Etichetă: școală

  • Detaliul incredibil care arată că Firea minte în scandalul intrării abuzive în școală, când restul părinților erau opriți la poartă

    Confruntată cu valul furiei populare după pozele în care a arătat că, spre deosebire de restul părinților din România, ea și-a dus copiii până în bancă luni, în prima zi a noului an școlar, Gabriela Firea a intrat în panică și se afundă tot mai mult în minciuni. Luni a spus că a fost în clasă dimineața foarte devreme, când nimeni nu era la școală, iar marți a revenit, afirmând că, de fapt, poza din clasă era făcută duminică seara.

    Detaliul care arată cât de mincinoasă poate fi primărița Bucureștiului a fost sesizat rapid: în toate pozele – cea despre care Firea spune că a fost făcută duminică și restul, făcute luni –, este îmbrăcată la fel!

    Contextul sensibil în care primărița Bucureștiului a sfidat toate familiile cu copii din țară: în timp ce restul părinților erau opriți la porți, din cauza Covid, ea și-a dus odraslele până în bancă și a pus pozele pe Facebook!

    Contextul este extrem de sensibil, iar primărița Bucureștiului și consortul său, primarul Pandele de Voluntari, au comis mare eroare electorală popularizându-și abuzul. Conform reglementărilor legale emise de Guvern pentru a preveni răspândirea coronavirusului în școli și grădinițe, părinții n-au mai avut voie, în acest an, să meargă împreună cu copiii până în clase. Toată lumea, a decretat Guvernul, se va opri la porțile instituțiilor, nimeni nu poate pătrunde în clădiri, cu excepția copiilor și a personalului din învățământ.
    Decizia a fost greu suportată de părinți, dar mai ales de copii.

    În acest context, Gabriela Firea și Florentin Pandele au urcat pe conturile de Facebook poze în care se vedea că ei și-au condus copiii până în clasă, fără să poarte măcar mască. Imaginile au creat un imens val de revoltă printre zecile de mii de părinți care s-au văzut sfidați deschis.

    Minciuna de luni: „Toți părinții au acces, în grupuri de câte 5. Noi ne-am dus foarte dimineață, nu era încă nimeni sosit la școală”

    Gabriela Firea a spus inițial, despre această fotografie publicată chiar de ea, că a fost făcută „luni dimineața, când încă nu era nimeni la școală”. Confruntată cu revolta oamenilor, politiciana a șters fotografia, iar marți a revenit și a spus că, de fapt, a fost făcută duminică seara, într-o inspecție pe care o făcuse cu soțul ei. Nu e clar ce căutau copiii duminică seara, în „inspecție”

    Luni după-amiază, realizând târziu că a comis o gafă, Firea a șters de pe contul său de Facebook poza în care apărea în clasă cu copiii. Contactată de jurnaliști, primărița a dat pentru HotNews.ro și G4Media.ro aproximativ aceeași explicație, care era nu doar mincinoasă, dar care arăta și cât de ruptă de realitate este primărița: “Da, toți părinții și copiii mici au acces, doar în grupuri de 5, pentru a prelua manuale. Noi ne-am dus foarte dimineață, pentru că aveam o programare la doctor cu cei mici, nu era încă nimeni sosit în școală. Nu am interacționat cu alți părinți sau elevi. Am purtat măști în interior. Le-am dat jos 30 de secunde pentru o fotografie”.

    Minciuna era sfruntată pentru că, în realitate, așa ceva n-a existat nicăieri, nici la grădinițe, nici în școli. Părinții nu au avut voie sub nicio formă în interiorul clădirilor.

    Faptul că a putut declara așa ceva a arătat că Gabriela Firea este atât de obișnuită să considere că este stăpână peste oamenii și instituțiile din București, încât nici măcar nu are habar despre regulamentele și legile pe care oricum le ignoră total, în timp ce cadrele didactice se fac preș în fața sa.

    Minciuna de marți: “Am fost în seara de 13 septembrie, ÎNAINTE de începerea școlilor. Luni, 14 septembrie, NU am intrat în clase”

    Fotografia de mai sus a fost făcută, spune Firea, luni dimineața, în curtea școlii. După cum se observă, atât primărița, cât și soțul și copiii sunt îmbrăcați la fel ca și în poza din clasă. Despre care Firea spune acum că ar fi fost făcută duminică seara

    Spre seară, primărița a sesizat că, în loc s-o dreagă, a comis o nouă gafă.

    Așa că, marți dimineață, a lansat pe contul său de Facebook o nouă versiune, la fel de mincinoasă, care arată din nou că e ruptură de realitate și care, oricum, se bate cap în cap cu declarațiile de luni: “Factual : in seara de 13 sept, INAINTE de inceperea scolilor, am mers cu sotul meu sa verificam pregatirile sanitare pentru luni dimineata, fiecare in scolile din orasul in care este primar.
    La ora 19,30 ne-am oprit la o scoala pentru a intra in direct la Romania Tv. Avem si MARTORI : echipa RTV, angajati ai scolii, paznici.
    Au intrat si copiii cu noi. Am facut o fotografie in 10 secunde. Am postat a doua zi dimineata o incurajare si un mesaj pentru copii, profesori si parinti, avand ca ilustratie fotografiile facute SEARA.
    Totul a fost dezinfectat.
    Luni, 14 sept, NU am intrat in clase!
    Copiii aveau luni o programare la doctor si am fost foarte dimineata, inainte de a veni ceilalti copii si parinti, doar pentru manuale. NU AM MAI INTRAT IN CLASE!
    Am si explicat situatia ieri, cui m-a intrebat. Dar s-a inteles ce s-a vrut… nu adevarul!
    Eu zic sa vina mai repede Politia, sa ne retina! Sa-i ia la intrebari si pe copii! Dar urgent!”.

    Detaliul care o dă de gol: în toate pozele, atât cele pretins făcute luni seara, cât și cele de marți dimineața, întreaga familie e îmbrăcată exact la fel!

    Toată postarea, de la cap la coadă, este o minciună emisă cu un tupeu grosolan. Părinții n-au avut voie în școli nici duminică, nici în altă zi. Firea și Pandele nu sunt nici inspectori școlari, nici inspectori sanitari, nici stăpâni de sclavi pe feudă, ca să poată intra când și unde vor „în inspecție”. În plus, e de neînțeles ce ar căuta copiii lor, cu ghiozdane cu tot, duminică seara, în „inspecția” făcută de părinții-primari taman la școala unde învață odraslele. În mod evident, poza a fost făcută luni, iar explicațiile sunt niște minciuni gogonate, menite să-i îmbrobodească pe naivi.

