Etichetă: psihiatru

  • Un renumit psihiatru i-a pus diagnosticul lui Putin încă din 2018: „Are toate trăsăturile unui sociopat. Mulți teroriști sunt așa”

    Psihiatrul american James Fallon (74 de ani) avertiza încă din 2018 că dictatorul Vladimir Putin se confruntă cu grave probleme de comportament, din cauza deficiențelor de educație dobândite dintr-un mediu social nefavorabil. Mai precis, renumitul profesor de la Universitatea din California îl calificase drept sociopat pe fostul colonel KGB, la 4 ani după ce acesta anexase Crimeea și ocupase Donbass-ul și cu 4 ani înainte de a invada întreaga Ucraină.

    La un moment dat, în dialogul din 2018, jurnaliștii de la Radio Svoboda l-au întrebat pe James Fallon dacă există trăsături în caracterul lui Putin care sunt caracteristice persoanelor cu boli mintale. Răspunsul a venit imediat: „Carisma lui se bazează pe faptul că, într-un fel, nu-i pasă de nimic. Da, judecând după comportamentul său, are mai multe din aceste trăsături decât o persoană obișnuită”.

    După cum se vede acum, realitatea nu-l contrazice deloc.

    Joi, 24 februarie, la ordinul președintelui rus, Rusia a declanșat invazia totală asupra Ucrainei. Și-a aruncat țara într-un război complet aberant, soldat deja cu numeroase victime în rândul ambelor tabere.

    Privind în trecut, se poate constata că Putin era un elev care întâmpina mari dificultăți de adaptare la climatul școlăresc. Până în clasa a V-a fusese unul dintre puținii elevi necooptați în organizația locală de pionieri. Motivul? Era extrem de indisciplinat. Mai mult: intrase chiar în anturaje dubioase. Din clasa a VI-a, de pildă, a devenit un huligan de nota 3, neținând cont de uriașul potențial pe care-l avea. Detaliile din biografia sa au fost dezvăluite de News.ru.

    Dictatorii se aseamănă cu criminalii: vorbărie, îngâmfare, iresponsabilitate, impulsivitate, înșelăciune nerușinată, lipsa sentimentelor și a vinovăției

    Studiind manifestările dictatorilor și ale criminalilor importanți, psihiatrul James Fallon a găsit multe asemănări în mintea lor. Le-a ilustrat cu lux de amănunte în cea mai vândută carte din domeniu, „The Psychopath Inside: A neurologist’s journey into the dark brain” („Psihopatul din interior: călătoria unui neurolog în creierul întunecat”).

    Printre ele se numără vorbăria, îngâmfarea, farmecul, înșelăciunea nerușinată, lipsa sentimentelor, lipsa de vinovăție, iresponsabilitatea, impulsivitatea, hipersexualitatea sau, dimpotrivă, asexualitatea. Mulți dintre ei se disting prin gusturi artistice teribile, sadism, narcisism incredibil, memorie excelentă, apetit nestăpânit, anunța site-ul postului Radio Svoboda.

    Fallon a vorbit și despre patologia lui Vladimir Putin, într-o conferință la New York cu tema „În creierul lui Putin”. Apoi, în interviul acordat în 2018 jurnaliștilor de la Radio Svoboda, a tras niște concluzii uluitoare față de comportamentul dictatorial al fostului colonel KGB.

    James Fallon (născut la 18 octombrie 1947) este un celebru specialist american în neuroștiințe. Profesor de psihiatrie și profesor emerit de anatomie și neurobiologie la Universitatea din California, Irvine School of Medicine. Interesele sale de cercetare includ celulele stem adulte, neuroanatomia chimică și circuitele, funcțiile superioare ale creierului și imagistica cerebrală.

    „Oamenii care suferă de psihopatie sunt siguri că imoralitatea și lipsa lor de suflet sunt absolut normale și acceptabile”

    Cei mai mulți dintre dictatori sunt narcisiști. „Nu toți dictatorii au probleme sexuale și nu toți sunt sadici, dar cei mai mulți dintre ei au aceste trăsături, mai ales narcisiste: o idee exagerată a propriei lor importanțe și încredere în propria lor alegere. Și vedem aceleași trăsături la psihopați și la persoanele cu tulburare de personalitate narcisistă. Dar aici este necesar să se facă distincția între prezența anumitor trăsături și prezența unei tulburări mintale. O persoană poate avea trăsături psihopatice fără a fi psihopat.”

    Putin e conștient de acțiunile sale, este un fel de joc. „O persoană poate fi narcisistă, dar să nu aibă o tulburare de personalitate narcisică, deoarece persoanele cu această tulburare nu realizează că sunt bolnave mintal. Ele nu văd nimic inacceptabil în comportamentul lor. Nu cred că Putin are tulburare de personalitate narcisică, dar are multe trăsături narcisiste și este foarte conștient de acțiunile sale, este un fel de joc. Oamenii care suferă de psihopatie sunt siguri că imoralitatea și lipsa lor de suflet sunt absolut normale și acceptabile. Și aici ajungem la a doua mare diferență între un psihopat și un sociopat. Sociopații tind să aibă în comun faptul că au suferit un fel de traumă psihologică la o vârstă foarte fragedă, înainte de vârsta de 10 ani. Poate că în copilărie o astfel de persoană a fost hărțuită sau bătută și umilită și este dezamăgită de întreaga lume. Mulți teroriști sunt așa.”

