 zile. Satul are 4.308 locuitori și numai în ultima săptămână au apărut 33 de cazuri noi de Covid.
Prefectul Dan Nechifor a prezentat concluziile anchetei într-o ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență: “Din analiza situației epidemiologice a celor care s-au infectat în comună, s-ar părea că sursa de infectare este prilejuită de un eveniment religios, în speță Boboteaza”.
Slujba de Bobotează a avut loc pe 6 ianuarie, iar perioada de incubație a virusului este, de la caz la caz, între 2 și 14 zile. Cei îmbolnăviți în înghesuiala de la slujbă le-au transmis mai departe altora virusul, astfel că satul întreg e acum pe cale de a intra în carantină.
Primărița Rodica Baltă a anunțat că, începând de vineri, a închis piața din localitate.
În ansamblul județului Botoșani, indicele de infectare cu coronavirus a scăzut la 1,47 cazuri/1.000 de locuitori. Apariția focarului de la Havârna poate duce însă la revenirea rapidă pe trend ascendent a cazurilor în întregul județ.
În mod sigur, Boboteaza a adus cu sine îmbolnăvirea oamenilor și în alte părți, numai că, în cazul localităților cu mulți locuitori, e greu de depistat cine s-a infectat la slujbă și cine nu. La Constanța, oraș cu sute de mii de locuitori, arhiepiscopul conspiraționist Teodosie a chemat mii de oameni la slujbă. A fost buluceală și în ajun, unde oameni în vârstă s-au călcat în picioare ca să ajungă mai repede la butoaiele cu aghiasmă.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, s-a pretat miercuri la o nouă provocare, generând un incident de natură să instige oamenii împotriva măsurilor sanitare anti-Covid: a organizat, contrar prevederilor legii, o slujbă în interiorul unei biserici. Jandarmii și polițiștii au fost nevoiți să intervină și să-i scoată pe rând pe credincioșii atrași de arhiepiscop, mai ales că aproape jumătate dintre ei nici măcar nu purtau mască, fiind convinși că Dumnezeu îi apără de virus.
În acest moment, din cauza exploziei cazurilor de coronavirus, este interzisă orice adunare publică în spații închise. Prelatul știa foarte bine acest lucru pentru că marți fusese la Tribunalul Constanța, unde a pledat, împreună cu avocata conspiraționistă Șoșoacă, pentru ridicarea restricțiilor. Miercuri a venit sentința: regulile rămân valabile pentru toată lumea, inclusiv pentru Biserică, și nu se vor face excepții.
ÎPS Teodosie a ținut slujba provocatoare la biserica Sfânta Ecaterina, din Constanța. În incintă s-au înghesuit peste 100 de persoane, majoritatea vârstnici. Aproape jumătate dintre ei nu purtau nici măcar mască. Polițiștii și jandarmii au intervenit și, în timp ce ÎPS Teodosie își ținea ceremonialul, enoriașii au fost scoși unul câte unul din clădire. Forțele de ordine au amendat 39 dintre aceștia pentru că nu aveau mască de protecție. Slujbele sunt permise, în timpul pandemiei, doar în exteriorul clădirilor, din același motiv pentru care nici piețele închise, concertele, spectacolele, sălile de cinema și de teatru sunt închise. În aglomerații și în încăperi, virusul se răspândește foarte repede. România este oricum dincolo de limita capacității sistemului său sanitar de a suporta avalanșa de bolnavi în stare gravă. În ultimele zile, numărul deceselor se apropie de 200 la fiecare 24 de ore. În spitale nu mai e loc și bolnavii intubați au ajuns să fie ținuți pe holuri, din lipsă de spațiu.
În aceste împrejurări, BOR e preocupată că nu-și poate ține pelerinajele cu zeci de mii de oameni. Prelații au acuzat că sunt persecutați religios ca pe vremea Imperiului Roman deoarece autoritățile au interzis cozile gigantice la moaște.
Credincioșii au căzut în capcana întinsă de arhiepiscop: „În acea linguriţă este trupul şi sângele domnului nostru Iisus Hristos care ne vindecă de orice boală şi niciodată Hristos nu a îmbolnăvit şi nu va îmbolnăvi pe nimeni!“
ÎPS Teodosie este ultimul dintre capii BOR care a generat deliberat momente neplăcute, dând impresia că exact asta caută: să provoace și să întărâte “turma cuvântătorilor” (după cum chiar el s-a exprimat marți), știind cu precizie și pericolele, și restricțiile.
El dăduse un puternic semnal în această direcție și cu o zi în urmă, afișându-se alături de avocata conspiraționistă Șoșoacă. Membră a unui partid dubios, susținut de propaganda rusă, Șoșoacă a fost agajată de arhiepiscop să îl reprezinte la tribunal în încercarea de a elimina restricțiile înaintea sărbătorii de Sfântul Andrei. ÎPS Teodosie preconiza un mare pelerinaj, cu mii de oameni, la peștera unde se presupune că ar fi locuit Sfântul Andrei acum 2.000 de ani.
