Deși au semnat împreună un document anti-Ceaușescu inspirat de Moscova, Brucan, Bîrlădeanu și Apostol își trimit săgeți otrăvite. Iliescu e considerat fricos și laș. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).
Gheorghe Apostol a oferit o versiune detaliată a nașterii “Scrisorii celor 6”.
“Fiind la post, în Brazilia, am aflat că Silviu Brucan a luat poziţie faţă de evenimentele care au avut loc la Braşov. De aceea am socotit că este mai bine să am o întâlnire, în primul rând, cu el. Ne-am întâlnit în Parcul Herăstrău. În timpul plimbării, mi-am exprimat părerea că trebuie să elaborăm o scrisoare deschisă, adresată lui Ceauşescu. Brucan a fost de acord cu propunerea mea şi s-a angajat să lucreze el această scrisoare. După două săptămâni m-a vizitat la domiciliu şi mi-a arătat textul scrisorii, întocmit de el. L-am citit şi l-am apreciat ca neacceptabil. L-am rugat să meargă la Bîrlădeanu, să vadă şi el ce a scris. Bîrlădeanu a avut aceeaşi părere ca şi mine. Atunci, am lucrat eu la un text de scrisoare. Am mers cu el la Corneliu Mănescu, şi acesta l-a acceptat fără nicio observaţie. Apoi, am dat acest text lui Grigore Răceanu. Acesta a făcut unele adăugiri, pe care le-am socotit utile şi le-am introdus în text. I-am predat apoi textul lui Bîrlădeanu, care a făcut remarca: documentul are caracter de discurs! Ar trebui să fie mai analitic, să fie aprofundate unele probleme. S-a angajat să lucreze el la îmbunătăţirea aceasta. Bîrlădeanu s-a îmbolnăvit, a fost internat în spital şi treaba a rămas baltă! Între timp, Brucan a plecat în străinătate, lipsind câteva luni. La întoarcerea sa, l-am întâlnit şi am acceptat părerea sa de a nu face o scrisoare prea largă: să facem un document mai scurt, un fel de «Apel către Ceauşescu». Ne-am întâlnit în Parcul Herăstrău. Brucan trebuia să dactilografieze temele pe care le-am stabilit în amănunt, urmând să fie expediate de către acesta: un exemplar la Ceauşescu, unul la BBC şi al treilea la Europa Liberă. Această acţiune a avut loc după ce, personal, am avut discuţii cu fiecare în parte. Ultimul cu care m-am întâlnit a fost Constantin Pîrvulescu. Silviu Brucan nu a trimis – aşa cum ne-am înţeles – un exemplar şi lui Ceauşescu. Cel care trebuia să ajungă la Ceauşescu a ajuns la Ambasada Americii.”
***
În 1989, Corneliu Mănescu – fost ministru de Externe sub Dej şi sub Ceauşescu – continua să aibă o imagine bună în Occident. De aceea, apariţia numelui său pe “Scrisoare” a dat greutate documentului.
“Iniţiativa scrisorii i-a aparţinut lui Apostol. Când el a discutat cu mine, eu eram pe locul patru. Discutase deja cu Brucan, cu Bîrlădeanu şi cu Pîrvulescu. Apoi mi-a spus şi de Grigore Răceanu, zicea că e ilegalist. (…) De fapt, «Scrisoarea» a fost un gentleman’s agreement, o înţelegere. Nu a existat un text cu semnăturile noastre pe el”, a povestit Corneliu Mănescu.
Corneliu Mănescu a mai lămurit un mister. “«Cei şase» puteau să fie mai mulţi. E vorba de oameni politici însemnaţi care gândeau la fel. Ei au dat înapoi sub diferite pretexte. Unul spunea că «n-am să rezist torturilor», altul că «vom pierde spitalul, medicamentele, o aprovizionare mai lesnicioasă»… Eu am avut o înţelegere cu Ludovic Fazekaş să semneze scrisoarea. Am fixat o întâlnire pe acoperişul casei în care locuiam şi eu, şi el. «Regret – mi-a spus atunci Fazekaş –, dar nu pot s-o semnez. Pentru că dac-o semnăm, vor consecinţe grave. Vom pierde totul: casă, magazinul alimentar ce-l avem…» Şi n-a fost de acord.”
***
Despre un alt vechi comunist care a refuzat semnarea “Scrisorii“ a pomenit Alexandru Bîrlădeanu. E vorba despre Ion Iliescu.
Bîrlădeanu: “Auzisem şi eu, de la nişte foşti colegi din CC al PCR, că după Ceauşescu trebuie să vină, numaidecât, Iliescu. (…) Pe Iliescu nu-l cunosc ca un luptător împotriva lui Ceauşescu, ci doar ca o victimă a acestuia într-o carieră politică începută strălucit. Ştiam că fusese vizitat înainte de ’89 de fratele lui Virgil Trofin, trimis de Apostol să-i ceară adeziunea la «Scrisoarea» noastră publică împotriva lui Ceauşescu. L-a refuzat. Acest lucru îl ştiu de la Apostol, din vremea când căutam adeziuni la «Scrisoare»”.
