Etichetă: Simona Iancu

  • A demisionat chelnerița angajată pe pile la Ape Prut-Bârlad! Protectorul ei, „animalul politic”, e de neclintit

    Simona Iancu, fosta chelneriţă angajată la Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad deși nu știa care e malul drept și care cel stâng ale unui râu, a demisionat, scriu jurnaliștii de la Recorder.ro. Dar n-a plecat singură: inginerul Gabi Musteaţă, cel care s-a opus angajărilor politice, a rămas fără job după o experiență de 25 de ani, întrucât postul său a fost desfiinţat.

    Fost director tehnic, Gabi Musteață este victima răzbunării directorului Petru Avram (autonumit „animal politic”), protectorul Simonei Iancu și vicepreşedinte PNL Iaşi.

    Potrivit surselor Recorder.ro, fosta chelneriță angajată inginer la Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad și-a dat demisia după ce cazul ei a devenit subiect de dezbatere națională.

    Gabi Musteață, inginerul care s-a opus angajărilor politice și a avut curajul să vorbească despre acest flagel, a plecat și el din instituție după ce postul i-a fost desființat. Luni a fost ultima lui zi de muncă, fiind somat să predea cheia de la birou și laptopul de serviciu „cel târziu până în ora 15.30”. Acum speră să-și câștige dreptatea în instanță, după ce a contestat desființarea subită a postului pe care-l ocupa.

    În ciuda declarațiilor publice ale membrilor de la vârful Guvernului, care au promis că vor face dreptate la Apele Române, nimeni nu a încercat s- deocamdată – ă-l păstreze în sistem pe Gabi Musteață, un inginer cu 25 de ani de experiență.

    Singurul care a rămas pe poziții este directorul Petru Avram, vicepreședinte PNL Iași, care a decis, în numele instituției, angajarea celor mai buni avocați din Iași specializați în litigii de muncă, pentru a-l împiedica pe Gabi Musteață să câștige în instanță și să revină la Apele Române, mai scriu jurnaliștii de la Recorder.ro. Motivul invocat pentru angajarea unor avocați din exterior este că juriștii instituției „sunt prea ocupați”.

    VIDEO: Reportajul Recorder.ro care a dus la demisia Simonei Iancu

    Un „animal politic” convins că va ajunge „cel puțin ministru”

    Numirile politice de la șefia acestor instituții sunt doar o parte a acestui fenomen revoltător, pe care președintele Klaus Iohannis l-a încadrat la categoria „excepții”. De fapt, directorii cu apartenență politică nu se mulțumesc cu propriile scaune. Odată ajunși în funcții, populează organigramele din subordine cu pile de partid sau preferințe proprii așezate în poziții-cheie. Asta, în timp ce inginerii cu experiență sunt dați la o parte.

    La Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad este director Petru Avram, vicepreședinte PNL Iași. Acesta se recomandă subordonaților ca „un animal politic care va ajunge cel puțin ministru” și le cere specialiștilor din instituție să accepte angajați care nu știu nici măcar în ce se măsoară debitul unui râu.

    Recent, la departamentul care se ocupă de apărarea împotriva inundațiilor a fost angajată o tânără, Simona Iancu, care a fost patru ani chelneriță la un bar din Iași. ABA Prut-Bârlad are în subordine mai multe județe din Moldova, afectate periodic de inundații.

    Simona Iancu

    Simona Iancu, care susține că a terminat facultatea de Chimie, nu a reuşit să răspundă unor întrebări simple, cum ar fi care este unitatea de măsură a debitului de apă, care este malul stâng sau malul drept.

    Pentru angajarea Simonei Iancu s-a recurs la o șmecherie, ca să fie driblată legea: mai întâi a fost angajată câteva zile („trei”, zice ea) la Primăria comunei Vatra Moldoviței, județul Suceava – deci în administrația publică -, apoi a fost transferată la Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad, unde-o aștepta potectorul Petru Avram.

    Cum a reacționat directorul ”animal politic” pus în fața evidenței? A dat vina pe cel care a reclamat neregulile: „Domnul director care a făcut acest lucru este puţin subiectiv, pentru că a umilit-o în faţa celorlalţi colegi. Fata mi-a spus că a fost hărţuită şi umilită”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Omul-cheie pentru pilele de la Ape ale ministrului Costel Alexe: primarul din Vatra Moldoviței. Acesta i-a angajat în Primărie, pentru câteva zile, și pe protejata „animalului politic” Avram, și pe tatăt directorului Mețler

    Coincidență interesantă, observată de Ziaristii.com: atât Simona Iancu (protejata „animalului politic” Petru Avram), cât și Stelian Mețler (tatăl directorului general adjunct de la Apele Române) au „intrat în sistem” prin angajări fictive la aceeași Primărie: Vatra Moldoviței din județul Suceava. De acolo au fost transferați la Apele Române.

