Etichetă: protocoale

  • Iohannis, sărutul morții pentru Lia Savonea: „Justiția trebuie să se despartă de politică!”

    Președintele Klaus Iohannis a participat la cea mai importantă ședință CSM a anului, cea în care va fi ales noul președinte al instituției pentru un mandat de un an.

    Lia Savonea părăsește șefia CSM, dar marea miză era ca noul președinte să facă parte din cercul ei de influență. Există șanse importante să nu se întâmple acest lucru, votul decisiv îl va avea Cătălin Predoiu, ministrul justiției.

    În cadrul ședinței prezidate de Klaus Iohannis, judecătoarea Gabriela Baltag, un magistrat apropiat de grupul Dan Voiculescu, l-a atacat pe șeful statului, acuzând că justiția e subiect de campanie electorală.

    „Justiția e subiect de campanie electorală de prea multă vreme, ne-am întrebat ce ar face politicienii dacă nu ar mai exista justitia. Probabil că nu ar mai fi politicieni. Să vă gândiți la cetățeni, la impactul unor intervenții oculte, de natura protocoalelor secrete. Aș vrea ca președintele țării să vorbească deschis despre aceste lucruri și sper că o veți face pentru că este o realitate și trebuie să ne gândim dacă vom mai permite vreodată ca justiția să fie supusă serviciilor secrete”, a spus Gabriela Baltag, citată de Ziare.com.

    Iohannis nu a părut a fi pus în dificultat de această abordare tipică pentru Antena 3, spunând că nu mai e în campanie electorală și crede că sistemul de justiție trebuie să se desprindă de politic.

    „Eu nu mai sunt în campanie și vă spun părerea mea, acea etapă cu protocoalele s-a încheiat demult și voi veghea să nu se mai întoarcă. Și intrarea cu bocancii în justiție s-a terminat. Toți actorii implicați, nu doar politicienii, ci și CSM, să își asume rolul pentru partea de care răspund în fața românilor. În România normală judecătorii judecă drept, justiția e independentă și își face treaba fără să fie comentată în varii situații politice. Impreună, acum, chiar avem șansa să realizăm aceste lucruri și mă bazez mult pe dumneavoastră”, a spus Klaus Iohannis, citat de Ziare.com.

    Președintele prin răspunsul dat anunță că judecătorii trebuie să-și asume rolul din societate și să nu se mai lase manipulați de politicieni. Ioahnnis a spus că vremea protocoalelor a apus, dar a apus și intrarea cu bocancii în justiție, fărcând o referire la comportamentul lui Dragnea și al PSD din ultimii trei ani.

    Lia Savonea, ca președinte CSM, a fost reprezentanta lui Liviu Dragnea în sistemul de justiție. Ea face parte din cercul creat de Cătălin Voicu, un fost apropiat al lui Ion Iliescu, care controla la un moment dat mai mulți magistrați de la Curtea Supremă și Curtea de Apel București. Lia Savonea a fost președinte al Curții de Apel București.

    Acest cerc de magistrați ai PSD a fost preluat de Liviu dragnea imediat după ce a câștigat alegerile și prin intermediul lor a încercat să preia controlul asupra sistemului de justiție.

    Pentru noul mandat de șef al CSM lupta se dă între judecătoarea Nicoleta Margareta Tinț, o apropiată a Liei Savonea și Mihai Bălan, judecător din Timișoara. Prezența lui Klaus Iohannis la CSM și influența sa vor fi decisive pentru viitorul sistemului de justiție din România.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Dragnea încearcă marea cu degetul: vrea să fie cu Irina de Crăciun. Slabe speranțe!

    * Două banane au fost vândute pentru 240.000 de dolari! Povestea din spatele operei de artă

    * Cercetătorii englezi au anunțat: „Cancerul a fost vindecat!”

    * Arafat amenință că pleacă din România! Vela de la Interne abia așteaptă: “nu e centrul universului”

    * Criza din Ucraina! Putin, față în față cu Europa. Va face pași înapoi?

    * Antisemitul Trump își dă arama pe față! A spus despre evrei că sunt “criminali brutali”

    * Prima condamnare în conspirația șefilor Academiei de Poliție de-a ucide un jurnalist de investigație

    * Nicușor Dan, încă un pas spre Primăria Bucureștiului. Alianța USR-PLUS va avea candidat comun

    * Românii, pe primul loc în Europa, la banii dați pe mâncare. O treime din ce câștigă se duce la supermarket

    * Firea e pusă pe harță! Se ia și de Iohannis după ce l-a bălăcărit pe Orban

    * Ciolacu, în corzi! Iohannis cere asumarea răspunderii pentru “primari în două tururi”

    * Iliescu servește Rusia până la moarte! Cere relații normale cu dictatura lui Putin

    * Firea promite că va candida din nou la Primărie dacă „o mână criminală” nu-i va băga încă o sârmă în colon

    * Orban a dat-o afară pe Sevil Shhaideh de Moș Nicolae! Sluga lui Dragnea rezista cu tupeu în Cancelaria premierului

  • ŞOC la Parlament! Legea Dragnea-Tăriceanu, pentru desecretizarea protocoalelor, e neconstituțională!

