Etichetă: putin

  • Navalnîi a ieșit din comă, în spitalul din Berlin. Inventatorul otrăvii Noviciok: “Nu-mi explic cum a scăpat!”

    Alexei Navalnîi, opozantul dictatorului rus Vladimir Putin otrăvit cu Noviciok luna trecută, a ieșit din comă și reușește să perceapă ceea ce-i spun medicii germani care-l îngrijesc la Berlin.

    Reprezentanți ai spitalului Charite, din capitala Germaniei, au declarat pentru Associated Press că starea lui Navalnîi s-a îmbunătățit, iar medicii l-au scos din comă și i-au redus asistența respiratorie. Totuși, “consecințele pe termen lung ale otrăvirii grave nu pot fi încă excluse”.

    Otrăvirea lui Navalnîi arată că Putin se teme într-un moment în care tronul aliatului Lukașenko se clatină în Belarus, sub presiunea protestelor

    Navalnîi, principalul opozant al lui Putin în Rusia, a fost otrăvit luna trecută, pe aeroportul din Tomsk, cu o substanță extrem de toxică, Noviciok, care i-a fost strecurată în ceai. Noviciok este o otravă pe care agenții regimului lui Putin au folosit-o și în cazul altor persoane considerate periculoase pentru dictator. Fostul spion Serghei Skripal fusese și el otrăvit, în 2018, tot cu Noviciok.

    După ce a băut ceaiul, Navalnîi a urcat în avion, unde i s-a făcut rău. Aeronava a aterizat de urgență, iar pacientul a fost internat inițial într-un spital din orașul siberian, iar familiei și apropiaților nu li s-a dat voie să ajungă la el.

    Otrăvirea lui Navalnîi arată că, deși Putin pare să controleze cu mână de fier țara și tocmai și-a asigurat domnia pe viață printr-o modificare a Constituției, totuși regimul se teme. Atentatul la viața opozantului lui Putin vine în contextul în care o mișcare de masă are loc, de mai multe săptămâni, în Belarus, unde un alt dictator apropiat de Putin, Aleksander Lukașenko, este contestat de sute de mii de oameni în stradă. În ciuda represiunii, dictatorul de la Minsk, aflat la putere din 1994, nu reușește să înăbușe protestele oamenilor care vor libertate.

    În urma presiunilor făcute la nivel internațional, Moscova a cedat și a acceptat ca Navalnîi să fie transportat cu o aeronavă, de urgență, la Berlin, unde a fost internat.

    Regimul Putin a negat vehement că ar avea un amestec. Însă medicii germani au descoperit, după analize amănunțite, că Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok. De atunci, Uniunea Europeană presează Kremlinul să declanșeze o anchetă și să anunțe cine e vinovat de această tentativă de omor a unui opozant al regimului.

    Uglev, inventatorul Noviciok, are remușcări că a fabricat această otravă. Regimul lui Putin îl supraveghează permanent pe savant

    Inventatorul Noviciok – un agent neurotoxic foarte puternic –, Vladimir Uglev, spune acum că nu poate dormi și că are remușcări pentru că a fabricat această armă. Uglev a inventat Noviciok în perioada Uniunii Sovietice. Acum în vârstă de 73 de ani, Uglev spune acum despre opera la care a muncit 15 ani că este “o armă de distrugere în masă”.

    „Eu am fost primul care a reuşit să creeze un tip de Noviciok. Era în decembrie 1975. Am făcut-o în scopuri militare. O ştiam, aşa cum a ştiut-o şi Andrei Saharov când a dezvoltat bomba cu hidrogen. Însă în acele vremuri nu ţi se cereau lucruri, ţi se dădeau ordine“, a povestit Uglev pentru agenția spaniolă de presă EFE.

    Inventatorul otrăvii spune că „dacă este adevărat că i-au pus Noviciok în ceai, la aeroport”, au fost „nu mai mult de două-trei miligrame”, adică „o zecime dintr-o picătură”. Uglev este uimit că Navalnîi e încă în viață: “Nu ştiu cum de n-a murit. Poate pentru că a intrat rapid în comă sau pentru că medicii i-au dat un antidot. Sau poate nu a băut tot ceaiul“.

    Uglev este în prezent un proscris pentru regimul de la Moscova. În 1990 a renunțat să mai fabrice arme chimice pentru URSS, iar în 1993, alături de alt cercetător (care a fugit între timp în SUA), a dezvăluit că Rusia continua să facă experimente cu arme chimice, deși semnase tratate internaționale care interziceau acest lucru.

