Etichetă: putna

  • Ligia Deca, ministrul Educației, promovează entuziast o tabără religioasă pentru copii. Ciprian Mihali: „Un sistem educațional în derivă, cu miniștri confuzi și cu complicități politico-religioase”

    Ligia Deca, ministrul Educației plasat în funcție de Klaus Iohannis personal, a postat pe contul său de Facebook un text entuziasmat despre o tabără religioasă pentru copii organizată în comun de Inspectoratul Județean Școlar Suceava și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Este pentru prima oară, de la instalarea sa în funcție, când ministrul promovează o tabără, iar când s-a întâmplat asta n-a fost vorba despre una tematică în acord cu obiectul activității ministerului – adică acumularea de cunoaștere  -, ci una religioasă. Ligia Deca n-a popularizat niciodată tabere de matematică, engleză, fizică sau robotică, în schimb pare deosebit de interesată de adâncirea imixtiunii BOR în procesul de învățământ.

    Gestul ministrului Educației este unul simbolic, dând practic girul său tendinței deja puternice de a introduce biserica ortodoxă în școală. Atât textul ministrei, cât și pozele amintesc vag de taberele legionare din perioada interbelică și de cele din perioada național-ceaușistă a comunismului târziu.

    Iată textul scris de Ligia Deca pe contul său de Facebook:

    „Tabăra de vară «Mai aproape de Cer», de la Schitul Salaș al Mănăstirii Putna, își merită din plin numele.

    Atunci când am fost invitată de copii să iau parte la jocurile lor, am știut că îmi vor transmite din energia și veselia pe care ei o emană constant aici. Acești copii mi-au reamintit că fiecare moment al zilei poate fi transformat cu ușurință într-unul memorabil.

    Arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna și exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, mi-a explicat că aici vin zeci de copii din Sălaș și din satele din împrejurimi. Ei participă la activitățile de vară și învață, prin jocuri, să-și dezvolte abilitățile de comunicare, imaginația și creativitatea. În paralel, cu ajutorul voluntarilor, elevii își consolidează valorile moral-creștine.

    Am înțeles, astfel, cum este organizată o tabără de vară în vârful muntelui și care sunt eforturile depuse pentru ca fiecare copil din zonă să simtă farmecul vacanței mari. Tabăra este parte a programului «Copii și părinți la altar», inițiat de Inspectoratul Județean Școlar Suceava și organizat în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților”.

    Amestecarea religiei cu școala a devenit tot mai evidentă în ultimii ani, prilejuindu-i în urmă cu câteva luni filosofului Gabriel Liiceanu o ieșire critică deosebit de dură. „Eu n-am să înțeleg, îmi pare tare rău că trebuie să spun, asta a fost iarăși o victorie obținută după 1989 a BOR-ului – introducerea religiei în școli. (…) Credincioșii se catehizează în biserică, nu la școală! Școala nu este făcută pentru catehizare! Catehizarea se petrece în biserică. Nici eu nu mă duc în biserică să predau lecții de darwinism! Așa încât rămâne o problemă: cum de puterea noastră politică a acceptat așa ceva? Subînțelegând în felul ăsta că biserica ortodoxă, ceea ce nu e prevăzut în Constituție, este biserică de stat! Și că-și poate impune acest lucru, să catehizeze copiii în școală, nu la biserică!“.

    O reacție oarecum similară cu cea a filosofului a avut duminică seara și profesorul universitar Ciprian Mihali. Acesta a postat o poză de la tabăra religioasă de la Putna și a scris: „Copiii i-au oferit azi buchete de flori tovarășei ministru, așa cum frumos se făcea pe vremuri, când se organizau vizite de partid și de stat în teritoriu. Copiii – sub atenta supraveghere a tovarășei învățătoare – sunt plini de bucurie și de speranță în viitorul lor (în Anglia, la lucru pe șantiere, sau în Germania, la cules de sparanghel, sau, cum bine spunea un coleg, în industria videochatului). Un sistem educațional în derivă, cu miniștri confuzi și cu complicități politico-religioase care împing și mai mult școala spre cu totul altceva decât ar trebui ea să fie”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Ciolacu și trei miniștri se duc la Bruxelles să cerșească dreptul de a supra-îndatora România, pentru a păstra pensiile speciale și a-și salva clientela nesătulă

    * Numărul angajaților la stat a continuat să crească și în lunai mai (+4.395) și în iunie (+490)!