    ŞOC la Parlament! Legea Dragnea-Tăriceanu, pentru desecretizarea protocoalelor, e neconstituțională!

    Lovitură cruntă pentru PSD & ALDE! Curtea Constituțională a declarat neconstituțională în integralitate, cu unanimitate de voturi, legea inițiată de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu privind declasificarea tuturor protocoalelor încheiate între SRI și instituțiile judiciare, în baza unei decizii a CSAT din 2005.

    Dacă ar intra în vigoare, legea le-ar permite infractorilor condamnați definitiv să ceară revizuirea sentințelor.

    CCR nu a discutat pe conținutul legii, ci pe procedura adoptării ei. Judecătorii constituționali au stabilit că declasificarea respectivelor protocoale ar putea fi făcută, eventual, prin hotărâre de guvern, nu prin lege. Iar hotărârea de guvern presupune asumare individuală.

    Legea a fost adoptată pe 14 noiembrie de Parlament, fiind atacată la Curtea Constituțională din mai multe direcții: președintele Klaus Iohannis, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), PNL şi USR.

    Pe lângă declasificarea protocoalelor, inițiativa prevede și faptul că infractorii condamnați definitiv pe bază de probe obținute prin mijloace tehnice speciale în perioada de existenţă a documentelor vor putea cere revizuirea deciziilor.

    Un amendament adoptat de deputaţii juriști pe 30 octombrie prevede că, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se desecretizează toate protocoalele şi/sau acordurile de colaborare şi cooperare încheiate între instituţiile statului român – Serviciul Român de Informaţii (SRI), Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    Iniţiativa legislativă mai stipulează că persoanele care se consideră vătămate într-un drept ori într-un interes legitim de efectele produse de documentele prevăzute la art. 1 au posibilitatea, în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să se adreseze instanţelor competente pentru constatarea încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi repararea prejudiciului suferit.

    Altă prevedere: „Cauzele în care au fost pronunţate hotărâri definitive şi în care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale în perioada de existenţă a documentelor prevăzute la art. 1 şi până la intrarea în vigoare a prezentei legi, sunt supuse revizuirii. Competenţa revine primei instanţe care a soluţionat fondul cauzei”.

    Dacă acest proiect ar deveni lege, toți cei condamnați pe baza interceptărilor sau filajelor, indiferent că e vorba de dosare de omor, violență, crimă organizată sau corupție, ar putea cerea revizuirea în instanțe, notează G4Media.ro. Revizuirea este o cale excepțională de atac, prin care procese cu sentințe definitive pot fi rejudecate.

  • Elena Udrea e liberă, dar nu se grăbeşte să vină acasă. „Arestul în Costa Rica a fost mult, mult mai greu decât cel din România”

    „Cel mai greu de suportat a fost că nu eram cu copilul meu. Altfel, faptul că eram cu Alina Bica a făcut mai uşoară perioada asta. Mult, mult mai greu decât ce s-a întâmplat în 2015, când am fost în arestul din România. Mult, mult mai greu de suportat de data aceasta, dar Dumnezeu a făcut o minune, pentru că nu poate fi decât o minune faptul că în Ajunul Crăciunului am ajuns acasă şi pot să petrec Crăciunul, aniversarea mea din 26 decembrie”, a declarat Elena Udrea pentru Antena 3.

    Acesta a precizat că nu va veni în România, procedurile privind obţinerea statutului de azilant fiind în plină desfăşurare. ”Eu nu am plecat din România pentru că voiam să călătoresc prin lume, ci pentru că era evident şi acum e evident, cu tot ce s-a întâmplat, cu această decizie a Curţii Constituţională care a desfiinţat atâtea hotărâri ale ÎCCJ, printre care şi a mea şi a Alinei Bica. E clar că am avut dreptate şi că am fost ţintele unui abuz în ţara noastră. Vom vedea ce se întâmplă, depinde foarte mult de ce se întâmplă şi în România”, a mai spus Udrea.

    ”Eu aş vrea ca copilul meu să fie mândru de mine. N-aş face niciodată lucruri care sunt lipsite de onoare. În niciun caz”, a răspuns Elena Udrea când a fost întrebată dacă a fost audiată de FBI. În plus, fostul ministru spune că trebuie oprite abuzurile din România. ”Trebuie cineva să oprească aceste abuzuri care se întâmplă în România. Din păcate, nu văd cine ar putea să o facă. Uitându-mă acum în ţară, chiar nu văd cine ar putea să o facă”, a mai spus Udrea.

    Elena Udrea şi Alina Bica au fost eliberate din închisoarea din Costa Rica după încheierea tuturor procedurilor legale. Cele două au fost aşteptate de logodnicul Elenei Udrea, Andrei Alexandrov.