Etichetă: servicii secrete

  • Răzbunarea Mafiei de la Interne: comisarul-șef Radu Gavriș a fost filat ilegal de trei servicii secrete

    Răzbunarea Mafiei de la Interne: comisarul-șef Radu Gavriș a fost filat ilegal de trei servicii secrete

    Un nou episod având în centru conducerea Poliției și a Ministerului de Interne, care ar fi dat publicității imagini dintr-un filaj ilegal, generează scandal de proporții în interiorul acestor instituții. Vizat este numărul 2 din Poliția Capitalei, comisarul-șef Radu Gavriș, cel bănuit de mahării de la Interne că ar fi divulgat presei întâlnirea dintre fostul comandant al Poliției, chestorul Vasilescu, și liderii clanului interlop Duduianu.

    După episodul de astă-vară, când s-a aflat că șeful Poliției s-a întâlnit cu infractorii în crucea nopții, în fața unei biserici, Radu Gavriș a fost hăituit. Conducerea MAI a vrut să-l trimită în Harghita, dar Gavriș a câștigat în instanță suspendarea deciziei. Reabilitat, e acum vânat pentru a fi eliminat din sistem.

    Chestorul Vasilescu astă-vară, mergând la întâlnirea de taină cu Duduienii. De acolo „i se trage” lui Radu Gavriș

    În weekend au apărut imagini și informații “pe surse”, din Ministerul de Interne, care arată că numărul 2 din Poliția Capitalei, comisarul-șef Radu Gavriș, ar fi petrecut alături de 26 de persoane (între care 4 procurori) într-un restaurant din Centrul Vechi. Ziaristii.com a relatat corect povestea, menționând că polițistul și procurorii n-aveau legătură cu restul persoanelor din local.

    Acuzațiile Poliției: comisarul “consuma băuturi alcoolice” într-un restaurant unde se afla și o persoană aflată în carantină

    Poliția a informat sâmbătă conducerea MAI că „printre persoanele depistate şi legitimate, la una dintre mese, se afla şi cms.-şef Gavriş Radu Emilian, director general adjunct al Poliţiei Capitalei, care consuma băuturi alcoolice, împreună cu numiţii Ioan Costel, Baran Florin, Solatan Alexandru şi Popoiu Codruţ. De asemenea, în aceeaşi locaţie a fost identificat şi numitul Anton Mihai Florian, persoană cu privire la care s-a constatat faptul ca figurează cu alertă coronavirus, fiind carantinat, începând cu data de 16.01.2021 la adresa din mun. Călăraşi. (…) Se continuă verificările pentru a se dispune măsuri de sancţionare contravenţională şi faţă de cele 27 de persoane“.

    Instantaneu, informația a ajuns “pe surse” în presă, împreună cu imagini.

    Însă Parchetul Capitalei a verificat informațiile furnizate de Poliție și a descoperit că, de fapt, grupul comisarului-șef n-avea legătură cu restul persoanelor prezente în restaurant. Cei de la masă au fost legitimați de niște polițiști de la Secția 3, fără a li se spune nimic despre sancțiuni sau încălcări ale legii, apoi a apărut întreaga poveste dată “pe surse”, cu un film “cu conținut selectiv”.

    „Care a fost temeiul legal al filajului? DIPI, DOS, «filajul» lui Şchiopu’ au ieşit la plimbare în mod spontan în acelaşi loc?“

    Comisarul-șef Cristian Ghica, de la Poliția Centrul Vechi, a reacționat pe contul său de Facebook, explicând că e vorba despre o adevărată desfășurare de forțe contra lui Radu Gavriș, devenit incomod.

    Fotografie apărută „pe surse” cu comisarul-șef Gavriș și niște prieteni procurori „consumând alcool” la restaurant, conform acuzațiilor aduse de Poliție

    Nu mai puțin de trei servicii secrete îl filează și-l filmează ilegal, încercând să-i însceneze sau să-i găsească diverse “bube” lui Gavriș, spune comisarul-șef Ghica.

