Multă vreme, despre rolul malefic al lui Tudor Gheorghe în decembrie 1989, în „revoluția de la Craiova”, s-a vorbit mai mult în șoaptă. Încep însă să apară voci care o spun răspicat. Martori oculari ai acelor evenimente.
Un craiovean care atunci avea aproape 13 ani povestește, pe pagina o pagină de Facebook – Soim Press RO -, cum a apărut Tudor Gheorghe la Județeana de partid, pe 22 decembrie 1989, flancat de niște „securiști în trening”, cum a încercat să-i scoată din clădire pe revoluționarii „nechemați” și cum „a aruncat o grenadă înspre noi”.
Povestea cu grenadele aruncate de Tudor Gheorghe e afirmată și de generalul-magistrat Dan Voinea, care a condus Parchetul Militar în perioada 1997-2000 și a revenit în conducerea acestuia după 2004. Dan Voinea a fost procurorul penibil din „procesul Ceaușeștilor”, pe 25 decembrie 1989, la Târgoviște, dar tot el, și tot ca procuror militar, s-a ocupat ulterior de „dosarul Revoluției”.
Într-un interviu pentru „Evenimentul zilei”, Dan Voinea a spus la un moment dat: „La Craiova, cel care intra cu generalul Roșu și arunca grenade pe acolo, de s-a speriat mulțimea, era Tudor Gheorghe. Mulțimea nu se dădea la o parte ca să intre Armata, să ocupe Consiliul Județean, și (Tudor Gheorghe – n. red.) a aruncat (grenade – n. red.) ca să facă «potecă»”.
Generalul Voinea este un personaj dubios, care s-a făcut de râs de multe ori în privința afirmațiilor despre evenimente pe care, teoretic, le-a cercetat. De exemplu: „n-am găsit niciun spion sovietic la Revoluție” (deși sunt mii de dovezi care-l contrazic); „pe generalul Pîrcălăbescu n-am putut să-l anchetez pentru că murise” (iar Pîrcălăbescu, fostul șef al Gărzilor Patriotice, trăiește și azi).
De aceea, afirmațiile lui dan Voinea trebuie luate cu rezervă. În speța „Tudor Gheorghe, grenadierul de la Craiova” apare însă și mărturia unui participant la evenimente.
Mărturia de pe Șoim Press RO
„Jigodia. Cazul Tudor Gheorghe. Nu aveam nici 13 ani și eram revoluționar. Ce urât suna acest cuvânt! Știți cum sună cuvântul LIBERTATE, atunci când nu ai voie nici să-l gândești, nu să-l rostești? Nu aveam voie să rostim acest cuvânt. Prima dată îl scandezi cu teamă, apoi îl strigi cu oarece curaj și apoi este împușcat unul de lângă tine.
Veniseră lângă noi, ne flancaseră lateral câțiva securiști, eram doar o mână de oameni și apoi, după o oră – cred -, au început să vină câteva sute de la Uzina de Avioane din Craiova. Au trecut 30 de ani…
Brusc, am început să căpătăm oarece încredere. Eram câteva sute de oameni, era și un cameraman care, din ce îmi zicea, terminase Artele sau ceva de genul ăsta. Au mai apărut 100, maximum 200 de la IUG. Vine la mine un bărbos și îmi zice să mă duc acasă, pentru că sunt prea mic. Îl chema Radu Berceanu, toți îi zicea «tovarășul inginer».
Intram – pentru cei mici care știu ce înseamnă frica, nici eu nu știam – intram în Comitetul Județean de Partid, actuala Prefectură. Flancați, dintr-o dată, de «civili», nu simțeam teamă, aveam doar un curaj nebun.
După mai multe ore, se apucă ăi bătrâni să facă liste. Erau două categorii de oameni: cei care sosiseră din fabrici – repet, erau doar câteva sute – și câteva zeci mai atipici, altă ținută, mulți în trening.
Ne trezim la un moment dat cu unii care tot ziceau că o să-l aducă pe Tudor Gheorghe în Comitet. În situații de acest gen, pierzi noțiunea timpului… La un moment dat, îl văd pe Tudor Gheorghe venind, flancat de securiști, vreo doi chiar în trening, dinspre 30 Decembrie. Nu știam ce să credem, de unde știau ăștia unde stă Tudor Gheorghe…
Peste un timp îl văd pe Tudor Gheorghe la balcon, flancat de câțiva de-ai lor. Eeeh, ce zice Gheorghe la microfon? «Voinicii mei, ați strigat mult și ați strigat degeaba. Duceți-vă acasă!». Culmea este că o parte din mulțime s-a dus. Apoi, acest Tudor Gheorghe a făcut apel la generalul Roșu, comandantul Armatei a III-a, să scoată necunoscuții – adică pe noi – din Comitet.
La un moment dat chiar a aruncat cu o grenadă înspre noi. Au venit, într-un final, și militari români cu tancuri, multe erau T-34… Ce făcea această canalie? Îi instiga pe militari împotriva noastră!
Să continui? Eu și acum, după atâția zeci de ani, când aud cuvântul LIBERTATE, involuntar, simt miros de cordită – praf de pușcă.”