    Serviciile secrete l-au luat la ochi. În 2018, după ce KGB l-a otrăvit pe agentul dublu Skripal în Marea Britanie tot cu Noviciok, Uglev a acordat câteva interviuri despre această otravă. Imediat după aceea, o mașină l-a lovit în plin pe o trecere de pietoni, dar savantul a scăpat cu viață.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Fiul-actor al lui Ilie Dumitrescu, prins drogat la volan, cu cocaină și canabis! În iunie a fost infectat cu Covid

    * Un fost judecător corupt, devenit avocat, a murit de Covid la 44 de ani. A luat virusul în vacanța din Grecia. Tovarășul său de concediu a murit tot de Covid, cu 16 zile înainte

    * VIDEO. Delir conspiraționist la Antena 3. “Virusul este un plan. E o ordine bine stabilită a butoanelor. Copiii sunt ținta!“

    * VIDEO. Doi nenorociți, soț și soție, bat sălbatic un copil de 13 ani. El îl dă cu capul de pământ, ea îi aplică lovituri de țață. Motivul: fetița lor ar fi fost lovită de mingea băieților care jucau fotbal

  • „Dovezi clare”: Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok, substanța folosită de regimul Putin lichidarea multor disidenți. Germania a prezentat rezultatul analizelor

    Nu mai există dubii: Aleksei Navalnîi (44 de ani), cel mai aprig critic al lui Vladimir Putin, a fost otrăvit cu Noviciok, o neurotoxină folosită de ucigașii Kremlinului pentru anihilarea multor disidenți sau opozanți, în Rusia sau în țările de exil ale acestora.

    Purtătorul de cuvânt al Guvernului Germaniei, Steffen Seibert, a transmis, printr-un comunicat preluat de Reuters, că Aleksei Navalnîi a fost otrăvit în Rusia cu Noviciok, conform analizelor medicale realizate la o clinică din Berlin.

    Germania cere explicații oficiale Rusiei pentru acest caz și anunță că va informa toți partenerii din NATO și UE. În plus, Guvernul condus de Angela Merkel anunță că va discuta o ”acțiune comună cu partenerii” legată de acțiunea Rusiei.

    Noviciok este o neurotoxină produsă în Rusia. Ea a fost utilizată de spionii ruși care i-au otrăvit la Londra pe fostul spion rus Serghei Skripal şi pe fiica sa.

    Analizele au fost realizate de un laborator militar specializat din Germania și au arătat ”fără echivoc” prezența în organismul disidentului rus a substanței produse de Rusia.

    Medicii germani au anunţat încă din 24 august că investigaţiile medicale efectuate indică o posibilă otrăvire a lui Navalnîi cu un inhibitor de colinesterază, dar substanţa specifică încă nu era cunoscută. Neurotoxinele cunoscute sub denumirea de Noviciok fac parte din seria inhibatorilor de colinesterază, deci primul anunț a fost confirmat.

    Navalnîi a fost adus în Germania pe 22 august 2020, la două zile după ce a fost otrăvit în aeroportul din Tomsk (estul Siberiei), unde a băut un ceai. I s-a făcut rău în avionul cu care se întorcea la Moscova. Avionul a aterizat de urgență la Omsk (vestul Siberiei, aproape de Munții Urali).

    Medicii ruși au susținut că nu au găsit urme de otravă în organismul lui Navalnîi. Mai mult, în prima zi au refuzat să permită transportul acestuia, cu un mic avion privat, în Germania.

    „Guvernul Germaniei condamnă acest atac în cel mai puternic mod posibil”

    ”Guvernul federal al Germaniei condamnă acest atac în cel mai puternic mod posibil. Cerem Guvernului Rusiei să dea toate explicațiile pentru acest incident”, se arată în comunicatul Executivului de la Berlin.

    În prima sa reacție, Kremlinul a comunicat că Germania încă nu a informat în mod direct Moscova cu privire la concluzia sa, și anume că opozantul rus a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din familia Noviciok, a relatat agenția de știri Ria, potrivit Reuters.

    Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că Moscova nu știe de rezultatele analizelor.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Până să-l aresteze pe Rasdaq, Irina Loghin a fost lovită de Covid! Are 81 de ani, iar virusul i-a fost adus de soț și de fiu, de pe litoral

    * Patron de televiziune: “Respectă infractorii, mă! Cine nu e infractor în ziua de azi înseamnă că e prost! Nu are ce căuta în business!” / „Am furat atât de mult ca să vă dau și vouă bani, mă!”

