Etichetă: Razvan Chereches

  • „Președintele și primul-ministru au comunicat triumfalist și fals, contribuind la eșecul campaniei de vaccinare. Au indus un sentiment de falsă siguranță”

    Președintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu poartă pe umeri eșecul campaniei de vaccinare și pe conștiință morții valului 4 al pandemiei de Covid din România, acuză profesorul Răzvan Cherecheș, expert în politici de sănătate publică, într-un interviu acordat RFI. Cherecheș afirmă că șeful statului și cel al Guvernului au comunicat fals și triumfalist, mințindu-i pe oameni toată vara, ceea ce a dus la dezastrul de acum, când România e pe penultimul loc în Europa la număr de persoane vaccinate.

    În acest moment, e prea târziu pentru a se mai face ceva în privința valului 4, concluzionează profesorul Cherecheș. Chiar dacă s-ar apuca acum românii să se vaccineze masiv – ceea ce nu e cazul –, imunitatea de grup s-ar obține în 2-3 luni, adică abia începând din primăvară. Măsurile luate de autorități sunt în continuare anemice, ceea ce înseamnă că trebuie să așteptăm luna mai a anului viitor și încălzirea vremii ca să vedem o ameliorare a situației, mai spune expertul.

    Explicațiile profesorului Răzvan Cherecheș la RFI

    • „În ceea ce privește eșecul campaniei de vaccinare, acesta este rezultatul măsurilor politice proaste luate de către președinte și de către prim-ministru, care, peste vară, în loc să prioritizeze sănătatea populației și să comunice în mod adecvat cu populația, au comunicat într-un mod triumfalist și fals, spunând că avem sub control epidemia. Au indus un sentiment de falsă siguranță.”
    • „Dacă încep în momentul ăsta să se vaccineze, va dura, două-trei luni până când ajung în punctul în care vor fi protejați. Dar nu trebuie să ne facem iluzii că această infecție pleacă undeva. Chiar dacă acum suntem în plin val, măsurile luate de autorități sunt anemice. Nu vor avea un efect imediat. Va dura luni de zile. Aceasta va fi situația toată iarna și primăvara. Prin mai vor începe să se relaxeze din nou măsurile. Rata de infectare va începe să scadă, pentru că vremea se va încălzi și vom ieși afară din casă. E mai bine să te protejezi acum decât să aștepți să treacă boala prin populație.”
    • „România are în momentul ăsta 30% din persoane vaccinate. Virusul fiind extrem de infecțios, se răspândește în populație cu o viteză extrem mare. Acești 30% sunt foarte departe de imunitatea de grup. Virusul fiind așa de infecțios, realmente nu contează acești 30% la nivel de răspândire. Cu cât te apropii de procentul necesar pentru imunitatea de grup, protecția crește, dar crește exponențial. La 30% nu contează. La 50% contribuie ușor. De la 60% în sus începe să se vadă faptul că sunt persoane vaccinate. La ce procentaj avem noi în România – inclusiv în București, unde s-a depășit 50% -, virusul trece prin populație extrem de ușor. Faptul că una din zece persoane vaccinate se poate infecta… asta automat va duce și la creșterea numărului de persoane vaccinate infectate.”
    • „Nu este deloc o răceală. Ăsta este un zvon care nu se bazează pe nimic. 3% din populație are risc major de deces în caz de infecție. Dincolo de cei 3%, avem un procent semnificativ de persoane care atunci când dezvoltă simptome, simptomele sunt extrem de neplăcute. Când s-a stabilit catalogarea în simptome ușoare, moderate și severe, se referă la simptome ușoare la o infecție acută. Acele simptome au fost comparate cu cazurile severe care aveau nevoie de oxigen, care au intrat pe terapie intensivă. Simptome ușoare nu înseamnă că îți tragi  nasul de două ori și ești OK. Înseamnă că în continuare disconfortul e major și poate să apară riscul de sindrom covid lung, în care simptomele pot să rămână și să apară, să dispară pentru următoarele luni. Sunt persoane care și-au pierdut simțul gustului și mirosului pentru luni de zile. Unora nu le-a revenit sau le-a revenit cu modificări. Sunt alte persoane care și-au pierdut auzul într-o ureche sau aud un țiuit continuu. A fost nevoie de operație ca să se rezolve situația. Există sechele pe termen lung.”
    • „Vaccinul conține informație genetică care învață sistemul imunitar să sintetizeze proteină-țepușă și să dezvolte anticorpi contra lor. După ce sistemul a învățat să producă anticorpi, produce un număr mare de anticorpi, care pe urmă, în timp, încep să scadă. Nu are sens să mențină anticorpi activi circulanți atât timp cât nu există o expunere. În momentul în care o persoană vaccinată e expusă la virus, virusul intră în organism, începe să se multiplice și sistemul imunitar se activează. Pentru marea majoritate a celor vaccinați, undeva în jur de 90%, sistemul imunitar reacționează prompt, la timp și distruge virusurile. Pentru restul, sistemul imunitar e mai lent. Nu produce anticorpi în ritmul în care virusul se multiplică. Aceste persoane pot să dezvolte simptome ușoare sau moderate. Se vindecă și mai repede. Iar perioada în care pot să infecteze pe alții e undeva la 5 zile, în comparație cu 10 zile la o persoană nevaccinată sau infectată. O persoană vaccinată se poate infecta, dar numai una din 10. Și dacă s-a infectat, perioada în care îi poate infecta pe alții e de două ori mai mică decât la o persoană nevaccinată. Și simptomele sunt mai ușoare, și boala trece mai repede.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Răzbunarea lui Cîțu frizează demența: localitățile cu primari USR n-au primit bani din miliardul împărțit de premier! Sunt finanțate 86,7% din primăriile din România, însă doar 12,2% dintre cele conduse de USR!

    * Tudor Chirilă despre Cîțu și Iohannis: „Superman și Terminator au aruncat țara în criză” / „Păpușa de la Grivco a devenit păpușar”

    * EDITORIAL. O minciună marca Andronic, instigată de „Echipa Câștigătoare”

    * TEXT ȘI VIDEO. Discursul integral al lui Florin Cîțu la moțiunea de cenzură. Analiză: 35 de afirmații bizare în 24 de minute

    * Pe Boc l-a luat gura pe dinainte în direct: „Sunt convins că putem face cu PS… USR reformele pe care ni le-am propus“

    * Orban amenință că-și face partid! „Iohannis a rămas repetent. Parcă a fost înlocuit cu o sosie”

    * CTP: „Ești președintele țării de 7 ani și spui că «statul a eșuat»? În loc să spui: «Eu am eșuat. Dacă statul a eșuat, și eu am eșuat»”

    * Premierul Cîțu l-a numit la Justiție pe sinecuristul perfect: membru în 17 Consilii de Administrație, toate la stat, în toate guvernările! Bonus: masterand al Academiei SRI

    * EDITORIAL. Marea înfrângere a unui politician mărunt: Klaus Iohannis

    * Un agitator CapVid, anti-vaccinist din „tribul lui Șoșoacă”, a ajuns în spital. Speriat de Covid, a devenit promotor al vaccinării, dar s-a răzgândit repede

  • Profesorul Cherecheș avertizează: Fără vaccinarea populației, în toamnă avem valul 4 al pandemiei, cu noi decese și restricții

    Ritmul vaccinării, deja foarte scăzut, va continua să se reducă odată cu venirea verii și cu măsurile de relaxare aplicate întregii populații, ceea ce va duce la ratarea tuturor țintelor din campania de imunizare și la un val 4 al pandemiei în România, la toamnă, a avertizat profesorul Răzvan Cherecheș, vineri dimineața, într-un interviu pentru RFI.

    Specialistul în politici publice de sănătate, care în ultimul an a făcut mari eforturi să explice populației ce se întâmplă în pandemie, de ce trebuie să ne protejăm și să ne vaccinăm și ce urmează, afirmă că strategia Guvernului este greșită.

    Măsurile sunt în acord cu rata de transmitere a virusului și nu cu campania de vaccinare. Sunt răsplătiți și cei care refuză să se vaccineze, iar asta va duce la scăderea ritmului imunizării

    E răsplătită la grămadă, indiferent dacă s-a vaccinat sau nu, întreaga populație. “E ca și cum le-ai da 10 la lucrare tuturor elevilor, indiferent dacă au învățat sau nu. E clar că la al doilea examen nu va mai învăța nimeni”, a explicat Cherecheș în ce constă eroarea Guvernului aplicând măsurile de relaxare pa grămadă.

    Expertul spune că măsurile de relaxare – printre care eliminarea restricțiilor de circulație noaptea și a portului măștii în aer liber – sunt în concordanță cu reducerea numărului de cazuri și nu cu ritmul campaniei de vaccinare. Însă, la toamnă, când anotimpul rece va găsi populația României neimunizată, virusul – care este unul asemănător gripei, adică se reactivează iarna – va provoca un val 4 al pandemiei în țara noastră. Asta va aduce noi aglomerări în spitale, noi valuri de morți și noi restricții.

    Profesorul Cherecheș e de părere că ar trebui să se explice cât se poate de clar ce avantaje au cei care se vaccinează: „Măsurile de relaxare sunt adecvate. Ținând cont de actualele rate de transmitere a virusului și de faptul că s-a încălzit vremea, că se petrece mai mult timp afară, că stăm mai mult timp cu geamurile deschise, că ventilația e mai bună peste tot, practic, șansele de transmitere sunt semnificativ mai reduse față de perioada de peste iarnă. Cu toate acestea, trebuie spus că ar fi fost nevoie ca să mențină actualul ritm de vaccinare și ar fi fost indicat să se specifice facilitățile pentru persoanele vaccinate. Asta, dincolo de faptul că pot să aibă capacitate mai mare evenimentele, dacă au doar persoane vaccinate, pentru că, de exemplu, în acest moment, în SUA, Centrul de Prevenire a Îmbolnăvirilor recomandă ca persoanele complet vaccinate să poată să stea chiar în interior fără mască și fără distanță“.

    România va rata toate țintele și va atinge imunitatea de grup abia peste un an, anticipează specialistul în politici publice

    Răzvan Cherecheș estimează că abia peste un an va reuși România să atingă imunitatea de grup în fața virusului, adică minimum 70% din populație imunizată. Asta în condițiile în care Israel și Marea Britanie au atins déjà această țintă, Statele Unite și Ungaria sunt foarte aproape și ele, iar Germania estimează că-și va imuniza întreaga populație în următoarea lună.

    România a imunizat, în ultimele zile, sub 40.000 de persoane pe zi cu prima doză, deși ar trebui vaccinate circa 65.000/zi ca să se ajungă la 5 milioane la 1 iunie.

    Cu 19,09% din populație vaccinată cu prima doză, România e pe locul 3 din coada Uniunii Europene la procentajul de vaccinați, înaintea Bulgariei (9,69%) și Letoniei (18,51%). Media populației vaccinate în Europa este de 25,22%, iar în Uniunea Europeană – de 29,49%.

    Estimările profesorului Cherecheș

    „Relaxarea nu e în acord cu ritmul vaccinării, ci cu ratele de incidență ale infecției.

    Ritmul vaccinării va scădea în perioada următoare tocmai din cauza relaxărilor. Suntem într-o situație bizară, e ca și cum la școală, la primul test pe care îl dai studenților, le dai la toți nota 10, indiferent că au muncit sau nu pentru testul respectiv. La al doilea test nu va mai învăța nimeni. Exact la fel aici.

    Din cauză că Guvernul nu validează comportamentul responsabil al celor care s-au vaccinat, nu oferă o facilitate, nu ajustează legislația, pentru ca astfel de facilități să poată fi oferite, va scădea interesul pentru vaccinare. Pentru că, nu-i așa, situația este sub control, situația se relaxează pentru toată lumea, nu există nici un motiv să te vaccinezi și percepția riscului personal peste vară va scădea.

    Dar în toamnă ne așteaptă valul patru. În momentul în care vremea se răcește, reintrăm în case, începem din nou să respirăm unii peste alții. Dacă procentul de persoane vaccinate nu va fi suficient de mare în acel moment, vom avea un val patru care va impune reintroducerea restricțiilor.

    Eu sper să mă înșel teribil și să greșesc, dar eu nu cred că va fi posibil să atingem nici una dintre țintele impuse de autorități, pentru că exact măsurile de relaxare anunțate ieri vor duce la scăderea ratei de vaccinare.

    Dacă ne uităm deja nu la numărul total de doze administrate, ci doar la prima doză, se vede clar o tendință descrescătoare a administrării primei doze de vaccin.

    Eu spun că, dacă peste vară Guvernul se relaxează și el, la fel ca populația, și nu continuă să pregătească valul patru din toamnă, dacă nu pornește o campanie de comunicare adecvată – nu doar mesaje din partea primului-ministru, președintelui și domnului Gheorghiță, cu apeluri la populație, ci o campanie de comunicare corespunzătoare –, plus facilități extrem de clare pentru persoanele vaccinate, dacă nu se fac aceste lucruri, vom avea un val patru. Vom avea restricții în toamnă și lucrurile vor fi neplăcute până în primăvara anului viitor.

    Eu zic că cel mai optimist scenariu este ca în primăvara anului viitor să reușim să ajungem la imunitatea de grup“.