Etichetă: rafael nadal

  • Rafael Nadal – „Nemuritorul”: al 14-lea titlu la Roland Garros, al 22-lea de Grand Slam, la 36 de ani. A stabilit recorduri greu de egalat. A întors seturi ce păreau pierdute, inclusiv împotriva marelui rival Djokovici

    Extraordinară lecție de pasiune, valoare, ambiție și profesionism predată de Rafael Nadal, la 36 de ani! Legendarul tenismen spaniol a câștigat și cea de-a 14-a finală jucată de el la Roland Garros, după ce ajunsese în finală grație unor reveniri formidabile, supraomenești.

    Rafael Nadal a câștigat și cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, Openul francez de la Roland Garros (Paris), după ce în ianuarie triumfase și la Australian Open (Melbourne). În următoarele trei luni se vor disputa și celelalte două Grand Slam-uri din 2022 – Wimbledon (Londra) și US Open (New York).

    În finala de duminică, Rafale Nadal l-a spulberat pe norvegianul Casper Ruud (jucător de Top 10 mondial): 6-3, 6-3, 6-0. De la scorul de 6-3, 1-3, spaniolul a câștigat 11 ghemuri consecutive, nemaicedând niciunul!

    Adevăratele cumpene ale lui Rafael Nadal (36 de ani) au fost în „sferturi” și în semifinale. În „sferturi” l-a învins pe sârbul Novak Djokovici (35 de ani), liderul mondial și marele său rival pentru supremația istorică în circuitul de Grand Slam (în acel moment, Nadal avea 21 de titluri, iar Djokovici 20). În semifinale, Nadal a trecut  de germanul Alexander Zverev (25 de ani), după trei ore intense, în care n-au fost încheiate nici măcar două seturi. În momentul accidentării groaznice a lui Zverev, scorul era 7-6, 6-6 în favoarea spaniolului, și urma cel de-al doilea tie-break consecutiv. Germanul putea conduce cu 2-0 la seturi, pentru că a condus cu 6-2 în tie-break-ul primului set (pierdut cu 8-10) și cu 5-3 în setul 2, moment în care și-a pierdut serviciul.

    Pentru triumful de la Roland Garros 2022, Rafael Nadal a obţinut un premiu de 2,2 milioane de euro şi 2.000 de puncte. Finalistului Casper Ruud îi revin 1,1 milioane de euro şi 1.200 de puncte.

    Rafael Nadal la Roland Garros 2022

    • Turul 1: 6-2, 6-2, 6-2 cu Jordan Thompson (Australia, nr. 74 ATP)
    • Turul 2: 6-3, 6-1, 6-4 vs Corentin Moutet (Franța, 128)
    • Turul 3: 6-3, 6-2, 6-4 cu Botic Van De Zandschulp (Olanda, 29)
    • Optimi: 3-6, 6-3, 6-2, 3-6, 6-3 cu Felix Auger-Aliassime (Canada, 9)
    • Sferturi: 6-2, 4-6, 6-2, 7-6(4) cu Novak Djokovici (Serbia, 1)
    • Semifinale: 7-6, 6-6 (abandon) cu Alexander Zverev (Germania, 3)
    • Finală: 6-3, 6-3, 6-0 cu Casper Ruud (Norvegia, 6).

    Rafael Nadal a urcat de pe locul 5 pe 4 în clasamentul ATP Live, care acum arată astfel:

    Nadal 22, Djokovici 20, Federer 20

     

    La începutul acestui an, cei trei titani ai tenisului mondial din ultimii 15 ani – elvețianul Roger Federer, spaniolul Rafael Nadal și sârbul Novak Djokovici – se aflau la egalitate în privința numărului de titluri de Grand Slam câștigate: câte 20 fiecare. Prin cele două triumfuri din 2022, Nadal s-a distanțat în frunte:

    1. Rafael Nadal (36 de ani) – 22 (Roland Garros – 14, US Open – 4, Wimbledon – 2, Australian Open – 2)

    2-3. Novak Djokovici (35 de ani) – 20 (Australia Open – 9, Wimbledon – 6, US Open – 3, Roland Garros – 2)

