Etichetă: Primaria Bucuresti

  • Disperare în tabăra Firea: Antena 3 a dat fragmente dintr-o emisiune electorală din 2016, lăsând impresia că e de acum! Primărița PSD, potop de minciuni în direct

    Panica și disperarea par să fi cuprins tabăra Gabrielei Firea, pe măsură ce momentul alegerilor de duminică se apropie, iar sondajele îl dau în continuare pe Nicușor Dan cu un mic avans în fața candidatei PSD la Primăria Bucureștiului. Joi seara, Antena 3 s-a întrecut pe sine în manipulări și falsuri. Gabriela Firea a fost invitată în direct, într-o emisiune delirantă, în care a înșirat un potop de minciuni, lamentări și teorii ale conspirației.

    Discursul actualei primărițe, refugiată într-o lume paralelă, fără nicio legătură cu cea reală – cu care oricum nu are contact, pentru că ea stă într-un conac din Voluntari –, a frizat nebunia. Firea a afirmat, printre altele, că bucureștenii au avut, de fapt, apă caldă și căldură iarna, iar dacă s-a întâmplat, totuși, să nu fie așa, acest lucru a fost din cauza conspirației tuturor guvernelor.

    Într-o încercare de a contracara dezvăluirile lui Nicușor Dan, care a relatat că oamenii Gabrielei Firea le-au transmis angajaților din companiile municipale „să nu voteze cu creierul, ci cu burta”, primărița a pretins că șefii Poștei Române le-au cerut subordonaților să voteze cu PNL și USR.

    Delir în direct. Gabriela Firea: “La câteva ședințe li s-a arătat o modalitate prin care, purtând mănuși și lipind pe un simplu deget o mică ștampilă, poți să murdărești buletinul de vot”

    Delirul a fost total. Firea a povestit, în direct, cum ar fi fost instruiți membrii PNL și USR să îi anuleze voturile: „Am primit informaţii că, la câteva dintre şedinţe, li s-a arătat o modalitate prin care, purtând mănuşi şi lipind pe un simplu deget o mică ştampilă din cauciuc, poţi să murdăreşti buletinul de vot de asemenea manieră încât să pretinzi că trebuie să fie anulat”.

    De-a lungul ultimelor trei decenii, singurul partid care s-a ocupat cu falsificări ale alegerilor, manipulări grosiere și înscenări de tip sovietic a fost chiar PSD, al cărei prim-vicepreședinte este Gabriela Firea.

    Nicușor Dan: “Cu elicopterul pregătit și Primăria închisă de azi până duminică, Elena Ceaușescu lansează ultimele fake-news-uri pentru București“

    Nici gazdele de la Antena 3 nu s-au lăsat mai prejos. Au inserat, printre altele, fragmente dintr-o emisiune electorală din 2016, dar au “uitat” să menționeze acest lucru, dându-le impresia telespectatorilor că asistă la secvențe filmate acum!

    Nicușor Dan a urmărit stupefiat, din fața televizorului, spectacolul grotesc de la televiziunea mogulului securist Dan Voiculescu – “părintele” și ocrotitorul politic al Gabrielei Firea. Târziu în noapte, matematicianul a reacționat pe Facebook.

    „Cu elicopterul pregătit și Primăria închisă de azi până duminică, Elena Ceaușescu lansează ultimele fake-news-uri pentru București.

    Chiar în aceste momente, în disperarea de final de campanie, într-o emisiune de televiziune, cabinetul numărul 2 în PSD, Gabriela Firea, revarsă râuri de minciuni, invenții absurde și elucubrații, într-un spectacol al fabulației absolute.

    Aflăm că bucureștenii au avut apă caldă și, dacă nu au avut, e vina lui Klaus Iohannis și a tuturor guvernelor, iar despre mine puteți afla că am terorizat un oraș întreg.

    La tot acest spectacol de fake-news contribuie din plin și televiziunea de casă a tovarășei, Antena 3, care reia pasaje dintr-o dezbatere electorală din 2016, fără a specifica pe ecran anul în care se desfășura.

    După ce a refuzat cu obstinație o dezbatere, iată că Firea și-a comandat o reluare din 2016, la Antena 3. Așa ceva este complet ireal. Nu există decât o soluție ca să scăpăm de această mascaradă continuă, de această farsă grotescă fără limite: votul de peste 2 zile.

    Altfel, Caracatița de Voluntari Firea-Pandele va continua să subjuge orașul și să-l distrugă“.

    Vlad Voiculescu: „Gabriela Firea a mers acasă, la Antena 3, și a început să scuipe cu venin. Sper ca de luni încolo să vorbească doar pentru cei care vor neapărat să o asculte! Poate să aibă chiar propria emisiune. Se poate numi «Mizeria Zilei»“

    La fel de uimit a fost și Vlad Voiculescu, care va deveni viceprimarul Bucureștiului din partea USR-PLUS dacă Nicușor Dan câștigă primăria. Fostul ministru al Sănătății a comentat și el, tot aseară, la cald, pe Facebook, scenele nebunești din studioul Antenei 3.

    „Gabriela Firea a mers acasă, la Antena 3, și a început să scuipe cu venin. Este încă în emisiune…live.

    Iau supărările, minciunile și manipulările doamnei Firea pe rând:

    1. Înțeleg că a supărat-o că am spus că o să fac un audit spitalelor, mai ales asupra achizițiilor. O înțeleg. Mă aștept ca managerii puși cu mâna de Gabriela Firea să fi furat la fel ca alde Secureanu. Și dânsa știe că rezultatul auditului va merge la Parchet.
    2. Înțeleg că a supărat-o că am spus că spitalele din București sunt departe de standarde europene și s-a gândit să mai toarne o minciună spunând că le voi inchide. Nu voi închide niciun spital, voi arăta însă furtul și prostia ce le-a guvernat în toți acești ani. Apoi ne vom apuca de treabă și le vom aduce în secolul 21.
    3. Înțeleg că a supărat-o că am spus că noi, cei de la USR PLUS, vrem ca toți românii să fie pe picioarele lor, pe când PSD și politica veche își doresc cât mai mulți «atârnache», dependenți de un politician sau de altul. O înțeleg. De acolo și-au tras mereu puterea! (Pentru cei care nu sunt la curent, mesajul transmis de partidul-stat către cei din autobaza STB: «Nu vota cu creierul! Votează cu cel care ți-a dat!»)
    4. Gabriela Firea minte că se va tăia subvenția pentru STB.
    5. Minte că se vor tăia ajutoarele pentru persoanele vulnerabile.

    Asta doar pana la 22.22, când postez textul ăsta.

    Hai, că mai sunt două zile!

