Etichetă: Sectorul 2

  • Capitala scapă de rușinea Parcului Tolbuhin – mareșal sovietic de ocupație. Primarul Sectorului 2 nu se sperie de mârâielile Ambasadei Rusiei

    Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu (USR-PLUS), vrea consultare publică pentru schimbarea numelui parcului Fiodor Tolbuhin. Edilul spune că parcul poartă numele unui „general rus” care a contribuit la instaurarea regimului comunist. Tolbuhin a fost chiar mareșal.

    Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a anunțat prin Facebook că vrea să schimbe numele parcului Fiodor Tolbuhin.

    „Parcul Fiodor Tolbuhin poartă numele unui general rus care nu s-a limitat la eliberarea României de fascism. Aceeași armată condusă de el a contribuit decisiv la instaurarea regimului comunist. (…) Istoria poporului român înseamnă mult mai mult decât era de tristă amintire din perioada comunistă. Trebuie să ne regăsim adevărata identitate și astfel să mai închidem niște răni rămase deschise de prea mult timp”, a argumentat Radu Mihaiu.

    „Schimbarea numelui respectiv a mai fost de curând în discuție, dar după ce ambasada rusă s-a împotrivit, demersul a eșuat”, amintește în context Primarul Sectorului 2.

    Fiodor Ivanovici Tolbuhin (1894-1949) a fost mareșal rus, unul dintre principalii comandanți militari sovietici din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A comandat operațiuni de ocupare și comunizare forțată a țărilor din estul Europei, inclusiv România. După rǎzboi a devenit membru în Sovietul Suprem al URSS.

    Anunțul primarului Radu Mihaiu

    „Regimul comunist a făcut tot ce a putut să șteargă cu buretele toate valorile anterioare și le-a înlocuit cu simboluri PCR-iste.

    Recuperarea identității e un proces greu și de durată. Chiar și azi mai avem un astfel de exemplu în Sectorul 2. Parcul Fiodor Tolbuhin poartă numele unui general rus care nu s-a limitat la eliberarea României de fascism. Aceeași armată condusă de el a contribuit decisiv la instaurarea regimului comunist.

    Primarul Radu Mihaiu

    Voi cere cu insistență Consiliului General să voteze schimbarea denumirii acestui parc. Avem nenumărate alte simboluri istorice valoroase pe care am putea să le promovăm. Istoria poporului român înseamnă mult mai mult decât era de tristă amintire din perioada comunistă. Trebuie să ne regăsim adevărata identitate și astfel să mai închidem niște răni rămase deschise de prea mult timp.

    Pentru a porni dezbaterea publică, v-aș da câteva exemple mult mai potrivite:

    1. Parcul Eftimie Predoleanu, un nume care, din păcate, azi nu mai e suficient de cunoscut. Eftimie Predoleanu a fost unul dintre cei mai apreciați comercianți de la începutul secolului trecut. Era renumit pentru etica sa de muncă și pentru organizarea magazinului său. A fost cel care în 1928 a înființat «Frontul Negustoresc Obor». Atât el, cât și cei din asociația sa, au fost persecutați în timpul regimului comunist și după Revoluție. De la arestarea sa din timpul manifestațiilor de la Piața Palatului în ’45 până la mutarea și redenumirea monumentului istoric (Crucea Negustorilor) ridicat de ei în anul 1877 în Piaţa Obor. Eftimie Predoleanu e un simbol cultural pentru Sectorul 2, dar este mult prea puțin cunoscut.

    2. Parcul Mircea Eliade, care a copilărit în zona Mătăsari. Aici era casa bunicilor săi. Aici a mers la școală în clasele primare. Și tot aici se află casa care l-a inspirat pentru nuvela «La Țigănci». În apropierea parcului a avut sediul și editura Cugetarea, unde au fost publicate o parte din cărțile sale – «Maitreyi» și «Nuntă în cer». Viața lui Mircea Eliade e strâns legată de zona respectivă și puțini oameni mai știu acest lucru.

    3. Parcul Mătăsari, pentru că e localizat în cartierul în care locuiau negustorii care vindeau mătăsuri în Obor, iar azi zona respectivă a redevenit un punct cultural important cu un potențial de creștere fantastic.

    Variante ar fi multe și toate ar trebui să intre în dezbatere publică. Schimbarea numelui respectiv a mai fost de curând în discuție, dar după ce ambasada rusă s-a împotrivit, demersul a eșuat.

