Etichetă: Sfanta Parascheva

  • Peste 11.000 de persoane s-au închinat până acum la moaştele Sfintei Parascheva. Iar pelerinajul abia a început!

    Peste 11.000 de persoane au trecut prin baldachinul special amenajat în Curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru credincioşii veniţi în pelerinaj la Iaşi ca să se închine la raclele cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi Sfântului Gheorghe Pelerinul.

    Pelerinajul de la Iași a început ieri – vineri, 8 octombrie – și va dura o săptămână, până joi, 14 octombrie.

    Potrivit organizatorilor, de vineri dimineaţă, de la ora 6,00, când a începutul pelerinajul la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, s-au închinat peste 11.000 de persoane, iar alte 1.300 stau la rând în Curtea Mitropolitană, informează Agerpres.

    În ciuda restricţiilor de circulaţie impuse din cauza pandemiei, în cursul nopţii de 8 spre 9 octombrie, unele persoane nevaccinate s-au deplasat în municipiul Iaşi între orele 20.00 – 5.00 deşi nu îndeplineau condiţiile din legislaţia în vigoare referitoare la restricţiile de circulaţie în acest interval.

    Jandarmeria Română: „Recomandăm tuturor participanţilor la pelerinaj să aibă în vedere că, deşi nu este interzisă participarea la pelerinaj a persoanelor, totuşi, pe timpul nopţii, circulaţia acestora până în zona Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei se supune îndeplinirii condiţiilor prevăzute de H. G. nr.932 din 9 septembrie 2021 actualizată, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia, pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19”.

    În cazul încălcării restricţiilor, legea prevede amenzi contravenţionale cuprinse între 500 şi 2500 de lei sau avertisment, conform Jandarmeriei.

    Racla Sfintei Parascheva este dezinfectată la fiecare 10 minute.

    Preoții de la Catedrala Mitropolitană au pregătit un culoar de un kilometru și jumătate pentru pelerini, spre racla Sfintei Parascheva.

    Incidența cazurilor de infectare la Iași este de 8 la mie.

    Începând din 1955, Biserica Ortodoxă Română a decis sărbătorirea hramului Sfintei Cuvioase Parascheva pe data de 14 octombrie, motiv pentru care în preajma acestei zile Iaşiul devine cel mai mare centru de pelerinaj din ţară.

    La moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, dar şi la cele ale sfinţilor aduşi special în pelerinaj cu această ocazie, vin să se închine numeroşi credincioşi din ţară şi din străinătate.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * CTP: „Cîțu nu mai poate fi numit premier, e compromis moral și profesional. Un tarabagiu ordinar”. Comparație cu Dragnea

    * PNL s-a răzgândit: nu-l mai propune pe Cîțu pentru funcția de prim-ministru, luni, la Cotroceni

    * Orban invocă suspendarea lui Iohannis: „A distrus PNL, a afectat pe termen lung interesele fundamentale ale României”

    * Răzbunarea lui Cîțu: localitățile cu primari USR n-au primit bani din miliardul împărțit de premier! Sunt finanțate 86,7% din primăriile din România, însă doar 12,2% dintre cele conduse de USR!

    * Tudor Chirilă despre Cîțu și Iohannis: „Superman și Terminator au aruncat țara în criză” / „Păpușa de la Grivco a devenit păpușar”

    * EDITORIAL. Marea înfrângere a unui politician mărunt: Klaus Iohannis

    * Premierul Cîțu l-a numit la Justiție pe sinecuristul perfect: membru în 17 Consilii de Administrație, toate la stat, în toate guvernările! Bonus: masterand al Academiei SRI

    * Se surpă mitul lui Iohannis și în Occident. Frankfurter Allgemeine Zeitung: „USR urmărește o reformă hotărâtă. Liberalii, susținuți de președinte, încearcă s-o blocheze“

    * VIDEO. Nemții sunt uluiți de golul lui Ianis Hagi: „O acțiune extraordinară! Un gol de colecție!”. Hansi Flick: „Și-a folosit ambele picioare și a gândit foarte bine faza”

    * China amenință să „înghită” Taiwanul ca pe Hong Kong. Armata insulei e pregătită în secret de militari americani