    * Cum era studentul Ludovic Orban. Poveste din vremea când actualul premier cânta la chitară, la muncile câmpului

  • Un ziarist rus, critic al lui Putin și care i-a luat interviu lui Navalnîi, a fost atacat de necunoscuți în fața casei și a ajuns la spital

    Igor Jukov, un jurnalist și blogger rus, a fost atacat în fața apartamentului său de doi indivizi necunoscuți, care i-au provocat numeroase răni, după ce acesta a publicat un interviu cu Alexei Navalnîi, opozantul dictatorului Vladimir Putin. Navlnîi a supraviețuit aproape miraculos după ce a fost otrăvit. Scos cu greu din Rusia, la presiunile cancelariilor occidentale, Navalnîi a fost internat într-un spital din Berlin, sub pază.

    Igor Jukov are doar 22 de ani, dar este deja considerat un inamic periculos de către puterea de la Kremlin. După interviul luat lui Navalnîi, Jukov a fost atacat de necunoscuți care l-au trântit la pământ și l-au lovit mai ales în cap. Ziaristul e internat în spital, iar medicii se tem că ar fi suferit chiar leziuni cerebrale.

    În decembrie 2019, un tribunal din Moscova l-a condamnat deja la 3 ani de închisoare cu suspendate pe Jukov, acuzat de “extremism online” pentru că se implică în mișcarea de opoziție din Rusia. Instanța i-a interzis să aibă propriul site timp de doi ani.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • După ce „a rezolvat problema Navalnîi”, Putin e gata să intervină în Belarus, pentru a-i „liniști” pe contestatarii dictatorului prieten Lukașenko

    Rusia a pregătit deja trupe de intervenție și așteaptă să le trimită în Belarus, pentru a înăbuși manifestațiile de masă care cer plecarea dictatorului Alexander Lukașenko. Afirmațiile au fost făcute chiar de președintele rus Vladimir Putin, acesta anunțând joi că Lukașenko i-a cerut forțe suplimentare de poliție. Solicitarea vine într-un moment în care, în Belarus, tot mai mulți lucrători din administrația de stat se solidarizează cu poporul, iar propriile trupe de securitate, Poliție, Jandarmerie și armată nu mai sunt deloc sigure.

    „Mi-a cerut să formez un contingent de membri ai forţelor de ordine. Şi l-am făcut. Dar am convenit, de asemenea, că acesta va fi folosit numai dacă situaţia scapă de sub control”, a explicat Putin la postul TV Rossia 1.

    Liga dictatorilor ex-sovietici: noua “Sfântă Alianță” a lui Putin

    Intervenția trupelor de represiune străine, cerută de Lukașenko pentru a-și învinge propriul popor, s-ar face în baza unor “obligații” de asistență prevăzute în tratatele existente între cele două dictaturi.

    „Nouă nu ne este indiferent ce se întâmplă acolo (n.r. – în Belarus). Este o ţară foarte apropiată, ar putea fi ţara cea mai apropiată de noi”, a adăugat Putin.

    Lukașenko, în funcție din 1994, s-a proclamat învingător acum câteva săptămâni, într-un nou scrutin prezidențial în care a pretins că a fost votat de 80% din populație. Dar alegerile au fost însoțite de manifestații tot mai mari ale locuitorilor din Belarus, care îi cer să plece.

    Țara ex-sovietică, situată exact între Rusia și blocul NATO, este foarte importantă pentru Putin, după ce imperiul său a scăpat de sub control, în 2014, Ucraina.

    Acordurile existente între Rusia și țările limitrofe ex-sovietice, controlate de dictatori și oligarhi, seamănă întrucâtva cu “Sfânta Alianță” pe care Imperiul Rus, Imperiul Austriac și Regatul Prusiei au semnat-o în 1815.

    Împărații Rusiei și Austriei și regele Prusiei se angajau să intervină unul în sprijinul celuilalt, în cazul în care apărea o primejdie. La alianță au aderat și alți regi, coaliția devenind o ligă represivă, a forțelor absolutiste și conservatoare din Europa, care înăbușea mișcările democratice.

