Etichetă: salariu

  • Funcționarii din România au cele mai mari salarii din Europa Centrală și de Est. „Există 20% din personal care își face treaba și 80% care face orice altceva”

    Administrația publică din România are cele mai mari salarii din Europa Centrală și de Est, a anunțat Ionuț Dumitru, economist-șef la Raiffeisen Bank, într-o videoconferință organizată marți de publicația HotNews în contextul discuțiilor despre bugetul de stat în 2021.

    Potrivit lui Ionuț Dumitru, nivelul de salarizare în sectorul bugetar, raportat la media pe economie, este chiar cel mai mare din Europa!

    Problema principală a bugetului României, sesizată și subliniată de economiști, o reprezintă cheltuielile fixe reprezentate de salariile pentru bugetari. Majorate de Dragnea, care căuta să cumpere bunăvoința oamenilor, aceste venituri au consumat, în 2020, 97% din toate încasările statului român. Practic, nu mai rămân bani pentru nimic altceva. În plus, majorarea necontrolată a veniturilor în sectorul bugetar a făcut ca, în acest moment, salariile din administrație să fie cu aproape 50% mai mari decât la privat.

    Guvernul a anunțat înghețarea salariilor pe 2021, ceea ce a dus la mobilizarea sindicatelor controlate de PSD.

    Ionuț Dumitru, economist-șef Raiffeisen: „Nivelul de salarizare din sectorul public din România, raportat la media pe economie, e de departe cel mai mare din Europa. Decalajul e cam de 60-70%!”

    Economistul spune că și numărul funcționarilor, raportat la plătitorii de taxe, este prea mare: „Dacă ne uităm la numărul de plătitori de taxe și impozite și anume la numărul de salariați care sunt plătitori de taxe și impozite, o să constatăm că sunt mulți bugetari raportat la acești plătitori de taxe și impozite. Dar la nivel agregat nu cred că putem trage concluzia că sunt prea mulți. În același timp pe partea de salarizare lucrurile par să fie clare. Nivelul de salarizare din sectorul public în România – raportat la media pe economie – este de departe cel mai mare din Europa. Mă refer aici la așa numitul salariu relativ, raportat la media pe economie. Administrația publică de la noi e de departe cea mai bine plătită, raportată la salariul mediu pe economie. La mare distanță față de celelalte state. Decalajul e cam de 60-70 la sută!„.

    Situația descrisă de Ionuț Dumitru este realmente șocantă: funcționarii români au salarii mai mari decât în Polonia sau Cehia, iar puterea lor de cumpărare (salarii raportat la prețuri) se apropie de cea a bugetarilor din Germania: „Dacă ne uităm la Educație sau la Sănătate tot în termeni relativi, stăm destul de bine în clasamentul european. Dacă ne uităm în termeni absoluți, adică salariul în echivalent euro, lucrurile stau în felul următor: avem în administrația publică din România cel mai mare salariu din Europa Centrală și de Est. Mai mare decât în Polonia, mai mare decât în Ungaria, decât în Cehia sau decât în țările din jurul nostru. Iar dacă ajustăm și cu puterea de cumpărare salariul din administrația publică din România nu e foarte-foarte departe de salariul din Germania spre exemplu. Ne vine sau nu să credem, dar asta e realitatea. Evident că întotdeauna va interveni subiectivismul – dacă întrebi un funcționar din administrația publică dacă e mulțumit de salariul , o să-ți spună că nu. Până la urmă e o chestiune de management al performanței și raport între performanță și modul în care îl plătești. Nu putem fi ipocriți și să spunem că au salarii prea mici. Problema e ce livrează în schimbul acelor salarii. Și cred că se pot găsi indicatori prin care să măsurăm calitativ prestația lor. Așa cum în banking – care e tot din categoria Servicii – avem acel NPS-Net Promoter Score, care măsoară cât de satisfăcut e clientul de serviciul pe care i-l livrezi, la fel ai putea construi indicatori de satisfacție a clientului vizavi de serviciul public oferit. Evident că trebuie găsite niște chei de control, dar cred că pot fi construiți astfel de indicatori”.