    * Încă o pensionare rușinoasă, după cea a șefului DNA: procurorul general „a tras pe dreapta” la 50 de ani, cu o pensie de peste 5.000 de euro!

    * Recompensă regească pentru judecătoarea care lua șpagă de la interlopi: pensie specială de 4.000 €/lună + bonus de 200.000 € pentru 5 ani nemunciți + 53.000 € șpagă neconfiscată. A scăpat de judecată prin prescrierea faptelor, după două decizii ale CCR

    * „Nu, Marcel, nu merge să fugi când vine nota de plată! Voi ați creat dezastrul. Voi, PSD și PNL, patronați de Iohannis!”

    * Orlando Teodorovici se gudură grețos pe lângă Șoșoacă: „S.O.S. este un partid frecventabil” / „Doamna Șoșoacă este omul cu care poți să faci echipă” / „Oamenii din S.O.S. vor binele României” / Școala de Vară a S.O.S. România este mediatizată de Nașul TV, oficina clanului Șoșoacă

    * Raport EFOR: Banii partidelor, primiți ca subvenție de la stat, sunt înghițiți de televiziunile tot mai nesătule. În 6 luni, 12 din cele 25 de milioane de euro primite de partide au ajuns la presă

    * EDITORIAL CARTIANU. Inginerul Ursu n-a murit. Polițistul Gigină n-a murit. La Colectiv, nimeni n-a murit. Nici la Revoluție, nici la mineriade…

    * Despre gâlceava elitei bogate a Bisericii cu lumea. Studiul de caz nr. 2: Facultatea de Teologie din Constanța, din ograda lui jupân Teodosie Putinistul

  • John Brzenk, legenda armwrestling-ului mondial, prezent la Campionatul Național de Skandenberg al României, ediția 2021

    John Brzenk, cel mai mare armwrestler din istorie, a vizitat România, ca invitat de onoare la Campionatul Național de Skandenberg de la Rădăuți, 4 – 6 iunie 2021. Timp de patru zile, legenda skandenberg-ului mondial s-a aflat în Bucovina, întâlnindu-se cu sportivii români și vizitând locuri pitorești.

    Anul acesta, Campionatul Național de Skandenberg al României a strălucit, dincolo de intensitate și dimensiune, printr-o prezență spectaculoasă. John Brzenk, cel mai mare armwrestler al tuturor timpurilor, a pășit pe scena evenimentului, dând ediției a 15 -a valoare de document istoric.

    John Brzenk, (foto – centru) pe scena Campionatului Național de Skandenberg al României, 2021, Rădăuți, județul Suceava. Alături, Andrei Chipreanov, campionul României la Skandenberg (foto – stânga), și Mircea Simionescu Simicel, Secretar General al Federației Mondiale de Skandenberg (foto – dreapta). Sursa foto: Doru Clipa

    Născut în SUA, la 15 iulie 1964, John Brzenk avea să devină senzația armwresting-ului mondial. A început practicarea skandenberg-ului la vârsta de 13 ani, iar la 16 câștiga prima competiție din cei 40 de ani de carieră. Marele sportiv a acumulat cele mai multe titluri mondiale, naționale și regionale din istoria armwrestling-ului, la toate categoriile de vârstă și greutate.

    Palmaresul său i-a adus un loc în Cartea Recordurilor, care l-a numit “Cel mai mare armwresler din istorie“. Dincolo de lumea sportului, John Brzenk a devenit cunoscut marelui public odată cu rolul său din filmul “Over the top“, alături de Sylvester Stallone.