    Eu nu pot lăsa lucrurile așa. Cred că această decizie aparține comunității și atât.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Operațiunea mafiotă „Salvați avocatul infractor” a eșuat! Înalta Curte: dosarul „Ferma Băneasa” a fost repartizat corect

  • Sub PSD, Primăria Sectorului 2 a cumpărat măști de proastă calitate, la preț premium, și le-a împărțit pensionarilor

    Radu Mihaiu, noul primar al USR-PLUS din Sectorul 2, anunță că va sesiza DNA luni pentru un contract încheiat în august de fosta conducere a Primăriei pentru achiziția de măști de protecție. Corpul de control a descoperit că DGASPC Sector 2 a atribuit licitația unei firme a cărei ofertă nu corespundea cu ce se cerea în caietul de sarcini.

    Primăria Sectorului 2 căuta măști chirurgicale, dar a primit în schimb măști “faciale”, de calitate proastă. Funcționarii primăriei care aveau misiunea să verifice dacă se respectă contractul au sesizat neregula și au refuzat să semneze modificarea clauzelor, așa că directorul a trecut peste ei și a semnat “ca primarul”. Banii s-au plătit ca și cum produsul ar fi fost premium, deși măștile erau neconforme.

    Aceste rebuturi au fost distribuite de vechea administrație – primarul Mugur Mihai Toader (PSD) și viceprimarul Dan Cristian Popescul (PNL, ulterior PSD) – către angajați, dar și către pensionari, persoanele internate în centrele pentru bătrâni și pentru copii instituționalizați din Sectorul 2. Adică exact către categoriile vulnerabile și către cei expuși riscului prin lucrul cu publicul!

    „Firma, după ce a câștigat licitația, a cerut schimbarea produsului care făcea obiectul licitației. Nu a mai putut livra «măști chirurgicale», ci a putut livra «măști faciale». Măștile au fost plătite la prețul de ofertare“

    Iată ce dezvăluie primarul Radu Mihaiu: „Măști «neconforme» livrate pe post de «măști chirurgicale» la DGASPC sector 2.

    Azi am primit un raport al corpului de control privitor la achiziția de măști pentru DGASPC sector 2.

    Concluzia din acest raport este «încheierea și derularea acordului cadru nr 116532/27.08.2020 s-a făcut cu nerespectarea prevederilor legislației în vigoare privind achizițiile publice». Într-un limbaj juridic, asta înseamnă că s-a încălcat legea.

    În limbaj nejuridic, s-a întâmplat în felul următor:

    1. A fost făcut un caiet de sarcini pentru o licitație, iar în aceste caiete de sarcini scria că trebuie livrate măști chirurgicale care să respecte niște standarde (enumerate în documentație)
    2. Au participat 3 firme, dintre care una a fost eliminată că nu respectă condițile cerute în caietul de sarcini
    3. A câștigat o firmă care (spune corpul de control) a depus o ofertă care nici ea nu respecta condițiile cerute în caietul de sarcini.
    4. Această firmă, după ce a câștigat licitația, a cerut schimbarea produsului care făcea obiectul licitației. Nu a mai putut livra «măști chirurgicale», ci a putut livra «măști faciale», produse de către alt furnizor, cu alte caracteristici tehnice decât cele din oferta inițială
    5. Aparatul de specialitate nu a acceptat această modificare, așa că directorul a semnat de la sine putere actul adițional.
    6. Când au venit măștile, au venit fără certificatele obligatorii și fără să respecte cerințele din licitație.
    7. Măștile au fost plătite la prețul de ofertare.

    Cu alte cuvinte s-a licitat și câștigat licitația pentru niște produse de foarte bună calitate, care necesitau un preț ridicat, și de livrat s-au livrat produse de calitate îndoielnică. Prețul însă a rămas același, și a fost și plătit.

    Voi cere comisiei de disciplină să analizeze gravitatea faptelor, dar cred că și organele de cercetare penală trebuie să preia acest caz. Luni, când voi fi ieșit din izolare, voi semna tot ce e de semnat“.

    Laura Ștefan, ONG-istă anticorupție în EFOR, a comentat pe Facebook, la anunțul lui Radu Mihaiu: “Așadar s-a făcut achiziție pentru Audi, iar de livrat s-au livrat Dacii. La preț de Audi, normal. Cool. Curajos directorul ăla care a semnat singurel. Foarte curajos”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Soția-paravan a lui Tudorache garantează cauțiunea și pentru ea, și pentru el, cu case de peste 1.200.000 de euro!

  • Primarul Sectorului 2 dă afară o directoare, moștenită de la PSD, pentru că i-a prezentat rapoarte false

    Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2 din București, a anunțat joi, pe Facebook, că așteaptă demisia de onoare a directoarei economice de la DGAPI (Direcția Administrarea Patrimoniului Imobiliar), care a mințit Consiliul Local în legătură cu bugetul pentru burse. Edilul, ales pe 27 septembrie din partea USR-PLUS, este în izolare după ce soția sa a fost depistată cu coronavirus, dar participă online la ședințele Consiliului Local.