    „Un psihopat poate fi în fruntea unui grup terorist, dar sociopații îi devin slujitori, tineri care simt că sunt învinși, că lumea i-a abuzat și trebuie să se răzbune pe ea. Acest tip de comportament este similar cu cel al lui Putin”

    Are toate trăsăturile unui sociopat. „Un psihopat poate fi în fruntea unui grup terorist, dar sociopații îi devin slujitorii, tineri care simt că sunt învinși, că lumea i-a abuzat și trebuie să se răzbune pe ea. Acest tip de comportament este similar cu cel al lui Putin. Nu sunt pregătit să spun că Putin este complet sociopat sau suferă de o altă tulburare de personalitate, dar este clar că are un simț al misiunii care se traduce în naționalism și, deși nu simpatizează cu adevărat cu oamenii, înțelege ce vor oamenii. În plan individual, totul este normal, dar combinația unor astfel de trăsături devine o patologie. Putin are toate trăsăturile nu ale unui psihopat, ci ale unui sociopat.”

    Comportamentul lui Putin, greu de judecat fără o analiză mentală. „Un psihiatru poate să-și împărtășească opiniile cu publicul, dar nu este etic să exprime o opinie decât dacă a observat pacientul personal. În 1964, când Barry Goldwater a candidat pentru postul de președinte, psihiatrii și psihologii au declarat în lipsă că nu este apt pentru acest rol, iar acest lucru a afectat rezultatele alegerilor. La aceeași concluzie a ajuns recent un grup de psihiatri care a anunțat la Universitatea Yale că Donald Trump este bolnav mintal și nu poate ocupa funcția. Erau democrați, așa că aceasta este o declarație politică. Nu este etic să pui astfel de diagnostice, așa că la începutul discursului meu de la conferință, am subliniat că nu pot face acest lucru. Pacientul trebuie analizat. Trebuie să petreci câteva zile cu Putin și să faci o analiză mentală. Comportamentul este greu de judecat, pentru că un psihopat, un sociopat și un narcisist se comportă la fel, iar diagnosticul nu poate fi pus din cărți despre pacient sau din discursurile sale publice fără a vorbi cu el.”

    „Putin se comportă ca un sociopat, dar nu știm ce crede cu adevărat. Problema este că nu există o singură analiză profesională a psihicului lui Putin”

    Nu există nicio analiză profesională a psihicului lui Putin. „Am lucrat cu o organizație pentru drepturile omului despre Assad (Bashar Hafez al-Assad este un alt dictator sinistru, actual președinte al Siriei și comandant-șef al Forțelor Armate Siriene – n. red.), cunosc multe personalități siriene ale Opoziției și pe fostul medic pediatru al lui Assad. Datorită lor, am aflat că a fost diagnosticat cu o tulburare de personalitate instabilă, nu este ca psihopatia sau sociopatia. I-am întrebat despre Putin pe Gari Kasparov(fost campion mondial la șah, retras din activitatea profesionistă la 10 martie 2005. Este unul dintre vehemenții opozanți ai lui Putin. A fost desemnat, în 2008, candidat la prezidențiale din partea mișcării „O altă Rusie”. Arestat în 2007 pentru participarea la protestele anti-Putin – n. red.), Viktor Iuşcenko (fost președinte al Ucrainei, otrăvit de ruși cu dioxină – n. red.), Masha Gessen (jurnalistă, traducătoare și activistă ruso-americană, un critic al președintelui Putin și al fostului lider SUA, Donald Trump – n. red.), fostul prim-ministru al Ceceniei şi mulţi alţii. Uunii dintre ei s-au întâlnit cu Putin, dar nimeni nu a avut ocazia să-l studieze, să-l analizeze, cum face un psihiatru. Putin se comportă ca un sociopat, dar nu știm ce crede cu adevărat. Problema este că nu există o singură analiză profesională a psihicului lui Putin.”

    Iată cum a răspuns Fallon la una dintre întrebările puse de jurnaliștii de la Radio Svoboda despre Vladimir Putin: „Putem concluziona că există trăsături în caracterul său care sunt caracteristice persoanelor cu boli mintale?” Fallon: „Carisma lui se bazează pe faptul că, într-un fel, nu-i pasă de nimic. Da, judecând după comportamentul său, are mai multe din aceste trăsături decât o persoană obișnuită. Dar nu numai el: toți liderii carismatici de succes au astfel de trăsături. Este imposibil să te descurci fără ele, fără ele este imposibil să ții puterea non-stop atât de mulți ani. Conducători precum Putin trebuie să cultive aceste trăsături. Mai mult, unele dintre ele pot fi înnăscute, iar altele sunt dezvoltate pentru a nu pierde vigilența.”

