Etichetă: roger federer

  • VIDEO. Meciuri dramatice pentru regii tenisului. Federer a înviat de 7 ori, Nadal a fost doborât de 3 tie-break-uri

    Încercări teribile pentru doi giganți ai tenisului, Roger Federer și Rafael Nadal, în „sferturile” primului turneu de Grand Slam al anului, Australian Open. Elvețianul s-a salvat miraculos pentru a doua oară și e în semifinale. Spaniolul a luptat eroic, a salvat două mingi de meci, dar la a treia a fost înfrânt.

    Roger Federer – Tennys Sandgren 6-3, 2-6, 2-6, 7-6, 6-3

    Marți, Roger Federer (nr. 3 mondial) a câștigat un meci epic. Al doilea în decurs de patru zile. Două meciuri care au însumat 10 seturi!

    Vineri, în turul 3, elvețianul de 39 de ani se salvase miraculos în confruntarea cu australianul John Millman: 4-6, 7-6, 6-4, 4-6, 7-6. În setul decisiv, Millman a condus cu 8-4 în super-tie-break, mai avea nevoie de două mingi pentru a produce marea surpriză. Până atunci, australianul nu pierduse nicio minge pe serviciul său în super-tie-break. La 8-5, însă, el le-a pierdut pe amândouă, și încă una la 9-10 (prima minge de meci a elvețianului)! Condus cu 4-8, Federer a câștigat cu 10-8, după o serie incredibilă de 6 mingi câștigate consecutiv.

    Marți, în turul 5 (sferturi de finală), Federer a trecut printr-o încercare și mai grea, în meciul cu americanul Tennys Sandgren: 6-3, 2-6, 2-6, 7-6, 6-3. În setul 4, veteranul elvețian a salvat nu mai puțin de 7 mingi de meci! Primele trei, la 4-5, pe serviciul său. Apoi, trei consecutive în tie-break, la 3-6, și încă una în prelungirile unui tie-break pe care l-a câștigat cu 10-8. Așa a egalat la seturi, 2-2, dominând apoi setul decisiv.

    VIDEO: Rezumatul meciului Federer – Sandgren

    Dominic Thiem – Rafael Nadal 7-6, 7-6, 4-6, 7-6

    Miercuri, Rafael Nadal (nr. 1 mondial) s-a lovit de austriacul Dominic Thiem ca de un zid. În setul 4, spaniolul s-a salvat de două ori miraculos:

    • la 4-5, pe serviciul devastator al lui Thiem, a reușit în sfârșit break-ul (primul din set), egalând la 5
    • la 4-6 în tie-break, a anulat ambele mingi de meci consecutive (una pe serviciul lui Thiem), egalând la 6.

    În acel moment de cumpănă, când părea că întoarce meciul în favoarea lui, Nadal a fost lovit de un ghinion teribil. Mingea jucată pe serviciul său a fost trimisă de Thiem în banda fileului, căzând apoi în terenul spaniolului, fără șanse de a fi ajunsă și returnată. A urmat serviciul devastator al lui Thiem, care a blocat accesul lui Nadal spre cel de-al 20-lea titlu de Grand Slam.

    Nadal a pierdut toate cele trei tie-break-uri ale meciului (cu 3-7, 4-7 și 6-8) – aici a fost cheia meciului!

    VIDEO: Rezumatul meciului Thiem – Nadal

    Programul semifinalelor masculine:

    • Novak Djokovici (Serbia, 2) – Roger Federer (Elveția, 3)
    • Dominic Thiem (Austria, 5) – Alexander Zverev (Germania, 7)

    Programul semifinalelor feminine:

    • Ashleigh Barty (Australia, 1) – Sofia Kenin (SUA, 15)
    • Simona Halep (România, 3) – Garbine Muguruza (Spania, 32).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Dramatism și mari surprize la Australian Open. Federer se salvează miraculos, Serena și Osaka eliminate! Ultimul meci al lui Caroline Wozniacki

    Turneul de tenis de la Melbourne, primul Grand Slam al anului, are parte de mari surprize și de meciuri incredibile, de un dramatism hollywoodian. Roger Federer, Serena Williams, Naomi Osaka și Caroline Wozniacki au fost protagoniștii unor confruntări memorabile.