    Sper ca de luni încolo să vorbească doar pentru cei care vor neapărat să o asculte! Poate chiar acolo unde este acum! Sunt sigur că poate să aibă chiar propria emisiune. Se poate numi «Mizeria Zilei», «Veninul Zilei», «Manipularea Zilei»… ceva de genul…“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * O nouă escrocherie marca Radu Moraru: 300 de candidați-fantomă! „Nașul” vinde funcții publice de 200.000 de euro, instituind oficial „taxa de protecție” în politică

  • VIDEO. Tudor Chirilă, apel către tineri: “Ei vor să credem că toți sunt la fel, dar nu-i așa. Ieși la vot!“

    Actorul și muzicianul Tudor Chirilă a publicat, pe pagina sa de Facebook, un apel video către tineri, pe care-i cheamă să iasă duminică la vot. Chirilă explică, într-un discurs de 7 minute și 34 de secunde, de ce tinerilor nu li se spune că sunt și ei cetățeni și că votul lor contează, iar clasa politică preferă să îi excludă din proces.

    „Știi ce spun autoritățile, în sinea lor, despre cetățenii care n-au votat și se plâng de oraș? «Dă-i, mă, în căcat, ce treabă am eu cu ei? Ăștia nici măcar n-au votat, nu-i interesează, hai, ciocu’ mic, ne vedem de treabă!». Deci, ieși la vot!“, le transmite Chirilă celor tineri.

    „Bă, nu mi se pare atât de complicat. Uită-te în jur, la orașul în care locuiești, și întreabă-te dacă ți se pare OK. Dă un search pe google după numele candidaților și citește lucruri despre ei. Vezi trecutul lor, ce au realizat în viață, ce profesie au la bază, de unde vin, din ce partide, cum sunt partidele alea, ce au făcut. Sunt absolut convins că un pic de documentare te va ajuta să te hotărăști. Nu e complicat. Și nu uita, votul nu e un examen, ci doar un instrument. Dar, te rog eu, ieși la vot!!“

    VIDEO: Mesajul lui Tudor Chirilă către alegătorii tineri

    „Când suntem tineri, viața noastră e atât de puternică și bogată, încât ce se întâmplă în exterior pălește. Iar pofta de viață și speranța unor visuri împlinite sunt mult mai puternice decât realitatea înconjurătoare.

    Totuși, ce se întâmplă în exterior – în cazul nostru orașul București – ne influențează viața fără să simțim. Și ajungem să intrăm în viață, în viața aia reală, de după facultate, și să avem de-a face cu toate problemele pe care tinerețea noastră le-a neglijat și care, acuma, pac, ne lovesc frontal.

    Când ești tânăr, nu te gândești că vei avea nevoie de orașul ăsta, că vor începe să conteze toate problemele nerezolvate până acum.”

    „Te vei lovi de trafic, de birocrație, va fi greu să-ți faci o casă, n-o să găsești o școală bună, căruciorul copilului nu va trece de mașini. Apoi o să te enervezi și o să pleci să cauți fericirea în alte locuri unde, ghici ce, oamenii votează!”

    „Te vei lovi de trafic, de birocrație, va fi greu să-ți faci o casă că trebuie să stai doi ani după autorizație, pentru că primăriile nu funcționează sau pentru că nu cunoști tu drumul șpăgii.

    N-o să găsești o școală bună chiar în cartierul tău, iar dacă ajungi într-un spital de stat trebuie să te gândești dacă n-o să pleci de acolo cu bacterii.

    Căruciorul copilului tău nu va trece de mașinile care ocupă tot trotuarul și autoritățile vor fi plictisite de problema ta.

    Poluarea va începe să te afecteze direct, te vor trata mereu ca pe un străin.

    O să plătești taxe și o să te enervezi că nu vei primi nimic de ele.

    Apoi o să te enervezi și o să pleci din țară să cauți fericirea în alte locuri mai bune, unde, ghici ce, oamenii votează!

    Votul este o chestiune democratică.  De fapt, în fiecare zi votezi. Votezi cu ce să te îmbraci, la ce terasă mergi cu prietenii, votezi unde mergi în vacanță cu grupul, sau cine trage primul la poartă. Votezi ca să poți să te înțelegi cu ceilalți.

    Când vine vorba de orașul nostru, tinerii nu votează pentru că sunt deconectați de oraș, deconectați de viața civică, pentru că la școală nu le spune nimeni copiilor ce înseamnă să fii cetățean.

    Cetățean înseamnă să și votezi și dacă nimeni nu ți-a spus că ești cetățean, asta nu înseamnă că tu nu ești.”

    „Mersul la vot e descurajat pentru că politicienilor le convine să-i scoată la vot doar pe cei care pot fi manipulați și care nu mai au nevoie de alt oraș atât de mult ca tinerii“

    „Primarul Bucureștiului trebuie decis mai ales de tineri pentru că orașul ăsta va fi al lor și pentru că ei au dreptul la alt oraș.

    Doar că mersul la vot e descurajat pentru că politicienilor le convine să scoată la vot doar pe cei care pot fi manipulați și care nu mai au nevoie de alt oraș atât de mult ca tinerii. Politicienii cred că pot cumpăra voturile oamenilor cu câteva pomeni electorale care să facă uitate adevăratele probleme ale orașului.

    Dar eu cu cine votez, asta-i întrebarea?

    A fost o campanie murdară, cu atacuri la persoană, cu limbaj suburban, basculante puse să întrerupă conferințe de presă, acuze nedemonstrate, fără vreo dezbatere care să delimiteze candidații.”

    „Televiziuni cu «moneypularea» și trucarea adevărului și-au dat concursul ca să creeze confuzie să descurajeze și să se asigure că la vot o să meargă doar publicul lor“

    „A fost o campanie în care televiziuni cu «moneypularea» și trucarea adevărului și-au dat concursul ca să creeze confuzie să descurajeze și să se asigure că la vot o să meargă doar publicul lor.

    A fost o campanie în care cel mai puțin s-a vorbit despre oraș, o campanie din care să reiasă că, na, toți sunt la fel. O campanie în care se acreditează ideea convenabilă pentru ei că toți sunt la fel, de corupți, de indolenți, de nepăsători, că n-ai de unde alege.

    Dar un adevăr de bun simț este că nu, nu sunt toți la fel, pentru că oamenii nu sunt toți la fel și micile diferențe fac diferența.”

    „Poate unii, bă, chiar nu fură!”

    „Da, nu sunt la fel. Unii poate fură mai mult, alții mai puțin. Unii poate riscă mai mult, alții mai puțin. Alții sunt gata să arunce țara în aer pentru interesul lor, alții nu riscă atât, iar unii deși fură mai și construiesc, iar poate unii, bă, chiar nu fură!