    „Predispoziția genetică la psihopatie este întărită de umilințele îndurate în copilărie. În cazul lui Putin, putem doar ghici, pentru că nu poți să-i realizezi o psihanaliză, să faci o scanare a creierului”

    Predispoziția genetică la psihopatie este întărită de umilințele îndurate în copilărie. „În general, fanilor lui Putin le plac necinstiții, iar capacitatea lui Putin de a pudra creierul tuturor este admirabilă. Nu cred că are o tulburare de personalitate, este perfect conștient de toate. A avut o copilărie grea, a fost umilit și de aici și trăsăturile sociopatice din el. Dar a nu se confunda un sociopat cu un psihopat. Predispoziția genetică la psihopatie este întărită de umilințele îndurate în copilărie. În cazul lui Putin, putem doar ghici, pentru că nu poți să-i realizezi o psihanaliză, să faci o scanare a creierului și așa mai departe.”

    Violența se trage din fostele regimuri autocrate. „Carisma lui Putin se bazează pe faptul că, într-un fel, nu-i pasă de nimic. «Totul va fi așa cum vreau eu și va trebui să suportați asta». Și o astfel de bravadă atrage oamenii, aceasta se numește carismă. Dar există și un dezavantaj în toate acestea, care nu este menționat, pentru că este neplăcut, dar este evident sesizat cu ochiul liber de un biolog și neurolog. Am vorbit cu mulți ruși – de la Helen Mirren (actriță britanică de film, laureată a Premiului Oscar pentru rolul reginei Elisabeta a Angliei. S-a născut la Londra ca Hellen Mironoff. Tatăl ei este rus, iar mama englezoaică. Bunicul din partea tatălui, Piotr Mironov, a fost un diplomat și colonel rus – n. red.) la Burbulis (Ghennadi Burbulis, fost prim-vicepremier al Rusiei între 1991-1992 – n. red.) – despre ce este Rusia. Și aici trebuie să ne întoarcem la epigenetică. Există o problemă sovietică, dar ea provine din problema țaristă – 300 de ani sub un regim autocratic. Violența constantă, umilirea, frica, stresul suferit în copilărie schimbă genomul și, crescând, o persoană nu numai că se obișnuiește cu violența, ci are nevoie de ea într-un anumit sens. Epigeneticienii au descoperit că mulți descendenți ai oamenilor care au fost sclavi de secole sunt semnificativ mai violenți decât cei care nu au avut strămoși sclavi.”

    „De ce este Putin atât de popular? Pentru că oferă exact ceea ce au nevoie oamenii, care timp de sute de ani au fost asupriți mai întâi de monarhie, apoi de regimul sovietic”

    Soarta Rusiei e pecetluită de epigenetică. „Un alt exemplu: foametea din Țările de Jos și Suedia de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a afectat descendenții celor care i-au supraviețuit. Nepoții supraviețuitorilor foametei sunt obezi, fumează mai mult și au mai multe șanse de a dezvolta diabet de tip 2. Al treilea exemplu: nepoții supraviețuitorilor Holocaustului sau ai genocidului armean au aceleași coșmaruri ca și strămoșii lor. În acest fel, creierul este reconectat epigenetic. Acum, înapoi în Rusia. De ce este Putin atât de popular? Pentru că oferă exact ceea ce au nevoie oamenii, care timp de sute de ani au fost asupriți mai întâi de monarhie, apoi de regimul sovietic. Este clar că multora din Rusia nu le va plăcea această concluzie, dar așa arată succesul lui Putin din punctul de vedere al neuroștiinței. Acest lucru se datorează epigenezei: oamenii care au fost supuși violenței nu pot trăi fără o mână puternică, fără un dictator. Când te uiți din afară, pare patologic. Dar, din punct de vedere epigenetic, Putin este potrivit pentru Rusia, deoarece oamenii care au trăit secole de opresiune au dezvoltat o înclinație spre tiranie.”

    James Fallon e convins că Putin a fost abuzat în copilărie și că a trucat alegerile. „Nu am nicio îndoială că rezultatele alegerilor sunt trucate, dar oamenii încă îl votează, el este foarte popular. Nu dau vina pe oameni deloc. Este imposibil să dai vina pe descendenții sclavilor din Americi pentru că au recurs la violență – aceasta este o modalitate de a supraviețui. Lumea nemiloasă a determinat genetic acest lucru. Același lucru este valabil și în Rusia. Secole de control tiranic duc la acest efect. Putin a fost abuzat în copilărie și ulterior s-a simțit trădat, la fel ca Hitler, un sentiment de abandon pe care mulți l-au simțit din cauza prăbușirii URSS.”