    „În treacăt fie spus, cei cinci (comisarul-șef Gavriș și cei patru procurori) sunt prieteni, oameni care au multe nopţi nedormite pentru a-i prinde pe cei care ucid, adică pe cei mai răi dintre noi. Dar au băut o bere, tot ce au făcut bun nu mai contează… Care a fost temeiul legal al filajului? DIPI, DOS, «filajul» lui Şchiopu’ (şeful Poliţiei Sectorului 3 – n. red.) de la Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei (SIC, care nici în prezent nu se ocupă de cele aproape 500 de înşelăciuni cu acelaşi mod de operare din Bucureşti), au ieşit la plimbare în mod spontan în acelaşi loc? Sau au fost trimişi? De către cine? De ce? Urmărirea fără drept a unei persoane este infracţiune. Supravegherea video, audio sau prin fotografiere se poate face numai în baza unui mandat de supraveghere dat de un judecător. Aveau toţi fotografii ăştia de ocazie un mandat sau au executat orbeşte un ordin ilegal?“.

    Parchetul Capitalei a remis un comunicat sec, în care demontează ceea ce pare a fi diversiunea unor “cadre” din Poliție.

    Comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul București

    „În contextul informaţiilor existente în spaţiul public cu privire la participarea unor procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti la o petrecere privată care s-ar fi desfăşurat într-un local din Centrul Vechi din Bucureşti, în seara zilei de 22.01.2021;

    Ţinând seama că modalitatea de prezentare a acestor informaţii este de natură să afecteze imaginea instituţiei noastre, pentru corecta informare a opiniei publice, facem următoarele precizări:

    Atât în seara zilei de 22.01.2021, cât şi în cursul zilei de astăzi, s-a acreditat public ideea că la un local din centrul mun. Bucureşti a fost organizată o petrecere privată unde ar fi participat mai mulţi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, alături de ofiţeri din cadrul Poliţiei Capitalei şi de alte persoane, dintre care una carantinată.

    În urma verificărilor efectuate la nivelul unităţii noastre a rezultat că, în realitate, patru procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti se aflau în localul din Centrul Vechi al municipiului Bucureşti, împreună cu un ofiţer din cadrul Poliţiei Capitalei, fără a avea vreo legătură cu ceilalţi clienţi ai localului, spaţiul respectiv fiind deschis publicului în acel moment.

    În aceste împrejurări, în jurul orelor 19.00, aceştia au fost legitimaţi de către lucrători din cadrul Poliţiei Sectorului 3, care efectuau un control la acel local, fără a li se comunica la momentul respectiv aplicarea vreunei sancţiuni contravenţionale. Verificările i-au vizat şi pe ceilalţi clienţi aflaţi în locaţie la momentul respectiv.

    La scurt timp, în spaţiul public au fost prezentate informaţii ce conţineau date cu caracter personal şi imagini cu conţinut selectiv de la acţiunea poliţiei, ştirile având totodată la bază un comunicat indicat a fi emis de către Poliţia Capitalei.

    În consecinţă, prezentarea improprie a tuturor acestor informaţii este de natură să creeze publicului impresia eronată că procurorii au participat la o petrecere privată, organizată în întreg localul, la care ar fi luat parte 27 de persoane, inclusiv una aflată sub incidenţa unei măsuri de carantinare“.

    Carmen Dan l-a hăituit pe Radu Gavriș pentru că polițistul criticase intenția PSD-ALDE de a modifica legislația penală în favoarea infractorilor

    În ianuarie 2018, ministrul de Interne de atunci, Carmen Dan (PSD), i-a cerut demisia lui Radu Gavriș, care avea funcția de şef al Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei.

    Carmen Dan voia să-l „execute” pe Radu Gavriș pentru că acesta declarase, în decembrie 2017, într-un interviu pentru Digi 24, că modificarea Codului Penal va duce la situaţii revoltătoare: ca un suspect de pedofilie să fie prezent la audierea victimei ori ca violatori şi criminali să nu fie pedepsiţi, pentru că imaginile filmate de camerele de supraveghere nu pot fi folosite de anchetatori.

    Radu Gavriș în interviul de la Digi 24:

