Raluca Prună, fost ministru al Justiției în Guvernul Cioloș, a publicat în noaptea de joi spre vineri un text usturător la adresa lui Alexandru Cumpănașu, impostorul ridicat pe jefuirea banilor publici și pe tragedia unei familii.
Pe baza unor informații la care a avut acces ca ministru, Raluca Prună îi face un portret devastator „Unchiului” cu aspirații prezidențiale. Ani de zile, Cumpănașu și-a avut sălașul într-o clădire a Ministerului de Interne. Era incredibil de arogant, nu voia să discute cu secretari de stat, ci numai cu miniștri. La Ambasada Germaniei nu voia să lase telefonul la intrare (cum era regula), pentru că pe el „îl sună oameni”.
Pare-se că folosea și girofarul, spune fostul ministru al Justiției, care-l somează să dea banii înapoi Ministerului de Interne, dar și să ceară scuze părinților Alexandrei.
Textul memorabil al Ralucăi Prună
Ai apărut de nicăieri cu un ONG căruia Ministerul de Interne îi oferea spațiu gratis în sediul său
„Am ezitat să scriu acest mesaj public. Din respect pentru familia Alexandrei Măceșanu. Căreia nu știu ce să-i spun, de ziua fiicei lor.
Ție, cum sunt parte a publicului și tu ceri opinia cu privire la candidatura în cea mai înaltă funcție în stat, iată opinia mea. Opinia cuiva care te știe de prin 2004. Când eu eram la Delegația Comisiei Europene, responsabilă pentru Justiție, Afaceri Interne și Anticorupție, și tu ai apărut de nicăieri cu un ONG căruia Ministerul de Interne îi oferea spațiu gratis în sediul său. Nu am înțeles atunci, nu înțeleg nici acum ce anume te recomanda. Nu am înțeles nici atunci, nici acum cum se împacă activitatea civică cu statul gratis în sediile instituțiilor de stat. Și am fost ONG-istă în vremuri grele, pe subiecte nepopulare (corupția, în anii ’90). Nu vreau să speculez despre succesul tău la Interne. Impresionant, după orice standard într-o societate care se pretinde deschisă.”
Ești în parte responsabil, pe bani mulți probabil, de lipsa oricărei reforme
„Ai crescut întrucâtva între timp. Cu sediu, mașină și consumabile din banii de la Interne (din proiecte, fără îndoială, ca să păstrați aparența legalității). Cu notorietate, emisiuni, din care am văzut vreo două și nu am înțeles care era competența ta (apropo, ce studii ai?) și nici scenariul. Ai stat la Interne sub (prea) mulți miniștri. Ai accesat muuuulte programe, cu varii obiective general grupate ca reforma Internelor.
Ești, deci, parte din problemă, dacă există o problemă. Spui că da. De acord. E indecent atunci să urli acum că reforma instituției a eșuat, când tu erai acolo de vreo 15 ani exact ca să o reformezi. Indecent e, așadar, să afirmi ceva mai calm, în camașa neagră de lansare pe orbită, că vrei să «razi instituții». Ești în parte responsabil, pe bani mulți probabil, de lipsa oricărei reforme. Poate răspund Internele detaliat, care a fost rolul tău de când te găzduiesc ei gratis, câte programe de reformă a Internelor ai implementat din sediul lor și pentru ei, pe ce buget total și cu ce rezultat. Așa ar fi la ONG-uri independente, cu evaluare de la beneficiar. Asta, sigur, dacă Internele mai au onoare și ceva responsabilitate față de publicul larg. Sunt cu tine aici, cred că nu avem ce aștepta de la Interne.”
Am intuit că vrei ceva pentru tine. Azi ne spui și ce: Președinția
„Caracal. Te-ai cățărat în mod indecent, în umila mea opinie, pe tragedia unei familii. Familia ta prin alianță, potrivit datelor publice. Ai jucat prost, cu tușe prea groase, urlând, șocul în fața unei poliții politizate, incompente în marea sa parte. Ți-ai pierdut suflul în fața camerelor din cauza incompetenței forțelor de aplicare a legii (poliție, parchete).