    Trupele țariste, austriece și prusace au năvălit, de-a lungul și de-a latul continentului, înfrângând revoluțiile de la 1830 și 1848. Revoluția maghiară, dar și cele ale românilor din Transilvania, Țara Românească și Moldova au fost înăbușite, în 1848, de trupele Sfintei Alianțe, din care făceau parte armatele sultanului otoman, țarului rus și împăratului austriac.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Medicii germani confirmă: Alexei Navalnîi a fost otrăvit. Cu ce l-a “tratat” KGB pe opozantul lui Putin

    Medicii germani de la spitalul unde se află internat, în comă, Alexei Navalnîi au confirmat, luni seară, că opozantul rus al lui Vladimir Putin a fost otrăvit. Anunțul a fost făcut pe cale oficială de reprezentanții clinicii Charite, din Berlin, la care a fost adus Navalnîi acum câteva zile, în stare foarte gravă.

    Se adeverește astfel bănuiala inițială, după ce disidentului i s-a făcut brusc rău, în avion, în timp ce se întorcea de la Tomsk la Moscova. Aeronava a aterizat de urgență la Omsk, Navalnîi a fost internat în spital, de unde prietenii și familia au reușit să-l extragă și să-l scoată din țară, deși inițial administrația lui Putin refuzase acest lucru.

    “Studiile clinice indică faptul că pacientul a fost otrăvit cu o substanță din grupul de inhibitori ai colinesterazei”

    Conform comunicatului emis de spital, “studiile clinice indică faptul că pacientul a fost otrăvit cu o substanță din grupul de inhibitori ai colinesterazei”. Analiza a fost repetată în mai multe laboratoare independente și toate au relevat același lucru. Încă nu se știe cu precizie și numele substanței pe care i-a “servit-o” FSB-ul (fostul KGB) lui Navalnîi.

    Medicii germani i-au indus pacientului de 44 de ani o comă artificială. Ei dau asigurări că, deși starea lui este foarte gravă, la ora actuală nu este în pericol de moarte. În schimb, doctorii avertizează că “efectele pe termen lung, în special în zona sistemului nervos, nu pot fi excluse în acest moment”.

    Alexei Navalnîi este păzit de poliție și serviciile secrete germane la spital. Explicația a fost dată de Steffen Seibert, ofițer de presă al guvernului german: “Este vorba de un pacient care, destul de probabil, a fost victima unui atac cu otravă“.

    Navalnîi a băut un ceai în aeroportul din Tomsk, înainte să urce în aeronavă. Substanța toxică strecurată de agenții FSB s-a dizolvat mai repede în băutura caldă.

    De ce l-a scos Putin din joc pe Navalnîi, deși dictatorul rus pare bine ancorat la putere

    Putin, proaspăt încoronat președinte pe viață al Rusei în urma unui scrutin care a durat o săptămână și a validat modificări ale Constituției, este déjà la putere de 21 de ani. Fost ofițer KGB, “țarul” a primit mandat să mai conducă Rusia până în 2036. La acel moment, dictatorul ar urma să aibă 84 de ani!

    Rusia e azi un imperiu totalitar, militarist și agresiv care îmbină metodele de represiune ale regimului țarist de până în 1917 cu cele ale bolșevicilor din perioada 1917-1990. Criticii sistemului și opozanții lui Putin cad de la ferestre, se “sinucid” cu puști cu lunetă, dispar în condiții misterioase. Cei care apucă să se refugieze în străinătate sunt, în general, otrăviți.

    Scoaterea din circuit a lui Navalnîi nu e deloc întâmplătoare. Putin și-a luat măsuri de siguranță văzând ce se întâmplă în Belarus, unde un alt dictator apropiat de el, Alexander Lukașenko, se confruntă cu mari manifestații de stradă chiar după ce a câștigat un nou mandat prezidențial. În spațiul ex-sovietic, unde “nu contează cine votează, contează cine numără voturile”, legitimitatea liderilor este foarte relativă. În general, ei rămân la putere pe viață, regimurile simulând democrația în timp ce țările sunt conduse de mafie și de serviciile secrete.

    În ultimele luni, proteste ale oamenilor sătui de corupție și dictatură au avut loc și în Rusia. Navalnîi s-a impus în ultimul deceniu ca un opozant serios al lui Putin. A fost în repetare rânduri arestat și condamnat pentru că a participat sau a organizat proteste și mișcări pentru democrație.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Regimul Putin blochează plecarea lui Navalnîi în Germania, pentru ca otrava să nu mai poată fi detectată în corp. A fost descoperită toxina cu care opozantul a fost băgat în comă

    Putin cel Groaznic îl vânează pe opozantul Aleksei Navalnîi și când acesta e în comă, la Terapie Intensivă. O serie de măsuri și decizii indică faptul că regimul autocrat de la Kremlin îl vrea mort pe Navalnîi, iar urma otrăvii trebuie pierdută.

