Etichetă: proiecte

  • Bătaia de joc a PSD și a lui Rafila față de PNRR: medicii de familie relatează cum de 2.250 de cabinete a fost pus să se ocupe un singur consilier care și-a luat concediu în perioada când trebuiau depuse proiectele!

    În fiecare zi apar mărturii teribile despre incredibila bătaie de joc și lipsă de interes a PSD față de accesarea miliardelor de euro din PNRR, pierderea banilor fiind aruncată apoi de acest partid, cu ajutorul televiziunilor plătite, în cârca altora. Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) relatează cum ministrul Alexandru Rafila a desemnat, pentru centralizarea proiectelor venite de la 2.250 de cabinete, un singur consilier care a plecat în concediu în perioada când trebuiau depuse dosarele!

    Tupeul ministrului – pe care PSD și Dan Voiculescu îl văd printre favoriții la cursa prezidențială din 2024 – a mers atât de departe încât luni acesta a dat vina pe medicii de familie, arătându-se dezamăgit că n-ar fi existat interes pentru accesarea fondurilor PNRR!
    Posibilitatea ca ministrul să nu fi fost informat corect este exclusă. Reprezentanții medicilor de familie precizează că i-au transmis în repetate rânduri mesaje lui Alexandru Rafila, în lunile mai, iulie și septembrie, avertizându-l că sunt mari probleme cu elaborarea și depunerea dosarelor de accesare a fondurilor PNRR.

    Medicii de familie sunt revoltați: după ce le-a blocat accesul la fondurile europene, Rafila dă acum vina pe ei!

    FNPMF l-a contrat dur pe Rafila, subliniind marți, într-un comunicat, că “lipsa de interes pentru PNRR nu este a medicilor de familie, ci chiar a Ministerului Sănătății“. Ultima oară când i s-a adus la cunoștință ministrului că sunt probleme a fost chiar pe 4 septembrie, atunci medicii de familie comunicându-i că „sute de cabinete de medicina familiei ne-au sesizat că nu au reușit să obțină devizele pentru componenta renovare sau acordul primăriei care deține spațiul, respectiv prelungirea contractelor de concesiune cu primăria până în anul 2026“.

    Miza era de 180 de milioane de euro, bani pe care România îi lua gratis de la UE prin PNRR pentru a moderniza cabinetele medicilor de familie din toată țara. FNPMF spune că o asemenea oportunitate ar fi trebuit exploatată de ministerul condus de Rafila, alocându-se un departament special cu suficienți funcționari care să fie avertizați că răspund de realizarea proiectului.

    În loc de asta, Rafila a desemnat un singur om care a dispărut: „Am fost surprinși să găsim ca persoană de contact pentru toate cele 2.250 de cabinete din lista preselectată un consilier personal, nu un funcționar public, consilier care s-a aflat în concediu de odihnă în perioada în care cabinetele ar fi trebuit să transmită proiectele și să primească răspunsuri la întrebări din partea sa“.

    Medicii de familie mai scriu în comunicat: „Nu am primit răspunsul Ministerului Sănătății la adresa transmisă în 4 septembrie. De altfel Ministerul Sănătății nu a răspuns la aproape nici o adresă a FNPMF, dintre cele peste 30 transmise de la începutul anului 2022“.

    Despre indolența și lenea lui Alexandru Rafila curg mărturiile din toate părțile. Sub conducerea acestuia, Ministerul Sănătății este codaș la realizarea etapelor pentru accesarea sumelor uriașe din PNRR.

    Anul trecut, fosta coaliție PNL-USR s-a luptat la Bruxelles pentru a obține fonduri cât mai mari din PNRR pentru două capitole unde România suferă foarte tare: infrastructură și sănătate. S-au obținut miliarde pentru autostrăzi, căi ferate, spitale și servicii medicale.
    Ambele ministere – Transporturi și Sănătate – au încăput, din noiembrie 2021, pe mâna PSD, iar din acel moment au început problemele. Grindeanu frânează cât poate proiectele, în timp ce Rafila pare pur și simplu incapabil. Ministrul Sănătății își petrece zilele la televiziunile oligarhilor, unde vorbește ore în șir vrute și nevrute.

    Vlad Voiculescu atrage atenția de luni întregi că Rafila aruncă la gunoi aproape două miliarde de euro care puteau veni din PNRR pentru sistemul medical

    Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, furnizează de multă vreme informații din interiorul sistemului, arătând că Alexandru Rafila nu se ocupă de niciun proiect, lăsând România să scape printre degete aproape 2 miliarde de euro.