    John Brzenk (foto – stânga), alături de Sylvester Stallone (foto – dreapta). Sursa foto: Google

    Prezența lui John Brzenk în România, la cea de a 15 -a ediție a Campionatului Național de Skandenberg de la Rădăuți, 4 – 6 iunie 2021, este o reușită extraordinară a organizatorilor, care au reușit să pună în valoare circuitul competițional românesc și pe cei mai valoroși armwrestleri români.

    Timp de două zile, pe scena amplasată în piața centrală a orașului Rădăuți au concurat peste 410 sportivi din România și diaspora, număr record pentru un Campionat național. Lor li s-au alăturat 25 de Cluburi de Skandenberg. Fondul de premiere a depășit suma de 15.000 de euro, o premieră pentru circuitul competițional din România. Nivelul competiției a fost unul extrem de ridicat, dovedind că valoarea Skandenberg-ului românesc crește de la un an la altul.

    Scena Campionatului Național de Skandenberg al României, Rădăuți, 2021. Sursa foto: Paul Palencsar.

    Pe întreaga durată a competiției, John Brzenk s-a aflat printre sportivii români prezenți la Campionat, dar și alături de rădăuțenii dornici să-l cunoască personal. Nu a lipsit masa de skandenberg, la care John a explicat tehnici de luptă și s-a fotografiat cu fiecare dintre cei prezenți la întâlnire.

    John Brzenk, prezent la întâlinirea cu fanii români. Sursa foto: Paul Palencsar

    Prima vizită pe care John Brzenk a făcut-o pe pământ românesc a fost la mănăstirea Putna, la mormântul voievodului Ștefan cel Mare. Gazdă și ghid i-a fost bucovineanul Andrei Chipreanov, campionul României la Skandenberg și organizatorul Campionatului Național de Skandenberg de la Rădăuți, 2021.

    John Brenk, alături de Andrei Chipreanov, în vizită la mănăstirea Putna. Sursa foto: Paul Palencsar

    În România, John Brzenk s-a simțit acasă, chiar dacă era la mii de kilometri de Phoenix și deșertul fierbinte al Arizonei. Una dintre surprizele pregătite de gazdele bucovinene l-a bucurat în mod deosebit: zborul cu avionul, de pe aerodromul Frătăuți.

    Puțini știu că John iubește avioanele și zborul. De fapt, marea legendă a skandenberg-ului mondial știe pe de rost măruntaiele avioanelor, pe care le îngrijește zilnic. Acum, retras din circuitul competițional, John Brzenk e mecanic la Delta Air Lines, cea mai mare și importantă companie aviatică a Statelor Unite ale Americii.

    John Brzenk, pregătindu-se de zbor. Sursa foto: Paul Palencsar

    După zbor, John Brzenk era mai viu ca niciodată. Cel puțin, asta a spus: “I feel alive, friends. Thank you.” Era sincer și entuziast. Plin de energie, a povestit despre Bucovina, așa cum puțini o vedem: din cer. Munții noștri au făcut o puternică impresie asupra lui John. Minute în șir a vorbit doar despre crestele împădurite, pe care le-a sorbit cu privirea-i de american învățat cu deșert și soare fierbinte.

    Vizita lui John Brzenk în România s-a încheiat luni, 7 iunie 2021, a doua zi după Campionatul Național de Skandeberg de la Rădăuți. Deși scurtă ca durată, prezența în România a celui mai mare armwrestler al lumii a fost intensă și memorabilă. Nu e puțin lucru. Ba, putem spune, înseamnă enorm pentru noi și stima noastră de sine.

    John Brzenk (foto – dreapta), alături de Paul Palencsar(foto – stânga), autorul acestui articol.