    Kira Iarmîș, purtătoarea de cuvânt a lui Aleksei Navalnîi, a declarat că poliția a raportat că a fost găsită substanța cu care a fost otrăvit opozantul lui Putin. Este „periculoasă și pentru cei din jurul lui”, dar oamenii legii nu au spus despre ce substanță este vorba, transmite The Moscow Times.

    Medicul-șef al Spitalului din Omsk (Siberia), Aleksandr Murakovski, a confirmat posibila otrăvire a lui Navalnîi. El a spus că pe degetele și pe hainele opozantului rus au fost găsite urme de substanțe chimice industriale. În plus, Navalnîi a fos diagnosticat cu o boală metabolică provocată de nivelul redus al glicemiei.

    În schimb, medicul-șef adjunct de la Spitalul din Omsk, Anatoli Kalinicenko, zice exact pe dos: „Avem un diagnostic complet, dar nu-l putem încă dezvălui. Nu s-au găsit urme de otravă în organismul lui Navalnîi”.

    La Spitalul din Omsk sunt prezenți, printre alții, doctorița personală a lui Navalnii, Anastasia Vasilieva, fratele acestuia, Oleg, și soția opozantului rus, Iulia.

    Avionul-ambulanță de la Nürnberg

    Purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmăș, mai acuză că medicii amână transportarea lui Navalnîi în Germania pentru ca otrava să nu mai poată fi detectată în corp.

    Medicii spitalului din Omsk, unde este internat în comă Aleksei Navalnîi, nu vor să-și dea acceptul pentru ca liderul Opoziției din Rusia să fie transportat de urgență în Germania, a transmis vineri dimineață Kira Iarmîş pe Twitter.

    Un avion medical a plecat din Germania vineri dimineaţă pentru a-l aduce pe Aleksei Navalnîi din Siberia. Avionul a decolat de la Nürnberg (landul Bavaria din sudul Germaniei) la ora 1.11 GMT, potrivit cotidianului „Bild”.

    Kira Iarmîș a mai scris pe Twitter că solicită CEDO să ia măsuri urgente pentru a le interzice autorităților ruse să împiedice transportul lui Navalnîi către o unitate medicală din Germania, pentru că întârzierea transportului ar putea afecta ireparabil viața și sănătatea acestuia.

    Germania își menține oferta de a-l trata pe Navalnîi în Berlin, dar nu este în poziția de a evalua dacă acesta poate fi transportat, a declarat ministrul de Externe, Heiko Maas.

    Aleksei Navalnîi, unul dintre cei mai aspri critici ai regimului corupt al lui Vladimir Putin, se deplasa de la Tomsk la Moscova când avionul în care se afla a trebuit să efectueze o aterizare de urgenţă la Omsk, în vestul Siberiei.

    Vorbind la radioul Ecoul Moscovei, purtătoarea de cuvânt a opozantului, Kira Iarmiş, care călătorea cu el, s-a declarat convinsă că Navalnîi a fost victima unei „otrăviri intenţionate”.

    „Medicii fac mai mult decât posibilul, ei chiar luptă pentru a-i salva viaţa”, a declarat reporterilor Anatoli Kalinitcenko, directorul adjunct al spitalului de urgenţă din Omsk, unde Navalnîi a fost transportat, plasat în reanimare şi legat la un respirator artificial.

    În ultimii ani, Aleksei Navalnîi a fost deja victima unor atacuri fizice. În 2017, el a fost stropit în ochi cu un produs antiseptic, în momentul când îşi părăsea biroul din Moscova.

    În iulie 2019, în timp ce ispăşea o scurtă pedeapsă cu închisoarea, Navalnîi a fost tratat la spital după ce a început să sufere brusc de abcese în partea superioară a corpului, denunţând o otrăvire. Autorităţile ruse au spus, batjocoritor, că o fi o „reacţie alergică”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Cum este linșat un liberal la Antena 3: „Ați dat un răspuns tâmpit” / „Vorbiți mult și prost” / „Aveți ceva la cap?”

    * VIDEO. Mașinăria de falsificat semnături a PSD. „Ne cam doare degetul” / „Să le pun motor la cur, la mâini?

