Etichetă: siret

  • Cea mai mare amendă dată vreodată unui șofer din România. Are 20 de ani și a încălcat 16 reguli rutiere

    Un tânăr de 20 de ani din orașul Siret, județul Suceava, este „beneficiarul” celei mai mari amenzi de circulație date vreodată în România: 20.880 de lei (4.400 de euro). El s-a ales și cu permisul suspendat până în anul 2024. Individul a săvârșit 16 nereguli la regimul rutier.

    Conform unui comunicat postat pe site-ul Ministerului de Interne, amenda-record a fost dată tânărului din Siret pentru 16 nereguli la regimul rutier, în timp ce era urmărit de polițiștii suceveni pentru că nu a oprit la semnalele lor.

    Ministerul de Interne a postatși o fotografie cu cei doi polițiști care, ajutați de colegii lor, au reușit să-l blocheze pe tânăr în trafic și aă-i aplice legea.

    Comunicatul MAI

    „Permisul suspendat până în 2024…

    Amendă de 20.880 lei…

    Acestea sunt cele mai mari sancțiuni date vreodată unui șofer și de ele a «beneficiat» un tânăr de 20 de ani din orașul Siret, județul Suceava.

    16 nereguli la regimul rutier au identificat polițiștii suceveni, în timp ce îl urmăreau pe acesta pentru că nu a oprit la semnalele lor.

    Nu este nicio greșeală, abaterile constând în viteză excesivă (mult peste 100 km/h în localitate), neoprire la semnal sau deplasare pe contrasens fiind înregistrate la ore diferite și la indicatori, kilometri diferiți, astfel că au fost cumulate.

    O singură înregistrare a radarului privind viteza excesivă înseamnă 90 de zile de suspendare a permisului.

    Într-un final, Ionuț și Mihai, cei pe care îi vedeți în poză, alături de colegii lor, au reușit să-l blocheze pe tânărul teribilist, înainte de a pune în pericol viața cuiva.

    Vă rugăm să conduceți prudent, pentru a nu vă pune viața în pericol… atât pe a dumneavoastră, dar și pe a celorlalți participanți la trafic!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!