    Roger Federer – John Millman 4-6, 7-6, 6-4, 4-6, 7-6

    Roger Federer (38 de ani, locul 3 ATP) s-a aflat la două mingi de eliminare în turul 3 la Australian Open, dar a reușit o revenire miraculoasă, care-l ține în turneu. E deja în „optimi”.

    Adversarul legendarului elvețian în turul 3 a fost australianul John Millman (30 de ani, locul 47 ATP). Meciul a fost de un echilibru perfect: 2-2 la seturi, 6-6 în setul decisiv. În super-tie-break, Millman a condus cu 8-4, mai avea nevoie de două mingi pentru a produce marea surpriză. Până atunci, australianul nu pierduse nicio minge pe serviciul său în super-tie-break. La 8-5, însă, el le-a pierdut pe amândouă, și încă una la 9-10 (prima minge de meci a elvețianului)! Condus cu 4-8, Federer a câștigat cu 10-8, după o serie incredibilă de 6 mingi câștigate consecutiv.

    Roger Federer este campionul absolut al turneelor de Grand Slam, câștigând 20 de trofee (8 la Wimbledon, 6 la Australian Open, 5 US Open și unul la Roland Garros). A triumfat și de 6 ori în Turneul Campionilor.

    Spaniolul Rafael Nadal (33 de ani) a câștigat 19 turnee de Grand Slam, iar sârbul Novak Djokovici (32 de ani) – 16.

    Qiang Wang – Serena Williams 6-4, 6-7, 7-5

    Serena Williams (38 de ani, locul 9 WTA) a părăsit Australian Open în turul 3, fiind învinsă de chinezoaica Qiang Wang (28 de ani, locul 29 WTA).

    Americanca aleargă de trei ani după cel de-al 24-lea triumf în turneele de Grand Slam (are 7 titluri la Wimbledon, 7 la Australian Open, 6 la US Open și 3 la Roland Garros). Ultima dată a câștigat în 2017, chiar la Australian Open. De atunci a pierdut trei finale, iar pentru a patra trebuie să aștepte Wimbledon sau US Open (la Roland Garros, pe zgură, nu mai contează de mulți ani).

    După înfrângerea neașteptată în fața chinezoaicei Wang, Serena a declarat, furioasă și confuză: „Ea a servit bine. Eu n-am returnat ca Serena. Totul e din vina mea. Eu am pierdut meciul. Asta este. Nu pot juca de maniera asta. Efectiv, nu mai pot face asta. E total neprofesionist. Nu e OK. Nu e vorba despre turnee de Grand Slam, este vorba despre mine jucânt un tenis bun. Și eu nu am făcut asta azi. Asta e cel mai dezamăgitor. Nu e vorba despre a câștiga, ci despre faptul că sunt mai bună de atât”.

    Serena Williams, consolată de învingătoarea sa

    Cori Gauff – Naomi Osaka 6-3, 6-4

    Naomi Osaka (22 de ani, locul 4 WTA) a fost noua victimă a senzației din ultimul an a tenisului feminin: americanca Cori Gauff. Deținătoare a titlului la Australian Open după triumful din 2019, japoneza a părăsit turneul, acum, în turul 3, sporind astfel șansele Simonei Halep (acum, pe locul 3 WTA) de a rămâne pe podiumul mondial.

    La 15 ani și 10 luni, mezina Top 100, Cori Gauff (locul 67 WTA), reușește un nou parcurs de senzație într-un turneu de Grand Slam.

    Anul trecut, la Wimbledon, Cori Gauff a ajuns până în turul 4 („optimi”), după trei victorii în calificări și alte 3 pe tabloul principal.

    Tot în „optimi” s-a calificat și acum, urmând să-și dispute prezența în „sferturi” cu compatrioata sa Sofia Kenin.

    Coincidență: și la Wimbledon 2019, și la Australian Open 2020, Cori Gauff a eliminat-o pe veterana Venus Williams. În turneul de la Melbourne a trecut și de românca Sorana Cîrstea, singura care a reușit să-i ia un set.