  • Cine îl poate opri pe Putin? – Ziariștii

    Acum, când vă scriu aceste rânduri, situația în Belarus este una destul de neclară. Presa de la Chișinău relatează că Vladimir Putin trimite Garda Națională în Belarus. Asta înseamnă o intervenție militară mascată a Rusiei în Belarus. Un nou soi de ”omuleți verzi”.

    Mă miră faptul că presa din România nu prea comentează acest lucru, pentru că situația de la Răsărit ar trebui să ne pună în alertă. Cine sau ce îl poate împiedica pe Putin să repete scenariul la Chișinău? Nimeni și nimic nu îl poate împiedica.

    Să ne închipuim că un lider politic, nu neapărat Igor Dodon, în urma unor proteste mari la Chișinău, cere ajutorul Federației Ruse ca să calmeze zona. Ce se va întâmpla?

    ”Pacificatorii” de pe Nistru sunt la câțiva kilometri distanță. Imediat ajung la Chișinău. Credeți că se vor opri doar la Chișinău? Ei vor ajunge până la Prut. Socotiți faptul că de la Iași până la Chișinău faci cam 5 ore cu mașina…

    Desigur că nu vor trece Prutul. Putin nu este prost. În România lucrează cu mănuși. Aici folosește propaganda rusă și pe toți cei care o cred.

    Propagandă rusă, camuflată de multe ori sub forma unor site-uri creștine de la Chișinău. Mă refer la site-uri așa-zis ortodoxe. Asta, pentru că prinde la români.

    Paul Szasz Sebeș

    (Opiniile îmi aparțin și nu implică redacția Ziaristii.com)

    DE ACELAȘI AUTOR:

  • Revolta din Belarus ar putea fi înăbușită de Moscova într-o baie de sânge, pe modelul România 1989. Putin i-a promis ajutor lui Lukașenko

    În convorbirea telefonică de duminică, presedintele rus Vladimir Putin i-a spus omologului său belarus Aleksandr Lukașenko că, „dacă va fi necesar”, Moscova este gata să-i asigure sprijin în conformitate cu pactul militar colectiv din care ambele țări fac parte, informeaza Kremlinul într-un comunicat de presă, relatează Reuters, citată de Agerpres.

    Moscova a precizat în același comunicat că asupra Belarusului „se aplică presiune externă”, dar nu a menționat cine face acest lucru.

    „Ambele părţi au exprimat încrederea că toate problemele apărute vor fi rezolvate curând. Ideea centrală este ca actualele probleme să nu fie utilizate în avantajul forţelor distructive care încearcă să afecteze cooperarea benefică dintre cele două ţări în cadrul Uniunii Rusia-Belarus”, a comunicat Preşedinţia Rusiei.

    Lukașenko i-a promis lui Putin că-i va elibera pe cei 32 de cetăţeni ruşi arestaţi în Belarus pe motiv că ar fi ațâțat protestele împotriva președintelui belarus.

    Putin i-a promis lui Lukașenko că toate problemele acestuia „se vor rezolva”. Altfel spus, că Moscova nu va lucra la debarcarea lui, ci îl va apăra de alte pericole, interne sau externe.

    Promisiunea făcută de Putin lui Lukașenko sună lugubru pentru protestatarii pro-democrație din Belarus. Dacă rușii se vor implica pentru „liniștirea” Belarusului, adică pentru securizarea poziției lui Lukașenko, e de așteptat s-o facă dur, în forță, chiar dacă prin acțiuni neasumate.

    Ar putea ieși o baie de sânge ca în România, în decembrie 1989. Atunci, Moscova s-a implicat decisiv nu doar în răsturnarea lui Ceaușescu (prin paralizarea sistemului de securitate al acestuia), ci și în impunerea la putere a unui lider pro-rus (Ion Iliescu) și a unei echipe filo-moscovite. Nenorocirea e că pentru a-și atinge acest obiectiv, Moscova (pe atunci, capitala URSS) a regizat o diversiune de mari proporții (Operațiunea „Teroriștii”), care a produs peste 1.000 de morți și peste 3.000 de răniți prin împușcare.

    Dacă Moscova se va implica în susținerea lui Lukașenko așa cum s-a implicat în susținerea lui Iliescu (conform promisiunii lui Putin), cetățenii din Belarus trebuie să fie pregătiți pentru mult sânge vărsat și pentru multă durere! Rușii cunosc o singură metodă de „pacificare” a țărilor pe care vor să le controleze: călcând pe cadavre.