    „L-aș întreba pe Putin despre umilința pe care a trăit-o în copilărie la Sankt Petersburg, dacă o consideră similară cu umilința la care a fost supusă Uniunea Sovietică în 1991”

    Ce l-ar fi întrebat psihiatrul Fallon pe Putin. „L-aș întreba ce crede despre modul în care îl percep oamenii care locuiesc în afara Rusiei, oameni care observă acest narcisism patologic al lui. L-aș întreba despre umilința pe care a trăit-o în copilărie la Sankt Petersburg, dacă o consideră similară cu umilința la care a fost supusă Uniunea Sovietică în 1991. Arată ca o persoană care nu este deloc capabilă de empatie. Desigur, acest lucru nu este neobișnuit: mulți oameni normali nu arată emoții. Dar și oamenii cu boli mintale, un narcisist și un psihopat, sunt incapabili să empatizeze. Este curios dacă Putin însuși consideră că aceste trăsături sunt normale. Este important să înțelegem cum își evaluează el însuși viața emoțională. Iată o întrebare simplă: o persoană consideră că este acceptabil să omoare? De exemplu, cred că am dreptul să ucid un bărbat care a intrat în casa mea și mi-a amenințat soția și copiii. Întrebarea nu este că o crimă este rea în sine, dar în ce circumstanțe este justificată? Este posibil următorul răspuns: „Dacă cineva îmi amenință țara, am dreptul să-l ucid”. Aș pune astfel de întrebări pentru a înțelege unde depășesc limitele acceptabile ideile lui despre moralitate, despre dreptate. Desigur, nu va spune că este gata să omoare, pentru că îi vine să vâneze oameni, dar poate spune: «Eu cred că am dreptul să omor trădătorii patriei». L-aș întreba ce părere are despre Joseph de Maistre (filosof, scriitor, avocat și diplomat născut la 1 aprilie 1753, care a susținut monarhia în perioada imediat următoare Revoluției Franceze. A absolvit Universitatea din Torino – n. red.). Cu siguranță știe acest nume: la urma urmei, Joseph de Maistre a fost trimisul Sardiniei în Rusia timp de mulți ani. Dacă ar fi să-l analizez pe Putin, l-aș întreba ce părere are despre modul în care Joseph de Maistre justifică tirania, așa-zisa «mână puternică», a unui dictator care rămâne dictator chiar dacă este ales democratic.”

    Politolog rus, disident anti-sovietic: „Putin se comportă ca un tânăr de 14 ani, iar cei care stau în sală râd ca la 11 ani”

    Se știe deja că, în 2014, când Rusia a anexat Crimeea, a declanșat un război în Donbass și a început astfel să se certe cu întreaga lume. Multe voci renumite asociau la acea vreme imprudența politicii externe a Kremlinului cu boala psihică a lui Vladimir Putin. Angela Merkel (pe atunci, cancelarul Germaniei )a fost citată că i-ar fi spus lui Barack Obama (președinte al SUA în acel moment) că Putin „a pierdut contactul cu realitatea”, existând speculații că liderul rus ar fi „un psihopat dezechilibrat”.

    Politologul rus Aleksandr Morozov (63 de ani) susținea: „Am scris acum patru ani că toate acestea amintesc de «Lord of the Flies» (cartea „Împăratul muștelor”, scrisă de William Golding – n. red.). Și psihologii văd asta. Putin se comportă ca un tânăr de 14 ani, iar cei care stau în sală râd ca la 11 ani. Totul ține de infantilism. Structura gândirii este pe deplin dezvăluită: o persoană sănătoasă ar spune: «Loviți voi primii, noi vom răspunde și vom merge cu toții în iad!». Acesta ar fi un răspuns care denotă autoritatea unei «persoane adulte” care este conștientă de responsabilitatea comună, cu o gândire de lider a uneia dintre țările mari din lume. Dar avem un om care spune: «Loviți voi, noi vom răspunde și vom ajunge în rai!». Nu e nevoie de nimic în plus, de nicio analiză, totul este clar ca lacrima”.

    Din 2011, Aleksandr Morozov este redactor-șef la „Jurnalul rus” și director al Centrului UNIK pentru Cercetare Media. În perioada 2008-2013, a colaborat cu numeroase site-uri de știri, inclusiv cu revista Forbes, Gazeta.ru, publicația Vedomosti. A absolvit facultățile de jurnalism și filosofie din cadrul Universității Lomonosov din Moscova. Între 2014-2015, el a predat cursuri la Universitatea Ruhr din Bochum (Germania), în calitate de lector invitat. În timpul URSS, pe vremea lui Mihail Gorbaciov, Morozov a scos de sub tipar revista de eseistică samizdat „Paragraf” (1987-1989). De asemenea, a făcut parte din disidență. Era unul dintre cetățenii URSS care și-au exprimat deschis opiniile politice, deși difereau semnificativ de ideologia comunistă predominantă în acea societate.

    Lukașenko, prietenul lui Putin, diagnosticat încă din 1976 cu „psihopatie mozaică”

    Au trecut 4 ani de la mărturisirile psihiatrului american James Fallon despre Vladimir Putin. De-atunci, fostul colonel KGB și-a întărit despotismul, care a culminat cu invadarea mișelească a Ucrainei, a unui stat ce și-a proclamat independența față de URSS în 1991. Iar Fallon n-ar fi putut să prevadă acest lucru. Probabil că în prezent și opiniile sale față de dictatorul de la Moscova ar suferi modificări substanțiale, în sensul de a se înăspri.