    Cori Gauff – Naomi Osaka

    Ons Jabeur – Caroline Wozniacki 7-5, 3-6, 7-5

    Caroline Wozniacki (29 de ani, locul 36 WTA) s-a retras din activitate, la nici 30 de ani! Mai exact, la 29 de ani și 6 luni, într-o vreme când Venus Williams continuă să joace la 39 de ani, Serena și Federer la 38, iar Nadal e lider mondial la 33 de ani.

    Daneza de origine poloneză anunțase că Australian Open este ultimul său turneu din carieră. Spera, totuși, să ajungă măcar în „optimi”, dacă cumva și mai departe. A fost eliminată însă, în turul 3, de surprinzătoarea tunisiancă Ons Jabeur (25 de ani, locul 78 WTA).

    Caroline Wozniacki a fost lider mondial de două ori în „era Serena Williams”: în 2010-2011 și în 2018. Daneza a cîștigat un singur turneu de Grand Slam: Australian Open 2018.

    Lacrimi pentru Caroline Wozniacki

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Dacă doriți să revedeți un meci istoric: Simona Halep – Serena Williams 6-2, 6-2. Îți vine să sari în sus de bucurie și la reluare!

    * Prăbușirea unui brand național: gimnastica feminină. Locul 22 din 24 la Mondiale! „Întreaga societate românească e vinovată”, spune antrenorul Forminte

  • Greta Thunberg, impertinentă, către Federer: „Roger, trezește-te!”. Așa e când nu-ți vezi lungul nasului

    Suedeza Greta Thunberg (17 ani), activistă de mediu devenită celebră la o vârstă fragedă, arată uneori o impertinență care-i va ruina acțiunile nobile pentru combaterea încălzirii globale.

    Crezându-se unica salvatoare a planetei, tânăra scandinavă i se adresează cu obrăznicie legendarului tenismen Roger Federer.

    Sportivul elvețian este „avertizat” de Greta Thunberg „să se trezească” și să renunțe la unii dintre sponsorii săi importanți. Ca și cum, dacă tenismenul ar face acest gest, companiile respective n-ar mai investi în industrii poluante. Soluția e una legislativă, nu a presa un mare sportiv să renunțe la un sponsor sau altul. În fond, Federer și-a asociat imaginea cu o bancă renumită din țara sa, Elveția, nu cu un cartel mexican de droguri!

    Activista suedeză i-a adresat lui Roger Federer hashtag-ul „RogerWakeUpNow” („Roger, trezește-te acum!”).

    Conform AS.com, Greta Thunberg îi cere tenismenului elvețian să renunțe la a-și mai asocia numele cu banca elvețiană Credit Suisse. Banca este acuzată că investește masiv în activități comerciale cu combustibili fosili.

    Credit Suisse a intrat în vizorul activiștilor încă din noiembrie 2018, când mai multe persoane au intrat într-o filială din Luasanne a celebrei bănci. Ulterior, activiștii au fost trimiși în judecată și au fost obligați să plătească 20.000 de euro.

    Susținători ai activiștilor amendați au apărut îmbrăcați în echipament specific tenisului și au afișat mesajul: „Credit Suisse distruge planeta. Roger, îi sprijini?”.

    Credit Suisse a devenit ținta activiștilor când aceștia au aflat că renumita bancă a finanțat cu 57 de miliarde de dolari companiile și organizațiile care caută intens noi depozite de combustibili fosili pe planetă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Finală epică la Wimbledon: Djokovici – Federer 7-6, 1-6, 7-6, 4-6, 13-12. Sârbul triumfă prin trei tie-break-uri, deși la ghemuri a fost 36-32 pentru elvețian!

    Pentru prima dată după introducerea tie-break-ului la 12-12 în setul decisiv, această regulă a fost aplicată în finala de la Wimbledon. Novak Djokovici (32 de ani) și Roger Federer (pe 8 august face 38 de ani) nu au putut fi departajați decât în tie-break-ul setului 5.

    Meciul a fost enorm, având o durată de 4 ore și 55 de minute. Spre comparație, finala feminină, Simona Halep – Serena Williams 6-2, 6-2, a durat 55 de minute.