    Florian Libocor, economist șef la BRD: „Soluția ar fi probabil o reașezare a acestor scheme, o testare a oamenilor” 

    La aceeași conferință, Florian Libocor, economist șef la BRD, a explicat mai întâi că e foarte greu să măsori productivitatea unui profesor sau a unui chirurg, de exemplu, dar în același timp se poate vedea cu ochiul liber că serviciile lasă foarte mult de dorit: „Pentru că procesul de învățământ durează în caz fericit 12 ani – gimnaziu plus liceu. Cum calculezi productivitatea unui învățător, neștiind până la urma urmei cât de mult plus valoare va aduce elevul acestui dascăl în economie sau în societate în perioada în care el e în clasele 1-4. Trebuie să aștepți până când elevul acela termină liceul să vezi câtă plusvaloare a generat. E destul de greu de calculat… În sistemul de sănătate, la fel: cum se calculează productivitatea unui chirurg? Unii ar putea spune că e probabil foarte simplu: numeri câți pacienți au scăpat și câți n-au scăpat. Dar să nu cădem în utopii. Nu cred că e corect așa. Sistemul public în ansamblul lui este într-adevăr un consumator de resurse, dar asta nu ar fi deloc dureros dacă ceea ce s-ar întoarce către societate ar aduce beneficii societății. Adică în momentul în care mă duc la medic să nu stau pe niște holuri relativ înghesuite șase ore- este cazul apelurilor la urgență. Și nu e vorba doar de aceste această perioadă conjuncturală era și înainte la fel. Sau dacă mă duc într-o școală sau într-un liceu să stau să caut toaleta prin curte – și spun asta cu părere de rău că mai avem și asemenea situații. Aici suntem”.

    Trecut prin Ministerul Finanțelor, Florian Libocor știe cu ce ne confruntăm: „Având experiența a patru ani și jumătate în ministerul Finanțelor într-o perioadă care a fost destul de dificilă în România 1998-2002 pot să spun că într adevăr în aparatele guvernamentale se discută despre două situații – fie este supradimensionat, fie subdimensionat. În primul caz se merge pe acea distribuție Pareto: există 20 la sută din personal care își face treaba și 80 la sută care face orice altceva. (…) Soluția ar fi probabil o reașezare a acestor scheme, o testare a oamenilor… dar e foarte dificil de spus pentru că orice ai spune este blamat și condamnabil”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Godină și-a publicat salariul de polițist în trupele speciale. „Mi se pare destul de mic, dar nu protestez”

    Marian Godină (34 de ani), polițistul-cetățean, le dă din onouă lecție colegilor săi care-l bârfesc sau chiar dușmănesc pentru popularitatea sa. De data asta, o lecție de transparență: și-a publicat, pe blogul personal, salariul de polițist în Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) – celebrii „mascați”.

    „Luna trecută, am luat salariu 4.400 de lei. Suma include sporuri, norme de hrană, tot. Cei 4.400 de lei reprezintă totalul banilor intrați pe card”, a scris Godină.

    „Mie mi se pare că e destul de mic, ținând cont de riscuri”, a adăugat polițistul, care critică tăios pensionările la 42 de ani, însoțite de pensii enorme, cum e cazul Irinei Alexe, recent numită secretar de stat la Ministerul de Interne.

    Godină și-a criticat recent și colegii polițiști care protestează în această perioadă pentru salarii mai mari: „Mergeți la privat, că se dau sporuri babane!”. La fel de aspru a tratat agitația protestatară a colegilor săi și la începutul anului: „Să ieși în stradă că vrei salariu mărit, într-o țară în care pandemia a lăsat mii de șomeri, mi se pare rușinos și imoral!”.

    Dezvăluirile lui Marian Godină

    „(…) De-a lungul timpului au apărut știri cu polițiști ieșiți la pensie la vârste fragede și cu pensii foarte mari. Faptul că un polițist a ieșit la pensie la 42 de ani cu o pensie de peste 11.000 de lei este într-adevăr o știre foarte bună, pentru că provoacă indignare. Și pe bună dreptate.