    Diferențele astea contează, și tocmai pentru că ele contează, ei bine, ei vor să credem că toți sunt la fel iar din spatele acestei propoziții să iasă cine le convine lor. Cine sunt acești «ei», acești «lor»?

    Simplu, sunt cei care de 30 de ani au reușit să creeze o mafie politică și administrativă care a pus stăpânire pe România și pe orașele ei.

    Sunt cei care sunt indestructibil legați între ei de banul public care poate fi băgat mai ușor în buzunar, eventual fără contract.

    Doar votul, chiar dacă asta înseamnă să alegi răul cel mai mic, doar votul te aruncă în lupta pentru un oraș mai bun. Dacă nu votezi consimți la ce e mai rău.

    Acuma, când ești tânăr, nu, nu te interesează, dar când orașul ăsta va deveni inamicul tău, va fi prea târziu și vei pleca să cauți un oraș mai bun în străinătate, dar să nu uiți că orașul ăla mai bun s-a construit pentru că unor omaneni le-a păsat și au mers la vot.”

    „Dă un search pe google după numele candidaților și citește lucruri despre ei! Vezi trecutul lor, ce au realizat în viață, ce profesie au la bază, de unde vin!”

    „Acuma, pentru că tinerii sunt deconectați de la viața orașului și prin indolența autorităților, și din lipsa educației civice din școli, și pentru că a fost o campanie murdară, bun, se întreabă, dar eu cu cine votez?

    Bă, nu mi se pare atât de complicat. Uită-te în jur, la orașul în care locuiești, și întreabă-te dacă ți se pare OK.

    Dă un search pe google după numele candidaților și citește lucruri despre ei. Vezi trecutul lor, ce au realizat în viață, ce profesie au la bază, de unde vin, din ce partide, cum sunt partidele alea, ce au făcut, etc.

    Sunt absolut convins că un pic de documentare te va ajuta să te hotărăști. Nu e complicat.

    Și nu uita, votul nu e un examen, ci doar un instrument.

    Dar, te rog eu, ieși la vot. Pentru că un oraș nu se construiește doar cu speranță. Nu.”

    „Ieși la vot, pentru că orașul ăsta este al tău, nu doar al lor“

    „Dacă vrei să ai ceva de spus despre orașul tău, ieși la vot. Și o veste nouă. Votul tău nu e de ajuns. Trebuie să-l păzești și să-i tragi la răspundere pe cei care-ți înșeală încrederea sau nu-și onorează promisiunile.

    Ieși la vot! Pentru că va veni o vreme când vei avea nevoie de orașul ăsta. Dacă nu tu, poate părinții tăi sau prietenii tăi care au rămas aici și cu care ai crescut împreună.

    Ieși la vot pentru că orașul ăsta este al tău, nu doar al lor.

    Știi ce spun autoritățile în sinea lor despre cetățenii care n-au votat și se plâng de oraș? «Dă-i, mă, în căcat, ce treabă am eu cu ei? Ăștia nici măcar n-au votat, nu-i interesează, hai, ciocu’ mic, ne vedem de treabă».

    Deci, ieși la vot!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * O nouă escrocherie marca Radu Moraru: 300 de candidați-fantomă! „Nașul” vinde funcții publice de 200.000 de euro, instituind oficial „taxa de protecție” în politică

  • Mesajele clanului Firea către angajații STB: “Votează cu cel ce ți-a dat! Nu vota cu creierul! Burta simte foamea!”

    Sindicatul Societății de Transport București (STB, fosta RATB) i-a amenințat pe angajați, transmițându-le că, dacă pierde Firea alegerile pentru Primăria Capitalei, se vor tăia subvențiile, iar oamenii vor muri de foame, a dezvăluit miercuri Nicușor Dan, candidatul PNL și al USR-PLUS.

    Cu doar câteva zile înaintea alegerilor (duminică, 27 septembrie), manevrele de-a dreptul penale ale clanului care a cotropit orașul s-au înmulțit, devenind sufocante.

    Una dintre metodele Gabrielei Firea este aceea de a încerca să bage spaima în populație. Metoda a fost folosită și de Ion Iliescu în 1990, atunci când românilor li s-a spus că, dacă iese Ion Rațiu președinte, “se întorc ciocoii”, “moșierii ne vor lua pământurile” și “vor vinde țara străinilor”.

    Mesajele transmise de oamenii Gabrielei Firea către angajații STB sunt la un nivel incredibil de jos, de o brutalitate jignitoare:

    – Votează cu cel ce ți-a dat, nu cu cel care promite!

    – Păstrează ce ai, poate se va înmulți!

    – Nu vota cu creierul ! E sentimental. Burta simte foamea și neajunsurile!

    – Dacă prezentul e acceptabil, viitorul poate fi sumbru!

    – Fără subvenție călătoria va fi 7-8 lei! Votezi falimentul!

    – Vezi cu cine votezi!!! Poate serviciul comercial dispare??

    – NU ALEGI SIGURANȚA FAMILIEI?“.

    La fel ca în toată campania sa, Gabriela Firea a ales și aici să se axeze pe minciună, manipulare și dezinformare. Nicușor Dan a precizat de mai multe ori că nu se pune problema tăierii subvențiilor pentru transportul în comun, după cum nu se discută nici întreruperea programului de ajutorare a cuplurilor infertile.

    Minciunile pe care s-a construit campania Gabrielei Firea au mers în două direcții: falsificarea bilanțului pe care l-a avut ca primar și calomnierea contracandidaților. Totul, pe bani publici pompați în televiziuni și site-uri prietene

    Clanul Firea – Pandele a alternat minciunile din propria campanie – realizări inexistente, cifre false, bilanțuri neadevărate – cu minciunile despre Nicușor Dan. Candidatul opoziției este linșat sistematic, 24 de ore din 24, de televiziunile mogulilor și de site-urile acoliților conectați la banii publici livrați din bugetul Primăriei sub formă de publicitate. O vastă rețea de postaci îl toacă pe matematician zi și noapte pe rețelele sociale.

    Nicio minciună n-a fost scăpată de banda Gabrielei Firea: că e corupt, că face trafic de influență, că e homosexual sau bisexual, că va schimba legislația dacă iese primar (!!!), că va tăia programele sociale, că va lăsa oameni pe drumuri sau că îi va băga la pușcărie etc.

    „Am spus de mai multe ori că administraţia PSD a folosit fondurile publice şi instituţia publică pentru a-şi face campanie.

    Am văzut exemplul cel mai elocvent când, inclusiv în această campanie electorală, s-au plătit milioane pentru spoturi în care se preamăreau realizările primarului general.

    Am văzut asta când viceprimarul a venit cu angajaţi din Poliţia Locală la conferinţele noastre de presă, pentru a ne hărţui.

    Am văzut când Direcţia de salubritate din Sectorul 5 a făcut acel spectacol grotesc, tot la o conferinţă de presă pe care noi am făcut-o.

    Vedem astăzi folosirea sindicatului STB în alegerile de duminică. Acesta este un mesaj care a fost, sub diferite variante, transmis angajaţilor din STB de către sindicatul STB“, a acuzat miercuri Nicușor Dan.

    Mesajele prezentate de Nicușor Dan au apărut miercuri, în autobaza STB din Militari.

    „În 2020, să vii cu mesajul «Nu vota cu creierul»? Adică, să te întorci la 1990, când minerii spuneau «Noi muncim, noi nu gândim». Mai mult de atât: «Burta simte foamea». Adică un om este o burtă?“

    Acesta a subliniat nivelul de abjecție incredibil la care s-a ajuns sub stăpânirea PSD și a clanului Firea.

    “Se vorbeşte aici încă o dată despre tăierea subvenţiei. Nu am spus niciodată aşa ceva. Dimpotrivă, exact ei sunt cei care nu au plătit subvenţia şi exact din cauza lipsei acestei subvenţii STB este în halul în care este azi!

    Cum adică, «Nu vota cu creierul?». Cum adică, în 2020, să vii cu mesajul «Nu vota cu creierul»? Adică, să te întorci la 1990, când minerii spuneau – şi o parte din bucureşteni, din păcate – «Noi muncim, noi nu gândim». Mai mult de atât: «Burta simte foamea». Adică un om este o burtă? La atât se reduce omul în 2020? «Votează cu cel ce ţi-a dat». Adică bucureşteanul e unul care stă cu mâna întinsă şi vine un şef şi îi dă? Acesta este bucureşteanul în viziunea acestei administraţii? Nu, suntem în 2020. E vorba de demnitate!“.

    În doar câteva cuvinte, Nicușor Dan a surprins esența regimului Firea în fruntea Bucureștiului: “Tot mandatul PSD la Primăria Capitalei a fost o spoială, în care această administraţie nu s-a ocupat de problemele reale ale Bucureştiului şi a încercat, dimpotrivă, pe foarte mulţi bani publici, să prezinte publicului o realitate inventată, în care bucureştenii să constate cât de bine le este, când ei, de fapt, ştiu pe pielea lor că există poluare, că traficul e sufocant şi aşa mai departe.

    Vă prezint azi un document intern semnat de primarul general, într-o dată simbolică, 10 august 2018.

    Acest document spune, nici mai mult, nici mai puţin, decât că directorii din Primărie nu au voie să dea informaţii publice consilierilor generali fără să aibă acceptul primarului general. Ne-am întors, deci, la epoca «Cabinetului nr. 2», în care tot ce se întâmplă în ţara asta trebuia să aibă viza de la tovarăşa Elena Ceauşescu!“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * O nouă escrocherie marca Radu Moraru: 300 de candidați-fantomă! „Nașul” vinde funcții publice de 200.000 de euro, instituind oficial „taxa de protecție” în politică

  • Proba pe care Firea n-o va da niciodată: testul poligraf cu întrebarea “Ați luat șpagă?”. Provocarea lui Dacian Cioloș

    Dacian Cioloș, liderul grupului “Renew Europe” din Parlamentul European, i-a cerut Gabrielei Firea, într-o postare pe Facebook, să facă un test poligraf, filmat, în care să răspundă la o singură întrebare: “Ați luat șpagă?”.

    Reacția fostului premier al României vine după ce primărița a spus că nu acceptă să vină într-o confruntare televizată cu Nicușor Dan decât dacă acesta își face testul antidrog. ”Înțeleg că doamna Firea și-a permis să-i ceară lui Nicușor Dan un test antidrog ca să accepte o dezbatere despre București. Doamnă Firea, nu vreți dumneavoastră să faceți un test poligraf cu întrebarea „ați luat șpagă?“ înainte de orice discuție despre viitorul Capitalei?”, a scris Dacian Cioloș pe contul său de Facebook.

    Întregul sistem de interese care căpușează Bucureștiul s-a mobilizat pentru a o susține pe Firea. Nicușor Dan a fost declarat inamicul public numărul unu al oligarhilor

    În ultimele săptămâni, Gabriela Firea și caracatița intereselor pe care le reprezintă au dezlănțuit o ofensivă mediatică de proporții împotriva lui Nicușor Dan, candidatul PNL și al USR-PLUS la Primărie. Facebook a fost invadat de reclame sponsorizate de PSD în care matematicianul este calomniat, acesta a fost acuzat că e corupt și că face trafic de influență deși n-a avut nici măcar un minut vreo funcție publică.
    În paralel, Firea și-a trimis gorilele să-i bruieze conferințele de presă și a plătit milioane de lei din bani publici pentru difuzarea de sute de spoturi electorale la posturile TV. Foarte puternic mediatizată de trusturile mogulilor, care în paralel l-au linșat pe Nicușor Dan, Gabriela Firea a început să urce, încet-încet, în sondajele de opinie.

    Afacerile de corupție care au zguduit administrația Firea, licitațiile trucate, haosul urbanistic, defrișarea spațiilor verzi, poluarea, traficul infernal, frigul din apartamente iarna, absența apei calde – toate au fost trecute sub tăcere. Iar publicul a început să fie influențat de campania media.

    Băsescu și Tăriceanu, azvârliți în luptă pentru a smulge voturi de la Nicușor Dan. Acesta mai avea, cu o săptămână înaintea alegerilor, doar 2,5% avans față de Firea

    Sâmbătă, Nicușor Dan a dat publicității un sondaj de opinie conform căruia are 33% din intențiile de vot, în timp ce Gabriela Firea s-a apropiat la 30,5%. Un rol important l-a avut în această ecuație Traian Băsescu, aruncat și el în joc de Sistem pentru a rupe din voturile opoziției. Fostul președinte este cotat cu 10% din opțiunile de vot.