    • „Excluderea camerelor de supraveghere din mijloacele de probă ar duce înapoi sistemul judiciar cu 20 de ani. În anii ’90, la începutul anilor 2000, orice faptă din spațiul public risca să rămână cu autor necunoscut. Pe scurt, un autor de omor, pedofil, orice infracțiune gravă cu care ne ocupăm și pentru care pot să vorbesc poate să rămână în continuare în libertate și să comită aceste fapte.”
    • „Toate statele din UE alocă bani și resurse pentru a monta cât mai multe camere, pentru a putea sesiza, preveni și chiar a combate infracțiuni comise în spațiul public. Sunt și în București, nu atât de multe cât ne-am dori, nu atât de performante, dar sunt și ne ajută foarte mult. În ultimii șase ani de zile nu mai avem niciun omor cu autor necunoscut, toate omorurile au fost soluționate. În foarte multe din aceste cazuri ne-am bazat pe aceste camere. Sunt cazuri în care autorul a fost prins, reținut, arestat și condamnat și în care probatoriul s-a făcut în special pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere.”
    • „De curând a fost condamnat un pedofil, a fost trimis în judecată de mai mult timp, care timp de șase ani a acostat copii cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani, pe stradă, cărora le-a făcut diverite avansuri cu tentă sexuală. Majoritatea probelor le-a constituit camerele de supraveghere. Sunt martorul ideal perfect, obiectiv, spre deosebire de cei care percep ceva.”

    De asemenea, în cazul unei alte modificări propuse de coaliția PSD-ALDE, comisarul Radu Gavriș a exemplificat că, la o percheziție informatică în care căutau probe pentru un dosar, au găsit „dovezi clare de pornografie infantilă”. „Acum înțeleg că va trebui să le distrugem sau eventual să le returnăm celui care se ocupă cu pornografie infantilă. Nu știu ce să comentez”, a subliniat el.

    Totodată, șeful Serviciului Omoruri a criticat și propunerea ca suspectul dintr-un caz să participe la audierea victimei.

    „Pedofilul să participe la audierea unui copil abuzat… n-am cum să comentez o astfel de idee. Există grijă pentru drepturile suspectului, dar cred că datoria statului român este să protejeze prima oară victimele”, a mai spus el.

    „În viitor, dacă aceste modificări vor rămâne în forma aceasta, vor fi autori de omor, tenativă de omor, viol, pedofilie, care fie nu vor putea fi prinși, fie dacă sunt identificați nu vor putea fi probați, cu toată bunăvoința și munca pe care o să le depunem”, a atras atenția Radu Gavriș, șeful Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei.

    Întrebat dacă infracționalitatea poate crește dacă aceste modificări vor intra în vigoare, Radu Gavriș a răspune: „Sunt sigur, nu cred. Sunt sigur!”.

    Carmen Dan i-a reproşat lui Radu Gavriş că nu avea permisiunea să dea declaraţii despre aceste lucruri. Ea i-a cerut demisia invocând, eronat, prescrierea unui dosar în care suspect principal ar fi un agent de la Poliția Rutieră bănuit de agresiuni sexuale în serie. Informația a fost contrazisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, printr-un comunicat.

    „Aștept ca șeful Serviciului Omoruri să facă un pas în spate”, a declarat Carmen Dan, ultimativ.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • VIDEO. Fugarul Rizea pierde cetățenia moldoveană și va fi extrădat. Fugarul Ghiță îl avertizase: „Te-ai apucat să enervezi pe toată lumea… Fii și tu grijuliu! Ai grijă pe acolo!”

    Republica Moldova a anunțat că-i retrage cetățenia fugarului condamnat Cristian Rizea, fost deputat PSD, acesta urmând să fie extrădat în România. Refugiat la Chișinău, Rizea se apucase să-i toarne pe foștii săi ciraci, furios că, în timp ce aceștia “s-au aranjat toți”, pe el l-au lăsat pe mâna DNA, să fie condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare.

    Într-o convorbire înregistrată de Rizea și difuzată la Realitatea Plus, Sebastian Ghiță îl avertizase și și-l amenințase voalat pe PSD-istul fugar să-și țină gura, pentru că “ai enervat pe toată lumea”.

    Pe scurt, Cristian Rizea – care a publicat și un prim volum cu dezvăluiri, promițând acum un al doilea – spune că foști și actuali generali din serviciile secrete, mână-n mână cu politicieni și oameni de afaceri, căpușează statul român, pe care-l secătuiesc de sume exorbitante.

    Sebi Ghiță către Rizea: “Tu te-ai apucat să enervezi pe toată lumea. Trebuie să vorbești cu ăia din România! Ești bine, sănătos? Ai grijă pe acolo…”

    Într-un serial de dezvăluiri în direct la Realitatea Plus, în emisiunile Ancăi Alexandrescu – fosta purtătoare de cuvânt a guvernului PSD și apropiată a lui Dragnea –, Rizea a făcut dezvăluiri și acuzații șocante despre foarte multe personaje: clanul Firea-Pandele, Victor Ponta, Sebastian Ghiță, generalii SRI Adrian Ciocârlan și Florian Coldea, Dana și Radu Budeanu, Bogdan Buzăianu, Viorica Dăncilă, Dragoș Dobrescu, Puiu Popoviciu, Remus Truică, Cristian Burci, Dragoș Săvulescu, Ion Țiriac și mulți, mulți alții.