    Legea nu permite ocuparea fără concurs a posturilor din instituții de stat precum Administrația Națională Apele Române a persoanelor care nu au experiență în sistemul public. De aceea, pentru a evita concursul, tânăra Simona Iancu și pensionarul Stelian Mețler au fost angajați mai întâi, câteva zile, la o primărie. Culmea: amândoi la aceeași primărie, cea din Vatra Moldoviței, județul Suceava.

    Simona Iancu își amintește că a fost angajată „3 zile”, iar stagiul lui Stelian Mețler a fost de 8 zile. Faptul că au plecat imediat arată nu aveau de gând să lucreze în acea primărie, după cum nici primăria nu conta pe ei. E posibil ca cei doi nici să nu fi trecut vreodată pe acolo, doar actele să fi circulat prin e-mail sau prin alte mijloace electronice. Iar dacă au trecut pe la vatra Moldoviței, au făcut-o doar pentru a-l saluta pe primarul Virgil Saghin și să-i transmită toate cele bune din partea „domnului ministru” Costel Alexe și, după caz, a „domnului director” Petru Avram ori a „fiului meu”, Constantin Mețler.

    Omul de afaceri Virgil Saghin (PNL) se afla atunci la cel de-al treilea mandat de primar în vatra Moldoviței. Între timp, l-a obținut și pe cel de-al patrulea. Semnătura lui Saghin a fost decisivă în angajarea fictivă a celor două pile PNL-iste pe filiera Costel Alexe: Simona Iancu și Stelian Mețler.

    Jurnaliștii de la Ziardesuceava.ro scriu că, potrivit consătenilor Simonei Iancu din Țigănași, județul Iași, aceasta este nepoata soției lui Virgil Saghin. Unchiul-primar a încercat să-și ajute nepoata, dându-i „hârtia” de care avea nevoie. Și dacă tot s-a creat filiera, ministrul Costel Alexe sau directorul general adjunct Constantin Mețler a folosit-o și în cazul pensionarului Stelian Mețler.

    Virgil Saghin, primarul din Vatra Moldoviței

    Angajați-fantomă la Primăria Vatra Moldoviței

    1. Tânăra Simona Iancu, ospătăriță cu aspirații, a fost angajată la Primăria comunei Vatra Moldoviței, unde – spune ea – a lucrat doar trei zile. A fost detașată la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad, deși nu știe nici măcar care e malul drept și malul stâg ale unui râu. Protectorul ei: Petru Avram, vicepreședinte PNL Iași, director la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad.

    Petru Avram se prezintă ca fiind un „animal politic” mânat de ambiția de a ajunge „cel puțin ministru”. El este om de bază, pe linie politică, al fostului ministru al Mediului, Costel Alexe, actualul președinte al Consiliului Județean Iași.

    2. Pensionarul Stelian Mețler (69 de ani) a fost angajat pe 22 iunie 2020 la Primăria din Vatra Moldoviței. Opt zile mai târziu, pe 1 iulie 2020, a fost detașat la Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoșani. Stelian Mețler este tatăl lui Constantin Mețler, director general adjunct la Administrația Națională Apele Române, numit în funcție de fostul ministru Costel Alexe.

    Ca angajat la Ape Botoșani, Stelian Mețler a cumulat salariul (6.077 de lei, 3.555 de lei net) cu pensia (în jur de 3.000 de lei), încasând lunar, în total, aproape 7.000 de lei. Înainte de a „lucra” la Ape, Mețler-senior fusese șef la Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani (nicio legătură între cele două joburi!).

    O comună de 4.000 de oameni, în care se află Mănăstirea Moldovița

    Vatra Moldoviței (în germană, Watra Moldawitza) este o comună din județul Suceava, Bucovina. Este formată din trei sate: Vatra Moldoviței, Paltinu și Ciumârna.

    Conform recensământului din 2011, populația comunei Vatra Moldoviței este de 4.099 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior, din 2002, când se înregistraseră 4.659 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (93,97%), cu o minoritate de ucraineni (4,48%) și una de germani (0,25%). Pentru 1,31% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.

    Primarul comunei este, din 2008, Virgil Saghin, aflat la al patrulea mandat consecutiv. Consiliul Local este format din reprezentanți a trei partide: PNL (8 membri), PSD (3) și Uniunea Ucrainenilor din România (2).

    În satul Vatra Moldoviței pot fi vizitate Mănăstirea Moldovița, Muzeul Mănăstirii Moldovița și ruinele vechii Mănăstiri Moldovița, aflate la aproximativ 500 de metri de actuala mănăstire.