    În luptă a fost azvârlit și Tăriceanu, oligarhii și grupurile de interese care controlează Bucureștiul sperând că și el va reuși să smulgă ceva din voturile simpatizanților Dreptei. Operațiunea a eșuat însă, acolitul lui Dragnea fiind total compromis în ochii publicului.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Nicușor Dan mai are avans 2,5% în fața Gabrielei Firea. Traian Băsescu rupe 9% de la candidatul PNL & USR-PLUS

    * O nouă escrocherie marca Radu Moraru: 300 de candidați-fantomă! „Nașul” vinde funcții publice de 200.000 de euro, instituind oficial „taxa de protecție” în politică

  • Astra Arad o bagă în penal pe Gabriela Firea, care a măsluit în favoarea turcilor licitația pentru tramvaie

    Astra Arad o bagă în penal pe Gabriela Firea, care a măsluit în favoarea turcilor licitația pentru tramvaie

    Astra Vagoane Arad depune plângere penală împotriva Gabrielei Firea, primarul general al Bucureștiului, după ce instanțele au stabilit că Primăria a încercat să măsluiască în favoarea unei firme turcești licitația pentru 100 de tramvaie. Valer Blidar, director la Astra Vagoane, spune că, pentru a-i ajuta pe turci, Firea a defăimat imaginea producătorului român, a mințit și a inventat citate inexistente din dosarul depus de firma din Arad.

    Comisia Gabrielei Firea a trucat punctajul în licitația pentru 100 de tramvaie, în valoare de 160 de milioane de euro, pentru a scoate câștigătoare firma turcească Durmazlar, în dauna românilor de la Astra Vagoane. Turcii au prezentat schița unui prototip de tramvai copiat după cel al românilor, deși în caietul de sarcini se menționa că firmele care vor contractul trebuie să prezinte un tramvai pe care-l produc deja. Oamenii primăriței au acceptat însă prototipul turcilor și apoi le-au dat puncte suplimentare pentru o simplă declarație prin care povesteau când vor livra tramvaiele.

    Valer Blidar, manager Astra Vagoane Arad: „Pregătim o plângere penală pentru defăimarea imaginii societății și pentru daunele cauzate de afirmațiile mincinoase“

    Astra Vagoane a făcut contestație și a câștigat. Turcii n-au contestat decizia, conștienți de situație, dar Firea s-a făcut foc și pară și, timp de un an, și-a pus juriștii din Primărie să se bată în instanțe pentru turci, deși Municipiul București era, în acest caz, beneficiar și nu concurent. Primărița a pierdut procesul și la tribunal, astfel că n-a avut încotro și a anunțat Astra Vagoane ca fiind câștigătoarea licitației.

    Valer Blidar, proprietarul Astra Vagoane, se teme că primărița Bucureștiului va continua să uneltească și după sentința definitivă a instanței, ca să găsească o modalitate de redirecționare a contractului pentru tramvaie către prietenii turci

    Valer Blidar, directorul societății române, se teme însă că Firea nu s-a potolit și va căuta orice subterfugiu pentru a redirecționa, până la urmă, contractul de 160 de milioane de euro tot către prietenii turci.

    „Nu știu ce plângere penală i-a făcut doamna Firea lui Nicușor Dan, dar Astra pregătește o plângere penală pentru defăimarea imaginii societății și pentru daunele cauzate de afirmațiile mincinoase, inventate fără niciun temei pentru inducerea în eroare a opiniei publice și pentru așa-zise citate inventate din oferta Astra, prin care, de asemenea, aduce grave acuze firmei din Arad.

    Apetitul doamnei Firea pentru firmele turcești nu este o noutate, presa scrie de câțiva ani despre asta, iar acuzațiile mincinoase la adresa noastră și laudele la adresa firmei turcești dovedesc și de data asta temeinicia acuzațiilor la adresa primarului general”, a comentat Valer Blidar, conform MainNews.ro.

     „Ne întrebăm ce mai inventează doamna Firea, doar-doar va găsi o posibilitate de redestinare a contractului către firma agreată, cu toate că tramvaiul fabricat de turci nu poate circula în București“

    Managerul de la Astra Arad o suspectează pe primărița Bucureștiului că pune la cale noi ticăloșii: „Ne întrebăm ce mai inventează doamna Firea, doar-doar va găsi o posibilitate de redestinare a contractului către firma agreată, cu toate că tramvaiul fabricat de turci nu poate circula în București.

    Vedem însă cu câtă grijă doamna primar evită să pronunțe expresia <tramvaiul fabricat>, folosind în toate intervențiile sale noțiunea de <tramvaiul ofertat> și asta pentru că a fost ofertat un tramvai copie aproape fidelă după tramvaiul Astra, adică un prototip, deși caietul de sarcini interzice asta.

    Turcii nu au fabricat niciodată un tramvai conform și nici nu au omologare. De fapt, aceștia au avut bunul simț și nu ne-au contrazis, ei nu au contestat Decizia CNSC și nici nu s-au prezentat la proces, în schimb s-a judecat cu noi PMB, adică instituția care trebuia să fie arbitru. De ce oare?“.

     În 2016, Firea și consultanții săi israelieni au câștigat Primăria cu sloganul “mândri că suntem români”. Apoi a trucat licitațiile ca să trimită contracte de sute de milioane de euro către firmele turcești

    În 2016, împreună cu consultanții săi israelieni, Gabriela Firea și-a axat campania electorală pe mesaje naționaliste, vânzându-le bucureștenilor care stăteau să o asculte sloganul „Mândri că suntem români”. A umplut Bucureștiul cu panouri electorale în care era îmbrăcată în ie sau în care erau prezentate holde de grâne (ulterior, s-a demonstrat că pozele erau din Belarus).

    2016: Gabriela Firea și expertul israelian Moshe Klughaft le livrează bucureștenilor sloganul campaniei electorale, „mândri că suntem români”. FOTO: Jerusalem Post

    Numai că, după ce a venit la Primărie, Gabriela Firea a direcționat toate contractele – în valoare de sute de milioane de euro – către firmele turcești. Cel pentru autobuze a fost scandalos, pentru că s-au cumpărat mașini cu motor Diesel, pe motorină, tehnologie deja depășită și la care Occidentul a renunțat pentru transportul în comun. Autobuzele turcești nu vor putea fi folosite foarte mulți ani, pentru că Uniunea Europeană se pregătește să interzică motoarele Diesel din cauza poluării.

    Contractul pentru troleibuze a fost semnat astă-primăvară de Firea tot cu niște turci care au prezentat la licitație prototipul unui autobuz electric! Firmele desemnate câștigătoare n-au produs niciodată troleibuze electrice de serie. Concurenții din Polonia, indignați de situație, au contestat licitația.

    Contractul pentru tramvaie a fost trimis de Firea, inițial, tot la turci, dar românii de la Astra Vagoane nu s-au lăsat, au contestat și au câștigat pe linie, la toate forurile și instanțele care au judecat cazul.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Nicușor Dan mai are avans 2,5% în fața Gabrielei Firea. Traian Băsescu rupe 9% de la candidatul PNL & USR-PLUS

    * Cele 33 de capete ale „Caracatiței Firea”. Harta cumetriilor din Primăria Capitalei: nași, fini, rude, vecini, tovarăși de afaceri. PSD-iști plătiți regește din bani publici

    * O nouă escrocherie marca Radu Moraru: 300 de candidați-fantomă! „Nașul” vinde funcții publice de 200.000 de euro, instituind oficial „taxa de protecție” în politică

  • Nicușor Dan mai are avans 2,5% în fața Gabrielei Firea. Traian Băsescu rupe 9% de la candidatul PNL & USR-PLUS

    Mașinăria sistemului oligarhic care o susține pe Gabriela Firea a reușit, în ultimele săptămâni, să reducă distanța la care candidata PSD era în urma lui Nicușor Dan, candidatul PNL și al USR-PLUS, în intențiile de vot pentru Primăria Bucureștiului.

    Conform unui sondaj Novel Research, realizat în intervalul 16-17 septembrie și prezentat sâmbătă de Nicușor Dan, acesta ar primi 33% din voturile bucureștenilor, iar Gabriela Firea – 30,5%. Traian Băsescu are 9% din intențiile de vot.

    Nicușor Dan, citat de G4Media.ro:

    • „Este un sondaj telefonic, făcut în 16-17 septembrie, cu 840 de bucureșteni și cu marjă de eroare 3,4%, de compania Novel Research.”
    • „La întrebarea «Merită primarul în funcție un nou mandat?», 54% au răspuns nu, 33% spun da, 11% nu răspund.”
    • „La întrebarea «Considerați strânsă competiția pentru Primăria Generală», 69% spun că va fi o competiție strânsă.”
    • „În ce privește intenția de vot: Nicușor Dan – 33%, Gabriela Firea – 30,5%, indeciși – 18,5%, Traian Băsescu – 9%, alți candidați 9%. Totul depinde de prezența la vot. (…) E foarte important ca dezbaterea între candidați să aibă loc.”
    • „Sunt candidatul care a venit cu proiecte și soluții. Am primit în schimb un șir de acuze și minciuni care să ascundă bilanțul real al mandatului. Aștept în continuare dezbatere. Consider că refuzul la o dezbatere înseamnă fuga de răspundere în fața bucureștenilor”.

    Mașinăria de propagandă a Gabrielei Firea a reușit să acopere dezastrul și corupția mandatului său, orchestrând o campanie de linșaj mediatic al lui Nicușor Dan

     În ultimele săptămâni, Gabriela Firea și sistemul de interese care a capturat Bucureștiul au turat la maximum motoarele propagandei, minciunilor și diversiunii. Nicușor Dan a fost supus unei puternice campanii de linșaj mediatic în special de trusturile mogulilor Dan Voiculescu și Sebastian Ghiță, dar și de publicații și televiziuni mai mici, controlate de alți afaceriști conectați la PSD și camarila Firea-Pandele.

    Eșecul dezastruos al mandatului Gabrielei Firea, falimentul RADET, frigul din casele oamenilor iarna, lipsa apei calde, poluarea, traficul infernal, mafia imobiliară care pune mâna pe zeci de hectare de spații verzi, licitațiile trucate pentru mijloacele de transport în comun, zecile de neamuri și prieteni numite în funcții de conducere la Primărie și în companiile municipale – toate au fost trecute sub tăcere și înlocuite cu acuzații nedovedite la adresa lui Nicușor Dan.

    Deși acesta nu a condus nici măcar un minut Capitala și nici nu a avut până acum vreo funcție publică, el este acuzat de corupție, de trafic de influență și alte infracțiuni – niciuna demonstrată de Firea și aparatul său de propagandă.

    Spectacolul mediatic a reușit în parte, iar Gabriela Firea a recuperat în sondaje pe măsură ce o parte a publicului s-a lăsat convinsă că dublul medaliat olimpic cu aur la matematică e răul cel mare.

    Un rol important l-a jucat și Traian Băsescu, pe care sistemul l-a aruncat în arenă pentru a smulge voturi de la Nicușor Dan. Operațiunea a reușit, fostul președinte al României și primar al Bucureștiului „rupând” 9% din voturile electoratului de dreapta.

    În zilele următoare sunt așteptate două dezbateri-cheie: Nicușor Dan a anunțat că o așteaptă pe Gabriela Firea la discuții față în față mai întâi marți, de la ora 21.00, la B1TV, apoi miercuri, de la aceeași oră, la Realitatea Plus.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * O nouă escrocherie marca Radu Moraru: 300 de candidați-fantomă! „Nașul” vinde funcții publice de 200.000 de euro, instituind oficial „taxa de protecție” în politică

    * Cea mai rușinoasă calificare din istoria FCSB. A primit două goluri cu doi jucători în plus și alte două cu un jucător în plus!

  • Mandatul Firea: “4 ani, aproape nimic”. Raport devastator: promisiunile din 2016 au rămas doar pe hârtie

    Un inventar al mandatului Gabriela Firea în București, făcut de 3 asociații independente – ActiveWatch, CeRe și OPTAR –, a scos la iveală o situație pe care, la nivel intuitiv, o simte fiecare cetățean al orașului: “aproape nimic” nu s-a făcut, din ceea ce s-a promis în campania electorală din 2016.

    Cele trei ONG-uri au luat la mână toate proiectele de Hotărâri din Consiliul General al Municipiului București din intervalul 2016-2020, le-au comparat cu ce a promis Firea în vara lui 2016 și cu ceea ce s-a realizat și au tras concluziile.

    Indicatorii urmăriți au fost:

    – transparența decizională;

    – participarea cetățenilor la procesul decizional;

    – proiectele sociale;

    – proiectele de mobilitate urbană.

    “Administrație arogantă, care a ignorat participarea publică și prevederile legislative din zona transparenței”

    Transparența decizională a fost aproape nulă, în cei 4 ani de mandat Firea „doar 3,14% dintre proiectele de hotărâre cu caracter normativ au fost supuse dezbaterii publice”, scriu autorii raportului. “Ponderea proiectelor supuse dezbaterii publice se încadrează în marja de eroare, dând măsura unei administrații arogante, care a ignorat mecanismele participării publice și prevederile legislative din zona transparenței decizionale.

    Această atitudine nu doar că le-a limitat cetățenilor dreptul de a fi implicați în deciziile publice, dar a dus la formularea unor proiecte care nu au fost întotdeauna unele oportune sau agreate de comunitatea locală.

    Mai grav, actuala conducere a Primăriei Municipiului București a decis să le ignore sistematic libertatea de exprimare și libertatea de a organiza și a participa la adunări publice – drepturi garantate și protejate de Constituția României. În lipsa dezbaterii publice a proiectelor, a accesului la ședințele de Consiliu General sau a posibilității de a lua cuvântul, protestul era ultima formă de a comunica cu actuala conducere a instituției.

