Etichetă: Robert Turcescu

  • Turcescu are și susținători. Grobianul Dan Tănasă, deputat AUR: „Absolut superb! Bravo, Robert!”

    „Zodia AUR-istă” în care a intrat Robert Turcescu primește zilnic confirmări solide, atât prin activitatea jurnalistică a colonelului-de-presă, cât și prin reacțiile naturale din politică. Turcescu a intrat în zona nefrecventabilă a scenei publice, iar comportamentul său este, tot mai evident, unul de AUR-olac.

    Noua opțiune AUR-istă a lui Robert Turcescu (după ce multă vreme s-a manifestat ca băsist, anti-PSD-ist, jurnalist dedicat democrației și statului de drept) i-a adus și delimitări ferme, precum cea a prestigioasei Societăți Timișoara. Aceasta i-a retras un premiu pe care i-l oferise în 2005.

    Reacția lui Turcescu a fost una de furie și s-a concretizat în câteva postări golănești pe Facebook. Jignirile și insinuările lui la adresa Societății Timișoara au declanșat un potop de critici devastatoare din partea publicului, îndreptate împotriva colonelui-de-presă.

    Au existat însă și solidarizări răzlețe cu Turcescu. De exemplu, i-a sărit în ajutor, absolut previzibil, scandalagiul numărul 1 din AUR, deputatul Dan Tănasă. Acesta a postat două mesaje, la două texte injurioase ale fostului deputat PMP la adresa Societății Timișoara.

    „Absolut superb! Bravo, Robert!”, a scris Dan Tănasă, entuziasmat de faptul că Turcescu l-a „tamponat” pe unul dintre liderii Societății Timișoara, Marcel Tolcea. Turcescu s-a răzbunat pentru umilința de a fi fost trecut în categoria personajelor nefrecventabile, cu care ți-e jenă să te afișezi.

    O nouă postare a lui Turcescu, un nou „wow!” din partea lui Tănasă. Deputatul AUR a simțit nevoia să-l încurajeze pe fostul deputat PMP, când acesta a anunțat – într-un stil calomnios-injurios – că Societatea Timișoara i-a retras premiul din 2005.

    „Nu ai pierdut nimic! Ai arătat lumii unde sunt moștenitorii Securității!”, a scris Dan Tănasă, înjurându-i și el o dată în plus pe „intelectualii civici” ai Banatului.

    Dan Tănasă este un personaj insalubru, care se manifestă ca scandalagiul numărul 3 al Parlamentului, după șeful său George Simion (scandalagiul numărul 1) și fosta sa colegă de partid Diana Iovanovici-Șoșoacă (numărul 2).

    Celebre au rămas strigătele guturale ale lui Dan Tănasă către un deputat USR, Silviu Dehelean, în 2021: „Nu ți-e rușine, mă, măgarule?… Ce, mă, păduche, cum adică vii tu să mă ameninți pe mine?! Că ce, nu înțeleg… Bă, dispari, mă, de aici, tu auzi ce-ți spun? Dispari, mă, de aici! E un păcălici! Băi, îți ordon… îți ordon să dispari din fața mea, tu nu auzi ce-ți zic? Du-te dracu’! Nu mai strica aerul aici, dispari! Îți ordon să faci pași înainte!”.

    În aceeași izbucnire tribală, Dan Tănasă l-a luat în vizor și pe un alt deputat USR, Ionuț Moșteanu: „Dacă te bag în p… mă-tii o să zici că am ceva cu tine! Ești un zero barat! Ești un zero barat! Am acasă, Moșteanule, șosete găurite care-s mai valoroase decât tine. N-ai făcut absolut nimic în viața ta și te-ai trezit deputat! Nu mai vorbi tu de George Simion! Tu, pe lângă George Simion, ești un zero barat. Ești un securist, puți de la o poștă a securism. Ești un nimeni în drum!”.„.

    VIDEO: Turbatul Dan Tănasă

    Pe 7 aprilie 2021, Biroul permanent al Camerei Deputaților l-a sancționat pe Dan Tănasă cu avertisment scris, care include și pierderea dreptului de a mai vorbi și acționa în calitate de parlamentar timp de 3 luni. Sancțiunea a fost decisă ca urmare a insultelor și amenințărilor proferate de acesta la adresa USR-iștilor Silviu Dehelean și Ionuț Moșteanu.

    Acest personaj grobian, Dan Tănasă, este noul aplaudac al lui Robert Turcescu. De altfel, amândoi au chefuit împreună la nunta propagandistică a președintelui AUR, George Simion.

    Manelism de ghiolban: nevasta aruncată în disputa cu Societatea Timișoara!

    Prăbușirea abisală a lui Robert Turcescu capătă manifestări tot mai diverse. Furios că Societatea Timișoara l-a plasat în categoria personajelor compromise, nefrecventabile, colonelul-de-presă și-a scos pe tarabă și soția (a treia, în ordone cronologică).

    Turcescu a făcut o postare penibilă, de meltean absolut, cu un text decupat din zona manelelor: „Frumoasa (mea soție) și bestia. Să mă ierte Societatea Timișoara, atât s-a putut”.

    Ceva de genul: băi, ăștia de la Societatea Timișoara, voi n-aveți nevastă ca a mea, sâc-sâc!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Colonelul Turcescu reacționează printr-o diversiune după ce Societatea Timișoara i-a retras premiul acordat în 2005

    * „Cârtițele” AUR din presă: Ciutacu, Turcescu, Dan Diaconescu. Cei trei au participat la paranghelia propagandistică a lui George Simion, susținută grețos de RTV

    * Promovat de B1 TV, „nuntașul” Turcescu lovește din start: doar invitați AUR-isto-PSD-iști, cu „nuntașul” Palada în frunte! Publicul e oripilat: „Locul tău e la RTV. «AUR» scrie pe fruntea ta!”

    * GRIGORE CARTIANU: Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

    * Cazul Blue Air: dezastrul provocat de tandemul PSD-UDMR din Guvernul Ciucă. Legătura dintre poprirea conturilor, oprirea zborurilor, politicieni și beneficiara directă a haosului, firma maghiară Wizz Air

    * VIDEO. Rusia cere agresiv ieșirea României din UE, prin gura lui Șoșoacă: „De când suntem în UE, ne-am distrus! RoExit!”

    * „Este absolut revoltător că directoarea liceului «Lazăr» propune ca model elevilor un golan de cea mai joasă speță, incult și scandalagiu, pe George Simion”

    * Gândacii din gura lui Simion și greierii din capul lui Daea – despre un „fake” din galeria propagandei RoExit

    * VIDEO. Polițiști și interlopi terorizează Giarmata de doi ani cu chefuri nocturne în care muzica bubuie în tot cartierul. Sutele de reclamații rămân nesoluționate

    * PSD-istul Adrian Țuțuianu este noul secretar general adjunct al Guvernului! În 2017 acuza multinaționalele că au scos oamenii la protestele anticorupție, acum este promovat de regimul Iohannis-PSD

    * În 10 luni de guvernare PSD-PNL, pensiile speciale au crescut în medie cu 438 de lei, iar cele obișnuite cu 3 lei, anunță Cătălin Drulă (USR)

    * „Putin va fi judecat ca Miloșevici sau executat ca Ceaușescu”. O spune un rus, nu un ucrainean

    * Ce înseamnă „lumea rusă”, noua doctrină de politică externă a Rusiei? Armand Goșu: „Conform definiției lor, și o țară din Africa sau un cartier din New York pot fi lumea rusă”

    * Un senator putinist și-a persecutat fiica de 25 de ani pentru că s-a opus invaziei din Ucraina. Fata a fugit din Rusia în Georgia

    * „A căzut” de la fereastră și directorul LukOil, oligarhul Maganov, care criticase deschis invadarea Ucrainei

  • Promovat de B1 TV, „nuntașul” Turcescu lovește din start: doar invitați PSD-iști, cu Palada în frunte! Publicul e oripilat: „Ți-ai primit răsplata pentru participarea la nuntă?”

    Colonelul-de-presă Robert Turcescu a făcut un anunț plin de entuziasm: de luni, 5 septembrie, odată cu grila de toamnă a postului B1 TV, va realiza în fiecare seară, de luni până joi, emisiunea „Sub semnul întrebării” în intervalul 21.00 – 23.00. Altfel spus, a fost promovat în prime time. În ultimele luni, de când a revenit la B1, fostul deputat PMP a prestat după-amiază, la o oră de audiență mai slabă.

    Noua vedetă a propagandei AUR, Robert Turcescu se va produce pe ecranul B1 TV într-un interval pe care, până nu demult, îl acopereau Tudor Mușat și Silviu Mănăstire. Mai întâi a plecat Mănăstire, iar de-acum va fi redus Mușat la o singură oră de emisie, de la 20.00 la 21.00, pentru a i se face loc lui Turcescu.

    Turcescu își strigă triumful de culise de la B1 printr-un anunț arogant pe Facebook, în care care doar nu pronunță numele lui Tudor Mușat, profesionistul decent și responsabil căruia i-a luat o oră de emisie.

    Și pentru a fi clar care sunt valorile pe care le va promova Turcescu în prime time-ul B1 TV, Colonelul ni se dezvăluie în toată splendoarea lui: luni, în prima emisiune din noua grilă, îi va avea invitați pe Bogdan Teodorescu, Mirel Palada și Ciprian Purice. Un jurnalist-sociolog inteligent, dar compromis din concubinajul cu Ponta & PSD, un alt „sociolog” grobian și penal (ba chiar și condamnat), plus un tiriplici din corul propagandei ruse.

    Dar Turcescu face cunoscute și numele invitaților săi de la Evz.ro: condamnatul Dan Andronic și anarhistul anti-occidental Cristian Terheș. O completare firească a distribuției de la B1!

    Anunțul lui Turcescu a fost urmat de sute de mesaje devastatoare la adresa acestuia. Vă puteți delecta cu toate pe pagina lui de Facebook, aici e doar o selecție. Grăbiți-vă, să nu le șteargă Colonelul!

    Anunțul lui Robert Turcescu

    „Gata, prieteni, e oficial: am preluat realizarea principalei emisiuni din prime-time pe B1 TV! Ne vedem, așadar, luni – joi, de la 21.00, în talk-show-ul «Sub semnul întrebării».

    Daaaar, ne vedem luni – joi de la 12.00 și pe canalul de YouTube Evz-Capital, în podcastul EVZ-Play.

    Trei ore live, zilnic. Ca în prima tinerețe.

    Ne vedem luni, 5 septembrie, cu Chris Terheș și Dan Andronic la EVZ-Play și cu Bogdan Teodorescu, Mirel Palada și Ciprian Purice pe B1 TV.”

    Mesajele cititorilor, la anunțul lui Turcescu

    „Ți-a dat Simion serviciu. Și un loc pe listă la parlamentare?!”

    * „Ați primit-o cadou la nunta d-lui Simion?”

    * „Te scufunzi mai rău, mai adânc. Încearcă să numeri până la 8. Daaaaa! Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara.”

    * „Asta înseamnă să te pui bine cu Simion – ți-a dat serviciu! Și un loc pe listă la parlamentare?!”

    * „Iar ai luat, mă, rucsacul ăla cu pietre la spinare? Data viitoare la ce oră te mai deconspiri, că «Soneria» Matei nu mai are emisiune?!”

    * „Se leagă toate perfect. Bobby Păunescu, păpușat de familia kaghebistă din spate, finanțează AUR. Turcescu și toată gașca de acoperiți din presă sunt parașutați la nunta electorală a lui Simion. Pe 2 octombrie, AUR anunță mari proteste, B1 devine tribuna AUR-iștilor și asa mai departe. Un scenariu conceput în laboratoarele FSB-iste, scenariu în care Turcescu își primește rublele binemeritate.”

    * „Ți-ai primit răsplata de la Bobby pentru participarea la nuntă?”

    * „Te-ai distrus când ai fost la nunta lui Simion.”

    „Bravoooo!!! Ți-ai dat examenul cu nunta lui Simion!!!”

    * „O să te urmărim ca și până acum: cât mai puțin spre deloc. O centuristă are mai mult caracter decât tine!”

    * „S-a preacurvit, ca politician, apoi acoperit, descoperit, a făcut pact cu «dracul îmbrăcat nemțește».”

    * „L-ați invitat și pe bătăușul din platouri! Bun, așa!”

    * „Toți securiștii, toți pușcăriașii dau lecții la fraieri la diverse TV. Sictir, sifonarule!”

    • „Cred că la majoritatea prietenilor pe care-i ai pe Facebook le e cam silă de tine. Să-ți fie rușine!”

    * „Bravo, Robert, pentru emisiunea de ieri cu Tavi Hoandră și Comaroni. Belea! Dumnezeu pe pământ!!!”

    * „L-ai săpat și pe Tudor Mușat…”

    * „Bravoooo!!! Ți-ai dat examenul cu nunta lui Simion!!!”

    * „Nici dacă-l aduci pe tata de pe lumea cealaltă, tot nu mă interesează emisiunea ta! Ești o dezamăgire, omule!”