    Noul primar de la Sectorul 2 încearcă să modernizeze administrația și să eficientizeze activitatea instituției. În fiecare vineri ține, de la ora 17.00, o sesiune video pe contul de Facebook, unde cetățenii pot să-i adreseze direct orice întrebare sau sesizare. A inițiat audit și controale financiare în toate direcțiile și instituțiile primăriei.

    „Directoarea economică de la DGAPI Daniela Popa a mințit consilierii referitor la bugetul necesar pentru burse. Nu se poate ca un director economic să mintă sau să nu înțeleagă cum se elaborează un buget“

    Incidentul care a dus la eliminarea directoarei economice Daniela Popa, de la DGAPI – căreia i s-a cerut demisia de onoare pentru a nu fi dată afară – s-a produs miercuri. Radu Mihaiu spune că directoarea a trimis, timp de o săptămână, rapoarte contradictorii. Miercuri, i-ar fi mințit pe membrii comisiei de învățământ a Consiliului Local în legătură cu bugetul pentru burse.
    Pe Facebook, primarul a scris: „Nu (mai) e loc de minciună în primăria sectorului 2!

    Ieri, în comisia de învățământ a consiliului local, directoarea economică de la DGAPI Daniela Popa a mințit consilierii referitor la bugetul necesar pentru burse. Probabil s-a gândit că dacă sunt în izolare e protejată.

    Timp de o săptămână am primit raportări ale căror cifre nu stăteau în picioare de la o zi la alta. Ieri a fost ziua în care directoarea economică i-a mințit pe toți cei 7 consilieri prezenți, de la toate partidele.

    Azi, când am cerut verificarea sumelor, toată povestea doamnei a picat. Efectiv cifrele prezentate de ea nu se potriveau cu realitatea. E inacceptabil așa ceva. Nu se poate ca un director economic să mintă sau să nu înțeleagă cum se elaborează un buget.

    Eu nu voi tolera un astfel de comportament iresponsabil. Până pornim procedurile legale de sancționare, îi dau un răgaz de câteva zile în care își poate da demisia de onoare.

    P.S. Vom lămuri această abrambureală și ne vom asigura că mâine va intra la vot un proiect sustenabil și corect, astfel încât plata burselor să înceapă cât mai rapid. Vă țin la curent“.

    În fiecare zi se raporta alt număr de bursieri

    La câteva ore distanță, Radu Mihaiu a anunțat că s-a aprobat bugetul pentru bursele elevilor din Sectorul 2, explicând și ce se întâmplase: în fiecare zi se raportase alt număr de copii beneficiari de burse!
    Iată al doilea mesaj al primarului: “Avem burse.

    Când a ajuns prima oară acest subiect pe agenda mea m-am așteptat să fie doar o formalitate. Am crezut că există consens și suntem toți responsabili când vorbim de educația copiilor. M-am înșelat.

    A fost nevoie să completăm un buget lăsat insuficient. A trebuit să ne luptăm cu raportările inexacte, ca să nu zic mai mult până când cei abilitați nu vor verifica de ce numărul de bursieri fluctua de la o zi la alta. A fost nevoie să combatem populismul unui fost viceprimar rănit în orgoliu la alegerile trecute.

    Pe scurt, cei din administrație și oamenii politici ar trebui să fie mult mai responsabili, măcar atunci când vorbesc de copii. Iar cei care nu reușesc să se ridice la nivelul așteptărilor ar face bine să facă niște pași în spate“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Ce-a găsit noul primar la Sectorul 2: funcționari cocoșați și umili, „frăția directorilor”, prejudicii și deficite de peste 320 de milioane de lei

    Noul primar al Sectorului 2, Radu Mihaiu (USR-PLUS), a găsit în instituție funcționari obișnuiți să stea cocoșați în fața șefilor, directori care rezolvă orice problemă cu “nu se poate” și prejudicii de sute de milioane de lei.

    La două săptămâni după investirea sa în funcție, reprezentantul USR-PLUS a povestit într-un interviu acrodat jurnalistei Catiușa Ivanov, de la HotNews.ro, că problemele lăsate în urmă de administrația PSD sunt chiar mai complicate decât păreau din afară.