    „Cea mai mare manifestație din istoria Belarusului”

    Sute de mii de oameni s-au strâns duminică în centrul capitalei belaruse, Minsk, încercând să-l alunge de la putere pe dictatorul republicii ex-sovietice. „Marșul Libertății este cea mai mare manifestație din istoria Belarusului”, consemnează jurnalistul Frank Viacorka, martor ocular la protestele de la Minsk.

    Lukașenko se bazează însă pe promisiunea liderul rus Vladimir Putin că-l va apăra în situații critice, inclusiv prin trimiterea unor trupe speciale.

    Putin face acest joc și în alte țări conduse dictatorial. Cele mai cunoscute cazuri, în prezent, sunt Venezuela și Siria, unde Nicolas Maduro și Bashar al-Assad se mențin la putere cu ajutorul mercenarilor lui Putin.

    Primul mort a fost îngropat

    Sute de persoane au venit duminică, în orașul Gomel din Belarus, la înmormântarea unui tânăr care a fost arestat în timpul protestelor împotriva președintelui Aleksandr Lukașenko și apoi a murit la spital, relateaza DPA.

    Mama tânărului acuză poliția pentru moartea fiului ei, care suferea de o boală de inimă. El a fost arestat duminică, 9 august (ziua alegerilor prezidențiale), în timp ce mergea la prietena lui, și a murit la spital, în custodia poliției.

    Autoritățile au confirmat decesul abia miercuri și au precizat că medicii legiști vor stabili cauza decesului.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Jale mare la RTV: propagandista Rusiei se plânge că a fost atacată cu ouă clocite!

    * Dr. Musta despre idioții pandemiei: „S-au infectat, i-am salvat, dar ei nu cred că au fost bolnavi de Covid!”

    * Încă un sondaj confirmă: Nicușor Dan va câștiga Primăria Capitalei. Scor surprinzător de mare pentru Firea

  • Putin și poporul rus / Libertate au adus! Începe referendumul-parodie de o săptămână la capătul căruia Putin va deveni președinte pe viață!

    Referendumul pentru modificarea Constituției care îi va permite lui Vladimir Putin să rămână încă 16 ani președinte începe azi în Rusia și va dura o săptămână, anunță agențiile de presă Reuters și AFP.

    Mascarada va pune astfel capăt oficial scurtei perioade de democrație de care s-a bucurat poporul rus. Putin, venit oficial la putere în 2000 (neoficial, preluase șefia statului înainte de retragerea lui Boris Elțân), a condus țara până în 2008 ca președinte.

    Scamatoriile lui Putin: două mandate ca președinte, apoi unul ca premier, încă două ca președinte și, acum referendumul ca să mai obțină două

    La acel moment, fostul ofițer KGB susținut de serviciile secrete căpătase deja întreaga putere, dar Constituția democratică votată în anii ’90 îi stătea în cale, prin prevederea că nimeni nu are dreptul la mai mult de două mandate ca președinte.
    Așa că Putin a recurs la o scamatorie legislativă oarecum asemănătoare cu cea făcută de Iliescu în România: a făcut rocada, în perioada 2008-2012, cu omul său de încredere, premierul Dmitri Medvedev, pe care l-a pus în locul său, ca președinte, iar el s-a investit prim-ministru.

    În 2012, pretextând că legea interzice, de fapt, să ai mai mult de două mandate consecutive ca președinte, și nu două mandate cu totul, Putin a candidat din nou la funcția supremă în stat. În același timp, a modificat, tot printr-un așa-zis referendum, durata mandatului de președinte mărind-o de la 4 la 6 ani. “S-a ales” în 2012 și, apoi, din nou în 2018. Actualul mandat i se termină în 2024, când va avea 71 de ani.

    Cărțile cu noua Constituție au fost tipărite și puse în vânzare înainte de începerea așa-zisului referendum!

    Putin nu e însă mulțumit doar cu atât și, prin referendumul-maraton de o săptămână, care începe joi, 25 iunie, va obține “încuviințarea” poporului să modifice iar Constituția, ca să mai poată candida de încă două ori.
    Dacă nu va muri sau nu va fi înlăturat violent – așa cum foarte des s-a întâmplat în istoria Rusiei cu conducătorii săi tiranici –, Vladimir Putin va domni astfel până în 2036, când va avea 83 de ani.