    Paul Palencsar, jurnalist și teolog

  • Campionatul Naţional de Skandenberg, 2021. Andrei Chipreanov, cap de afiş

    În anul 1990, prima competiţie de skandenberg din România avea loc la Târgu Mureş, pe o masă adusă de la Budapesta. Începea povestea frumoasă a unui sport nobil, dar puţin cunoscut de români, la nivel profesionist. Acum, în 2021, prinde contur Federaţia Română de Skandenberg, iar Campionatul Naţional va fi organizat la Rădăuţi, la ediţia a XV -a.

    Istoria Campionatelor Naţionale de Skandenberg a început modest, în chiar primul an post-comunist. Nu exista o masă de concurs în România, organizatorul, culturistul Eugen Dunca, fiind nevoit să o aducă tocmai de la Budapesta. Aşa pornea circuitul competiţional românesc, pentru un sport necunoscut, dar iubit de către cei care-l practicau: Skandenberg-ul.

    În anul 1998 avea loc prima mare competiţie de Skandeberg, la barul Sidney, din Piaţa Victoriei, la Bucureşti. Organizarea anuală a Campionatului Naţional de Skandenberg a început în anul 2001, la 4 iulie, când o mână de entuziaşti organizau Cupa „Power Zone”, la care au participat 57 de sportivi. Competiţia a fost câştigată de Ion Oncescu, cel care a dat startul prezenţei sportivilor români de skandenberg pe podiumul european şi mondial.

    Cupa „Power Zone”, 4 iulie 2001 (sursa foto: Bratdefier.ro)

    Pe fondul totalei lipse de reprezentativitate instituţională, în anul 2003 a fost creată Asociaţia Română de Skandenberg „Braţ de Fier”, care, în anul 2004, a fost afiliată Federaţiei Europene şi Mondiale de Skandenberg. În prezent, se depun eforturi intense ca în România să existe Federaţia Română de Skandeberg. Astfel, sportivii români ar beneficia de toate drepturile pe care statul român le garantează celor care sunt parte a Federaţiilor sportive.

    Sigla Asociaţiei Române de Skandenberg „Braţ de Fier” (sursa foto: Facebook)

    Dacă în urmă cu 20 de ani românii vedeau skandenberg-ul ca recreere între elevii din curtea şcolii, azi, acest sport este unul iubit de tineri, care se organizează în cluburi şi asociaţii sportive de profil. Un exemplu, Clubul Sportiv „Bucovina Skandenberg”, de la Rădăuţi, judeţul Suceava, condus de Andrei Chipreanov, vicecampion mondial, campion european şi campion naţional al României la Skandenberg.

    A XV -a ediţie a Campionatului Naţional de Skandenberg, în 2021, va fi organizată în inima Bucovinei, la Rădăuţi, între 9 şi 11 aprilie. Zona este o pepinieră pentru tinere talente sportive, lucru dovedit la cel mai recent Campionat Naţional de Skandenberg, la Piteşti, în anul 2020. Atunci, sportivii legitimaţi la Clubul Sportiv „Bucovina Skandenberg” au reuşit performanţe extraordinare. Preşedintele Clubului, Andrei Chipreanov a devenit Campion Naţional al României.

    Andrei Chipreanov, campion naţional la Campionatele Naţionale de Skandenberg, Piteşti, 2020

    Vedete internaţionale şi naţionale din lumea skandenberg-ului, mass-media regională şi naţională, dar şi numeroşi sponsori şi-au anunţat prezenţa la Campionatul Naţional de Skandenberg, de la Rădăuţi. Evenimentul se anunţă a fi unul ce pune în valoare zona Bucovinei, dar şi pe cei care doresc să se afirme în acest sport. Andrei Chipreanov, campion naţional şi organizator, a declarat pentru Ziariştii.com:

    „Vă aştept la Rădăuţi, între 9 şi 11 aprilie, la Campionatul Naţional de Skandenberg, 2021. Sunteţi invitaţi la o competiţie de mare valoare sportivă, organizată în oraşul meu natal. Îmi doresc să vă cunosc, mai ales pe cei care nu aţi mai luat parte la un concurs profesionist de skandenberg. E drumul spre afirmare naţională, europeană şi mondială. Ştiu că sunteţi talentaţi, cu un potenţial extraordinar, nu doar în Bucovina, dar în toată România. Treceţi la nivelul următor.”