    „Mișto invitați! Urmează Dragnea, Ponta, Iliescu, Năstase…”

    * „Wow! Deci tu, amice, ai un tupeu fără margini, om fără coloană vertebrală, fără pic de simț al penibilului. Păi, tu ar trebui să te ascunzi, să stai în peșteră, nu să vii să te lauzi că o să fii din nou în prime time pe TV. Tu, Robert, ești o specie de lichea cu un tupeu nebun, care se bazează mereu pe trăsătură primordiala a poporului român, și anume că UITĂM REPEDE. Voiam doar să-ți spun că cei care mai au un neuron funcțional văd cine și ce ești tu cu adevărat, un impostor securist dovedit chiar de tine, tot în prime time și tot la B1. Te pup!”

    * „Mișto invitați! Urmează Dragnea, Ponta, Iliescu, Năstase…”

    * „Vezi să nu uiți de Simion, că și el te-a chemat la nuntă…”

    * „Ați numărat câte posturi TV au mai rămas cu adevărat pro-occidentale și câte sunt invadate de mafia pro-rusă, care manipulează la greu în favoarea Rusiei?! Turcescu e un trepăduș al rușilor care se vrea subtil. E evident că suntem invadați de agenții rușilor!!! Mârșăvie pe față! Rușine, Robert Turcescu!!! Ne vine greață când te vedem pe ecran.”

    * „Te vezi cu dracu’, nu cu mine!”

    „O să se prelingă pe ecran numai rusofili, AUR-iști, conspirationiști și trumpiști”

    * „Bine că știu, să nu mă uit. Oricum, pentru mine, B1 a fost distrus chiar de tine. Ai arătat pe față adevărata realitate a programelor.”

    * „Nu mai e ca în prima tinerețe. Acum știm cine ești și ce poți!”

    * „Turnători, securiști, pușcăriași… Succes cu manipularea!”

    * „Oare chiar nu are cine să-ți explice cât de penibil ești? Dacă personal ai pierdut mare parte din simțul rațiunii, asta nu este o scuză!!!”

    * „Apreciem foarte mulți că ne anunți unde să NU ne uităm.”

    * „O veste extrem de proastă. În locul emisiunii lui Tudor Mușat, un jurnalist extrem de franc și echilibrat, o să se prelingă pe ecran, la ore de maximă audiență, numai rusofili, AUR-iști, conspirationiști și trumpiști.”

    * „Ne povestiți și de la nunta de AUR?”

    * „Să nu uiți să-l chemi și pe Simion ginerică!”

    * „Bun. Noi ne uităm la «Bună, România!» și la ora 21.00 părăsim B1 TV.”

    „Locul tău e la România TV. «AUR» scrie pe fruntea ta!”

    * „Te vezi singur. Regret după Tudor Mușat. Bine că știm să evităm B1 TV. Dacă reușești să le faci vânt și celor de la «Bună, România!», B1 TV va fi la fel ca RTV și A3 și Irealitatea Plus. Tot o mână de nemernici ne-au adus rușii pe cap, așa vor să facă și ăștia acum.”

    * „O să ai cam 2.000 de AUR-iști care se mai uită la tine.”

    * „Locul tău e la România TV!”

    * „Și eu zic «gata!». Gata cu B1!”

    * „De ce tolerează statul român aceste tribune de propagandă rusă deșănțată?”

    „«AUR» scrie pe fruntea ta!”

    * „Marș, mă, la HAUR! Dacă tu o să mai apari la B1 TV, eu o să șterg acest post TV din grila de canale TV.”

    * „Ce poziție vei avea pe listele AUR în 2024?”

    „A apus vremea muschetarilor, începe era măciucarilor!”

    * „Să te urmărească AUR-iștii!”

    * „În prima emisiune, invitații sunt prietenii de la nuntă.”

    * „A apus vremea muschetarilor, începe era măciucarilor! Doar «dacii liberi» au să vă soarbă din priviri!”

    * „Deja nu mai exiști!”

    * „Se mai uită dracu’… HAUR-iștii o să fie în delir.”

    * „Încă un motiv să șterg canalul ăsta.”

    * „Misiune – promovarea HAUR. Am avut altă impresie, dar m-am înșelat.”

    * „Va fi frumos, ca pe Măciuca.”

    * „Numai invitați de top. Să abordați teme grele! Să nu ne mai lăsați în beznă! Să vină și Mirel Curea!”

    * „Wow! Ce de grade și gradați! Sunteți toți de la aceeași armă?!”

    „De ce nu mergeți la prietenul Ciutacu? Că vă înțelegeți bine cu PSD-iștii…”

    * „Vezi, Turcescule, că Palada a învățat karate la Bioterra, și s-ar putea să se lase din nou cu ridicol fix la tine în studio! Nu cred, totuși, că va reuși ceva să depășească poza aia magnifică cu tine și celelalte patru dejecții de la Măciuca.”

    * „Te crezi important, dar ești o nulitate, HAUR-itule!”

    * „De ce nu mergeți la «Punctul culminant» cu prietenul Ciutacu? Că vă înțelegeți bine cu PSD-iștii…”

    * „Poate avem noroc și se redeschide și OTV-ul…”

    * „Nu te mai urmăresc de-ai fi ultima și singura emisiune TV. Ești o dezamăgire.”

    * „Văleu, Turcescule, da’ alte dihănii n-ai mai găsit să inviți? Terheș și Palada? Da’ ce, a mai rămas ceva șpriț de băut de la nunta lui Gigel Simion? Vezi, să nu-l mai lași pe Mirel să se urce matrafoxat la volan, că apoi o să beți șprițul printre gratii!”

    * „Încă un mincinos pe sticlă, bine ca știm orele, să nu ne uităm.”

    * „Încet-încet, o să fie numai securiști la TV.”

    * „Și marți îl inviți pe șeful tău SIEmion.”

    „Nu-mi iese din minte scena cu Sorina Matei și ranița cu pietre”

    * „Pare sub semnul întrebării această schimbare. B1 TV nu are nevoie de oameni verticali, onești, ci doar de slugi, mafioți, tupeiști… Nu-mi iese din minte scena cu Sorina Matei și ranița cu pietre. Se uită prea ușor.”

    * „Licheaua deconspirată.”

    * „Unde puteai și tu să apari, colonele, dacă nu labe unu tv?”

    * „Un om de «AUR»!”

    * „Cu toată stima, nu pot să-ți spun decât «hai sictir, jegosule!».”

    * „E bine că știu ce să evit. Mulțumesc pentru anunț!”

    * „Ai dat bine din coate, Turcescule!”

    „Ți-ai invitat toți pesedeii pe care-i înjurai când erai în PMP”

    * „Mergi pe nișă HAUR de-acum, încă e papa bun de pe urma neșcoliților și degrab’ înjurătorilor.”

    * „După ce am văzut fotografiile de la nunta cu pricina, nu doar că nu mai vreau să vă văd, nu vreau nici să vă aud, nici postul care v-a alocat timp pentru emisiune nu vreau să-l mai urmăresc și nici pagina dumneavoastră de Facebook nu vreau s-o mai văd. Să fiți sănătos!”

    * „Ți-ai invitat toți pesedeii pe care-i înjurai când erai în PMP. Rușine!”

    * „Să se mai uite Satana la tine și la acest post devenit mizer!”

    * „Nici 3% din ăia care te urmăreau în prima tinerețe nu se mai uită la tine. Dar ai o șansă: să se uite HAUR-iștii, după desantul de la circul numit nuntă. #Măciuca, bă!”

    *”Emisiunea e a ta, telecomanda e a mea! B1 – radiat!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Colonelul Turcescu reacționează printr-o diversiune după ce Societatea Timișoara i-a retras premiul acordat în 2005

    * „Cârtițele” AUR din presă: Ciutacu, Turcescu, Dan Diaconescu. Cei trei au participat la paranghelia propagandistică a lui George Simion, susținută grețos de RTV

    * GRIGORE CARTIANU: Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

    * „Săgețile” Rusiei s-au întâlnit la Măciuca: extremistul Simion a fost cununat religios de anarhistul Teodosie, „tămâiați” de propagandistul Ciutacu

    * Gândacii din gura lui Simion și greierii din capul lui Daea – despre un „fake” din galeria propagandei RoExit

    * În 10 luni de guvernare PSD-PNL, pensiile speciale au crescut în medie cu 438 de lei, iar cele obișnuite cu 3 lei, anunță Cătălin Drulă (USR)

    * „Dinastia Piedone”: PSD ar susține beizadeaua primarului pușcăriaș să-i ia locul acestuia în fruntea Sectorului 5! Tatăl și fiul sunt, de fapt, pionii oligarhului Dan Voiculescu

    * Istoricul Armand Goșu: „Politic și administrativ, suntem undeva în fundul Evului Mediu. Vin occidentalii la noi cu sacii de bani și ne bat la ușă, «Hai, modernizați-vă!», și senzația e că elita politică românească nu e acasă“

    * Un senator putinist și-a persecutat fiica de 25 de ani pentru că s-a opus invaziei din Ucraina. Fata a fugit din Rusia în Georgia

    * Șoc în Caucaz: Kadîrov anunță că va fi debarcat de la conducerea Ceceniei! „Timpul meu a venit, până nu mă vor izgoni. Sunt deja bătrân”

    * Translatorul lui Gorbaciov: „A murit șocat și năucit, devastat emoțional și psihologic” de războiul pornit de Putin în Ucraina

    * „A căzut” de la fereastră și directorul LukOil, oligarhul Maganov, care criticase deschis invadarea Ucrainei

  • „Nuntașule” Turcescu, după ce te-ai autodefinit „un ins care mințea”, orice vorbă a ta nu mai are nicio valoare! Nu uita cine te-a făcut colonel…

    Ai sărit ca ars, Colonele, după ce Societatea Timișoara – pe care, spre rușinea ta, ai numit-o „un ONG din Timișoara” – ți-a retras un premiu acordat în urmă cu 17 ani pentru „vina de a fi mers la o nuntă!” Așa consideri tu, antrenat în ticăloșie și diversiune. Dar motivul e mult mai profund, iar tu, nuntașule, te faci că nu-l înțelegi. Nu-i nimic, îl înțelegem noi, cei care nu purtăm în spate rucsaci plini cu pietre și nu facem propagandă putinistă.

    Acel „ONG din Timișoara”, dacă nu știi, este o asociație înființată de un grup de intelectuali timișoreni, participanți la Revoluția din decembrie 1989. La conducerea ei se află Florian Mihalcea, unul dintre inițiatorii celebrei „Proclamații de la Timișoara”. El a militat de altfel pentru adoptarea legii lustrației.

    De la atâta „șpriț”, servit în cadrul „feeric” de la Măciuca, omiți însă aspectele cu adevărat importante ale societății românești. Ține cont de un lucru: fără acei „ONG-iști”, așa cum îi persiflezi cu nesimțire, poate ai fi adunat și-n prezent frunze de dud pentru creșterea viermilor de mătase.

    Ți-e gândul în continuare la nunta extremistului Simion, instrumentată din umbră de „patronul” său, fugarul „sârb” Sebastian Ghiță. Cauți să-ți găsești un alibi, dar nu ține. Spui așa: „Noaptea minții, dar să zicem că sminteala nu ține cont de calendar și nici de faptul că poți avea amici fără să le împărtășești opțiunile politice sau de altă natură”.

    Ce vrăjeală! Cine te mai crede, Turcescule? Orice vorbă de-a ta nu mai valorează nici cât o ceapă degerată. Mai ții minte cum, în 2012, negai cu vehemență că ai grad de locotenent-colonel în rezervă în armata română? Cum ai conceput o scrisoare către ministrul de atunci al MApN, Corneliu Dobrițoiu, pe care-l somai să ia măsuri urgente în vederea îndreptării „calomniei”?

    Ba chiar ai avertizat că, dacă nu se va rezolva situația, îi vei da în judecată pe cei din MApN! Asta, fiindcă „această situație îmi generează în momentul de față grave prejudicii de imagine prin inducerea în conștiința opiniei publice a unei false identități publice”.

    Și tot din „pixul” tău aflam atunci că nu ai satisfăcut stagiul militar și că nu ai solicitat niciodată să fii încorporat. În realitate, îți era teamă să nu-ți pierzi „mălaiul” primit de la B1 TV și, odată cu el, emisiunea „Sub semnul întrebării”.

    Te-ai prezentat în mod ironic în fața telespectatorilor într-o mantie portocalie și cu o pălărie pe cap, încercând să-i iei peste picior pe cei care te-au făcut membru PDL și „colonel” în Armata română.

    Dar, la doi ani distanță, ce să vezi?! Tot tu, Turcescule, ai recunoscut că ai fost ipocrit, ba chiar mincinos de-a binelea, în 2012. Că, practic, erai locotenent-colonel cu buna ta știință și că, pe deasupra, ai mai și încasat bani de la stat de pe urma acestui grad, obținut cu maximă impostură – fără să fi satisfăcut stagiul militar! Ai atașat în acest sens și acte doveditoare. Ce mai, ți-ai dat în vileag statutul de pungaș.

    Ziceai, Turcescule, așa: „Eram în fața voastră un nimeni, un ins care mințea”; „Mi-am dat seama că e necinstit față de Dumnezeu, de mine, de familia mea, de voi toți. Nu pot să vă mai mint, indiferent ce m-ar costa asta”; „Am trecut prin clipe chinuitoare, în momentul acela mă dădeam de ceasul morții pentru că nu mai puteam să vin să discutăm de ofițerul acoperit”.

