Incapabili să le ofere minime condiții umane de trai profesorilor intrați în grevă, guvernanții din PSD și PNL împing mai departe mârșăvia: la posturi TV și pe unele site-uri de știri au apărut brusc „anchete“ despre meditațiile la care nu se taie bon fiscal și acuzații că sindicaliștii fac jocurile Rusiei! Vârful de lance al acestei campanii a fost, de această dată, Digi 24. PSD și PNL pompează zeci de milioane de euro, din bani publici, în contracte pentru „presă și propagandă“ cu trusturile de presă care dețin televiziunile.
Digi 24 a titrat miercuri seară, la o dezbatere din prime-time, „Cum fac liderii de sindicat jocul Rusiei“, acuzându-i pe profesorii cu salarii de 2.500 de lei aflați în grevă că destabilizează România când e nevoie de liniște. La 33 de ani după „Duminica Orbului“ a alegerilor din 1990, este reînviat astfel sloganul lui Ion Iliescu și al FSN, „avem nevoie de liniște“.
Titlul de la Digi 24 și discuția din studio a apărut la emisiunea moderată de Cosmin Prelipceanu și vine într-un moment în care presiunea pe Guvernul PSD-PNL și pe Iohannis e tot mai mare. Partidele aflate la putere sunt în plin proces de reîmpărțire a „tortului“ la rotativa guvernamentală, iar greva profesorilor le-a perturbat lupta pentru funcții și ministere.

Mai devreme, pe parcursul zilei, tot la Digi 24 apăruse o „anchetă“ în care cadrele didactice erau acuzate, in corpore, că se umplu de bani făcând meditații nedeclarate, adică evaziune fiscală! „Profesorii sunt în grevă, dar dau meditații intensiv și fără bon. «Sunt full. Dacă fiscalizăm, ședința crește automat»“, sună titlul „anchetei“, care este nu numai tendențios, dar și fals. În realitate, în România doar o foarte mică parte a profesorilor dau meditații. E vorba de cei din orașe și care predau discipline importante la examene (matematică, limba română, limbi străine). Anul trecut, România număra 237.900 de profesori, educatori, învățători, profesori universitari. În 2019, o statistică a ministerului arăta că 4.000 de cadre didactice dau meditații. Chiar presupunând că această cifră ar fi de 10 ori mai mare, tot ar fi vorba de o mică minoritate raportat la masa cadrelor didactice.
O altă poziție surprinzătoare a avut Pro TV, care îi promovează pe spărgătorii de grevă. Știrile Pro TV preia o informație a Ministerului Educației – parte implicată în conflictul de muncă și, deci, părtinitoare – și titrează că 30% dintre profesori nu participă la grevă. O altă știre prezintă mai multe cadre didactice care au decis să vină mai departe la clase pe motiv că le pasă de copii.
Pe homepage-ul Stirileprotv.ro nu sunt articole despre problemele din învățământ, despre salariile mici și modul în care au fost tratați până acum greviștii de către conducerea statului, în schimb joi dimineață era un nou titlu de natură să pună presiune pe cadrele didactice: „Guvernul așteaptă răspunsul sindicatelor la propunerile de încheiere a grevei. O parte din profesori au renunțat deja“.

Aceasta este prima grevă generală din învățământ după 18 ani în care coalițiile perindate la guvernare au promis, dar n-au făcut niciodată nimic pentru profesori. Actuala coaliție PSD-PNL apără pensiile speciale cu prețul pierderii miliardelor de la Uniunea Europeană, dar refuză categoric să mărească salariile profesorilor, pe motiv că ar crește deficitul. Cererile profesorilor sunt absolut decente: o grilă de salarizare care să plece de la 4.000 de lei pentru debutanți și să ajungă la 7.000 de lei pentru cadrele didactice la final de carieră.
Premierul Nicolae Ciucă, pensionar special cu 18.000 lei/lună la 52 de ani, a calificat aceste cereri drept inacceptabile.