    Dar detaliul relevant omis de politiciana mincinoasă este că, atât în fotografia care pretinde că ar fi fost făcută “în seara de 13 septembrie, ÎNAINTE de începerea școlilor”, cât și în restul fotografiilor, despre care afirmă că au fost făcute luni dimineața, apar îmbrăcați la fel atât ea, cât și soțul Pandele și copiii!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Delir conspiraționist la Antena 3. “Virusul este un plan. E o ordine bine stabilită a butoanelor. Copiii sunt ținta!“

  • Ce trebuie să știe părinții înainte de începerea școlii: la copii, infecția cu Covid are alte simptome decât la adulți. Diareea și stările de vomă sunt mai dese decât tusea

    Diareea și stările de vomă sunt cele două simptome ale infectării cu coronavirus care apar mai frecvent, la copii, decât tusea și temperatura. Informația este foarte utilă și pentru părinții din România, care în nici două săptămâni își vor trimite copiii la școală.

    Cercetători britanici, citați de The Guardian, au cerut Sistemului Național de Sănătate din Marea Britanie (NHS) să reactualizeze lista cu simptome ale Covid, personalizând-o în cazul copiilor cu această particularitate a bolii.

    Odată cu începerea școlii, este esențial ca părinții să recunoască simptomele care ar putea indica infectarea copiilor

    Este esențial ca părinții să înțeleagă corect și să evalueze în cunoștință de cauză starea copiilor lor, mai ales odată cu începerea școlii. Autoritățile au făcut mai multe apeluri, și în România, încercând să îi instruiască pe oameni.

    La adulți, se știe deja că simptomele principale ale infectării cu Covid sunt febra, tusea, dificultățile de respirație, durerile musculare, oboseala, confuzia și problemele stomacale.

    În cazul copiilor, care au un sistem imunitar incomplet dezvoltat, ordinea acestor simptome este schimbată. Cercetătorii de la Queens University Belfast au remarcat că “în eșantionul nostru, diareea și voma au indicat mai bine boala decât, de exemplu, tusea sau chiar modificările la simțul gustului și cel al mirosului”.

    În acest moment, lista simptomelor de Covid la copii cuprinde trei elemente: febră, tuse persistentă și pierderea simțurilor gustului și mirosului. Organizația Mondială a Sănătății actualizează această listă pe măsură ce se finalizează studiile concludente. Pierderea gustului și a mirosului a fost adăugată pe lista simptomelor la copii în luna mai.

    Diareea și vărsăturile apar în 97% dintre copiii infectați cu coronavirus

    Tom Waterfield spune că lucrurile s-au schimbat în ultimele luni și, “dacă dorim să diagnosticăm corect infecția la copii, trebuie să începem să ne uităm la diaree și vărsături, nu doar la simptomele tractului respirator superior”.
    Potrivit doctorilor britanici, cele 3 simptome recunoscute oficial acum (febră, tuse, pierderea gustului și a mirosului) sunt prezente la 76% dintre copiii infectați. În schimb, diareea și vărsăturile se manifestă la 97% dintre copiii îmbolnăviți!

    Studiul făcut de britanici a cuprind 990 de copii cu vârste între 2 și 15 ani.

    În România, diareea și vărsăturile au fost deja incluse de Institutul Național de Sănătate Publică pe lista simptomelor de coronavirus la copii sub 16 ani încă din luna iulie.

    Odată cu începerea școlii, e important ca și părinții să știe acest lucru, nu doar cadrele medicale care îi consultă pe cei mici.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Avertisment ONU: lumea se confruntă cu o “catastrofă generațională” prin închiderea școlilor. Revenirea în siguranță a copiilor în clase “trebuie să aibă prioritate absolută”

    Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat marți că lumea se confruntă cu o “catastrofă generațională” provocată de închiderea școlilor din cauza epidemiei de coronavirus, scrie „The Guardian”. Șeful Națiunilor Unite spune că întoarcerea în siguranță a copiilor și a studenților în clase trebuie să fie “o prioritate absolută” imediat cum nivelul de transmisie a virusului scade.

    “Luna trecută, peste un miliard de elevi au fost afectați de închiderea școlilor din cauza Covid-19. Chiar și înainte de a începe pandemia, lumea se confrunta cu o criză a învățământului. Trebuie să facem pași energici chiar acum, pentru a crea un sistem educațional de calitate, incluziv și rezistent pentru viitor”, a scris Guterres pe Twitter. “Consultarea părinților, a profesorilor și a tinerilor sunt fundamentale”, a adăugat acesta.

    Last month, over 1 billion students were affected by #COVID19 school closures.

    Even before the pandemic, the world was facing a learning crisis.

    We must take bold steps now, to create inclusive, resilient, quality education systems fit for the future. https://t.co/fD4nwEkqUg pic.twitter.com/71ksZO2DHP

    — António Guterres (@antonioguterres) August 4, 2020

    O catastrofă educațională “care ar putea să irosească decenii de progres și potențialul unei generații”

    Conform înaltului oficial ONU, la mijlocul lunii iulie școlile erau închise în circa 160 de țări. Peste un miliard de elevi erau afectați de această măsură. De asemenea, cel puțin 40 de milioane de copii lipseau de la grădinițe.
    Aceste cifre, suprapuse peste cele de dinaintea pandemiei – peste 250 de milioane de copii nu frecventau școlile și doar un sfert dintre cei care terminau gimnaziul aveau cunoștințe de bază – arată dimensiunea dezastrului educațional care lovește omenirea. “Suntem în fața unei catastrofe generaționale care ar putea să irosească potențialul uman, subminând decenii de progres și exacerbând inegalitățile deja existente”, a avertizat șeful ONU.

    În România, școala este întreruptă de astă-primăvară și nu se știe nimic concret despre momentul când va fi reluată. Deși au trecut 4 luni de când a început criza, tabletele promise de Guvern pentru copiii defavorizați și pentru profesori, care ar putea ajuta la o formă de învățământ online, n-au ajuns încă la destinatari. Condițiile impuse pentru primirea tabletelor de la autorități restrâng foarte mult eligibilitatea. Printre alte măsuri, este și aceea că numai copiii din familiile unde nu se găsește niciun telefon conectat la internet pot primi tabletă de la Guvern!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Finul Negoiță o pulverizează pe nașa Firea: “E foarte periculoasă. Minte cu o lejeritate dezarmantă. Îmi spunea să ne facem partid și să plecăm împreună din PSD”

    * Sondaj IMAS: PNL – 33,4%, PSD – 23,4%, USR-PLUS – 17,2%. Pro România scade sub 10%, ALDE se stinge

  • VIDEO. Școlile, universitățile și grădinițele rămân închise. Cursuri între 2-12 iunie doar pentru clasele terminale (a 8-a și a 12-a)

    Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că școlile, grădinițile și universitățile nu se vor redeschide în acest an școlar, care se va încheia la termen, pe 12 iunie. Până atunci vor continua cursurile la distanță. Mediile vor fi încheiate cu notele pe care elevii le au acum.

