Părea imposibil așa ceva, și totuși românii care au trăit acele momente au făcut miercuri seara și joi, la vederea imaginilor cu haosul din clădirea Congresului american, legătura cu scenele petrecute în urmă cu 30 de ani la București, în Parlamentul României.
Pe 25 septembrie 1991, minerii din Valea Jiului, veniți din nou la București cu trenurile, au luat cu asalt instituțiile statului. Au rezultat ciocniri soldate cu morți, vandalizări, incendii, demisia Guvernului și o scenă irepetabilă, intrată în legendă.
Minerii fuseseră învățați de Iliescu și de FSN că drumurile la București și violențele le rezolvă toate problemele
Calea fusese deschisă, inconștient, chiar de către reprezentanții puterii vizate acum de bandele înarmate. Președintele de atunci al României, Ion Iliescu, reprezentantul și emanația FSN (fostul Partid Comunist, ulterior transformat în PSD), și-a asigurat victoria la alegerile din mai 1990 folosind din plin toate armele bolșevicilor. A acaparat mass-media și a pornit campanii violente de dezinformare împotriva opoziției, a folosit instituțiile statului în lupta electorală, apoi a chemat de mai multe ori minerii și muncitorii de pe platformele industriale ca să bată oamenii, să distrugă sediile partidelor adverse și să intimideze.
Numai că aceste metode s-au întors, un an mai târziu, chiar împotriva celor care le-au folosit. Minerii lui Miron Cozma prinseseră gustul drumurilor la București și învățaseră că acțiunile violente le aduc întotdeauna câștig de cauză. Iliescu și politrucii FSN le promiseseră în 1990, când i-au adus la București, numeroase privilegii și avantaje. Dar ulterior, premierul Petre Roman n-a putut să livreze creșterile de salarii și belșugul promis în Valea Jiului, așa că ortacii au făcut mai întâi grevă, apoi s-au urcat în trenuri și au venit în Capitală, în ciuda încercărilor făcute de Guvern de a-i bloca.
“Batalioanele de asalt” au asediat Palatul Victoria, Ministerul de Interne, Parlamentul și Palatul Cotroceni timp de două zile, în 25-26 septembrie 1991.
Guvernul a căzut pe 26 septembrie, când premierul Roman a demisionat. Președintele Iliescu, înspăimântat, era și el amenințat de ortaci și nu știa pe unde să scoată cămașa.
Rațiu: „Încet, încet au început să intre minerii în Cameră. Pronaosul era plin de ei. Zeci de mineri, foarte agresivi, chiar în cele două logii ale Camerei. Cred că eu am dominat situația“
Bandele barbare au năvălit pe 26 septembrie și în Parlament, unde au intrat peste senatori și deputați, în plen.
A fost momentul astral al lui Ion Rațiu, parlamentarul PNȚCD întors din exil pentru a ajuta România și demonizat de propaganda bolșevică a FSN. Cu un curaj fantastic, în timp ce ortacii înarmați cu topoare, răngi și alte arme albe împresuraseră adunarea, Rațiu s-a urcat la tribună și, prin discursul și atitudinea sa, a reușit să-i domine.
Momentul din 26 septembrie 1991, intrat în istorie, când Ion Rațiu, urcat la tribuna Camerei Deputaților, îi înfruntă și-i domină pe minerii înarmați și agresivi intrați să facă moarte de om în Parlamentul României
Exact aceiași oameni care, cu un an în urmă, îl căutau prin București să-l linșeze, la ordinul lui Iliescu, acum îl priveau fascinați și, instinctiv, îi ascultau respectuos cuvintele.
Mai târziu, Rațiu avea să povestească: “Încet, încet au început să intre minerii în Cameră. Pronaosul era plin de ei. Zeci de mineri, foarte agresivi, chiar în cele două logii ale Camerei. Cred că eu am dominat situația. Eu i-am convins pe mineri să plece din Cameră și au ieșit, în cele din urmă, mulțumită repetatelor mele intervenții. Decisiv a fost anunțul meu că mă voi adresa mulțimii afară, în fața Camerei. Altfel ar fi fost vărsare de sânge. Erau înarmați cu răngi, bare de metal, bastoane și ciomege“.