    El a arătat că prin foarte multe mijloace – metoda despăgubirilor fiind una dintre ele, iar cea a contractelor de achiziție cu Guvernul și cu primăriile fiind alta – se scurg miliarde în buzunarele “băieților deștepți” care stau la Monaco și chefuiesc în petreceri care costă și 500.000 de euro pe seară.

    Cristian Rizea a relatat că a fost sunat de Sebastian Ghiță. Acesta i-a transmis, printre diverse amabilități vădit ipocrite, și câteva mesaje: „Tu acum te-ai apucat să enervezi pe toată lumea“, „trebuie să vorbești cu ăia din România, nu cu mine!“, „fii și tu grijuliu“, „ai grijă pe acolo“.

    Rizea nu s-a potolit, însă, și a continuat dezvăluirile în noi episoade la Realitatea TV.

    La sfârșitul săptămânii trecute, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat că țara sa îi va retrage cetățenia lui Cristian Rizea, transmițându-le autorităților de la București că “puteți să faceți ce vreți cu el”, semn că în culise au avut loc discuții pe această temă.

    Înregistrarea convorbirii Sebastian Ghiță – Cristian Rizea

    Sebastian Ghiță: Vreau să-ți mai dau niște detalii, niște relații, că am văzut că te-ai făcut scriitor.

    Cristian Rizea: M-am făcut, da, da…

    Ghiță: Și cu mine, prietenul tău, tovarășul tău de luptă, te-ai găsit?

    Rizea: Păi, ce am făcut, mă… Păi voi vă aranjați toate treburile, tot, ați făcut bani… Eu n-am făcut nici bani, n-am făcut nimic și tot pe mine… toată lumea.

    Ghiță: N-are legătură cu banii sau cu cineva. Tu acum te-ai apucat să enervezi pe toată lumea.

    Rizea: Tati, toată lumea, să moară ce am mai scump, uită-te la mine, vreau să fie pentru toți aceeași lege. Unii sunt șmecheri, înțelegi? Și asta e, și uite acum de-aia nu ți-am răspuns. Scuză-mă! Mă găsești oricând, negociez cu cineva că văd că e cineva interesat să ia drepturile de autor. Să văd dacă ajung la vreo concluzie sau nu. Eu sunt deschis. Avocații au…

    Ghiță: Trebuie să vorbești cu ăia din România, nu cu mine, că eu…

    Rizea: Nu știu. Dar nu cu tine, nu, eu spun că avocații. Avocații m-au contactat să-mi spună că cineva…Nu mă interesează pe mine.

    Ghiță: Auzi, Cristi, nu înțelegeam…

    Rizea: Poftim?!

    Ghiță: Fii și tu grijuliu. În rest ești bine, sănătos, voinic?

    Rizea: Da, da, da, da.

    Ghiță: Bravo, hai, ai grijă pe acolo!

    Rizea: Da, mulțumesc lui Dumnezeu. Tu? Ce faci?

    Ghiță: Ne mai auzim că sunt la vânt, sunt prin Grecia pe la…

    Rizea: Păi normal, te-ai dus cu tovarășu’ tău la Mikonos, te doare la bască, normal.

    Ghiță: Nu m-am dus la niciun Mikonos, că nu m-au primit ăia.

    Rizea: Eeh, nu te-au primit, las’ că te-au primit pe tine. Te primesc, dacă ești cu Nanu, te primește, să știi.

    Ghiță: Bine, Cristișor, ne mai auzim. Te mai sun eu când se aude mai bine.

    Rizea: Bine, bine, bine, te salut. Vacanță plăcută!

    Sebi Ghiță: Te pup, bye!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Iohannis: “Nu intenționez să redau serviciilor atribuții în cadrul urmăririlor penale. Serviciile secrete n-au ce căuta în acest domeniu”

    Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat miercuri că nu are de gând să readucă serviciile secrete în lupta împotriva fenomenului infracțional. Șeful statului a menționat că “serviciile secrete și serviciile speciale nu au ce căuta în acest domeniu”.