    „Grădinițele, școlile, universitățile nu se vor redeschide în acest an școlar, universitar. Se vor redeschide în septembrie, când începe noul an școlar”, a anunțat Klaus Iohannis.

    Excepție vor face elevii din clasele terminale: a 8-a (pentru Evaluarea Națională), a 12-a și, în cazul școlilor profesionale, a 13-a (pentru Bacalaureat și Admiterea la facultate). Aceștia „vor putea reveni la școală după 2 iunie, între 2 și 12 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naționale”.

    Vor fi luate măsuri pentru distanțarea socială: „Vor fi maximum 10 elevi într-o sală de clasă, vor sta maximum 2-3 ore”.

    Anunțul lui Klaus Iohannis a fost făcut după o ședință cu premierul Ludovic Orban și cu mai mulți miniștri, la Palatul Cotroceni.

    VIDEO: Klaus Iohannis despre anul școlar 2019-2020

    Declarația de presă a lui Klaus Iohannis (partea cu școlile)

    „Prima temă – școlile. Aici o mică introducere în temă. În momentul de față, activitatea fizică la școli, la universități, la grădinițe este suspendată pe durata stării de urgență și am evaluat cum putem să continuăm, având în vedere că pe 12 iunie anul școlar, în mod normal, se termină.

    Trebuie să fim foarte conștienți de faptul că epidemia nu s-a terminat. Aud de la mulți că este cazul să ne relaxăm, că vremea este frumoasă și că epidemia oricum va dispărea.

    Dragii mei, din păcate, nu este așa! Am avut – ați văzut în statisticile de ieri – peste 400 de noi cazuri de persoane infectate. Avem astăzi peste 300. Deci, nu putem să vorbim în niciun fel despre o relaxare sau despre o încetinire, din păcate, a acestei epidemii.

    Pe de altă parte, trebuie să ținem cont de câteva lucruri destul de simple. Faptul că elevii s-ar duce la școală ar implica, din punctul nostru de vedere – și toți care am fost la discuție au fost de acord – două riscuri mari.

    Există riscul major ca elevii să ducă boala la școală și există un risc semnificativ să ducă boala de la școală acasă. Sunt două riscuri majore.

    Pe de altă parte, am dorit să știm și ce fac alte țări. Am constatat că deja sunt o serie de țări din Uniunea Europeană care nu mai doresc să redeschidă școlile. Sunt câteva țări unde încă situația este în evaluare.

    Am dorit și să aflăm ce se întâmplă acolo unde experimental s-au deschis școlile. Avem un exemplu din Franța, unde într-o provincie s-a deschis experimental școala, și experimentul nu a decurs foarte bine. După puține zile, zeci de elevi au fost testați pozitiv și mai mulți dascăli au ajuns, în doar câteva zile, la terapie intensivă. Deci, lucrurile nu sunt absolut deloc simple.

    În concluzie, s-a decis astăzi ca pentru majoritatea elevilor, în acest an școlar, grădinițele, școlile și universitățile să nu se mai redeschidă. Deci, nu se va întoarce elevul, studentul, fizic la cursuri.

    Anul școlar se va termina pe 12 iunie. Până atunci vor continua formele de învățământ la distanță, așa cum s-au întâmplat lucrurile și până acum, și până pe 12 iunie elevii vor avea mediile încheiate, cu notele pe care le au acum. În cazurile excepționale, sigur, se mai poate face o evaluare suplimentară.

    Repet: grădinițele, școlile, universitățile nu se vor redeschide în acest an școlar, universitar. Se vor redeschide în septembrie, când începe noul an școlar.

    Aici sunt, totuși, câteva excepții, pe care vreau să le detaliez. Elevii din clasele terminale – a 8-a, a 12-a, a 13-a unde este cazul, la profesională – în anii terminali vor putea, atenție!, vor putea reveni la școală după 2 iunie, între 2 și 12 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naționale.

    În această situație, altfel decât dacă toți s-ar fi întors la școală, normele de distanțare pot fi respectate. Vor fi maximum 10 elevi într-o sală de clasă, vor sta maximum 2-3 ore și se vor pregăti pentru examenele naționale.

    Examenele naționale – Evaluarea Națională și Bacalaureatul – se vor organiza așa cum au fost ele planificate din capul locului, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte, de distanțare. Vor sta la distanță mare unii de alții, vor intra pe un coridor, vor ieși pe alt coridor. Se vor face dezinfecții regulate, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în școală, și multe alte reguli care vor fi explicate în detaliu de reprezentanții Ministerului Educației.

    Așadar, nu se deschid școlile, nu se deschid universitățile, se continuă învățământul la distanță, însă mediile se încheie, situația școlară se încheie. Anul școlar se va încheia cu mediile încheiate, cu situațiile încheiate, și, în acest fel, evităm riscuri majore. Gândiți-vă că nu ar fi posibil în școlile noastre să se respecte, de exemplu, distanțarea între elevi, nici dacă ar merge în mai multe ture. În concluzie, s-a renunțat la ideea redeschiderii școlilor.

    Așadar, nu se deschid școlile, nu se deschid universitățile, se continuă învățământul la distanță, însă mediile se încheie, situația școlară se încheie. Anul școlar se va încheia cu mediile încheiate, cu situațiile încheiate, și, în acest fel, evităm riscuri majore. Gândiți-vă că nu ar fi posibil în școlile noastre să se respecte, de exemplu, distanțarea între elevi, nici dacă ar merge în mai multe ture. În concluzie, s-a renunțat la ideea redeschiderii școlilor.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Radu Moraru, delir în serial: Iohannis îi bagă pe bătrâni în case ca să-i omoare, lăsându-i fără vitamina D de la soare! E aliat cu Bill Gates, care vrea să acopere soarele!

  • Propunere oficială pentru reluarea școlii. Două săptămâni doar cu clasele a VIII-a și a XII-a, cu cel mult 15 elevi în sală. Examene cu 10 elevi în sală

    Pe masa ministrului Educației, Monica Anisie, se află un document important pentru întregul sistem de învățământ din România. Inspectoratul General Școlar a transmis vineri Ministerului Educației câteva propuneri pentru revenirea în unitățile de învățământ și încheierea anului școlar.