Spui că ai participat însă la luarea unor decizii, la sentințe publice («cred în parchetul X și nu cred în parchetul Y»), la preluări de mandate ministeriale la Interne, la elaborarea planurilor de anchetă (!!!). Ai amenințat în direct, în nenumărate rânduri, depășind toate limitele. Greu de înțeles acest amalgam de «sentimente», dictate și emoții.
În lumea în care eu trăiesc, ai fi fost întrebat de una-alta. Ai fi fost oprit imediat, în lumea în care eu trăiesc. Acasă la noi, în România, ai defilat și vituperat nestingherit săptămâni în șir. Oameni ca mine, care îți cunosc parcursul și detenta reală, au fost șocați. Șocați că unul ca tine dă starea vremurilor. Mărturisesc, m-am îndoit de tine din prima clipă în care ai apărut să «aperi» cazul Măceșanu. Am intuit că vrei ceva pentru tine. Azi ne spui și ce: Președinția. Dar nu de tot, numai vreo 2 ani, în care vrei să faci ceva ce nu e în fișa postului.”
Dai banii înapoi pe ce tot ai reformat și a rămas la fel?
„Revin la fișa ta de post. Te întreb public câte proiecte de reformare a Ministerului de Interne ai girat din sediul lor? Ce ai făcut? Erai probabil ocupat cu completarea agendei tale telefonice. Încerc să înțeleg, așa e probabil când vii de nicăieri și vrei să te înstăpânești…
Te mai întreb public dacă, în sediul Internelor fiind, nimic din incompetența pe care o denunți acum nu ți-a sărit în ochi în toți anii aceștia. Dai banii înapoi pe ce tot ai reformat și a rămas la fel? Nu îmi vei răspunde. Ești prea mare, prea peste toate vremurile, iar eu nimeni în țara noastră captivă.”
Pare-mi-se că foloseai girofarul
„Ca ministru al Justiției, te-am reîntâlnit când ai venit ca un desant în fruntea Coaliției Naționale pentru Modernizarea României, cu un to do list, tailor made, pentru fiecare minister. Mie, între altele, îmi cereai răstit – ca și cum eu stătusem peste 10 ani la Interne în sediu, să promovez modificarea Codului Penal pentru incriminarea mersului cu girofar, imediat după cazul Oprea/Gigină. Am refuzat, deși nu beneficiasem în viața mea – ceva mai lungă ca a ta – de mersul cu girofar. A fost o ședință epică, cu vreo 30 de participanți. Dincolo de orice chestiune de legalitate și proporționalitate, mi s-a părut ridicolă și imorală cererea ta imperativă, căci atunci când se purta girofarul în deplină impunitate socială, pare-mi-se că îl foloseai. Se schimbaseră vremurile și vroiai să pari «proaspăt».
Te cunoșteam ca vechi și sulfuros. Am refuzat nu numai să semnez to do list-ul tău, dar și poza cu tine ca reprezentant al unei Coaliții în care cred că mulți au venit fără să știe cine ești. A fost epic și cu amenințări din partea ta. M-ai amenințat, cred, că mă dai în judecată. Totul s-a soldat cu două comunicate de presă, în orice caz – al tău și al Ministerului Justiției (pe care l-am dat din respect pentru cei din Coaliție).”
Urlai că nu poți lăsa telefonul la intrare, la Ambasada Germaniei, că pe tine te sună oameni
„Eu cred că, în ciuda marilor eforturi ale tale și ale altora, ești încă mic. Și nu e evident că ai putea crește. Ești încă tipul acela care urla la accesul în Ambasada Germaniei, prin 2005, că nu poate lăsa telefonul la intrarea în ambasadă (așa erau regulile în acea amabasadă), că pe tine te sună oameni. Tipul acela care venea cu mașina Internelor la întâlniri (sau așa spuneai până în aderare, când totul era încă posibil). Ești încă tipul care urla, mult după aderare, în 2016, la secretarul meu de stat – care avea multă școală și făcuse istorie în ONG-ismul românesc autentic, cu bani de acasă și cu voluntariat – că e sub demnitatea ta să vorbești cu el. Tu numai cu miniștri sau cu șefii lor vorbeai. Am fost șocată în 2016 că încă mai era posibil un tip cu apucăturile tale. După Gigină, după Oprea, după Colectiv și după căderea Guvernului Ponta. Tu, spălat prin emisiuni fine și cu mult efort.”
