NATO a comis două erori majore de apreciere în privința Rusiei, erori care au dus în cele din urmă la atacul asupra Ucrainei, a recunoscut marți Anders Fogh Rasmussen, fostul secretar general al organizației, într-un interviu acordat publicației Foreign Policy. Prima eroare a fost supraestimarea forței militare a Rusiei, de unde a rezultat o prudență exagerată față de aceasta. A doua eroare a fost subestimarea brutalității și a ambițiilor care-l macină pe Putin.
Conducător executiv al NATO în perioada 2009-2014, Rasmussen mărturisește că erorile de apreciere expuse mai sus au generat alte decizii greșite. Una dintre acestea a fost comisă la summit-ul NATO de la București, din 2008, când s-a decis ca Ucraina și Georgia să fie primite în organizația nord-atlantică, dar fără să li se dea și un calendar precis de aderare. Putin, spune Rasmussen, a interpretat eronat situația, considerând că NATO nu e foarte decisă și că nu va avea necazuri dacă-și va dezlănțui ambițiile imperialiste. Așa că a atacat mai întâi Georgia, în august 2008, apoi Ucraina, în februarie 2014.
NATO „a făcut două calcule greșite. Primul este acela de a fi supraestimat puterea armatei ruse. În ciuda investițiilor masive în echipamente militare și a redeschiderii vechilor baze sovietice, am văzut (în Ucraina – n. red.) o armată rusă foarte slabă. Cred că masiva corupție poate fi unul dintre motive. Cealaltă greșeală de calcul este că am subestimat brutalitatea și ambițiile lui Vladimir Putin”, a explicat Rasmussen.
El spune că abia acum au ieșit la iveală greșelile rezultate din calculele eronate: „Văzut retrospectiv, am făcut greșeala cu mulți ani în urmă. Prima greșeală a fost în 2008, când am avut un summit la București în care am decis că Ucraina și Georgia vor deveni membre ale NATO. Dar nu ne-am putut pune de acord să le acordăm un așa-numit plan de acțiune privind aderarea (Germania condusă de Angela Merkel s-a opus atunci – n. red.). Și această scindare din cadrul NATO i-a transmis lui Putin un mesaj greșit, care a atacat Georgia câteva luni mai târziu, în august 2008. Am mai făcut o greșeală și în 2014, după anexarea ilegală a Rusiei, a Crimeii, unde am anunțat niște sancțiuni. Dar ele erau foarte ușoare. Și toate astea i-au dat lui Putin impresia că poate, aproape fără niciun cost, să cucerească teritorii cu forța“.