  • Mitropolia Moldovei cere eliminarea tuturor restricțiilor la pelerinajul de Sfânta Parascheva. La acel moment, România va avea, probabil, 20.000 de noi cazuri Covid pe zi

    Evenimente cu iz de deja-vu au loc zilele acestea, înaintea pelerinajului din 13-15 octombrie, de la moaștele Sfintei Parascheva, programat la Iași. La fel ca și anul trecut, Mitropolia Moldovei și Bucovinei cere oficial să fie eliminate toate restricțiile sanitare la pelerinaj. Asta, în condițiile în care valul 4 al pandemiei a doborât deja recordul precedentelor trei vârfuri, iar la data pelerinajului se estimează că vom ajunge la 20.000 de cazuri de infectare pe zi.

    Reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, citați de Mediafax, au anunțat Guvernul: „Nu dorim niciun fel de restricționare a pelerinilor, pe nici un fel de criterii. Pelerinajul se va desfășura în aer liber, accesul se va face, ca și anul trecut, pe culoar unic, de o persoană, la distanță una de cealaltă, cu respectarea regulilor specifice acestei perioade, cu flux de intrare separat de cel de la ieșire șamd. Nu ar trebui, așadar, să fie nici un fel de pericol din punct de vedere epidemiologic“.

    Primarul Mihai Chirica a dat déjà primele semne că va ceda presiunilor, afirmând că anul trecut, când la pelerinaj au fost acceptate doar persoanele cu buletin de Iași, a fost un abuz: „Toate măsurile impuse de prezența unei localități în diferite scenarii nu vizează apartenența. Din punctul meu de vedere, dacă vreți să mă credeți, ca și om al statului român, între a da o restricție cu caracter general care vizează orice cetățean al acelui stat – pentru noi, România – și a da restricții cu caracter local prin care spui că numai ieșenii au voie să se închine la Cuvioasa Parascheva, dacă ar fi să mă întrebați pe mine, ca inginer, a fost abuziv. Nu poți să dai o restricție cu un caracter local într-un stat democratic. Ori dai una cu caracter general și atunci nimeni și toți o respectă, ori lași ca lucrurile să decurgă de la sine și nu cred că se va mai ajunge acolo, pentru că este total din perspectiva mea neconstituțional“.

    Anul trecut, numărul cazurilor de Covid a crescut cu 250% la două săptămâni după pelerinajul Sfintei Parascheva

    Autoritățile au intrat anul trecut în coliziune frontală cu prelații BOR după ce au impus restricții de natură epidemiologică la pelerinajele religioase. ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei, a trecut la amenințări fățișe, pilda sa fiind luată de episcopul Hușilor, dar și de alți arhierei.

    Încurajați de capii Bisericii, fanatici religioși, dar și oportuniști și impostori în căutare de capital politic sau de imagine, precum conspiraționista Șoșoacă, videochatista Lovin și agitatoarea Cerva, s-au înființat la pelerinaj, provocând scandal și forțând cordoanele de ordine. Jandarmii fie s-au purtat îngăduitor, fie chiar le-au ajutat.

    Anul trecut, la două săptămâni după pelerinajul de la Sfânta Parascheva, România sărise de la 4.000 la 10.000 de cazuri de Covid pe zi.

    În acest moment, însă, țara noastră se află deja la 10-12.000 de cazuri de infectare zilnic, iar specialiștii se așteaptă ca până pe 15 octombrie să urcăm la circa 20.000 pe zi. Pe 1 octombrie 2020, adică acum exact un an, erau raportate 2.086 de cazuri, iar acum, pe 1 octombrie 2021, au fost 10.887 de cazuri.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Tragedie la un spital din Constanța: 7 din cei 10 pacienți de la Terapie Intensivă au murit într-un incendiu devastator

    * „Spitalul morții” din Constanța e condus de 13 ani de directoarea lui Radu Mazăre. Contract de căpușare a spitalului

    * Premierul Cîțu l-a numit la Justiție pe sinecuristul perfect: membru în 17 Consilii de Administrație, toate la stat, în toate guvernările! Bonus: masterand al Academiei SRI

    * Orban: „O criză politică declanșată de Cîțu, probabil cu acordul președintelui”

    * Marea înfrângere a unui politician mărunt: Klaus Iohannis

    * Cîțu achită prompt serviciile pe care i le-a făcut Antena 3: Bogdan Pascu, omul lui Dan Voiculescu, a primit o funcție mare chiar în timpul Congresului PNL!

