Pe piață a fost aruncat încă unul din sondajele îndoielnice făcute de Avangarde (Marius Pieleanu) la comanda PSD și din care rezultă tendințe și preferințe cel puțin ciudate ale poporului român. Institutul de sociologie pretinde că sondajul s-ar fi făcut în perioada 22-29 martie, iar din răspunsurile românilor ar rezulta că PSD ar lua 35% din voturi, cele mai apreciate personalități ar fi Rafila, Geoană și Ciucă, iar dintre liderii de partide, Ciolacu ar fi cel mai demn de încredere.
Un mare semn de întrebare se ridică în privința rezultatelor publicate la întrebarea privind încrederea pe care o au românii în politicieni și personalități.
Primele locuri ar fi ocupate de Alexandru Rafila, Mircea Geoană și Nicolae Ciucă, toți fiind cotați la 34%, ca să fie mulțumită toată lumea.
Prezența lui Mircea Geoană în top este foarte puțin plauzibilă. Fostul președinte al PSD a dispărut de multă vreme din prim-planul politicii. El a reapărut destul de insistent în ultima lună, de când rușii au invadat Ucraina, pentru că este adjunct al secretarului general al NATO, dar nu se poate spune că a făcut sau a spus lucruri atât de remarcabile încât să fie cea mai credibilă personalitate din România. Geoană a rămas, mai degrabă, cu o imagine negativă din perioada în care a candidat la președinția României, în 2009, și a pierdut “la mustață” în fața lui Băsescu, deși a fost susținut de oligarhi precum Dan Voiculescu, Dinu Patriciu și Sorin Ovidiu Vântu.
Prezența premierului Nicolae Ciucă în fruntea topului e, de asemenea, chestionabilă. Situația din România nu e deloc una bună, iarna a trecut fără ca Guvernul și Parlamentul să ia măcar o singură măsură realmente eficientă pentru a proteja populația de explozia prețurilor la gaze și electricitate, micile companii dau faliment pe capete și inflația este galopantă. Deși Ciucă beneficiază de o foarte agresivă susținere a posturilor de televiziune, această imagine pozitivă nu poate înlocui totuși banii care trebuie plătiți efectiv la cumpărături sau când vin facturile.
Puțin credibile sunt și „scorurile” lui Marcel Ciolacu – 30% încredere și Klaus Iohannis – care ar fi revenit la 23%.
Despre Mircea Geoană se știe încă de astă-toamnă că, în unele cercuri apropiate de Iohannis și coaliția PSD-PNL, este luat în calcul pentru a fi propulsat președinte al țării în 2024. Generalul Nicolae Ciucă este și el zilele acestea pe cai mari în PNL, unde urmează să-i ia locul lui Florin Cîțu ca președinte.
Sondajul Avangarde are și o secțiune rezervată partidelor. Potrivit acesteia, clasamentul preferințelor politice ar arăta, în acest moment, astfel:
– PSD – 35%
– PNL – 16%
– AUR – 15%
– USR – 12%
Și acesta trebuie privit însă cu foarte mari rezerve, date fiind antecedentele institutului care publică aceste „scoruri” și partidul la comanda căruia s-a făcut acest sondaj (PSD).
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Sondajul INSCOP realizat în perioada 2-7 martie, în plină invazie rusească în Ucraina, arată o scădere drastică a partidului rusofil AUR (anti-UE, anti-NATO). Extremiștii au pierdut 3,5% procente față de luna precedentă, scăzând de la 22,4% la 18,9% și coborând de pe locul 2 pe 3 între partidele din România, după PSD și PNL.
Invazia rusească din Ucraina stopează brutal creșterea AUR, după 8 luni pe plus (iunie 2021 – februarie 2022). Imaginea de partid pro-rus și anti-occidental l-a tras în jos după ororile comise de armata dictatorului criminal Vladimir Putin în țara vecină.
AUR-iștii au avut reacții firave și crispate la adresa agresorului rus. În schimb, au promovat poziții violent anti-occidentale și agenda rusească în România. Iar electoratul i-a taxat.
Partid anarhist și anti-vaccinist, AUR plătește tribut și dispariției aproape totale a temei pandemiei de Covid-19 din dezbaterea publică.
Intenția de vot
(raportată la cei care au exprimat o opțiune de vot – 72,8% din totalul eșantionului)
Partidul … Martie …… Februarie ….. +/-
1. PSD ……. 32,0 ………. 32,7 ……… –0,7
2. PNL ……. 19,9 ………. 16,6 ……… +3,3
3. AUR ……. 18,9 ………. 22,4 ……… –3,5
4. USR ……. 10,8 ………. 10,3 ……… +0,5
După maximul de 36,6% atins în octombrie 2021, PSD a scăzut constant, pierzând în total 4,6%. Este exact perioada în care partidul lui Marcel Ciolacu se află la guvernare.
Creșterea spectaculoasă a PNL (3,3% în tr-o lună) e generată, de activitatea recentă intensă a președintelui Klaus Iohannis și a premierului Nicolae Ciucă, foarte vizibili pe fondul războiului din Ucraina și care beneficiază de asocierea cu repere de credibilitate precum NATO și UE, explică Remus Ștefureac, directorul INSCOP.
”Scăderea ușoară a AUR poate fi explicată prin dispariția formațiunii din prim-planul atenției publice, dublată de acuzații care au fost aduse de mass-media și de adversarii politici privind atitudini pro-ruse ale unor membri sau persoane asociate acestui partid. Nu știm în acest moment dacă efectele războiului din Ucraina asupra intenției de vot sunt temporare, datorate contextului emoțional, sau ele se vor adânci”, a mai spus Ștefureac.
USR câștigă 0,5 procente într-o lună, părând să iasă din stagnarea sau chiar descreșterea de după ieșirea de la guvernare. Partidul care în ultima jumătate de an a avut trei președinți (Dan Barna / Dacian Cioloș / Cătălin Drulă) se află totuși departe de primele trei.
Sondajul INSCOP a fost realizat în parteneriat cu Verifield. Datele au fost culese prin interviuri telefonice în perioada 2-7 martie 2022, pe un eșantion de 1.077 de respodenți. Eroarea maximă admisă este de +/-3%.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
De 1 Martie, avocatul „suveranist” Dan Chitic – filorus, agent de influență al propagandei putiniste în România și „vedetă” a oficiosului Sputnik.md, finanțat de Guvernul de la Moscova – anunța că proiectul de lege pe care l-a inițiat (așa-zisa „Legea a Suveranității”) era susținut de 35 de parlamentari ai PSD, AUR și Minorități.