    Conform documentului, în primele două săptămâni ar urma să revină la cursuri doar elevii de la clasele a VIII-a și a XII-a, în grupe de câte maximum 15, în baza unui nou orar, astfel încât să fie respectate regulile de distanțare fizică.

    În cele două săptămâni, elevii de la clasele a VIII-a și a XII-a ar urma să dea teze, să fie ascultați pe baza recapitulărilor, să li se încheie mediile, să le fie completate foi matricole și să depună cereri pentru examene (evaluarea națională, respectiv bacalaureat).

    În următoarele două săptămâni, vor relua cursurile elevii din clasele V-a, a VI-a și a VII-a (la gimnaziu), dar și din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a (la liceu/colegiu). Se va învăța în două schimburi, iar între schimburi va avea loc dezinfectarea spațiilor. Elevii din aceste clase vor învăța tot în grupuri de câte maximum 15. Se dau teze, se ascultă pe baza recapitulărilor, se încheie medii.

    Clasele I-IV (școala primară) vor încheia anul școlar în sistemul online, cu calificative, fără a mai relua cursurile, mai prevede documentul.

    Toate școlile frecventate de elevi și de profesori, de la toate nivelurile, vor fi dezinfectate.

    Pentru Bacalaureat, propunerea este ca examenele scrise să fie date în săli de clasă dotate cu camere audio-video, cu câte 10 elevi în sală, puși în ordine alfabetică. Elevii vor depune contestațiile online, iar acestea vor fi corectate de alți doi profesori decât cei de la evaluarea inițială.

    Pentru Evaluarea Națională este propusă o formulă similară: 10 elevi în fiecare sală de examen, puși în ordine alfabetică. Toate documentele se depun la școala de proveniență a elevului, iar contestațiile se depun online. Elevii nu vor mai putea vizualiza lucrările.

    Propunerea aflată pe masa ministrului Monica Anisie nu prevede data la care să fie reluate cursurile sau cele la care să aibă loc examenele.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Radu Moraru, delir în serial: Iohannis îi bagă pe bătrâni în case ca să-i omoare, lăsându-i fără vitamina D de la soare! E aliat cu Bill Gates, care vrea să acopere soarele!

  • Elevi, studenți, profesori, pregătiți-vă de o vacanță lungă! Școlile vor fi închise mult după 22 aprilie

    Vacanța forțată nu se va limita la perioada 11 martie – 22 aprilie, ci se va prelungi mult după aceea. Aceasta este concluzia unei analize realiste a situației, bazată pe evoluția pandemiei de coronavirus și pe măsurile prevăzute de autorități.

    Ministrul Educaţiei şi Cercetării (MEC), Monica Anisie, a informat luni, într-o videoconferinţă, că măsura de suspendare a cursurilor poate continua.

    „Suntem conştienţi că în această perioadă nevoia de informare din partea autorităţilor către români trebuie accentuată, astfel încât să trecem cu bine de această situaţie. Măsura de suspendare a cursurilor poate continua până când nu va mai exista niciun pericol asupra sănătăţii copiilor noştri. Învăţarea este un proces continuu, pe care toţi trebuie să-l susţinem, indiferent de condiţiile speciale în care temporar ne putem afla”, a afirmat Anisie, citată de Agerpres.

    Potrivit acesteia, suspendarea cursurilor a făcut ca şcoala să se mute din sala de clasă în spaţiul de acasă.

    Monica Anisie a amintit că MEC a încheiat un parteneriat cu Televiziunea Română pentru proiectul „Teleşcoala”.

    „Cadrele didactice vor fi sprijinite de colegii noştri din clasele Corpului Didactic şi experţii e-learning din cadrul proiectului CRED. Am decis ca MEC să încheie şi un parteneriat cu Televiziunea Română. Acest parteneriat este modalitatea prin care colegii mei, cadre didactice, pot ajunge prin lecţiile realizate de către ei la cât mai mulţi elevi. Pentru început, am ales ca cei cărora ne adresăm prin intermediul proiectului «Teleşcoala» să fie elevii care trebuie să continue pregătirea pentru examenele naţionale, şi anume elevii de clasa a VIII-a şi clasa a XII-a”, a precizat ministrul.

    Monica Anisie nu a făcut predicții privind soarta examenelor de Capacitate (clasa a VIII-a), Bacalaureat și Admitere în învățământul superior (clasa a XII-a), dar o decizie în acest sens va putea fi luată doar atunci când criza pandemică va fi fost depășită. Acest moment nu va fi înainte de 6-7 săptămâni, în cel mai optimist scenariu, apreciază specialiștii sistemului medical. Varianta pesimistă este de 4-6 luni, adică totul s-ar putea duce până în vară sau chiar în toamnă.

    Așadar, este de așteptat ca vacanța elevilor și a studenților să fie prelungită cel puțin până în prima parte a lunii mai.

    Pe timpul stării de urgență, care va fi drecretată astăzi de președintele Klaus Iohannis, toate școlile vor fi închise. Starea de urgență poate fi decretată pe maximum 30 de zile, dar poate fi prelungită de mai multe ori, cât va fi nevoie.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Klaus Iohannis decretează stare de urgență în România! De luni, vom trăi cu reguli speciale, neobișnuite

  • VIDEO. Reacția șocantă a unei profesoare care țipă la elevi când se trezește cu ministrul Educației în clasă

    Monica Anisie, ministrul Educației, a făcut o vizită surpriză în mai multe școli din țară, luând după ea și mai mulți jurnaliști.

    VIDEO. Monica Anisie, Ministrul Educației, trage cu urechea la ușa unei clase și aude o profesoară care țipă la elevi. Ce s-a întâmplat după?

    Pro TV a prezentat o filmare în care ministrul liberal trage cu urechea la ușa unei clase și aude profesoara cum vorbește cu glasul extrem de ridicat cu elevii. La intrarea oficialului, copiii și dascălul sunt luați prin surprindere.

    Profesoara își schimbă brusc atitudinea și devine mieroasă. Monica Anisie ține și ea un scurt discurs moralizator în fața camerelor de luat vederi.

    Această operațiune de promovare a ministrului Educației arată că învățământul din România e departe de a se desfășura în condiții normale și cu respect față de elevi, dar mai arată și că ministrul nu are instrumente să modifice această stare de fapt, dar „profită” de ea ca să-și facă un pic de publicitate.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. O fată de 14 ani, prinsă la furat într-un magazin de haine din Alexandria, a fost aruncată în stradă dezbrăcată!

