Senatorul Eugen Pîrvulescu, președintele PNL Teleorman, a anunțat joi pe Facebook că-l susține pe Florin Cîțu pentru președinția partidului. Anunțul vine la două săptămâni după ce DNA i-a deschis dosar penal. Până acum, Pârvulescu era unul dintre susținătorii cei mai fideli ai lui Ludovic Orban.
”Începând de astăzi, fac parte din echipa premierului Florin Cîțu și îl susțin pentru funcția de președinte al Partidului Național Liberal, pentru că eu, personal, îl cunosc de mulți ani, știu că este un om de cuvânt și știu că această echipă este cea câștigătoare”, a scris Pîrvulescu pe Facebook.
Imediat, premierul Cîțu i-a răspuns pe Facebook cu mesajul: ”Bine ai venit in #EchipaCastigatoare, Eugen!”.
Eugen Pîrvulescu e acuzat de DNA că a trucat concursul de la Serviciul județean de Ambulanță, potrivit unui comunicat al DNA, difuzat pe 22 iulie. Procurorii au început urmărirea penală și l-au pus pe Pîrvulescu sub control judiciar pentru 60 de zile.
Senatorul PNL este acuzat de comiterea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Șeful PNL Teleorman și-a arătat constant susținerea pentru Ludovic Orban, aflat în competiție cu Florin Cîțu pentru șefia PNL.
Pe 8 iulie, deputatul Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL, a postat pe Facebook: ”Echipa câștigătoarea PNL Teleorman, condusă de Eugen Pirvulescu și de colegul și prietenul meu, Cristi Barbu, nu se schimbă și merge mai departe cu Ludovic Orban, actualul și viitorul președinte al Partidului Național Liberal”.
După aproape o lună, senatorul Eugen Pîrvulescu a reevaluat situația și a sărit în barca lui Cîțu. Cel puțin, declarativ.