    La referendumul unde va vota fiecare ce vrea și din urnă va ieși ce trebuie, în buna tradiție rusească, sunt chemați 110 milioane de oameni.

    Faptul că totul e un circ penibil și o pierdere de vreme e confirmat și de punerea în vânzare, în liberării, a noii Constituții – înainte ca referendumul să fi început măcar!

    Rusia este printre statele care, în întreaga istorie, au avut cele mai scurte perioade de democrație de pe planetă. Un prim moment pasager s-a consumat în 1917, 8 luni (februarie-octombrie) în care a fost mai degrabă haos și anarhie decât democrație sub conducerea formală a guvernelor provizorii constituite după abdicarea țarului Nicolae al II-lea (februarie 1917).

    Apoi, puterea a fost preluată, printr-o lovitură de stat, de sângeroșii bolșevici ai lui Lenin, Trokți și Stalin. Din 1917 și până în 1990 au urmat peste 8 decenii de dictatură sălbatică, de experimente sociale în masă, masacre, persecuții, teroare, îndobitocire și “reeducare” înspăimântătoare.

    Cea de-a doua și ultima perioadă de democrație din istoria Rusiei: 1991-1999

    În 1991, Uniunea Sovietică s-a destrămat oficial, iar Rusia a devenit stat independent sub conducerea lui Boris Elțân. Acesta a fost primul și ultimul președinte autentic al unei țări care-și căuta haotic drumul spre libertate și democrație.
    Serviciile secrete și oligarhii emanați din Partidul Comunist, care puseseră mâna pe economia “privatizată” exact așa cum s-a întâmplat și în România după 1990, au închis scurta fereastră de libertate și pluralism în 1999, când Putin a preluat neoficial puterea de la Elțân. Bolnav, șantajat și trădat de toate instituțiile statului, Elțân a făcut pactul cu KGB, iar din 2000 la putere a venit omul serviciilor, Vladimir Putin.

    În scurtă vreme, acesta a capturat toate instituțiile, readucând Rusia pe calea dictaturii.
    Cea de-a doua și ultima perioadă de democrație din istoria acestei țări se încheiase după doar 8 ani (1991-1999).

  • Dezastru ecologic în Siberia. Putin declară starea de urgență

    Dezastru de proporții în Siberia: 20.000 de tone de combustibil și lubrifianți au ajuns în fluviul Ambarnaya, care alimentează cu apă potabilă orașul Norilsk. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a decretat starea de urgență. 

    Combustibilul a ajuns în apă după ce o cisternă-depozit, aparținând colosului metalifer Norilsk Nickel, s-a prăbușit. Incidentul a avut loc în data de 29 mai, la o centrală electrică din apropierea orașului Norilsk, aflat dincolo de Cercul polar arctic.

    Conform cotidianului italian La Repubblica, este al doilea cel mai grav accident de mediu din istoria Rusiei moderne, după volumul de substanțe toxice pierdute în natură. Pe primul loc se situează scurgerea de petrol care a durat mai multe luni în anul 1994, în regiunea Komi.

    Într-o teleconferință, Putin l-a certat pe directorul companiei Norilsk Nickel – care controlează centrala Ntek, unde a avut loc accidentul – pentru că nu au anunțat imediat despre cele întâmplate. „Trebuie să aud despre asta de pe rețelele sociale?”, s-a înfuriat liderul de la Kremlin.

    Răspunzând apelului lansat de ministrul care se ocupă cu situațiile de urgență, Evgheni Zinicev, în timpul unei întâlniri dedicate eliminării substanțelor revărsate în fluviu în regiunea siberiană Krasnoiarsk, Putin a anunțat: „Accept propunerea dumneavoastră de decretare a stării de urgență la nivel federal”.

    Pozând în salvator al națiunii, „părinte grijuliu al poporului rus”, liderul de la Kremlin a cerut „să se ia imediat inițiative pentru recuperarea substanțelor petrolifere care poluează mediul înconjurător”.

    Ministrul Zinicev a anunțat că se va deschide o anchetă pentru a descoperi cauzele producerii accidentului și a promis că vinovații vor plăti pentru acest dezastru ecologic de proporții. Un angajat al centralei electrice din Siberia a fost deja arestat, iar cercetările continuă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * De ce a trecut România peste epidemie mai bine decât state mai dezvoltate? Medicul Virgil Musta: “Am limitat impactul datorită măsurilor corecte, deși dure, luate la timp”