    Curtea de Conturi a descoperit, din contractele de anvelopare a blocurilor, prejudicii de 64 de milioane de lei pe 2015 și 150 de milioane de lei pe 2019. În Sectorul 2, abonată la contractele de anvelopare este fosta firmă a lui Mișu Pricopsitu’, fratele lui Dan Cristian Popescu, fostul viceprimar al Sectorului 2. D.C. Popescu a fost viceprimar din partea PNL și a candidat în acest an la funcția de primar de pe listele PSD.

    „Curtea de Conturi a găsit nereguli cu privire la anvelopări de blocuri, respectiv s-a agreat ceva în contractul cadru, iar în contractul subsecvent ofertele au fost mai proaste“

    Radu Mihaiu spune că salubrizarea și felul în care se execută anveloparea blocurilor sunt printre marile sale preocupări: “Am ajuns în Primărie în plină misiune a Curții de Conturi. Curtea de Conturi a găsit nereguli referitoare la salubrizare, la regularizări privind numărul de persoane pentru care se facturează serviciul de salubritate. Au mai găsit nereguli cu privire la anvelopări de blocuri, respectiv s-a agreat ceva în contractul cadru, iar în contractul subsecvent ofertele au fost mai proaste. Am primit măsură de la Curtea de Conturi să remediem aceste lucruri. Au mai câteva măsuri minore. În total, pe 2019, avem un prejudiciu estimat de 150 milioane lei, la care se adaugă un prejudiciu din 2015, nerecuperat, de 64 milioane lei, tot pe anvelopări“.

    Fosta administrație, condusă de primarul Mihai Toader (PSD), a lăsat în 2020, la plecare, și o “gaură” de 109 milioane de lei în buget, iar acum noul edil spune că încearcă să găsească soluții pentru a acoperi deficitul: „În acest moment, pe proiecțiile pe care le avem, Primăria Sectorului 2 are un deficit de 109 milioane lei. Este propunere de rectificare bugetară. Căutăm cu toți directorii soluții să acoperim acești bani. O să vedem dacă găsim bani și la Guvern. Sunt foarte mulți bani care lipsesc pentru închiderea bugetului pe anul acesta. În acest moment nu văd o soluție foarte clară, dar trebuie să rezolvăm“.

    “Am observant un fel de frăție a unor directori. Au vrut să frâneze lucruri, să ascundă, să blocheze activitatea. Orice nu se putea, era complicat, greu”

    Cel mai tare l-a izbit pe noul primar comportamentul angajaților din Primărie. Funcționarii sunt cocoșați în fața șefilor, iar directorii au o “frăție” a birocrației în care orice inițiativă este menită să moară cu rezoluția “nu se poate!”: „Unul dintre cele mai surprinzătoare a fost atitudinea oamenilor față de primar, asta a fost izbitoare în prima zi. O atitudine neașteptată pentru cineva care vine din privat, posibil să fi fost o atmosferă pe care o așteptam acum 20 de ani, acum 25 de ani, în care oamenii se înclină, sunt servili. Vreau să schimb lucrurile astea, le-am spus tuturor în primărie că vreau să schimb această atitudine. Sper să se schimbe cât de repede se poate. (…) Ce am observat? Am observat și un fel de frăție a unor directori care au vrut să frâneze lucruri, să ascundă lucruri, au vrut să blocheze activitatea. Cred că se așteptau să vină cineva mai puțin energic, mai naiv poate și a trebuit să trecem cu toții peste atitudinea asta în care orice nu se putea, era complicat, greu“.

    Taxa de habitat anulată, taxa de timbru prin SMS, programări online pentru documente. Se încearcă anularea PUZ-ului PSD care dădea verde pentru defrișări și betonări în jurul salbei de lacuri

    Taxa de habitat a fost anulată în instanță și nu va fi reinstituită, taxa de timbru va putea fi plătită prin SMS în Sectorul 2, fără a mai fi nevoie să se meagă la ghișeu, iar programările pentru obținerea documentelor de urbanism, naștere, deces și evidența populației se pot face de-acum online, a mai anunțat Radu Mihaiu.

    Acesta spune că studiază posibilitatea de a anula Planul Urbanistic Zonal al Sectorului 2 adoptat în regimul PSD, care autorizează betonarea și construirea de blocuri pe zeci de hectare în jurul salbei de lacuri și a râului Colentina. Primarul USR-PLUS spune că ține în mânecă și un plan de rezervă, în cazul în care PUZ-ul nu va putea fi anulat sau modificat.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Până și traseistul Dan Cristian Popescu (acum la PSD), bătut măr la Sectorul 2, cere renumărarea voturilor!

    Zdrobit de Radu Mihaiu (USR-PLUS) în lupta pentru Primăria Sectorului 2, traseistul Dan Cristian Popescu (PSD), fostul viceprimar al acestui sector, a intrat și el, marți seara, în corul celor care cer, ipocrit, renumărarea voturilor!