    La întrebarea dacă va căuta soluții pentru situația în care s-a ajuns, ca toate probele aduse împotriva infractorilor de către SRI să fie anulate prin decizia CCR, Iohannis a răspuns: „Nu intenţionez să am iniţiativă şi să redau serviciilor atribuţii în cadrul urmăririlor penale sau proceselor penale. Aceste lucruri – urmărirea penală se face de către procuror, iar judecarea speţelor se face de către judecător. Serviciile secrete şi serviciile speciale n-au ce căuta în acest domeniu. Serviciile se ocupă de problemele lor, iar dacă şi conform legii în vigoare acum, în cursul activităţii lor sesizează posibile fapte penale sesizează Parchetul competent, atât, fără să furnizeze probe, fără să participe la obţinerea de probe. Nu intenţionez să modific sau să solicit modificarea legilor, în sensul de a reveni la situaţia anterioară“.

    SRI primise misiunea să sprijine procuratura cu informații și cu infrastructură specifică în mandatul lui Traian Băsescu, după ce corupția a fost declarată în CSAT amenințare pentru siguranța națională.

    După venirea lui Liviu Dragnea la putere, serviciile secrete au fost scoase din lupta împotriva corupției, iar Curtea Constituțională a declarat ilegale toate probele aduse de SRI. Sute de infractori de toate soiurile – de la politicieni până la afaceriști și lideri ai lumii interlope – au fost achitați, instanțele anulând probele obținute de servicii.

    Au existat acuzații că SRI și-ar fi depășit cu mult atribuțiile, infiltrând inclusiv judecători în sistemul judiciar și controlând, astfel, unele instanțe.

    Scoaterea SRI din procesul judiciar a fost o măsură absolut normală și firească, dar PSD a folosit-o cu alte scopuri. Ca parte a planului de anihilare a capacității de luptă a procurorilor împotriva corupției, PSD – care avea în acel moment nu doar Parlamentul, dar și Guvernul – n-a înzestrat DNA și celelalte procuraturi cu aparatură specifică suplimentară (inclusiv tehnică de ascultare) și nici n-a finanțat angajarea unor specialiști, după ce SRI a fost eliminat din anchete.

    La ordinul lui Liviu Dragnea, DNA a fost lăsat și cu un deficit masiv de polițiști judiciari. A fost schimbat și șeful Poliției Judiciare, fostul lider al PSD căutând o persoană care să-i furnizeze informații confidențiale strânse de polițiști în anchetele DNA.

    S-a ajuns astfel în imposibilitatea atât de a-i supraveghea pe infractori, cât și de a-i cerceta eficient. Adăugate la modificările legislative, scurtarea unor termene de prescripție și dezincriminarea unor infracțiuni, cele de mai sus au dus la colapsul de facto al luptei împotriva marilor corupți din România.

    În ultimul an, lipsa oricăror măsuri de sprijinire a luptei cu corupția și amânarea unor inițiative de a repara dezastrul făcut de PSD în legislația penală au atras critici aspre pentru guvernul liberal din partea Comisiei Europene.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Raport al serviciilor secrete: China și-a instruit savanții în Australia, apoi i-a adus la Wuhan, să facă studii pe virusuri mortale derivate din lilieci

    China și-a instruit cercetătorii în virologie într-un laborator australian de top, sub pretextul unui parteneriat făcut pentru a studia patogenii mortali care trăiesc în lilieci, apoi a transferat specialiștii în Institutul de Virologie Wuhan, acuză un raport secret elaborat de serviciile de informații occidentale la care a ajuns Daily Telegraph.

    Raportul comun al serviciilor din SUA, Marea Britanie, Canada, Australia și Noua Zeelandă face această legătură extrem de periculoasă, însoțită de suspiciunea că pandemia de COVID-19 ar fi provocată de un virus scăpat din laboratorul de stat chinez. Furtul de know-how de la țările occidentale – o practică a țărilor comuniste încă de la înființarea Uniunii Sovietice – nu a fost însă suficient, chinezii neștiind cum să asigure și securitatea într-un domeniu atât de periculos precum cercetările pe agenți patogeni extrem de periculoși.