    Și-acum, după alți 8 ani, ștergând cu buretele „isprăvile” tale de odinioară, te dai iarăși „neprihănit”. Acoperitule! Vorbești despre participarea ta la nunți de politruci, inclusiv extremiști/anarhiști/anti-occidentali/pro-ruși, cu o nonșalanță revoltătoare: „Am fost, de fapt, la nunțile unor OAMENI care m-au invitat la un eveniment important din viața lor. Și m-am bucurat cu ei. De a doua zi ne-am reluat disputele politice, profesionale sau ideologice, dacă a fost cazul”.

    În cazul tău, nu-i chiar așa. Datorită acelor „oameni” ai supt ani de zile de la „țâța” Armatei, până să te fi detonat, speriat că vei fi deconspirat. Tot cumetrii de pe la nunțile alea te-au propulsat până la gradul de locotenent-colonel în 2010. Sau l-ai „uitat” pe generalul Oprea-„Izmană”, care te-a lăsat la vatră fără o zi de armată?!

    Deci, „nunțile” la care ai mers în colindă s-au soldat cu beneficii, Turcescule! Ai fost și colonel, ai fost și candidat la Primăria Generală a Capitalei, și deputat în Parlamentul României, fără să ai vreun merit ori performanțe care să te recomande. Doar combinații subterane…

    De aia te-ai dus probabil și la Măciuca: doar-doar o ieși ceva pentru campania din 2024! O dregătorie, un mandat, ceva… Evident, unul AUR-it, că doar nu te-ai dus la nunta Scufiței Roșii!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Colonelul Turcescu reacționează printr-o diversiune după ce Societatea Timișoara i-a retras premiul din 2005

    * „Cârtițele” AUR din presă: Ciutacu, Turcescu, Dan Diaconescu. Cei trei au participat la paranghelia propagandistică a lui George Simion, susținută grețos de RTV

    * „Săgețile” Rusiei s-au întâlnit la Măciuca: extremistul Simion a fost cununat religios de anarhistul Teodosie, „tămâiați” de propagandistul Ciutacu

    * Gândacii din gura lui Simion și greierii din capul lui Daea – despre un „fake” din galeria propagandei RoExit

    * În 10 luni de guvernare PSD-PNL, pensiile speciale au crescut în medie cu 438 de lei, iar cele obișnuite cu 3 lei, anunță Cătălin Drulă (USR)

    * „Dinastia Piedone”: PSD ar susține beizadeaua primarului pușcăriaș să-i ia locul acestuia în fruntea Sectorului 5! Tatăl și fiul sunt, de fapt, pionii oligarhului Dan Voiculescu

    * Istoricul Armand Goșu: „Politic și administrativ, suntem undeva în fundul Evului Mediu. Vin occidentalii la noi cu sacii de bani și ne bat la ușă, «Hai, modernizați-vă!», și senzația e că elita politică românească nu e acasă“

    * Translatorul lui Gorbaciov: „A murit șocat și năucit, devastat emoțional și psihologic” de războiul pornit de Putin în Ucraina

    * Sfârșitul fără glorie al comandantului putinist Akbolatov: „A murit alergând ca o găină cu capul rupt”

    * „A căzut” de la fereastră și directorul LukOil, oligarhul Maganov, care criticase deschis invadarea Ucrainei

  • Colonelul Turcescu reacționează printr-o diversiune după ce Societatea Timișoara i-a retras premiul din 2005

    Colonelul-de-presă Robert Turcescu a reacționat printr-o diversiune murdară după ce Societatea Timișoara i-a retras un premiu pe care i-l acordase în 2005. Ex-deputatul PMP se face că nu înțelege argumentele implacabile ale respectabilei organizații din Banat, pe care încearcă s-o persifleze, numind-o „un ONG din Timișoara”.

    Arătat cu degetul de Societatea Timișoara pentru poziţiile sale „tot mai apropiate de ideologia AUR” și de „simpatii pentru un lider extremist”, Turcescu prinde acuzațiile din zbor și le trimite înapoi, ca pe un scuipat.

    Într-o diversiune de joasă speță, el prezintă Societatea Timișoara ca fiind un pericol fatal pentru democrația din România! Or, organizația din Banat, formată și condusă de oameni respectabili, apără democrația de 32 de ani și jumătate. Ea este cea care în primăvara anului 1990 a lansat celebra „Proclamație de la Timișoara”, care a dat fiori camarilei comuniste a lui Ion Iliescu.

    Societatea Timișoara și-a păstrat nealterate principiile până în prezent. În schimb, Robert Turcescu a involuat îngrozitor, de la jurnalistul de referință care era premiat în 2005 până la „șoșocarul” de azi, răspândacul tezelor propagandei ruse, anti-occidentale.

    Colonelul dă cu pietre după cei care i-au penalizat asocierile dubioase. Pietre din rucsacul ăla din spate, pe care nici până azi nu i l-a evaluat un „drept judecător”…

    Textul diversionist al lui Robert Turcescu

    „Un ONG din Timișoara mi-a retras un premiu acordat prin 2005 (!!!), deci acum vreo 17 ani (!!!), pentru vina de a fi mers la o nuntă! La nunta unui cetățean român, azi președinte al unui partid parlamentar, pe care îl știu cam din vremea în care îmi dădea acel ONG respectivul premiu. Noaptea minții, dar să zicem că sminteala nu ține cont de calendar și nici de faptul că poți avea amici fără să le împărtășești opțiunile politice sau de altă natură.

    Am fost și la nunți de pesediști, și la nunta unor jurnaliști de la trusturi concurente, și la nunta unora care mai apoi au făcut pușcărie, și la nunta unor sorosiști, neo-marxiști. Am fost, de fapt, la nunțile unor OAMENI care m-au invitat la un eveniment important din viața lor. Și m-am bucurat cu ei. De a doua zi ne-am reluat disputele politice, profesionale sau ideologice, dacă a fost cazul. Nu i-am considerat însă niciodată SUBOAMENI, pentru că istoria ne învață că de la astfel de categorisiri/împărțiri/divizări s-au născut tragedii cumplite.

    ONG-ul de la Timișoara pare însă să nu știe lecțiile istoriei. Faptul că îmi retrag mie acel premiu e insignifiant: nu l-am râvnit, nu l-am cerut, l-am primit prin poștă acum 17 ani in biroul de la București, via Timișoara, iar dacă-mi apare prin vreun CV e pentru că am acasă un sertar plin cu diplome și cu premii primite în ultimii 30 de ani pe care, la un moment dat, le-am înșirat din politețe în fișa mea biografică.

    Dar semnalul pe care-l transmit ei în societatea românească e grav, e mai mult decât «cine nu e cu noi, e împotriva noastră»: e semnalul că de azi înainte va trebui să treceți pe o listă neagră toate cunoștințele, toți amicii care au devenit indezirabili pentru adepții «lumii noi» și ai «corectitudinii politice». Despărțiți-vă, eventual prin luări de poziție publice, de toți amicii, cunoștințele sau chiar prietenii care sunt pe lista neagră a ONG-urilor de tipul celui de Timișoara! Dacă nevasta votează cu cine nu trebuie, divorțați acum, cât mai aveți timp! Ardeți cărțile scrise de autori care au avut sau au simpatii neconforme cu Minunata Lume Nouă! Și, mai ales, aveți grijă la ce nuntă/botez/cununie civilă sau chiar înmormântare mergeți! Mie mi-au retras un premiu de acum 17 ani, asta e pistol cu apă, dar pentru voi nu se știe ce urmează…”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Asocierea cu AUR costă! Societatea Timişoara îi retrage „nuntașului” Robert Turcescu premiul acordat în urmă cu 17 ani

    * „Cârtițele” AUR din presă: Ciutacu, Turcescu, Dan Diaconescu. Cei trei au participat la paranghelia propagandistică a lui George Simion, susținută grețos de RTV

    * „Săgețile” Rusiei s-au întâlnit la Măciuca: extremistul Simion a fost cununat religios de anarhistul Teodosie, „tămâiați” de propagandistul Ciutacu

    * Gândacii din gura lui Simion și greierii din capul lui Daea – despre un „fake” din galeria propagandei RoExit

    * În 10 luni de guvernare PSD-PNL, pensiile speciale au crescut în medie cu 438 de lei, iar cele obișnuite cu 3 lei, anunță Cătălin Drulă (USR)

    * Istoricul Armand Goșu: „Politic și administrativ, suntem undeva în fundul Evului Mediu. Vin occidentalii la noi cu sacii de bani și ne bat la ușă, «Hai, modernizați-vă!», și senzația e că elita politică românească nu e acasă“

    * A murit Mihail Gorbaciov, ultimul președinte al URSS, care a contribuit decisiv la încheierea Războiului Rece. Avea 91 de ani

    * Rusia termină stocurile de rachete de înaltă precizie: mai are doar 20% din sistemele Iskander și 45% din cele Kalibr. Din cauza crizei, folosește acum sistemele antiaeriene S-300 pentru a ataca ținte la sol

    * „A căzut” de la fereastră și directorul LukOil, oligarhul Maganov, care criticase deschis invadarea Ucrainei

    * Hagi face instrucție cu „europenele”: 3-1 cu CFR Cluj, 3-1 și cu FCSB, în numai trei zile! Farul Constanța e pe primul loc

  • Asocierea cu AUR costă! Societatea Timişoara îi retrage „nuntașului” Robert Turcescu premiul acordat în urmă cu 17 ani

    Societatea Timişoara a anunţat, joi seară, că-i retrage „colonelului” Robert Turcescu, jurnalist sub acoperire, premiul ”Alexandra Indrieş”, acordat în anul 2005. Decizia a fost luată după ce Turcescu, care în prezent prestează pentru Evz.ro și B1 TV, a participat la nunta liderului AUR, extremistul George Simion, şi în urma „poziţiilor tot mai apropiate de ideologia AUR”.

    Membrii Societăţii Timişoara îşi arată dezamăgirea că Robert Turcescu şi-a exprimat „simpatii pentru un lider extremist”. Ei spun că „un asemenea comportament inacceptabil se adaugă stuporii create de autodenunţul său din 2014, rămas într-o toxică ambiguitate, că este ofiţer acoperit”.

    Autorii deciziei, anunțată printr-un comunicat, îl somează pe Turcescu „să facă fireasca modificare în CV-ul său, pentru a nu induce, din nou, în eroare persoane care chiar cred în valorile democraţiei”.

    Comunicatul Societății Timișoara

    „Societatea Timişoara a luat act cu îngrijorare şi mâhnire de poziţiile tot mai apropiate de ideologia AUR ale domnului Robert Turcescu, laureat al premiului «Alexandra Indrieş» în anul 2005.

    Participarea domnului Turcescu la nunta liderului AUR a fost un neaşteptat şi dezamăgitor prilej de a constata că domnul Turcescu şi-a exprimat, implicit şi explicit, simpatii pentru un lider extremist şi o formaţiune politică extremistă, aflaţi la antipodul valorilor promovate de Societatea Timişoara.

    Un asemenea comportament, inacceptabil pentru noi, se adaugă stuporii create de autodenunţul său din 2014, rămas într-o toxică ambiguitate, că este ofiţer acoperit.

    Ţinând cont de toate acestea, Societatea Timişoara anunţă că îi retrage premiul «Alexandra Indrieş» domnului Robert Turcescu şi îl somează să facă fireasca modificare în CV-ul său. Pentru a nu induce, din nou, în eroare persoane care chiar cred în valorile democraţiei.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Cârtițele” AUR din presă: Ciutacu, Turcescu, Dan Diaconescu. Cei trei au participat la paranghelia propagandistică a lui George Simion, susținută grețos de RTV

    * „Săgețile” Rusiei s-au întâlnit la Măciuca: extremistul Simion a fost cununat religios de anarhistul Teodosie, „tămâiați” de propagandistul Ciutacu

    * Gândacii din gura lui Simion și greierii din capul lui Daea – despre un „fake” din galeria propagandei RoExit

    * În 10 luni de guvernare PSD-PNL, pensiile speciale au crescut în medie cu 438 de lei, iar cele obișnuite cu 3 lei, anunță Cătălin Drulă (USR)

    * Istoricul Armand Goșu: „Politic și administrativ, suntem undeva în fundul Evului Mediu. Vin occidentalii la noi cu sacii de bani și ne bat la ușă, «Hai, modernizați-vă!», și senzația e că elita politică românească nu e acasă“

    * Ruptură brutală între Liviu Dragnea și Codrin Ștefănescu! „Am spălat de păcate un mic monstru. Am greșit. I-am iertat toate mizeriile pe care mi le-a făcut de-a lungul anilor”

    * A murit Mihail Gorbaciov, ultimul președinte al URSS, care a contribuit decisiv la încheierea Războiului Rece. Avea 91 de ani

    * Rusia termină stocurile de rachete de înaltă precizie: mai are doar 20% din sistemele Iskander și 45% din cele Kalibr. Din cauza crizei, folosește acum sistemele antiaeriene S-300 pentru a ataca ținte la sol

    * „A căzut” de la fereastră și directorul LukOil, oligarhul Maganov, care criticase deschis invadarea Ucrainei

    * Hagi face instrucție cu „europenele”: 3-1 cu CFR Cluj, 3-1 și cu FCSB, în numai trei zile! Farul Constanța e pe primul loc

  • „Cârtițele” AUR-iste din presă: Victor Ciutacu, Robert Turcescu, Dan Diaconescu. Cei trei au participat la paranghelia propagandistică a lui George Simion, susținută grețos de RTV

    Paranghelie mediatică la nunta deputatului George Simion, care are loc în acest weekend în comuna Măciuca, județul Vâlcea. Mai mulți jurnaliști compromiși sau controversați au ținut să fie prezenți la nunta propagandistică a liderului AUR. Tonul l-a dat Robert Turcescu (ofițer acoperit auto-„detonat” în direct), care a și postat pe Facebook, cu mândrie, mai multe fotografii alături de doi condamnați penal (Dan Diaconescu, Mirel Palada), de o trompetă putinistă (Victor Ciutacu, fost înalt dregător în Guvernul Năstase) și de un anarhist anti-occidental (mirele George Simion).