    2-3. Roger Federer (40 de ani) – 20 (Wimbledon – 8, Australian Open – 6, US Open – 5, Roland Garros – 1)

    Disputa pentru supremație va continua între Nadal și Djokovici, dat fiind faptul că în curând, pe 8 august, Federer va împlini 41 de ani, vârstă la care e greu să mai câștigi un turneu de Grand Slam, care un maraton de 7 meciuri. Ultimul turneu de acest nivel în care a triumfat elvețianul a fost Australian Open 2018, iar de atunci au trecut patru ani și jumătate. Federer joacă tot mai rar, iar în acest an nu a disputat niciun meci. Ultima sa apariție a fost pe 7 iulie 2021, în „sferturi” la Wimbledon, când a fost eliminat în trei seturi de polonezul Hubert Hurkacz.

    Novak Djokovici plătește un tribut greu deciziei iresponsabile de a nu se vaccina anti-Covid înainte de Australian Open 2022, turneu la care era mare favorit. Scandalul l-a costat ratarea startului de sezon și ieșirea din forma care i-a adus anul trecut trei din cele patru titluri de Grand Slam (inclusiv Roland Garros, unde l-a învins pe Nadal).

    6-3 cu Federer, 5-4 cu Djokovici, 1-1 cu Wawrinka

    În total, Rafael Nadal a jucat 30 de finale de Grand Slam. A câștigat 22 și a pierdut 8.

    Nadal a învins în finală 11 jucători din 10 țări și a pierdut în fața a 3 jucători din 2 țări.

    Nadal are bilanț pozitiv atât în finalele cu Federer (6-3), cât și în cele cu Djokovici (5-4). Singurul cu care se află la egalitate este Wawrinka (1-1).

    Învinșii lui Nadal în finalele de Grand Slam

    • Roger Federer (Elveția) – de 6 ori
    • Novak Djokovici (Serbia) – de 5 ori
    • Dominic Thiem (Austria) – de 2 ori
    • Daniil Medvedev (Rusia) – de 2 ori
    • Casper Ruud (Norvegia) – o dată
    • Stanislas Wawrinka (Elveția) – o dată
    • Tomas Berdych (Cehia) – o dată
    • Kevin Anderson (Africa de Sud) – o dată
    • David Ferrer (Spania) – o dată
    • Robin Soderling (Suedia) – o dată
    • Mariano Puerta (Argentina) – o dată

    Învingătorii lui Nadal în finalele de Grand Slam

    • Novak Djokovici (Serbia) – de 4 ori
    • Roger Federer (Elveția) – de 3 ori
    • Stanislas Wawrinka (Elveția) – o dată

    Cele 22 de titluri de Grand Slam câștigate de Nadal

    • Roland Garros (14): 2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2017, 2018, 2019, 2020, 2022
    • US Open (4): 2010, 2013, 2017, 2019
    • Wimbledon (2): 2008, 2010
    • Australian Open (2): 2009, 2022

    Cel mai bun an pentru Nadal a fost 2010, când, în mai puțin de patru luni, a câștigat trei din cele patru titluri de Grand Slam: Roland Garros, Wimbledon și US Open.

    Rafael Nadal este „regele zgurei”: a jucat 14 finale la Roland Garros și le-a câștigat pe toate! Niciun alt jucător, în istoria tenisului, n-a triumfat de atâtea ori la oricare dintre cele patru turnee de Grand Slam. Ceilalți recordmeni în „era Open”: Novak Djokovici – 9 trofee la Australian Open; Roger Federer – 8 trofee la Wimbledon; Roger Federer, Jimmy Connors și Pete Sampras – câte 5 trofee la US Open.