    Dar aceste știri induc publicului ideea total eronată că polițiștii ies la pensie la 42 de ani și cu pensii speciale enorme.

    Așadar, ce vedeți dumneavoastră la știri nu sunt altceva decât niște excepții, sunt unii care au găsit fel și fel de portițe ca să părăsească sistemul atât de devreme și cu pensii atât de mari. În niciun caz nu sunt polițiști simpli, de stradă. Eu am colegi, chiar și la SAS, de peste 50 de ani. Un coleg care a ieșit la pensie de curând are o pensie de 3.500 de lei. Nu se poate spune că e o pensie mică, dar nici una enormă, așa cum se crede în spatiul public.

    Legat de salarii, căci și despre ele se vorbește că ar fi foarte mari, am să dau exemplu salariul meu de luna trecută. Am luat salariu 4.400 de lei. Ca să nu mai fie nevoie să răspund comentariilor în care voi fi întrebat dacă nu mai am și alte sporuri, norme de hrană etc., scriu aici că cei 4.400 de lei reprezintă totalul banilor intrați pe card. Adică e acolo inclus tot. Am 15 ani vechime în poliție, din care 12 petrecuți la rutieră, numai în stradă, și 3 la Serviciul pentru Acțiuni Speciale. Pentru acuratețe, pot spune că salariul diferă de la lună la lună, în funcție de orele de week-end lucrate. Așadar, sunt luni în care am ajuns la salariul de 4.800 de lei, chiar și 4.900, dar niciodată nu am depășit această sumă.

    Vi se pare mult ca un polițist de la «mascați» să aibă salariu de 4.400 de lei? Repet, ăsta e salariul complet, cu toate sporurile și cu tot cu norma de hrană. Mie mi se pare că e destul de mic, ținând cont de riscuri, de faptul că îmi petrec multe nopți, sâmbete, duminici și sărbători la muncă. Ba mai mult, se întâmplă ca de multe ori să fiu chemat din timpul liber la câte o percheziție sau altă misiune. La finalul misiunii, scriu într-un registru câte ore am fost la serviciu și, în termen de 60 de zile, sunt obligat să-mi iau acele ore liber. Doar când e posibil, că nu-i posibil mereu.

    Deci orele suplimentare (se adună destul de multe în fiecare lună) nu se plătesc, ci se compensează cu timp liber.

    Postez asta pentru că tot citesc o știre în care se arată că o doamnă fost polițist s-a pensionat la 42 de ani cu ditamai pensia și că acum a fost numită secretar de stat la MAI. Am citit și un text pe undeva în care cineva care lucrase cu această doamnă spunea că e doxă și una dintre cele mai mari profesioniste cu care a avut ocazia să lucreze. Habar nu am, nu o cunosc pe acea doamnă, așa o fi, totuși ceea ce a făcut mi se pare profund imoral, profesionismul dumneaei pălește în fața acestui gest, iar numirea dumneaei la MAI alimentează ideea că polițiștii se pensionează încă din adolescență, cu pensii enorme.

    În concluzie, dacă nu sunt de acord cu protestele polițiștilor nu înseamnă nici pe departe că sunt mulțumit de salariul meu sau că-l consider suficient. Am explicat destul de clar de ce nu aș protesta acum, nu mai reiau, dar 4.400 de lei, salariul unui polițist de la «forțele speciale», mi se pare un salariu mic. Și nici pensia nu e deloc aproape de mine.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Scene grotești cu isterica Șoșoacă la spital. Răcnete tribale către Vlad Voiculescu, Beatrice Mahler și un bodyguard

    * Șoșoacă a participat doi ani la hoțiile Guvernului Năstase! A văzut cum „se vinde țara”, dar a tăcut 18 ani. A dat-o afară PDL, în 2005

  • Dactilografa PSD-istă nu e chiar atât de bogată: câștigă la RAR „doar” 7.000 de euro pe lună, nu 18.000! A comis o „eroare materială” și o minciună colosală

    Aurelia Surulescu (62 de ani), PSD-ista care este directoare generală a Autorității Rutiere Române (ARR) din 2014, spune că în 2019 nu a câștigat 18.000 de euro pe lună (cum – dintr-o „eroare materială” – a trecut în declarația de avere), ci 1.360 de euro, adică de 13,2 ori mai puțin.