    Fotografiile publicate de Robert Turcescu au fost realizate la resortul de lux Forest Retreat & Spa din comuna Măciuca, unde o noapte de cazare costă 700 de lei (peste 140 de euro).

    Primul care a intrat în scenă, vineri, a fost Dan Diaconescu, fostul patron al televiziunii OTV (între timp închisă) și fondator al partidului PP-DD (între timp dizolvat). Diaconescu s-a prezentat ca „martor” (printre mulții nași) la nunta lui Simion. Cei doi au făcut un fel de ștafetă: electoratul lui Dan Diaconescu, din 2012, se regăsește acum masiv în AUR (după ce se închegase în PUNR-ul lui Ceontea/Gavra și în PRM-ul lui C. V. Tudor). Dan Diaconescu a fost condamnat penal, în 2015, la 5 ani și 6 luni de închisoare pentru șantajarea unui primar. În prezent este eliberat condiționat, având interdicție de a activa în mass-media.

    Dan Diaconescu – Robert Turcescu, la Măciuca

    Apoi „s-a produs” Robert Turcescu, unul dintre puținii jurnaliști milionari (în euro) din România. Acesta a șocat în 2014 când, într-o emisiune la B1 TV, (unde era angajat), a declarat în direct că a fost ofițer acoperit, cu gradul de locotenent-colonel. Asta nu l-a oprit să ajungă ulterior consilier general la Primăria Capitalei și deputat, sub steagul PMP (partidul lui Traian Băsescu). Cariera lui politică a luat sfârșit în 2020, după mai multe eșecuri electorale. Turcescu a revenit în presă, la Evz.ro (deținut de condamnatul penal Dan Andronic) și apoi la B1 TV. În ultima vreme s-a remarcat prin ura față de USR și prin apropierea de gruparea rusofilă AUR-Simion-Șoșoacă, colportând teorii pe placul Moscovei.

    Palada – Diaconescu – Turcescu – Ciutacu, la Măciuca

    Pe Victor Ciutacu l-a băgat în cadru România TV, televiziunea de propagandă care-i plătește regește prostituția mediatică. Ciutacu a avut câteva intervenții de la Măciuca, în cadrul cărora s-a manifestat ca un agent de propagandă al AUR și al lui George Simion. Ciutacu a fost angajat, cu o funcție importantă, în Guvernul Năstase (2000-2004). La RTV, Ciutacu e angajatul fugarului penal Sebastian Ghiță. Lăcomia și-a exersat-o nu doar în relația cu banii murdari ai lui Ghiță (mare „căpușă” bugetară), ci și când a apelat la o locuință socială a Primăriei Capitalei, de care a ținut cu dinții și când s-a mutat într-un penthouse de 330 de metri pătrați.

    Ciutacu – Turcescu, la Măciuca

    De la Măciuca n-a lipsit Mirel Palada, fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, individ condamnat penal la 6 luni de închisoare cu suspendare și la plata unor daune morale de 5.000 de euro după ce l-a lovit cu pumnii, în pauza de publicitate a unei emisiuni la B1 TV, pe Mihai Goţiu, senator USR, în 2017.

    Palada – Turcescu, la Măciuca

    „Gazda” George Simion este președintele partidului naționalist-extremist AUR, care urmărește o agendă pro-rusă, anti-occidentală, cu accente anarhiste. Simion s-a remarcat ca lider de galerie pe stadioanele de fotbal, unde a produs numeroase momente tensionate și încăierări cu jandarmii. Prin AUR, George Simion a introdus în Parlament mai multe personaje penale, unele cu condamnări definitive. În prezent, Simion are interdicție de a intra în Republica Moldova, până în 2023. La Măciuca, el s-a îmbrăcat în stilul lui Corneliu Zelea Codreanu, liderul fascist al Mișcării Legionare din anii ’30. De altfel, George Simion l-a luat ca model pe Zelea Codreanu și în privința organizării unei nunți la care să partyicipe „tot poporul”.

    George și Ilinca Simion, la Măciuca

    La Măciuca au ajuns, sâmbătă, și vuvuzelele Adriana Bahmuțeanu și Codruța Cerva, anarhiste promovate intens de RTV în timpul pandemiei de Covid-19, dar și agitatoare pro-ruse după invadarea Ucrainei de către trupele Moscovei.

    Efortul propagandistic pro-AUR la care s-au înhămat Robert Turcescu, Victor Ciutacu, Dan Diaconescu și Mirel Palada a fost dublat de reporterii de teren care, îmbrăcați în costume populare (ie, maramă, ițari etc.) – așa cum le-a cerut Simion -, i-au ridicat ode grețoase „marelui apărător al tradițiilor românești” în fața influențelor occidentale.

    Slujba de la cununia religioasă, în biserica de lemn improvizată la Măciuca, a fost oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, vocea numărul 1 a Moscovei în Biserica Ortodoxă Română.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Nunta lui George Simion – amestec de erezie și populism ieftin

    * Cum au ajuns Nicu Covaci și Phoenix să cânte la nunta extremistului George Simion: „Am auzit că sunt 10.000 de oameni”

    * Gândacii din gura lui Simion și greierii din capul lui Daea – despre un „fake” din galeria propagandei RoExit

    * Ruptură brutală între Liviu Dragnea și Codrin Ștefănescu! „Am spălat de păcate un mic monstru. Am greșit. I-am iertat toate mizeriile pe care mi le-a făcut de-a lungul anilor”

    * „Segmente prietenoase ale elitei”, aproape exclusiv din PSD, sunt sub controlul Chinei, care vizează să-și sporească „influența malignă” în România, atrage atenția un important think-tank

    * „Daria Dughina e victima propriilor idei și a propriului tată”, care „de 30 de ani predică ură, violență, extremism” / „Pe Daria a ucis-o tocmai doctrina tatălui ei”

    * Ipoteză-șoc în cazul „asasinei” Dariei Dughina. „Rușii au forțat-o să vină la Moscova, fără a-i spune adevăratul scop. A intrat sub camerele de supraveghere pregătite dinainte”

    * Teribila poveste a zorilor zilei de 24 februarie. Zelenski e trezit de ministrul de Interne: „A început invazia!”. Șeful Cancelariei lui Putin îl sună pe omologul său de la Kiev: „Predați-vă!”. Iermak îl înjură pe rus și-i închide telefonul

    * VIDEO. Principalul propagandist al lui Putin recunoaște, în premieră, că Rusia are mari probleme cu producția de armament și cu mobilizarea populației

    * Trei fotbaliști ex-iugoslavi pun România în vitrina cupelor europene: CFR Cluj și FCSB în grupe, U Craiova eliminată la penalty-uri după ce conducea în prelungiri

  • Spatele tare al Colonelului Turcescu. De la „rucsacul cu pietre” la sacii cu vinete

    Spatele tare al Colonelului Turcescu. De la „rucsacul cu pietre” la sacii cu vinete

    La 7 ani după ce a simulat coborârea din propria-i spinare a rucsacului de ofițer acoperit (cel plin cu pietre grele) al unui serviciu nenumit, colonelul-impostor Robert Turcescu (ridicat în grad deși n-a făcut armata) anunță națiunea că s-a cocoșat din nou. De data asta, sub greutatea a doi saci cu vinete!

    Între o poză cu un PSD-ist strângător de semnături anti-Clotilde și un share dat postării unui alt PSD-ist (vasilcoi de rit olguțo-vasilescian), Colonelul Turcescu și-a găsit timp și pentru treburi gospodărești. Nu-l prea prinde postura de truditor cu cârca, dar o exersează, în speranța că va scăpa, în sfârșit, de valul de critici pe care i l-a adus, în ultima vreme, înregimentarea sa în propaganda PSD-isto-AUR-istă, recte androniciano-curistă (Andronic-Curea, să nu existe confuzii).

    Versiunea umanizată a Colonelului Turcescu e strepezită și arată precum în acest autoportret lipsit de talent: „Prieteni, nu știu ce lock-down mai vine, dar eu sunt pregătit: am adus de la țară doi saci cu vinete si o zi întreagă am copt la ele, le-am curățat, le-am scurs bine-bine și le-am pus în punguțe să se odihnească până spre iarnă într-un mare și acum plin sertar de congelator! Nu cred să existe pe lumea asta un gust mai bun decât cel al salatei de vinete coapte frecate cu ulei de floarea soarelui presat la rece, atinse de un cățel de usturoi și pudrate cu ceapă de apă tocată fin! Pofta bună și vouă!”.

    Duios! Îl locul rucsacului plin cu pietre la care promitea că renunță (fără vreo dovadă că a și făcut-o), Turcescu și-a urcat în cârcă doi saci cu vinete. Ar fi o schimbare de bun augur, dar neașteptata PSD-izare a fostului „jurnalist de dreapta” descrie o altă realitate: cei doi saci cu vinete au fost cocoțați deasupra rucsacului cu pietre, care, chiar și la 7 ani de la „marea mărturisire”, refuză să coboare.

    Are spate tare domnu’ Colonel! Nu e de colea să porți pe umeri, simultan, conținutul unui „mare și acum plin sertar de congelator” și pe cel al unui micuț, dar vioi sertar de serviciu secret.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

    * Adio, Radu Moraru! Să fii iubit… de medici, că ai mare nevoie! Gânduri la despărțirea de Nașul TV

    * Caz grav la Timișoara: pacienți fals vaccinați ajung în stare critică la spital. Unii medici de familie eliberează certificate false pentru o șpagă de 300 de euro

    * Un gorjean de 37 de ani, suspect de infecție cu Covid-19, a murit după ce a refuzat testarea și internarea. Nu credea în existența virusului

    * CNA somează televiziunea lui Pandele pentru propaganda anti-vaccinare a lui Mădălin Ionescu. „Ținta emisiunilor a fost discreditarea vaccinului”

    * Agenția SUA pentru Medicamente: „Nu tratați Covid-19 cu ivermectină! Nu sunteți cai! Nu sunteți vaci!”. „Dr. Becali” și „dr. Șoșoacă” spuneau exact pe dos

    * Suceveanca Ermina, care refuză să plece din Afganistan, face propagandă pro-talibani, critică Occidentul și jignește presa internațională: „jurnalism înfometat”! Și părinții ei din România și-au pierdut încrederea în judecata ei

    * VIDEO. Ultimele clipe din viața comediantului afgan mitraliat și decapitat de talibani pentru că a făcut glume pe seama lor. A continuat să râdă de ei până în ultima clipă

    * Scrisoarea a treia de la talibani: „I-ai ajutat pe americani, ești condamnat la moarte!”. Jihadiștii au mințit în privința „iertării generale”

    * Baronul Oprișan s-a însurat cu fosta sa secretară, pe care a făcut-o directoare la CJ Vrancea. Familia tradițională PSD-istă: el 56 de ani, ea 37, împreună au trei copii din căsătorii anterioare

    * A murit o mare sportivă: Ileana Gyulai Drîmbă Ienei, soția lui Emeric Ienei. A fost campioană mondială și dublă medaliată olimpică

  • Robert Turcescu către cei care o susțin pe Clotilde Armand: „Asta e democrație, tembelilor? Hai, acum liber la înjurat, că doar asta știți!”

    Colonelul Robert Turcescu îi jignește pe românii care o susțin pe primărița Sectorului 1, Clotilde Armand. Într-o postare de câteva rânduri, fostul deputat PMP îi numește pe aceștia „tembeli”.

    După miezul nopții de marți spre miercuri, colonelul Turcescu a scris pe pagina sa de Facebook: „Dacă vă opriți, așa, preț de câteva secunde măcar, din exercitiul de admirație continuă pentru madam Clotilde, n-aveți, mă, un fior când vedeți imaginile cu toți neisprăviții ăia care umblau prin sacii cu voturi? Asta e democrație, tembelilor? Erau voturile noastre, n-avea voie NIMENI să se atingă de ele decât în urma unei anchete sau a unui ordin judecătoresc! Asta e democrație, tembelilor?”.

    Dincolo de felul în care jignește publicul care nu gândește ca el, colonelul Turcescu – acum încadrat la Evz.ro, în „garnizoana” infractorului Dan Andronic și a interlopoidului Mirel Curea – scrie un text diversionist, tendențios, cu evidentă rea-credință.

    El prezumă că:

    1. „Toți neisprăviții ăia care umblau prin sacii cu voturi” făceau un lucru ilegal. Nicio instanță n-a demonstrat așa ceva. Poate că, sub supravegherea președintelui Biroului Electoral al Sectorului 1 – un procuror! -, oamenii aceia făceau verificări perfect legale. E o variantă la care colonelul Turcescu nu s-a gândit, pentru că gândirea sa se confundă, acum, cu cea a lui Gâdea (Antena 3) și a lui Ciutacu (RTV).

    2. „Toți neisprăviții ăia care umblau prin sacii cu voturi” erau oamenii lui Clotilde Armand. Nicio dovadă în acest sens, dar ce mai contează?