    Ultima oară, Vlad Voiculescu a semnalat dezastrul de la Sănătate pe 2 septembrie:

    „De mai bine de un an mă abțin cât pot să îmi revărs aici disperarea pe care o simt uitându-mă cum țara asta este distrusă pe toate planurile de un grup de indivizi cu interese mici și fără nicio ambiție pentru noi toți, pentru România.

    Fabulosul doctor cu epoleți Rafila reușește ceva ce nimeni altcineva nu a reușit.

    Omul ăsta pe care l-am apreciat cândva are la dispoziție resurse mai mari decât toți miniștrii sănătății din ultimii 30 de ani la un loc. Cu toate astea, de 9 luni comentează și se vaită. Nu știe nici el bine de ce.

    – Are 1,7 miliarde de euro (!!!) la dispoziție doar din PNRR, doar pentru spitale;

    – Are puterea să aleagă din 49 de proiecte de spitale – adică din toate proiectele de spital care existau măcar în stadiu incipient în țara asta acum un an;

    – Are din prima zi de mandat posibilitatea să formeze o echipă nou-nouță, cu buget, atribuții și tot ce trebuie pentru angajarea celor mai buni experți în construcția de spitale (în ANDIS, instituție prinsă de noi în PNRR);

    Ce manager, ce antreprenor din țara asta nu și-ar fi dorit să plece la drum cu așa resurse?

    Ce om politic responsabil din lumea asta nu s-ar folosi de aceste resurse pentru a scrie istorie?

    În fine, ce om întreg la minte nu ar face măcar ceva serios în 9 luni (!!!) de mandat? Ceva…orice. Un început de investiție într-o țară cu spitale care cad pe oameni. Un început de reformă măcar într-un sistem în care lenea, furtul și incompetența criminală a multora este compensată cu greu de tot mai puțini medici, asistente, infirmiere care trag pentru tot mai mulți.

    Cât de puturos și de blazat să fii ca manager, ca antreprenor, ca om politic ca având toate resursele astea la îndemână, în loc să construiești cu ele, tu să te porți în continuare ca un analist / comentator TV care nu își folosește funcția decât pentru a da contracte de consultanță fostului angajator?“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * General ucrainean: „Planul lichidării fizice a lui Putin este deja pregătit. Pot fi folosite mai multe scenarii, fiindcă este un pericol pentru întreaga lume”

    * Din „motive de securitate”, MAE le-a refuzat viza de intrare în România celor 14 „jurnaliști” de la Russia Today ascunși în delegația oficială! Moscova are o veche tradiție în a „deghiza” agenți KGB sau GRU în ziariști

    * VIDEO. Nebunie în Rusia: șeful unui centru de recrutare – ucis de un tânăr care refuza să meargă pe front! Recruții se bat cu polițiștii și-i cheamă să meargă cu ei la moarte. În Moscova sunt arestate și femeile din stațiile de autobuz

    * VIDEO. Referendumul lui Putin: comisarii merg din ușă-n ușă, însoțiți de ceceni cu mitralierele pregătite. De frică, mulți locuitori nu deschid ușa

    * Lista rușinii: cele 8 țări care s-au angajat să-l ajute pe Putin să anexeze 4 regiuni, în urma unor pseudo-referendumuri

    * VIDEO. Klaus Iohannis, recital de ipocrizie și minciuni la aniversarea DNA. În timp ce ține în brațe coaliția PSD-PNL, proclamă că lupta împotriva corupției rămâne marele său obiectiv!

    * Culmea tupeului: partidul mega-datornicului Dan Voiculescu strânge semnături pentru confiscarea averilor ilicite!

    * Rareș Bogdan joacă golf cu Ponta. Pentru Turcescu, ex-PSD-istul nu mai „minte cum respiră”, ci e „Victor”

    * VIDEO. Bătaie de mahala între Reghecampf și Prodanca (încă soți). Penibili și când își declarau iubire gheboasă la TV, și când își dau pumni în stradă

    * Cea mai amară victorie: 4-1 cu Bosnia, dar România retrogradează în Liga C (locurile 33-48 în Europa, din 55 de echipe)

  • Companiile pot beneficia de până la 500.000 de euro finanțare pentru instalarea unei centrale fotovoltaice

    Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) a lansat un nou apel de finanțare pentru întreprinderile care doresc să obțină finanțare pentru instalarea de surse regenerabile de energie.