    D.C. Popescu, fugit de la PNL la PSD înaintea alegerilor, când a văzut că nu e pus candidat al Opoziției la Sectorul 2, era sigur de victorie în fața anonimului Radu Mihaiu, un IT-ist care conduce filiala USR-PLUS din sector, nou venit în politică și fără conexiuni nici cu lumea interlopă, nici cu rechinii imobiliari.

    Numai că rezultatele de la urne au aruncat în aer tot eșafodajul. Exit-poll-ul îl dădea pe Radu Mihaiu câștigător cu circa 12 procente avans. Însă, la fel ca peste tot în București – unde s-au constatat cu probe fraude masive la zeci de secții de votare –, la centralizarea rezultatelor, avansul candidatului Opoziției a scăzut la “doar” 5 procente.

    „La sectorul 2 ne-am bătut cu un personaj versat și experimentat în fraude electorale, fostul primar Neculai Onțanu“

    Acum, D. C. Popescu se consideră victimă și cere renumărarea voturilor. „Urmare a efectuării numărătorii paralele a proceselor verbale aduse de către delegații partidului nostru, din secțiile de vot și a comparării acestor rezultate cu rezultatele oficiale publicate pe site-ul www.roaep.ro, am constatat o serie de neconcordanțe grave, care sunt de natură a influența rezultatul alegerilor la nivel de sector, în sensul de a fi desemnat în funcția de primar un alt candidat decât cel care a primit cele mai multe voturi valabil exprimate“, acuză D.C. Popescu într-un comunicat.

    Pentru că ar fi fost prea ridicol să-l acuze pe Radu Mihaiu că a instrumentat frauda, D. C. Popescu a arătat cu degetul spre ocupantul locului trei, fostul primar Neculai Onțanu: “La sectorul 2 ne-am bătut cu un personaj versat și experimentat în fraude electorale, fostul primar Neculai Onțanu, prin urmare avem toate motivele să cerem renumărarea voturilor. Furtul în secțiile de vot este o practică, din păcate, în România și nu trebuie sub nicio formă să cădem pradă rezultatelor de până acum.

    Ne vom lupta pentru fiecare vot! Locuitorii sectorului 2 trebuie să aibă votul apărat și să știe că efortul lor nu a fost în zadar. Le mulțumesc încă o dată pentru încrederea acordată și le promit că vom face lumină în privința procesului electoral de la sectorul 2“.

    Dan Cristian Popescu a preluat, în ultimii ani, rețeaua pe care o construise Neculai Onțanu, primar până în 2016 – inclusiv relația cu galeria echipei Dinamo, folosită ca instrument de presiune în stradă. Principala sa promisiune electorală era o utopie: construirea unui nou stadion Dinamo pe locul Velodromului, din banii Primăriei. Situația legală a bazei sportive și amplasamentul pe care indica D. C. Popescu noul stadion făceau irealizabilă din start această promisiune.

    Potrivit rezultatelor parțiale aproape finale anunțate de Biroul Electoral Central marți seara, după numărarea a 97,55% din voturi, Radu Mihaiu (USR-PLUS și PNL) are 36,91%, Dan Cristian Popescu (PSD) – 31,5%, Neculai Onțanu (Alianța ADER – PPU-SL/Dan Voiculescu) – 14,06%.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Firma înființată de fratele lui Dan Cristian Popescu, viceprimar și candidatul PSD la Primăria Sectorului 2, a obținut contracte de zeci de milioane de euro de la aceeași primărie!

    O firmă înființată de fratele lui Dan Cristian Popescu, actualul viceprimar și candidatul PSD la Primăria Sectorului 2, face parte din asocierea de companii care a primit anul acesta contracte de 94 de milioane de euro pentru reabilitarea blocurilor din sector.

    Ancheta, făcută de jurnalistul Alex Costache, de la G4Media.ro, a scos la iveală că General Management Construction Group, fondată de Mihai Gabriel Popescu, poreclit și Mișu Pricopsitu’, fratele actualului viceprimar, intrată într-o asociere alte firme (Palex Construcții Instalații, AF Consulting și Romco System) a obținut două contracte-cadru cu Primăria condusă de Dan Cristian Popescu, iar într-o altă asociere (cu Terra Gaz Construct, AF Consulting, Romco System) a obținut un alt contract-cadru cu aceeași Primărie. Valoarea celor 3 contracte, pentru reabilitarea termică a unui total de 221 de blocuri, este de 94 de milioane de euro.

