Pe frontul din Ucraina, apropierea iernii și sezonul rasputiței – perioada în care ploile transformă totul într-o mocirlă și o mlaștină fără fund – a pus capac moralului și așa scăzut al trupelor rusești. Convorbirile interceptate de serviciul ucrainean de informații între militarii de pe front și rudele lor din Rusia relevă disperarea soldaților, care caută orice soluție ca să scape de acolo. Disprețul față de comandanți se împletește cu lipsa de speranță și de apetit pentru luptă.
Nenumărate discuții interceptate se învârt în jurul acelorași subiecte. Bărbații li se plâng rudelor de acasă că sunt neglijați complet de ofițerii care stau ascunși la zeci de kilometri în spate, că n-au echipamente și hrană, sunt bolnavi și îngropați în noroi.
Într-una din convorbiri, un tânăr se enervează când mătușa sa îi sugerează să facă focul. Ce foc?, strigă băiatul, suntem în război, cum iese puțin fum, cum ne trezim bombardați de mortiere! Stăm și putrezim, afirmă soldatul pe care pare să-l cheme Vitali. Toată lumea e udă și răcită, iar din spate nu vine niciun ajutor. Fără haine uscate, fără hrană, e un continuu du-te-vino, mulți militari fug, sunt prinși și aduși înapoi de poliția militară.
Tânărul relatează că ofițerii, aflați în cazemate bine utilate pe 3 niveluri la zeci de kilometri în spate, le dau ordine „idioate” de atac, deși în față sunt câmpuri minate. Nimeni nu dă doi bani pe noi, constată acesta, deprimat.
La un moment dat, surprinzător, femeia îi spune nepotului să „apuce” cât de mult poate – adică să jefuiască – și pe urmă să găsească o modalitate de a pleca de pe front. Omul se enervează și mai tare și-i răspunde că e în câmp, la 20 de kilometri de cea mai apropiată așezare, și oricum primul său scop e să scape cu viață.
Mătușa Lena nu se lasă și-l întreabă dacă nu poate merge în vreo misiune de recunoaștere în vreun sat, ca să „apuce” câte ceva. Soldatul îi răspunde că nu există misiuni de recunoaștere, mai ales că artileria rusă bombardează la întâmplare în toate direcțiile.
Mai jos, traducerea unui fragment din discuția mătușii Lena cu nepotul Vitali, aflat pe front.
„Tratamentul e groaznic… Nimănui nu-i pasă, toți stau în adăposturi călduțe la 100 km distanță, dând ordine idioate: «Mergeți la atac!»… cu un câmp minat în fața noastră – «Mergeți la atac!». Numai idioți!“
In this intercepted call, speaking to a Russian soldier, the woman who is his relative suggests he tries to grab as much as possible, but he responds that he is in a field and his primary concern is surviving. pic.twitter.com/IuhFLJtaRe
— Dmitri (@wartranslated) November 28, 2022
„Femeie: Bună! Am început să ne facem griji! Unde vă aflați? Ce mai faceți?
Soldat rus: Rău. Putrezim în pământ.
F: Corect. N-aveți unde să vă uscați?
R: Deloc, suntem cu toții uzi.
F: Poate că trebuie să faceți focuri?
R: Ce focuri la un război? Ce vorbești acolo? Azi am avut un incendiu, mortierul a reacționat imediat.
F: Și nu vine niciun ajutor? Haine uscate?
R: Nu, absolut nimic.
F: Câți sunteți acolo?
R: În jur de 30 de persoane. Ei aduc mâncare doar dacă vor. E o tâmpenie… apar revolte, vor să…
F: Deci, practic, pe jumătate flămânzi, pe jumătate răciți… sau complet răciți?
R: Da, da, da, o porcărie.
F: OK. Spune-mi, unde ești?
R: Nimeni nu știe asta. (…) Toată poliția militară, sunt plini. Oamenii pleacă, apoi sunt aduși înapoi: unii în unitățile lor, alții în altele. Oricum, nimeni nu mai vrea să lupte, toată lumea s-a săturat…
F: Bineînțeles! Pentru că nu se face cum trebuie…
R: Da, o tâmpenie. Toată lumea caută modalități de a pleca de aici.
F: Bineînțeles, dragă, mă gândeam la asta, că sper să fii trimis acasă cât de curând.
R: Asta nu e clar, s-ar putea să nu fiu trimis deloc.
F: Vital, singurul lucru, doar că tu depui efort…
R: Evident!
F: Încearcă să găsești o ieșire în orice fel. Pentru că ai noștri nu vor veni, nu vă vor salva. Faceți orice! Nu știu, sapă o groapă și stai acolo.
R: Totul e deja săpat. Doar că tratamentul e groaznic… Nimănui nu-i pasă, toți stau în adăposturi călduțe la 100 km distanță, dând ordine idioate: „Mergeți la atac!”… cu un câmp minat în fața noastră – „Mergeți la atac!”. Numai idioți! Tot ce ne spun – „Țineți-vă bine, toți suntem în aceste condiții”, deși condițiile sunt diferite. El stă într-un buncăr cu 3 nivele, iar noi – sub celofan. Războiul ăsta e complet nepregătit, mobilizarea…
F: Da! Nu știați când v-ați dus acolo? Știai foarte bine că nu avem nimic. Eu spuneam – „Băieți, nu fiți proști! Puneți mâna pe asta și pe aia”…
R: Suntem în câmp, la 20 km de cea mai apropiată așezare. Ce poți lua? Fără mașini, fără nimic, suntem pe câmp. Doar rachete care zboară înainte și înapoi de-a lungul nostru.
F: Nu ar trebui să fie o misiune de recunoaștere, să găsiți și să aduceți ceva din vreun sat?
R: Mătușă Lena, ce misiune de recunoaștere? Aici sunt numai idioți. Artileria noastră trage în toate direcțiile, doar pentru a trage un obuz!“
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI: