Ion Iliescu (92 de ani) a absentat de la ceremonia de înmormântare a lui Răzvan Theodorescu (83 de ani), desfășurată miercuri la Cimitirul Bellu. Fostul președinte a transmis luni, pe blogul său, un mesaj de de condoleanțe, scoțându-se singur în prim-plan, la modul cel mai caraghios.
„Îi mulțumesc că, într-o țară în care a fi «omul lui Iliescu» a fost, mai ales în ultimii ani, eticheta unui stigmat, Răzvan Theodorescu nu s-a dezis niciodată de această legătură, ba dimpotrivă, a afirmat-o cu onoare și a transformat-o în ceea ce el numea, generos, ca fiind «un titlu de noblețe»”, a scris Ion Iliescu pe blog.
Cea mai nerușinată frază a lui Ion Iliescu este cea în care îl laudă pe Răzvan Theodorescu pentru mandatul criminal al acestuia la conducerea televiziunii publice. Pentru Iliescu, manipulatorul instigator din fruntea TVR a fost „un președinte cu viziune al Radioteleviziunii Române”.
Ion Iliescu și Răzvan Theodorescu au făcut o „echipă a răului” în 1990, când au asmuțit minerii asupra Capitalei, declanșând barbaria care a izolat România timp de aproape 7 ani, până la venirea la guvernare a Convenției Democrate.
Mesajul lui Ion Iliescu
„Am aflat cu imensă durere despre dispariția academicianului Răzvan Theodorescu. L-am cunoscut de când era student, așadar, nu greșesc dacă spun că ne știam de o viață.
Viața lui a fost încercată: și-a hrănit vocația de profesor și de cercetător când ușile universității i-au fost închise, iar mai târziu, a devenit nu doar unul dintre cei mai buni istorici ai artei și civilizației României ultimului secol, dar și un profesor extraordinar, un rector formidabil, un președinte cu viziune al Radioteleviziunii Române, un ministru al Culturii care a dat excelență acestei funcții, un academician a cărui operă va fi imposibil de egalat, și un vicepreședinte al Academiei Române care a știut să modernizeze această instituție.
Însă printre toate aceste roluri publice, Răzvan Theodorescu a rămas un om liber. Și tocmai această libertate a făcut ca prietenia dintre noi să fie una adevărată. Sunt puține prietenii adevărate astăzi, tot așa cum sunt puțini oameni autentici, așa cum a fost «profesorul națiunii», Răzvan.
Îi mulțumesc că, într-o țară în care a fi «omul lui Iliescu» a fost, mai ales în ultimii ani, eticheta unui stigmat, Răzvan Theodorescu nu s-a dezis niciodată de această legătură, ba dimpotrivă, a afirmat-o cu onoare și a transformat-o în ceea ce el numea, generos, ca fiind un titlu de noblețe.
A făcut România mai culturală într-o societate insensibilă la valorile culturii, și poate aceasta a fost printre cele mai grele misiuni pe care și le-a asumat lucid, nu doar altruist.
Transmit condoleanțele mele familiei, iar Ilincăi, fiicei sale, îi doresc putere și alinare; pierderea ei este și pierderea României, una care speram să întârzie oricât de mult.
Cu regret,
Ion Iliescu”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Moartea manipulatorului PSD-ist Răzvan Theodorescu, la 83 de ani, i-a prilejuit lui Emil Constantinescu (de asemenea, 83 de ani), fost președinte al României, un nou plonjon în ridicol, așa cum face de multă vreme.
Emil Constantinescu a fost președintele României timp de patru ani, 1996–2000, în urma victoriei în fața lui Ion Iliescu (54,41% – 45,59%), după ce în 1992 fusese învins de același Ion Iliescu (38,57% – 61,43%).
În cele două campanii electorale, din 1992 și 1996, dar și în guvernarea dificilă din complicații ani 1996-2000, Emil Constantinescu a simțit pe propria-i piele agresivitatea propagandei mincinoase a lui Ion Iliescu și a FSN / FDSN / PDSR.
Mai mult: în iunie 1990, Emil Constantinescu era conferențiar la Facultatea de Geologie, catedra de Mineralogie, a Universității din București, unde deținea și funcția de prorector (în 1992–1996 avea să devină rector). Mineriada din 13-15 iunie i-a adus o experiență terifiantă: facultatea sa a fost devastată, studenții bătuți, iar mostrele mineralogice – distruse.
Emil Constantinescu a povestit de multe ori clipele cumplite prin care a trecut la Mineriada din iunie 1990. El știe foarte bine că unul dintre marii vinovați ai dezlănțuirii de ură și violență din acele zile a fost directorul general al TVR, Răzvan Theodorescu, care a folosit televiziunea publică pe post de mitralieră propagandistică, mințind, intoxicând și instigând populația împotriva Opoziției politice, a intelectualilor nesupuși, inclusiv a studenților și profesorilor de la Universitate și, evident, de la Facultatea de Geologie.
Deși cunoaște rolul sinistru jucat de Răzvan Theodorescu la Mineriada din 13-15 iunie 1990, Emil Constantinescu i-a adus adus miercuri ode nerușinate, într-un comunicat plin de minciuni istorice și de omisiuni jenante. De asemenea, a făcut afirmații jenante și la înmormântarea de la Cimitirul Bellu.
„A dispărut un povestitor. Când începeai o discuție cu Răzvan, nu voiai să se mai termine. Era interesat mereu de toate. (…) Răzvan Theodorescu a fost, într-adevar, o persoană care a putut să-i inspire pe alții. Să-i inspire în momente grele, când a protestat împotriva demolării Mănăstirii Văcărești, să inspire în momentele mai recente, în care există această decădere culturală generală. Și el a rămas o lumină”, a declarat Emil Constantinescu la finalul ceremoniei de înhumare de la Cimitirul Bellu.
Dar n-a fost suficient. Etalând o amnezie care-l aruncă în ridicol, fostul președinte al României a dat publicității și un comunicat, prin intermediul agenției Agerpres. Emil Constantinescu plonjează în penibil amintindu-și o întâlnire cu studentul Răzvan Theodorescu din 1959, dar fiind atins de o amnezie totală în legătură cu rolul aceluiași Răzvan Theodorescu, de astă-dată director al TVR, la Mineriada din 13-15 iunie 1990.
Explicația poate fi una care ține de micile slăbiciuni umane: ca PSD-ist de cursă lungă, Răzvan Theodorescu a susținut înființarea unei sinecuri stupide și personale pentru Emil Constantinescu, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului. Această sinecură a prins viață în luna mai a anului 2017, în plin regim Dragnea, la inițiativa parlamentară a partenerului de guvernare al acestuia, Călin Popescu Tăriceanu (ALDE).
Caraghiosul și nejustificatul Institut de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului funcționează și astăzi, tocând anual peste jumătate milion de euro din bani publici, fără nicio eficiență științifică. Singura sa menire este să asigure sinecuri consistente pentru Emil Constantinescu și mica sa clientelă. Din acest buget, în ultimii ani a fost îndestulat și Răzvan Theodorescu, căruia Emil Constantinescu i-a întors serviciul, cooptându-l în calitate de colaborator și plătindu-l cu generozitate!
Comunicatul lui Emil Constantinescu la moartea lui Răzvan Theodorescu
„In Memoriam Răzvan Theodorescu
Sunt profund afectat de vestea că academicianul Răzvan Theodorescu a plecat dintre noi. Scriu aceste rânduri pentru a aduna, împreună cu toţi cei care l-au cunoscut, mărturii care recompun această figură luminoasă a culturii şi ştiinţei istorice româneşti.
Îmi va rămâne mereu în amintire tânărul întâlnit pe 12 martie 1959, la «Clubul 303», unde studenţii de la Istorie şi Drept fuseseră convocaţi la o «şedinţă de condamnare» a profesorilor Mihai Berza, Ion Nestor şi Dionisie Pippidi, care trebuiau eliminaţi din învăţământul superior pentru că nu se supuneau propagandei de partid şi de stat.
Sinistrul prim-secretar al Municipiului Bucureşti, Florin Dănălache, le-a cerut celor trei profesori să dea exemplul unui student pe care l-au educat cum trebuie, iar ei s-au înţeles să vorbească despre «eminentul student Răzvan Theodorescu». După două săptămâni, a fost dat afară din UTC şi din Universitate şi trimis la munca de jos. A fost fierar-betonist timp de trei ani şi s-a putut reîntoarce la facultate în momentul dezgheţului din 1963. L-am cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni, regretaţii Zoe Petre şi Tudor Berza. Împreună cu Răzvan Theodorescu au format un trio de nedespărţit.
În 1977, când a fost demolată Biserica Enei, apoi în 1986, când a fost demolată Mânăstirea Văcăreşti, una din vocile care au criticat dărâmarea acestor vechi monumente de artă sacră a fost cea a istoricului Răzvan Theodorescu. După promulgarea Legii Ordinelor Naţionale, la 1 decembrie 2000, am semnat decretul prin care i s-a conferit «Ordinul pentru Merit» în grad de mare ofiţer, pentru contribuţia sa în cercetarea istoriei, artei şi spiritualităţii româneşti. Ne-am reîntâlnit în fiecare an, din 2002 până în 2019 la seminariile internaţionale «Penser l’Europe», înfiinţate de regretatul Eugen Simion. Cărţile sale «Europa noastră şi noi» şi «Cele două Europe» au fundamentat integrarea politică, dar mai ales culturală în Uniunea Europeană.
Opiniile noastre politice nu au coincis întotdeauna, dar colaborarea noastră ştiinţifică a fost excepţională. Autor al unor lucrări fundamentale, «Bizanţul, Balcanii şi Occidentul la începuturile culturii medievale româneşti (Secolele X-XIV)» şi «Românii şi balcanicii în civilizaţia sud-est europeană», a fost unul din susţinătorii înfiinţării Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, dar şi un colaborator apropiat al acestuia, înţelegând, cu erudiţia, rafinamentul şi subtilitatea care l-au caracterizat, misiunea pe care ne-am asumat-o.
Convingerile comune în privinţa importanţei spaţiului levantin pentru cultura occidentală şi civilizaţia secolului XXI au condus la o colaborare cu rezultate notabile. Mă refer acum la editarea culegerii de studii «Pars Orientis. Studii de istorie a culturii europene», lucrare aparţinând regretatului academician Emil Condurachi, inclusă în planul editorial al Institutului de Studii Sud-Est Europene în anul 2019, dar şi în colecţia «Savanţi români în cercetarea Levantului», lansată atunci de institutul nostru. Apoi, la apariţia publicaţiei «The International Journal of Levant Studies», din al cărei Consiliu Ştiinţific a acceptat să facă parte, alături de profesori din Marea Britanie, Statele Unite, Germania, Israel şi Liban. Şi, nu în ultimul rând, la Şcoala anuală de studii bizantine şi postbizantine, organizată de institut, al cărei director ştiinţific a fost la ediţia din 2019.
Academicianul Răzvan Theodorescu şi cu mine facem parte din aceeaşi generaţie. Ne-am trăit tinereţea şi o parte din viaţa adultă într-un regim criminal, considerând că arma noastră împotriva lui este performanţa intelectuală. Astăzi, când ne-a părăsit, Răzvan Theodorescu a lăsat în urma lui o veritabilă şcoală, pe care tinerii cercetători ai Institutului de Studii Sud-Est Europene şi ai Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului au datoria să o ducă mai departe.
Emil Constantinescu”
Germina Nagâț: „Nici nu știu ce mă scârbește mai tare – adorația lui Iliescu față de individ sau amnezia «primului președinte democrat» al României”
Penibilul în care se scaldă Emil Constantinescu a fost sesizat și de Germina Nagâț, cercetător științific la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).
Aceasta a scris într-un mesaj pe Facebook: „Fundația lui Emil Constantinescu (Fundația Română pentru Democrație – n. red.), ajuns președintele României prin susținerea Convenției Democratice, a publicat un ferpar incredibil, în care a recapitulat toate «faptele de glorie» ale acestui personaj, dar nu suflă o vorbă despre mineriadă. Cuvântul «mineriadă» nu există în text. Nici nu știu ce mă scârbește mai tare – adorația lui Iliescu față de individ sau amnezia «primului președinte democrat» al României, care de atâtea ori a evocat devastarea Facultății de Geologie în 14 iunie, sângele de pe pereții Universității… Marele «om de cultură» și academician n-a tresărit niciodată la amintirea acelor orori”.
Multă PSD-ime la înmormântarea lui Răzvan Theodorescu
Răzvan Theodorescu a fost înmormantat miercuri, 8 februarie, cu onoruri militare, pe Aleea Academicienilor de la Cimitirul Bellu Ortodox.
Slujba de înmormântare a fost oficiată de Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Salajului, Andrei Andreicuț, împreună cu un sobor de preoți.
Înaltul ierarh a prezentat mesajul de condoleanțe al Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Daniel, care a subliniat că Răzvan Theodorescu a fost „un ilustru istoric de artă, profesor universitar, scriitor, academician”. „Autor a numeroase volume de specialitate, multe dedicate unor mănăstiri și biserici românești de patrimoniu, a peste 600 de articole și studii valoroase publicate în reviste din țară și străinătate, venerabilul academician Răzvan Theodorescu rămane autorul unei opere compuse din cărți și studii fundamentale pentru istoria, arta românească și europeană”, a transmis Patriarhul Daniel.
Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a spus: „Răzvan Theodorescu a ars ca o flacără pe altarul celor care au fondat această instituție, s-a emoționat de fiecare dată în Aula Academiei și a privit-o ca pe un Empireu al celor mai alese spirite ale acestui popor. Pornește pe urmele lor, pe urmele întemeietorilor, și se duce cu nădejdea că va fi așezat în lumea celor drepți. Dumnezeu să-l odihnească în pace, să ne lase nouă marea moștenire să o ducem mai departe și să trăiască din veac în veac în amintirile noastre! Dumnezeu să-l ierte!”.
La ceremonia de la Cimitirul Bellu au fost prezenți, pentru a-l conduce pe Răzvan Theodorescu pe ultimul drum, alături de familie, actuali sau foști demnitari, majoritatea din zona PSD, dar și conducători de instituții culturale. Printre aceștia:
Emil Constantinescu – fost președinte al României
Adrian Năstase – fost prim-ministru
Petre Roman – fost prim-ministru
Valer Dorneanu – fostul președinte al Curții Constițutionale
Lucian Romașcanu – ministrul Culturii
Toni Greblă – prefectul Capitalei
Ioan-Aurel Pop – președintele Academiei Române
Nicolae Manolescu – președintele Uniunii Scriitorilor
Adrian Iorgulescu – președintele Uniunii Compozitorilor
Petru Lucaci – președintele Uniunii Artiștilor Plastici
Liviu Sebastian Jicman – președintele Institutului Cultural Român
Ionuț Vulpescu – fost ministru al Culturii.
Ion Iliescu laudă „viziunea” cu care a manipulat Răzvan Theodorescu ca director al TVR
Ion Iliescu a absentat de la ceremonia de la Cimitirul Bellu. El a trasmis luni, pe blogul său, un mesaj de de condoleanțe, scoțându-se singur în prim-plan, la modul cel mai caraghios: „Îi mulțumesc că, într-o țară în care a fi «omul lui Iliescu» a fost, mai ales în ultimii ani, eticheta unui stigmat, Răzvan Theodorescu nu s-a dezis niciodată de această legătură, ba dimpotrivă, a afirmat-o cu onoare și a transformat-o în ceea ce el numea, generos, ca fiind «un titlu de noblețe»”.