    Axa Prioritară 11 – Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile la nivelul întreprinderilor vizează Obiectivul Tematic 4 „Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon în toate sectoarele”, care urmărește promovarea investiţiilor în sectorul de energie curată şi eficienţă energetică în vederea asigurării contribuţiei la obiectivele Uniunii Europene pentru perioada 2021-2030, asumate la nivel național prin Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 (PNIESC) privind consumul final de energie provenită din resurse regenerabile şi creşterea eficienţei energetice.

    Activităţile finanţabile în cadrul acestui apel de proiecte se referă la:

    a) investiții în echipamente / utilaje / dotări specifice necesare pentru obținerea de energie din surse regenerabile, sisteme de panouri fotovoltaice sau cogenerare (cu excepția biomasei), destinate consumului propriu de energie, care se încadrează în capacitatea de producție specifică prosumatorului.

    b) investiții în lucrări de modernizare / reabilitare / creșterea puterilor instalate, înțelegând prin aceasta adăugarea la instalațiile de cogenerare / trigenerare existente a unor instalații noi de producere a energiei din surse regenerabile.

    Pentru realizarea proiectului, solicitantul va parcurge următoarele activități:

    1. Pregătirea proiectului (elaborarea studiilor, inclusiv analiza energetică, obţinerea avizelor, autorizaţiilor etc);
    2. Managementul proiectului, auditul proiectului;
    3. Informare şi publicitate.

    Solicitanţii eligibili în cadrul acestui apel de proiecte sunt:

    • Microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii, cum sunt definite la art. 2 lit. i), cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 651/2014.
    • Întreprinderile mari cu excepția întreprinderilor cu activități enumerate în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în anexa I la Directiva 2003/87/CE .

    Bugetul alocat apelului de proiecte este 200.000.000 euro. Valoarea grantului acordat este cuprins între 50.000 euro și 500.000 de euro. Intensitatea finanțării variază între 35% și 65%.

    Valoarea proiectului nu trebuie limitată la 500.000 euro, solicitantul având posibilitatea de a-și asuma o valoare mai mare prin intermediul costurilor neeligibile.

  • Ce promite Clotilde Armand într-un an: audit, parcări subterane, artera fără mașini Promenada Verde de la Nord la Sud, reabilitarea școlilor și reforma administrației

    Câștigătoare a alegerilor pentru primăria Sectorului 1, Clotilde Armand intenționează să demareze imediat un audit, pentru a vedea pe ce s-au cheltuit banii în ultimii 4 ani. Simultan, noua primăriță anunță că va porni investițiile masive în infrastructura sectorului, cu repararea școlilor, construirea de parcări subterane, o arteră verde (fără mașini) care să străbată zona de la Nord la Sud. În acest timp, se va face evaluarea angajaților din Primărie, care vor fi instruiți și stimulați, dintre ei urmând să rămână doar cei competenți și cinstiți. Planurile Clotildei Armand au fost expuse la Digi 24, duminică seara.

    Principala problemă e cea a cheltuirii resurselor. Clotilde – care a fost consilier local până anul trecut, când a devenit europarlamentar – spune că la începutul lui 2020 s-a votat un buget echilibrat, de 2 miliarde de lei, cu sume alocate pentru proiecte, investiții. Dar nimic din ce era planificat nu s-a făcut, în schimb banii s-au cheltuit deja și Consiliul Local tocmai a aprobat un împrumut de 200 de milioane de lei, semn că banii s-au terminat!

    Noua conducere a Primăriei Sectorului 1 urmărește să implementeze criteriile de performanță din mediul privat în administrația publică: „Vreau să fiu primarul tuturor. Vom reorganiza Primaria. Posturile – care vor fi deschise vor fi atribuite pe criterii transparente, toată lumea va putea să aplice în funcţie de competenţe. În funcţie de experienţă se vor da aceste posturi. Contractele, la fel. Mai întâi vom face un audit. Vom vedea unde s-au dus toţi banii noştri, banii din Sectorul 1. După cum ştiţi, este primăria cea mai bogată, cu cele mai multe resurse. La începutul acestui an s-a votat un buget de 2 miliarde lei şi acum două săptămâni Consiliul Local a votat să facă un împrumut de 200 milioane de lei. Și nu s-au făcut investiţii. Unde s-au dus banii noştri?“.

    „Ne ducem către cetățeni. Stop politica! Vom face pentru angajați traininguri, dezvoltare personală. Dar vom fi intransigenți“

    Potrivit noului primar, în mandatul lui Daniel Tudorache numărul funcționarilor angajați la Primăria Sectorului 1 s-a dublat, ajungând la peste 3.000 – un număr uriaș. „Stop corupției, stop clientelismului, stop pilelor, stop politicii”, spune Clotilde că este sloganul prin care va reforma administrația.