    * Deputatul Emanuel Ungureanu agită apele: „Dacă va câștiga Cioloș, e foarte posibilă ruperea USR-PLUS. Suntem mai despărțiți ca niciodată”

    * Un fost șef al Romsilva aplaudă atacurile mafiei lemnului împotriva jurnaliștilor și activiștilor. Îi compară pe ecologiști cu teroriștii ISIS și cu comisarii sovietici

    * Deputata Laura Vicol (PSD) ne interzice să mai scriem despre ea și ne somează să ștergem toate articolele care o vizează. Răspunsul nostru: Pașol na Constituția, Ciorba!

    * Demisie la Realitatea Plus. Bogdan Muzgoci: „Am plecat înainte să am ocazia să-i urez şi lui Liviu Dragnea «Succes!» în propria emisiune”

  • Dosar penal după ce jandarmi și polițiști au băgat persoane din afara Iașiului la racla Sfintei Parascheva. Printre cei favorizați: videochatista Lovin și vuvuzeaua Cerva

    Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, Mihaela Apostol, a deschis dosar penal pentru combaterea zădărnicirii bolilor după ce a primit 25 de sesizări privind ilegalități comise la pelerinajul de Sfânta Parascheva. Jandarmi și polițiști au băgat sau au lăsat să intre persoane din afara județului Iași la racla sfintei, deși autoritățile stabiliseră clar că acest lucru nu e permis din cauza epidemiei de coronavirus.

    Printre “VIP”-urile băgate la raclă s-au numărat două dintre “influencerele” PSD, videochatista Oana Lovin și avocata Codruța Cerva. Amândouă sunt folosite intens de propaganda PSD și de cea rusă, fiind nelipsite la mitingurile conspiraționiștilor și la orice protest care poate fi deturnat împotriva instituțiilor statului.

    BOR și autoritățile au intrat în conflict pe tema pelerinajelor religioase de la sfârșitul acestui an. Din cauza pandemiei, statul a interzis obișnuitul exod a zeci de mii de oameni din toată țara, veniți de obicei în condiții cu totul improprii, pentru a sta la coadă la moaște. S-a decis că doar rezidenții din județul Iași au acces la racla cu Sfânta Parascheva. Biserica Ortodoxă a reacționat violent, Patriarhul Daniel, mitropolitul Teofan al Moldovei, arhiepiscopul Calinic al Sucevei și episcopul Ignatie al Hușilor fiind printre cei care au contestat dur decizia.

    Instigați și încurajați de prelați, sute de oameni s-au strâns lângă Catedrala din Iași în zilele de dinaintea pelerinajului, pentru a protesta. Mulțimea a primit “întăriri” de la București, de unde au venit special mai multe persoane nelipsite la mitingurile conspiraționiste.

    Miercuri dimineață, de Sfânta Parascheva, mitropolia Moldovei și-a încălcat propria decizie, scoțând racla cu moaște în fața Catedralei. Mulțimea a forțat cordoanele de ordine. Jandarmii s-au retras, astfel că valul de oameni s-a revărsat către baldachinul unde erau ținute moaștele. Circa 9.500 de oameni, mulți din afara Iașiului, au pupat racla în cursul zilei de miercuri.

    Există imagini cu jandarmi care au introdus “prin spate” diverse persoane la raclă, printre beneficiari fiind și “vedetele” Oana Lovin și Codruța Cerva. Polițistul care le conducea pe cele două „intruse” la racla Cuvioasei Parascheva și-a declarat simpatia nemărginită pe care a avut-o pentru Corneliu Vadim tudor, fostul lider PRM, decedat în 2015.