    3. „Erau voturile noastre, n-avea voie NIMENI să se atingă de ele decât în urma unei anchete sau a unui ordin judecătoresc!” Perfect fals. Verificări ale proceselor-verbale, pentru a se corecta eventuale „erori materiale” și a se „închide cifrele”, pot fi decise și de șeful Biroului Electoral, nu trebuie așteptată „o anchetă” sau „un ordin judecătoresc”. Așa spune legea, dar ce mai contează legea pentru un fost deputat?

    Colonelul Turcescu face aceste afirmații, jignitoare și diversioniste, la patru zile după ce, hrănindu-se cu minciunile propagandei A3-RTV, dădea ca sigură prezența lui Clotilde Armand printre „toți neisprăviții ăia care umblau prin sacii cu voturi”. 

    Între timp, Antena 3 a bătut în retragere, recunoscând că persoana indicată cu săgeată nu era Clotilde Armand, dar colonelul Turcescu n-a făcut nicio rectificare. Și-a luat, se pare, o porție prea mare de popcorn…

    Pe 4 august, colonelul Turcescu se mândrea: „Am semnat pentru organizarea referendumului de demitere a madamei Armand din fruntea Primăriei S1”. Poza atașată îl arăta semnând bucuros pe lista gospodărită de PSD-istul Alexandru Petrescu, fost ministru și actual deputat.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

    * VIDEO. Sfaturile interlope ale lui Mirel Curea (EVZ) pentru eliminarea lui Mălin Bot: „Îl provoci și îl bați de se cacă pe el”. Dan Andronic și Robert Turcescu se hlizesc

    * VIDEO. Mălin Bot s-a dus peste Mirel Curea, în bârlogul acestuia. Marele „dirijor de interlopi” a devenit „pisicuțul de pe gard”!

    * Pe 10 august, la 10 zile după ce a fost hăituită la restaurant, soția lui Dan Barna a năcut un băiat de nota 10

    * Prietenia cu Eros Ramazzotti i-a fost fatală lui Dragoș Săvulescu. Fosta soție a cântărețului italian a făcut gafa decisivă. Și fugarul român a luat o decizie sinucigașă

    * VIDEO. Antena 3 și RTV s-au înecat în minciuni. Au „teleportat-o” pe Clotilde Armand în sala cu voturi, „confundând-o” cu o altă femeie!

    * VIDEO. Șoșoacă, scelerată: „Dacă îndrăznește cineva să pună mâna pe noi, să ne vaccineze, va muri!”

    * A fost arestat un om al lui Dan Voiculescu, fost deputat al lui Tăriceanu! Își șantaja fostul asociat să-i cedeze un iaz

    * China a fost depășită de SUA în ultima zi a Olimpiadei! Propaganda chineză nu mai poate clama superioritatea comunismului asupra democrației

    * Oroare în Pakistan: fiica unui diplomat a fost decapitată de fiul unor bogătași, în casa acestora dintr-un cartier exclusivist al capitalei Islamabad

  • Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

    Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

    N-am crezut că Robert Turcescu poate fi capabil de a produce un amestec atât de scârbos de minciună, grosolănie, mitocănie, vulgaritate, abjecție și ticăloșie. Dar este! Rucsacul din spate, celebrul rucsac plin cu pietre securiste, l-a cocoșat rău de tot. I-a gârbovit caracterul până la a-l duce la nivelul lui Mirel Curea, în hohotele de râs ale lui Dan Andronic.

    Ca și în cazul lui Radu Moraru, m-au tot avertizat prietenii (unii, cunoscuți comuni; destui dintre ei, ziariști) să iau distanță de Robert Turcescu. Și asta nu de azi, de ieri, ci de mai mulți ani, de pe vremea când din carcasa Turcescului nu răsărise Colonelul. Dar le-am spus: ei, lasă, că nu-i chiar așa; nimeni nu e perfect, iar Robert face multe lucruri bune în televiziune.

    Și făcea. Emisiunile sale de la Realitatea TV și, ulterior, B1 TV chiar au contat în bătălia cu hidra PSD-istă și cu monstrul USL-ist ai unor ani grei. Că a lucrat la Vîntu sau la Oancea, Robert Turcescu a găsit calea spre publicul de dreapta, preluând ștafeta de la Radu Moraru și pierzând-o ulterior în favoarea lui Rareș Bogdan, care se rebrenduia și venea puternic pe turnantă.

    L-am tratat cu indulgență și după celebra scenă a „mărturisirii”, din 21 septembrie 2014. Ne-a spus că a fost un soi de securist, ofițer acoperit al unui serviciu pe care nu l-a numit nici până azi. S-a văitat că a dus în spate un rucsac greu, plin cu pietre, dar ne-a luat martori și la fericirea lui de a se „elibera” de „o astfel de povară, cu care nu mai pot trăi”. Și a așteptat să fie judecat „cu dreaptă măsură” de „un drept judecător”, dotat cu „har”.

    De ce nu l-am pus în carantină morală la momentul respectiv? Pentru că am și eu o slăbiciune: nu mă pot rupe ușor de oameni alături de care am luptat, pe aceeași baricadă – cea a Dreptății, Adevărului, Binelui Public -, atâta amar de vreme. Zecile, poate sutele de emisiuni comune nu se puteau șterge cu buretele. Iar uitându-mă în spate, nu vedeam un ticălos, ci un jurnalist plasat, totuși, de partea Binelui.

    Oancea cel rău și Robert cel bun. Și, în spate, rânjetul lui Ponta

    De exemplu, nu puteam să uit cum îmi povestea că trecuse peste presiunile patronului său, Sorin Oancea, de a nu mă mai invita în emisiunea lui, de la B1 TV, presiuni venite de mai sus, de la prim-ministrul acelor vremuri ticăloase, Victor Ponta. Și că într-o dimineață de luni m-a sunat, cătrănit, să-mi spună că a primit ultimatum: ori mă elimină dintre invitați, ori rămâne fără emisiune la B1 TV! Șantaj în toată regula.

    Robert părea tentat să renunțe – „Nu pot accepta așa ceva, e prea mult!” -, dar l-am sfătuit să meargă mai departe, pentru că e important ca măcar vocea lui să mai fie auzită, în contextul unei bătălii crunte pentru salvarea democrației în România. Pe atunci, bau-baul era Ponta, dar de după colț se ițea mustața ambițioasă a secretarului general Dragnea. Uneltele erau aceleași cu care Dragnea avea să dea atacul decisiv, nu peste multă vreme: Ciordache, Nicolicea, Șerban Nicolae, Codrin Ștefănescu…

    Toate acestea m-au făcut să nu-l reneg atunci când toată lumea îl hulea: Colonele, colonele…! Mi-am propus, totuși, să mă uit mai atent la el, să-i urmăresc evoluția publică (gazetărească sau de altă natură), să observ eventuale puncte de infelxiune.

    Cu aceste gânduri l-am primit în emisiunea pe care o realizam atunci la Nașul TV, cu aceste gânduri am participat și ca invitat în emisiunea pe care el însuși a realizat-o o vreme la Nașul TV, la scurt timp după ce zicea că se retrage din presă.

    Iar cât am fost colegi, Robert Turcescu mi s-a părut a fi același. Omul e OK, mi-am zis, indiferent de rucsacii pe care-i duce în spate sau de care se eliberează.

    „Kleine weisse Friedenstaube”

    Ne-am bucurat împreună de victoria lui Iohannis sau, și mai mult, de înfrângerea lui Ponta, în noiembrie 2014. Era și victoria noastră, pentru că amândoi ne loviserăm de ticăloșia lui Ponta. Am produs, împreună cu Radu Moraru, o emisiune memorabilă, în care eu am cântat, cu vocea-mi dogită – cu care speriam fetele din corul școlii -, „Kleine weisse Friedenstaube” („Mic porumbel alb al păcii” – atât mai știam pe dinafară de la orele de germană din școala generală, de pe la începutul anilor ’80!), Turcescu a cântat la chitară, Moraru nu mai știu ce-a făcut, cert este că ne-am dat în stambă.

    Tot pe atunci, ne-am prezentat în fața publicului în formula „Cei trei muschetari”. A fost ideea ta – mai ții minte, Colonele? Atâta doar că tu ziceai „Cei trei mușchetari”, iar eu ți-am explicat că se spune „Cei trei muschetari”, pentru că vine de la „muschetă” (armă de foc din Evul Mediu), nu de la „mușchi”.

    Tot tu ai rezolvat și cu studioul în care am făcut pozele, în costumele acelea care ne cam strângeau și cu cizmele până la genunchi.

    Și acum, arc peste timp: același Turcescu, în altă formulă de „muschetari”! Alături de Dan Andronic (condamnat definitiv la 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, dar și judecat în alte dosare) și de Mirel Curea (asociatul infractorilor de tot felul, el însuși cu certe calități de interlop).

    Îți place, Colonele? Asta ți-a fost evoluția în ultimii 6-7 ani, în care ai bifat și un mandat de deputat, plus mai multe tentative eșuate de a te mai alege în felurite dregătorii? Te simți bine în mlaștina asta, Colonele? Chiar nu te doare un pic stomacul? Înseamnă că ai stomacul tare, Colonele! Un stomac pavat cu bolovanii ăia din rucsac.

    Uită-te cu atenție la poza asta, Colonele! Poate atunci, în direct, nu ți-ai dat seama: nu doar că te-ai asociat cu doi indivizi nefrecventabili, cu două fundături ale presei, dar ai ajuns exact ca ei! Dacă ți-ar mai fi rămas o fărâmă de umanitate, n-ai fi rânjit cu poftă la schemele de anihilare fizică a unui confrate jurnalist, Mălin Bot, prezentate în detaliu de Curea și susținute șmecherește de Andronic!

    Nu e convingătoare poza? Atunci, mai uită-te o dată peste toată emisiunea, e a voastră, cu voi, despre voi.

    Prima supărare a lui Robert Turcescu

    Dar să mai plonjăm oleacă în trecut.

    Primul semnal că e ceva în neregulă cu tine, Colonele, a fost anul trecut, când m-ai apostrofat furios că am îndrăznit să scriu, en passant, că „experimentul Turcescu – deputat de Constanța” a fost un eșec. Atât. Într-o învârtoșare paranoică, ai avansat chiar teoria că „ăia cu ștampila” de la PMP – partidul din care făceai parte – m-au pus să scriu de rău despre tine. Ți-am explicat prietenește că bați câmpii, dar viermușii trădării lucrau deja în creierul tău.

    Apoi ai trecut la nivelul următor: o boare de șantaj. Mi-ai spus că va veni vremea ca publicul să afle „adevărata față a moralistului Cartianu”. Concret: că vei da tu în vileag, cândva, contractul pe care l-ai văzut pe masa lui Eugen Tomac sau pe undeva, pe la imprimantă, între PMP și firma care administrează site-ul Ziaristii.com. Te-am rugat să-l publici chiar atunci, fără întârziere, pentru că nu e nimic secret. E un contract ca orice contract de promovare electorală, în campania electorală. Oficial, legal, depus – conform legii – la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

    Ba ți-am mai spus ceva: că site-ul Ziaristii.com a avut și va avea contracte de promovare electorală cu mai multe partide. Cu aproape toate partidele relevante – fie la centru, fie în diferite județe, mai ales pentru alegerile locale sau cele parlamentare (ultimele, organizate pe circumscripții județene). În spatele fiecărui banner sau interviu publicitar, marcat ca atare, se află un contract de publicitate. N-am văzut încă un site, un ziar, o televiziune sau un post de radio care să ofere publicitate electorală cu titlu gratuit! Cred că nici nu ar fi legal.

    Și mai e ceva: pentru ca relația dintre un produs media și un partid sau un candidat să fie onestă, prețul publicității trebuie să fie prețul comercial al pieței. De exemplu: dacă vând 1.000 de afișări cu un euro la Vodafone sau la Raiffeisen Bank, exact același preț îl aplic și oricărui partid sau candidat. Iar aceste contracte – care înseamnă strict o prestare de servicu comercial, așa cum vinzi sau cumperi pepeni – nu poate influența activitatea mea ca jurnalist. Această prestație o poate judeca doar publicul, care-mi poate fi alături (dacă mă simte OK) sau mă poate părăsi (dacă-l dezamăgesc). Iar la capitolul „public dezamăgit”, cred că tu ai o problemă, Colonele, nu eu!

    Tu știi toate lucrurile astea, Colonele, pentru că ai făcut bani mulți din publicitate. De vreo câteva zeci sau sute de ori mai mulți decât mine, pentru că ești mai priceput să faci bani. Eu m-am concentrat să fac presă. De partea comercială mă ocup printre picături, cât să pot achita facturile lunare, pentru ca site-ul să meargă mai departe, cu peste două milioane de vizualizări și aproape un milion de cititori unici pe lună, dar și cu speranța că voi reuși să-l dezvolt.

    Lucrez la asta, Colonele, și nu trebuie să fii invidios: te vor ajuta și pe tine Curea și Andronic să faci audiență bună, în combinație financiar-editorială cu infractorii patriei! De unde-ți plătesc ei salariul (căci nu ești o ieftinătură – bravo ție!), te las pe tine să descoperi. S-ar putea să ajungi la niște genți cu bani plimbate de colo-colo și pomenite prin felurite dosare penale, mai mari decât volumele lui Balzac.