    Ziaristii.com scria în urmă cu doi ani despre faptul că și Aleksandr Lukașenko, președintele din Belarus și prieten de nădejde al lui Putin (din Belarus a pornit Putin asaltul asupra Kiev-ului), are serioase probleme de sănătate mintală.

    Dmitri Scighelski, un renumit psihiatru din Belarus, susținea în 2001 că Lukașenko a fost diagnosticat încă din 1976 de psihiatrii sovietici cu „psihopatie mozaică”. Pentru a nu fi arestat, Scighelski a emigrat în Statele Unite ale Americii. Aflat în exil, el a publicat lucrarea fundamentală „Istoria cazurilor lui Aleksandr Lukașenko”, încadrându-l pe odiosul dictator la „tulburări de personalitate paranoide și disociale”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Urmează noaptea ce mai grea. Armata lui Putin anunță că va face masacru la Kiev. Rușii le cer civililor să fugă, pentru că urmează „lovituri cu arme de înaltă precizie”

    * Dictatorul Putin a fugit din Moscova! Stă ascuns într-un buncăr antiatomic din Siberia, la peste 3.000 de kilometri de Kremlin. Nu lasă pe nimeni să se apropie de el, pentru „a nu fi stropit cu ceva”

    * „Convoiul morții”, întins pe 64 de kilometri, se apropie de Kiev. Crește panica în capitala Ucrainei

    * Rușii au bombardat sălbatic Harkov-ul, al doilea oraș a Ucrainei. Zelenski: „Este o crimă militară! Terorism de stat!”

    * Tot mai mulți oligarhi ruși îi cer lui Putin să oprească războiul! Presiunea celor 6: Deripaska, Fridman, Tinkov, Tinkovan, Iacobașvili, Râbakov

    * Putin a trimis la Kiev 400 de mercenari din grupul Wagner, să-l ucidă pe președintele Zelenski

    * Un fost președinte al Ucrainei le cere rușilor: „Spânzurați-l pe acest bătrân senil în Piața Roșie, lângă mausoleul lui Lenin!”

    * Artistă a Poporului din Ucraina: „Ești fiul diavolului, un copil născut degeaba! Te voi arde în cenușă, ai grijă!”

    * Și armata din Belarus a invadat Ucraina! Tiranul Lukașenko tocmai se jurase că n-o va face

    * Putin agită amenințarea nucleară! „Ordon punerea forțelor de descurajare ale armatei ruse în alertă specială de luptă!”

    * Germania ia două decizii crunte pentru Putin: trimite arme Ucrainei și aceptă decuplarea Rusiei de la sistemul SWIFT

    * Ucrainenii anunță că au ucis 5.300 de ruși, au doborât 29 de avioane și au distrus 191 de tancuri, până luni în zori. Pierderile Rusiei încep să devină insuportabile

    * Un întreg regiment al Gărzii Naționale Cecene, în frunte cu generalul Tușaev, a fost spulberat lângă Kiev! „Măcelarii lui Kadîrov”, luptând pentru ruși, au fost lichidați de trupele speciale ucrainene

    * 5.000 de militari ruși s-au revoltat la Belgorod, refuzând să meargă la luptă în Ucraina!

    * „În doar 30 de zile de război, Rusia își va cheltui toate rezervele de aur, de 600 de miliarde de dolari”

    * Instrucțiuni pentru ucraineni: „Dacă inamicul e în pădure, dați foc pădurii! Va crește una nouă pe oasele ocupantului!!!”

    * Fiica oligarhului Abramovici și cea a „trompetei” lui Putin își sfidează părinții și se opun războiului! Sofia Abramovici: „Nu «Rusia vrea război cu Ucraina», ci «Putin vrea război cu Ucraina»!” / Elizaveta Peskova: „Nu războiului!”

    * Ministrul Apărării din Ucraina: „Acesta va fi sfârșitul unui criminal în serie și violator care-și atacă vecinii!”

    * Sceleratul Putin amenință Suedia și Finlanda cu „consecinţe militare și politice grave” dacă vor încerca să intre în NATO

    * VIDEO. Declarația de război a lui Putin. Amenințări demente, posibil nucleare, către aliații Ucrainei „naziste”: „Veți suporta consecințe cum nu ați văzut în istoria voastră! Sper că am fost auzit”

    * Germania și Uniunea Europeană, împinse pe calea înarmării de atacul declanșat de Putin asupra Ucrainei. „O schimbare uriașă. UE va deveni o super-putere politică globală”

    * Ofițer american de origine rusă: „Până când cineva nu-i va rupe gâtul, Putin va continua. Sper că Ucraina i-l va rupe. Este un demon, un psihopat”

    * OPINIE. Monstrul urii în sutană. Crime în numele religiei ortodoxe. Zorro a venit și în Ucraina, dar pentru a asasina oamenii săraci. Lukașenko distruge Belarus

    * Moment greu pentru AUR, Șoșoacă, Ciutacu și Cristoiu: România închide Sputnik și Russia Today. UE face la fel: „Călcăm șarpele pe cap”

  • INTERVIU. „Dincă suferă de aceeași boală ca și criminalii din SUA. Are o structură nenorocită. Ar merita pedeapsa cu moartea”

    Cătălina Tudose este un reputat medic psihiatru, profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, precum și președintele Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie.