    În realitate, PSD-ista a avut venituri lunare de 6.900 de euro, pentru că la leafă se adaugă diverse ale indemnizații consistente. Altfel spus, directoarea RAR ne spune că este și prostovană (nu e în stare să completeze corect o declarație de avere), și mincinoasă (își „transformă” câștigul lunar de 6.900 de euro în 1.360 de euro, de 5 ori mai puțin).

    „Am constatat faptul că, în declaraţia depusă de subsemnata, s-a strecurat o eroare materială în ceea ce priveşte venitul salarial pe anul 2019, obţinut de la ARR pentru funcţia de director general al ARR, în declaraţie fiind înscrisă în mod eronat suma de 714.180 lei, valoare ce induce ideea că venitul lunar salarial ar fi fost în cuantum de 59.515. Prin urmare, conform realităţii, venitul lunar încasat în anul 2019 aferent funcţiei de director general al ARR a fost de aproximativ 6.598 de lei, respectiv 1.360 de euro”, a spus Surulescu într-un „drept la replică” adresat presei (deși trebuia să și-l adreseze ei, pentru că ea a trecut greșit anumite sume în declarația de avere!).

    Epopeea câștigurilor Aureliei Surulescu a avut, miercuri, 3 etape.

    1. Activistul civic Valeriu Nicolae a dezvăluit că directoarea RAR a câștigat în 2019, doar de la stat, 1.031.240 de lei (215.000 de euro), echivalentul a 17.917 euro/lună. Cifrele erau extrase din declarația de avere a Aureliei Surulescu, depusă cu o zi în urmă (2 februarie).
    2. Aurelia Surulescu a anunțat public că „s-a strecurat o eroare materială” în declarația sa de avere şi că în realitate salariul său este de numai 1.360 de euro pe lună.
    3. În declaraţia de avere „rectificativă”, publicată azi pe site-ul RAR, Aurelia Surulescu figurează nu doar cu salariul anual de 79.180 de lei (1.360 de euro pe lună), ci și cu alte patru surse consistente de câștig, toate din bani publici (trei la RAR, una la Primăria Sectorului 6). În total, veniturile anuale ale lacomei PSD-iste s-au ridicat la 396.240 de lei, echivalentul a 82.550 de euro/an, adică circa 6.900 de euro/lună.

    Cele 5 venituri ale Aureliei Surulescu în 2020

    • Venituri salariale (Autoritatea Rutieră Română – ARR): 79.180 de lei
    • Preşedinte al Consiliului de Conducere al ARR: 14.808 lei
    • Evaluator competenţe profesionale la ARR: 144.622 de lei
    • Membru în Consiliul de Administrație al Registrului Auto Român (RAR): 147.044 de lei
    • Indemnizaţie consilier local Sectorul 6: 10.586 de lei.

    TOTAL: 396.240 de lei (82.550 de euro) PE AN

    ÎN MEDIE: 33.020 de lei (6.879 de euro) PE LUNĂ.

    aurelia-surulescu-salariu-arr
    Declaraţie de avere Aurelia Surulescu. Sursa: arr.ro
    aurelia-surulescu-venituri-2019
    Venituri din alte surse, Aurelia Surulescu în 2019. Sursa: arr.ro
    venituri-2019-aurelia-surulescu-arr

    Prelucrătoare prin așchiere, dactilografă, activistă PSD

    Conform propriului CV, Aurelia Surulescu a fost prelucătoare prin așchiere, absolventă de liceu industrial și de școală medicală și a mai lucrat dactilografă și documentaristă la un spital, înainte să ajungă șefă de comunicare la Primăria Sectorului 6.

    Secvență din CV-ul Aureliei Surulescu

    Prelucrătoare prin așchiere, dactilografă…

    În anii 2000, la 45 de ani, a absolvit facultatea Bioterra (o „fabrică de diplome”, neacreditată) și a obținut un master în securitate și terorism.

    În 2001 a ajuns la Autoritatea Rutieră Română (ARR), în 2012 a fost numită director general adjunct, iar în 2014 a ajuns director general al acestei instituții de stat, aflată în subordinea Ministerului Transorturilor.

    Aurelia Surulescu a fost „parașutată” la ARR pe vremea Guvernului Năstase, dar ascensiunea ei fulminantă a fost în timpul Guvernului Ponta. Niciun guvern din ultimii 8 ani nu a deranjat-o din funcția de director general al ARR.

    Potrivit declarației de interese, Aurelia Surulescu deține trei funcții politice în PSD:

    • vicepreședinte al Organizației de Femei a PSD (la nivel național);
    • președinte al Organizației de Femei a PSD Sector 6;
    • vicepreședinte al PSD Sector 6.

    „Valorile” PSD: Surulescu și Dăncilă

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Baronul PSD de Vaslui și-a umflat salariul cu 460% în patru ani, pe „legea Dragnea-Olguța”. Buzatu ia cât Iohannis: 5.000 de euro pe lună

    Salariul peședintelui Consiliului Județean Vaslui, unul dintre cele mai sărace județe ale României, a crescut de 4,6 ori într-un mandat de patru ani, dezvăluir Newsweek.ro. Saltul de la 5.100 la 23.400 de lei pe lună a fost posibil prin legea ticluită de Liviu Dragnea și Lia Olguța Vasilescu în 2017.

    Legea salarizării unitare, impusă de PSD și intrată în vigoare de la 1 iulie 2017, a dat mână liberă șefilor administrației locale în stabilirea salariilor angajaților din primării și consilii județene. Aceste salarii au explodat.

    Un exemplu scandalos: președintele Consiliul Județean Vaslui, Dumitru Buzatu (PSD), stăpânul unui județ bântuit de sărăcie.

    Pe 31 martie 2020, când în România se afla deja în stare de urgență, Dumitru Buzatu câștiga suma de 18.720 de lei, la care se adăugau 4.680 de lei ca „drepturi pentru activități prestate în proiecte”, adică 25% din salariu. În total: 23.400 de lei lunar, adică 4.980 de euro brut.

    La această sumă se adaugă o indemnizație lunară de hrană (347 de lei) și tichete de masă (440 de lei), căci bugetarul Buzatu nu putea supraviețui fără ele. Așadar, totalul veniturilor lui Buzatu, în martie 2020, a fost de 24.187 de lei.

    Șeful statul câștigă doar cu foarte puțin mai mult: 24.960 de lei.

    Altfel spus, Buzatu are, oficial, 97% din venit lui Iohannis.

    Sau, mai bine zis: președintele Consiliului Județean Vaslui are 97% din venitul președintelui României.

    Aceasta este dreptatea consfințită de Legea Dragnea-Olguța.

    Evoluția salariului lui Dumitru Buzatu

    • 2016: 5.100 lei/lună
    • 2017: 16.000 lei/lună
    • 2018: 22.400 lei/lună
    • 2019: 23.400 lei/lună
    • 2020: 23.400 lei/lună

    În numai 4 ani, salariul lui Dumitru Buzatu a crescut de la 5.100 de lei la 23.400 de lei pe lună.

    Vaslui este unul dintre cele mai sărace județe din România, cu salariul mediu net 2.200 de lei (480 de euro).

    Legea salarizării unitare, impusă de PSD și intrată în vigoare de la 1 iulie 2017, a dat mână liberă șefilor administrației locale în stabilirea salariilor angajaților din primării și consilii județene.

    E vătămare mare la Vaslui. Sporuri de peste 600 de lei

    Subordonații lui Dumitru Buzatu au salarii mult mărite, ca urmare a aplicării legii din 2017. La acestea se adaugă, invariabil, un „spor de condiții vătămătoare”.