    Până acum, nimeni nu și-a asumat răspunderea pentru evenimentele de miercuri, de la Iași, și pentru încălcare măsurilor de combatere a epidemiei dispuse de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Pelerinaj cu orice preţ? – Ziariștii

    A invoca discriminarea religioasă pentru anularea pelerinajului de la Iaşi este expresia decuplării de realitatea crâncenă a bolii, pe care ca popor o îndurăm. Singurul dușman e Coronavirusul.

    A săruta cu orice preț racla sfintei Parascheva poate transforma dragostea pentru sfinți în egoism față de semeni. A nu ține cont de explozia cazurilor de Coronavirus înseamnă a nu-i iubi pe cei care imploră după o gură de aer, la ATI. Degeaba pelerinaj, fără dragoste de oameni. Mai mult decât a fi trupește la racla sfintei Parascheva, e cazul să fim sufletește lângă cei pe care Coronavirusul i-a lăsat fără oameni dragi. Sfânta Parascheva asta ar face.

    Degeaba autocare pline, dar inimi goale. A fi plin de ură și resentiment e tot ce sfânta Parascheva nu este. Riscăm să uităm tocmai de ce facem drumul spre Iași. Vom rămâne fără dragoste, singuri și triști. Sfânta Parascheva și iubirea ei de oameni sunt modelul nostru. Nu pelerinajul e problema, ci pelerinajul cu orice preț. Chiar și al vieții altora. Pelerinajul nu e scop în sine, ci mijloc de întâlnire cu sfinții lui Dumnezeu.

    A invoca discriminarea religioasă pentru anularea pelerinajului de la Iaşi este expresia decuplării de realitatea crâncenă a bolii, pe care ca popor o îndurăm. Singurul dușman e Coronavirusul. E viața împotriva morții. Vom învinge doar dacă renunțăm la clișee etnico-religioase și vom începe să fim un popor. Sfânta Parascheva nu e sursă de infecție, dar noi putem fi. Nu sfânta e riscul, ci noi, care încă trăim în trupuri stricăcioase, supuse bolii. Din pelerini iubitori de Dumnezeu, putem deveni teroriști biologici, care împrăștie moarte, inclusiv celor rămași acasă.

    A fi în preajma lui Dumnezeu și a sfinților Săi e garanția vieții, dar asta nu a oprit Coronavirusul să-l ucidă pe arhiepiscopul Pimen. Alți episcopi și preoți ortodocși abia au scăpat cu viață în urma infectării cu Coronavirus. Să nu riscăm inutil, ispitind taine pe care nu le pricepem. Dumnezeu nu vrea martiri și sânge, ci inimă înfrântă și smerită.

    Biserica nu e oală pe foc, ce dă în clocot, ci brațele lui Hristos pe cruce, deschise spre lume, cu iubire. E mare tristețea de a fi departe de sfânta Parascheva, anul acesta. Dar oare suntem departe? Pentru sfinți, aproape sau departe nu există. Ei sunt oriunde li se cere să rămână. Mai ales, în inimi. Dacă acolo nu ajung, totul e inutil. Chiar și sărutarea cu sete a raclei.

    Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

  • Prea Mitocanul Ignatie, episcopul Hușilor: „Virusul e pitit după colţul bisericilor, așteptând să-i înşface doar pe cei care sunt creştini ortodocşi şi fără buletin de Iaşi” / „Nu o veți putea carantina pe Sfânta Parascheva!”

    Prea Sfințitul Ignatie, episcopul Hușilor, a publicat un mesaj obraznic pe site-ul Episcopiei Hușilor. Textul său e marcat de ironii nereușite și de o agresivitate nepotrivită statutului său în ierarhia bisericească, într-un context epidemiologic dificil, marcat deja de tensiuni între Biserică și autorități.

    „Să nu-şi închipuie apostolii lockdown-ului că o vor putea carantina vreodată pe Sfânta Parascheva”, scrie P. S. Ignatie în textul său. Și trântește o ironie de neam-prost chiar în titlu: „Virusul Covid-19 este (întotdeauna) pitit după colţul tuturor bisericilor”.

    „Ne-am trezit peste noapte că virusul stă mai abitir după colţul tuturor bisericilor, aşteptând liniştit, satisfăcut, încrezător şi dornic să-i înşface doar pe cei care sunt creştini ortodocşi şi fără buletin de Iaşi”, adaugă înaltul prelat, demonstrând că n-a înțeles nimic din pericolele vremurilor pe care trăim.