ÎPS Teodosie a expus deliberat zeci de oameni, majoritatea în vârstă sau nevoiași, pericolului uriaș de a se infecta cu coronavirus. Prelatul instigă de luni bune la nerespectarea măsurilor în pandemie. Acțiunile sale din ultimele zile arată că demersul prelatului pare motivat politic
Reporterii Digi 24 au stat miercuri de vorbă cu enoriașii evacuați din biserica unde IPS Teodosie își ținea slujba și, în mod previzibil, oamenii căzuseră în capcana întinsă de arhiepiscop. Ei dădeau vina nu pe prelat, pentru că a făcut ceva interzis și periculos, ci pe forțele de ordine: “Ne mor părinţii, ne mor copiii, cine ne face nouă parastase, voi?”, „Dumnezeu nu îmbolnăveşte! Lăsaţi-ne în pace!”, „Nu este normal să oprească oamenii de la sfânta împărtăşanie. În acea linguriţă este trupul şi sângele domnului nostru Iisus Hristos care ne vindecă de orice boală şi niciodată Hristos nu a îmbolnăvit şi nu va îmbolnăvi pe nimeni! Asta să fie foarte clar!”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
În timp ce pandemia scapă complet de sub control, autoritățile nu mai știu cum să oprească răspândirea virusului și secțiile de terapie intensivă ale spitalelor se umplu, Mănăstirea Sihăstria Putnei, din județul Suceava, a transmis luni dimineața live, pe Facebook, o slujbă în care s-au încălcat absolut toate măsurile preventive instituite de Guvern.
Pe parcursul slujbei oficiate luni, mai multe zeci de preoți s-au înghesuit în jurul altarului, iar la un moment dat niște enoriași, purtând cu ei și copii mici, s-au înșirat într-un rând des pentru a fi împărtășiți cu aceeași linguriță.
Numeroși enoriași, strânși luni dimineața la Mănăstirea Sihăstria Putnei, au stat la rând să fie împărtășiți cu aceeași linguriță. Întreaga slujbă a fost transmisă pe Facebook, în chiar prima zi de carantină parțială a României
Prin transmiterea unor astfel de slujbe în direct, pe Facebook, BOR dă încă un semnal puternic de sfidare a regulilor de protecție în pandemie, așa cum a făcut-o și în scandalul făcut cu ocazia pelerinajelor la Sfânta Parascheva (Iași) și Sfântul Dumitru (București). Însuși Patriarhul, alături de alți arhierei, s-a ridicat și a acuzat conspirații, persecuții religioase și a chemat enoriașii la luptă.
Mănăstirile din Moldova au fost, încă de la începutul pandemiei, veritabile focare de infecție, preoții nerespectând nicio regulă de prevenire a transmiterii virusului. În imagine, secvență de la slujba de luni, desfășurată la Mănăstirea Sihăstria Putnei
BOR a fost puternic finanțată în ultimii ani de PSD. Președintele acestui partid, Marcel Ciolacu, a fost, dealtfel, invitat de onoare al Patriarhului Daniel la slujba de Sfântul Dumitru. La schimb cu susținerea politică a social-democraților, aceștia au încercat să ajute Biserica Ortodoxă să treacă Referendumul pentru Familie din 2018. Inițiativa de modificare a Constituției n-a fost validată din cauza numărului insuficient de oameni veniți la urne.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Scene halucinante la Suceava, într-o biserică unde rolul principal l-a jucat, din nou, Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie. În plină ascensiune a epidemiei în România, când numărul de infectări a doborât recordul două zile la rând, prelatul Bisericii Ortodoxe a ținut o slujbă sfidătoare.
Într-o înghesuială de nedescris, unde zeci de persoane fără mască s-au îngrămădit în încăpere. Teodosie a împărtășit mai mulți copii cu aceeași linguriță, iar un preot din spatele său i-a șters la gură cu același ștergar.
Teodosie nu e la prima sfidare. Nimeni nu îndrăznește să-l ia de urechi și să-l silească să respecte, ca toți ceilalți, legile
Evenimentul a avut loc joi seara, la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului, din Gheorghițeni, Dorna-Arini. Slujba a fost ținută de Arhiepiscopul Teodosie. Mulțimea s-a înghesuit spre altar, nimeni n-a purtat mască, oamenii au pupat icoanele și chiar mâna prelatului.
N-a purtat nimeni mască de protecție în biserică, sfidarea legilor și a măsurilor de precauție fiind încurajată chiar de Arhiepiscopul Teodosie
Teodosie, personaj controversat, lăudat de propaganda rusă, implicat în scandaluri de corupție, proverbial pentru arghirofilia sa, nu e la prima sfidare a măsurilor de protecție. Furios că n-a putut aduna lumea de Paște, din cauza stării de urgență, a organizat o a doua Înviere după ridicarea restricțiilor. Nu s-a respectat nici atunci nicio normă de protecție.
Deși pretinde că este păstorul enoriașilor săi, cărora le vrea binele, a bagatelizat pericolul virusului, dând exemplu personal pentru cei care colportează dezinformările propagandei rusești, potrivit cărora pandemia nu există.
Cu toate acestea, nicio autoritate a statului n-a îndrăznit până acum să-l ia de urechi pe Teodosie și să-l tragă la răspundere pentru faptele sale.
BOR nu s-a dezis de faptele lui Teodosie și nici nu l-a chemat la ordine
Copiii au fost împărtășiți cu aceeași linguriță și șterși la gură cu același ștergar
Nu e prima oară când Teodosie împărtășește copii cu aceeași linguriță în plină pandemie. Când a fost întrebat despre posibilitatea ca ei să se infecteze, el a răspuns că “se vor face bine”.
Deși nu i-a aprobat faptele, BOR nu s-a dezis explicit de Teodosie și nici nu l-a sancționat. Prin atitudinea sa, prelatul a dat impresia că e mult mai apropiat de Biserica Ortodoxă din Moldova, decât de Patriarhia de la București.
Conducerea Bisericii Ortodoxe moldovene a devenit celebră luna trecută, când a emis un comunicat bizar, în care era acuzată o conspirație mondială în epidemie.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!