Cea mai ndrușinată frază a lui Ion Iliescu este cea în care îl laudă pe Răzvan Theodorescu pentru mandatul criminal al acestuia la conducerea televiziunii publice. Pentru Iliescu, manipulatorul instigator din fruntea TVR a fost „un președinte cu viziune al Radioteleviziunii Române”.
Mesajul lui Ion Iliescu
„Am aflat cu imensă durere despre dispariția academicianului Răzvan Theodorescu. L-am cunoscut de când era student, așadar, nu greșesc dacă spun că ne știam de o viață.
Viața lui a fost încercată: și-a hrănit vocația de profesor și de cercetător când ușile universității i-au fost închise, iar mai târziu, a devenit nu doar unul dintre cei mai buni istorici ai artei și civilizației României ultimului secol, dar și un profesor extraordinar, un rector formidabil, un președinte cu viziune al Radioteleviziunii Române, un ministru al Culturii care a dat excelență acestei funcții, un academician a cărui operă va fi imposibil de egalat, și un vicepreședinte al Academiei Române care a știut să modernizeze această instituție.
Însă printre toate aceste roluri publice, Răzvan Theodorescu a rămas un om liber. Și tocmai această libertate a făcut ca prietenia dintre noi să fie una adevărată. Sunt puține prietenii adevărate astăzi, tot așa cum sunt puțini oameni autentici, așa cum a fost «profesorul națiunii», Răzvan.
Îi mulțumesc că, într-o țară în care a fi «omul lui Iliescu» a fost, mai ales în ultimii ani, eticheta unui stigmat, Răzvan Theodorescu nu s-a dezis niciodată de această legătură, ba dimpotrivă, a afirmat-o cu onoare și a transformat-o în ceea ce el numea, generos, ca fiind un titlu de noblețe.
A făcut România mai culturală într-o societate insensibilă la valorile culturii, și poate aceasta a fost printre cele mai grele misiuni pe care și le-a asumat lucid, nu doar altruist.
Transmit condoleanțele mele familiei, iar Ilincăi, fiicei sale, îi doresc putere și alinare; pierderea ei este și pierderea României, una care speram să întârzie oricât de mult.
Cu regret,
Ion Iliescu”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Într-un an în care statul român nu dă niciun semn că ar avea intenția să onoreze cum se cuvine un ilustru patriot precum Iuliu Maniu, același stat – în formula Iohannis-PSD-PNL – găsește de cuviință să-l îngroape cu onoruri militare, la Cimitirul Bellu, pe unul dintre marii ticăloși ai anilor ’90: Răzvan Theodorescu. În loc să ajungă în pușcărie, a fost promovat în Academie.
Pe 8 ianuarie s-au împlinit 150 de ani de la nașterea unui mare om de stat al României: martirul Iuliu Maniu (exterminat de bolșevici, la 80 de ani) în temnița de la Sighet, pe granița cu URSS). Nicio instituție centrală – Președinție, Parlament, Guvern – n-a făcut vreun gest de omagiere a ilustrului făuritor de țară.
Pe 5 februarie s-au împlinit 70 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu și 60 de la cea a camaradului său din conducerea PNȚ-ului interbelic, martirul Ion Mihalache (exterminat de comuniști, tot la 80 de ani, în pușcăria de la Râmnicu Sărat). Niciun gest de recunoștință, cât de mic, din partea statului român!
Astăzi, pe 8 februarie, este înmormântat cu onoruri militare, pe Aleea Academicienilor din Cimitirul Bellu, unul dintre marii ticăloși ai regimului Iliescu-FSN: Răzvan Theodorescu (83 de ani). Acesta a pus la cale diversiuni abominabile în 1990, ca director general al Televiziunii Române – singura televiziune care emitea în acea vreme.
Instalat de Ion Iliescu în fruntea TVR imediat după cinica lovitură de stat și sângeroasa „diversiune teroristă” din decembrie 1989 (numite generic „revoluție”), Răzvan Theodorescu a oferit României 6 luni de nemernicie absolută.
Pe 28 ianuarie 1990, Televiziunea călărită de Răzvan Theodorescu „nu putea transmite” primul mare miting al partidelor istorice (PNȚCD, PNL, PSDR) – peste 100.000 de protestatari în Piața Victoriei – „din cauza ceții”. Ca martor ocular al acelei zile istorice, depun mărturie că a fost o zi senină, luminoasă, însorită în plină iarnă: nici urmă de ceață!
manifestaţie anti-FSN
Conflictul interetnic sângeros de la Târgu Mureș, din 15 martie 1990, a fost pus la cale de forțe național-comuniste ale regimului Iliescu, cu asistență sovietică, și amplificat prin mesaje instigatoare propagate prin TVR-ul condus de cinicul Răzvan Theodorescu.