    Șoșocănirea lui Turcescu

    Al doilea semnal al dereglării tale, Colonele, mi-a venit pe la sfârșitul lui februarie, la Realitatea TV, în emisiunea lui Bogdan Muzgoci. Trecuseră câteva zile de la ciocnirea mea cu senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă, mitomana anarhistă care încerca să arunce asupra mea niște lături vomitate pe Facebook de dragul tău patron Dan Andronic. Ți se încheiase mandatul de parlamentar de vreo două luni, dar tocmai te angajaseră Andronic și Curea la EVZ.

    Ai fost de vreo trei ori mitocan în emisiunea aceea, dar m-am făcut că nu observ. Și știi de ce? Pentru că nu-mi făcea bine o nouă răfuială televizată, la câteva zile după cea cu Șoșoacă. Pentru public ar fi fost prea mult. Ți-am spus doar că te-ai așezat pe scaunul lui Șoșoacă și că discursul, limbajul, gândirea și manierele tale încep să semene cu ale ei. De altfel, ai apărat-o cu o înverșunare care te califică deja pentru un viitor mandat de parlamentar șoșocaro-AUR-ist. Sau ministru, cine știe.

    Atunci mă întrebam ce naiba te-a apucat. Am înțeles abia acum, după infama voastră emisiune de joia trecută, în formula Curea – Turcescu – Andronic. Ai aplicat tactica descrisă de idolul tău Mirel Curea pentru Mălin Bot: „Se provoacă elegant, ca să facă ei primul gest de agresiune și după aia bătuți măr, în legitimă apărare. (…) Te duci zâmbind către el – că poate să mai aibă și pe alții care filmează – și îi spui și îi faci niște chestii care să n-apară pe filmare, care-l scot din minți pe respectivul, îl enervează, te pocnește, ești în legitimă apărare și îl bați de se cacă pe el. Așa se procedează”.

    Sigur că nu putea fi vorba de bătaie fizică în studio (stai liniștit, niciodată nu mi-am folosit deprinderile dobândite în tinerețe la coasă, la sapă, la zidărie ori tăind lemne cu securea la pădure!), dar și o încăierare verbală poate urma traseul descris de Curea: provocat, scos din minți și apoi bătur măr, în legitimă apărare, să se cace pe el…

    Asta ai încercat, Colonele? Chiar atât de mult te-au înrâurit Curea și Andronic? Păcat, altădată aveai mentori ceva mai frecventabili…

    „Dragă Grigore, să mă pupi în cur!”

    Și a venit ziua de vineri, 6 august, când ai coborât pe fundul haznalei în care, fără să-ți dai seama, te-ai cufundat în ultima vreme. Ai scris pe Facebook o porcărie de care s-ar rușina și Giovanni Becali, poate chiar și Șoșoacă (deși șoriciul e gros acolo).

    Dar mai întâi mi-ai trimis un mesaj, prin WhatsApp:

    Regret, dragă Colonele, nu cunosc acest sport! Poate matale să te fi antrenat oleacă, obținând niscaiva privilegii politice prin acest procedeu…

    În fine, să nu ne împiedicăm în mărunțișuri.

    Ai scris pe Facebook, Colonele, o mizerie care te califică să faci parte din galeria marilor virtuozi ai cocinei publice. Pentru mine, ești al șaptelea. Cronologic: Vadim Tudor – Giovanni Becali – Mirel Curea – Dan Andronic – Radu Moraru – Diana Șoșoacă – Robert Turcescu.

    Ce vă unește pe ce cei 7? Ura cu care mă înjurați, limbajul spurcat și minciunile scuipate cu voluptate. Minciuni grele, scârboase.

    Nu voi reproduce textul tău vomitiv; trebuie să-mi menajez, totuși, cititorii. Cei care au stomacul tare îl pot citi pe pagina ta de Facebook, adică AICI. Am datoria să emit un avertisment: ATENȚIE: Limbaj și minciuni care vă pot destabiliza emoțional!

    Voi extrage, totuși, câteva minciuni, pentru a le demonta și a-ți expune caracterul, Colonele.

    Creștineasca milă a Turcescului

    „… pe care acum niște ani l-am cules din flegmele în care îl aruncaseră toți și l-am adus în emisiuni de televiziune că mi-era milă de el” – despre mine era vorba.

    Râd și curcile de tine, Colonele! Ura ți-a întunecat mințile, frustrarea ți-a afectat judecata! Îți amintești cam cu ce mă ocupam eu când mă invitai tu, ani de zile, la emisiunile tale (bune, de altfel, că altfel nu veneam)? Te ajut eu: prim redactor-șef adjunct la „Evenimentul zilei” (4 ani), redactor-șef sau director editorial la „Adevărul” (5 ani), realizator de emisiune la Nașul TV (7 ani)… Și mai publicam și niște cărți de mare succes, vândute în zeci de mii sau chiar sute de mii de exemplare (fiecare!)…

    Apropo, așa făceai tu invitațiile la emisiune – „de milă”?! Ți-a mai fost „milă” de cineva sau eu am fost singurul care a beneficiat de un asemenea privilegiu? Nu cumva ți-a fost milă de emisiunea ta, de credibilitatea și de ratingul ei? Altfel spus, nu cumva ți-a fost milă de banii tăi, care depindeau de rating? Așadar, de cine ți-a fost milă, Colonele?

    Și când mi te plângeai că te prigonește Oancea, la B1 TV, tot de mila mea o făceai?

    Și când ai plecat de la B1 TV, cu sacul de pietre la picioare, și ai venit la Nașul TV, tot de mila mea ai venit?

    Și când mi-ai propus să las naibii presa și să candidez pentru funcția de primar al Sectorului 6, din partea PMP, tot de milă ai făcut-o? (Tu erai candidat la Primăria Capitalei, voiai să facem echipă).

    Da’ milos mai erai, Colonele! Iar în mare ta milă, îmi mulțumeai în aprilie 2016 astfel:

    „Cum de își permite Cartianu să deschidă gura?!”

    Turcescu: „Scrie un articol insinuant, sub pseudonim, în care amestecă numele meu cu PSD, pe motiv că am semnat listele pentru organizarea referendumului de demitere a madamei Armand. Dincolo de faptul că aș semna aceste liste indiferent cine strânge semnăturile, pentru că avem un primar catastrofal la Sectorul 1, stau și mă minunez cum de își permite Cartianu să deschidă gura pe marginea unor astfel de subiecte!”

    Hopa! Ce-avem noi aici?

    În primul rând, fac precizarea că am pus eu virgulele și diacriticele, din respect pentru cititori. Colonelul, ocupat să plimbe de colo-colo rucsacul cu pietre, n-a avut timp să-și desăvârșească gramatica. Sau poate că a fost ocupat să facă bani…

    1. Nu este un articol insinuant, ci unul cât se poate de direct. Vă puteți convinge citindu-l aici: Robert Turcescu a semnat din nou! De data asta, alături de PSD și AUR, pentru demiterea primăriței Clotilde Armand. Furtună anti-Turcescu pe pagina lui Turcescu.

    2. Nu este nici măcar un articol comentat, ci unul informativ, construit pe baza postării de pe pagina lui Robert Turcescu, în care acesta se mândrea (lăuda) – AICI – că a semnat pentru demiterea primăriței Clotilde Armand de la Sectorul 1.

    3. Articolul nu este scris de mine, ci de un colaborator al site-ului. Eu l-am editat și i-am șlefuit titlul, inclusiv introducând ironia cu „a semnat din nou” (după ce semnase și cu nu-se-știe-ce serviciu, ca ofițer acoperit). Dacă aș fi scris eu textul, l-aș fi semnat cu numele meu.

    4. Nu eu „amestec” numele Colonelului cu PSD, ci el singur și-l amestecă, participând la o campanie mediatică și la una politico-administrativă declanșate de PSD. Însăși lista pe care a semnat Turcescu era plimbată de un PSD-ist, chiar și pixul era PSD-ist!

    5. „Stau și mă minunez cum de își permite Cartianu să deschidă gura…” – asta era, Colonele: nu suporți să se scrie nimic despre tine! Ești Sfântul Graal, ești moaștele Cuviosului Vîntu, ești anafura Prea Interlopitului Curea! Ca deputat, te-a deranjat o notiță de două rânduri. Ca mercenar, te destabilizează un articol benign. Ești prea sensibil, Colonele! Sper să nu te ia SMURD-ul când citești „nuvela” asta, mai lungă decât o zi de post! Mergi la farmacie, fă-ți provizii, că m-a apucat pofta de scris!

    Dacă ești Colonel, ești tare!

    Dar unei scribăreli abjecte îi stă bine cu niște minciuni grosolane, așa că Robert Turcescu comite imprudența să scrie: „Numai PMP i-a dat niște zeci de mii de euro!”.

    Colonele, pentru asta ar trebui să te dau în judecată. Aș câștiga singur, fără avocat, chiar dacă tu ți-ai angaja 100 de avocați (ți-o da și PSD-u’ sau AUR-u’ vreo doi-trei, că prea le faci jocul!).

    Nu, Colonele, contractele mele cu PMP, două la număr, pentru două campanii electorale distincte, în doi ani diferiți (2019-2020), n-au fost de zeci de mii de euro, ci de cel puțin 10 de ori mai puțini! Le poți consulta la Autoritatea Electorală permanentă (AEP), acolo se declară toate. Ba mai mult: poți consulta toate contractele tuturor instituțiilor de presă cu toate partidele! Și știi de ce sunt la AEP, Colonele? Pentru că aceasta e calea legală, așa scrie la lege, așa se face publicitatea electorală! Sau ți-ai dori să se revină la campaniile finațate cu bani negri, din vremurile în care ți-ai făcut tu avere?!

    Întrebare: de ce ai mințit, Colonele? Ești în stare să-ți editeze postarea, pentru a face loc, totuși, adevărului? Sau o lași așa, oferindu-mi ocazia unui proces în care să mă distrez cu tine?!

    În privința cărților „cărate cu portbagajul și cu geamanatanul prin toată Europa și prin America”, îți spun doar atât: am făcut și-am să mai fac! Doar să treacă pandemia asta, că tare mult m-a încurcat… Dacă te consideri capabil să scrii o carte citibilă și să ajungi cu ea la sufletul oamenilor, îți explic ce trebuie să faci ca să poți vinde cărți oriunde pe planetă, în deplină legalitate. Slavă Domnului că am o contabilă bună, care cunoaște legile țării și mă ajută să închid perfect fiecare an fiscal, fără să am parte de vreo penalitate! Apropo: plătesc lunar impozit pe venit și pe profit, plus nelipsita TVA.

    Așadar, de ce minți, Colonele? Îți place ce ți-au transmis românii pe pagina ta de Facebook? Te-au răcorit miile de mesaje din ultimele zile? Trebuie să recunoști că te iubește poporul. Dacă ești Colonel, ești tare!

    Contorsiuni periculoase cu Radu Moraru

    „El, care a ajuns să-l scuipe pe Radu Moraru, care e nașul copiilor lui, doar pentru că Moraru nu a mai avut de unde să-l plătească la un moment dat”.

    O salvă de minciuni în mai puțin de două rânduri.

    1. Nu-l „scuip” pe Radu Moraru, ci scriu despre derapajele sale periculoase, de natură clinică. Scriu despre escrocheriile sale, despre oamenii înșelați de el (sau ar trebui să tac?!), despre prăbușirea sa în teorii conspiraționiste, despre campaniile otrăvite pe care le face („Nu mergeți la vot!”, „Nu purtați mască!”, „Nu vă vaccinați!”), despre retorica sa anarhistă cu irizații rusești, despre tribuna pe care le-o oferă unor ticăloși, corupți, interlopi sau rătăciți, despre pirueta politică pe care a făcut-o (devenind un șoșocar înflăcărat, un fan AUR, chiar și PSD-ul a început să-i placă, doar PNL, USR-PLUS și PMP îi put rău de tot), despre înjurăturile groase pe care le-a adus unor magistrați precum Laura Codruța Kovesi, Augustin Lazăr sau Cristi Danileț. Despre astea și despre multe altele scriu eu, Colonele. Dar tu… mi se pare mie sau ai început să calci pe urmele lui Radu Moraru?!

    2. Nu, Colonele, de Radu Moraru nu m-am despărțit (în octombrie 2019) pentru că „nu a avut de unde să mă plătească”, ci pentru că m-a înjurat în direct, la Nașul TV (eu nu eram în studio), când am scris, pe site-ul Ziaristii.com, că el nu se numără printre candidații acceptați de Biroul Electoral Central (BEC) la alegerile prezidențiale din 2019. Radu Moraru spune și acum că a fost candidat, ba chiar că e adevăratul președinte al României. Te însoțești cu el, Colonele? Inclusiv la balamuc? Apropo: când am renunțat la colaborarea cu Nașul TV, aveam deja vreo trei ani de când Radu Moraru nu-mi mai plătea niciun ban pentru realizarea emisiunii „Cronica de noapte”. Am făcut muncă voluntară, ca o formă de respect pentru public.

    De fapt, și tu, și Radu Moraru mi-ați sărit la jugulară din același motiv, Colonele: mi-am permis să scriu câte un articol care nu e pe placul vostru. Fără jigniri, fără injurii și, mai ales, fără minciuni. Dar și fără aprobarea voastră prealabilă. Or, asta e sfârșitul lumii!