    Deocamdată, autoritățile din țările ale căror servicii au întocmit documentul de 15 pagini oscilează în reacții. Unii oficiali admit ipoteza, alții o neagă vehement. În schimb, acest dosar pare să stea la baza afirmațiilor făcute de secretarul de stat american Mike Pompeo, care acum câteva zile a invocat „probe imense” că virusul a scăpat de sub control la laboratorul din Wuhan: „China este cunoscută pentru predilecţia ei de a infecta lumea şi de a folosi laboratoare care nu respectă normele. Nu este prima dată când lumea este pusă în pericol de un virus provenit din laboratoarele chineze”.

    “Figuri cheie ale Institutului de Virologie Wuhan fuseseră instruite în Australia, unde au făcut cercetări privind agenți patogeni mortali la lilieci”

    “Figuri cheie ale Institutului de Virologie Wuhan au fost în trecut instruite și angajate în Laboratorul australian de sănătate animală CSIRO, unde au efectuat cercetări privind agenții patogeni mortali la liliecii vii, inclusiv SARS, ca parte a unei colaborări permanente între CSIRO și Academia Chineză de Științe”, notează Sharri Markson, autorul dezvăluirilor din Daily Telegraph, ziaristul care a avut acces la raportul secret al serviciilor de informații occidentale.

    Guvernul australian, condus de premierul Morrison, își manifestă acum public îngrijorările legate de securitatea și biosecuritatea națională vizavi de această relație de colaborare a CSIRO cu dubioasele instituții guvernamentale chineze.

    Coincidența face ca savanții chinezi instruiți în Australia tocmai în privința virusurilor mortale care se găsesc la lilieci să lucreze acum la Wuhan, în laboratorul asupra căruia planează suspiciuni.

    Dar Statele Unite și-au retras finanțarea acestor experimente controversate încă din octombrie 2014, americanii fiind îngrijorați că producerea unor agenți patogeni și mai periculoși decât cei naturali ar putea duce la o pandemie globală.

    Cercetătorii dintr-o universitate chineză au scris că “virusul ucigaș este probabil originar dintr-un laborator din Wuhan”. Raportul a fost retras imediat

    Totuși, oficialii statelor occidentale au avut reacții oscilante după dezvăluirea acestui raport. Daily Telegraph notează că duminică, 3 mai, un înalt oficial al agenției de spionaj a SUA a confirmat pentru prima oară că americanii investighează dacă nu cumva COVID-19 nu este rezultatul unui accident produs în laboratorul guvernamental din Wuhan.

    Pe de altă parte, Richard Grenell, director al “National Intelligence”, a spus că virusul n-a fost creat în laborator. Afirmația se bate cap în cap cu raportul secret obținut de jurnaliști și care îi are, printre autori, tocmai pe specialiștii agenției citate mai sus.

    Cercetători ai Universității de Tehnologie din China de Sud au publicat un studiu, pe 6 februarie, care concluziona că “virusul ucigaș este probabil originar dintr-un laborator din Wuhan. Nivelul de securitate poate că ar trebui îmbunătățit în laboratoarele de biohazard de înalt risc”. În scurt timp, respectivul studiu a fost retras de autoritățile chineze pe motiv că nu era sprijinit de probe concrete.

    Cercetătorii găsiseră în 2013, într-o peșteră din China, un virus provenit de la lilieci identic în proporție de 96,2% cu cel răspunzător de actuala pandemie

    Este prezentat cazul echipei de cercetători chinezi finanțată de Australia și care lucrează tot în provincia Hubei (a cărei capitală e Wuhan) și care face studii pe virusuri mortale găsite la lilieci. Doctorul Zhengli Shi, șeful echipei, a mărturisit, în ultimul număr din Magazinul Științific American, că, atunci când a auzit despre apariția unui virus care produce pneumonie, n-a mai putut să doarmă noaptea de teamă că propriul său laborator ar putea fi la originea acestei epidemii.

    După temerile inițiale, doctorul Shi a constatat, cu ușurare, că secvența genetică a COVID-19 nu corespunde cu cele pe care le studia în propriul său laborator.

    Joaca de-a Dumnezeu în laboratoare private sau de stat nu este de dată recentă. În raportul serviciilor secrete occidentale se menționează că, în 2013, o echipă de cercetători din care făcea parte și doctorul Shi a prelevat fecale de liliac dintr-o peșteră aflată în provincia chineză Yunnan. Ulterior, în excremente s-a descoperit un virus care era în proporție de 96,2% identic cu SARS-CoV-2, virusul care este responsabil pentru boala COVID-19 la om.
    Dosarul vorbește despre studii făcute de cercetărori pentru a sintetiza coronavirusuri de tipul SARS pentru a analiza cum s-ar putea transmite de la lilieci la oameni alte mamifere. “Asta înseamnă că ei au alterat părți ale virusului pentru a verifica dacă e transmisibil la alte specii. Studiul, datând din noiembrie 2015, a fost făcut în colaborare cu Universitatea din Carolina de Nord și a concluzionat că virusurile de tip SARS pot sări direct de la lilieci la oameni și că nu există tratament care să poată fi folositor”, se menționează în articolul Daily Telegraph.