Marea demonstrație din Piața Universității (22 aprilie – 15 iunie), un maraton de 53 de zile, cu dezvoltare maximă până la alegerile din 20 mai, a fost o încercare disperată a României lucide – entuziastă, dar minoritară – de a se desprinde din cleștele sovietic și de a „evada” spre Occident. Ghinion: sutele de mii de protestatari admirabili au fost prezentați de Răzvan Theodorescu și ciracii săi din TVR drept o adunătură de drogați, o minoritate căzută în promiscuitate, o grupare de neisprăviți, legionari și trădători de țară, teroriști care blocau mașinile cu lapte ale alimentarelor și Salvările spitalelor. Ori, așa cum zicea Ion Iliescu, „o mână de golani”.
Campania electorală pentru alegerile din 20 mai 1990 a fost o dezlănțuire de ură, instrumentată de FSN-ul lui Ion Iliescu, la adresa partidelor istorice (mai ales PNȚCD și PNL), a Regelui Mihai, a unor lideri providențiali precum Corneliu Coposu și Ion Rațiu. Principalul instrument de propagare a urii de tip bolșevic a fost Televiziunea Română, sub bagheta abjectului Răzvan Theodorescu.
Totul a culminat cu Mineriada din 13-15 iunie 1990, când – tot după un tipar bolșevic – Ion Iliescu și forțele sinistre din spatele său, cu fire care duceau la Moscova, au aruncat România în barbarie și au izolat-o pentru mulți ani de civilizația occidentală. O mare contribuție la acel colaps al umanității a avut-o Televiziunea Română, sub bagheta aceluiași Răzvan Theodorescu. Minciunile instigatoare ce țâșneau prin ecranele televizoarelor i-au făcut pe zeci de mii de români – în principal mineri, dar și siderurgiști din Galați ori muncitori de la uzinele bucureștene – să devină brute infernale, mutilând cu bestialitate intelectuali și studenți, fete și femei, bărboși și ochelariști.
La TVR s-a spus insistent că e o „rebeliune legionară” – deși „legionarii” n-au fost găsiți nici până astăzi, la fel ca „teroriștii” din decembrie 1989.
Iar pentru a produce un impact major și a-i determina pe minerii din Valea Jiului să urce în trenurile de București, „să facă ordine” în Piața Universității, să devasteze sediile partidelor de opoziție și redacțiile ziarelor anti-FSN, Răzvan Theodorescu a recurs la trucul mizerabil folosit și de Teodor Brateș în urmă cu 6 luni: întreruperea emisiei sub amenințarea apocaliptică a „legionarilor”/”teroriștilor”!
Iar pentru asemenea operațiuni odioase, Răzvan Theodorescu a apelat la vechii intoxicatori ai lui Ceaușescu, în frunte cu abominabilul George Marinescu (un Gâdea/Ciutacu al anilor 1989-1990).
Iată o mostră de propagandă mincinoasă la Televiziunea Română, sub conducerea lui Răzvan Theodorescu, pe 14 iunie 1990. Sinistrul George Marinescu, în dialog cu Victor Ionescu (ambii moșteniți de Iliescu de la Ceaușescu): „Iată, vedeți, această Dacie roșie înconjurată de un grup aparent pașnic… Din rezervorul acestei mașini se scoate benzină, se umplu acele sticluțe, sticle incendiare sau, cum spuneam mai înainte, cocteiluri Molotov, al căror efect îl veți vedea imediat, pe viu. (…) Cu acele sticle umplute cu benzină s-a reușit incendierea acelui autobuz, care a fost multă vreme ținta bombardării cu pietre din caldarâm. (…) Iată unul dintre autobuzele Poliției, care a fost incendiat cu cocteiluri Molotov – cum se numesc niște sticle umplute cu benzină… benzina a fost scoasă de la diverse autoturisme parcate prin apropiere, pusă o cârpă pe post de dop, s-a dat foc cârpei și provoacă grozăviile pe care le puteți vedea. (…) A fost un fel de isterie colectivă… un fel de excitație din aceasta… nu știu de unde a pornit, practic nu mai judecau… (…) În continuare, autobuze cu care au venit polițiștii, autobuze incendiate…”.
În realitate, autobuzele au fost incendiate de șeful Poliției, generalul Corneliu Diamandescu, la ordinul ministrului de Interne, Mihai Chițac, punând în aplicare înțelegerea cu „domnul președinte” Ion Iliescu. Diamandescu către Chițac, prin sistemul de radio-comunicație: „Vă rog să-l informați pe domnul președinte – ne dăm foc la toate autobuzele. Asta a fost înțelegerea, vă rog să informați!”.