    Istoria tenisului va reține acest scor de-a dreptul cardiac: Djokovici – Federer 7-6, 1-6, 7-6, 4-6, 13-12. Și faptul că veteranul elvețian a avut o dublă ocazie de a triumfa, însă a ratat ambele mingi de meci, pe propriul serviciu!

    Per total, Federer a câștigat mai multe game-uri, încheind seturile 2 și 4 cu 6-1, respectiv 6-4. În schimb, Djokovici a câștigat toate cele trei seturi ale sale – 1, 3 și 5 – exclusiv la tie-break (cu 7-5, apoi cu 7-4, iar în final cu 7-3)! Bilanțul general la ghemuri: 36-32 pentru elvețian.

    În primele patru seturi, Djokovici a fost mai viclean, câștigând două seturi la tie-break și ducând meciul în setul decisiv, deși raportul break-urilor a fost de 5-1 în favoarea lui Federer. Apropo: sârbul nu a reușit niciun break în primele trei seturi, din care pe două le-a câștigat!

    În setul decisiv, atât Djokovici, cât și Federer au ratat câte o șansă uriașă de a închide meciul. Mai întâi a făcut break sârbul, care, desprins la 4-2, părea scăpat în câștigător (era primul break al setului), dar elvețianul a făcut re-break imediat și setul a intrat în prelungiri.

    Apoi, la 7-7, a făcut break Federer, care, la 8-7 și 40-15, a avut două mingi de meci pe propriul serviciu. Djokovici a revenit însă formidabil, a câștigat patru mingi la rând (pe serviciul-dinamită al elvețianului) și a recuperat break-ul.

    Și s-a ajuns la 12-12, unde noul regulament prevede tie-break-ul decisiv. Djokovici a avut din nou nervii mai tari și a câștigat astfel al 5-lea Wimbledon al său.

    Așadar, învingătorii de la Wimbledon 2019 sunt sârbul Novak Djokovici (la masculin) și românca Simona Halep (la feminin)! Ambele trofee rămân un an în Balcani!

    Duelul celor 3 legende

    Ultimii 15 ani au însemnat o rivalitate nemaipomenită între trei tenismeni de legendă: elvețianul Roger Federer, spaniolul Rafael Nadal și sârbul Novak Djokovici. Împreună au câștigat deja 54 de trofee de Mare Șlem!

    Federer este rege la Wimbledon, Nadal la Roland Garros, iar Djokovici la Australian Open.

    Turnee de Grand Slam câștigate de Roger Federer (38 de ani): 20

    • 8 – Wimbledon
    • 6 – Australian Open
    • 5 – US Open
    • 1 – Roland Garros

    Turnee de Grand Slam câștigate de Rafael Nadal (33 de ani): 18

    • 12 – Roland Garros
    • 3 – US Open
    • 2 – Wimbledon
    • 1 – Australian Open

    Turnee de Grand Slam câștigate de Novak Djokovici (32 de ani): 16

    • 7 – Australian Open
    • 5 – Wimbledon
    • 3 – US Open
    • 1 – Roland Garros

    Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

    CITIȚI ȘI:

    * Eurosport 2 a făcut audiență-record cu Simona Halep. 1.115.000 de români s-au uitat, în medie, la finala de la Wimbledon

    * Vrem un stadion plin de recunoștință pentru Simona! Ce ziceți, domnule Boc?

    * Simona Halep, ai lacrimile mele!

    * Elogiul Serenei: „Nu știu ce aș fi putut face. Simona a jucat la nivelul ei maxim. A jucat incredibil, extraordinar”

    * VIDEO. Dacă doriți să revedeți un meci istoric: Simona Halep – Serena Williams 6-2, 6-2. Îți vine să sari în sus de bucurie și la reluare!

    * Imaginile unei izbânzi colosale: încordarea și fericirea Simonei

    * LIVE: Simona Halep – Serena Williams 6-2, 6-2. Victorie magnifică la Wimbledon!

    * Azi e marea finală de la Wimbledon. Simona Halep are șanse egale cu Roger Federer!

