Etichetă: rapșa

  • Priviți această poză! Ce bine e că Vasilica ne-a scos din noroaie…

    Au trecut două săptămâni de când Viorica Vasilica, poreclită Dăncilă, a emis celebra frază: „Guvernul a scos țara din noroaie”. La Guvernul PSD-ALDE se referea.

    Între timp ne tot parvin imagini cu țara înghițită de noroaie. Drumuri care n-au văzu asfaltul, nici măcar o lopată de pietriș.

    Priviți cu atenție poza de mai sus! Ea cuprinde toată nefericirea unor oameni și toată ticăloșia unor guvernanți mincinoși, lăudăroși, incapabili.

    Așa arată drumul spre școală pentru 20 de elevi din satul vasluian Rapșa, comuna Pungești, județul Vaslui. Or fi gaze de șist pe dedesubt, dar deasupra e o mocirlă apocaliptică.

    Echipați cu cizme de cauciuc, copiii străbat cu greu drumul spre școală. „Câteodată nu mergem la școală, pentru că drumul este foarte greu de traversat”, spune unul. „Ar fi bine să fie stradă. Dacă s-ar putea, am vrea să plecam din glodul ăsta undeva unde să avem stradă”, zice altul.

    Neputincioși, oamenii spun că trăiesc acest coșmar de ani de zile și că nimeni nu a luat nicio măsură. Drumul plin de noroi se dovedește de netrecut și cu mașina.

    „Nu poate să intre ambulanța”, explică o localnică. „Dacă se îmbolnăvesc copiii, trebuie să mergem cu ei în brațe până la Toporăști, la 3 kilometri”.

    Pentru asfaltare nu sunt bani. Dar Vasilica ne-a scos din noroaie…