Și încă un calup diversionist marca TVR, sub patronajul lui Răzvan Theodorescu, manipulatorul-șef al lui Ion Iliescu: zbor cu elicopterul deasupra Pieței Universității, pentru a arăta cât de nenorociți erau manifestanții anti-FSN și anti-Iliescu (ceea ce însemna anti-URSS). George Marinescu: „Iată aici sediul Comandamentului Poliției – flăcări la poartă, flăcări în interior. Din nou Piața Universității… (…) Se pare că s-a ajuns în dreptul Televiziunii prin jurul orei 17.00-17.30… oricum, lumea începuse să se strângă la poarta din intrarea Dorobanți… și iată sosirea acestei «demonstrații pașnice» pe Calea Dorobanților, la Televiziune. Vă rog, stimați telespectatori, să fiți foarte atenți mai ales la unele prim-planuri, cum le numim noi. Veți vedea figuri de bărbați, chiar de femei… pe unii dintre ei îi veți recunoaște după aceea în curtea Televiziunii și chiar dimineață, la ieșirea din curtea Televiziunii, în care vor spune că ei de fapt au venit să vadă, așa, din curiozitate. erau foarte curioși. Au venit noaptea la Televiziune, pe la 11, pe la 12, n-aveau ce face acasă, nu puteau dormi. Mureau de curiozitate să vadă ce se întâmplă aici. Evident, scuze penibile. (…) O mașină a Salvării nu este lăsată să treacă. Probabil, așa s-a întâmplat și în ziua cutremurului, când, între alte mașini, cele ale Salvării, care duceau oameni răniți sau care suferiseră atacuri de inimă, nu au fost lăsate să trecă prin Piață, pe drumul cel mai scurt spre spital. «Zona liberă de neocomunism» nu putea fi maculată de trecerea unei autodubițe sanitare cu oameni în suferință. (…) Precum vedeți, mnifestanții aceștia au sosit cu tot felul de mijloace – autobuze, microbuze, autoturisme particulare, camionete… Ați observat și un mic bastonaș în mâna unui tânăr în cămașă, care acuma s-a aplecat în afară, să vadă ce s-a întâmplat cu autobuzul din față. Ăăăăă… veniseră, într-adevăr, cu mâna goală, cu piepturile goale, așa cum au făcut-o în timpul Revoluției, ca să apere Revoluția… Sigur că da, și băiatul din spate are tot un astfel de «instrument de convingere»… Deja au început să se spargă geamurile. Ne apropiem de ora 18.30, ne aflăm tot în curtea Televiziunii, aici se află una dintre intrările spre corpurile studioului”.
În realitate, așa cum reiese și din dosarul Mineriadei din 13-15 iunie și din unele anchete gazetărești, majoritatea celor care au pătruns în sediul Televiziunii Române au fost aduși chiar de Frontul Salvării Naționale (FSN), cel condus de Ion Iliescu și căruia i se închina Răzvan Theodorescu. Unii atacatori au fost aduși din provincie, de la Ploiești, Giurgiu, Călărași sau Târgoviște.
Manipularea e continuată de același George Marinescu, sluga favorită a lui Nicolae Ceaușescu și a lui Ion Iliescu, folosită intensiv de Răzvan Theodorescu: „Și acum, iată momentul când, spre seară, deci după 18.30-19.00, primele grupuri au intrat pe culoarele și în holurile Televiziunii. Se pare că ei cunoșteau dinainte amplasamentul unor birouri, inclusiv biroul redacției de Actualități, birourile de la etajul 11… Se pare că au știut chiar atunci când s-a întrerupt emisia, ieri-seară, pe ce să pună mâna, să decupleze niște hebluri electrice ca să întrerupă emisiunea, deci nu erau chiar niște neaveniți în materie. Vă dați seama, s-a filmat fără lumină pe aceste culoare. Din această cauză, și imaginea arată cum arată, dar credem că aceste secvențe sunt extrem de sugestive. Iată, chiar atunci când grupuri de manifestanți au pătruns pe holuri, de afară se aruncă în continuare cu pietre!”.
În realitate, emisia TVR a fost întreruptă, pe 13 iunie, nu de „manifestanții care au decuplat niște hebluri electrice”, ci de directorul general Răzvan Theodorescu, care a dat un ordin explicit în acest sens! Scopul era acela de a produce emoție, furie și revoltă în toată țara, pentru ca minerii și alte categorii de „oameni ai muncii” să vină „să salveze” Televiziunea, Guvernul și în general Bucureștiul.
Statul român, în formula Iohannis-PSD-PNL, l-a ignorat pe martirul ziditor de țară și l-a onorat pe manipulatorul distrugător de destine
Așadar, statul român nu-i bagă în seamă pe martirii Iuliu Maniu și Ion Mihalache, dar îl petrece la groapă cu garda de onoare pe exponentul regimului care i-a omorât în chinuri groaznice pe Maniu și Mihalache!
Iuliu Maniu nu are încă un mormânt al său nici după 70 de ani de la moarte, oasele sale sunt risipite printr-o groapă comună din Cimitirul Săracilor de la Sighet, amestecate cu oasele altor deținuți politici – de parcă ar fi fost un răufăcător! Răzvan Theodorescu este înmormântat în Cimitirul Bellu, printre somitățile neamului românesc.
Iuliu Maniu a construit o țară și a bucurat milioane de români, Răzvan Theodorescu a nenorocit o țară și a manipulat/mințit/nenorocit milioane de români.
Iuliu Maniu și-a trăit ultimii 6 ani într-o celulă igrasioasă de la Sighet, înfometat și bătut de bestiile unui regime satanic. Răzvan Theodorescu a beneficiat de toate privilegiile acelui regim satanic, înainte și după în 1989: profesor universitar, academician, senator (2000-2008), ministru (2000-2004), consilier prezidențial, înnobilat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Comandor, membru în Consiliul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD), beneficiar de rentă de revoluționar și de pensii speciale.