Fericirea filorusului Chitic nu a durat însă prea mult. La scurt timp, Chitic anunța cu „mânie proletară” că cei mai mulți dintre parlamentarii PSD și-au retras semnătura de pe aberația de proiect legislativ.
Au rămas să susțină Ro-Exit (căci aceasta este finalitatea aberației!) PSD-iștii Dumitru Coarnă, Daniel Ghiță și Daniel Tudorache.
George Simion, liderul partidului extremist AUR, i-a garantat lui Chitic că parlamentarii AUR nu-și vor retrage semnăturile. Se face, în sfârșit, dovada directă că partidul extremist condus de George Simion și Claudiu Richard Târziu susține nemijlocit inițiativele aflate în siajul acțiunilor provocatoare ale Rusiei lui Putin în România.
Să vedem cine sunt parlamentarii PSD care susțin declanșarea Ro-Exit.
Dumitru Coarnă – electrician, șef de post, pensionar precoce, sindicalist transformat în politruc
Fost electrician la Combinatul chimic din Giurgiu, fost șef de post și sindicalist, deputatul Dumitru Coarnă (57 de ani) este unul dintre PSD-iștii care au decis să-și mențină semnătura pe lista inițiatorilor aberației confecționate de avocatul Dan Chitic.
Dumitru Coarnă se numără printre „monștrii” din galeria liderilor de sindicat care au trădat mișcarea sindicală și au intrat în politică, folosindu-se de calitatea de lider sindical. Deși a fost extrem de vocal câtă vreme a condus Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, Dumitru Coarnă s-a „adaptat” rapid la mediul politic, după ce a fost ales deputat PSD.
Dumitru Coarnă
Relațiile lui Coarnă cu mișcarea extremistă naționalistă și pro-putinistă din România sunt străvezii. El s-a transformat peste noapte în „suveranist”.
Iar „suveranistul” Coarnă este iubit fierbinte de extremistul George Simion. Dovada: scandalul provocat de Simion la eliminarea lui Dumitru Coarnă din Comisia de Apărare a Camerei Deputaților. În viziunea liderului AUR, Coarnă ar fi un „profesionist” care merita să rămână în Comisie. De unde acest profesionism? De la cariera de șef de post de poliție rurală? Sau cumva de la activitatea anarhist-sindicală?
PSD-istul Dumitru Coarnă s-a remarcat, încă de la începerea mandatului de parlamentar, și prin atitudinea CapVid, în pandemia de Covid: anti-mască, anti-restricții, anti-vaccinare. Pentru a eluda obligativitatea purtării măștii chirurgicale în Parlament, Coarnă a prezentat o adeverință medicală prin care era scutit de purtarea măștii.
Dumitru Coarnă se numără printre foarte tinerii pensionari din MAI. El s-a pensionat la vârsta de 45 de ani, cu o pensie lunară de aproximativ 5.000 de lei pe lună, în condițiile în care pensia medie lunară, în România, este de aproximativ 1.400 de lei. Important e și câți ani s-a cotizat la sistemul de pensii: un pensionar cu 1.400 de lei – în jur de 40 de ani, „specialul” Coarnă – vreo 20 de ani.
„Suveranistul” Ro-Exit și-a motivat pensionarea precoce declarând presei că așa i-ar fi recomandat medicii, care ar fi constatat că e grav bolnav. O boală care l-a împiedicat să muncească, nu însă să bântuie televiziunile, să alerge în campania electorală ori să-și încaseze privilegiile de deputat.
În calitate de președinte al Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, Coarnă încasa 154.466 lei anual, adică aproximativ 12.900 lei lunar.
Acum „umflă” indemnizația de deputat, sumele forfetare aferente (e zeci de mii de lei pe lună!) și pensia specială indexată.
După schimbarea sa de la Comisia de Apărare, „suveranistul” Coarnă a declarat că aceasta s-ar fi făcut din cauza declarațiilor sale: „Am avut îndrăzneala să gândesc singur și acest lucru a deranjat și deranjează”. De fapt, deputatul Coarnă a fost sancționat pentru că a încălcat disciplina de partid în procesul de vot, în Camera Deputaților. Totodată, „suveranistul” a insistat să dezmintă zvonul că atitudinea și comportamentul care fuseseră sancționate ar fi dovezi că dorește să se înscrie în AUR.
Faptul că și-a păstrat semnătura pe aberația legislativă Ro-Exit, inițiată de Dan Chitic, confirmă însă simpatia lui Coarnă pentru mișcarea extremistă din România.
Daniel Ghiță – luptător de kickboxing, „omul lui Firea”, naționalist, violent, certat cu limba română și cu bunul-simț
„Suveranistul” Ro-Exit Daniel-Florin Ghiță, deputat PSD, se prezintă în CV-ul postat pe site-ul Camerei Deputaților ca fiind „patriot, susținător al credinței și Bisericii Ortodoxe Române, susținător al tradiției și identității românești” (virgulele le pune total aiurea, dar le așezăm noi la locul lor, din respect pentru cititori).
Daniel Ghiță
Domnu’ Ghiță este așa de „cunoscător” în ale credinței, încât ne informează, în CV, că starea civilă a dumnealui este „logodna” și că are „familie întemeiată (tată)”… adicătelea, căsătoria civilă este pentru kickboxer-ul nostru un fel de „logodnă” (care este slujbă bisericească, precedând cununia religioasă/nunta).
„Suveranistul” Ghiță este membru al Asociației „România Mândră între Stele” (ARMIS), fondată de Bobby Păunescu, din vestita familie cu același nume. Să ne reamintim că Bobby Păunescu, președintele acestei asociații cu nume bizar, s-a afișat cu liderii extremiști ai AUR în seara anunțării rezultatelor scrutinului electoral din 2020, prin care acest partid extremist a intrat în Parlamentul României.
Același Bobby, aceiași AUR-iști, în varianta cu aplauze frenetice. Și cu nelipsita Șoșoacă!
Kickboxer-ul nostru s-a făcut efectiv de râs când a rostit cu mare greutate, gâfâind din toți plămânii, un discurs citit de pe o foaie de hârtie (probabil că nu el era autorul), în încercarea de a-l ataca pe deputatul Mihai Polițeanu (USR). Videoclipul cu discursul chinuit al „suveranistului” Ghiță a devenit viral pe rețelele de socializare și a provocat mii de comentarii ironice.
Adept al Ro-Exit, deputatul Daniel Ghiță nu este doar un neputincios în cele ale limbii române. El a făcut dovada că este și un comunistoid, promovând un mesaj extrem de violent, mincinos și inept la adresa Regilor României.
În ianuarie 2022, cu ocazia împlinirii a 73 de ani de la alungarea din țară a MS Regele Mihai I al României de către comuniști (3 ianuarie 1948), cu ajutorul Armatei Sovietice, „suveranistul” Ghiță a postat pe Facebook un text absolut insalubru, plin de calomnii la adresa Monarhiei Constituționale din România.
Primitivul de Ghiță rânea cu târnăcopul gândirii sale înguste: „Se împlinesc 74 de ani de la izgonirea din fruntea României a unei familii degenerate, Hohenzollern, familie formată din hoți, sperjuri, trădători și criminali. 74 de ani, timp în care degenerata familie Hohenzollern a ținut poporul român (90% din masa sa) în sărăcie, nedreptate, abuzuri infinite și muncă fără răsplată. Trei din cei patru regi – Carol I, Carol II, Mihai – s-au „înnobilat” prin fapte de înaltă trădare față de Țară: Carol I, în septembrie 1914, când a abdicat; Carol II, pe toată durata vieții și domniei sale spurcate; Mihai, prin actul de la 23 august 1944”.
Când nu face scandal și nu postează tâmpenii în rețelele de socializare, primitivul „suveranist” Ghiță-PSD (cineva i-a spus, duios, Ghiță-muștiuc) doarme prin Parlament. Doarme la propriu, probabil cu sforăituri (avem imagine, n-avem sonor).
Deranjat teribil că deputatul Filip Havârneanu (USR) a postat pe Facebook o fotografie în care Ghiță e surprins dormind, pe banii cetățenilor, în fotoliul de parlamentar, „suveranistul” l-a amenințat pe colegul parlamentar cu bătaia.
Dar deputatul Daniel Ghiță este și traseist politic. El a fost membru în Partidul România Unită (PRU), un partid-fantomă înființat de fostul deputat Bogdan Diaconu (PSD) și sprijinit de un alt fost deputat PSD, fugarul penal Sebastian Ghiță. Nu uităm că PRU, prin președintele Bogdan Diaconu, a semnat un parteneriat de colaborare politică cu Partidul Zmiana (Schimbare), o formațiune politică pro-Putin din Polonia, condusă de rusofilul Mateusz Piskorski. Acesta din urmă a fost colaborator la oficina de propagandă Sputnik și s-a implicat în diferite acțiuni de susținere a intereselor Rusiei în Europa de Est, inclusiv în Republica Moldova. În mai 2016, Mateusz Piskorski a fost arestat de Agenția de Securitate Internă a Poloniei (ABW) sub suspiciune de spionaj pentru Rusia și, posibil, pentru China.
Nu în ultimul rând, reamintim că liderul PRU, Bogdan Diaconu, a lucrat pentru Vocea Rusiei, oficina de propagandă a Guvernului de la Moscova care s-a transformat ulterior în Sputnik.
Deputatul Daniel Ghiță a părăsit PRU în iulie 2016, moment la care a declarat cu emfază: „Sunt un naționalist și un activist hotărât!”.
Așadar, „suveranistul” Daniel Ghiță (PSD) nu și-a ascuns niciodată opțiunile extremiste și a gravitat, încă de la începutul carierei sale politice, în jurul unor personaje dubioase aflate în legătură, directă sau indirectă, cu Rusia lui Putin.
Daniel Tudorache – francmason cu grave probleme penale, iubitor de șpăgi&diamante
La data de 21 noiembrie 2020, DNA a anunțat că procurorii au dispus începerea urmăririi penale în cazul lui Daniel Tudorache, la data faptelor primar, anterior deputat și viceprimar la Sectorul 1 București, pentru infracțiunile de complicitate la trafic de influență și spălare a banilor.
În acest dosar de corupție, procurorii DNA au ridicat de la Daniel Tudorache bijuterii și diamante în valoare de peste 2 milioane de euro!
Pe 2 martie 2022, DNA a comunicat public că „dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție (având în vedere calitatea de deputat a inculpatului Tudorache Daniel), cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză”.
Daniel Tudorache
Printre altele, în comunicatul DNA se precizează:
„Pentru a ascunde originea sumelor de bani presupus obținute în mod nelegal, acesta ar fi procedat la:
– depunerea de sume de bani în numerar prin intermediul fostei soții și al menajerei, în conturi bancare deschise pe numele acestora – în total, 3.255.465 lei și 231.117 euro;
– achiziționarea de bunuri imobile pe numele fostei soții, în sumă totală de 305.000 euro și 470.000 lei, sume plătite de asemenea în numerar;
– acordarea unui împrumut de 920.000 de euro, în numerar, unei persoane, prin intermediul fostei soții;
– achiziționarea, prin intermediul fostei soții, de bijuterii, inclusiv diamante în valoare de 9.784.295 lei;
– restituirea, în perioada 2010-2012, pe parcursul unui an și jumătate, în mai multe tranșe, în numerar, a sumei de 240.000 de lei împrumutată în data de 13.09.2010 de la o persoană, prin intermediul fostei soții, în contul căreia a fost transferată suma împrumutată și care a fost utilizată în data de 15.09.2010 pentru achiziționarea, pe numele soției, a unui autoturism de lux în valoare de 59.494 euro”.
Din probele instrumentate de DNA, rezultă că „suveranistul” Ro-Exit Dan Tudorache s-a folosit în cel mai cinic mod inclusiv de fosta soție și de menajeră pentru a încasa și ascunde banii obținuți din faptele de corupție pentru care este acuzat de DNA.
Conform declarației de interese depusă pe site-ul Camerei Deputaților, „suveranistul” cu probleme penale Daniel Tudorache (fostul primar PSD al Sectorului I al Capitalei) este membru în Marea Lojă Națională din România (MLNR). Din păcate, apartenența dubiosului politician PSD la MLNR confirmă degradarea în care se prăbușește această venerabilă organizație cu o importantă contribuiție la formarea României Moderne, în secolele XIX și XX.
Câteva concluzii
Aberația legislativă propusă de sputnik-ul Dan Chitic se constituie într-o nouă mișcare făcută de propaganda lui Putin în țara noastră.