    * Zborul până la moarte: 2 minute! Ultimele 120 de secunde ale celor 176 de oameni din avionul doborât de iranieni

    * Moise Guran intră în politică? Cioloș și Barna i-au propus să fie șef de campanie în alegeri

    * CTP demască „fățărnicia” Antenei 3! Cristina Țopescu a fost „atacată” de șefii postului TV pentru că nu se tăvălea în mocirlă

    * Cristina, ultimul SMS: 23 decembrie, ora 18.02

    *Cristina Țopescu, cauza morții. Anchetatorii au două piste: supradoză accidentală de medicamente sau sinucidere

    * Ștefan Bănică, fost soț al Cristinei Țopescu, mesaj emoționant: „Vei avea un loc special în sufletul meu”

  • Rezultatele PISA 2018 – între politizarea școlii românești și indolența părinților

    Tot mai mulți adolescenți cu vârsta de 15 ani din România – analfabeți funcționali pe drumul către eșecul personal.

    Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD) implementează, de la începutul anilor 2000, Programul de Evaluare Internațională a Studenților (PISA – Programme for International Student Assessment). PISA măsoară capacitatea adolescenților cu vârsta de 15 ani de a-și folosi cunoștințele și abilitățile de lectură, matematică și știință pentru a face față provocărilor din viața reală.

    Rezultatele PSA pentru anul 2018 sunt dezastruoase pentru România.

    Indicatorul de performanță la Citire/Lectură arată că aproximativ 1% dintre adolescenții cu vârsta de 15 ani din România au performanțe bune și foarte bune la acest domeniu (media statelor membre în OECD este de 9%). Scorul de 428 de puncte înregistrat de România la PISA 2018 este mai mic cu 6 puncte față de PISA 2015, anul când s-a aplicat recentul PISA.

    Indicatorul de performanță la Matematică arată că aproximativ 3% dintre elevii cu vârsta de 15 ani din România au performanțe bune și foarte bune la această disciplină (media statelor membre în OECD este de 11%). Scorul de 430 de puncte înregistrat de România la PISA 2018 este mai mic cu 14 puncte față de PISA 2015. Țări din Asia au înregistrat rezultate excelente la acest domeniu: China (44%), Singapore (37%), Coreea de Sud (21%).

    Indicatorul de performanță la Științe arată că aproximativ 1% dintre adolescenții cu vârsta de 15 ani din România au performanțe bune și foarte bune în acest domeniu (media statelor membre în OECD este de 7%). Scorul de 426 de puncte este mai mic cu 9 puncte față de PISA 2015.

    Analfabetismul funcțional al adolescenților cu vârsat de 15 ani din România înregistrează următoarele procente: la Citire/Lectură, 41% dintre ei nu au realizat punctajul necesar pentru nivelul 2 (nivelul de analfabetism funcțional: citește un text și nu înțelege, nu poate explica despre ce este vorba în textul respectiv); la Matematică, 47% dintre ei nu au realizat punctajul necesar pentru nivelul 2 (nivelul de analfabetism funcțional: este incapabil să convertească prețuri din lei în valută); la Științe, 44% dintre ei nu au realizat punctajul necesar pentru nivelul 2 (nivelul de analfabetism funcțional: nu poate realiza corelații elementare în domeniul respectiv, nu poate enunța concluzii în urma unor investigații științifice simple).

    OECD definește o persoană ca fiind analfabetă funcțional dacă nu se poate angaja în toate acele activități în care este nevoie de un anumit nivel de educație și cunoștințe pentru funcționarea sa efectivă în cadrul grupului sau comunității din care face parte şi totodată pentru a-i da posibilitatea să folosească cititul, scrisul şi socotitul pentru ea şi pentru dezvoltarea comunității din care face parte.

    Analfabetismul funcțional al adolescenților cu vârsta de 15 ani din România înregistrează o creștere de la 39% (PISA 2015) la 44% (PISA 2018).

    Funcționarii guvernamentali din Educație – politruci în slujba Partidului

    Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a reacționat la aflarea dezastrului de la testele PISA 2018 cu o declarație demnă de mentalitatea unui politruc: „Nu trebuie neapărat să ne îngrijorăm de această evaluare a testelor PISA, e o evaluare internațională. Accentul la aceste evaluări internaționale nu cade neapărat pe ce știu elevii, ci pe aplicarea cunoștințelor în situații concrete de viață”.

    Din declarația doamnei ministru reiese că școala publică românească este orientată spre acumularea cantitativă de informație și nu spre dobândirea de competențe practice și abilități, cu ajutorul cărora elevul să se descurce în viață, atât profesional, cât și la nivel personal, de ființă umană adaptată vieții în comunitate.

    Doamna ministru drege busuiocul acestei declarații stupide și subliniează faptul că „profesorii trebuie să pregătească în așa fel elevii încât să existe corelația cu piața muncii și cu viața de zi cu zi, să fie reală, iar teoria pe care o învață să poată fi aplicată”. Totuși, rămânem cu surpriza neplăcută a faptului că noul guvern pare a nu fi capabil să miște din loc munții de nesimțire și neprofesionalism prăbușiți peste școala românească.

    Dacă noul ministru al Educației are (oarecum!) scuza că abia a ocupat funcția și încă nu a dovedit ce poate să facă pentru sistemul public de învățământ românesc, situația din structurile teritoriale ale Ministerului Educației nu mai poate fi justificată prin nicio scuză.

    Inspectoratele școlare județene sunt adevărate cuiburi de politruci. Toate partidele care au guvernat România după 1989 s-au folosit de aceste instituții pentru a-și promova membrii din camarila locală de partid. Obiectivul principal al ISJ-urilor a fost controlul de partid asupra școlilor din județ.

    Controlând, prin inspectorul general și inspectorii de specialitate, numirea managerilor de grădinițe, școli și licee, partidele au avut acces atât la resursele umane din sistem, cât și la cele financiare. Contractele pentru achiziții și renovări au fost orientate, de cele mai multe ori, către firmele agreate de partid. Angajările, promovările cadrelor didactice au fost, iarăși, de cele mai multe ori, controlate de partid.

    Inspectoratele școlare județene nu au ajutat cu nimic bun școala publică românească. Dimpotrivă, au contribuit la politizarea ei, la răspândirea corupției până în cea mai amărâtă școală generală de comună, la scăderea calității educației și la pierderea demnității de profesor.

    Din păcate, nu a existat vreun partid (și nici PNL, care este acum la guvernare, nu dă semne) să-și asume desființarea acestor inspectorate școlare județene, reziduuri toxice ale sistemului de educație socialistă din vremurile dictaturii comuniste.

