Continuă parcursul de excepție al Soranei Cîrstea la US Open, al patrulea turneu de Grand Slam al anului (și ultimul): o nouă victorie în fața unei favorite și calificare în sferturi de finală (Top 8 al turneului)! Sorana mai ajunsese în această fază a unui turneu de Mare Șlem în 2009, la Roland Garros. Atunci avea 19 ani, acum are 33.
Ultimele două victorii ale Soranei Cîrstea la US Open au fost în fața unor adversare mult mai bine clasate și care erau clar favorite. După ce în turul 3 a eliminat-o pe kazaha de origine rusă Elena Rybakina, jucătoarea nr. 4 a lumii și câștigătoarea Wimbledon 2022, românca a învins-o și pe elvețianca de origine cehoslovacă Belinda Bencic, campioana olimpică de la Tokyo (2021).
Confruntarea din „optimi” a fost controlată permanent de tenismena română, care a început fiecare set în forță, conducând cu 5-0, respectiv 2-0. Rezultat final:
Sorana Cîrstea (nr. 30 WTA) – Belinda Bencic (nr. 13 WTA) 6-3, 6-3.
Astfel, la 33 de ani, Sorana Cîrstea își egalează performanța maximă atinsă la turneele de Grand Slam: „sfertul” de la Roland Garros, din 2009, când avea 19 ani!
În urmă cu 14 ani, drumul Soranei spre semifinale, după 4 victorii consecutive, a fost blocat de australianca Samantha Stosur. Acum, adversară îi va fi Karolina Muchova (Cehia, 27 de ani, nr. 10 WTA). Meciul se va disputa marți, 5 septembrie, de la ora 19.00, și va fi transmis în direct de Eurosport.
Prin calificarea între primele 8 jucătoare de la US Open, Sorana Cîrstea și-a asigurat un premiu de 455.000 de dolari și 430 de puncte WTA.
Zestrea sa financiară, din premii obținute în turneele de tenis, a ajuns la 8 milioane de dolari.
Punctele obținute la US Open au propulsat-o pe locul 26 în clasamentul WTA Live. O nouă victorie ar urca-o pe 22 sau 23, foarte aproape de „vârful” carierei sale – locul 21 în anul 2014, când avea 24 de ani.
În următoarele faze, premiile vor fi de: 775.000 $ (semifinale), 1.500.000 $ (finalista), 3.000.000 $ (campioana). Iar punctele: 780 (semifinale), 1.300 (finalista), 2.000 (campioana).
Parcursul Soranei Cîrstea (nr. 30 WTA) la US Open 2023:
- Turul 1: 6-2, 6-3 cu Kayla Day (SUA, 91)
- Turul 2: 6-3, 6-4 cu Anna Kalinskaya (Rusia, 89)
- Turul 3: 6-3, 6-7, 6-4 cu Elena Rîbakina (Kazahstan, 4)
- Optimi: 6-3, 6-3 cu Belinda Bencic (Elveția, 13)
- Sferturi: o va întâlni pe Karolina Muchova (Cehia, 10)
Povestea frumoasă de la Roland Garros 2009: victorii la Wozniacki și Jankovici
Până la US Open 2023, Sorana Cîrstea a mai ajuns o singură dată în „sferturile” unui turneu de Grand Slam: la Roland Garros 2009, adică în urmă cu 14 ani și 3 luni. Pe atunci, abia împlinise 19 ani (e născută pe 7 aprilie 1990).
Și atunci, Sorana a învins două jucătoare de superclasă, Wozniacki și Jankovici (care aveau să ajungă pe locul 1 în clasamentul mondial), înainte de a fi eliminată de australianca Stosur (al cărei „vârf” în carieră a fost locul 4 WTA).
Dintre adversarele de atunci, doar două mai sunt în activitate: Wozniacki (revenită recent, după trei ani de pauză) și Cornet. Celelalte trei – Gullickson, Jankovici și Stosur – s-au retras de mai mulți ani.
Parcursul Soranei Cîrstea la Roland Garros 2009:
- Turul 1: 6-4, 6-2 cu Carly Gullickson (SUA)
- Turul 2: 6-3, 6-2 cu Alize Cornet (Franța)
- Turul 3: 7-6, 7-5 cu Caroline Wozniacki (Danemarca)
- Optimi: 3-6, 6-0, 9-7 cu Jelena Jankovici (Serbia)
- Sferturi: 1-6, 3-6 cu Samantha Stosur (Australia)
Premiile câștigate de tenismenele române la US Open 2023
- Sorana Cîrstea (nr. 30 WTA) – turul 5 / 455.000 $
- Patricia Țig (700) – turul 2 / 123.000 $
- Irina Begu (43) – turul 1 / 81.500 $
- Ana Bogdan (60) – turul 1 / 81.500 $
- Gabriela Ruse (167) – turul 1 / 81.500 $