    Pârghiile de comunicare între instituție și cetățeni, pe teme de interes public, pare că au fost complet suspendate în acești patru ani de mandat. Mai mult de trei ani, persoanele și organizațiile care au dorit să organizeze proteste în fața instituției au fost împiedicate chiar de către foruri din cadrul instituției“, mai scrie în raport.

    Alba-neagra cu bugetul Bucureștiului. Nimeni n-a știut cât este în realitate, cine și cum îl cheltuie. Locuitorii au aflat despre modificări după ce acestea fuseseră votate

    Bugetul local al Municipiului București, despre care și Ziaristii.com a mai scris de-a lungul timpului, a fost o permanentă nebuloasă. Niciodată proiectul de buget elaborat la începutul unui an nu a corespuns cu cel realizat în final, diferențele fiind pur și simplu năucitoare (uneori, veniturile au fost la jumătate din cele planificate).

    Alocările și rectificările au fost foarte numeroase și adesea introduse surprinzător pe listă, presa și locuitorii aflând despre schimbări după ce au fost votate.

    „În regulamentul de funcționare al Consiliului General au existat prevederi care au împiedicat în mod deliberat dreptul cetățenilor de a lua cuvântul în ședințe“

    Mai jos puteți citi extrase din raport. Documentul poate citit în întregime AICI.

    * „Bugetul local a fost imposibil de urmărit, din cauza ritmului accelerat de modificare al acestuia (prin rectificări bugetare adoptate aproape lunar), precum și din cauza modului netransparent în care companiile municipale implementează proiecte și execută bugetele.

    Proiectele care au vizat alocări sau rectificări bugetare au fost uneori introduse pe ordinea de zi suplimentară, astfel că reprezentanții mass-media și cetățenii au aflat uneori despre conținutul acestor modificări numai după ce acestea au fost votate în Consiliu.“

    * „Participarea la ședințele de Consiliu General și luarea cuvântului în fața forului decizional au fost misiune imposibilă pentru cetățenii orașului.

    În regulamentul de funcționare al Consiliului General au existat prevederi care au împiedicat în mod deliberat dreptul cetățenilor de a lua cuvântul.

    În ciuda faptului că, de mai bine de un an, a fost anulat în instanță articolul care reglementa procedura de luare a cuvântului, nici azi acest articol nu a fost modificat și transpus în conformitate cu decizia instanței de judecată.“

    Reabilitarea podurilor din zona Operei, Eroilor, pasajele pietonale, rețeaua de cămine pentru persoane vârstnice, proiectele care vizează sprijinul tinerilor ieșiți din sistemul de protecție socială – votate și uitate

    * „Foarte multe dintre proiectele votate în Consiliul General nu sunt implementate.

    Printre aceste proiecte sunt proiecte de infrastructură (precum reabilitarea podurilor din zona Operei, Eroilor, pasaje pietonale supraterane), proiecte sociale (rețeaua de cămine pentru persoane vârstnice, proiecte care vizează sprijinul tinerilor care părăsesc sistemul de protecție socială) sau chiar strategii ample (cum ar fi Planul de Mobilitate Urbană Durabilă sau Strategia de Incluziune Socială și Reducere a Sărăciei).

    Dezinteresul (sau incompetența) executivului se întâlnește cu cel al celor mai mulți dintre membrii CGMB, care nu cer socoteală primarului cu privire la numeroasele Hotărâri ce rămân neimplementate.“

    „Consilierii Opoziției au fost împiedicați să propună proiecte pentru comunitatea locală“

    * „Consilierii Opoziției au fost împiedicați să propună proiecte pentru comunitatea locală. Doar accidental proiecte ale USR sau PNL au ajuns pe ordinea de zi.

    Și acelea, odată votate, nu au fost niciodată implementate (spre exemplu debirocratizarea unor procese în care sunt implicate beneficii sociale sau obținerea unor avize, deschiderea sediului Primăriei Generale pentru vizite ale cetățenilor).

    Dincolo de cele câteva proiecte care au ajuns totuși pe ordinea de zi, în mai multe cazuri consilierii Opoziției au reclamat în cadrul ședințelor CGMB că proiectele inițiate nu primesc rapoartele de specialitate necesare sau pur și simplu nu sunt puse în dezbaterea consiliului.“

    Firea și gașca sa au creat o “atmosferă permanent conflictuală” în Consiliul General. Discuțiile pe proiecte s-au rezumat la “atacuri la persoană și injurii”

    * „Atmosfera în cadrul Consiliului General a fost permanent conflictuală, în detrimentul dezbaterilor în interesul orașului. Foarte des discuțiile pe proiectele propuse pe ordinea de zi s-au rezumat la atacuri la persoană și injurii. A existat o practică cvasi constantă din partea Președintelui de Ședință de a tăia microfoanele membrilor opoziției, în timp ce primarului general i se acordau timpi disproporționat de mari pentru a se exprima în Consiliu. Această practică s-a acutizat în perioada stării de urgență și a stării de alertă, când ședințele s-au desfășurat online și, deci, condițiile tehnice au făcut izolarea opoziției și mai ușor de pus în practică.“

    * „Lipsa de coerență și viziune în planificare s-a materializat în luna august 2020, când Primăria a decis să refacă marcajele unei piste pentru biciclete care a fost închisă de poliția rutieră de mai mulți ani deoarece era periculoasă pentru toți utilizatorii și pentru pietoni. Etalon al amatorismului în administrație, această pistă pentru biciclete trece exact prin fata Primăriei Capitalei, înghesuită între rampa de intrare în Primărie și alveola parcării pe care Gabriela Firea și-a dorit-o exact în fața Primăriei.“

    „Timp de 4 ani, Primăria Municipiului București și Consiliul General s-au izolat de cetățeni, prin încălcarea legii și prin anularea principiilor guvernării participative“

    * „Chiar și în privința transportului public, mandatul Gabrielei Firea a fost plin de greșeli.

    Achiziția de autobuze, troleibuze și tramvaie a fost principala realizare promovată de echipa de comunicare a Primarului General, chiar dacă procedurile au durat ani de zile.

    În cazul tramvaielor achiziția a fost definitivată abia la sfârșit de mandat, după ce achiziția a ajuns subiect în instanță.

    În contrast total cu apetitul pentru achiziții controversate, administrația locală nu a implementat nici un proiect integrat de adaptare a infrastructurii dedicate transportului public.“

    * „Având în vedere aspectele semnalate în acest raport, autorii consideră că actuala conducere a Primăriei Municipiului București a sfidat constant și deliberat vocea cetățenilor și instrumentele prin care aceștia se pot implica în actul de guvernare.