    Oamenilor li se va oferi șansa de a fi profesioniști, iar cei care nu vor face față vor pleca: „Vom explica foarte bine ce înseamnă asta, vom avea multe traininguri, vom face dezvoltare personală, vom dezvolta competenţele oamenilor. Dar vom fi intransigenţi. Când e vorba de angajați, o să avem nevoie de oameni pentru a reconstrui. Regulile n-au fost clare până acum. Acum o să spunem iată, acestea sunt regulile noi şi acum trebuie să vi le însușiți și să performați după aceste noi reguli. Cine le înţelege, bine, va fi un profesionist. Cine nu înțelege va fi dat afară. Noi vom vrea să ne ducem spre cetăţeni. Stop politica! Politica a fost în timpul campaniei. Acum vom acţiona pentru cetăţeni şi va trebui ca angajaţii şi consilierii locali să înţeleagă acest lucru. Am identificat problemele, însă acum va trebui să identificăm soluţiile pentru cetăţeni. Nu trebuie luni de zile pentru a curăţa un trotuar sau a elimina gropile dintr-un trotuar. Va trebui ca într-un timp rezonabil aceste probleme mici să se rezolve. Şi aici vom vedea: cine este cu noi, cine este cu cetățenii şi cine nu este“.

    Parcări subterane, consolidarea școlilor, repararea Podului Constanța – totul, într-un an

    Într-un an, Clotilde Armand vrea ca schimbarea să fie deja vizibilă în Sectorului 1: să fie consolidate școlile, construite parcări subterane, ridicată o arteră verde de-a lungul sectorului.

    Primărița spune că se vor deschide mai multe “fronturi” simultan: „O să încep cu multe lucruri în acelaşi timp. Sunt multe probleme. Fiecare cartier are problemele lui mici şi și are problemele lui mari. Vorbim și de Podul Constanța, și de PUZ-uri, sunt multe aspecte și va trebui să mergem repede. Vestea bună este că sunt deja investiţii votate, cum v-am spus. Va trebui noi să lansăm caietele de sarcini, să lansăm licitaţiile. Sunt un primar care vrea să încurajeze investiţiile şi firmele private competente, competitive să participe alături de noi ca să reconstruim acest sector. Şcolile din Sectorul 1, majoritatea dintre ele, nu au avizul ISU. Sunt nişte clădiri care nu sunt reabilitate seismic. Pot să vă spun o şcoală, unde au fost şi copiii mei, unde scara centrală, în caz de cutremur, se prăbuşeşte. Trebuie urgent să facem această investiţie care deja a fost votată, a fost făcut deja studiul de fezabilitate, dar nu s-a întâmplat nimic. Aproape 90% din şcoli nu au aviz ISU. Copiii noştri nu sunt în siguranţă la şcoală în cel mai bogat sector din Capitală! Noi putem să ne permitem asta. În 4 ani, fostul primar a avut mai mult de 1 miliard de euro la dispoziție. Ce a făcut cu banii?“.
    Clotilde afirmă că în Sectorul 1 s-au făcut deja 4 parcări subterane, dar care nu sunt folosite. Acestea vor fi puse urgent în circuit și, în paralel, se vor construi altele. Ea spune că sunt studii care au identificat spații pentru încă 17-19 astfel de parcări, construibile în următorul an.

    “Promenada Verde va avea 44 de kilometri cu parcuri, baze sportive. Va traversa tot Sectorul 1. Se ajunge cu bicicleta până la metrou sau la Charles de Gaulle”

    Marele proiect, despre care primărița spune că va fi o revoluție, este Promenada Verde, o bandă fără mașini care va traversa sectorul de la Nord la Sud. Amenajarea ei poate fi terminată într-un an. Clotilde Armand: „E proiectul meu de suflet. Acolo vor fi parcuri, baze sportive. Promenada Verde de 44 de km va fi şi pentru biciclişti, și pentru oameni care vor dori un spaţiu de recreere. Va fi o bulă de oxigen care va traversa tot Sectorul 1 şi ne va permite să îi dez-enclavăm pe cei care până acum nu aveau acces nici la spații verzi, nici la lac. Le va permite celor care vor locui în apropiere să ajungă la Promenada Verde pe străzi adiacente. Din Promenada Verde vor ajunge la metroul Străulești sau Charles de Gaulle pe biciclete. Ea va fi o revoluţie. Se numeşte transport durabil. Asta va dura un an, pentru că e doar o Promenadă Verde care trebuie amenajată. Cadastrul şi Promenada Verde“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • (P) Candidații Mircea Dobre (Primăria Constanța) și Răzvan Filipescu (CJ Constanța) prezintă modul de finanțare a proiectelor Pro România

    (Promovare electorală)

    Locuitorii municipiului și  județului Constanța s-au familiarizat deja cu proiectele echipei  #PRORomânia#Constanța, pe care Mircea Titus Dobre, candidatul la Primărie, și Răzvan Filipescu, candidatul la președinția Consiliului Județean, ca și ceilalți candidați la Primării, ori din listele de consilieri locali și județeni, le-au prezentat public, în ultimele luni.