    Prin urmare, este imposibil să fie eliminate politizarea, incompetența și corupția din școala românească în actuala configurație a sistemului de educație publică.

    Alte cauze ale dezastrului din școală: indolența și lașitatea părinților

    Am avut, ca părinte, o experiență neplăcută în relația cu părinții elevilor din clasa unuia dintre copiii mei (clasa a VII-a), la ședința cu dirigintele. Deși s-au discutat și diferite aspecte legate de prestanța școlară a copiilor noștri, accentul s-a pus pe… serbarea de sfârșit de an. Asta în condițiile în care mai erau aproape trei luni până la finalizarea clasei a VII-a. Vezi, Doamne, să se bucure și copiii de o serbare, că la anul termină școala generală și vor rămâne doar cu petrecerea de final de clasa a VIII-a!

    Timp de peste o oră, părinții colegilor de clasă ai copilului meu au analizat cele două variante propuse cu insistență de două mămici: să închiriem o cabană pentru două zile în stațiunea X ori să organizăm o serată la restaurantul Y (cu meniu de nuntă și musai cu formație de lăutari!). Discuții pe acest subiect mai avuseserăm, dar o serbare ceva mai mare s-a organizat doar la finalul claselor primare.

    Am încercat să intervin și le-am reamitit că vorbim despre terminarea clasei a VII-a, nu despre Balul Bobocilor de la facultate. Nu ar fi mai bine să le organizăm o mică petrecere, pentru două-trei ore, cu „bufet suedez”, băuturi non-alcoolice și niște muzică în boxe livrată de un PC, deși nu prea văd necesitatea unei petreceri? Sunt locații în oraș unde se poate aranja ceva de felul ăsta. În plus, nu cumva mai important la finalul clasei a VII-a este nivelul lor de acumulare de cunoștințe, că vine clasa a VIII-a, un an greu, cu examenul de capacitate?

    Câțiva părinți mi-au dat dreptate, dar cei mai mulți s-au arătat supărați. Un tătic, așezat în banca din fața mea, mi-a zis de la obraz: „Dom’le, dumneata nu vrei ca copilul tău să aibă amintiri frumoase din școala generală?”. „Ba da, domnule, vreau! Vreau să-și amintească cu plăcere de orele de Limba Română, de Matematică, de Istorie, asta vreau!”. Tăticul a făcut un gest de lehamite și mi-a întors spatele. Colectivul de părinți a decis, prin vot, să se organizeze o petrecere, la un restaurant din localitate. Au renunțat la trupa de lăutari, dar meniul a fost aproape ca la un botez.

    O experiență asemănătoare am avut-o și cu părinții colegilor unui alt copil al meu, la clasele primare. O serbare organizată pentru copii de 9 ani – 80 de lei/copil: felie de pizza, suc, tort, animație, durata două ore și jumătate.

    Despre cheta periodică pentru „doamna învățătoare” sau „domnul diriginte” – de ziua de naștere, de Crăciun sau la sfârșit de an școlar – ce să mai zic, e o tradiție „seculară”. Eu am ales, din necesara politețe, să ofer un mic dar (nesemnificativ ca valoare financiară) la ziua de naștere a „doamnei” sau „domnului” și am refuzat, în rest, să particip la „cheta” organizată de colectivul de părinți. Evident, am fost criticat, apostrofat.

    Dacă la organizarea de activități „mondene” părinții elevilor participă fără rezerve, când vine vorba de discutarea calității actului educațional, se așterne tăcerea.

    Puțini sunt părinții care au curajul să sesizeze lipsa de profesionalism a dacălului sau faptul că unii profesori de la discipline importante (Limba Română, Matematică) solicită – discret, dar insistent – să-ți trimiți copilul la „meditații” dacă vrei note bune pentru copil.

    Foarte rar există reacții din partea părinților în legătură cu numirea politică a unui incompetent ca manager al școlii unde învață copiii lor. Aproape că nu există reacții din partea părinților în legătură cu modul în care se gestionează banii alocați școlii de la bugetul public (reparații, achiziții de instrumentar didactic etc.), iar „fondul clasei”, deși ilegal, în cele mai multe situații este achitat fără comentarii.

    Consiliul reprezentativ al părinților, precum și reprezentanții aleși ai părinților din fiecare clasă, funcționează precar și fără prea mare influență în deciziile adoptate de conducerea școlii. Părinții înțeleg puțin sau deloc faptul că școala publică este locul în care copilul lor trebuie să se formeze pentru viață. Cât despre drepturile pe care le au ca finanțatori și beneficiari indirecți ai școlii publice, cei mai mulți dintre părinți habar nu au!

    Cea mai bună soluție pentru rezolvarea crizei: școala controlată de părinți

    Am convingerea că cei mai mulți dintre părinți își vor modifica relația cu școala, asumându-și responsabilitățile cuvenite, dacă funcționarea școlii și controlul calității procesului educațional vor fi în sarcina lor directă. Indolența și lașitatea în rândul părinților vor fi excepții, și nu regulă cum sunt în prezent.

    Soluția este transformarea școlii românești din școală publică în școală a comunității. Un astfel de demers presupune măsuri dure, radicale.

    Astfel, structurile guvernamentale din Educație (ministere, agenții, inspectorate școlare etc.) trebuie reorganizate și multe dintre ele desființate (cu precădere, ISJ-urile). Sistemul de educație trebuie scos din ghearele partidelor și din capcana politizării.

    Școala trebuie să fie controlată de părinții elevilor, organizați într-o Adunare Generală a părinților, care să decidă asupra funcționării școlii cu ajutorul de specialitate acordat de echipa de management angajată și plătită din banii părinților. Managerul și corpul didactic trebuie să se subordoneze părinților, iar rapoartele de activitate să și le prezinte către aceștia, nu către politrucii din actualul sistem public de învățământ.

    Programa școlară trebuie să fie suficient de flexibilă, în formă și în conținut, încât să permită adaptarea ei la necesitățile și condițiile specifice fiecărui colectiv de elevi, precum și ale fiecărui elev în parte. Caracterul unitar al programei școlare nu trebuie să sufoce această flexibilitate.

    Partidul care își va asuma transformarea școlii publice românești în școală a comunității va rămâne în istorie ca salvatorul sistemului de educație publică din România.

    Până va avea loc acest eveniment istoric, rămânem condamnați să ducem în spate haznaua numită școala publică românească. O hazna în care plutesc câteva mărgăritare: olimpicii noștri care, la prima ocazie oferită de soartă, evadează din mizerie și își află împlinirea printre străini, la școli și universități de prestigiu din Occident.