    Într-un interviu pentru Ziaristii.com, Cătălina Tudose spune că faptele monstrului din Caracal necesită pedeapsa capitală.

    Reporter: Ce-a fost în mintea lui Gheorghe Dincă atunci când le-a omorât pe cele două fete la Caracal, în contextul în care avea familie, copii, nepoți, dar și o vârstă înaintată?

    Cătălina Tudose: Sunt încă multe necunoscute în ceea ce-l privește. După o anchetă preliminară, remarcând tentativa lui de a se apăra, Dincă are valențe sadice. E un om fără remușcări. Deși nu sunt implicată în expertiză, cred că această persoană era foarte bine tolerată în comunitatea lui. Iar sexualitatea are în cazul său conotații particulare. Nu se putea petrece așa ceva la un cetățean de 66 de ani. Aceste chestiuni le avea încă din adolescență. Trebuie făcută o anamneză corectă. E ciudat cum a funcționat până acum din punct de vedere al manifestărilor, comportamentului. Pe de altă parte, nici n-ar fi de mirare pentru societatea atât de indiferentă în care trăim. Îmi amintesc cu stupoare că, undeva între anii 1994-1995, o femeie cu un comportament mizerabil locuia într-un apartament din cartierul Drumul Taberei, București. Ce au descoperit autoritățile când au descins în locuința ei? O mizerie de nedescris, exact ca la Dincă. Stupoare! Acolo era ținută o fetiță de 10 ani, care arăta de trei ani! Vă imaginați așa ceva? Așa ceva nu s-ar fi putut petrece în perioada comunistă, fiindcă atunci erau securiști peste tot, polițiști de sector, chiar și președintele de bloc avea atribuțiuni clare ca să cunoască toți locatarii.

    Casa criminalului de la Caracal seamănă cu una din filmele horror. Ce l-a putut determina să ridice o asemenea construcție cu tuneluri, încăperi fără geamuri, unde existau lanțuri cu care își lega victimele?

    „Are o structură nenorocită”

    Ca psihiatru, m-ar fi dus gândul din prima clipă că acea casă nu este una normală. Mi-aș fi dat seama că acel om ascunde ceva pentru a-și satisface puseurile sadice. În alte țări, există anchete sociale pentru pacienții internați măcar o dată la spitalele de psihiatrie. Aceștia sunt vizitați acasă la ei, se constată mediul lor de trai, ceea ce fac în general. Vă spun asta fiindcă nici eu, deși sunt medic cu experiență în domeniu, nu sunt un magician ca să știu exact ce se află în mintea unui om.

    În ce fel de segment al bolilor psihice l-ați încadra pe acest individ monstruos?

    Are o structură nenorocită. Suferă de aceeași boală, de aceeași tulburare de personalitate ca și criminalii din Statele Unite ale Americii, care sunt condamnați la moarte. De ce sunt condamnați la pedeapsa capitală? Pentru că în cazul lor nu se mai poate repara absolut nimic. Dincă nu e captiv ca în bolile psihice. El și-a creat un univers al lui, se adaptează situațiilor. Are o relație funcțională cu alții. Avea bani. Or, omul cu boală psihică nu e atât de activ, nu e concentrat pe venituri, pe scenarii și așa mai departe. Acest Dincă are discernământ. N-am auzit pe cineva să fi spus vreodată că Dincă a fost trist. Trebuie să avem și noi prevăzută în lege pedeapsa capitală pentru asemenea situații.

    Nu trebuia ca autoritățile să-l monitorizeze încă din 2010, mai ales că fusese internat de opt ori la Spitalul Județean de Urgență din Slatina?

    Întâlnim de nenumărate ori o lipsă de educare a populației. Cele mai grave aspecte sunt indiferența și stigmatizarea socială. Uneori, oameni ca Dincă se internează la spitalele de psihiatrie ca să-și ascundă o ilegalitate. El trebuia să fie în mod cert în evidența unui ambulatoriu de specialitate, să beneficieze de serviciile unui doctor de cabinet, care să-l analizeze din toate punctele de vedere. E o enigmă. El a venit de bunăvoie la spital, nu non-voluntar.

    „Din satele sărace ale Moldovei dispar lunar 10 fete”

    Puneți-vă în pielea acelei adolescente de 15 ani, Alexandra. Avea vreo șansă să scape din mâinile lui Dincă?

    N-ar fi avut vreo șansă. Ne întoarcem din nou la comunitate. Nu există transport local în acea zonă, lucru anormal pentru o țară membră a Uniunii Europene. Atunci ce fac? Merg cu o mașină de ocazie. Se puteau găsi oameni normali care să practice servicii în regim de taximetrie. Să meargă la Poliție, să ia autorizație, iar cetățenii acelor sate să știe cine anume le duce copiii în oraș. Dacă era copilul meu, îl educam de așa natură încât să folosească doar mijloace de transport oficiale. Am înțeles că mai existau și microbuze care tranzitau acele sate.