    Sunt proiecte pe care mulți cetățeni și le doresc, pentru a avea o localitate și un județ în care să se simtă europeni, un mediu modern și aerisit, prietenos cu locuitorii și primitor cu vizitatorii.

    Sunt proiecte pentru care Primăriile și Consiliul Județean Constanța pot obține finanțare, din fonduri europene sau guvernamentale.

    Proiecte care s-ar fi putut face până acum, dacă pe edili i-ar fi interesat soarta localnicilor sau cea a turiștilor, dacă ar fi existat interesul pentru cetățean și destulă voință politică.

    Mircea Titus Dobre, candidatul Pro România la funcția de primar al Constanței: “Proiectele pe care noi le propunem sunt create împreună cu arhitecți, proiectanți și ingineri constructori, specialiști în diverse alte domenii conexe, astfel încât să putem avea, după implementare, un oraș sistematizat, fără mașini parcate pe trotuare, la voia întâmplării, fără străzi sufocate de traficul infernal, fără ghene de gunoi insalubre, dar cu multe locuri de relaxare, în aer liber și în interior. Proiectele nu sunt «desenate pe calculator» – așa cum încearcă unii adversari ai noștri să bagatelizeze munca noastră –, ci sunt proiecte la cheie, care pot fi implementate mâine, dacă există voință politică. În privința surselor de finanțare, tot de voință politică și de pricepere avem nevoie. Noi, echipa Pro România, suntem pregătiți să punem în practică aceste proiecte de modernizare a orașului și județului Constanța.”

    Sursele de finanțare a proiectelor echipei Pro România Constanța 

    MIRCEA TITUS DOBRE, candidatul Pro România la Primăria Constanța:

    “Prezentăm concluziile privind sursele de finanțare a proiectelor. Asta ca celor care sunt cârcotași și spun că nu avem cum să le realizăm, să le demonstrăm contrariul.

    Avem trei axe principale pe care ne bazăm pe fondurile europene, pe ciclul financiar 2021-2017. Este vorba de Axa Prioritară numărul 3 și Axa Prioritară numărul 4, care fac parte din Programul Operațional Regional. Plus Axa Prioritară numărul 7.

    Axa numărul 3 este specializată pe zona orașelor care sunt prietenoase cu mediul și aici intră tot ce înseamnă parcuri, promenada verde, spații civice și parcările subterane care sunt prevăzute cu parc deasupra Axa 3 coroborată cu Axa 4 putem realiza aceste soluții de parcări subterane. Valoarea totală este 52,5 milioane de euro.

    Pe Axa 4 vor fi finanțate lucrările de infrastructură. Axa numărul 4 este pentru o regiune mai accesibilă și aici sunt lucrările de infrastructură. Că vorbim de breteaua care leagă din zona bulevardului Aurel Vlaicu către zona Eden, discutăm despre lărgirea străzii Ștefăniță Vodă la patru benzi. Bulevardul Aurel Vlaicu trebuie să sufere o transformare prin realizarea de pasaje/pasarele și chiar a unui drum colector. Tot pe Axa 4 intră și pasajul rutier subteran și pietonal din Faleză Sud de la Poarta 6. Valoarea totală a acestor proiecte este de 35 de milioane de euro.

    Pentru realizarea proiectelor vor fi folosite fonduri și din Axa Prioritară numărul 7. Aici este pe Programul Operațional Transport și este dezvoltarea unui transport integrat de tip multimodal. Aici intră autogara. Are o valoare de 20 de milioane de euro. Parcările supraterane cărora nu le poate fi asigurată o zonă verde, o zonă de piațetă, care însumează 5591 de locuri de parcare vin din bugetul administrației publice locale și se ridică la valoare de aproximativ 28 de milioane de euro.