    Colonele, ți-am mai găsit o asemănare cu Radu Moraru. Nu doar că amândoi înjurați vârtos PNL și USR-PLUS, investind în PSD și AUR. Și tu, și el aplicați aceeași tehnică securistă: amestecați mai multe minciuni grosolane cu câteva adevăruri banale, în speranța că totul va părea adevărat. Rețeta: 30% adevăr, 70% minciună. Tu măcar ai școală, Colonele. Dar Radu Moraru? El zice că n-a acceptat să fie nici măcar General, tu ai apucat cu două mâini vipușca de Colonel.

    Să-ți amintesc ce scria Radu Moraru despre tine în 2016, când ți-a cerut bani și ai refuzat să-i dai? Ți-a văzut prima declarație de avere, cea de candidat la Primăria Capitalei, și a turbat: cum, tu ai în conturi o jumătate de milion de euro (între timp s-au înmulțit) și lui nu-i dai nici măcar 20.000? Atunci ți-am luat apărarea și l-am contrat dur pe Radu, spunându-i că nu e normal să te înjure pe motiv că nu vrei să-i dai (împrumuți) bani. Nu uita: eu făceam emisiune la Nașul TV, tu îți luasei rucsacul și plecasei în politică, dar ți-am ținut partea, pentru că nu greșisei cu nimic. Și atunci, care e balanța caracterului?!

    Sunt moșierul bun de trimis la Canal: am investit 1.000 de euro pe an în terenuri și păduri

    „Cartianu pozează în sărăntoc, dar a ajuns să cumpere zeci de hectare de pământ și de pădure, de zici că e cel mai de succes autor de cărți de la Marin Preda încoace!”

    Doare, Colonele? Dor cele peste 400.000 de exemplare pe care le-am vândut, din cele 10 titluri ale mele? Uite, ți le reaminstesc pe toate, în ordine cronologică, le-am publicat într-un interval de 25 de ani (1995-2019):

    • 1995: Hora de la miezul nopții – World Cup ’94 (coautor: Alin Paicu)
    • 2000: Hagi
    • 2010: Sfârșitul Ceaușeștilor
    • 2010: Crimele Revoluției
    • 2011: Teroriștii printre noi (coautori: Andrei Crăciun, Cristian delcea, Mihai Voinea)
    • 2011: Cartea Revoluției
    • 2012: Jurnalul unui puci ratat
    • 2015: Miracolul din decembrie (coautor: Laurențiu Ciocăzanu)
    • 2017: 600.000 – #Rezist
    • 2019: 10 august (coautor: Laurențiu Ciocăzanu)

    Colonele, permite-mi să raportez: „Hagi” a ajuns la ediția a cincea, alte cărți se află la ediția a treia sau a doua… Unele sunt editate și prin Italia sau Brazilia, altele ediții se află în pregătire în multe  țări…

    „Sfârșitul Ceaușeștilor” s-a vândut în 150.000 de exemplare, Colonele! Iar „Crimele Revoluției” în 100.000. Hai și tu, Colonele! Poți, Colonele!

    Apropo de „zecile de hectare de pământ și de pădure” de la Brădiceni/Hobița – Gorj. Știi cu cât s-a vândut pământul pe la noi, Colonele? Cu 300, 400, cel mult 1.000 de euro hectarul. Iar pădurea – cu 100, maximum 200 de euro hectarul. Nici acum nu sunt mult mai sus prețurile.

    Știi câți bani am investit în terenuri și păduri, Colonele? Vreo 30.000 de euro în 30 de ani. În medie, 1.000 de euro pe an. E mult, Colonele? La banii tăi, nu cred: toate investițiile mele în această zonă, în 30 de ani, fac cam cât jumătate din sufrageria vilei tale din Sectorul 1. Și, în orice caz, mult mai puțin decât mașina cu care-ți plimbi tu fundul spre emisiunile cu Andronic și Curea.

    Un Colonel de 1,63 milioane de euro

    Uite, Colonele, îți fac o propunere: hai să aruncăm împreună o privire pe ultima ta declarație de avere, cea depusă la Camera Deputaților pe 30 decembrie 2020.

    Vorbeai de terenuri? Începem cu terenurile. Atenție: 7 din 8, cumpărate! Unul singur moștenit.

    Hai și cu casele! Case grele, de Colonel.

    Dar hârciogăreala ta se vede mai bine la conturi, Colonele. Bravo ție! Să te bucuri de ele!

    Mai sunt și investițiile, plasamentele financiare. La 46 de ani (mulți înainte!), ești un om aranjat. Să-ți dea Dumnezeu sănătate, să te bucuri de ele!

    Facem o socoteală simplă, Colonele? Conturi de 5,3 milioane lei + 326.000 de euro + 24.300 de dolari, adică, per total, 1,43 milioane de euro.

    Dacă adăugăm și investițiile financiare de 208.000 de dolari și 96.000 de de lei (echivalentul a 200.000 de euro), rezultă un total de 1,63 milioane de euro.

    Aici se regăsesc, probabil, și cei peste 20.000 de dolari pe care i-a aspirat de la Gigi Becali, care apoi se perpelea că nu prea știa pe ce i-a dat.

    Casele, terenurile nu sunt incluse în frumoasa sumă de 1,63 de milioane de euro pe care i-ai strâns, bănuț cu bănuț, din sudoarea muncii tale de jurnalist.

    Știi ceva, Colonele? Eu n-am avut niciodată în conturi nici 5% din sumele etalate de tine în declarația de avere. Și fac presă de exact 30 de ani (pe 2 august 1991, când tu aveai 16 ani, eu publicam primul articol, în „Expres Magazin”-ul lui Ion Cristoiu, pe vremea când Cristoiu era Cristoiu). În 80% din aceste trei decenii, am condus ziare sau departamente, Colonele. Și n-am muncit pe nasturi.

    În aceste condiții, ți se pare mult o investiție de 1.000 de euro pe an în pământuri și păduri, domnule Colonel? Asata acuzi tu, de la înălțimea unor depozite bancare cu care puteai cumpăra toți munții Gorjului?!

    În aceste condiții, nu ești lipsit de rușine să mă prezinți pe mine ca pe un înavuțit?!

    Ascultă ce-ți spun, Colonele: declarația ta de avere te poate arunca direct în pușcăria nesimțirii. Ai omis, cu rea-credință, să treci în document averea ta definitorie: rucsacul cu pietre care ți-a cocoșat conștiința. Treaba asta nu o mai poate rezolva nici măcar un medic, ci doar „dreptul judecător”!

    „Nu știu dacă ne retragem din ceva vreodată”. Ahaaa…

    Mă întorc la momentul mărturisirii tale, din 21 septembrie 2014 (uite, luna vitoare se fac 7 ani). Spuneai atunci așa: „Eu nu mai pot să trăiesc așa. Am o stare de fericire, de bucurie, ca un om care a urcat un munte până în vârf, cu un rucsac de pietre în spate, și zice: «Doamne, greu a fost!», când îl dă jos”.

    Acum, cinstit: chiar ai dat jos rucsacul, Colonele? Nu-l simți că te apasă așa, pe o parte, spre PSD-AUR? Sau ai avut mai mulți rucsaci și ne-ai tras o păcăleală? Ori, poate, te-au dotat Andronic și Curea cu unul nou, de ultimă generație?

    Revăzând sceneta deconspirării tale, am notat următorul dialog:

    Robert Turcescu: „Eu, de mâine, nu voi mai face această emisiune”.

    Sorina Matei: „Te retragi din presă sau…?”

    Robert Turcescu: „Nu știu dacă se numește retragere din presă. Nu știu dacă ne retragem din ceva vreodată. Știu că, în contextul actual, până când un drept judecător nu va spune dacă am greșit au ba, până în acel moment n-am tăria să mă mai înfățișez public. Eu cu această povară nu mai pot trăi!”.

    Uite, Colonele, că ai putut trăi și cu această povară! Și ai trăit bine, nu ai săpat șanțuri. Leafă de deputat, sumă forfetară, deconturi cu duiumul, mașină la scară, cu șofer plătit de popor… De ce ziceai că e sfârșitul? Lasă, Colonele, că nu-și lasă țara un Colonel să se tăvălească în chinuri!

    Nici n-ai murit, nici n-ai trăit, Colonele

    Și ai mai zis în 2014, Colonele: „Muream pe interior, mă uscam. Eram fariseu. Eram în fața voastră un nimeni. Eram un ins care mințea, își mințea telespectatorii care credeau în el sau în vorbele lui, vă mințeam cumva pe voi aici. Casa din sufletul meu s-a umplut de bălării. De asta am decis să mă eliberez”.

    Și apoi, o blasfemie: „Nu știu de ce am stat atât. Pentru că atât a vrut El, Cel de Sus”.

    Dar de asta îți amintești, Colonele? „Trebuie să se ajungă la un proces! Un singur lucru vreau să se întâmple: să am un judecător drept. Un judecător care, dacă va considera că e cazul – el, prin verdictul lui – să mor, trebuie să mor; dacă va considera că e cazul să trăiesc, trebuie să trăiesc. Indiferent cum traduceți viața și moartea în aceste lucruri. Indiferent că le traduceți prin ani mulți de pușcărie sau ani mulți de libertate”.

    Nici n-ai murit, dar nici n-ai trăit, Colonele. Nu atunci. Tu ai murit când ai hotărât să-ți trădezi propriul public, când ai început să-i scuipi în față retorici stupide, ticăloase. Ziaristul Turcescu, plămădit din aluat anti-PSD, a murit când a ales să cocheteze cu primarul Diamant și cu PSD, ba chiar și cu AUR. Și când a trecut, la început discret, apoi țopăind zgomotos, în barca infractorilor.

    Alt crâmpei din 2014: „Numai Dumnezeu știe cine este Robert Turcescu! Iar în această speță, numai judecătorii știu cine este Robert Turcescu!”

    Aveai dreptate, Colonele! Eu declar public că nu (mai) știu cine este Robert Turcescu. Dar tu știi? Poate știe Andronic sau Curea…

    Eu – Caporal cu armata făcută, tu – Colonel cu armata nefăcută. Cine-i impostorul?

    De fapt, ești un impostor, Colonele. N-ai făcut armata, dar ești Colonel. Eu am făcut armată adevărată, 9 luni intense, la o armă de elită, și sunt Caporal. Reține câteva cifre: UM 01847, Buzău, 1987-1988.

    Am făcut 5 salturi cu parașuta, Colonele. Asta era norma, la TR (termen redus, adică ăia de intraserăm la facultate), pentru a obține brevetul de parașutist militar. Am cerut să ni se mărească numărul de salturi, dar nu s-a aprobat – se făcea economie de kerosen.

     

    Colonele, realizezi dimensiunea imposturii tale? Te întreabă Caporalul Cartianu. Un „prăpădit”, în viziunea ta de acum (că în trecut nu știai cum să mă mai lauzi, inclusiv în direct, la TV). Dar în fața unui Colonel, Caporalul ar trebui să ia poziția „drepți”. Cu o condiție: Colonelul să fie Colonel, nu o tinichea goală, mâncată de rugină!

    Ai luat și bani frumoși pentru impostura ta, Colonele. Cu banii ăia puteai să cumperi sute de hectare în sărăcia Gorjului meu. Și nu-mi mai numărai mie hectarele dobândite cinstit, într-o viață de trudă. Sper, totuși, că dacă ajungi cu Șoșoacă la putere, nu mă trimiți la Canal, încadrat la chiaburi!

    Știi ceva, Colonele? Eu rucsaci am purtat doar pe munte!.Și, da, parașuta din spate – BG 7M, dacă te interesează – semăna cu un rucsac. Dar era rucsacul bravurii tinerești, nu cel al imposturii mature!

    Pe tine, cu rucsacul tău plin cu pietre, te-aș duce în ușa sau în trapa avionului, te-aș bate cu palma pe umăr și ți-aș zice: „Salt!”. Știi cum te-ai duce, Colonele? Ca bolovanii din rucsac!

    Nu amestec numele tău cu PSD. Eu arunc gunoaiele selectiv

    Colonele, știi de ce n-a strâns Clotilde, o vreme, gunoiul din Sectorul 1? Ca să vă admirăm, grămezi-grămezi, în toată splendoarea voastră!

    Te înțelegi perfect cu Curea, care se înțelege perfect cu Gâdea, la Antena 3. Chiar așa: când te vedem în emisiune la Gâdea, Colonele? Hai, curaj, că așa a început și Udrea!

    Te-ai supărat că „prăpăditul” Cartianu „amestecă” numele tău cu PSD. Stai liniștit, Colonele, nu amestec nimic: eu arunc gunoaiele selectiv!

    Vezi? Am scris atât de mult și, totuși, nu am folosit cuvintele tale scârboase. De exemplu, nu ți-am zis „lepră”, și nici n-o voi face. Nu prin cuvinte grele ori minciuni îți anihilez ticăloșia, ci prin argumente și adevăruri. Ești Colonel, ar trebui să știi că fecalele aruncate în direcția mea ți se întorc în față, fără a mă atinge pe mine.

    La final, te-aș întreba ceva: mai știi ceva de „dreptul judecător”? Sau nu l-ai găsit încă? A, am înțeles: tu pe Curea îl căutai, el îți lipsea de fapt, el dă un sens vieții tale! El este, acum, dreptul tău judecător.

