Etichetă: șantier autostradă

  • VIDEO. Minune: lucrările la lotul 1 din Autostrada Sibiu – Pitești sunt în avans față de plan! Cei 13 km ar trebui să fie gata în 2023, dar s-a făcut deja 25% din lucrare

    În mod absolut surprinzător, lucrările la Autostrada Sibiu – Pitești au demarat cu totul altfel decât ne-am obișnuit: constructorii de la compania austriacă Porr sunt în avans față de graficul convenit prin contract! Lotul 1 din autostradă, proiectat pe traseul Sibiu – Boița și lung de 13 kilometri, a început în luna martie a acestui an și ar trebui să fie gata în martie 2023. Dar constructorii au finalizat deja 25% din lucrare!

    Acest tronson nu este unul dificil de executat, dar surpriza oricum rămâne, după nenumăratele experiențe nefericite de până acum. Proiectul tehnic a fost finalizat cu 3 luni mai devreme, apoi s-au realizat deja toate podețele pentru trecerea animalelor mici. Acum se lucrează la terasamente și la structuri.

    Autostrada Sibiu – Pitești, așteptată de zeci de ani de Români, se face cu fonduri europene în cea mai mare parte. Guvernele au amânat succesiv demararea lucrărilor. Adrian Năstase a preferat, în 2003, să semneze un contract dubios cu americanii de la Bechtel, pentru Autostrada Transilvania, cu ieșire prin Valea Prahovei și finanțată integral de la buget, dând la o parte Autostrada București – Pitești – Sibiu – Arad, care era pe Coridorul IV paneuropean și finanțată de UE. Până la urmă, contractul cu clauzele sale secrete a dispărut de la Ministerul Transporturilor, Bechtel n-a făcut autostrada, dar a încasat – conform înțelegerii negociate de Năstase – 1,5 miliarde de euro de la România. Acum, lucrările la Autostrada Transilvania sunt reluate cu alți constructori și înaintează într-un ritm lent.

    După venirea Guvernului liberal, în toamna anului trecut, lucrările de infrastructură au fost prioritizate, iar în martie s-au început treaba la Autostrada Sibiu – Pitești. Sunt 5 tronsoane, în lungime totală de 121 de kilometri. Tronsoanele 1, 4 și 5 sunt relativ ușor de făcut. Marea dificultate este la tronsoanele 2 și 3, dintre Boița și Tigveni, care străbat efectiv muntele.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * De ce face spume Gâdea: Clotilde Armand taie finanțarea Antenei 3 și cere înapoi banii dați ilegal de Tudorache

  • Hop și răspopitul Chris Terheș pe șantierul autostrăzii, lângă Cuc! Bagă și el capul în poză, să ia niște voturi

    Una dintre imaginile grețoase ale zilei de marți: răspopitul greco-catolic Chris Terheș, convertit la PSD-ism și devenit candidatul partidului-stat la europarlamentare, s-a lipt de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, în penibila vizită a acestuia pe șantierul Autostrăzii Transilvania.

    Răzvan Cuc, un ministru jalnic, face jocuri de imagine ieftine, de genul celor ale lui Cristian Popescu Piedone cu ani în urmă. Piedone răsturna cratițele prin bucătăriile restaurantelor, cu camerele TV după el. Era rău, avea grijă de sănătatea alimentară a cetățenilor!

    Aceeași rețetă o aplică și Cuc – la fel de jalnic, la fel de ridicol. Ministrul Transporturilor nu răstoarnă tigăi, ci vizitează șantierele patriei, unde se stropșește la câte-un constructor timid. Evident că nu rezolvă nimic, pentru că nu se pricepe la nimic. Dar merge cu camerele TV după el, să vadă poporul că el face treabă. Stați liniștiți, Cuc lucrează!

    Și mai penibil e Chris Terheș, care intră și el în cadru, să-l vadă poporul și pe el. Din biserica din Los Angeles unde predica noua religia la care s-a convertit în ultimii ani, PSD-ismul, popa Terheș a plonjat direct pe șantierul Autostrăzii Transilvania. Când vorbea Cuc, Terheș stătea ca popândăul, dar aproape de ministru, să-l vadă lumea.

    Și grăit-a Cuc: „Iată că, aşa cum am promis, acest mandat îl dedic vizitelor pe şantier. Astăzi mă aflu pe cele două şantiere deschise între Iernut – Cheţani şi Cheţani – Câmpia Turzii. Alături  de mine, de această dată… Am avut plăcuta surpriză să îl am ieri, în cadrul Ministerului, invitat pe Cristi Terheş, candidat la europarlamentare”.

    Terheș și Cuc, luni, la Ministerul Transporturilor

    Exact așa: ca să fie sigur că-l bagă și pe el în sceneta „Cuc pe șantier”, Terheș l-a vizitat luni pe ministrul Transporturilor, la sediul ministerului. Imediat, Terheș s-a lăudat pe Facebook: „Un subiect important de discuție în cadrul întâlnilor pe care le-am avut cu lideri aleși și cetățeni din Transilvania a fost situația autostrăzilor. Am solicitat, de aceea, o întrevedere cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, pentru a afla direct de la domnia sa stadiul construcțiilor de autostrăzi. Întâlnirea a fost una constructivă și am cunoscut un ministru neobosit și foarte hotărât să finalizeze construcția de autostrăzi în regim accelerat. Din poziția de europarlamentar voi sprijini toate proiectele de modernizare a infrastructurii din România”. Bla-bla-bla, vreau votul dumneata!

    A doua zi, Cuc și răspopitul filmau la marginea viitoarei autostrăzi. O acțiune mizerabilă, în care Guvernul României e folosit pentru a face propagandă candidaților PSD la europarlamentare.

    CITIȚI ȘI:

    * „A venit Eliberatorul!”. Dragnea luptă cu „străinii care vin în cotropire”. Delirul lui Codrin Ștefănescu despre mitingul PSD de la Craiova

    * „Vrem în Europa! Nu ne puteți lăsa să sfârșim ca prizonieri ai unui grup de politicieni corupți!”

    * VIDEO. Senzaţionala „mamaie”! A intrat în mijlocul PSD-iştilor, la Craiova, şi le-a bătut obrazul: „E şi oraşul meu, nu al vostru! Distrugeţi tineretul”