    Valoarea fondurilor europene necesare acestor proiecte depășește 100 de milioane de euro. În total, fonduri europene înseamnă 108 milioane de euro pentru realizarea proiectelor prezentate până acum. Sunt două excepții. Parcarea de la Pescărie, care este prevăzută pentru a facilita accesul pentru toți turiștii, dar și pentru constănțeni, pentru proiectul Portul Turistic Diamant, care are 1070 de locuri, și mai este parcarea supraterană din Portul Tomis, pe care nu am prins-o în această finanțare, pentru că acolo discutăm de o zonă specială, în ceea ce privește zona portului turistic Tomis.” 

    Sursele de finanțare pentru proiectele din municipiul Constanța

    RĂZVAN FILIPESCU, candidatul Pro România pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța:

    “Ne ținem de cuvânt și venim cu o concluzie asupra tuturor proiectelor noastre. Lucrăm de peste un an la aceste proiecte, pe care le-am fundamentat tehnic și financiar. La nivelul județului Constanța am prezentat o serie de proiecte de-a lungul timpului și astăzi vom prezenta sursa de finanțare.

    Încep cu prea mult discutatul proiect Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii. Am văzut în ultima vreme din ce în ce mai multă lume care încearcă să se agațe de acest proiect. Proiectul va fi finanțat din Programul Operațional de Sănătate din perioada de programare 2021-2027. În acest program există o axă care vizează investițiile pentru construirea spitalelor regionale, dar și pentru înființarea de noi unități spitalicești ci impact teritorial major unde acest proiect va fi eligibil.

    Un alt proiect important, legate de satele pescărești, va fi realizat tot cu fonduri europene. Satele pescărești pe care le-am gândit în zona riverană Dunării ca sursă alternativă de dezvoltare a comunităților, de creare de locuri de muncă, de obținere de venituri suplimentare, le vom accesa în perioada următoare prin Programul Operațional de Pescuit și Afaceri Maritime sau va avea o componentă care va putea fi finanțată prin programul Interregio, programul actual transfrontalier România – Bulgaria.

    Un alt proiect este cel al târgurilor și oboarelor. Târgurile și oboarele tradiționale din județ trebuie modernizare, iar valorea unui astfel de târg ajunge la 1,2 milioane de euro. Unii contracandidați au fost prezenți la astfel de târguri din județ. Nu știu dacă ei s-au simțit în siguranță acolo. Produsele se vând amestecate, direct pe stradă, pe asfalt sau pe beton, fără să existe tarabe. Noi am propus zone clar delimitate în funcție de specificul mărfurilor, cu tarabe încăpătoare, zone de alimentație publică și de distracție sau relaxare, toate adaptate actualei situații generate de pandemie”.

    Ne dorim să facem un parc tematic sub formă de grădină botanică în zona Histria, avem cetatea și poate fi eligibil un astfel de parc prin Programul de Cooperare Transfrontalieră. Până în prezent primarii din zone care beneficiază de vestigii istorice, atracții culturale nu au profitat, iar noi ne vom implica în mod concret.

    Pe modelul bazei sportive de la Amzacea, ne dorim să dezvoltăm, în zonele unde nu există, terenuri sportive cu vestiare, cu balon pentru perioada rece. Valoarea unui contract este  de maxim 120 de mii de euro și vor fi finanțate fie prin GAL-uri, ori din bugetul Consiliului Județean.

    Ne dorim să facem o serie de parcuri în județul Constanța, minim un hecare de teren, iar costul este de 50-60 de euro pe metru pătrat.

    Vor fi modernizate stațiile de autobuz din județ, iar valoarea investiției ajuinge la cel mult 12.000 de euro pentru o asemenea stație.”

     

    Sursele de finanțare pentru proiectele din județul Constanța

    • Comandat de Partidul Pro România, Filiala Constanța
    • CMF: 21200010
  • Ce am putea face cu cele 33 de miliarde de euro alocate României de UE? Dacă nu se fură, aproape tot! Lista proiectelor

    Ce ar putea face România cu cele 33 de miliarde de euro pe care le-ar primi de la UE, potrivit planului de redresare gândit de Comisia Europeană și dat publicității miercuri?

    Incredibil, dar un calcul estimativ arată că am putea reconstrui întreaga țară. Cu o condiție, bineînțeles: să nu se fure! Sau, în orice caz, să nu se fure la proporțiile de până acum.

    Ce se poate face cu cele 33 de miliarde: aproape tot. Lista proiectelor este incredibil de lungă și tot ar mai rămâne bani!