    Firmele sunt foarte bine conectate la conducta banului public din Sectorul 2 încă de pe vremea când primar era un alt actual candidat, generalul Neculai Onțanu. În 2014, exact aceeași asociere primea acorduri-cadru de peste 155 de milioane de euro de la Primăria Sectorului 2 condusă de Onțanu, pentru reabilitarea a 597 de blocuri.

    Mișu Pricopsitu’ a ieșit oficial din acționariatul firmei GMCG în 2007, dar coincidența face – scrie G4Media.ro – că a rămas partener de afaceri în mai multe alte firme, până în 2016, cu Sorin Orlando Ionescu, unul dintre cei care au rămas proprietari.

    Purtătorii de cuvânt ai lui D.C. Popescu au precizat, într-un punct de vedere remis G4Media.ro, că nu există niciun conflict de interese și că Mișu Pricopsitu’ și-a vândut acțiunile unor persoane care nu fac parte din familie.

    Potrivit publicației Flux24.ro, Mișu Pricopsitu’, zis și Lulu Balulu, face parte din „grupul de la Miami”, care a încercat și în 2016 să-l propulseze pe fratele Dan Cristian Popescu spre postul de primar al Sectorului 2. La acea vreme, D. C. Popescu anunța că vrea să mute Gara de Est (monument istoric), iar pe cele 20 de hectare să construiască un centru de afaceri.

    Dan Cristian Popescu are o avere colosală, de ordinul zecilor de milioane de euro. Fost viceprimar PNL la Sectorul 2, el a fost abandonat de acest partid și preluat rapid de PSD, care l-a și desemnat candidat pentru funcția de primar la același sector. PNL îl susține pe candidatul USR, Radu Mihaiu, care e hărțuit de interlopii lui D. C. Popescu.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Proaspăt scăpat de dosare, generalul Onțanu ar candida iar la Sectorul 2, susținut de PSD și de Dan Voiculescu. Miza: 100 de milioane de euro

    Generalul Neculai Onțanu, fostul primar al Sectorului 2 din București, ar urma să candideze din nou la funcție susținut de PSD și de mogulul Dan Voiculescu, împreună cu întregul aparat de propagandă al Antenelor, dezvăluie G4Media.ro.

    Dacă ar câștiga scrutinul de pe 27 septembrie, Onțanu ar ajunge la al cincilea mandat de primar al Sectorului 2.

    Miza bătăliei pentru Sectorul 2: bugetul de 100 de milioane de euro al unității administrative și terenurile din jurul lacurilor

    Onțanu a condus, ca primar, Sectorul 2 din 2000 până în 2016, când a fost suspendat din funcție în urma dosarelor penale pentru corupție. A dispărut din peisaj o perioadă, dar a fost salvat de tergiversarea cazurilor și de modificările făcute de regimul PSD – Dragnea în legislație.

    În 2017 a scăpat de dosarul penal pentru luare de mită după ce faptele s-au prescris. El era acuzat că a luat mită două terenuri de la Cristi Borcea, pentru a-i da acestuia teren pe malul Lacului Tei, ca să construiască blocuri cu 16 etaje.

    Unul din cele două terenuri primite șpagă s-ar fi dus la generalul Gabriel Oprea.

    Anul trecut, Onțanu și-a făcut propriul partid de buzunar, vehicul electoral către revenirea în funcție pe care o vizează deși are 70 de ani.

    Acum, surse politice au dezvăluit, pentru G4Media.ro, că PSD e dispus să-l susțină pe Onțanu la alegerile locale din toamnă, înțelegerea fiind mediată de oligarhul criptocomunist Dan Voiculescu, stăpânul imperiului media din care fac parte și Antena 1 și Antena 3.

    Miza Sectorului 2 este uriașă. În 2019, Primăria acestui sector din București a cheltuit 489 de milioane de lei – echivalentul a peste 100 de milioane de euro.

    De asemenea, o țintă care-i obsedează pe rechinii imobiliari este salba de lacuri din Sectorul 2. Terenurile de pe malurile acestora valorează o avere colosală. S-a pus la cale, deja, un Plan Urbanistic Zonal prin care zeci de hectare de spații verzi ar urma să fie transformate în zone rezidențiale, cu blocuri și vile.

    Cum joacă mogulul criptocomunist Dan Voiculescu

    În ultimii 20 de ani, folosindu-se de puterea mediatică a posturilor sale de televiziune ca de un toroipan, “Varanul” a vizat accesul la resursele statului.

    Și-a infiltrat sistematic oamenii în politică, administrație și media, ajungând să aibă o influență uriașă, mult peste granițele posturilor TV pe care le patronează și ale firmelor sale.