    Mesajul Părintelui Episcop Ignatie al Hușilor

    „Virusul Covid-19 este (întotdeauna) pitit după colţul tuturor bisericilor”

    „Mai sunt câteva zile până la sărbătoarea celei care de atâtea veacuri a fost şi este ocrotitoarea spirituală a Moldovei creştine. Ne-am trezit dintr-o dată, chiar peste noapte, în faţa unui potenţial vârtej apocaliptic, anunţat cu militărească şi iluministă fermitate, că pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva este cureaua de transmisie specială şi favorită, în aceste zile, a virusului, care ne tulbură şi ne dezbină atât de mult.

    Că virusul stă mai abitir după colţul tuturor bisericilor, aşteptând liniştit, satisfăcut, încrezător şi dornic să-i înşface doar pe cei care sunt creştini ortodocşi şi fără buletin de Iaşi. Că identitatea unui om – cea din buletin, care acum se năpusteşte asupra sufletului din tine –  poate deveni subiect de suspiciune, asuprire şi gâlceavă, exact ca în vremea totalitarismului ateu-comunist. Că restricţiile trebuie înăsprite, cu vădită consecvenţă, doar de sărbătorile creştine, ca nu cumva virusul, care are o preferinţă obsesivă şi compulsivă pentru mediul religios, să se multiplice vertiginos. Că oamenilor credincioşi nu trebuie să li se dea şansa, în timpul pelerinajelor, de a respecta, cu conştiinciozitate, recomandările sanitare absolut legitime, pentru că sunt consideraţi aprioric ca având, în mod natural, înclinaţia de a călca legea, adică, mai pe şleau, ca fiind potenţiali infractori. Că apostolii ateismului neomarxist şi fără vibraţii metafizice ar şti mai bine decât oamenii Bisericii, creştini şi slujitori, că sănătatea este un mare dar de la Dumnezeu şi că a-ţi iubi aproapele înseamnă şi a-l proteja de orice pericol care îi poate zdruncina sau fărâmiţa acest dar. Că unele autorităţi ale statului s-au metamorfozat în iacobini – cei care în perioada Revoluţiei franceze manifestau o ostilitate ideologică faţă de religie –, iar cei responsabili de ordinea publică s-au deghizat în miliţieni. Că pentru „Statul unic” „fericirea şi libertatea sunt incompatibile” (George Orwell, Despre libertate, p. 136). Că la vot capacitatea de propagare a virusului este inactivă sau se suspendă din oficiu prin „ordonanţă de urgenţă”, pe când de sărbătoarea Sfintei Parascheva covid-ul va deveni hiperactiv, căutându-şi habitatul în ortodocşi şi în cei din afara Iaşului. Că unii din cei îndrituiţi să gestioneze, lucid şi realist, această criză sanitară au devenit sacerdoţii virusului, abordând problematica răspândirii acestuia doar în cheie religioasă. Că Sfânta Parascheva nu mai poate fi cinstită cuviincios, în rânduială şi reculegere, cu respectarea normelor sanitare, pe vreme de pandemie, ci doar flancată ostentativ şi păzită scrutător de forţele de ordine, ca nu cumva vreun neieşean să transforme curtea Catedralei Mitropolitane în epicentrul infectării cu Covid-19.

    Atunci când autorităţile statului român se dovedesc a fi neputincioase în a gestiona, coerent şi lucid, situaţii imprevizibile şi periculoase, cum sunt vremurile de molimă, pe care le trăim, împing pendulul tragediei (potenţială sau actuală) înspre zona spaţiului religios, cu nădejdea fictivă că amână sau evită vârtejul apocaliptic epidemiologic, vânzându-ne iluzia că pot să ne scape de agentul patogen infinitezimal. De aceea, încă de la instaurarea molimei în România, am fost purtaţi ca într-un carusel ameţitor şi ameninţător. Când stare de urgenţă, când stare de alertă, când posibilă relaxare, când restricţii. Odată epuizat ciclul, trebuia reluat obsesiv şi de la coadă la cap totul.