    În urma lor rămân doar fudulia de neam-prost – „Ce olimpici avem, nene, ce popor deștept suntem!” – și generații întregi de adolescenți incapabili să-și afle un rost în lume.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • VIDEO. Prima zi de școală a Sorinei la New York. Pasagerul din School Bus și cei doi prieteni lățoși

    VIDEO. Prima zi de școală a Sorinei la New York. Pasagerul din School Bus și cei doi prieteni lățoși

    La o lună și jumătate de când a părăsit România, Sorina Săcărin (8 ani), fetița din Baia de Aramă adoptată de o familie din SUA și devenită cetățean american, a început școala la New York. Părinții adoptivi ai Sorinei ne-au trimis imagini video și foto care vorbesc despre noua viață a copilei alături de noii ei frați, Ava (11 ani) și Adam (4 ani), copiii naturali ai soților Săcărin.

    Când vor vedea aceste imagini, soții Șărămăt din Baia de Aramă și fiica lor Adelina ar trebui să se rușineze. La fel, propagandiștii din presă și cetățenii care au colportat minciuni înfiorătoare la adresa soților Săcărin.

    Într-un filmuleț făcut de tatăl Sorinei, Gabriel Săcărin, fetița vorbește despre prima ei zi de școală. Abia coborâtă din celebrul School Bus galben, Sorina e toată un zâmbet.

    Dialogul tată – fiică

    Tatăl: Cum a fost?

    Fiica: Frumos.

    Tatăl: Frumos? Te-ai înțeles cu toată lumea?

    Fiica: Da!

    Tatăl: Hai, povestește, cum a fost?

    Fiica: Frumos. Doamna a fost drăguță, copii drăguți, m-au ajutat, veneau toți să scriu numele meu pe fișele lor… ei pe-a mea, eu pe-a lor…

    Tatăl: Ți-a plăcut, deci. Te mai duci mâine?

    Fiica: Daaa!

    https://ziaristii.com/wp-content/uploads/2019/09/VIDEO-Sorina-2019-09-08-03-48-53-1.mp4

    Gabriel Săcărin despre noua viață a Sorinei

    Gabriel Săcărin, tatăl adoptiv al Sorinei, a oferit detalii într-un interviu acordat Ioanei Ene Dogioiu de la Ziare.com. Am făcut o selecție a principalelor afirmații ale acestuia.

    „Tu ești o mamă adevărată”

    • „Sorina e foarte bine. Este iubită aici, ea ne iubește pe noi, își iubește frații, o iubește mai ales pe Ramona (mama adoptivă – n. red.). Toată ziua e în brațele ei și îi lasă peste tot prin casă scrisorele sau îi scrie pe bucățele de lemn: «Tu ești o mamă adevărată». Mie îmi spune că Ramona e cel mai bun om pe care l-a văzut până acum. Se simte într-o familie.”
    • „Adaptarea a decurs natural. Sorina nu a fost surpinsă de noutățile din viața ei, ci doar bucuroasă, curioasă. În general, oamenii se adaptează foarte greu de la bine la rău, dar foarte ușor de rău la bine.”
    • „Înca din primele zile a fost foarte interesată de tot ce era în jur – vecinii, locurile de joacă, școala unde va merge ea, unde merg frații ei, Ava si Adam. A vrut să știe care sunt magazinele la care facem cumpărături, care sunt piscinele din zonă.”
    • „Prietenii de familie au organizat o petrecere pentru sosirea ei, iar ea a fost foarte prietenoasă cu toți, foarte interesată de ei, de copiii lor.”
    • „A fost surprinsă că toata lumea are serviciu și lucrează, inclusiv copiii studenți ai prietenilor noștri. Probabil pentru că a trăit într-un mediu în care oamenii nu mergeau la serviciu. Era foarte insistentă cu întrebarile: «Dar de ce se duce la serviciu?!».”
    • „Sorina are acum o familie și eu cred că acesta este interesul superior al copilului. Poate cineva să judece altfel?!”
    • „Suntem acasă, ne-am detașat de toate fake-news-urile că Sorina ar fi donat un rinichi, că ar fi dispărut sau mai știu eu ce. Nimeni, în familia noastră, nu a avut vreodată o problemă cu rinichii. Toți suntem perfect sănătoși.”

    Efectele propagandei Antena 3 + RTV + Sorina Matei în SUA

    • „În România văzusem pe Facebook un domn care locuia în SUA și era foarte vocal pe subiectul Sorina. În ziua în care am venit acasă, l-am văzut în fața casei, în mașină. Vorbea la telefon, avea geamul dinspre casa noastră coborât. L-am întrebat dacă îl pot ajuta cu ceva, a spus că nu și a plecat. Am făcut o poză mașinii, am verificat că este vorba despre aceeași persoană și am făcut o reclamație la poliție. În aceeași zi, a venit cineva de la serviciul social, pentru că fuseserăm reclamați că am venit cu Sorina pentru trafic de organe și, conform legii, sunt obligați să facă verificări.”
    • „Prima vizită de monitorizare va avea loc peste câteva zile. Monitorizarea o face un lucrător social, care a făcut și raportul de familie. El va veni, timp de doi ani, o dată la trei luni ca să viziteze familia, să vorbească cu noi, cu Sorina, și să întocmească un raport. Raportul este dat Agenției noastre, ea îl traduce și-l trimite la Autoritatea pentru Protecția Copilului din România. Sunt proceduri prevăzute de lege, și noi întotdeauna am respectat legea și aici, și în România.”
    • „După plecarea cu peripeții din România, cu întâmplările tensionate de la Otopeni, Sorina nu s-a speriat. Dintr-o discuție pe aeroportul din Frankfurt, unde așteptam avionul de America, am înțeles cum a interpretat ea situația. Ne-a întrebat când vine mamaie la noi – adică mama Ramonei, de care s-a legat foarte tare. Noi i-am spus că trebuie să ia viza și va veni în curând. «Nu cred că ea o să aibă așa mari probleme, pentru că nu e un copil din ‹centru›», adică de la casa de copii. Ea considera că toate problemele de la frontieră au fost provocate de faptul ca ea venea din «centru».”