***
După căderea lui Ceauşescu, au ieşit la iveală marile fricţiuni dintre semnatarii “Scrisorii”. Se dovedea, astfel, că doar ura comună faţă de Ceauşescu şi consemnul primit de la sovietici i-au făcut să acţioneze împreună.
În 2002, Silviu Brucan spunea: “Apostol s-a dovedit nu numai că era informator al Securităţii, dar făcea exces de zel în denunţarea unor cunoscuţi şi prieteni de-ai lui”.
Dar şi Brucan, la rândul său, este atacat tăios de un alt cosemnatar: Alexandru Bîrlădeanu. Acesta spune: “Brucan a fost un negustor bun. Ca un negustor ne-a vândut şi pe noi. Am hotărât cu Apostol, în vara lui 1988, să nu dăm încă drumul «Scrisorii», pentru că avea prea puţine semnături. Riscam să compromitem acţiunea, iar până la Congresul al XIV-lea mai era un an. Eu i-am comunicat lui Brucan prin soţia lui – tocmai se pregătea să plece în străinătate – să nu întreprindă încă nimic. Fără să ne spună, Brucan s-a dus la ambasada americană, a povestit despre scrisoare şi, în acest fel, ne-a trădat pe toţi. Întrucât Securitatea avea o «cârtiţă» tocmai acolo unde a informat el despre pregătirile noastre”.
DOCUMENT: Scrisoarea celor șase
Preşedintelui Nicolae Ceauşescu,
În momentul în care însăşi ideea de socialism, pentru care noi am luptat, este discreditată de politica dumneavoastră şi când ţara noastră este izolată în Europa, noi ne-am hotarât să luăm poziţie. Ne dăm perfect seama că facând aceasta ne riscăm libertatea şi poate chiar vieţile noastre. Dar simţim că e datoria noastră să apelăm la Dvs. pentru a schimba cursul actual înainte de a fi prea târziu.
1. Comunitatea internaţională vă reproşează nerespectarea Actului final de la Helsinki, pe care l-aţi semnat. Cetăţenii români vă reproşează nerespectarea Constituţiei, pe care aţi jurat să o respectaţi. Iată faptele:
a) Întregul plan de sistematizare a satelor […]
b) Decretul care interzice cetăţenilor să aibă contacte cu străinii nu a fost niciodată votat de un corp legislativ şi nu a fost niciodată publicat. De aceea este lipsit de putere legală. […]
c) Centrul civic din Bucureşti, investiţia cea mai mare, de multe miliarde de lei, facută vreodată în România, nu dispune de un buget public şi este construită cu violarea tuturor legilor existente privitoare la construcţii şi finanţarea lor. […]
d) Securitatea, care a fost creată pentru a apăra ordinea socialistă împotriva claselor exploatatoare, este acum dirijată împotriva muncitorilor.
e) Fabricile şi instituţiile au primit ordin să-şi angajeze să lucreze duminica, […]
f) Poşta este violată sistematic, iar convorbirile noastre telefonice sunt întrerupte prin violarea articolului 34 care le garantează.
Pe scurt, Constituţia a fost virtualmente suspendată şi nu dispunem în momentul de faţă de un sistem legal. Trebuie să admiteţi, domnule preşedinte, că o societate nu poate funcţiona dacă autorităţile, începând cu cele de la vârf, manifestă lipsă de respect faţă de lege.
2. Planificarea nu mai funcţionează în economia românească. […]
3. Politica agricolă este de asemenea în derută. […]
4. Însuşi faptul că nemţii, ungurii şi evreii emigrează în masă arată că politica de asimilare forţată trebuie să înceteze.
5. În sfârşit, suntem îngrijoraţi profund că poziţia internaţională a României şi prestigiul ei scad cu repeziciune. După cum ştiţi, aceasta este demonstrată în mod concret de deciziile unui număr de ţări de a închide ambasadele lor la Bucureşti. Cel mai alarmant este că ambasade, ca cele ale Danemarcei, Norvegiei şi Portugaliei, au fost deja închise şi alte ar putea să urmeze. […]
Am pierdut statutul de naţiune favorizată în comerţul cu S.U.A. şi, ca urmare, o serie de fabrici textile nu mai au comenzi. C.E.E. (Comunitatea Economică Europeană) nu mai vrea să extindă acordul ei comercial cu România, ceea ce va afecta în mod negativ alte sectoare ale economiei. Dumneavoastră aţi susţinut întotdeauna că întâlnirile la nivel înalt sunt decisive în îmbunătăţirea relaţiilor între state. Dar cum să îmbunătăţeşti relaţiile externe ale României când toţi liderii ţărilor necomuniste din Europa refuză să se întâlnească cu dumneavoastră?
Aţi început să schimbaţi geografia satelor, dar nu puteţi muta România în Africa.
Gheorghe Apostol — fost membru al Biroului Politic şi preşedinte al sindicatelor.