    În ultimii ani, Antenele au sprijinit puternic campaniile antijustiție, au ajutat PSD să câștige zdrobitor alegerile din 2016 și au inventat personaje politice precum Gabriela Firea, fostă prezentatoare la Antena 1 ajunsă primarul Capitalei, și actorul Mircea Diaconu, propulsat în Parlamentul European.

    Galeria dinamovistă, între trecutul cu Onțanu și prezentul cu DC Popescu

    Rămâne de văzut, în această situație, ce se va întâmpla cu galeria echipei Dinamo. În perioada în care Onțanu a fost primar, acesta a fost susținut puternic de Elias Bucurică, liderul galeriei “roș-albe”.

    Ultrașii s-au ocupat de campaniile electorale și au funcționat ca o armată personală a generalului.

    După 2016, Elias Bucurică s-a mutat în tabăra actualului viceprimar liberal Dan Cristian Popescu, și el cu ambiții politice majore. DC Popescu visează de multă vreme să ajungă primarul Sectorului 2, dar de fiecare dată fie a pierdut alegerile, fie n-a fost nominalizat de partid.

    În urmă cu câteva luni, politicianul (care până acum a schimbat vreo 5 partide) ar fi amenințat că va candida din partea PSD, dacă PNL nu-l va susține la alegerile din 27 septembrie.

    CITIȚI ȘI:

    * INTERVIU-EVENIMENT. Andreea Esca, în lacrimi: „Am fost infectați eu, soțul meu și fiul nostru. Mi-am pierdut complet gustul și mirosul, nu mai simțeam usturoiul și parfumurile tari”

    * “Minți cu nerușinare! Ai luat bani să spui că ai fost bolnavă! Te închini la Bahomet! Te-a plătit OMS!”. Andreea Esca, linșată de postaci după interviul în care a povestit cum s-a îmbolnăvit de Covid

  • Până și luciul apei îl iau! Planurile PSD pentru Sectorul 2 prevăd construirea de blocuri cu 15 etape pe 30 de hectare de spații verzi din jurul lacurilor

    Până și luciul apei îl iau! Planurile PSD pentru Sectorul 2 prevăd construirea de blocuri cu 15 etape pe 30 de hectare de spații verzi din jurul lacurilor

    30 de hectare de spații verzi din jurul salbei de lacuri Colentina, Tei, Plumbuita și Fundeni și din zona Arenei Naționale urmează să fie transformate în zone rezidențiale unde se vor construi blocuri, prevede Planul Urbanistic Zonal (PUZ) elaborat de administrația PSD pentru Sectorul 2.

    Informația a fost publicată în exclusivitate de jurnalistul de investigații Catiușa Ivanov, pe Hotnews.ro, și vine să completeze un peisaj înspăimântător pe care mafia politică se zorește să-l creeze în Capitală cât mai repede, înaintea alegerilor locale. Pandemia de coronavirus, care a amânat scrutinul, a fost o mană cerească pentru primarii PSD și prietenii lor “dezvoltatori”, pentru că lunile câștigate sunt folosite acum la maximum.

    Jaf generalizat. În Sectorul 2, PSD a dat atacul la spațiile verzi din jurul salbei de lacuri și la suprafețe din incinta Complexului Arena Națională

    În ultimele săptămâni, ziaristii.com a publicat articole despre tunuri imobiliare date de PSD și în alte zone ale Bucureștiului. În Sectorul 1, zeci de hectare din Parcul Herăstrău au fost retrocedate pe furiș, nu se știe către cine, iar administrația primarului PSD Daniel Tudorache a modificat PUZ-ul Coordonator astfel încât să se poată construi pe respectivele suprafețe.
    În Sectorul 4, fosta bază sportivă Girueta a fost scoasă de la rubrica “spații verzi” și încadrată astfel încât să se poată construi un hipermarket pe locul său. Asta, deși în zonă lipsesc parcurile.

    Tot în Sectorul 1, noul PUZ, al primarului Tudorache, a modificat statutul bazei ProRapid. Sport-zone.ro a scris, pe 5 mai, că în locul acesteia ar urma să apară un centru de afaceri!

    Se va lua până și din luciul apei Lacului Tei!

    PUZ-ul PSD prevede construirea de blocuri pe malul Lacului Tei. Se va lua și din luciul apei

    Revenind la dezvăluirile din hotnews.ro privind Sectorul 2, “atacul” PSD se dă și aici tot la spațiile verzi – și așa din ce în ce mai puține.