    Cele 14 finale câștigate de Nadal la Roland Garros

    • 2005: 6-7, 6-3, 6-1, 7-5 cu Mariano Puerta (Argentina)
    • 2006: 1-6, 6-1, 6-4, 7-6(4) cu Roger Federer (Elveția)
    • 2007: 6-3, 4-6, 6-3, 6-4 cu Roger Federer (Elveția)
    • 2008: 6-1, 6-3, 6-0 c Roger Federer (Elveția)
    • 2010: 6-4, 6-2, 6-4 cu Robin Soderling (Suedia)
    • 2011: 7-5, 7-6(3), 5-7, 6-1 cu Roger Federer (Elveția)
    • 2012: 6-4, 6-3, 2-6, 7-5 cu Novak Djokovici (Serbia)
    • 2013: 6-3, 6-2, 6-3 cu David Ferrer (Spania)
    • 2014: 3-6, 7-5, 6-2, 6-4 cu Novak Djokovici (Serbia)
    • 2017: 6-2, 6-3, 6-1 cu Stanislas Wawrinka (Elveția)
    • 2018: 6-4, 6-3, 6-2 cu Dominic Thiem (Austria)
    • 2019: 6-3, 5-7, 6-1, 6-1 cu Dominic Thiem (Austria)
    • 2020: 6-0, 6-2, 7-5 cu Novak Djokovici (Serbia)
    • 2022: 6-3, 6-3, 6-0 cu Casper Ruud.(Norvegia)

    Rafael Nadal nu a pierdut nicio finală la Roland Garros.

    Cele 4 finale câștigate de Nadal la US Open

    • 2010: 6-4, 5-7, 6-4, 6-2 cu Novak Djokovici (Serbia)
    • 2013: 6-2, 3-6, 6-4, 6-1 cu Novak Djokovici (Serbia)
    • 2017: 6-3, 6-3, 6-4 cu Kevin Anderson (Africa de Sud)
    • 2019: 7-5, 6-3, 5-7, 4-6, 6-4 cu Daniil Medvedev (Rusia)

    Rafael Nadal a mai jucat încă o finală la Wimbledon, pierdută în fața sârbului Novak Djokovici (2011).

    Cele 2 finale câștigate de Nadal la Wimbledon

    • 2008: 6-4, 6-4, 6-7, 6-7, 9-7 cu Roger Federer (Elveția
    • 2010: 6-4, 7-5, 6-3 cu Tomas Berdych (Cehia)

    Rafael Nadal a mai jucat alte 3 finale la Wimbledon, pierdute în fața elvețianului Roger Federer (2006, 2007) și a sârbului Novak Djokovici (2011).

    Cele 2 finale câștigate de Nadal la Australian Open

    • 2009: 7-5, 3-6, 7-6, 3-6, 6-2 cu Roger Federer (Elveția)
    • 2022: 2-6, 6-7, 6-4, 6-4, 7-5 cu Daniil Medvedev (Rusia)

    Rafael Nadal a mai jucat alte 4 finale la Australian Open, pierdute în fața sârbului Novak Djokovici (2012, 2019) și a elvețienilor Stanislas Wawrinka (2014) și Roger Federer (2017).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Dinamo a retrogradat la 74 de ani de când era înființată de bolșevicul Teohari Georgescu, sub ocupație sovietică

    * Real Madrid nu e o echipă, e o legendă! Nici nu trebuie să se mai prezinte la stadion, te bate doar cu istoria

    * Cele două mari finale pierdute de Liverpool cu 0-1 în siajul fanilor tembeli: Bruxelles 1985, Paris 2022

    * Cele 8 grupe la Campionatul Mondial de fotbal, Qatar 2022. Derby Germania – Spania încă din start

    * Cele 4 șanse uriașe ratate de Italia, în drumul spre cea mai mare rușine din istoria sa. Coșmarurile numite Bulgaria, Elveția, Irlanda de Nord și Macedonia de Nord

    * Fotbalul îl încaieră pe nașul Becali cu finul Pandele. „Cum să permită primarul ca jucătorii săi să ia bani de la dușmanii mei?” / „Tu, ca naş, faci astfel de acuze despre mine?”

    * „Un păduche ucrainean, mai rău decât păduchii de la Moscova”. E recordmenul Ucrainei, dar lucrează pentru ruși și refuză să condamna invadarea țării sale de către aceștia

    * O antrenoare de la naționala Rusiei îl amenință cu bomba nucleară pe japonezul care conduce Federația Internațională de Gimnastică! „Trebuie să-i amintim lui Watanabe – Hiroshima și Nagasaki”

    * Marele campion olimpic sub steagul URSS, născut pe pământ rusesc, a plecat la război, să lupte pentru Ucraina!

    * Tenismena numărul 1 a lumii, Ashleigh Barty, se retrage la numai 25 de ani! „Vreau să alerg după alt vis”

  • SuperNadal versus SuperRuud, într-o finală ce poate fi SuperVerde pentru tine, pe zgura de la Roland Garros

    Grand Slam-ul la care jucătoarele și jucătorii români au reușit cele mai numeroase performanțe de cel mai înalt nivel, de-a lungul istoriei, își desemnează regele duminică, în finala dintre Rafael Nadal (5 ATP) și Casper Ruud (norvegianul de pe locul 8 mondial, fost elev al Academiei de Tenis a lui… Rafa Nadal!).

    Roland Garros e și un turneu de Mare Șlem foarte apreciat de pariori. Zgura se pare că are culoarea „verde” pe bilete plasate de români. Iar o finală în care s-a calificat omul-trofeu la Roland Garros, Rafa Nadal, e un eveniment de neratat pentru orice pasionat de pariuri.

    Vezi SuperOferta Superbet și pune-ți SuperBiletele tale!

    E un duel între generații, între o legendă și o promisiune care, prin această calificare în premieră în ultimul act al unui turneu de Mare Șlem, devine o certitudine. Avem un SuperFavorit, care se îndreaptă spre a-l 14-lea triumf la „Mondialul pe zgură”, dar și un adversar pe măsură, care a câștigat – pe această suprafață de joc – 7 dintre cele 8 titluri ATP din palmares. Dacă Ruud prinde o zi de grație, totul e SuperPosibil.

    Streaming live și SuperCote pe marea finală!

    Superbet transmite meciul în direct, duminică, 5 iunie, de la 16.00, pe site-ul Superbet.ro și aplicația de pariuri sportive Superbet.

    Poți paria pe acest meci la cele mai mari cote pentru rezultat final și șansă dublă, poți câștiga mai devreme, cu SuperAvantaj (dacă jucătorul pe care ai pariat că va învinge, se va impune cu 6-0 într-un set, poate fi chiar și primul set). În plus, ai ofertă extinsă de pariuri speciale, iar în timpul desfășurării partidei vei avea ofertă de pariuri live la cote mărite.

    Profită acum oferta pre-meci pentru SuperFinala dintre Nadal și Ruud!

    SuperStatisici pentru SuperBilete

    În secțiunea H2H din site și în aplicație găsești cele mai relevante statistici, care monitorizează evoluțiile recente ale celor doi finaliști și te pot ajuta să pariezi informat.

    Dacă vrei, poți să plasezi și pariuri speciale, precum procentaj primul serviciu, număr mingi de break câștigate, număr de ași, duble greșeli, procentaj puncte câștigate din primul serviciu, număr mingi de break câștigate în setul 1, număr de game-uri câștigate în meci.

    SuperInspirație în SuperSocial

    Instalează gratuit aplicația Superbet și intră în SuperSocial, rețeaua în care pariorii cu experiență, pariorii începători, ambasadorii Superbet și jurnaliștii sportivi de top plasează bilete!

    Poți câștiga profitând de inspirația cuiva mai experimentat decât tine. A unui parior care poate „juca la rezultat”, obiectiv, calm, analitic și matematic.

    În SuperSocial, ai acces la un flux nelimitat de bilete de pariuri. Poți copia oricare și oricâte bilete vrei, pe ce mize decizi tu. Tot ce trebuie este ca ele să te convingă să le joci și tu. Și, crede-ne pe cuvânt, SuperMulte te vor convinge!

    Descoperă aici toate beneficiile SuperSocial pentru tine!

    Trăiește acest supermeci și fă-l să fie parte și din palmaresul tău verde de parior!

    Pariază informat și joacă mereu responsabil!

  • Rafael Nadal încheie glorios Australian Open, întorcând fantastic de la 0-2 la 3-2. O mare lecție dată lui Novak Djokovici

    Început cu scandalul „expulzării” liderului mondial, Novak Djokovici, pe motiv de șmecherii anti-vacciniste, Australian Open a avut parte, duminică, de un final strălucitor, grație incredibilului campion și om care e Rafael Nadal. Condus cu 2-0 la seturi de rusul Daniil Medvedev (nr. 2 mondial), Nadal a devenit un taifun distrugător, care nu s-a mai oprit până la câștigarea trofeului. Mega-campion la 35 de ani și 7 luni!

    După această finală istorică, topul câștigătorilor de turnee de Grand Slam arată astfel: Rafael Nadal (35 de ani) – 21 de trofee; Roger Federer (40 de ani) – 20; Novak Djokovici (34 de ani) – 20.

    În urmă cu câteva luni, chinuit de accidentări și de Covid, Rafael Nadal se gândea la retragerea din tenis, mai ales că se apropie de 36 de ani. S-a înscris totuși la Australian Open, turneu pe care l-a început în anonimat: întreaga atenție era pe rivalul său Novak Djokovici, protagonistul unei epopei iraționale și prostești – mândria de a fi anti-vaccinist.

    S-a spus atunci că, fără Djokovici, Australian Open nu va avea nicio strălucire. Lipsea și Roger Federer, care a trecut de 40 de ani… În aceste condiții, Rafael Nadal și-a asumat o misiune colosală: să salveze strălucirea acestui turneu. Nu doar să câștige, ci s-o facă într-o manieră decupată din legendă. A luat-o ca pe o obligație. Și a reușit! Efortul său a fost suprapământesc, dar epilogul l-a răsplătit: a scris una dintre cele mai frumoase povești din istoria tenisului.

    Statistic, Rafael Nadal a reușit două lucruri grozave:

    1. A câștigat al 21-lea trofeu de Grand Slam, depășindu-i pe egalii săi de până azi – Roger Federer și Novak Djokovici, rămași cu câte 20.

    2. A câștigat pentru a doua oară Australian Open, trecându-și în cont cel puțin câte două trofee la fiecare dintre cele 4 turnee de Grand Slam (cee ace înseamnă 4 suprafețe de joc diferite). Concret: Roland Garros – 13, US Open – 4, Wimbledon – 2, Australian Open – 2. O asemenea performanță, în „Era Open”, a mai reușit doar Djokovici.

    În finala de la Melbourne, Rafael Nadal (35 de ani, locul 5 ATP) l-a învins pe rusul Daniil Medvedev (25 de ani, locul 2 ATP) cu 2-6, 6-7, 6-4, 6-4, 7-5. A fost o confruntare epică, încheiată după 5 ore și 24 de minute. Iar cel cu rezistența superioară a fost „bătrânul” Nadal, nu adversarul său cu 10 ani mai tânăr!

    Nadal și-a repetat triumful la Australian Open la 13 ani de la primul trofeu (2009).

    În urma acestui succes, Rafael Nadal și-a consolidat locul 5 în clasamentul ATP, fiind devansat de Novak Djokovici (Serbia), Daniile Medvedev (Rusia), Alexander Zverev (Germania) și Stefanos Tsitsipas (Grecia).

    Lui Nadal nu i-au crescut solzi

    Nadal i-a dat o lecție usturătoare lui Djokovici: în loc ca sârbul să se desprindă la 21 de trofee de Grand Slam (era mare favorit să câștige la Melbourne), a rămas la 20 și i-a lăsat calea liberă lui Nadal, care acum e liderul absolut al acestui top. Iar motivul acestui „scurtcircuit”, în cazul sârbului, a fost unul absolut stupid: refuzul de a se vaccina anti-Covid.

    Sigur că Djokovici, fiind mai tânăr și mai bine adaptat la toate suprafețele (față de Nadal, regele absolut al zgurei de la Roland Garros), va mai avea multe șanse să câștige turnee de Grand Slam (mai sunt trei chiar în acest an), dar rămâne gustul amar al ratării prostești, așa cum un fotbalist ar rata cu poarta goală în finala Campionatului Mondial. Și mai rămâne și imaginea ciudatului bântuit de spaime închipuite, în timp ce toți jucătorii de tenis s-au vaccinat și nu le-au „crescut solzi” (cum prevesteau cei mai siniștri dobitoci, ca efect al vaccinării)…

