În România e o adevărată epidemie de atacuri asupra bancomatelor. Sunt aruncate în aer cu batoane de dinamită, folosindu-se butelii de aragaz, sunt incendiate sau smulse din pereți. Poliția e neputincioasă în fața acestui fenomen de o violență extremă.
VIDEO. Trei hoți cu un BMW 4X4 au încercat să fure un bancomat la Arad. S-au chinuit, dar n-au reușit. Poliția îi caută. https://ziaristii.com/wp-content/uploads/2020/01/media.io_HotiBancomatArad.mp4
Hoții au renunțat la metodele de furt stilate cu dispozitive electronice montate în bancomate. În ultimul an, aparatele care distribuie bani sunt furate cu totul, folosindu-se mijloace extrem de violente care pun în pericol viața oamenilor care locuiesc în vecinătate.
În Arad, trei hoți îmbrăcați în haine de culoare neagră și cu fețele acoperite cu cagule au încercat extragerea unui bancomat dintr-un supermarket, folosindu-se de un BMW cu tracțiune integrală.
VIDEO. Cum își plătesc vacanța turiștii din Poiana Brașov? Un nou sport național: aruncarea bancomatelor în aer
Hoții au intrat cu forța în magazin și au legat bancomatul cu frânghii, apoi șoferul BMW-ului a accelerat, încercând să smulgă aparatul din podeaua de ciment.
VIDEO. Bancomatele, obsesia hoților.
Operațiunea n-a reușit. Până la urmă, cei trei s-au lăsat păgubași, încercând să spargă o casă de schimb valutar din apropiere, conform Știrilor Pro TV.
Un paznic a sunat la 112, iar hoții au fugit. Poliția îi caută, dar nu are niciun suspect până la această oră.
La sfârșitul anului 2019, un bancomat din Poiana Brașov a fost aruncat în aer. Hoții nu au fost prinși până acum.