Spre deosebire de momentul din 26 septembrie 1991, din Camera Deputaților de la București, bandele năvălite în Congres n-au găsit în plen niciun parlamentar care să-i înfrunte
Asemenea scene, despre care s-ar fi crezut că sunt posibile doar în țări din lumea a treia, au fost însă văzute miercuri și în Parlamentul celei mai mari democrații a lumii, America.
Bandele violente de susținători ai lui Trump, venite din toată țara, au luat cu asalt Capitoliul, au năvălit în clădire, pe holuri și în birouri, au devastat și distrus documente și mobilier.
Bandele trumpiste intrate în Congresul SUA n-au găsit parlamentari
Au dat apoi buzna în plen, iar unul dintre protestatari s-a așezat chiar la prezidiu, pe scaunul președintelui Senatului. Un altul, intrat în biroul șefei Camerei Reprezentanților, și-a pus picioarele pe masă.
Spre deosebire de momentul de acum 30 de ani, din Parlamentul României, la Washington plenul Senatului a fost însă gol când au năvălit agresorii. Congresmenii fugiseră deja care-ncotro, unii părăsiseră deja în grabă clădirea, în timp ce alții se baricadaseră în birouri. “Momentul Rațiu” n-a existat pe 6 ianuarie 2021.
Este de remarcat însă că și acum, ca și în urmă cu 30 de ani, așa ceva n-ar fi fost posibil fără ca însuși președintele țării să nu-i fi încurajat constant pe susținătorii săi și fără să nu fi promovat un limbaj al urii și al violenței.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
În urmă cu exact 30 de ani, pe data de 20 mai 1990, în România se organizau primele alegeri libere și democratice după o pauză de peste cinci decenii. Poporul român, venit la vot în număr foarte mare, le-a dat puterea securiștilor și activiștilor comuniști “reformați” după revoluția din decembrie 1989, în detrimentul deținuților politici și al patrioților reveniți din exil.
Ceea ce ar fi trebuit să fie revenirea României la viața democratică și parlamentară după cinci decenii de dictatură, violențe și război, avea să se dovedească, astfel, doar începutul unei noi perioade de coșmar. Actuala oligarhie politică și economică a României, cleptocrația care a ruinat țara și a ținut un popor întreg pe loc, așa-zișii „oameni de afaceri” reciclați din securiști și politruci, multimilionarii care au vândut la fier vechi fabricile cumpărate pe un leu, care au furat banii de spitale, școli, autostrăzi și căi ferate – toți își au originea în acel punct zero. În momentul 20 mai 1990, când românii și-au ales, democratic, destinul.
30 de ani de la “Duminica Orbului”. Securiștii și activiștii căzuți din mantia lui Ceaușescu au fost realeși de poporul român cu o majoritate zdrobitoare
Ceaușescu a fost alungat de la putere în decembrie 1989, apoi condamnat la moarte și ucis după o parodie de proces instrumentată de agenții Moscovei care preluaseră frâiele.
Au urmat zile de haos, cu un război nici astăzi nu se știe oficial de cine declanșat, în care s-au petrecut atrocități și s-au tras cantități enorme de muniție.
Au murit peste 1.000 de oameni, rușii profitând de ocazie pentru a lichida persoanele care știau prea multe sau erau incomode (așa cum a fost colonelul Gheorghe Trosca, din unitatea specială anti-sovietică).
S-a înființat un Parlament provizoriu (CPUN) și o formațiune numită Frontul Salvării Naționale – o denumire specifică, folosită de serviciile secrete sovietice și în alte țări unde au reușit să dea lovituri de stat. După distrugerea regimului Ceaușescu, puterea a fost preluată de un grup de persoane susținute puternic de Moscova: Ion Iliescu, Petre Roman, generalul Nicolae Militaru, generalul Athanasie Stănculescu, Silviu Brucan.
În primă instanță, Iliescu – agent sovietic școlit la Moscova în perioada 1950-1957 – a sunat la Ambasada Uniunii Sovietice și a cerut ca România să fie ocupată de trupele ruse. Planul a căzut la opoziția unor generali ai armatei române, între care generalul Ștefan Gușă, șeful Marelui Stat Major.