    Să fiţi siguri că nu ei ne scapă de infecţia nefastă cu Covid-19. Nu limitările radicale ale drepturilor fundamentale şi garantate de Constituţie, inclusiv dreptul la libertatea religioasă, ci medicii, asistenţii medicali, care sunt îngerii sănătăţii noastre, responsabilitatea noastră de a respecta cu stricteţe recomandările sanitare şi credinţa în Dumnezeu, care este cel mai minunat antidot la tristeţe şi deznădejde, constituie cea mai bună formă de împiedicare a răspândirii virusului.

    Este trist că Biserica, care s-a comportat exemplar şi se va comporta şi pe mai departe responsabil, a trebuit să sufere cel mai mult, alături de cultură, sport şi educaţie, în aceste câteva luni de la instaurarea molimei în ţară. A fost umilită şi discriminată, ca să mă exprim în duhul veacului acesta.

    Şi pentru ca malaxorul neruşinării să se învârtă perfect şi etern, haterii şi trollii de serviciu, din mediul online, nu au niciun fel de afinitate sufletească în a vedea susţinerea concretă – nu doar postări obsesive pe reţelele de socializare –  a spitalelor, a oamenilor singuri şi nevoiaşi, prin donaţii financiare substanţiale, donaţii de aparatură medicală, prin donaţii de alimente şi îmbrăcăminte.

    Biserica nu a fost şi nici nu este prigonită, ci, pur şi simplu, permanent forţată de contextul unor restricţii ofensatoare să-şi apere tot timpul legitimitatea prezenţei sale în sfera publică şi dreptul la trăirea actului credinţei, fapt care este echivalent cu tentativa de a-i pune pe cap o pernă, ca să nu mai respire deloc. Asta mi se pare mai grav decât orice tentativă de anihilare directă şi agresivă.

    Va veni, negreşit, vremea când oficialii actuali ai Statului român vor pricepe, bine şi apăsat, ceea ce a spus unul din stirpea lor politică europeană, francezul Frédéric Bastiat, că „statul n-ar trebui să fie altceva decât forţa comună instituită, nu pentru a fi între toţi cetăţenii un instrument de opresiune şi de spoliere reciprocă, ci, dimpotrivă, pentru a garanta fiecăruia ce este al său şi a face să domnească justiţia şi securitatea” (Frédéric Bastiat, Statul. Ce se vede şi ce nu se vede şi alte eseuri, p. 28). Iar cetăţenii patriei noastre vor ajunge să-şi pună frecvent întrebarea: „Omul de pe stradă va simţi vreodată că libertatea spiritului este la fel de importantă şi are la fel de multă nevoie să fie apărată ca şi pâinea cea de toate zilele?” (George Orwell, Despre libertate, p. 157-158).

    Drept concluzie: să nu îşi închipuie apostolii lockdown-ului că o vor putea carantina vreodată pe Sfânta Parascheva. Ea este ferecată în biserica sufletului fiecărui moldovean, al fiecărui român, care a adăstat, smerit şi liniştit, la racla moaştelor ei, primind ajutor, binecuvântare, imbold spre bunătate şi dragoste, şi mireasmă de sfinţenie.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Triplă lovitură a Guvernului Orban, pe relația SUA: autostrada și calea ferată Constanța – Gdansk, Centrala de la Cernavodă și finanțarea cu 7 miliarde de dolari

    * VIDEO. Protestul pro-moaște, deturnat de conspiraționiști. S-a scandat împotriva străinilor și a măștii de protecție

  • Biserica Ortodoxă, amenințătoare: „Totul are o limită!”. Autoritățile, somate să ridice restricțiile la pelerinajul de Sfânta Parascheva exact când cazurile de Covid au explodat

    Biserica Ortodoxă Română face presiuni tot mai mari pentru ca autoritățile să ridice restricțiile în privința pelerinajului la moaștele Sfintei Parascheva, măsuri instituite după explozia cazurilor de Covid-19 în ultimele săptămâni. Județul Iași a ajuns pe locul 4 în România la rata de infectare (coeficient 1,8) și aproape că-și dublează numărul de bolnavi la fiecare două săptămâni. Alertate, autoritățile locale au anulat sărbătoarea pregătită pentru Zilele Iașiului și au cerut să fie limitat accesul credincioșilor la pelerinajul tradițional organizat la moaștele Sfintei Parascheva în această perioadă.