    Categoriile competiţionale la Campionatul Naţional de Skandenberg din 2021 sunt: Juniori, Seniori şi Master, pentru ambele sexe. De asemenea, există şi o secţiune pentru sportivii cu dizabilităţi. Formularul de înscriere se găseşte la link-ul de mai jos, al Asociaţiei Române de Skandenberg „Braţ de Fier”:

    https://docs.google.com/…/1FAIpQLSepS…/viewform

    Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

  • Proasta-i proastă și-n ușa bisericii! Dăncilă la Putna: „Am încredere că ura va fi însoțită de solidaritate”

    Până în mai, făcea gafă după gafă pentru că o stresa Dragnea. Acum o mai stresează doar propria prostie. Vizita la Putna i-a dat ocazia Vioricăi Dăncilă să spună o nouă prostie.

    Șefa PSD a comis o noua gafă, joi, la ceremoniile de Sfânta Maria de la Putna, județul Suceava. Ea a transmis că își dorește ca „ura să fie însoțită de solidaritate”, când de fapt încerca să condamne „ura” din societate.

    „Cu ce gânduri plecați de la Putna?”, a fost întrebată Dăncilă.

    „Cu foarte multă liniște și încredere că oamenii au credință și se roagă pentru binele poporului român, că ura va fi însoțită de solidaritate și că oamenii care cred sunt oameni mai buni și care nu fac rău semenilor lor. Sper ca ziua de azi, binecuvântată, să aducă mai multă unitate pentru poporul român”, a răspuns Viorica Dăncilă, citată de Digi 24. Momentul video îl puteți urmări AICI.

    Ce trebuia să spună Dăncilă

    „Mă bucur foarte mult să fiu la Putna la această mare sărbătoare, cu gânduri bune, cu dorința de a aduce mai multă solidaritate și mai puțină ură între români. Cred că acest lucru ar trebui să ne dorim toți care vrem binele acestei țări. Și cred că, măcar atunci când vin sărbătorile, am putea fi mai buni și am putea lăsa deoparte lucrurile care ne despart și să vedem lucrurile care ne unesc (…) Cred că dacă toți am merge și ne-am ruga și am fi mai buni, cred că și societatea ar fi mult mai unită, nu ar fi așa de divizată”. (Sursa: Agerpres)

    Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

    CITIŢI ŞI:

    * Hrană pentru conspiraționiști: mărturia văcarului. „Au fost trei mașini în spate, au transferat-o pe Alexandra, era legată”

    * Cumpănașu, demență în direct la RTV: „Politicienii ăștia… o să mă piș în gâtul lor în curând!”

    * S-au pensionat cei doi polițiști-șefi care au nenorocit-o pe Alexandra. Soții Mirea abia au depășit 50 de ani și vor avea pensie specială

    * „Nu putea să mai facă sex şi asta îl înnebunea”. De ce a turbat monstrul din Caracal – mărturiile apropiaţilor

    * Tovărășia interlopului din Caracal cu fiul Bardului de la Bârca. Andrei Păunescu a fost plătit de „Codiță” cu 1.200 de euro pe lună

    * DOCUMENT. Iată cine a ucis-o pe Alexandra! PSD și ALDE au scos din pușcării 3.592 de „Gheorghe Dincă” în 20 de luni

    * STENOGRAME. Apelurile Alexandrei la 112. Dialoguri dureroase. Disperarea fetei e tratată de polițiști cu ironii criminale

    * Mandachi #șîeu: „Capitulez! Lucrătorii au fost alungați de Statul nemernic, iar acum pe Stat îl doare-n cur! De ce ne buzunăreşti, ciorditorule?”

    * Salutări de la Sorina! La New York e frumos și bine…