Săptămâna Mare l-a găsit pe Adrian Severin la Moscova, unde prietenii ruși l-au invitat alături de alți infractori, impostori și dictatori, la o reuniune boicotată de țările occidentale.
De la Moscova, dar și după revenirea la București, între două întâlniri cu iscoadele muscale Bogdan Alexandru Duca și Iulian Capsali, infractorul Severin și-a folosit pagina de Facebook pentru a cere clemență pentru corupți (care, pasă-mi-te, n-ar fi periculoși ca tâlharii și violatorii) și pentru a înfiera „referendumul anticristic” al lui Iohannis. Ceea ce pentru noi e justițiar, pentru coruptul Severin e „anticristic”.
Hulit de apărătorii dreptății, Severin se compară cu Iisus, crezându-se „insultat, scuipat și biciuit”. Noi, justițiarii, suntem „dracii” care „se înfurie și reacționează isteric”.
Înalt Prea Coruptul Severin, fost europarlamentar, produs al PSD, etalează o gândire de răufăcător incorigibil, semn că pușcăria nu l-a reeducat, ci l-a făcut și mai ticălos.
Jurnalul coruptului Adrian Severin
25 aprilie
„A participa la un referendum care tinde la modificarea Constituției prin încălcarea ei, înseamnă să fii complice la o tentativă de lovitură de stat. Iată de ce participarea trebuie refuzată.”
26 aprilie
„Ceea ce mă supără cel mai mult la Klaus Iohannis nu sunt prostia sau opțiunile politice rele, ci provincialismul și neomenia. Prin ele a devorat energia pozitivă a națiunii.”
27 aprilie
„După ce, prin boicot anticristic, s-a invalidat referendumul asupra familiei creștine, ar fi tragic să ni se impună, prin referendum anticristic, scoaterea iertării creștine în afara legii.”
29 aprilie
„Gândul pios la deținuții politici din timpul comunismului nu trebuie să ne facă să îi uităm pe deținuții politici de astăzi. Dimpotrivă!”
2 mai
„Referendumul la care suntem chemați urmărește însă să interzică iertarea, să ne oblige a nu ierta vreodată, să scoată iertarea în afara legii. Iar asta tocmai pentru fapte săvârșite fără violență, pe care niciun legiuitor din lume nu le consideră a fi cele mai grave.
Condamnarea este rezultatul unei judecați și oricând, oameni fiind, putem judeca eronat. Iertând, însă, urmăm exemplul de milostenie dat de Isus și astfel, după chiar spusele Lui, nu venim să stricăm legea, ci să o împlinim.
Pentru asemenea idei unii ne umplu de insulte, ne scuipă și ne biciuiesc. Este firesc. Când în iad rostești numele Domnului, dracii se înfurie și reacționează isteric. Asta nu face decât să probeze că acest referendum este anticristic.
Închei cu cuvintele înțelepte citate de unul dintre cei care au intervenit în dezbaterea pe rețelele sociale: «Când condamni, poți greși. Când ierți, nu greșești niciodată».”