Alexandru Bîrlădeanu — fost membru al Biroului Politic şi preşedinte al CSP
Corneliu Mănescu — fost ministru al afacerilor externe şi preşedinte al Adunării Generale a ONU
Constantin Pîrvulescu — membru fondator al PCR
Grigore Răceanu — veteran al PCR
Silviu Brucan — fost redactor-şef adjunct al „Scânteii“.
——————————————————-
– Va urma –
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
- „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
- „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
- „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
- „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/
Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.
În 1989, Corneliu Mănescu (foto) – fost ministru de Externe sub Dej şi sub Ceauşescu – continua să aibă o imagine bună în Occident. De aceea, apariţia numelui său pe „Scrisoare” a dat greutate documentului.
Despre un alt vechi comunist care a refuzat semnarea „Scrisorii” a pomenit Alexandru Bîrlădeanu (foto). E vorba despre Ion Iliescu.
În 2002, Silviu Brucan (foto) spunea: „Apostol s-a dovedit nu numai că era informator al Securităţii, dar făcea exces de zel în denunţarea unor cunoscuţi şi prieteni de-ai lui”.
„Scrisoarea” a fost asumată de Gheorghe Apostol, Silviu Brucan, Corneliu Mănescu (foto), Alexandru Bîrlădeanu, Constantin Pîrvulescu şi Grigore Răceanu. Documentul trebuia să aibă mai mulţi semnatari, dar Ion Iliescu, Janos Fazekaş şi alţi activişti comunişti au refuzat să şi-l asume. Iliescu voia să-l dea jos pe Ceauşescu, dar cu mâna altora.
Originea demersului se află la Gheorghe Apostol (foto), un vechi stalinist care nu ieşea din cuvântul Moscovei. Vechi colaborator al URSS, Apostol a fost reactivat ca agent sovietic în timpul mandatului său de ambasador în Brazilia (anii ’80).
Poveştile despre jocurile orchestrate de Brucan par desprinse din filmele cu spioni. Deşi era consemnat la domiciliu după ce-l criticase pe Ceauşescu în urma revoltei muncitorilor de la Braşov, din 1987, serviciile străine au reuşit să-i obţină vize pentru Occident şi pentru URSS. „A fost scos prin Viena, sub pretextul unei conferinţe, iar apoi a fost «plimbat» pe la Washington, Londra şi Moscova. Aici, zice el, s-a văzut cu Gorbaciov. A fost adus special”, spune istoricul Alex Mihai Stoenescu.
Revenit la Viena, a fost preluat de sovietici. Aceştia l-au dus la Moscova, unde l-au ţinut patru zile. Acolo, Brucan s-a întâlnit cu Alexandr Iakovlev (foto), consilierul cel mai de încredere al lui Gorbaciov, şi cu mai mulţi generali GRU/KGB. Din poziţia sa de secretar pe probleme internaţionale al PCUS, Iakovlev era un personaj extrem de influent în contextul schimbărilor din Europa de Est. Între Brucan şi Iakovlev au existat chiar două runde de discuţii, în două zile diferite. Evident, totul a avut caracter strict secret. Securitatea nu a reuşit să confirme dacă Brucan s-a întâlnit şi cu Gorbaciov, aşa cum susţine el.
Momentul Praga 1968, când – în plin Război Rece – liderul român a criticat dur intervenţia militară sovietică şi a altor state comuniste în Cehoslovacia, i-a adus lui Ceauşescu simpatia Occidentului, dar şi antipatia Moscovei. Sovieticii nu agreau balansarea vreunei ţări-satelit către comunismul naţionalist. De altfel, comunismul însuşi a fost definit, la începuturile sale, ca fiind internaţionalist. Inamicul nu trebuia să fie un alt stat, ci regimurile burgheze de pretutindeni. Sub lozinca „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”, comunismul urmărea instaurarea regimurilor de „democraţie populară” – în fond, dictatura clasei muncitoare.
În acelaşi timp, Occidentul l-a lăsat din braţe pe „copilul răsfăţat” de la Bucureşti; de fapt, nu l-a lăsat, ci l-a zvârlit de-a binelea. SUA, Franţa, Marea Britanie, Germania Federală şi celelalte puteri vestice aveau acum, în „teritoriul inamic”, un favorit de cu totul alt calibru: Mihail Gorbaciov. O repoziţionare absolut normală. E ca şi cum, în lupta pentru supravieţuire din savană, renunţi la tovărăşia unui şacal pentru a te alia cu un leu. E drept, dacă se întoarce împotriva ta, leul te poate face praf. Dar tocmai de aceea e bine să-l ai aliat! Mai ales când bagi de seamă că şacalul a cam luat-o razna, crezându-se elefant şi comportându-se ca o hienă…
Vechii activişti de partid, stalinişti, care au ticluit – şi la sugestia Moscovei – „Scrisoarea celor şase”. Cei şase sunt: Silviu Brucan (foto), Gheorghe Apostol, Corneliu Mănescu, Alexandru Bîrlădeanu, Constantin Pîrvulescu şi Grigore Răceanu.