Nu aveam timp de pierdut cu actori de mâna a doua în căutarea unui destin național
„Plecasem de 12 ani din țară și, deși citeam tot despre ce este acasă, rămăsesem naivă. Întâlnirea cu tine urlând m-a trezit la realitatea mocirloasă a țării în care ma întorsesem din datorie morală (dacă știi ce este asta, un fleac pentru proștii ca mine, căci business-ul la care cei ca tine lucrau mergea uns).
Pentru public, atunci, în 2016, când urlai la un secretar de stat, eu, ministrul, îndrăznisem să întârzii 15 minute la întâlnirea cu Coaliția ta, pentru că eram reținută într-o întâlnire cu premierul, despre care nu ți-am dat detalii. Halucinant, nu? Era la începutul mandatului tehnocrat și unele apucături rămăseseră neschimbate, cu voia sforarilor. Eu nu jucam în piesă, aveam treabă și nu aveam timp de pierdut cu actori de mâna a doua în căutarea unui destin național.”
Cere scuze părinților Alexandrei!
„Așadar, din public, acela avizat care te știe, sugerez să stai acasă. Nu e pentru tine această candidatură. Suntem țara multor miracole, dar exista limite. Președinția României nu e o aventură. Și mai sugerez, ca om, să te gândești la victimele cărora comportamentul tău deplasat le face rău. Și, cel mai important, să ceri scuze părinților Alexandrei Măceșanu. Acelor oameni incredibil de decenți pentru drama prin care trec. Nu le-ai făcut niciun serviciu. Dimpotrivă. Știm de Alexandra Măceșanu pentru că acest copil curajos a sunat de trei ori la 112. După ce, în pericol vital fiind, a vorbit operatorilor de la 112 cu un respect ireal. Eu ma înclin în fața acestui copil și nu pot dormi știind că a fost trădat de noi toți, care suntem statul român prin participație (tu de mult timp, eu temporar și accidental) sau absență (mulți alții). Tu ai un merit important, dar limitat și mult ulterior acestor apeluri. Alexandra Măceșanu, prin curajul ei, a făcut ca în acest caz să nu poată fi pusă batista pe țambalul festivist la care tu pare că ai fost parte de prin 2004 până în zilele noastre.”
E inuman să te joci cu așa ceva
„Te-ai cățărat, post factum și oportunist (de vreme ce rezultatul imediat e o candidatura hulpavă la prima funcție în statul român), pe curajul și drama acestui copil. Manipulând speranțele unor părinți disperați. Îi înțeleg. Am trecut prin disperarea de a pierde cea mai iubită persoană și de a spera, nerealist, că absența e un numai un coșmar pe care dimineața îl șterge și îl aduce pe cel omorât acasă. E inuman să te joci cu așa ceva.
Nu știu încă dacă Dumnezeu există. Dar încerc să mă port ca și când e lângă mine. Cel mai tare mă lupt cu îndoiala când văd răul din țara pe care o împărțim și în care tu ajungi să te prezinți la prezidențiale după performanța ta calculată mediatic în tragedia de la Caracal. Senin și fără vreo îndoială sau vreo remușcare (e tot pentru proști, nu pentru tine). Știu însă că oamenii decenți, cu busolă morală, sunt scârbiți de ceea ce și de cum faci.
Ești înca tânăr, ești părinte, poți începe o activitate onorabilă. Fără bani de la stat, fără sinecuri, fără short cut-uri. E timpul să fii tu, fără vântul din pupa al instituțiilor publice și private care te-au girat fără motiv evident pentru neofiți. Succes! Se poate, cu puțină decență.”
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
CITIȚI ȘI:
