Etichetă: ședință de guvern

  • Ședința de guvern – fără Iohannis! Preşedintele n-a mai venit să blocheze ordonanța haosului fiscal. E dezastru!

    Ședința extraordinară de guvern de astăzi, la doar o zi după precedenta, se desfăşoară în absența preşedintelui Klaus Iohannis. Acesta nu a mai venit să încerce blocarea ordonanței de urgență care aruncă țara în haos fiscal.

    Klaus Iohannis nu a anunțat că nu vine la şedința de guvern şi nici nu şi-a explicat decizia. El promisese zilele trecute că va merge la toate şedințele de guvern din această perioadă, dar s-a oprit la un singur „desant”.

    Viorica Dăncilă a anunțat că astăzi vor fi adoptate mai multe hotărâri şi ordonanțe, printre care şi cea care va otrăvi domeniul fiscal. Guvernul n-a ținut cont de avizul negativ dat de Consiliul Economic şi Social (CES) pe aceste măsuri fiscale.

    Dăncilă a prezentat acest tsunami fiscal ca fiind „un set de măsuri care au ca scop bunăstarea românilor”. Multe dintre ele sunt populisme jalnice, câteva au rolul de a aduce mai mulți bani la buget, pe seama mediului privat.

    Măsurile anunțate de Dăncilă

    • Impozitarea activelor financiare a băncilor dacă Robor crește peste 2% (în varianta inițială, pragul era de 1,5%)
    • Reducerea comisioanelor de administrare a fondurilor de pensii private de la 2,5% la 1%
    • Creșterea salariului minim în domeniul construcțiilor la 3.000 de lei brut din ianuarie 2019, reducerea taxelor pe muncă în acest domeniu, astfel încât salariul minim net să fie de 500 de euro
    • Demararea unui program privind construcția a 1.000 de grădinițe cu program sportiv în parteneriat public-privat
    • Plafonarea prețului la gaze și energie electrică pentru următorii trei ani DOAR pentru consumatorii casnici
    • Stabilirea unui nivel minim de un miliard de euro pentru vânzarea licențelor 5G și stabilirea unui nivel minim de două miliarde de euro pentru prelungirea licențelor 3G
    • Înființarea unui fond pentru dezvoltarea a 31 de stațiuni balneare, pentru care vor fi alocați 310 milioane de lei
    • Înființarea unui fond de investiții pentru autoritățile locale și universități
    • Devansarea aplicării creșterilor salariale pentru cadrele didactice
    • Acordarea voucherelor de vacanță pentru bugetari
    • Majorarea taxelor pe viciu în cazul jocurilor de noroc la 2% din cifra de afaceri.
  • Ce şanse mai are Iohannis să blocheze amnistia şi graţierea

    Potrivit articolului 87 din Constituţie, preşedintele poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării şi asigurarea ordinii publice. Dar Viorica Dăncilă nu-i iese din cuvânt lui Dragnea, iar prezenţa lui Iohannis la şedinţa de guvern nu înseamnă blocarea automată a ordonanţei de urgenţă. „Chiar dacă prezidează şedinţa de guvern, preşedintele nu are niciun cuvânt de spus. Are doar un rol decorativ, de ceremonie. Cel mult, Iohannis poate să le bată obrazul, dar nu are nicio putere când vine vorba de adoptarea actelor normative“, a explicat, pentru Adevărul, avocata Elenina Nicuţ.

    Există vreo altă cale prin care ordonanţa pe amnsitie şi graţiere poate fi blocată înainte de adoptare? „Nu. Odată publicată în Monitorul Oficial, produce efecte, chiar dacă e neconstituţională cap-coadă“, răspunde Elenina Nicuţ. Singura şansa ca această OUG să nu intre în vigoare este decizia politică, însă e greu de crezut că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, sau premierul Viorica Dăncilă se vor opune ordonanţei care-l va scăpa pe Liviu Dragnea de puşcărie.

    Ordonanţa de urgenţă privind graţierea şi amnistia a fost deja redactată de juriştii PSD, urmând să fie iniţiată de Ministerul Justiţiei şi adoptată de Guvern, ori în ultima şedinţă din 2018, ori la începutul lunii ianuarie, când România va prelua preşedinţia UE, susţin surse din PSD pentru Adevărul. Ordonanţa se va aplica pedepselor de până la 10 ani. Astfel, nu doar Liviu Dragnea va scăpa de închisoare, ci şi sfetnicul său Darius Vâlcov.

  • Klaus Iohannis preia comanda Guvernului, ca să blocheze ordonanța de amnistie și grațiere! A cerut agenda de lucru a fiecărei ședințe de guvern

    Mutare în forță a președintele Klaus Iohannis, după discursul delirant al lui Liviu Dragnea, de ieri, în care a cerut imperativ ordonanță de urgență pe amnistie și grațiere.

    Iohannis i-a transmis astăzi o scrisoare prim-ministrului Viorica Dăncilă, prin care îi solicită agenda de lucru a fiecărei ședințe de guvern, cu cel puțin 24 de ore înainte.

    Iohannis a mai blocat o dată două ordonanțe anti-justiție, „cei doi elefanți” din Guvernul Grindeanu, pe 18 ianuarie 2017.

    „Stimata doamnă Prim-ministru, în vederea exercitării prerogativelor stabilite de art. 87 din Constituție, vă solicit să îmi transmiteți agenda de lucru a fiecărei ședinte a Guvernului”, scrie șeful statului.

    El se referă la articolul conform căruia „președintele României poate lua parte la ședintele Guvernului în care se dezbat probleme de interes național privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice și, la cererea primului-ministru, în alte situații”. Mai mult, „președintele României prezidează ședințele Guvernului la care participă”.

    „Cu cel puțin 24 de ore înainte de ziua ședinței Guvernului”

    Klaus Iohannis menționează că obligația comunicării este prevăzută de art. 39 din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 561/2009.

    „Potrivit dispozițiilor menționate, agenda de lucru a ședinței Guvernului se comunică autorităților publice interesate, împreună cu proiectele de documente de politici publice, proiectele de acte normative sau alte documente, precum și documentele însoțitoare respective, cu cel puțin 24 de ore înainte de ziua ședinței Guvernului”.