    Rafael Nadal (Spania, nr. 5 ATP) la Australian Open 2022:

    • Turul 1: 6-1, 6-4, 6-2 cu Marcos Giron (SUA, nr. 66 ATP)
    • Turul 2: 6-2, 6-3, 6-4 cu Yannick Hanfmann (Germania, 126)
    • Turul 3: 6-3, 6-2, 3-6, 6-1 cu Karen Khachanov (Rusia, 30)
    • Optimi: 7-6, 6-2, 6-2 cu Adrian Mannarino (Franța, 69)
    • Sferturi: 6-3, 6-4, 4-6, 3-6, 6-3 cu Denis Shapovalov (Canada, 14)
    • Semifinale: 6-3, 6-2, 3-6, 6-3 cu Matteo Berrettini (Italia, 7)
    • Finala: 2-6, 6-7, 6-4, 6-4, 7-5 cu Daniil Medvedev (Rusia, 2).

    În finala feminină: Ashleigh Barty (Australia, 1) – Danielle Rose Collins (SUA, 30) 6-3, 7-6.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Ce a înțeles tatăl lui Djokovici: „50 de gloanțe în pieptul lui Novak. Tentativa de asasinare a celui mai bun sportiv din lume s-a încheiat“

    * Eliminare dureroasă a Simonei Halep, în „optimi”, la Australian Open. Și Sorana Cîrstea a pierdut

    * Start în forță pentru tenismenele române la Australian Open: 5 din 6 s-au calificat în turul 2. Salt de la 57.164 la 112.382 de dolari

    * VIDEO. Simona Halep începe anul cu un turneu câștigat la Melbourne, înainte de Australian Open. Este primul triumf după 16 luni

    * Fotbal: Edi Iordănescu e, oficial, selecționerul României. Primul obiectiv: câștigarea grupei în Liga Națiunilor

    * S-a făcut dreptate: Lewandowski a fost desemnat de FIFA jucătorul anului 2021. Messi n-a mai păcălit și juriul forului mondial, precum pe cel de la „France Football”

    * FOTBAL. Ca să meargă la Mondiale, România trebuia să bată Italia și Portugalia, ambele în deplasare! Barajele pentru Qatar 2022

    * La 76 de ani, Mircea Lucescu a fost desemnat antrenorul anului în Ucraina! Românul a câștigat campionatul și Cupa, cu Dinamo Kiev, și a jucat în grupele Ligii Campionilor

  • Nadal – 13 titluri la Roland Garros! 6-0, 6-2, 7-5 cu Djokovici în finală. L-a egalat pe Federer la trofee de Grand Slam – 20. Djokovici are 17

    Situație diametral opusă la Roland Garros 2020: la feminin a câștigat o puștoaică de 19 ani, poloneza Iga Swiatek, aflată la primul său titlu de Grand Slam; la masculin a triumfat veteranul Rafael Nadal (34 de ani), ajungând la trofeul cu numărul 13 la Roland Garros și la cel cu numărul 20 în circuitul de Mare Șlem.

    Acum, Federer (39 de ani) și Nadal (34 de ani) au câte 20 de titluri de Grand Slam, iar Djokovici (33 de ani) a rămas la 17.

    A fost o finală neașteptat de dezechilibrată. Rafael Nadal a câștigat lejer: 6-0, 6-2, 7-5 – mai ușor decât în semifinala cu argentinianul Diego Schwartzman (6-3, 6-3, 7-6).

    Nadal și-a reconfirmat statutul de „rege al zgurei”, câștigând toate cele 7 meciuri din turneu fără să fi cedat vreun set! Este a patra reușită de acest gen a marelui campion iberic.

    A fost prima ediție de Roland Garros în care ambii campioni de la simplu (masculin + feminin) au triumfat fără set pierdut, cu un setaveraj total de 35-0 (21-0 Nadal, 14-0 Swiatek).

    Rafael Nadal este regele absolut al turneului de la Roland Garros: cu 13 titluri, are mai mult decât dublu față de următorul performer, suedezul Björn Borg, cu 6 trofee.