Iar după toate astea, răsplata este cea pe care am văzut-o în acest început de an plin de semnificații: statul român, în formula Iohannis-PSD-PNL, l-a ignorat pe martirul ziditor de țară și l-a onorat pe mincinosul distrugător de destine!
Abject și față de propria-i soră: i-a furat moșia de la Ruginoasa! „Îmi este soră printr-un accident al sorţii. Sufleteşte, n-o recunosc ca parte a familiei mele”
Dar Răzvan Theodorescu (22 mai 1939 – 6 februarie 2023) nu și-a manifestat ticăloșia doar în relația cu românii care l-au plătit generos, ci și în interiorul familiei sale. Mai precis, în relația cu sora sa, Marietta.
În 2010, presa centrală dezvăluia: „Fostul ministru al Culturii, Răzvan Theodorescu, a «uitat» complet că are o soră, când a cerut şi a şi primit 50 de hectare de pământ, moştenire de familie. Acum, Marietta Ujică vrea să i se facă dreptate”.
În anul 2000, când și-a pus semnătura pe un document oficial, comițând infracțiunea de fals în acte publice, Răzvan Theodorescu era senator PSD și ministru al Culturii în Guvernul Năstase. Miza lăcomiei sale era un teren de 50 de hectare din fosta moșie Moruzzi, de la Ruginoasa (județul Iași), proprietate cumpărată de Mihail Theodorescu, bunicul lui Răzvan Theodorescu.
Mihail Theodorescu a avut doi copii: Vasile și Maria. La rândul său, Vasile Theodorescu a avut două căsătorii: din prima a rezultat Răzvan Theodorescu, iar din cea de-a doua, Marietta Theodorescu, căsătorită Ujică.
În 1949, bunicul fraţilor Răzvan şi Marietta, Mihail Theodorescu, a fost expropriat de comunişti, iar pământul a ajuns în administrarea statului. Şi aşa a rămas până în anul 2000. Când s-a văzut în faţa declaraţiei în care trebuia să menţioneze dacă mai are sau nu fraţi, pentru a intra în posesia terenului din comuna ieşeană Ruginoasa, demnitarul PSD a „uitat” că are o soră! A scris negru pe alb că a fost singurul fiu al lui Vasile Theodorescu.
Fiind plecată în Germania și aflând de grozăvie, Marietta Ujică i-a telefonat fratelui. Reacția acestuia? „S-a scuzat. A zis că a uitat să mă pomenească atunci când a făcut cererea, dar mi-a promis că rezolvă el lucrurile”.
Răzvan Theodorescu și-a asigurat sora chiar și în scris că nu-i va lua partea de moștenire. Dar timp de 5 ani n-a rezolvat nimic.
În 2005, Marietta Ujică a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, iar în 2009 a deschis proces.
În acest context, PSD-istul Răzvan Theodorescu, în rapacitatea sa, a făcut o declaraţie de o abjecție rară: „Persoana în cauză îmi este soră printr-un accident al sorţii. Sufleteşte, n-o recunosc ca parte a familiei mele. Pe tatăl meu şi al ei l-a văzut o dată, pe bunicul nostru o dată. Relaţia ei cu familia noastră este inexistentă! Această persoană nu a avut niciun raport cu cei pe care acum vrea să-i moştenească”.
Cum ar putea lăcrima românii pe mormântul unui individ care, prin diversiunile sale, i-a trimis în spital ori chiar la moarte?
Pe acest personaj, autorul unor episoade sinistre din istoria noastră recentă, îl onorează statul român astăzi, cu salve de tun, la Cimitirul Bellu.
Nu a prezentat scuze poporului român niciodată pentru ororile pe care le-a comis la Mineriada din 13-15 iunie 1990.
Nu și-a recunoscut niciodată vinovăția, nu s-a spovedit, n-a regretat nimic, nici măcar pe patul de moarte.
Nu s-a distanțat niciodată de făptașul numărul 1, Ion Iliescu; dimpotrivă, l-a apărat mereu, i-a lăudat și apreciat acțiunile criminale.
A fost inteligent, cultivat, dar asta nu e o circumstanță atenuantă, ci una agravantă. I-a lipsit ceva fundamental: conștiița, umanitatea, buna-credință. Și-a pus inteligența în slujba diavolului.
Nu a vărsat nici măcar o lacrimă pentru victimele diversiunilor sale ordinare.
Și atunci, cum aș putea vărsa eu o lacrimă pentru un asemenea ticălos, acum, la moartea sa? Cum i-aș putea uita miniciunile înfiorătoare, puse în slujba unui regim criminal, de sorginte sovietică, impus de Moscova și supus acesteia?
Cum ar putea lăcrima românii pe mormântul unui individ care, prin diversiunile sale, i-a trimis în spital ori chiar la moarte?
Să-l onorăm doar pentru că a fost inteligent, cult, educat și a lăsat în urmă ceva operă? Pardon, acțiunile sale în plan politico-administrativ îl descalifică pe vecie, iar moartea nu-i spală păcatele! Să-i onorăm pe inteligenții cu caracter și demnitate, nu pe cei puși în slujba răului!