    * Finală de gală la Wimbledon: Simona Halep – Serena Williams. Sâmbătă, de la ora 16.00, în direct pe Eurosport

    * LIVE: Simona Halep – Elina Svitolina 6-1, 6-3. Victorie uriașă la Wimbledon, românca e la a cincea finală din carieră!

    * GLUMA ZILEI. Se cunosc deja trei semifinaliști ai turneului de la Wimbledon de peste 50 de ani!

    * Simona Halep, pentru a doua oară în semifinale la Wimbledon! A 7-a semifinală de Grand Slam din carieră

    * Culoar perfect pentru Simona Halep la Wimbledon. Toate cele 6 favorite din fața sa au fost eliminate!

    * Halep, în sferturi la Wimbledon după ce-a învins-o pe puştoaica-minune a Americii

    * După o victorie de senzație, Simona Halep o înfruntă pe copila-minune a Americii. Cori Gauff are 15 ani și 6 victorii la Wimbledon 2019!

  • Mari surprize la Australian Open! Federer, Kerber, Wozniacki, Şarapova şi Stephens n-au ajuns nici măcar în „sferturi”

    După trei tururi liniştite, în care marii favoriți (cu mici excepții) au avansat pe tablou, optimile de finală a făcut ravagii la Australian Open.

    Cele mai multe surprize au fost pe tabloul feminin, dar cea mai mare a avut loc la masculin. Elvețianul Roger Federer, câştigătorul ediției de anul trecut şi cap de serie numărul 3, a fost eliminat de grecul Stefanos Tsitsipas (nr. 15 ATP), după patru seturi pe muchie de cuțit.

    A fost eliminat şi finalistul de anul trecut, Marin Cilici (nr. 7 ATP), după un thriller în cinci seturi, de spaniolul Roberto Bautista-Agut (nr. 24 ATP).

    La feminin, au părăsit deja competiția tenismenele de pe locurile 2 (Angelique Kerber / Germania), 3 (Caroline Wozniacki / Danemarca) şi 5 (Sloane Stephens / SUA). Din Top 5, au mai rămas în cursă doar Simona Halep (1) şi japoneza Naomi Osaka (4).

    În „optimi” a fost eliminată şi rusoaica Maria Şarapova, cea care în turul 3 o trimisese acasă pe Wozniacki.

    Din „careul de aşi” de anul trecut, doar finalista Simona Halep mai este în cursă. Învingătoarea (Wozniacki) şi cele două semifinaliste (Kerber şi Mertens) au plecat acasă.

    Per total, masculin + feminin, dintre cei patru finalişti de anul trecut, doar Simona Halep mai e în competiție. Ceilalți trei (Federer, Cilici, Wozniacki) au fost eliminați.

    Rezultate feminin („optimi”):

    • Danielle Rose Collins (SUA, 35) – Angelique Kerber (Germania, 2) … 6-0, 6-2
    • Ashleigh Barty (Australia, 15) – Maria Şarapova (Rusia, 30) … 4-6, 6-1, 6-4
    • Anastasia Pavliucenlova (Rusia, 44) – Sloane Stephens (SUA, 5) … 6-7, 6-3, 6-3
    • Petra Kvitova (Cehia, 6) – Amanda Anisimova (SUA, 87) … 6-2, 6-1

    Rezultate masculin („optimi”):

    • Stephanos Tsitsipas (Grecia, 15) – Roger Federer (Elveția, 3) … 6-7, 7-6, 7-5, 7-6
    • Roberto Bautista-Agut (Spania, 24) – Marin Cilici (Croația, 7) … 6-7, 6-3, 6-2, 4-6, 6-4
    • Rafael Nadal (Spania, 2) – Tomas Berdych (Cehia, 57) … 6-0, 6-1, 7-6
    • Frances Tiafoe (SUA, 39) – Grigor Dimitrov (Bulgaria, 21) … 7-5, 7-6, 6-7, 7-5

    Celelalte 8 meciuri din „optimi” (patru la femunin, patru la masculin) se vor disputa mâine. Printre ele, confuntarea „de gradul zero” Simona Halep – Serena Williams (ora 10.00, în direct pe Eurosport).