    Profesor american, în 2015: “Acest virus este extrem de patogen. Tratamentele împotriva virusului SARS și pentru ebola n-au reușit să-l neutralizeze”

    Cercetătorii erau perfect conștienți că fac niște lucruri extrem de periculoase. “Trebuie cântărit potențialul de a ne pregăti și atenua viitoarele epidemii, pe de o parte, cu riscul de a produce niște patogeni și mai periculoși”, au scris aceștia la momentul respectiv.

    Raportul întocmit acum 5 ani de cercetători dă fiori oricui îl citește mai ales azi, când avertismentele de atunci s-au confirmat. Aceștia au scris că, pentru a examina potențialul de infecta omul al acestor CoV de la lilieci (n.r. – coronavirusuri), au “construit un virus himeric” care codifică o nouă proteină din secvența care a fost izolată de la liliecii găsiți în China.

    Profesorul Ralph Baric, de la Universitatea Carolina de Nord, care a luat parte la acel studiu alături de doctorul Shi, a declarat în 2015, pentru “Science Daily”, că “acest virus este extrem de patogen și tratamentele dezvoltate împotriva virusului SARS original, din 2002, și medicamentele ZMapp folosite pentru a combate ebola nu au reușit să neutralizeze și nici să controleze acest virus particular”.

    Bill Gates și-a bazat celebrul avertisment de acum câțiva ani pe cercetările savanților. Adepții teoriei conspirației au înțeles altceva

    Fără îndoială că există o legătură între cercetările făcute în perioada 2013-2015 și avertismentul public lansat acum câțiva ani de Bill Gates, care tocmai despre pericolul unei pandemii de coronavirus a vorbit. Folosindu-se de notoritatea sa, miliardarul a încercat să avertizeze opinia publică mondială de iminența pericolului, bazându-se pe acest fel de studii făcute de cercetători.

    Faptul că miliardarul (care are și o fundație de cercetări în acest domeniu) a lansat un avertisment public a fost însă interpretat, de către adepții teoriei conspirației, ca o dovadă că actuala pandemie a fost pusă la cale de bogații lumii. Scopurile: care mai de care mai tulburi – vaccinarea forțată a tuturor oamenilor, “ciparea” lor, uciderea bătrânilor sau a tinerilor, reducerea populației pe glob, instaurarea guvernului mondial etc.

    O cronologie care pune pe gânduri

    Daily Telegraph face și cronologia evenimentelor în pandemia de coronavirus care a lovit lumea și care a generat, până acum, peste 200.000 de morți.

    NOIEMBRIE 2015: Institutul de Virologie Wuhan (aparținând de guvernul chinez) publică un studiu în care dezvăluie că a creat un nou virus, în laborator, pornind de la SARS-CoV.

    6 DECEMBRIE 2019: cinci zile după ce un om care frecventa piața de fructe de mare din Wuhan a prezentat simptome de pneumonie, soția sa s-a molipsit, sugerând că există o transmisie de la om la om a bolii.

    27 DECEMBRIE 2019: autoritățile chineze vorbesc despre o nouă boală, care a afectat 180 de pacienți, provocată de un nou coronavirus.

    26-30 DECEMBRIE 2019: apar dovezi ale unui nou virus la pacienți din Wuhan.

    31 DECEMBRIE 2019: autoritățile chineze cenzurează informațiile apărute pe internet și în social media despre o pneumonie necunoscută răspândită în Wuhan.

    1 IANUARIE 2020: opt doctori din Wuhan care avertizaseră despre apariția unui nou virus sunt reținuți și condamnați de autoritățile comuniste (n.r. – mărturii ale acestor situații continuă să apară)

    3 IANUARIE 2020: autoritățile sanitare chineze emit un ordin de izolare în casă a oamenilor.

    5 IANUARIE 2020: Comisia de Sănătate Municipală din Wuhan încetează să mai furnizeze informații zilnice despre noile cazuri de îmbolnăvire.