Același Iliescu a ieșit la postul național de televiziune și a ținut un discurs halucinant, în care apăra orânduirea bolșevică și i-a acuzat textual pe soții Ceaușescu de faptul că “au întinat nobilele idealuri ale comunismului”.
Iliescu, obligat să scoată în afara legii PCR. Așa s-au mutat, peste noapte, toți activiștii comuniști în FSN – precursorul PSD de azi
Au existat și mitinguri uriașe ale opoziției în iarna lui 1990. Regimul Iliescu le-a contracarat cu brutalitate. „Intelectualii” erau vânați, iar presa de partid chema populația să fie vigilentă, ca nu cumva moșierii, fasciștii și legionarii să nu ne vândă țara occidentului decadent
Și acest plan, de asigurare a unei continuități a Partidului Comunist Român, a fost dejucat de formidabila ură a poporului împotriva regimului criminal, instaurat cu tancurile de ruși în 1944 și responsabil de atrocități, de sărăcia și îndobitocirea unei nații întregi.
Huiduit de sute de mii de oameni când a deschis gura, de la tribună, să apere comunismul, Iliescu s-a repliat din nou și, la presiunea poporului, a acceptat să scoată în afara legii PCR.
Așa s-au mutat peste noapte toți activiștii de la PCR în Frontul Salvării Naționale. Din nou presați de opinia publică, bolșevicii “răspopiți” au anunțat că FSN are doar un rol provizoriu, nu este partid și nu va candida la alegerile programate în primăvara lui 1990.
În acea iarnă a trecerii din 1989 în 1990, în România a reapărut pluripartitismul. Un număr uriaș de partide s-au înființat. Între acestea, două aveau însă un rol major: Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal.
Primul avea în frunte un fost deținut politic, pe Corneliu Coposu, și un patriot revenit în țară, Ion Rațiu. Cel de-al doilea era condus de un personaj revenit, de asemenea, din străinătate, Radu Câmpeanu.
Manipularea unei națiuni: controlul mass-media, violența organizată, campaniile de dezinformare, folosirea serviciilor secrete, mineriadele
Prima mineriadă a avut loc în 28-29 ianuarie 1990. A fost o contramanifestație la un miting al partidelor de opoziție. Muncitorii și minerii au scandat “Moarte intelectualilor!“ și “Jos cu fiii de chiaburi şi legionari!“
Împotriva țărăniștilor și a liberalilor, neocomuniștii lui Iliescu, susținuți de Securitatea reînființată sub un alt nume și de agenții Rusiei, au declanșat un război pe viață și pe moarte.
Timp de 5 luni, până la alegeri, s-au folosit toate mijloacele posibile pentru ca PNȚ și PNL să fie discreditate, infiltrate cu agenți, destructurate și chiar distruse fizic. Singurul post de televiziune din România acelor vremuri, TVR, emitea non-stop propaganda și manipulările FSN.
Un număr imens de ziare ducea campanii împotriva liberalilor și țărăniștilor, împânzind piața cu dezinformări, editoriale veninoase, acuzații nefondate. Liberalilor și țărăniștilor li se reproșa că “n-ați mâncat salam cu soia” (adică veniseră din exil), că “vreți să ne vindeți țara”, că “ne veți lua pământurile și uzinele ca să le dați înapoi moșierilor și bughezilor” și câte și mai câte altele.
Când li s-a părut că, în ciuda tuturor pârghiilor folosite, opoziția ar putea să le pună probleme, Iliescu și camarila sa au trecut la diversiuni violente și la reprimarea prin forță.
S-au organizat mai multe mineriade, ortacii din Valea Jiului fiind aduși, direct din mine, să bată oamenii pe stradă, în București. Minerilor li se spunea, de către foștii secretari de partid deveniți lideri de filiale FSN și de către ofițerii de Securitate în civil, că „la București are loc o lovitură de stat, fasciștii și legionarii vor să preia puterea”.