    Campionii de la Roland Garros 2020

    • Masculin: Rafael Nadal (Spania)
    • Feminin: Iga Swiatek (Polonia)
    • Dublu masculin: Kevin Krawietz / Andreas Mies (Germania)
    • Dublu feminin: Timea Babos / Kristina Mladenovic (Ungaria / Franța)

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Victorie superbă: 3-2 în Austria! Plăcerea, entuziasmul și pasiunea aduse de Rădoi. România învață din nou să fie pe locul 1

  • VIDEO. Meciuri dramatice pentru regii tenisului. Federer a înviat de 7 ori, Nadal a fost doborât de 3 tie-break-uri

    Încercări teribile pentru doi giganți ai tenisului, Roger Federer și Rafael Nadal, în „sferturile” primului turneu de Grand Slam al anului, Australian Open. Elvețianul s-a salvat miraculos pentru a doua oară și e în semifinale. Spaniolul a luptat eroic, a salvat două mingi de meci, dar la a treia a fost înfrânt.

    Roger Federer – Tennys Sandgren 6-3, 2-6, 2-6, 7-6, 6-3

    Marți, Roger Federer (nr. 3 mondial) a câștigat un meci epic. Al doilea în decurs de patru zile. Două meciuri care au însumat 10 seturi!

    Vineri, în turul 3, elvețianul de 39 de ani se salvase miraculos în confruntarea cu australianul John Millman: 4-6, 7-6, 6-4, 4-6, 7-6. În setul decisiv, Millman a condus cu 8-4 în super-tie-break, mai avea nevoie de două mingi pentru a produce marea surpriză. Până atunci, australianul nu pierduse nicio minge pe serviciul său în super-tie-break. La 8-5, însă, el le-a pierdut pe amândouă, și încă una la 9-10 (prima minge de meci a elvețianului)! Condus cu 4-8, Federer a câștigat cu 10-8, după o serie incredibilă de 6 mingi câștigate consecutiv.

    Marți, în turul 5 (sferturi de finală), Federer a trecut printr-o încercare și mai grea, în meciul cu americanul Tennys Sandgren: 6-3, 2-6, 2-6, 7-6, 6-3. În setul 4, veteranul elvețian a salvat nu mai puțin de 7 mingi de meci! Primele trei, la 4-5, pe serviciul său. Apoi, trei consecutive în tie-break, la 3-6, și încă una în prelungirile unui tie-break pe care l-a câștigat cu 10-8. Așa a egalat la seturi, 2-2, dominând apoi setul decisiv.

    VIDEO: Rezumatul meciului Federer – Sandgren

    Dominic Thiem – Rafael Nadal 7-6, 7-6, 4-6, 7-6

    Miercuri, Rafael Nadal (nr. 1 mondial) s-a lovit de austriacul Dominic Thiem ca de un zid. În setul 4, spaniolul s-a salvat de două ori miraculos:

    • la 4-5, pe serviciul devastator al lui Thiem, a reușit în sfârșit break-ul (primul din set), egalând la 5
    • la 4-6 în tie-break, a anulat ambele mingi de meci consecutive (una pe serviciul lui Thiem), egalând la 6.

    În acel moment de cumpănă, când părea că întoarce meciul în favoarea lui, Nadal a fost lovit de un ghinion teribil. Mingea jucată pe serviciul său a fost trimisă de Thiem în banda fileului, căzând apoi în terenul spaniolului, fără șanse de a fi ajunsă și returnată. A urmat serviciul devastator al lui Thiem, care a blocat accesul lui Nadal spre cel de-al 20-lea titlu de Grand Slam.

    Nadal a pierdut toate cele trei tie-break-uri ale meciului (cu 3-7, 4-7 și 6-8) – aici a fost cheia meciului!

    VIDEO: Rezumatul meciului Thiem – Nadal

    Programul semifinalelor masculine:

    • Novak Djokovici (Serbia, 2) – Roger Federer (Elveția, 3)
    • Dominic Thiem (Austria, 5) – Alexander Zverev (Germania, 7)

    Programul semifinalelor feminine:

    • Ashleigh Barty (Australia, 1) – Sofia Kenin (SUA, 15)
    • Simona Halep (România, 3) – Garbine Muguruza (Spania, 32).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!