    Cred că ți-ai câștigat dreptul de a fi capitol dintr-o viitoare carte a mea, Colonele. Una în care, evident, nu voi înjura ca tine, nu voi rostogoli minciuni, ci voi portretiza personaje cu care m-am intersectat în această viață, care au reprezentat ceva în gazetărie, dar care au făcut apoi piruete de mari contorsioniști, devenind epave ale propriului trecut. Începe să se închege cartea, Colonele: Ion Cristoiu, Cornel Nistorescu, Radu Moraru, Robert Turcescu…

    Mă opresc aici, și-așa ți-am acordat prea multă atenție. Și te sfătuiesc să citești un roman minunat al lui Gabriel Garcia Marquez: „Colonelului nu are cine să-i scrie” (în orginal: „El coronel no tiene quien le escriba”). E o bijuterie literară, iar titlul conține un mesaj special pentru tine. Te-a „citit” Gabo, Colonele!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Adio, Radu Moraru! Să fii iubit… de medici, că ai mare nevoie! Gânduri la despărțirea de Nașul TV

    * Robert Turcescu a semnat din nou! De data asta, alături de PSD și AUR, pentru demiterea primăriței Clotilde Armand. Furtună anti-Turcescu pe pagina lui Turcescu

    * VIDEO. Sfaturile interlope ale lui Mirel Curea (EVZ) pentru eliminarea lui Mălin Bot: „Îl provoci și îl bați de se cacă pe el”. Dan Andronic și Robert Turcescu se hlizesc

    * Sinistrul Curea, ziaristul cu porniri interlope, despre Dan Barna: „E băbălău! E bou! E fraier! E labagiu! L-a prins aia în baie”. Infractorul Andronic îi ține isonul

    * VIDEO. Mălin Bot s-a dus peste Mirel Curea, în bârlogul acestuia. Marele „dirijor de interlopi” a devenit „pisicuțul de pe gard”!

    * FOTO. Tonomatele penalilor au fost degeaba la Bruxelles! Pleșoianu, Curea, Savaliuc plâng acum cu sughițuri

    * VIDEO. Antena 3 și RTV s-au înecat în minciuni. Au „teleportat-o” pe Clotilde Armand în sala cu voturi, „confundând-o” cu o altă femeie!

    * Mulțumim, albanezo! Mulțumim, italianco! Fugarul Dragoș Săvulescu a fost prins în Grecia, în urma pozelor puse pe Instagram de partenera acestuia, Angela Martini, și localizate de prietena lor, Marica Pellegrinelli

    * VIDEO. Șoșoacă, scelerată: „Dacă îndrăznește cineva să pună mâna pe noi, să ne vaccineze, va muri!”

    * A fost arestat un om al lui Dan Voiculescu, fost deputat al lui Tăriceanu! Își șantaja fostul asociat să-i cedeze un iaz

  • Robert Turcescu a semnat din nou! De data asta, alături de PSD și AUR, pentru demiterea primăriței Clotilde Armand. Furtună anti-Turcescu pe pagina lui Turcescu

    Robert Turcescu a semnat din nou! De data asta, alături de PSD și AUR, pentru demiterea primăriței Clotilde Armand. Furtună anti-Turcescu pe pagina lui Turcescu

    Jurnalistul Robert Turcescu (46 de ani), fost deputat PMP (2016-2020), a anunțat pe canalele sale de Facebook că a semnat pentru declanșarea referendumului de demitere a primăriței Sectorului 1, Clotilde Armand (USR-PLUS).

    „Am semnat pentru organizarea referendumului de demitere a madamei Armand din fruntea Primariei S1”, a scris Robert Turcescu miercuri seara.

    Acesta este un critic vehement al lui Clotilde Armand, pe care o atacă deseori în aparițiile sale televizate și în emisiunile pe care le realizează online pe Evz.ro. Turcescu invocă prestația administrativă a primăriței, dar furia sa are și o componentă politică, dat fiind că partidul cel mai criticat de către fostul deputat PMP (altădată, adversar feroce al PSD) este USR-PLUS.

    Amănunt interesant: în Consiliul Local al Sectorului 1, cei 3 consilieri ai PMP votează constant de partea primăriței Clotilde Armand, alături de consilierii USR-PLUS. Din acest punct de vedere, PMP este cel mai fidel aliat al USR-PLUS la Sectorul 1 (PNL are deseori poziționări anti-Armand). Componența Consiliului Local al Sectorului 1: USR-PLUS – 9 consilieri, PSD – 9, PNL – 6, PMP – 3.

    După ce și-a încheiat mandatul de parlamentar, Robert Turcescu s-a angajat la Evz.ro, unde face emisiuni online, prestând deseori alături de patronul său, infractorul Dan Andronic (3 ani de închisoare cu suspendare, pentru mărturi mincinoasă), și de interlopoidul Mirel Curea.

    Furtună anti-Turcescu pe pagina lui Turcescu

    Postarea lui Robert Turcescu, pe pagina sa de 51.500 de urmăritori, a fost urmată de peste 1.100 de mesaje. În zdrobitoarea lor majoritate, acestea îl critică dur pe fostul deputat PMP.

    Chitic Cătălin: Securiștii vor să demită primari? Chiar ai tupeu pe tine!

    Gelu Botezan: Prietene, poate ne spui într-o zi unde ți-ai pierdut coloana vertebrală și rațiunea.

    Emilian Băncilă: Speri să mai primești o casă prin ANL, securistule?

    Gabriel Prichiciu: Robert, ce câine ai fost și ce javră ai ajuns! Din păcate, dintr-un as al jurnalismului ai ajuns ca Ponta – un păcălici. Nu o spun să te jignesc, este părerea celor mai mulți dintre cei ce te-am urmărit în ultimii – să spunem – 20 de ani. E bine să știi. Știu că nu-ți pasă, te-ai vândut.

    Aurora Enache: Nu pot să cred că Robert Turcescu a ajuns așa. Mai are puțin și trece cu bagaje la PSD sau la AUR.

    Octavian Stan: Un gest de mare curaj din partea unui limax politic.

    Iulian Coman: Ai greșit… capital. Urât din partea ta! Reține că am fost un susținător al tău «necondiționat»! Să fii sănătos!

    Mihai Molesag: Robertino, ce servești seara, că ai luat-o «nașpa» rău de tot?!?!

    Alex Buiuc: Toată viața a semnat. Inclusiv pentru Securitate, la notele date.

    Irina Andrieș: Aoleu, cât de jalnic, și te mai și lauzi! Ai fost un jurnalist bun, devenit politician de două parale, iar acum ai ajuns un zero barat! Bila neagră!

    Julia Nestelbacher: Era de așteptat de la Securilă.

    Sorin-Ștefan Drăgulin: Ce prostie! Ăsta nu prea mai e băgat în seamă de nimeni și caută atenție. Săracu’, nu se poate obișnui că vremea lui a trecut!

    Teodor Cimbru: Dacă primești ordin… o să semnezi și pentru anularea Constituției SUA, așa sclav ești.

    Dorel Postolache: Colonele, semnează de mai multe ori, nu te lăsa! Prietenul Petrov Băsescu, turnător dovedit de instanță, te va răsplăti.

    Pierre Dassilu: Of, Doamne, când fura Diamante cu două mâini, nu semnai. Dar no, un gunoi ca tine doar de partea corupților ar putea să fie.

    Sanda Maria: «Madamei Armand»?… Nu vă face deloc cinste exprimarea ironică la adresa unei doamne. Citind comentariile la postarea dvs., observ cât de jos ați putut coborî în ochii românilor.

    Daniel Tuinete: Ca acoperit sau ca descoperit? Tot un gunoi rămâi!

    Nelu Stancu: Bre, nea Turcescu, mata poți să folosești rețeaua de informatori ai SRI să strângi semnături, că doar madama v-a tăiat finanțarea! Toate javrele din presă, care nu sunt în stare să trăiască decât din pomeni, s-au aliat împotriva unei DOAMNE!

    Florin Niculescu: Securistule, îți este foame?

    Răzvan Prelipcean: Turcescule, după ce ai eșuat lamentabil în politică, fără să te fi făcut remarcat cu vreun proiect relevant pentru societate, cauți să subminezi mandatele altora, care chiar încercă să facă schimbări concrete. Să-ți fie rușine, securistule!

    Ileana Piele: Îmi aduc aminte ce se mai smiorcăia pe toate canalele TV…

    Iustin Roșca: Ai reînnoit angajamentul de turnător?

    Harcu Aurel: Parcă cândva, demult, acest individ era împotriva infractorilor și a hoților. Acum este în tandem cu hoții și critică oamenii care iau atitudine împotruva hoțiilor. Rușine, te-ai compromis total!

    Dumitru Lihet: Semnează, faci ce știi tu cel mai bine!

    Cezara Kalambayi: Totdeauna am considerat că Turcescu este PSD-ist și doar oportunismul l-a făcut să se încline după cum bătea vântul.

    Ștefan Nicolae-Aurel: Boss, sunt în Suedia, vrei o plăcuță?

    Constantin Simon: Cum să trădezi tu pesedeul acum la greu… doar sunteți frați din vremuri vechi… când ați votat cot la cot cu PSD și Tudorache 4 ani. Cum să nu semnezi acum…

    Gelu Dumitru: Te-ai smintit de tot.

    Lenus Florea: Măcar dacă erai și tu o javră de mare răsunet, dar ai devenit o jăvruță jigărită care schelălaie pe la uși, doar-doar i-o da cineva vreun oscior. Ești jalnic de caraghios, Turcescule!

    Vittoria Costache: A terminat «Diamantul» banii???… Săracul Securilă!

    Liviu Mocanu: Lista asta unde semnezi tu, pus de PSD-istul ăla de lângă tine, se cheamă «Tabel cu proști». Tu să semnezi de două ori!

    Coroi Maria: Turnătorul în acțiune.

    Mihai MB: E foame de bani, să aducă cineva repede plăcuțe suedeze pentru dl Robert!

    Antonia Lupescu: Du-te, mă, ratatule!

    Șerban Alexandrescu: Ați semnat, ce să faceți și dvs… Cum era să vă opuneți unui ordin direct? Pristandism în formă continuată.

    Janta Marius: Tu te mai suporți?

    Gabriel Manta: Băbăiatule, tu eşti mai prost şi decât melodia aia cu care te-ai băgat în seamă la Eurovision!

    Livia Dubei: Pentru «Fără penali în funcții publice» ai semnat?

    Maria Dana Bunea: Parcă mai era nevoie să demonstrezi că ești un gunoi.

    Mihaela Mureșan: Oare cât poți fi de nesimțit dacă nu te-ai săturat de cât te înjură lumea?

    Simina Popescu: Domnul Turcescu, îmi pare rău să vă spun, ceea ce faceți dumneavoastră se numește lipsă de bun-simț. La nivelul unei administrații publice sunt multe probleme și dificile în rezolvare. După cum se vede cu ochiul liber și chiar de la distanță, această femeie este tălpită de toate gloatele numite partide. Chiar nu vedeți cât de caraghioși sunteți când bateți câmpii pe la televiziuni pledând pentru numărătoarea voturilor? Dacă nu aveți ce face, numărați până la viitoarea legislatură, poate până atunci înțelegeți cu toții – inclusiv fostul primar – că sunteți caraghioși. Chiar îmi imaginez cum stați cu capul prin saci și numărați, și numărați, și o luați iar de la capăt și iar numărați. Așa făceau și peronajele lui Caragiale.

    Emilia Rotaru: Mai bine ne-ați cânta o serenadă în valurile mării, înconjurat de meduze maro.

    RECOMANDARE: Pentru a citi toate comentariile, puteți intra pe pagina lui Robert Turcescu. E festival!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Sfaturile interlope ale lui Mirel Curea (EVZ) pentru eliminarea lui Mălin Bot: „Îl provoci și îl bați de se cacă pe el”. Dan Andronic și Robert Turcescu se hlizesc

    * Sinistrul Curea despre vicepremierul Barna: „E băbălău! E bou! E fraier! E labagiu! L-a prins aia în baie”. Infractorul Andronic îi ține isonul

    * A fost arestat un om al lui Dan Voiculescu, fost deputat al lui Tăriceanu! Își șantaja fostul asociat să-i cedeze un iaz

    * RUSOFILIE ȘI PROSTIE. Oana Lovin a fost chemată de patronul restaurantului La Copac să-l hărțuiască pe Dan Barna! „Horațiu mi-a spus: «Ți-am zis să-l aștepți să iasă afară, să nu faci asta înăuntru!»”

    * VIDEO. Șoșoacă, scelerată: „Dacă îndrăznește cineva să pună mâna pe noi, să ne vaccineze, va muri!”

    * VIDEO. Mircea Geoană își conduce mașina după ce a tras zdravăn la măsea. Secretarul general adjunct al NATO este cercetat de Poliție

    * Tata era lider sindical al polițiștilor, fiica presta dansuri orientale și fura curent! Beizadeaua a fost parașutată în Poliție și la Transelectrica

    * Cele 4 pensii speciale ale lui Valer Dorneanu: 9.180 de euro pe lună, dintr-un venit total de 17.200 de euro

    * Salvarea atletei vânate de Lukașenko a venit de la bunica ei! „M-a sunat când mă conduceau la aeroport. Mi-a spus că în Belarus nu sunt în siguranță”

    * VIDEO. Cum a ajuns criminal motociclistul care milita pentru siguranța pe șosele. El l-a aruncat pe un trotinetist în fața unei mașini