Oameni bătuți pe stradă pentru că purtau barbă sau ochelari, iar trecătorilor li se părea că „seamănă a intelectual sau a student”
Același discurs era ținut și în provincie, acolo unde se inocula o ură viscerală împotriva celor categorisiți “intelectuali”. Se ajunsese până într-acolo încât oameni cu barbă, cu ochelari sau îmbrăcați în blugi să fie bătuți pe stradă, în unele orașe de provincie, pentru că “semănau” a intelectuali sau studenți.
Sute de mii de români au fugit din România în acele luni îngrozitoare. Iliescu l-a reinstalat în fruntea serviciului de spionaj extern pe generalul Mihai Caraman, singurul român decorat de URSS pentru servicii speciale aduse împotriva NATO și desemnat persona non-grata de aliații occidentali.
Rezervele financiare ale țării, peste un miliarde de dolari, au fost cheltuite de guvernul provizoriu FSN ca să cumpere electoratul. Iliescu a aruncat aproape la propriu cu bani în cetățenii României, aducând în doar câteva luni țara într-o situație economică foarte dificilă.
Producția s-a prăbușit, rezervele valutare au fost cheltuite ca să li se dea prime și salarii mai mari angajaților, iar activiștii comuniști și securiștii numiți în fruntea fabricilor au început devalizarea acestora.
Foarte multe dintre metodele aplicate atunci de regimul comunist deghizat al lui Iliescu – dezinformarea, campaniile de manipulare, ura față de Occident și capitalism, învrăjbirea oamenilor între ei (pensionari contra tineri, bugetari contra angajați la privat, bucureșteni contra provincie etc) – le regăsim între armele folosite de PSD mai ales din 2016 încoace. Inclusiv sloganul “nu ne vindem țara!”, sub care a candidat Iliescu în 1990, reprezintă o temă centrală a propagandei partidului lui Liviu Dragnea.
Valul uriaș de simpatie față de România a fost risipit de crimele lui Iliescu și ale regimului neocomunist instalat în decembrie 1989
Învăluită în decembrie 1989 și ianuarie 1990 de un incredibil val de simpatie și solidaritate al lumii întregi, România a ajuns în timp record, sub comanda lui Ion Iliescu, din nou la statutul de paria al comunității internaționale.
Cei care au trăit acele vremuri își aduc aminte cum în România soseau cantități gigantice de ajutoare donate de cetățenii țărilor vestice și de americani. Ceea ce lipsise decenii întregi se distribuia acum direct din TIR-uri: cafea, ciocolată, haine, pastă de dinți, electrocasnice, chiar și bani.
Treptat, pe măsură ce vestea despre faptele regimului Iliescu a început să se răspândească, iar imaginile cu oameni bătuți pe străzi și informațiile despre securiștii și activiștii repuși în funcții au făcut înconjurul posturilor TV, acest val de simpatie s-a stins.
Așa a început democrația românească făcută cu securiști și activiști comuniști: Iliescu – votat de 85% dintre oameni
Pentru mulți români, momentul decembrie 1989 nu a însemnat, de fapt, decât schimbare numelui de pe pancarte. Dacă pe Ceaușescu erau obligați să-l cânte și să-l aplaude, în schimb pe Iliescu l-au iubit sincer
Pe 20 mai 1990, în “Duminica Orbului”, readucerea României pe orbita Moscovei a căpătat și acte oficiale. Manipulați, dezbinați și înveninați de o campanie isterică, purtată luni la rândul, românii au votat masiv Iliescu și FSN, care – în ciuda promisiunilor inițiale – se transformase în partid și intrase în alegeri. Agentul Moscovei a primit 85,07% din voturi. Candidatul PNL, Radu Câmpeanu, a primit 10,64%, iar Ion Rațiu, candidatul PNȚ – doar 4,29%. În Parlament, FSN (urmașul Partidului Comunist și precursorul PSD-ului de azi) a obținut 67,02% din voturi. UDMR (de asemenea condusă de foști comuniști maghiari) a primit 7,2%, PNL – 7,06%, iar PNȚ – 2,45%.
S-au prezentat la vot 14.826.616 alegători din totalul de 17.200.722.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!