Un popor care moare la propriu de foame, alimentare în care nu găsești decât conserve, ciocolată oribilă, săpunuri execrabile, agrafe, șampon și vodcă, cozi imense la ușa rarelor magazine de fructe și legume, meniuri fixe cu mâncare puțină și proastă chiar și la hotelurile „de lux”, cete de oameni asaltând străinii pentru a le cere cafea, țigări, ciocolată și săpun, mâncare alterată din cauza penelor de curent – acesta este portretul României comuniste făcut de un cuplu de turiști francezi care ne-a vizitat țara în 1987. Aceste impresii, bătute la mașină pe o coală A4, au străbătut vremea pentru a intra în directă coliziune cu delirul național-comunist umflat în ultimii ani de propaganda „suveranistă” și vin ca un duș rece după căldările de minciuni și dezinformări vărsate minut de minut pe rețelele de socializare și la televiziunile oligarhilor.
Hârtia – un veritabil document extrem de prețios tocmai pentru că vine să arate cum se vedea de fapt România prin ochii străinilor în comunism – a fost obținută de Bogdan Călinescu, directorul IREF (Institut de Recherches Economiques et Fiscales).
Acesta explică pe contul său de Facebook, acolo unde și publică poza paginii respective, și contextul în care a obținut hârtia: „Cu ceva zile in urma, un bătrân domn francez (in jur de 90 ani) mi-a povestit ca a cunoscut bine Romania, pe care a vizitat-o ca turist in anul 1987 si unde a călătorit de mai multe ori, după Revoluție, prin intermediul unei extraordinare si foarte eficace asociații – Sate Românești (Opération Villages Roumains) – pentru a transporta ajutoare. Țin sa precizez ca acest bătrân domn locuiește într-o comună din apropierea orășelului Digne-les-Bains, la o distanta de mai bine de 750 km de Paris, in sud-estul Franței.
In urma întâlnirii noastre, mi-a oferit timid 5 pagini dactilografiate, scrise de soția sa, decedata acum câțiva ani, care descriu sejurul lor (împreună cu fiica lor) din 1987, intre 25 aug si 8 septembrie, in urma obținerii unei vize turistice si a traversării României de la frontiera cu Ungaria pana la mânăstirile din nordul Moldovei, făcând un ocol pe la marea Neagra.
Mărturia este plina de emoție, deoarece nu si-ar fi putut imagina niciodată gradul de sărăcie si mizerie. Dorind sa se descurce singuri, fără a profita de magazinele, hotelurile si restaurantele pentru turiștii străini, au putut descoperi alimentarele goale, restaurantele cu un singur fel de mâncare: un ardei fără sos sau o bucata de carne indigesta înecată intr-un sos străveziu, stațiile PECO fără benzina, copiii desculți care se repezeau la mașină sa cerșească, românii adulți care vroiau cafea (nes), ciocolată, ciorapi, săpun, țigări… Pe scurt, acești francezi simpli, lipsiți de pretenții au oferit o imagine mai lucida decât mulți jurnaliști si intelectuali. Au văzut mizeria si dictatura comunista.
Am fost profund impresionat nu doar de aceasta mărturie emoționantă, ci și de dorința lor de a ajuta românii si România de după 1989. Au făcut mii de km și și-au dăruit o buna parte din timpul lor pentru a face acest lucru”.
Mai jos, traducerea teribilului text care ne reamintește, la 36 de ani distanță, mizeria, umilința și sărăcia din care vine poporul român de azi.
„Am fost foarte flămânzi, simțindu-ne adesea rușinați că ne mâncăm mâncarea proastă în mijlocul a treizeci de români care nu beau decât bere! Cu o ocazie, o femeie așezată lângă un bărbat care bea bere ținea cu tristețe și discreție sub masă o floarea-soarelui! Ardeii și roșiile nu au picat bine în acea zi!”
„VARA 1987
SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE PRIETENI
Aș dori să vă fac o relatare amănunțită a ceea ce am trăit în timpul șederii noastre în România, în perioada 25 august – 8 septembrie, în cadrul unei călătorii individuale în familie, cu vize eliberate de Ambasada României la Paris.
Au fost zile excepționale pentru noi, deoarece am descoperit viața profundă a românilor, prin MAREA LOR SUFERINȚĂ. Acesta este cuvântul care rezumă toate impresiile noastre. Aceste câteva rânduri nu vor fi un jurnal, căci zilele noastre au fost mult prea dense pentru așa ceva, dar aș vrea să simțiți cât de mare a fost comuniunea noastră și cât de mare a fost deznădejdea noastră la gândul că nu ni se permitea nici măcar să aducem o ușurare acestei suferințe închise într-un sistem politico-policial rigid și „ineluctabil”.
Poporul român (în afară de membrii privilegiați ai partidului) moare de foame, în demnitate și tăcere. Pentru a face această afirmație mai concretă, aș vrea să subliniez că fiecare român are dreptul la doar 200 de grame de pâine pe zi, iar meniul zilnic servit în căminele din campinguri și sate, și chiar în hotelurile mai „luxoase” din marile orașe turistice, constă în:
Roșii și un ardei fără sos,
O lingură de mazăre sau fasole verde din conservă, care de multe ori sunt necomestibile pentru că au stat mai multe zile în afara conservei și nu au fost puse la frigider (electricitatea este rară),
O sticlă de vin alb, lejer, vândut străinilor.
Un pic de pâine și … nota de plată!
Când există (foarte rar) un cotlet de porc mic, mic, mic, este un meniu de alegere!
Personal, nefiind atașați de gastronomia franceză, nu am suferit prea mult de calitatea slabă a mâncărurilor, dar am fost foarte flămânzi, simțindu-ne adesea rușinați că ne mâncăm mâncarea proastă în mijlocul a treizeci de români care nu beau decât bere! Cu o ocazie, o femeie așezată lângă un bărbat care bea bere ținea cu tristețe și discreție sub masă o floarea-soarelui! Ardeii și roșiile nu au picat bine în acea zi!
Ar fi trebuit să vedeți și cozile interminabile de la ușa rarelor magazine de fructe și legume și în fața brutăriilor! Cele câteva magazine alimentare și cooperativele de stat din marile orașe nu aveau decât câteva conserve, dulciuri fără gust (în adevăratul sens al cuvântului), săpunuri de o calitate execrabilă, agrafe de haine, șampon, ca să nu mai vorbim de sticle de vodcă în cantități mari… și cam atât!
Este imposibil să bei o cafea sau să iei micul dejun în vreuna dintre braseriile din oraș: ești direcționat automat către două sau trei hoteluri pentru turiști!
De câte ori am fost solicitați în timpul șederii noastre (adesea fără să cerșească, cu oferta de plată), pentru țigări, ciocolată, dulciuri, săpun, cafea etc… În trei zile, am distribuit, gratuit desigur, toate aceste produse rare pe care le-am luat cu noi în bagaje (doar țigările au fost uitate, deoarece noi nu fumăm).”