Relația dintre Donald Trump (74 de ani) și avocatul său personal, Rudy Giuliani (76 de ani), pare că s-a răcit brusc și semnificativ în ultimele săptămâni. Totul are legătură cu faptul că Giuliani a eșuat în a răsturna rezultatul alegerilor pierdute de președintele în funcție.
Conform unor informații din presa americană, Trump refuză să-l plătească pe Giuliani pentru serviciile sale. Președintele se simte „ofensat” de tariful pe care avocatul său l-a stabilit – 20.000 de dolari pe zi, conform „The Guardian”.
Rudolph Giuliani a jucat un rol-cheie în încercările eșuate ale lui Trump de a întoarce rezultatul alegerilor prezidențiale din 2020, pierdute de președintele în funcție cu un scor de 306-232 în favoarea lui Joe Biden.
Fostul primar al orașului New York a formulat o serie de contestații în mai multe state, însă toate au fost respinse pentru lipsă de probe și vicii de procedură. Mai mult, nici Giuliani și nici alți avocați ai lui Trump nu au formulat vreodata acuzația de fraudă în vreunul dintre cazuri. Dacă ar fi făcut-o, având în vedere că acuzațiile s-au dovedit false, ei și-ar fi putut pierde licențele de avocat.
Conform „Washington Post”, relația dintre Trump și Giuliani s-a răcit dramatic în ultimele săptămâni. De altfel, Trump refuză acum să-i plătească avocatului sumele de bani datorate și și-a instruit subalternii de la Casa Albă să nu-i mai răspundă la telefon. Trump ar fi ofensat de sumele pe care Giuliani le cere pentru serviciile sale – 20.000 de dolari pe zi, cifre pe care avocatul le-a negat, dar care apar scrise în documente.
Ruptura dintre Trump și Giuliani contribuie la senzația de izolare crescândă a președintelui. Trump este nemulțumit de apropiații lui, despre care spune că nu l-au apărat suficient în urma asaltului de la Capitoliu pe care însuși președintele l-a instigat în ziua de 6 ianuarie. Printre cei care au căzut în dizgrația lui Donald Trump din acest motiv se numără purtătoarea sa de cuvânt, Kayleigh McEnany, ginerele său, Jared Kushner, și Mark Meadows, șeful său de cabinet.
Refuzul lui Trump de a-l plăti reprezintă o nouă lovitură pentru Giuliani, a cărui legătură cu președintele pare că i-a adus doar necazuri. Avocatul ar avea și el probleme legate de incitarea la insurecție, în contextul în care i-a instigat pe susținătorii lui Trump să pornească un „proces prin luptă” (în engleză: „Trial by combat”), în ziua de 6 ianuarie.
„Sunt dispus să-mi pun la bătaie reputația. Președintele e dispus să-și pună la bătaie reputația. Știm că vom găsi infracțiuni acolo. Să pornim un proces prin luptă!”, le-a strigat Giulani susținătorilor furioși ai lui Trump, adunați la Washington DC pe 6 ianuarie.
Din cauza acestor instigări, Giuliani se numără printre cei investigați de procurorul general din Washington DC. Mai mult, Giuliani ar putea fi exclus din baroul statului New York pentru faptele sale.