    • Arhitectul-șef are 13.624 de lei salariu + 682 de lei spor de condiții vătămătoare.
    • Directorul executiv: 13.333 de lei salariu + 667 de lei spor de condiții vătămătoare.
    • Un șef serviciu câștigă 12.000 de lei salariu + 601 lei spor de condiții vătămătoare.
    • Consilierii iau spor de 434 de lei.

    Toți aceștia mucesc de la birou, din fața unui computer, iar computerul îi vatămă îngrozitor.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * INTERVIU. „Acest virus nu rezistă mult pe suprafețe, moare în câteva ore. Dar se ia foarte ușor din aer” / „N-o putem ține cu statul în casă, ne moare economia. Soluția este: «Cine scapă, scapă; cine nu, nu!»”

    * JURNAL DE FRONT (13 aprilie): 318 morți, 6.633 de îmbolnăviri (dintre care 333 de cazuri noi), 231 la terapie intensivă

    * Durerea unui român din Belgia: „Îi trimit mamei bani de medicamente, iar ea zice că suntem sclavii Europei”

    * DOSAR. Virusul mortal al comunismului: Organizația Mondială a Sănătății, controlată ocult de China, e acuzată că a mințit întreaga lume și a amânat criminal declararea pandemiei

  • VIDEO. Putin, certat de o femeie că are salariul prea mare. Ea câștigă 157 de euro, președintele 11.000

    Punere în scenă sau nu, Vladimir Putin se confruntă cu tot mai multe cazuri de nemulțumire populară în Rusia. Acesta a fost criticat de o femeie din Sankt Petersburg pentru că are un salariu prea mare, ea plângându-se că-i este imposibil să trăiască având venituri de doar 157 de euro pe lună, 750 de lei.

    Петербурженка спросила Путина, какая у него зарплата, сколько стоит сходить в магазин и как прожить на 10 тысяч 800 рублей. Президент ответил pic.twitter.com/70VnhYCPsB

    — Кремлевский пул РИА (@Kremlinpool_RIA) February 19, 2020

    Preşedintele rus Vladimir Putin a fost luat la întrebări miercuri în legătură cu salariul său de o locuitoare din Sankt Petersburg, oraşul său natal, într-un moment în care Rusia încearcă să-şi revigoreze economia anemică, relatează AFP, citată de Agerpres.ro.

    O femeie care afirmă că suferă de un handicap şi are un edem cerebral l-a interpelat pe liderul de la Kremlin la finalul unei ceremonii comemorative în fosta capitală imperială rusă şi l-a întrebat, dacă este posibil, după părerea lui, să trăieşti în Rusia dintr-un venit lunar de 10.800 de ruble (în jur de 157 de euro).

    „Cred că este foarte dificil”, a afirmat Putin, al cărui salariu lunar depăşeşte 770.000 de ruble (11.215 euro), potrivit informaţiilor oficiale.

    Venitul minim vital, respectiv suma considerată indispensabilă de autorităţi, este în prezent de circa 11.300 de ruble (164 de euro) pentru Sankt Petersburg.

    „Salariul dvs. atinge probabil 800.000 de ruble”, a spus femeia, întrebându-l pe preşedinte despre nivelul chiriilor, cumpărăturile zilnice sau preţuri, insinuând practic că şeful statului este străin de problemele cu care se confruntă persoanele defavorizate.

    „Preşedintele nu are salariul cel mai mare din ţară”, a replicat Putin, înainte de a reaminti că pe viitor urmează să fie aplicate o serie de măsuri care vizează creşterea alocaţiilor sociale şi ameliorarea nivelului de viaţă al ruşilor.

    „Statul face tot ce este în măsură să facă”, a dat asigurări preşedintele rus.

    Vladimir Putin a surprins în ianuarie propunând o reformă constituţională care a fost însoţită de demisia guvernului şi de desemnarea unui nou prim-ministru, Mihail Mişustin.

    Ultimul s-a angajat, la momentul nominalizării, ca ruşii să beneficieze de „schimbări reale în mai bine” şi asta în condiţiile în care economia rusă întâmpină dificultăţi în a se redresa de la începutul crizei în 2014, provocată de sancţiunile economice occidentale şi de căderea preţului petrolului.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!