    Mănăstirea Moldovița

    Mănăstirea Moldovița a fost ctitorită în anul 1532 de voievodul Petru Rareș. Pictura sa a fost realizată în anul 1537 de pictorul Toma de la Humor, care a realizat și desenele murale ale Mănăstirii Humor. Pe lângă imaginile biblice, pe pereții mănăstirii se regăsesc reprezentate figurile lui Platon, Aristotel, Sofocle și Pitagora, deoarece aceștia sunt considerați deschizători de drumuri ai creștinismului. Mănăstirea este înscrisă din anul 1993 în patrimoniul cultural UNESCO.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Ospătărița Simona, angajată la Apele Române deși nu știe care-i malul drept și care malul stâng! A fost suficient să cunoască un „animal politic” din PNL. Cîțu și Sighiartău cer încetarea imediată a acestor practici

  • VIDEO. Ospătărița Simona, angajată la Apele Române deși nu știe care-i malul drept și care malul stâng ale unui râu! A fost suficient să cunoască un „animal politic” din PNL. Cîțu și Sighiartău cer încetarea imediată a acestor practici

    Încă un caz de politizare absurdă, revoltătoare. Autorul ticăloșiei: Petru Avram, vicepreședinte PNL Iași, director la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad. Beneficiara: Simona Iancu, o fostă chelneriță angajată să ne apere de inundații deși e „tufă de Veneția”: nu are studii de specialitate și nici măcar o minimă pregătire în domeniu, nu știe să deschidă calculatorul, nu poate stabili care e malul drept și care malul stâng ale unui râu.

    Premierul Florin Cîțu a anunțat prompt că a cerut Corpului de control al Guvernului să investigheze situația de la Apele Române Iași. „Profesioniști, fără penali în funcții publice, fără nepotisme, fără conflict de interese”, a trasat Cîțu jaloanele guvernării sale.

    Și secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a condamnat dur asemenea practici. „Metehnele vechi trebuie să dispară din politică. Trebuie făcut un audit foarte rapid pentru a identifica toți incompetenții care au fost numiți în funcții publice doar pe criterii clientelare. Partidul din care fac parte a avut de suferit din cauza unor numiri care nu au avut la bază niciun fel de criteriu de competență”, a punctat Sighiartău.

    O fostă chelneriță la un bar din Iași a fost angajată la Administrația Bazinală de Apă Prut – Bârlad, la departamentul care se ocupă de apărarea inundațiilor, fără a avea o minimă pregătire în domeniu, dezvăluie Recorder.ro, într-o video-investigație.

    Potrivit sursei citate, la Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad este director Petru Avram, vicepreședinte PNL Iași. Acesta se recomandă subordonaților ca fiind „un animal politic care va ajunge cel puțin ministru”. El le cere specialiștilor din instituție să accepte angajați care nu știu nici măcar în ce se măsoară debitul unui râu ori, și mai grav, care nu sunt în stare să spună care e malul drept și care malul stâng ale unui râu!

    VIDEO: Reportajul-anchetă realizat de Recorder.ro

    Un inginer din instituție, directorul tehnic Gabriel Musteață, s-a hotărât să vorbească despre acest fenomen, convins că, mai devreme sau mai târziu, politizarea Apelor Române va fi plătită cu vieți omenești.

    Inginerul Musteață povestește cum angajata Simona Iancu nu știa nici măcar să deschidă un calculator. ”I-au explicat că trebuie să dea «Enter», domnișoara a apăsat pe ecranul calculatorului. A văzut că nu s-a deschis, a mai insistat o dată, tot nu s-a deschis calculatorul. Colegii au întrebat: «Totuși, nu ați mai lucrat după terminarea facultății?». «Ba da, am lucrat cinci ani la Master». «Oh, super, cinci ani, dar totuși nu-i cam mult la master?» «Ah, da, dar la Master Club». Lucrase la un club care se numea Master. Și avea abilități pentru case de marcat, atunci când apeși pe ecranul casei de marcat.”

    Simona Iancu și fulminanta ei ascensiune

    „Metehnele vechi trebuie să dispară din politică!”

    Premierul Florin Cîțu a anunțat miercuri, într-o postare pe Facebook, că a cerut Corpului de control al Guvernului să investigheze situația de la Apele Române Iași, în legătură cu angajările făcute la Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad, la departamentul care se ocupă de apărarea inundațiilor, fără a avea o minimă pregătire în domeniu.

    De asemenea, și secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a reacționat dur față de asemenea numiri, cerând identificarea incompetenților și eliminarea lor din sistemul bugetar.

    Petru Avram are „aspirații”

    Postarea lui Florin Cîțu

    „În urma informațiilor apărute în spațiul public, am cerut Corpului de Control al Prim-Ministrului să investigheze situația de la Apele Române.

    În mandatul meu, așa cum am promis, cer profesionalism, integritate, competență și transparență.

    Mesajul acesta nu este doar pentru cei cu funcții de conducere, este pentru toți cei care lucrează în sectorul public:

    – fără penali în funcții publice;

    – profesioniști;

    – fără nepotisme;

    – fără conflict de interese.”

    Postarea lui Robert Sighiartău

    „Metehnele vechi trebuie să dispară din politică. Mă bucur că Premierul României a acționat prompt în urma investigației Recorder. Trebuie făcut un audit foarte rapid pentru a identifica toți incompetenții care au fost numiți în funcții publice doar pe criterii clientelare. Partidul din care fac parte a avut de suferit din cauza unor numiri care nu au avut la bază niciun fel de criteriu de competență.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!