Condusă de politicieni cu doctorate plagiate și compusă dintr-o populație care disprețuiește sincer știința de carte, România este azi în situația de a nu fi capabilă să utilizeze nici măcar beneficiile de bază ale civilizației și științei moderne, scrie profesorul Bogdan Bucur, lector universitar la departamentul de sociologie al SNSPA. Pornind de la știrea că România nu mai are nicio universitate în top 1000 mondial, profesorul spune că acest lucru nu are de ce să surprindă și nici măcar nu e foarte important, în contextul în care se află România azi. Țara noastră e pe primul loc în Europa la abandon școlar și sub Africa la rata vaccinării, ceea ce scutește de comentarii suplimentare.
România educată a lui Iohannis e o sintagmă goală de conținut într-o țară în care, în 2018, s-au tăiat 25 de milioane de euro de la cercetare ca să fie alocați Catedralei Neamului, scrie profesorul. Clasamentul Shanghai ia în calcul exclusiv rezultatele cercetării științifice relevante la nivel internațional, de aceea România nici n-avea cum să fie în top atât timp cât guvernele țării noastre nu investesc nimic în acest domeniu. Cercetare științifică fără bani, dar cu performanțe, se poate doar la Radio Erevan, face haz de necaz Bogdan Bucur.
Mai jos, textul în care acesta face o radiografie dură, cu date seci, a situației dramatice din România. În ultimii 9 ani, țara a stat sub patronajul lui Iohannis și al PSD – unul președinte, celălalt, partid cu majoritate în Parlament.
„Este evident că nimeni n-are chef, în România, să risipească bani de la buget alocându-i universităților pentru cercetare&dezvoltare: nici politicienii (mulți dintre ei cu doctorate plagiate) și nici societatea (care disprețuiește sincer știința de carte, în mare măsură)”
„Știrea zilei este că România nu mai are nicio universitate în primele 1000 ale lumii, conform clasamentului Shanghai 2023, recent publicat. Întrucât clasamentul Shanghai măsoară exclusiv rezultatele cercetării științifice relevante la nivel internațional, această știre trebuie conexată cu cea potrivit căreia România este țara din Uniunea Europeană care alocă cei mai puțini bani publici pentru cercetare&dezvoltare, conform Eurostat. Să faci cercetare științifică fără bani, dar cu performanțe la nivel internațional, se poate, desigur, dar numai în bancurile cu Radio Erevan.
În mod evident, alocarea bugetară de resurse pentru cercetare&dezvoltare este o decizie politică. Este evident că nimeni n-are chef, în România, să risipească bani de la bugetul de stat alocându-i universităților publice pentru cercetare&dezvoltare: nici politicienii (mulți dintre ei cu doctorate plagiate și absolvenți la fără frecvență ai unor fabrici de diplome private) și nici societatea (care disprețuiește, sincer, știința de carte, în mare măsură). Mi-aduc aminte, în 2018, au fost tăiați la rectificarea bugetară 25 de milioane de euro din bugetul Ministerului Cercetării pentru a fi alocați pentru Catedrala Mântuirii Neamului.
Mie cu adevărat grav mi se pare altceva. Suntem pe primul loc în Uniunea Europeană după rata abandonului şcolar (ceea ce înseamnă că nu suntem în stare să ne alfabetizăm, prin sistemul de educație, tinerele generații). Iar aseară am văzut la televizor că în ceea ce privește vaccinarea DTP – imunizarea antidifterică, antitetanică și antipertussis – România (68%) are un procent de vaccinare sub Africa (77%). Cu alte cuvinte, gravă mi se pare incompetența noastră de a utiliza, în propriul avantaj, până și beneficiile de bază ale civilizației și dezvoltării științifice moderne: învățământul și vaccinarea. Faptul că nu suntem în stare să producem cunoaștere științifică – relevantă la nivel internațional – chiar mi se pare o temă secundară în raport cu gravitatea celorlalte aspecte prezentate, succint, mai sus.
De asemenea, trebuie să ne pună pe gânduri și faptul că, în primele 30 de universități din clasamentul Shanghai 2023, una singură este din Uniunea Europeană: Universitatea Paris-Saclay din Franța. Dar și aceasta este un consorțiu universitar format, cu numai câțiva ani în urmă, din părți din vechea Universitate din Paris, căreia i s-au alăturat câteva mari școli și institute de cercetare. Toate aceste entități s-au asociat voluntar pentru a performa științific împreună. Nu-mi pot imagina că s-ar putea întâmpla așa ceva în București, căci, în urma fuziunii, ar dispărea niște funcții de rector, prorector, decan, prodecan, director de departament și așa mai departe.
Pe scurt, aferim 𝑹𝙤𝒎𝙖̂𝒏𝙞𝒂 𝒆𝙙𝒖𝙘𝒂𝙩𝒂̆ (ca să citez sintagma prezidențială preferată, dar care este goală de conținut, precum o doagă uscată).”