    Niște lecții de specialitate, făcute în școli, i-ar putea salva pe copii, adolescenți, tineri în general, să nu intre în astfel de împrejurări tragice?

    Cu siguranță. Copiii trebuie educați în acest sens de la vârsta de 7 ani. În urmă cu mai mulți ani, am participat la o conferință pe tema răpirilor și abuzurilor sexuale, desfășurată la Gura Humorului. De-acolo am aflat că din satele sărace ale Moldovei dispar lunar cel puțin zece fete, racolate de oameni mizerabili, pentru prostituție, prin felurite cadouri. Culmea, n-am să dau numele localităților, dar Poliția locală știa asta. Părinții fetelor răpite erau de o inconștiență totală. Nu depuneau plângeri, susținând că odraslele lor s-au dus de bunăvoie de-acasă. Cum ne putem ajuta copiii? Simplu. Prin programe de educare implementate în școli: să nu primești cadouri, dulciuri, nimic, absolut nimic de la străini, nici măcar de la cunoscuți. Ceea ce am aflat de la acea întrunire m-a șocat pentru prima oară în viața mea de medic. Mai ales că acei prăpădiți de părinți erau total absenți, deși fetele lor dispăruseră fără urmă. Există o subcultură a prostituției, susținută tacit de populație.

    Ce-i de făcut în acest sens?

    Cum am zis: reguli clare, educație. Când am văzut cum stau acei oameni în parcare ca să aștepte mașinile de ocazie, m-am cutremurat. În ce lume trăim? Dincă e același gen de psihopat precum cel de la Otopeni, dacă vă mai amintiți, care a luat acea fată japoneză la ocazie și a ucis-o. Avem nevoie de o reglementare de urgență a transportului copiilor. Apoi, persoanele care au în familii frați, surori, rude cu un comportament ciudat să nu trateze în mod superficial manifestările. Să meargă la medic, să înțeleagă situațiile. Ne confruntăm cu multe evenimente neplăcute, cu reclamații de tot felul, amenințări, ne-am și obișnuit cu ele. Sunt aduse persoane cu un comportament violent. Rudele lor nu vor ca ele să fie închise, să fie izolate, deși susțin că au fost bătute, că le-au fost sparte televizoarele etc.

    „Dacă aș fi stat în același compartiment cu Dincă, aș fi ieșit de-acolo și m-aș fi mutat în alt vagon”

    V-a cerut cineva sprijin de la Guvern pentru a elabora și implementa un program viabil la nivelul spitalelor de psihiatrie, astfel încât bolnavii să beneficieze de o recuperare totală?

    Există un centru de conducere prin Ministerul Sănătății. Pe hârtie sunt multe lucruri. Ceea ce nu se înțelege e că nu s-a construit nimic în sensul dat de 8 ani de zile. Nu vreau să fiu înțeleasă greșit, dar atât doamna premier Dăncilă, cât și alți politicieni trebuie să înțeleagă foarte bine că ne confruntăm cu probleme grave la nivel de infrastructură. În 2006 s-a realizat un program complet de sănătate mintală, dar nu s-a făcut din el nici 10 la sută. Cer un lucru: mai mult curaj din partea politicienilor.

    Ce vă spune chipul lui Gheorghe Dincă?

    Privire rece, inafectivă, ușor amenințătoare. Pare că gândește tot timpul, dar nu comunică, e impenetrabil. Are față de mască. M-aș simți rău în prezența unui asemenea om. Dacă aș fi stat în același compartiment cu el, aș fi ieșit de-acolo și m-aș fi mutat în alt vagon.

    Poate fi asemuit cu Rîmaru?

    Desigur. Are un sadism deosebit. Marii criminali așa sunt: ca Rîmaru și ca Dincă. Inafectivi și inteligenți. Trebuie studiată cu mare atenție și familia lui Dincă. Și la Rîmaru era aceeași situație. Ce-i șocant la Dincă e tocmai capacitatea sa de a se adapta la o situație anume, dar și faptul că a fost tolerat într-o comunitate atât de mică.

    „Un pacient a smuls caloriferul și l-a aruncat în ușă”

    Crimele săvârșite la Spitalul de Psihiatrie de la Săpoca ar fi putut fi prevenite dacă ar fi fost angajați oameni de pază?