    10 IANUARIE 2020: Un înalt oficial al Partidului Comunist Chinez, Wang Guangfa, afirmă că epidemia este “sub control” și că majoritatea bolnavilor sunt “într-o stare medie”.

    12 IANUARIE 2020: Laboratorul profesorului Zhang Yongzhen, din Shanghai, este închis de autorități pentru „rectificare”, la o zi după ce a publicat pentru prima dată date despre secvențele genomice ale noului virus.

    14 IANUARIE 2020: Ma Xiaowei, șeful Comisiei pentru Sănătate Națională a Chinei, își avertizează colegii că virusul e probabil să se transforme într-un pericol major pentru sănătatea publică.

    24 IANUARIE 2020: oficiali de la Beijing avertizează Institutul de Virologie din Wuhan să nu trimită mostre de virus la Universitatea din Texas.

    6 FEBRUARIE 2020: cenzura comunistă chineză înnăsprește controlul platformelor de social media.

    9 FEBRUARIE 2020: dispar un jurnalist și un om de afaceri.

    17 APRILIE 2020: Wuhan raportează tardiv decesul altor 1.290 de oameni, survenit pe parcursul epidemiei și omis în rapoartele oficiale din acel moment.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Radu Moraru: „Un laureal al Premiului Nobel – nu vă spun care – mi-a zis: «Radu, vă bagă cipul!»” / „Dacă-ți bagă cipu’ și cipează francezii, gata, s-a terminat!”

    * Român din Canada, fost fan Nașul TV: „Radu Moraru, țeparule! Înapoiază-mi banii pe care ți i-am împrumutat în 2016!”

  • „Eu nu am lucrat cu serviciile secrete britanice”. Borfașul Năstase reia calomnia bolșevică pe baza căreia Iuliu Maniu a fost întemnițat, torturat și omorât

    „Eu nu am lucrat cu serviciile secrete britanice”. Borfașul Năstase reia calomnia bolșevică pe baza căreia Iuliu Maniu a fost întemnițat, torturat și omorât

    La două zile după ce a comis blasfemia de a se compara cu Iuliu Maniu (pe motiv că amândoi au fost condamnați), Adrian Năstase merge cu ticăloșia și mai departe. Incredibil de mârlan, „Bombonel” ventilează una dintre odioasele minciuni lansate de regimul comunist despre ilustrul politician și martir țărănist.

    Joi, 12 decembrie, furios că președintele Klaus Iohannis i-a retras decorația, Năstase a scris:

    „Mă vor înjura unii, dar mă întreb dacă comuniștii i-au retras decorațiile lui Maniu, după condamnarea sa”.

    Sâmbătă, 14 decembrie, încolțit de criticile dure, Năstase a revenit cu o completare:

    „În ceea ce  privește o comparație cu Maniu, nici nu se pune problema. Am trăit în alte perioade istorice. E de notorietate faptul că eu nu am participat la Adunarea de la Alba Iulia și nici nu am lucrat, așa cum s-a afirmat despre Maniu, spre exemplu, cu serviciile secrete britanice (deși, se pare, că asta nu a reușit să influențeze prea mult «manuscrisul» înțelegerii dintre Churchill și Stalin în privința României)…”

    Mârlănia este uriașă în textul de joi și colosală în cel de sâmbătă.

    Joi, Năstase îl punea pe Maniu pe aceeași treaptă cu el, adică deținut de drept comun. Or, liderul PNȚ, făuritor de istorie în vremuri grele, a fost deținut politic, victimă a regimului bolșevic care pusese ghearele pe România. Maniu a și murit în cumplita închisoare de la Sighet, la vârsta de 80 de ani, pe 5 februarie 1953, în urma unui regim de exterminare.

    Sâmbătă, Năstase a mers și mai departe cu nemernicia. „Eu nu am lucrat cu serviciile secrete britanice, așa cum s-a afirmat despre Maniu”, a scris fostul pușcăriaș. El a ventilat o acuzație niciodată probată, dar pe baza căreia Iuliu Maniu a fost aruncat în pușcărie, în urma unui simulacru de proces, desfășurat într-o Românie ocupată de trupele sovietice.

    A relua acuzațiile mincinoase ale bolșevicilor anilor 1946-1953 este dovada caracterului absolut jegos al comunistului corupt pe care bolșevicul Ion Iliescu l-a făcut prim-ministru.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!