    Numai că BOR a contraatacat și acum se fac presiuni, atât publice, cât și subterane, pentru a se ridica restricțiile. Autoritățile au stabilit că la racla sfintei să aibă acces, la pelerinajul din 2020, doar locuitorii din județul Iași. Decizia s-a luat după ce, încă de la sfârșitul săptămânii trecute, s-a constatat că sunt déjà cozi de sute de persoane din toată țara, că pelerinii nu respectă, în marea lor majoritate, nicio măsură de prevedere, că stau înghesuiți și fără măști, iar organizatorii sunt clar depășiți de situație. Deși au promis că vor dezinfecta regulat racla, oficialii bisericii n-au făcut acest lucru în primele zile, permițând ca în biserică să se creeze aglomerație și ca pelerinii să se frece de raclă și să o pupe.

    După ce, inițial, au dovedit înțelegere, spunând că nu vor mai scoate racla în fața Catedralei și că renunță la sărbătoarea programată între 8 și 15 octombrie, conducătorii Mitropoliei Moldovei s-au răzgândit.

    Vineri, 9 octombrie, Mitropolia a cerut oficial Comitetului Județean Iași pentru Situații de Urgență să anuleze restricțiile, scrie Ziarul de Iași.

    Mitropolia Moldovei a refuzat să îi avertizeze oficial și public pe credincioșii care vor să vină că sunt în pericol de infectare și nici nu le-a dat sfaturi să se protejeze. Purtătorul de cuvânt, preotul Constantin Sturzu, a spus în schimb că “sfințenia nu e contagioasă”.

    Mitropolitul Teofan, declarații agresive: „Totul are o limită peste care, dacă se trece, nu este bine pentru nimeni!”

    În schimb, mitropolitul Teofan a făcut declarații foarte agresive, nemulțumit că autoritățile aplică restricțiile și îi verifică pe cei care intră: „Interdicţia este respectată până-ntr-atât încât s-a ajuns ca în jurul Mitropoliei să fie mai mulţi reprezentanţi ai forţelor de ordine decât închinători.

    Înalt Prea Sfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei, a transmis un mesaj agresiv și amenințător, cerând ridicarea restricțiilor tocmai când județul Iași a ajuns pe locul 4 în România la rata de infectare cu Covid-19. FOTO: Ziarul de Iași

    Este efectul unei măsuri discriminatorii, care încalcă numeroase prevederi legale şi principii internaţionale ce protejează libertatea de manifestare religioasă. Este o situaţie foarte greu de înţeles şi de acceptat. Credincioşii care vin în Iaşi cu diferite motive, – la spital, la cumpărături, la instanţele judecătoreşti sau la locul de muncă -, dacă nu au domiciliul în Iaşi, nu se pot închina la Sfânta Parascheva. Este pentru prima dată, cred, în istoria Moldovei, când se întâmplă aşa ceva. Au fost invazii, războaie, molime de tot felul, regimuri totalitare. Sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva au fost dintotdeauna izvor de alinare, de vindecare şi de întărire, iar oamenilor li s-a permis să se apropie de ele. Astăzi, au ajuns să fie considerate sursă de contaminare. Credincioşii au suportat restricţii severe privind libertatea de manifestare a convingerilor religioase în numele luptei împotriva molimei. Totul are însă o limită peste care, dacă se trece, nu este bine pentru nimeni“.

    Episcopia Hușilor: „Îngrădire discreționară și ofensatoare a accesului pelerinilor”

    Episcopia Hușilor s-a alăturat demersului făcut de Mitropolia Moldovei, lansând un comunicat dur tot vineri, spunând că măsurile de prevenire a infectării cu Covid-19 sunt „de îngrădire discreţionară şi ofensatoare a accesului – cu respectarea recomandărilor sanitare actuale – pelerinilor din afara Iaşiului, la racla Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoare, din 1641, a Moldovei şi a poporului român“.