    Vin cu un exemplu sugestiv din Olanda. Acolo e un alt sistem decât obișnuitul 112 de la noi. Au unul propriu. Spitalele au contract cu Poliția Locală. Nu trec câteva minute, că autoritățile sunt la fața locului. La noi, acel bolnav a acționat foarte rapid. A fost și ora trei noaptea. E și o chestiune administrativă. În legea noastră nu este prevăzută o supraveghere a pacienților ce se internează voluntar față de cei ce sunt aduși cu forța. Pe de altă parte, e inadmisibil ca o asistentă să aibă în subordine 70 de pacienți. Cu atât mai mult, cu cât nu sunt pacienți obișnuiți. După aceste episoade, mă tem că vor pleca mulți medici psihiatri din sistemul românesc, dacă vor fi stigmatizați. Pe de altă parte, la nivel de organizare, infrastructură, nu poți pune un bolnav de 38 de ani pe același palier, în aceeași încăpere cu persoanele vârstnice. Tinerii pot deveni foarte periculoși. M-am confruntat personal cu o situație ce putea să ia conotații tragice dacă nu chemam imediat bodyguarzii. În urmă cu 6 ani, la „Obregia”, un pacient a smuls pur și simplu caloriferul de lângă geam și l-a aruncat în ușă. A provocat mari stricăciuni spitalului în perioada în care a fost internat. Familia a fost neînțelegătoare cu noi, ne-a și reclamat că-l sedăm. În alte țări, asemenea pacienți au camere speciale, unde nu există geamuri ce se pot sparge, e altă infrastructură. Cea mai mare satisfacție pentru un medic psihiatru e atunci când bolnavul e reabilitat și vine pentru a-ți mulțumi că ai avut grijă de el, dar și ca să-și ceară scuze că a fost violent.

    „Femei înalte, corpolente, pregătite prntru lupta corp la corp”

    A crescut, față de perioada comunistă, numărul pacienților cu boli mintale grave?

    În comunism era mai multă ordine socială. Se mai și mușamalizau cazurile. Știți foarte bine cum era societatea atunci. Asemenea probleme sunt în toată lumea. Oamenii trebuie educați. Ce ne diferențiază față de alții? Noi nu avem infrastructura țărilor occidentale, nici seriozitatea lor. Avem dezordine socială. Iar oameni ca Dincă înfloresc într-o societate ca a noastră. Trebuie proceduri și legi clare. Deocamdată, ele se aplică doar doctorilor, nu și pacienților. Să luăm cazul cutremurător de la stația de metrou Dristor, când o tânără a fost împinsă pe șine de o femeie bolnavă. Probabil că n-am mai fi vorbit de el dacă aveam legi mai clare în acest sens. Cu câteva ore în urmă, acea femeie bolnavă a vrut să împingă o altă fată pe șine. Fata s-a salvat, i-a spus tatălui ei, acesta a sunat la 112, dar nu s-a putut face nimic pentru a o prinde pe agresoare. De ce? Pentru că Poliția nu are prevăzut în regulament să rețină persoanele care tulbură liniștea publică. Dacă Poliția beneficia de un regulament strict, venea în momentul acela la metrou, o prindea pe femeie și evita nenorocirea petrecută peste câteva ore la Dristor. Avem legi diferite față de alte țări. La nivelul Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie, am primit un memoriu incredibil din partea unui polițist de comună din zona Moldovei. Se plângea că e obligat de împrejurări să transporte de la spital, cu mașina personală (cea a Poliției era defectă), bolnavii cronici violenți spre Judecătorie: pentru un control lunar. Asta pentru că Ministerul Justiției nu asigură bani și transport în asemenea cazuri. Nu există niciun acord în acest sens între Ministerul Justiției și cel al Sănătății.

    Care a fost cel mai grav eveniment care v-a marcat în cariera dumneavoastră de medic psihiatru?

    Am rămas marcată pe viață încă de la prima mea gardă ca medic psihiatru. Un bolnav, profitând de o neatenție a asistentului care îl supraveghea, l-a lovit atât de tare, încât i-a produs o ruptură de ficat. În trei zile a și murit. Știți cum sunt asistenții în Olanda? Sunt femei corpolente, au doi metri înălțime, pregătite fizic, antrenate în lupta corp la corp. Așa ceva ne-ar trebui și nouă.

    Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

    CITIŢI ŞI:

    * Alexandra trăiește. Sorinei i-a fost luat un rinichi. O lume paralelă, clădită de ticăloși pentru proști

    * Dincă a acționat ca un monstru și pentru că vecinii săi sunt oameni de nimic. Umblă beți tot timpul, inclusiv la audieri

    * Cățărat pe cadavrul Alexandrei, „Unchiul” Cumpănașu își târăște și copiii la televizor. Plus: „Eu îi dau dracu’ pe procurorii ăștia!”

    * Încă un șmen al polițiștilor care au nenorocit-o pe Alexandra. Soții Mirea au divorțat în 2018 ca să poată fi amândoi șefi!

    * S-au pensionat cei doi polițiști-șefi care au nenorocit-o pe Alexandra. Soții Mirea abia au depășit 50 de ani și vor avea pensie specială

    * DOCUMENT. Iată cine a ucis-o pe Alexandra! PSD și ALDE au scos din pușcării 3.592 de „Gheorghe Dincă” în 20 de luni

    * STENOGRAME. Apelurile Alexandrei la 112. Dialoguri dureroase. Disperarea fetei e tratată de polițiști cu ironii criminale

    * Masacrul de la Săpoca – „un lung șir de erori umane și manageriale”. Și o întrebare: de ce ținea directoarea PSD-istă 45 de posturi blocate?

    * Familia tradițională PSD care a îndoliat Buzăul: soția e directoare la Spitalul Săpoca, soțul e director la Salvare, după ce a căpușat banii publici

    * Se complică situația celor peste 400.000 de români din Marea Britanie. Brexit-ul dur va elimina libera circulație