    Planul de redresare propus de Comisia Europeană, dezvăluit miercuri, 27 mai, la Bruxelles, și care se va discuta pe 18-19 iunie, într-un summit al șefilor de state din UE, prevede că România ar urma să primească, în total, 33 de miliarde de euro. Ar fi vorba de circa 21 de miliarde sub formă de ajutoare, deci bani nerambursabili, și alte circa 12 miliarde sub formă de împrumut în condiții foarte avantajoase, cu dobândă aproape 0.

    Banii, așa cum au precizat din capul locului membrii guvernului european, sunt alocați investițiilor, dezvoltării, digitalizării și nu pomenilor electorale, cheltuielilor cu salarii și pensii. Este vorba de o investiție uriașă în viitorul comun al europenilor, în îmbunătățirea performanțelor și a calității vieții. Oamenii o vor duce mai bine nu pentru că vor putea cumpăra un kilogram de parizer și o sticlă de băutură în plus, ci pentru că ei și copiii lor vor locui în orașe mai curate și mai puțin poluate, vor învăța în școli digitalizate, vor fi tratați în spitale dotate cu ultima tehnologie și vor circula mai repede și mai sigur pe drumuri moderne.

    Acesta este viitorul pe care-l propune Uniunea Europeană inclusiv pentru România.

    Legarea Transilvaniei de Moldova și Țara Românească prin autostrăzi, 8 spitale regionale ultraperformante, digitalizarea învățământului, refacerea căilor ferate, reforma administrației 

    Pornind chiar de la calculele făcute de UE și de autoritățile române, Ziaristii.com a pus pe hârtie câteva proiecte care ar putea fi finanțate, pe repede înainte, din fondurile planului de redresare. Trebuie menționat însă că e vorba doar de un exercițiu, iar o parte din aceste proiecte sunt deja demarate tot cu bani europeni, dar din alte surse (cum ar fi fondul de coeziune structurală sau cel pentru digitalizare).
    Dar, chiar dacă nu ar fi așa, iar totul s-ar finanța din cei 33 de miliarde de euro suplimentari puși la dispoziție de UE prin programul de redresare, iată ce ar ieși:

    > 8 spitale regionale – 3 miliarde de euro

    Așa ar urma să arate, în principiu, spitalele regionale pe care le finanțează UE în România

    Am avea spitale ultraperformante, “care ar presupune regândirea totală a protocoalelor existente acum în spitalele județene”, în orașe din toate regiunile istorice: București, Constanța, Craiova, Iași, Suceava, Cluj, Timișoara, Oradea.

    Potrivit documentației făcute de experți UE împreună cu Ministerul Sănătății și dată publicității în 2018 de Pressone.ro, un spital regional ar costa, în total, 376 de milioane de euro: 300 de milioane construcția propriu-zisă, 76 de milioane echipamente și tehnologie.
    Acest cost este calculat pentru o capacitate de 849 de paturi de spital, împărţite astfel:

    • 300 de paturi pentru tratament,
    • 369 de paturi pentru secţiile de chirurgie,
    • 75 de paturi pentru maternitate,
    • 81 de paturi pentru terapie intensivă,
    • 12 paturi pentru mari arși și
    • 12 paturi pentru născuți prematur.

    Spitalul ar urma să dispună de:

    • 23 de săli pentru imagistică medicală,
    • 22 de săli pentru chirurgie,
    • 6 săli pentru proceduri endoscopice,
    • 3 săli pentru chirurgie cardiacă,
    • 3 săli pentru neurologie şi
    • 2 săli pentru cardiologie neinvazivă.

    > Autostrada Comarnic – Brașov – 1,8 miliarde euro

    Comarnic – Brașov, celebra „străpungere” a Carpaților, pe care România n-a fost în stare s-o facă în 100 de ani, s-ar putea executa acum gratis, cu banii UE

    Ar fi vorba de 53 de kilometri, iar prețul de 1,8 miliarde euro a fost anunțat oficial de fostul premier Victor Ponta în 2015, atunci când s-a făcut ultima tentativă de semnare a unui contract pentru executarea lucrării.

    S-ar realiza astfel, pe banii UE, un proiect vechi de peste 100 de ani, de la Marea Unire, și pe care niciun guvern n-a fost în stare, până acum, să-l pună în execuție: “străpungerea” Carpaților cu o autostradă care să lege zdravăn Transilvania de Vechiul Regat.

    > Autostrada Brașov – Tg. Mureș – Cluj – Oradea – 5,3 miliarde euro

    E vorba de 416 kilometri reprezentând o parte a fostei autostrăzi Transilvania. Dintre aceștia s-au dat în folosință doar 75 de kilometri. Ar mai fi de terminat circa 341 de kilometri. Prețul inițial, din 2004, s-a dublat (atunci se discuta de 2,8 miliarde), dar în mare parte din motive obiective. S-a reproiectat o parte din traseu, a apărut un tunel foarte lung (inexistent inițial), prețul mâinii de lucru și al materialelor au crescut substanțial etc.