    Totuși, comunicatul Episcopiei Hușilor conține și o parte mai prietenoasă: „În acelaşi duh părintesc al Mitropolitului nostru, îndemnăm ca solidaritatea să se manifeste prin intensificarea rugăciunii, a curăţirii sufletului şi prin înmulţirea faptelor bune: «Totul pentru ca Dumnezeu să-şi întoarcă privirea spre noi, Sfânta Parascheva să ne ierte, personalul medical să fie încurajat şi apreciat cum se cuvine, oamenii să împlinească ceea ce trebuie pentru ocrotirea sănătăţii lor şi a semenilor, iar autorităţile să aibă înţelepciunea unor decizii care să ţină cont şi de amploarea epidemiei, dar şi de faptul că există şi numeroase persoane în această ţară care au credinţă în Dumnezeu şi în puterea tămăduitoare a rugăciunii sfinţilor». Rugăm pe toţi preoţii din Episcopia Huşilor să slujească zilnic Sfânta Liturghie şi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, iar acest acatist să fie introdus şi în programul personal de rugăciune al fiecărui creştin. Astfel, întreaga Moldovă va fi în rugăciune“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * De ce face spume Gâdea: Clotilde Armand taie finanțarea Antenei 3 și cere înapoi banii dați ilegal de Tudorache

  • Sfânta Parascheva spală inimi, nu creiere

    Dacă anularea pelerinajului de la Iaşi salvează chiar şi o singură viaţă din ghearele Coronavirusului, merită. Dumnezeu e al vieţii, nu al morţii.

    Credinţa în Dumnezeu trece dincolo de raţiune, fără s-o anuleze. A spune că eşti credincios, iar asta e de-ajuns, te transformă în sclav pe plantaţie. Ori Dumnezeu nu conduce colonii de muncă forţată. Doar comuniştii o făceau. A asculta orbeşte, chiar şi de duhovnic, fără să îţi pui întrebări esenţiale, e faliment existenţial. O sinucidere a spiritului. De fapt, un duhovnic bun tocmai asta face: te creşte, până la stadiul în care singur poţi umbla pe picioare. Ca un copil ce învaţă să meargă, dar fără să piardă vreodată dragostea celui care i-a arătat cum.

    Sărbătoarea Sfintei Parascheva, Iaşi, 2019 (sursa: Google)

    Că e nevoie şi de raţiune, nu doar de credinţă, se vede limpede acum, la sărbătoarea Sfintei Parascheva de la Iaşi, în contextul pandemiei. Credincioşii ortodocşi dau examenul raţiunii. Pe cel al credinţei l-au luat. Sute de ani, Sfânta Parascheva a fost înconjurată cu dragoste la ziua ei. Eu însumi nu ratez întâlnirea cu Sfânta, de fiecare dată. Credinţa deschide uşa Raiului, iar raţiunea pe cea a trăirii împreună, în societate. Altfel, războaiele nu s-ar termina pe lume, unde credinţa religioasă ia mii de forme.

    Racla cu mosştele Sfintei Parascheva (sursa: Google)

    E timpul să fim credincioşi şi raţionali. Pelerinajul la Sfânta Parascheva e expresia credinţei, dar nici lipsa lui nu e vreo apostazie. În schimb, fanatismul şi bigotismul sunt păcate împotriva Duhului Sfânt.

    Vom fi trişti la 14 octombrie 2020. Dezamăgirea e mare, faţă de un stat ce a umblat cu jumătăţi de măsură în pandemie. Nu l-am uitat pe Ludovic Orban, ce-şi serba ziua cu colegii de guvernare, claie peste grămadă la Victoria. Ţara se afunda în restricţii, iar ei în fum de trabuc. 

    Ludovic Orban, serbându-şi ziua de naştere, în pandemia de Coronavirus (sursa: Google)

    Chiar dacă fizic nu vom fi lângă ea, Sfânta Parascheva va fi cu noi, căci nu există loc în care dragostea ei să nu ajungă. E mare durerea neputinţei de a nu fi lângă ce iubeşti. Dar dacă anularea pelerinajului de la Iaşi salvează chiar şi o singură viaţă din ghearele Coronavirusului, merită. Dumnezeu e al vieţii, nu al morţii.

    Paul Palencsar, jurnalist şi teolog