    Sorina a luat 3 kilograme

    • „Sorina are grijă de Adam, care e mai mic, și se uită la ce face Ava, ca la un model. Fac multe împreună. Ava a mers la aceeași scoala unde merge acum Sorina, și o întreabă tot felul de lucruri. Ava o învață engleza, se joacă împreună. E foarte bine că Sorina se poate juca pe două niveluri – la un nivel cu Adam și la alt nivel cu Ava. Diferența între Ava și Adam e de 7 ani, așa că Sorina se uită în sus la Ava și în jos spre Adam.”
    • „De când a ajuns în SUA, Sorina nu a avut nicio problemă de sănătate. A mers la medicul de familie, ca parte a procedurii de înregistrare în sistemul de sănătate. A fost luată în evidență, i-a fost făcut controlul de rutină care i se face anual fiecărui copil, i-au fost făcute vaccinurile care îi lipseau și totul este în regulă.”
    • „De când e în SUA, Sorina a câștigat 3 kilograme, pentru că mănâncă foarte bine, după un program corect, și se simte foarte bine. Acum este în parametri normali pentru vârsta ei.”
    • „După ce a făcut primul pas pe teritoriu american, Sorina a devenit cetățean american.”
    • „Nu și-a manifestat niciodată dorința de a lua legătura cu familia Șărămăt. Nici aici, la New York, nici în România.”

    Școlărița

    • „A început școala pe 4 septembrie. A învățat câteva cuvinte în engleză, înțelege câte ceva, dar asta nu e o problemă într-o țară de emigranți. Toate școlile, toate clasele au și copii care nu vorbesc engleza și există programe speciale «english as a second language». Copiii nevorbitori de engleză au două ore pe zi cu profesori care numai de asta se ocupă. Fiecare dintre acești copii are un program personal, în funcție de vârstă, de limba pe care o vorbește. Așa au învățat engleza toți emigranții.”
    • „Înainte de începerea școlii, Ramona i-a trimis învățătoarei un e-mail în care i-a explicat situația Sorinei. Învățătoarea a sunat-o, au stabilit să vorbească zilnic la telefon despre evoluția Sorinei. Și atunci învățătoarea i-a spus că ea însăși a venit în SUA din Germania când avea vârsta Sorinei și nici ea nu știa o boabă de engleză. Deci, nu e niciun motiv de îngrijorare, copiii învață ușor limbi străine.”
    • „Sorina a descoperit aici că are foarte multe opțiuni și libertatea de a alege. Așa că am mers la magazin, și-a ales singură ghiozdanul, și-a ales rechizitele, hainele, gentuța în care să ia mâncarea.”
    • „În prima zi de școală era foarte nerăbdătoare, a plecat cu zâmbetul pe buze, a venit cu zâmbetul pe buze, ne-a povestit că toată lumea a ajutat-o. A fost extraordinar de relaxată. Învățătoarea ne-a spus că lucrurile au decurs foarte bine. O să aibă program de arte, program de muzică, este foarte curioasă de toate.”

    Pianista

    • „Întâlnirea Sorinei cu pianul a fost și pentru noi surprinzătoare. Îl avem de câțiva ani, Ava și Adam studiază pianul. Sorina s-a dus singură și a cântat ce i-a trecut prin cap, fără să aibă nicio cunoștință teoretică. Am dus-o la școala de muzică, să vadă despre ce e vorba. A vrut s-o înscriem, a făcut o lecție de probă și în acest weekend începe studiul pianului cu profesor.”
    • „După acea primă oră de probă, când i-au arătat cum să-și așeze degetele pe clape și i-au arătat câteva note, în fiecare zi, fără să-i spună nimeni, Sorina se duce la pian și câte-o jumătate de oră repetă ce au învățat-o la școală. Ne pune pe mine și pe Ava să-i cântăm la pian. Pentru noi a foarte surprinzătoare tenacitatea ei.”
    • „Școala de muzică este foarte motivațional concepută. La două-trei luni au un concert. Pregătești un cântec pe care îl cânți în fața publicului, pe scenă. După un an, copiii foarte buni cântă la Carnegie Hall, în fața unui public cu mult mai mare. Asta implică de la pregătirea cântecului la pregătirea toaletei, ceea ce este foarte motivant.”

    Gimnasta

    • „Sorina e un copil foarte ambițios. Am mers la biblioteca locală și fiecare și-a ales cărți. Sorina a găsit o carte cu niște gimnaste. «Ăsta e sportul în care, dacă câștigi, primești medalii?» «Da». «Au aici?» «Da. Vreau sa fac». Și am dus-o la gimnastică.”
    • „A învățat să înoate și îi place foarte mult. A văzut la Ava că se scufunda și acum își pune și ea ochelari și face la fel. Face o lățime de bazin pe sub apă. Îi place să se plimbe cu bicicleta împreună cu Ava.”

    Prietenii cu lăbuțe

    • „Îi place să iasă la plimbare cu cățeii. Noi avem doi căței și două pisici. Prima legatură a stabilit-o cu pisica mai mică, pe care o cară prin toată casa și are grijă de ea. După vreo două săptămâni, s-a apropiat și de căței. Îi este foarte drag să plimbe cățelușa care e dresată și ascultă mai bine. Ieșim seara la plimbare cu cățeii prin cartier, în jurul casei ori prin parc.”

     

    Două prietene

    Sorina, Gabriel și cei doi câini ai familiei
    Somn ușor!

    Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

    CITIȚI ȘI:

    * O paralelă dureroasă: Alexandra – Sorina. Poliția Română „și-a încheiat programul” pentru răpire+viol, Ambasada SUA și-a prelungit programul pentru o viză

    * Nu pe Sorina trebuia s-o salvați, „patrioților”, ci pe Alexandra!

    * Minciună oribilă a propagandei ruse din România: „Sorina a fost operată în America, tatăl vitreg i-a luat un rinichi”!

    * Au încercat să blocheze plecarea Sorinei la 5 dimineața, în aeroport! Soții Săcărin au fost hăituiți până la frontieră. Din cauza șicanelor, copila a pierdut primul avion din viața ei

    * Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat

    * Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

    * Beizadeaua ucigașă. Fiul celui instalat de Ponta și Dragnea la șefia LPF conducea beat, drogat, după o noapte de poker, un bolid de 300.000 de euro cu 240 km/oră. A intrat pe contrasens și a omorât un om

    * De ce l-au executat americanii pe Dragnea: au aflat că mafiotul a dat ordin din pușcărie să fie schimbat ministrul Justiției. În curând, corupții PSD vor trebui să lupte și cu „MCV-ul american”!

    * Cumpănașu a înhățat apartamentul de la RAAPS pe mână cu directorul corupt al lui Tăriceanu. Plus: și-a luat o halcă grasă din cele 17 contracte cu statul, însumând peste 30 de milioane de euro!

    * VIDEO. Așa arată o jigodie PSD-istă! E consilier al deputatei Laura Moagher, conduce beat, parchează pe interzis, îi înjură și amenință pe polițiști, sună la 112 ca să se dea victimă