Nu întâmplător, susținătorii acestei legi au fost găsiți de Dan Chitic în cele mai dubioase zone ale Parlamentului României – extremiștii de la AUR, niște dubioși de la PSD, isterica senatoare Diana Șoșoacă (notă: depre acești inițiatori ai proiectului legislativ, precum și despre deputatul Dumitru Flucuş de la PNL, deputatul Cătălin-Zamfir Manea – reprezentant al romilor – și despre deputații neafiliați care sunt printre susținătorii aberației, vom oferi informații în episoadele următoare).
Așa-zisa „Lege a suveranității” are menirea de a-i regrupa sub stindardul Ro-Exit (finalitatea aberației respective) pe acei parlamentari care fie nutresc convingeri anti-UE, anti-NATO, anti-democrație, fie au frustrări provocate de dosarele penale în care sunt implicați, de eșecul politic în partidele de care aparțin etc. Implicarea în mișcarea Ro-Exit reprezintă, pentru aceștia, un fel de „debușeu”.
Stăpânii lui Dan Chitic sunt conștienți că proiectul de lege (aberant atât în formă, cât și pe fond) nu are vreo șansă în Parlamentul României, însă nu aceasta este miza.
Ținta lor este să lanseze cu cât mai mare impact posibil subiectul Ro-Exit.
Pentru moment, au găsit un grup de parlamentari, ticăloși și/sau idioți utili, a căror carieră politică o sacrifică fără să ezite pentru promovarea aberației pe agenda publică a Parlamentului României.
Agenții haosului controlați de Rusia lui Putin fac eforturi masive pentru a ajuta la creșterea unui curent Ro-Exit în România.
USR încearcă să oprească o lege prin care PSD vrea să le dea dreptul președinților de Consilii Județene să folosească girofarul în trafic, asemenea mașinilor de poliție și coloanelor oficiale. Demersul a fost inițiat de 3 deputați social-democrați, care au motivat că trebuie astfel „să li se recunoască public locul și rolul” baronilor locali „în ierarhia unui stat de drept”.
Ideea le-a venit deputaților Nicolae Georgescu, Eugen Neață și Eduard-Andrei Popică. Aceștia s-au dus la Senat și au înregistrat proiectul de lege.
Expunere de motive năucitoare al PSD-iștilor, cu fraze kilometrice în limbaj de lemn, din care nu se înțelege nimic
Expunerea de motive a celor trei PSD-iști este năucitoare, cu propoziții kilometrice și alambicate, din care nu se înțelege aproape nimic.
„Având în vedere disfuncţionalităţile şi problemele semnalate în mod constant de către autorităţile administraţiei publice, ca urmare a neadaptării cadrului legal actual care reglementează organizarea şi funcţionarea acestor autorităţi la realităţile socio-economice, la complexitatea şi dinamica activităţilor aferente furnizării serviciilor publice esenţiale pentru cetăţeni, propunem această completare legislativă în directă legătură cu atribuţiile preşedinţilor de Consilii Judeţene care sunt şi vicepreşedinţi ai Comitetelor pentru Situaţii de Urgenţă, calitate în care participă în diverse întruniri sau misiuni cu caracter de urgenţă“.
Autorii proiectului de lege „girofar pentru baroni” reușesc, până la urmă, să se facă înțelese adevăratele motive care i-au mânat în luptă: „(…) această modificare este o consecinţă firească a recunoaşterii locului şi rolului preşedinţilor de Consilii Judeţene în ierarhia unui stat de drept, şi are rolul de a facilita rezolvarea operativă a tuturor tipurilor de activităţi specifice precum şi îndeplinirea atribuţiilor alocate acestei funcţii“.
Ionuț Moșteanu (USR): „Girofar pentru baroni. Asta le mai lipsea. Același PSD a blocat, ani de zile, proiectul prin care se acorda girofar Salvamontului”
Cu alte cuvinte, feudalilor locali nu se li poate recunoaște importanța dacă nu au girofar, astfel încât plebea să le facă loc pe drumurile proaste și aglomerate ale moșiilor lor.
Ionuț Moșteanu, șeful grupului USR din Senat, a cerut retragerea proiectului de lege: „Girofar pentru baroni. Asta le lipsea preşedinţilor de Consilii Judeţene. Girofar. Vor să o rezolve printr-o lege depusă de mai mulţi parlamentari PSD. Legea a fost înregistrată la Senat şi urmează să intre în dezbatere la comisii. Acelaşi PSD a blocat, ani de zile, proiectul prin care se acorda girofar Salvamontului. Mai întâi s-au bătut pentru pensiile speciale pentru baroni, acum girofar. Le cer PSD-iştilor şi partenerilor lor de coaliţie, PNL, să retragă proiectul «girofar pentru baroni»“.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Dintre cele 5 partide existente în Parlamentul României, doar PNL și USR au condamnat ferm, luni seară, invadarea Ucrainei de către Rusia. AUR și UDMR păstrează o tăcere adâncă, iar PSD a părut paralizat ore bune, prima reacție venind abia marți dimineața și doar pe contul personal de Facebook al lui Marcel Ciolacu!
Primele reacții oficiale ale clasei politice de la vârful țării noastre le-au aparținut președintelui Klaus Iohannis și premierului Nicolae Ciucă (PNL), aceștia condamnând clar agresiunea rusă încă de luni seara.
Iohannis a solicitat și impunerea unor sancțiuni dure împotriva Rusiei. Pe contul oficial de Facebook al PNL au fost postate atât declarația purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, cât și cea a președintelui Klaus Iohannis. Șeful statului a subliniat că așa-zisele republici recunoscute de Rusia sunt de fapt teritorii ucraniene, că asistăm la o încălcare brutală a dreptului internațional și a suveranității teritoriale a Ucrainei, iar Rusia amenință pacea și securitatea globale. Iohannis a cerut o reacție din partea comunității internaționale, care trebuie să sancționeze iresponsabilitatea Rusiei.
Aceeași atitudine au avut-o Cătălin Drulă și Dacian Cioloș, actualul și, respectiv, fostul președintele USR. De asemenea, pe contul oficial al partidului este preluată declarația lui Cătălin Drulă, care spune clar că Putin este un lider autoritar care încearcă să schimbe granițele Europei prin forță și cere aplicarea unor sancțiuni dure. Drulă menționează că e datoria României să fie solidară cu Ucraina.
PSD pare paralizat, lui Ciolacu i-au trebuit 10 ore ca să-și revină și să încerce o postare pe tema agresiunii rusești
În acest timp, PSD pare paralizat. Pe contul oficial de Facebook, partidul continuă „lupta” sa glorioasă și neînduplecată cu facturile la energie și cu starea de alertă, PSD clamând că aceasta „trebuie să înceteze” – de parcă social-democrații ar fi în opoziție. Mână marți dimineața, niciun cuvințel nu fusese suflat despre criza din Ucraina.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, s-a blocat și el, inițial, vreme de ore bune, părând că nu știe ce reacție să aibă ca să nu-și supere electoratul hrănit de atâția ani cu teorii conspiraționiste și narative ale propagandei rusești despre suveranism, anti-UE, anti-americane și anti-NATO.
În cele din urmă, Ciolacu a postat câteva rânduri marți dimineață, la ora 8.58, la peste 12 ore după declanșarea crizei. Liderul PSD evită să condamne explicit Rusia, spunând că acest stat încalcă prin mișcările sale „violente” dreptul internațional și constată că agresiunea din Ucraina va duce la întărirea „flancului estic”, fără să spună al cui. Apoi mai observă, neutru, că decizia „irațională” a Rusiei „va crea un front comun al NATO și UE”. În partea a doua a declarației, Ciolacu spune că România este solidară cu Ucraina, că este la adăpost sub umbrela NATO și că va ajuta refugiații, rămânând solidară cu deciziile majore „ale cluburilor din care facem parte”.
AUR-iștilor le-a mâncat pisica limba pe tema invaziei rusești. Simion cheamă la mitinguri contra Ocultei mondiale, Târziu cere revenirea la prețurile stabilite de stat, ca-n comunism
Dacă la Ciolacu se poate spune totuși că a existat o reacție, chiar dacă târzie și destul de ezitantă, în schimb la AUR este tăcere adâncă. Pe conturile liderilor săi, George Simion și Claudiu Târziu, nu se suflă nimic despre atacul Rusiei.
Pe contul lui Claudiu Târziu, ultima postare e de luni seara și se referă la „vicleșugul PSD-PNL”. Târziu vorbește acolo despre revenirea la sistemul comunist, cu prețuri stabilite de stat, ca fiind singura salvare a României.
La George Simion, ultima postare este de luni, 17.48, și cheamă oamenii la „protestul de duminică”, un nou miting prin care AUR „luptă” cu “Oculta mondială”.
UDMR nu a avut, de asemenea, nicio reacție până marți dimineața – nici oficial, nici neoficial.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Curtea de Conturi l-a prins cu mâța-n sac pe Daniel Băluță (PSD), primarul Sectorului 4 al Capitalei. Conform raportului de audit, citat de publicația Buletin de București, s-a descoperit că veniturile prevăzute pentru 2021 au fost supraevaluate cu circa 70 de milioane de lei (în jur de 17 milioane de euro) peste nivelul maxim permis de lege.
În loc să se încadreze în cifrele bugetare din anii precedenți și să-și drămuiască banii în funcție de cât a colectat instituția pe care o conduce, primarul Daniel Băluță a decis cu de la sine putere să falsifice previziunile privind încasările, pentru ca în mod proporțional să poată crește și cheltuielile. Și a făcut-o cu zeci de milioane de euro peste nivelul maxim permis de lege. În toată această ecuație e vorba doar de bani publici, colectați din taxele cetățenilor Sectorului 4.
„Buletin de București”:„Conform legislației în vigoare, dacă gradul de realizare a veniturilor programate în buget în ultimii doi ani este mai mic de 97%, instituția, în cazul de față Primăria Sectorului 4, este obligată să fundamenteze veniturile pentru anul curent cel mult la nivelul realizărilor din anul precedent. Mai exact, în 2019 și în 2020, banii care au intrat în buget au fost mai puțini decât 97%(84% pentru anul 2019, 95% pentru anul 2020). Prin urmare, în momentul în care s-a făcut noul buget pentru 2021, veniturile ar fi trebuit să nu depășească 655 de milioane de lei, adică atât cât s-a câștigat în anul din urmă”.
Mai mult: „Auditorii au constatat, totodată, că echipa lui Băluță a exercitat cu superficialitate controlul intern și nu a aplicat prevederile legale în privința modului de fundamentare a bugetului de venituri și cheltuieli”.
Astfel, mărind ilegal veniturile, Băluță a permis și creșterea cheltuielilor. A cheltuit mult și fără rost, fără să aibă surse de finanțare, a mai constatat Curtea de Conturi.
Prins cu mâța-n sac, primarul Sectorului 4 a găsit imediat o scuză: „La momentul elaborării proiectului de buget nu am primit de la ANAF – Trezoreria Sectorului 4 indicatorii bugetari, și nici de la DGITL Sector 4 indicatorii cu privire la gradul de colectare/realizare a veniturilor proprii”.
Este o explicație ticăloasă, pentru că Băluță nu avea voie să crească nivelul cheltuielilor înainte de a avea garanția că încasările anului precedent depășesc pragul de 97% prevăzut de lege.
După ce a fost chestionat pe tema măririi veniturilor cu 70 de milioane de lei, Daniel Băluță a oferit un răspuns revoltător pentru „Buletin de București”: „Explicațiile solicitate în cererea dvs. sus-menționată nu fac obiectul Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public”.
Reaua-credință a lui Băluță este evidentă. El a refuzat practic să justifice creșterea „din pix” a veniturilor cu aproape 17 milioane de euro, pentru a „umfla” astfel și cheltuielile, în condițiile în care banii respectivi au fost luați din contribuțiile cetățenilor, nu din vreo sponsorizare încheiată cu un investitor privat.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a ajuns la etapa în care îi amenință și șantajează public, pe față, pe președintele Klaus Iohannis și pe liberali, profitând de prăbușirea electorală a acestora. Duminică seara, la Antena 3, liderul PSD i-a transmis în direct lui Florin Cîțu, președintele PNL, că social-democrații vor declanșa alegeri anticipate dacă sunt scoși de la guvernare. Mesajul e însă cu bătaie la șeful statului, cel care l-a pus pe Cîțu șef la PNL pe 25 septembrie anul trecut.
Gândită astă-toamnă de Klaus Iohannis ca o măsură dibace de a evita suspendarea sa și pierderea controlului asupra Justiției, coaliția PSD-PNL s-a transformat – așa cum anticipaseră încă de atunci cei mai mulți experți – într-o capcană mortală din care liberalii n-au decât de pierdut pe termen mediu și lung.
Ciolacu profită de căderea din sondaje a PNL și amenință cu alegerile anticipate dacă liberalii și Iohannis nu fac ce vrea PSD-ul
Căderea din sondaje a PNL, care în urma guvernării cu PSD a ajuns la 16% în preferințele electoratului și își continuă scăderea, este speculată de Marcel Ciolacu, acesta savurându-și public succesul prin șantajarea partenerilor de coaliție.
La Antena 3, Marcel Ciolacu a avertizat: „Sunt și probleme de fond, dar domnul Cîțu ar trebui să recunoască că dacă PSD nu intra la guvernare, nu știu cum ar fi arătat acum România. Îl anunț pe domnul Cîțu, foarte oficial, că dacă PSD iese de la guvernare o să avem alegeri anticipate! Mai sunt trei ani până la alegeri. Nu este vorba de o armă. Eu am vrut să fiu foarte clar înțeles și de către domnul Cîțu și de către telespectatorii dumneavoastră că nu mai există – din moment ce ai încercat să faci Guvern cu USR și nu ai reușit, a intrat apoi PSD la guvernare și vedem miniștrii PSD ce fac!“.
Este, de fapt, o amenințare directă și brutală la adresa lui Iohannis și a PNL. În sondaje, PSD e cotat cu peste 30%, în timp ce PNL a coborât de la 25% (rezultatul obținut în decembrie 2020) la 16%. Eventualele alegeri anticipate ar fi un dezastru absolut și inacceptabil pentru conducerea liberalilor. Pe de altă parte, PSD ar putea face o majoritate lejeră cu AUR dacă alegerile anticipate ar avea loc, de exemplu, luna viitoare.
Ciolacu a continuat la Antena 3 discursul mesianic îmbrățișat de tot PSD-ul în ultimele săptămâni, conform căruia partidul s-a sacrificat, acceptând să intre la guvernare ca să „salveze” România, și nu pentru că baronii înfometați și toată clientela de partid tropăiau nerăbdători să se cupleze iar la resursele publice: „Noi am intrat (la guvernare – n. red.) să aducem o coerență la guvernare, am adus și o majoritate consistentă pe care ar trebui să o folosim pentru urgențele românilor”.
Bilanțul PSD după 4 luni de guvernare: creșterea economică a României s-a estompat, prețurile la energie au explodat, inflația e galopantă, un val de falimente se ridică peste tot în țară, Justiția a reintrat total sub controlul mafiei, au reapărut penalii în funcții publice
Deocamdată, după 4 luni de guvernare PSD-PNL, singurele efecte sunt inflația galopantă, explozia prețurilor la energie și pericolul iminent ca România să piardă cele 29 de miliarde din PNRR din cauza faptului că ministerele și agențiile guvernamentale nu respectă țintele stabilite împreună cu Comisia Europeană. Absolut toate instituțiile au fost împărțite politic între PSD și PNL, care au plasat inclusiv oameni condamnați penal în funcții cheie.
Creșterea economică s-a estompat, un val de falimente se ridică în urma creșterii uriașe a facturilor la gaze și restaurarea sistemului mafiot din Justiție este totală.
La toate acestea, PSD a reacționat propunând măsuri aberante, precum revenirea la sistemul din perioada comunistă în care statul fixa prețul produselor alimentare, sau cu populisme fără niciun efect concret.
Așa s-a întâmplat și duminică seara. Ciolacu a anunțat din nou că „e momentul” să se ia măsuri pentru prețurile la gaze și electricitate să fie „stabilizate”. Este același discurs pe care șeful PSD îl are încă de astă-toamnă, dar între timp peste o săptămână începe primăvara! Practic, românii au traversat iarna pe cont propriu, cu facturi colosale la energie, în timp ce PSD-iștii ieșeau zilnic la Antena 3 să anunțe că „urmează”, „ar trebui”, “vom face” etc. Un astfel de episod a fost și duminică, 21 februarie, când Marcel Ciolacu a continuat în aceeași notă: „E momentul pentru toți să găsim soluția cea mai bună pentru a stabiliza prețul la energie. În România, prețul la energie e mai mare decât în Germania, nu putem compara cele două lucruri. Am avut o liberalizare haotică, imprevizibilă, nesustenabilă“.
Șeful ANRE, care a gestionat liberalizarea prețurilor la gaze și electricitate, este PSD-istul Dumitru Chiriță. Adjunctul său e un alt PSD-ist, Alexandru Stănescu – fratele secretarului general al social-democraților, Paul Stănescu.
Ceea ce nu a spus Marcel Ciolacu nici duminică, nici în altă zi la Antena 3 este că actuala coaliție PSD-PNL are majoritate de aproape 70% în Parlament și, dacă situația populației și a economiei l-ar fi preocupat cu adevărat, legislația privind reglementarea prețurilor la energie putea fi adoptată în 2-3 zile.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Oana Roman, beizadeaua răsfățată a lui Petre Roman, a făcut o nouă declarație caraghioasă, contrazisă chiar de tatăl ei. Ea a spus că fostul prim-ministru FSN (numit de Ion Iliescu în 1989 și dat jos tot de acesta, cu minerii, în 1991) a decis să părăsească România pentru a se muta în Elveția, unde a fost numit „președintele Universității din Geneva”. Dar anunțul conține două minciuni grosolane.
Oana Roman
„Marea veste” că Petre Roman pleacă din România, luând calea pribegiei, a fost dată de fiica sa cea mică, Oana Roman, pe Instagram. Beizadeaua răsfățată a declarat, bombastic: „Ce credeți? Azi mă sună tata. Printre altele, ca și cum mi-ar fi spus că s-a dus la colțul străzii să cumpere o pâine, mi-a spus că în luna decembrie a fost numit Președintele Universității din Geneva. Una dintre cele mai mari universități din Elveția. Mă bucur foarte tare pentru el că scapă de țara asta de doi bani și că oamenii din afară îi recunosc meritele”.
O declarație urechisto-manelistă, care conține două minciuni sfruntate:
1. Petre Roman nu a fost numit „președintele Universității din Geneva”, ca și cum ar fi una singură și cea mai tare și beneficiară a unei auri oficiale. În realitate, e vorba de o instituție de învățământ privată, una dintre multe altele: Universitatea Swiss UMEF din Geneva.
2. Petre Roman nu se mută permanent/definitiv în Elveția, iar precizarea asta a făcut-o chiar el.
Mai există și o imprecizie în folosirea termenilor: funcția lui Petre Roman nu este cea de „președinte”, ci cea de decan.
Fostul premier a precizat pentru Click că nu se va muta în Elveția. „Într-adevăr, am fost ales în funcția de președinte al acestei universități private, unde deja predau cursuri de Relații Internaționale și Cooperare Globală, Luarea deciziilor în condiții de risc și incertitudine. Asta nu înseamnă că o să mă mut acolo”, a declarat Petre Roman.
Într-un anunț făcut pe 9 februarie, Universitatea Swiss UMEF a anunțat nominalizarea lui Petre Roman pentru funcția de decan.
„Întreaga echipă a Universității Swiss UMEF este mândră să anunțe nominalizarea profesorului Petre Roman, fost prim-ministru al României, în funcția de decan al Universității. Este o adevărată onoare pentru noi să-l primim pe profesorul Roman în familia Swiss UMEF și dorim să-i urăm bun venit la preluarea funcției!”
Petre Roman are 75 de ani, iar actuala sa soție, cântăreața Silvia Chifiriuc, e cu 27 de ani mai tânără. Cei doi s-au căsătorit în 2009 și au copil de 12 ani, pe nume Petrus.
Petre Roman a mai fost căsătorit cu Mioara Roman, mama Catincăi (dintr-o relație anterioară) și a Oanei Roman (rezultată din conviețuirea cu fiul cominternistului Valter Roman). În 2007, după 34 de ani de căsnicie și după o aniversare zgomotoasă, organizată de Mioara și de fiicele ei la împlinirea vârstei lui de 60 de ani, Petre Roman a divorțat de prima sa soție.
Un politician compromis
Personaj compromis de propriile zig-zag-uri politice, Petre Roman și-a început cariera de „om de stat” în anturajul FSN-ist al lui Ion Iliescu, a continuat ca președinte al PD (desprins din FSN) și ministru de Externe în Guvernul Convenției Democrate, a ajuns senator PNL (în una dintre multele conjuncturi nefericite ale acestui partid) și a sfârșit printr-o candidatură penibilăpe lista PSD București, pentru un loc de consilier local în echipa Gabrielei Firea.
Fiul odiosului cominternist Valter Roman
Petre Roman este fiul odiosului Valter Roman (1913-1983), născut Ernö Neulander, agent cominternist aflat în slujba Uniunii Sovietice și participant activ la comunizarea României. Valter Roman a fost „mâna dreaptă” a sinistrei Ana Pauker în anii de exil comun la Moscova, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce el participase și ca voluntar în „brigăzile roșii” comuniste, în războiul civil din Spania.
Revenit la București pe tancurile sovietice, Valter Roman a fost propulsat tot de Ana Pauker în conducerea politico-militară a noului regim comunist, dar căderea acesteia în dizgrația lui Gheorghiu Dej (cu acordul lui Stalin) a antrenat și marginalizarea politică a lui Valter Roman.
În ultimii 30 de ani de viață (1953-1983), acesta a fost directorul Editurii Politice, „vecin de marginalizare” în Casa Scînteii cu Ion Iliescu – acesta din urmă, trimis de Ceaușescu să tragă targa pe uscat ca director al Editurii Tehnice.
În decembrie 1989, când sovieticii au decis debarcarea și lichidarea lui Nicolae Ceaușescu, a fost imposibil de instalat tandemul moscovit Ion Iliescu – Valter Roman la conducerea României, pentru că „tovarășul Valter” murise de 6 ani. Situația a fost rezolvată prin activarea politică a fiului lui Valter Roman. Așa s-a ajuns la tandemul Ion Iliescu – Petre Roman.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Demagogia PSD privind posibilitatea Guvernului României de a renegocia cu Comisia Europeană celebrul Plan Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru a fi permisă alocarea unui procent mai mare din Produsul Intern Brut (PIB) pentru pensii, a fost spulberată de „Guvernul” Uniunii Europene, prin vocea vicepreședintelui Valdis Dombrovskis. Cei mai ridicoli, în acest caz, au fost ministrul Muncii, Marius Budăi, și șeful său de partid, Marcel Ciolacu, care le-au vândut iluzii pensionarilor români.
Comisia Europeană le-a mai explicat încă o dată celor de la Partidul Social Democrat, printr-un răspuns scris, că PNRR nu poate fi schimbat. Vicepreședintele executiv al CE, lituanianul Valdis Dombrovskis, i-a comunicat europarlamentarului Victor Negrescu (PSD), oficial, în scris, că PNRR poate fi modificat doar dacă anumite jaloane nu pot fi îndeplinite „ca urmare a unor circumstanțe obiective”. Sau în cazul unui dezastru național de proporții istorice!
Răspunsul lui Valdis Dombrovskis, „vicele” Comisiei Europene, la solicitarea europarlamentarului Victor Negrescu (PSD)
„În conformitate cu articolul 21 alineatul (1) din Regulamentul privind Mecanismul de redresare și reziliență, un stat membru poate înainta Comisiei o cerere motivată ca aceasta să elaboreze o propunere de modificare sau de înlocuire a planului de redresare și reziliență numai în cazul în care jaloanele și țintele relevante nu mai pot fi îndeplinite ca urmare a unor circumstanțe obiective. Va fi important ca statul membru să furnizeze dovezi concrete care să evidențieze cauza dificultăților și impactul acestora asupra punerii în aplicare
În cazul în care Comisia consideră că motivele prezentate de statul membru justifică o modificare, aceasta va efectua o evaluare a măsurilor modificate sau nou propuse, care vor trebui să îndeplinească toate cerințele Regulamentului privind Mecanismul de redresare și reziliență, cu aceleași criterii și urmând aceeași procedură ca pentru evaluarea inițială a planului.
În cazul în care evaluarea este pozitivă, Comisia va prezenta o propunere de nouă decizie de punere în aplicare a Consiliului în termen de două luni de la transmiterea oficială a cererii. De regulă, aceasta este aprobată de Consiliu în termen de patru săptămâni de la adoptarea propunerii Comisiei. În cazul în care evaluarea este negativă, Comisia respinge cererea în termen de două luni, după ce a dat statului membru posibilitatea de a-și prezenta observațiile în termen de o lună de la comunicarea concluziilor Comisiei.
Având în vedere faptul că, la 29 octombrie 2021, Consiliul a aprobat Planul de redresare și reziliență al României, ar trebui să se pună accentul pe punerea în aplicare în timp util a măsurilor incluse în plan. Orice cerere de modificare a planului riscă să întârzie punerea sa în aplicare. Ținând seama de durata de viață limitată a Mecanismului de redresare și reziliență – plățile contribuției financiare se vor încheia până la 31 decembrie 2026 –, astfel de întârzieri ar trebui evitate.”
Comisia Europeană către Digi 24: „Doar în cazul dezastre naturale de dimensiuni istorice”
La solicitarea jurnaliștilor de la Digi 24, Comisia Europeană a transmis noi detalii despre „condițiile excepționale” în care ar putea fi modificat Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Executivul european spune că așteaptă să vadă o încurajare a ieșirii la pensie cât mai târziu. Relatarea Digi 24: „Comisia Europeană precizează că doar în cazul în care o țară nu mai poate duce la îndeplinire PNRR-ul, din motive excepționale, cum ar fi dezastre naturale de dimensiuni istorice, s-ar putea renegocia Planul de Redresare și Reziliență. Pentru asta ar trebui parcurși pași destul de complicați, care ar duce la întârzierea reformelor, iar acest lucru ar putea duce la posibilitatea ca anumite obiective să nu fie îndeplinite și astfel să ducă la pierderea unor bani din PNRR”.
Reporterul Digi 24 a precizat și în ce condiții se poate renegocia PNRR:
„doar în cazuri excepționale, cum ar fi catastrofe naturale de proporții istorice”;
„orice cerere de modificare a PNRR ar întârzia cu mult implementarea programului”.
Budăi o ține langa: nu vrea „renegociere totală”, ci „optimizare în anumite puncte”!
Ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD), insistă în demagogia lui, cu care-i amăgește pe pensionari. El a afirmat, tot la Digi 24, că oficialii europeni se refereau la cazul „renegocierii totale” a programului; or, Budăi și PSD vor să facă doar „o optimizare în anumite puncte”!
„Comisia s-a referit la o renegociere per total a PNRR. Noi nu am spus așa ceva, noi am scris și în programul de guvernare, am spus și în discuțiile pe care le-am avut în Coaliție, despre o optimizare în anumite puncte.
Până în decembrie am îndeplinit jaloanele pe care le aveam de îndeplinit, suntem în interiorul trimestrului 1, imediat o să anunț un alt jalon îndeplinit ce ține de Ministerul Muncii, în februarie avem acordul cu Banca Mondială semnat pentru asistența tehnică în reforma pensiei și a salarizării…
Nu ne dorim sub nicio formă să punem în pericol implementarea PNRR. Din contră, suntem extrem de determinați să implementăm acest PNRR și reformele legate de PNRR.
Noi, în coaliție, ne asumăm să facem tot posibilul pentru binele cetățenilor români, nu ne asumăm să pierdem bani. Acel procent de 9,4% nu este suficient pentru a realiza un alt jalon din PNRR care înseamnă reforma pensiilor prin rezolvarea inechităților din sistem.
Nu s-a spus niciodată că vrem să renegociem PNRR din temelii, dar o optimizare este necesară. Iar regulamentul european de implementare a PNRR prevede acest lucru. Nu vorbim de o renegociere când se întâmplă o catastrofă sau nu știu ce alte chestiuni”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Klaus Iohannis a devenit ținta a mii de mesaje acuzatoare, la fiecare apariție pe pagina sa de Facebook. Astfel, fostul stindard al curentului pro-justiție a devenit „trădătorul de la Grivco”, cel care a înșelat votul românilor și a readus PSD la guvernare.
Continuă declinul de imagine al lui Klaus Iohannis, președintele care la un moment dat și-a asociat imaginea cu lupta anticorupție și le-a dat speranțe românilor care au luptat trei ani de zile în stradă împotriva guvernării PSD-Dragnea.
Românii care l-au votat masiv pentru al doilea mandat nu-i pot ierta „trădarea” de a readuce PSD la guvernare. Ei îl acuză că a urmărit să-și securizeze mandatul de președinte, fără riscul unei eventuale suspendări.
Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu, o uniune care, cu puțin timp în urmă, părea imposibilă.
Scoaterea USR de la guvernare, ruperea PNL prin crearea „aripii Cîțu”, distrugerea credibilității PNL și readucerea „penalilor” din PSD la guvernare sunt lucruri care au prăbușit imaginea lui Klaus Iohannis, iar reacțiile celor care se simt trădați sunt numeroase și vehemente.
De la marea și nefericita sa piruetă politică, făcută anul trecut, președintele Iohannis a mai avut doar apariții oficiale, ferit de ochii alegătorilor săi, dar și de întrebările jurnaliștilor. Nicio conferință de presă la care să ofere răspunsuri, ci doar câteva declarații seci, urmate de plecarea fulgerătoare din sală.
Nemulțumirea românilor se revarsă în singurul loc în care o pot face: pe pagina sa de Facebook. Astfel, la fiecare postare sunt sute și mii de comentarii, majoritatea potrivnice președintelui. Unele sunt încărcate de ură, altele politicoase, dar acuzatoare. Și există multă ironie.
Comentarii pe pagina de facebook a lui Klaus Iohannis
„Cel mai mare trădător, păcat de voturile stricate pe un așa individ!”
„Nu convocați o reuniune urgentă vinerea viitoare? Sau la începutul lui martie, să nu ratați închiderea sezonului de schi. Vorbim și cu Putin să stea blând până atunci.”
„Să nu uitați să o vizitați și pe prietena dumneavoastră, doamna Olguța de la Peeeeseeeedeeee!”
„Nu înțeleg ce aveți cu președintele… Are și omul o vârstă, face și el un sport, două, niște drumeții pe banii noștri… Sub conducerea domniei sale a reușit să eșueze țara.”
„Câte vreți să mai facă? Atât s-a putut.”
„Vorbim cu Putin să nu atace în weekend, că e închis la Cotroceni.”
„Ai trădat aproape șapte milioane de români. Să nu ne scapi și de ruși cum ne-ai scăpat de PSD! La noi, întorsul armelor e tradiție.”
„Tot noi rezolvăm problema și pentru NATO. Dacă-l invită Iohannis pe Putin la o partidă de golf, poate renunță la invadarea Ucrainei.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!