    > Autostrada Unirii – 8,9 miliarde euro

    Traseul creionat pentru Autostrada Unirii, care ar lega Moldova de Transilvania. FOTO: stirileprotv.ro

    E vorba de un traseu care 320 de kilometri, pe ruta Tg. Mureș – Ditrău – Tg. Neamț – Iași – Ungheni, care ar opera o a doua străpungere majoră a Carpaților și ar lega Moldova de Transilvania și, implicit, de Occident.
    Ar fi un pas uriaș spre scoaterea Moldovei din starea de înapoiere și sărăcie în care se află. Conectarea la restul lumii ar aduce, estimează specialiștii în economie, un val de investiții, străine și românești, care ar schimba foarte rapid și radical fața acestei provincii azi stăpânite feudal de baroni primitivi.

    > Digitalizarea învățământului: 120 de milioane de euro

    Digitalizarea învățământului n-ar fi chiar așa scumpă, dar ar fi una dintre cele mai profitabile destinații pe care România le poate da banilor europeni. FOTO: unsplash.com

    Calculul care estimează la 120 de milioane de euro digitalizarea învățământului datează din 2017 și le aparține chiar instituțiilor guvernamentale.

    Proiectul de acum trei ani prevedea conectarea tuturor elevilor și a cadrelor didactice la o bibliotecă virtuală, locul în care ar urma să fie postate toate manualele. Era vorba și de o platforma naţională de educaţie, instrument online unde urmau să fie disponibile gratuit cursurile, cărţile, dar și jocuri, teste, chiar şi teme pentru acasă.
    Chiar presupunând că prețul ar fi aproape dublu, 200 de milioane de euro, saltul ar fi fantastic.

     > Infrastructura feroviară – 12 miliarde de euro

    Documente oficiale din Strategia pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare, publicate anul trecut de Ministerul Transporturilor, arată că reabilitarea căilor ferate din România ar avea nevoie de aproape 59 de miliarde de lei – echivalentul a circa 12 miliarde de euro.

    Banii ar fi pentru
    – refacerea terasamentelor,
    – a șinelor și a podurilor, modernizarea materialului rulant,
    cu rezultat imediat în
    – creșterea vitezei de circulație,
    – creșterea eficienței economice,
    – menținerea la un nivel ridicat a siguranței,
    – creșterea eficienței energetice,
    – reducerea poluării,
    – îmbunătățirea conexiunilor între diversele tronsoane.

     > Reforma administrației publice

    Un total al tuturor acestor proiecte ne-ar “scoate” la 31,12 miliarde euro. Ar mai rămâne, astfel, bani suficienți pentru digitalizarea și reformarea din temelii a anacronicei administrații locale, interconectarea bazelor de date ale diferitelor instituții și mult-așteptata reformă a ANAF.

    S-ar câștiga, astfel, un număr uriaș de ore pe care altfel oamenii le petrec anual bătând drumurile între instituțiile statului. În același timp, ar fi posibilă și disponibilizarea, pentru piața muncii, a circa 600.000 de oameni care azi sunt “ascunși” în aparatul bugetar fără să fie nevoie de ei acolo.

    România avea în 1989, la o populație de 23 de milioane de locuitori și o înapoiere tehnologică vecină cu secolul XIX, circa 800.000 de angajați în aparatul bugetar. Azi, când au mai rămas 18-19 milioane de locuitori, iar posibilitățile tehnologice sunt unele la care nici nu ne puteam gândi acum trei decenii, statul român suportă peste 1,2 milioane de bugetari.

    Specialiștii spun că, la un nivel mediu de modernizare a administrației, aparatul birocratic n-ar avea nevoie de mai mult de 600.000 de angajați.

    Restul ar putea fi redirecționați către economia privată, unde se resimte din plin lipsa forței de muncă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * TABEL. Cum se împart banii UE din planul de redresare. Cu 33 de miliarde de euro din totalul de 750, România primește a 7-a cea mai mare sumă dintre cei 27 de membri

    um ne “sclavagește” UE: cu cele 33 de miliarde de euro primite ajutor putem construi autostrăzi, spitale, digitaliza învățământul și administrația. “Aproape orice avem nevoie”

    * Lista celor 103 municipii cu zone metropolitane pe 30 km, în care nu e obligatorie declarația pe proprie răspundere