Rușine statului român că-i asigură onoruri militare unui asemenea ticălos fără scrupule, care a mințit și intoxicat până în ultimul său an de viață, ca invitat „de-al casei” la RTV, televiziune specializată în manipulare precum TVR-ul anilor ’90!
Răzvan Theodorescu nu merita onoruri militare, ci ciocănelul unui judecător, care să consfințească o sentință dreaptă pentru ororile din 1990.
Nu, nu voi vărsa o lacrimă la moartea lui Răzvan Theodorescu. Dimpotrivă, îl voi însoți cu întregul meu dispreț. Lacrimile sunt pentru Maniu, Mihalache și alți patrioți-martiri, nu pentru cozile de topor – fie ele și inteligente – ale unui regim criminal.
Pe directorul TVR din 1990, Dumnezeu să-l ierte, că eu nu-l voi ierta niciodată!
P. S. Unii vor spune: „Despre morți, numai de bine”. Să fiu scutit de o asemenea imbecilitate! Morți sunt și Hitler, și Lenin, și Stalin, și Gheorghiu-Dej, și Ceaușescu – și nu cred că se cuvine ca despre ei să vorbim „numai de bine”. Moartea nu absolvă pe nimeni de păcate infernale.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
O situație revoltătoare, de un penibil absolut, a fost creată de tandemul Gabriela Firea – Răzvan Theodorescu, de la Primăria Capitalei. O urmașă a familiei Brătianu, stabilită la Paris, a fost invitată (pe banii ei) la inaugurarea ansamblului statuar Ion I. C. Brătianu de la Universitate, dar festivitatea nu a mai avut loc. Nimeni nu și-a cerut scuze.
Marie-Hélène Fabra Brătianu, jurnalistă şi om de cultură în Franţa, a fost nevoită să facă degeaba drumul de la Paris la București, pe cheltuiala proprie. Spune că a fost chemată de reprezentanții Primăriei Capitalei la inaugurarea ansamblului Ion I. C. Brătianu, programată pentru joi, 10 octombrie, în ziua moțiunii de cenzură. Când a ajuns acolo, a constatat că evenimentul se anulase, fără ca ea să fie anunțată, potrivit Digi 24.
Administrația Monumentelor din Primăria Capitalei a anunțat inaugurarea ansamblului Ion I. C. Brătianu, în rondul de la Universitate, pentru joi, la ora 13.00, iar președintele Comisiei Centenar din Primăria Capitalei, Răzvan Theodorescu, a invitat-o personal pe Marie-Hélène Fabra Brătianu la eveniment.
Femeia a venit la București miercuri, cu o zi înaintea inaugurării anunțate, și a plecat duminică. Reprezentanţii Primăriei Generale nu i-au prezentat scuze și nu au comentat incidentul.
„Am venit special, un pic în ultimul moment, pentru că am fost prevenită că mai sunt doar 10 zece zile și am ajuns miercuri pentru a fi sigură că sunt acolo joi, la ora 13.00. Un prieten m-a găzduit în familia lui, iar când am ajuns, joi, era adunată lume acolo, în fața statuii, în piață, oameni aşezați cam peste tot. M-am apropiat și mi s-a zis: «S-a anulat»”, a declarat Marie-Hélène Fabra Brătianu pentru Digi 24.
Marie-Hélène Fabra Brătianu
„Am zis: «Nu! Dar nu e posibil așa ceva! Vă înșelați, poate oamenii sunt în partea cealaltă a pieței». Și atunci mi s-a spus: «Vă asigur că așa este». Și erau acolo toate drapelele și toate astea, și am zis: «Dar nu, nu e posibil». Apoi, un prieten m-a sunat și mi-a zis «Marie Helene, te așteptăm în partea cealaltă» (a pieței), și am zis: «De acord, merg acolo». Și atunci am înțeles cu adevărat că s-a anulat. Este incredibil, pentru că nu era nimeni, efectiv nu era nimeni acolo care să ne zică asta. Nu au fost scuze. Nimeni nu și-a cerut scuze, nu a fost nimic”, a adăugat femeia.
Ion I. C. Brătianu
În urmă cu două luni, Primăria Capitalei oferea date despre statuia lui Ion I. C. Brătianu. „În anul 2018 s-au realizat componentele artistice ale ansamblului monumental și au fost transpuse în material definitiv bronz. Valoarea acordului-cadru pentru realizarea componentelor artistice din bronz și a soclului de piatră este de 11.900.000 lei cu TVA inclus. Valoarea contractului pentru proiectarea, montarea și amplasarea monumentului în Piața Universității este de 4.760.000 de lei cu TVA inclus.
Lucrarea este executată de SC Exorno Studio SRL și reprezintă o reproducere după monumentul public omagial construit în anii 1902-1903 de Ernest-Henri Dubois și arhitectul Petre Antonescu.
Așadar, costul total este de 16,66 milioane de lei, adică 3,5 milioane de euro. O sumă enormă, care ridică mari semne de întrebare în privința corectitudinii „afacerii”. Există mari bănuieli în acest sens, știută fiind aplecarea Gabrielei Firea către concerte și statui.
Mizeria petrecută joi, 10 octombrie, arată că nu statuile sunt preocuparea Gabrielei Firea, ci banii din spatele lor.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