    Ar urma să se modifice destinația actuală, urmând a fi trecută în regim construibil, fost bază sportivă a RADET de pe Calea Floreasca, un spațiu aflat la intersecția dintre Bulevardul Barbu Văcărescu și Strada Țițeica, locul ocupat acum de clubul Bamboo, zona de pe Șoseaua Petricani unde se aflau pepiniere, Insula Tibiscum de pe Lacul Fundeni și un teren din spațiul verde din Complexul din jurul Arenei Naționale.
    Și în Sectorul 2, planul pus în aplicare a fost similar cu cel din Sectorul 1. Toate terenurile de mai sus au fost, în prealabil, retrocedate în mod discret, fiind acum proprietate privată. Acum a devenit vizibil doar atacul final la ele.

    Pentru că, la alegerile locale din 2016, bucureștenii n-au ieșit aproape deloc la vot, PSD a putut să speculeze modificarea legii, care prevedea scrutin într-un singur tur. Activul de partid s-a mobilizat și partidul a câștigat toate primăriile din Capitală.

    Astăzi, controlul administrativ este total și operațiunile de distrugere a parcurilor și lacurilor nu pot fi oprite decât pe calea instanței. PUZ-ul Coordonator al Sectorului 2 este acum în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Capitalei – doar o formalitate birocratică, pentru că mafia imobiliară oricum nu ține cont de așa ceva.
    Apoi, planul va fi votat de Consiliul General al Municipiului București, prezidat de PSD-ista Gabriela Firea și unde coaliția PSD-ALDE are majoritate.

    Blocuri de 15 etaje pe orice petic de spațiu verbe disponibil în Sectorul 2

    O insulă minusculă din mijlocul Lacului Fundeni a fost retrocedată, iar acum PUZ-ul prevede acolo construirea unei clădiri de 45 de metri înălțime

    Conform noului PUZ elaborat de PSD și prietenii “dezvoltatori imobiliari”, pe malul Lacului Tei, zona unde acum e Clubul Bamboo este trecută de la încadrarea V3b și V4 (adică spațiu verde) la M2 (construibil). Lăcomia și cinismul de care s-a dat dovadă sunt nemaipomenite. Potrivit PUZ-ului, se ia și o parte din luciul apei, unde acum se află pontonul clubului!

    Pe terenul de 8,5 hectare unde până nu demult au fost pepiniere, la intersecția dintre Strada Petricani și ieșirea din Autostrada A3, noul PUZ prevede clădiri cu înălțime mare și foarte mare – 45 de metri. Același lucru se întâmplă cu terenul azi trecut ca spațiu verde din zona Șoseaua Andronache, la interecția Valea Saulei – CF Constanța. Pe cele 2,7 hectare ar urma să se ridice construcții de 45 de metri. În aceeași zonă, și fosta intreprindere piscicolă Valea Saulei (2,8 hectare) va avea același regim – construcții foarte înalte, de 45 de metri.
    Situația se întâlnește și la 8,4 hectare de teren de la Lacul Plumbuita, înspre Strada Gherghiței, unde PSD și prietenii săi vor să ridice blocuri de 15 etaje, cu până la 45 de metri înălțime. Acum, zona e încadrată la categoria complexe și baze sportive.

    Până și minuscula Insulă Tibiscum, de pe Lacul Fundeni, care are doar 0,9 hectare, ar urma să fie transformată din spațiu verde în loc pentru o clădire cu 45 de metri înălțime!

    PUZ-ul Coordonator al Sectorului 2 a fost făcut de Biroul de Arhitectură Urbe 2000.

    La fel ca și PUZ-urile făcute de PSD pentru celelalte sectoare ale Bucureștiului, și acesta încalcă flagrant prevederile Ordonanței de Urgență 195/2005 privind protecția mediului.
    Articolul 71:

    „(1) Schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora.

    (2) Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.“

    De ce se grăbesc atât de tare PSD și prietenii “dezvoltatori”

    Ziaristii.com a stat de vorbă cu persoane din administrație cu experiență în domeniu, care au explicat: “PSD știe că e ilegal ce face. Toți știu. Dar depinde de cine aplică legea. Sigur că pot fi dați în judecată, acest lucru s-a și întâmplat în unele cazuri, dar până se pronunță o instanță, ei deja au construit ce aveau de construit.

    Ați văzut dumneavoastră vreodată în București vreo clădire ridicată ilegal și care a fost demolată după hotărârea instanței? Avem exemplul blocului-turn ridicat deasupra Catedralei catolice. Au trecut ani de când instanța a decis, în mod definitiv, că trebuie demolat. Nici azi nu s-a întâmplat acest lucru!

    Este, așadar, o chestiune de voință politică. PSD va merge înainte, cât de repede poate, pentru ca, dacă se întâmplă să piardă alegerile locale, lucrurile să fie în acel moment deja foarte avansate”.