Medicul Răzvan Constantinescu, devenit celebru în România, în ultimii doi ani, pentru teoriile sale conspiraționiste și propaganda anti-vaccinare, a anunțat pe Facebook că mama sa, nevaccinată, s-a infectat cu Covid și acum se zbate între viață și moarte. Chiar și în această situație critică, doctorul continuă să acuze conspirații și pretinde că „porcăria din flacon va distruge lumea“!
Cazul pare patologic. Pentru îmbolnăvirea mamei sale, Răzvan Constantinescu – eroul mișcării antivaccinare – îi acuză tot pe cei vaccinați și Oculta Mondială.
Din întreaga întâmplare – și-a lăsat mama nevaccinată, aceasta a luat virusul și acum e grav bolnavă, fiindu-i viața în pericol –, doctorul a tras concluzia că „o doamnă vaccinată i-a dat mizeria“ și că „nu virusul prelucrat de derbedei, ci porcăria din flacon va distruge lumea“.
Răzvan Constantinescu a făcut surfing pe valul conspiraționist, adaptându-și permanent discursul la noile versiuni introduse „pe piață“ de mașinăria propagandistică. La început, în primăvara lui 2020, a susținut luni la rând că nu există nicio pandemie și niciun virus, totul fiind o invenție a Ocultei. Apoi a atacat vaccinarea, acuzând din nou conspirații.
Vajnic apărător al lui Trump și al conservatorismului, doctorul își delectează fanii și cu teorii privind conspirații politice și cu dezvăluiri epocale despre planuri diabolice de a instaura comunismul. La fel ca toți ceilalți propagandiști care se mulează pe mesajele propagandei subversive a Rusiei, e nemulțumit de UE, de Occident, nu-i place lumea capitalistă care ar urma să fie înghițită de neomarxiști și comuniști, se teme că se va instaura statul polițienesc etc.
Cele două mesaje prin care conspiraționistul Răzvan Constantinescu anunță că mama sa e grav bolnavă de Covid și îi acuză pe cei vaccinați și Oculta Mondială de această situație
Joi, 14 septembrie: „CARE MAI EȘTI IMUNIZAT, OAIE?! O doamnă vaccinată a vizitat-o pe mama în creierul munților și i-a dat mizeria. De două săptămâni, suntem între viață și moarte. Conform prostăvănimii din presă, acea doamnă era «imunizată» (!) Acum 10 zile, a murit gastroenterologul din Târgu Neamț, vaccinat full. Nu virusul prelucrat de derbedei, ci porcăria din flacon va distruge lumea“.

Vineri, 15 octombrie: „AM ÎNCREDERE ÎN ȘTIINȚĂ Tu-ți gheinăvfancșănul mă-tii, Fauci, cu fake-știința ta, cu tot! Dacă moare mama, o să-mi dedic restul vieții pentru găsirea pangolinului ăluia ca să ți-l bag în cur, ție sau altuia ca tine! Iar, de vagginat, s-o vagginezi pe mumă-ta, după ce-i pui două sau trei măști, ca să nu vadă ce a zămislit, savantule de renume mondial!“.