    Timp de patru ani de zile, Primăria Municipiului București și Consiliul General s-au izolat de cetățeni, prin încălcarea legii (aspect constatat și în instanță în cazul unor proiecte de hotărâre de Consiliu General) și prin anularea principiilor guvernării participative.

    Atitudinile și practicile de inspirație feudală care au marcat activitatea Consiliului General și a Primarului General trebuie să rămână în istoria neagră a Bucureștiului.“

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * O nouă escrocherie marca Radu Moraru: 300 de candidați-fantomă! „Nașul” vinde funcții publice de 200.000 de euro, instituind oficial „taxa de protecție” în politică

  • VIDEO. Așteptată de Nicușor Dan la o dezbatere, Firea a dat bir cu fugiții. Cum și-a construit primărița o realitate paralelă, cu ajutorul posturilor TV și al unei campanii online murdare, neasumate

    Nicușor Dan, candidatul PNL și al Alianței USR-Plus la Primăria Bucureștiului, a făcut joi o nouă tentativă de a discuta față-n față cu Gabriela Firea, edilul PSD în funcție. Matematicianul a invitat-o pe fosta angajată a lui Dan Voiculescu să participe împreună la o dezbatere la autobaza Societății de Transport București, dar primărița i-a răspuns că nu vine.

    Dialogul, purtat prin SMS, a avut loc la o zi după ce s-a aflat că instanța a anulat definitiv contractul pentru 100 de tramvaie pe care Firea îl dirijase către o firmă turcească. Judecătorii au stabilit că oamenii Gabrielei Firea au acționat ilegal, încălcând cerințele stabilite în propriul caiet de sarcini. Câștigătoare a fost desemnată de instanță Astra Vagoane Arad, societatea românească producătoare de material rulant care participase la licitație și fusese dezavantajată de administrația PSD.

    „Toată această realitate inventată, fabricată, în care pompează bani publici în campanii de publicitate, poate să fie demontată la o dezbatere unu la unu”

    Nicușor Dan a povestit, joi, cum a decurs conversația prin SMS cu Gabriela Firea: „Am sunat-o pe doamna Firea la ora 10. Nu mi-a răspuns. E o persoană ocupată… I-am dat un SMS chiar atunci, în care i-am spus că am aflat că vine la URAC, i-am spus că îi îndeplinesc dorința și o invit la această dezbatere la baza STB-ului. Mi-a răspuns prin SMS. Nu este nici legal, nici civilizat să fac public răspunsul. În esență, mi-a oferit o consultanță politică. Mi-a dat niște sfaturi politice”.

    Candidatul Opoziției spune că se aștepta la acest refuz, pentru că Gabriela Firea și-a construit o realitate paralelă și o confruntare cu realitatea i-ar dărâma tot eșafodajul: „Insistă să vorbească de realități falsificate. Insistă să spună că a luat un miliard de euro bani europeni, când ea a luat de 30 de ori mai puțin. Insistă să spună că a reabilitat 50 de kilometri de conductă pe inelul principal, când ea a reabilitat mai puțin de un kilometru. Insistă să spună că a plătit subvenția STB când știm bine că nu a plătit-o și datoria este de un miliard! Toată această realitate inventată, fabricată, în care pompează bani publici în campanii de publicitate, poate să fie demontată la o dezbatere unu la unu cu documentele în față”.

    Cu numai o zi în urmă se aflase că Primăria București a încheiat un contract de publicitate cu buget de 1,85 milioane lei fără TVA, care a început în prima zi a campaniei electorale și se termină în ultima zi a acesteia. În cadrul acestui contract, numai pe parcursul primei săptămâni s-au difuzat 635 de spoturi publicare la 5 televiziuni, toate făcând propagandă, indirect, pentru Gabriela Firea.

    „Ne-am întors în anii 90. Bucureștenii sunt sunați și li se spune aceeași minciună, că subvenția va fi tăiată și că biletul de autobuz va costa 6 lei”

    Nicușor Dan a spus că se confruntă cu o campanie a “telefoanelor otrăvite” dusă de PSD: locuitorii orașului sunt sunați, sub diverse pretexte, pentru a li se spune că, dacă pierde Firea alegerile, va veni prăpădul. „Ne-am întors la nivelul anilor 90 și PSD folosește o campanie de telefoane otrăvite, în care bucureștenii sunt sunați și li se spune aceeași minciună, că subvenția va fi tăiată și că biletul de autobuz va costa 6 lei”, a relatat Nicușor Dan.

    În privința licitației pentru tramvaie, unde Firea a tras sforile pentru o firmă turcească, pentru a pierde bătălia cu românii de la Astra Arad în instanță, Nicușor Dan spune că acesta e caz penal: “Primăria Capitalei a fost nevoită, obligată de instanță să atribuie contractul pentru cele 100 de tramvaie către Astra Arad. A fost o licitație cu dedicație. A fost un act de corupție și sunt convins că Parchetul se va sesiza în acest caz. A fost o licitație în care, Primăria Capitalei a favorizat, pe față, o firmă turcească în detrimentul unei firme românești. Într-o astfel de situație, în orice țară normală, primarul în funcție și-ar fi dat demisia, nu este cazul cu actualul primar”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Delir conspiraționist la Antena 3. “Virusul este un plan. E o ordine bine stabilită a butoanelor. Copiii sunt ținta!“

    * Conspiraționista convertită: cântăreața care spunea că virusul nu există a donat plasmă după ce s-a vindecat de Covid

  • Firea, campanie electorală pe banii bucureștenilor: 635 de spoturi ale Primăriei difuzate într-o săptămână! 1,85 milioane de la buget pentru primăriță

    Gabriela Firea a turat motoarele campaniei electorale, așa cum era de așteptat, cu “benzină” de la buget: a alocat 1,85 milioane de lei fără TVA (circa 382.000 de euro) pentru “activități de marketing și promovare” ale Primăriei, dezvăluie Libertatea. Contractul s-a semnat în prima zi de campanie și se va încheia exact pe 27 septembrie, în ziua alegerilor!

    Campania electorală a Gabrielei Firea se concentrează pe posturile de televiziune, acolo unde se află publicul său țintă. Pe micile ecrane se înghesuie și spoturile „oficiale”, care se încadrează în campania electorală, și tot acolo apar și sutele de clipuri care promovează „realizările” administrației Firea în București.

    Într-o singură săptămână, 31 august – 6 septembrie, pe posturile Antena 3, B1 TV, Digi 24, Realitatea Plus și România TV s-au difuzat nu mai puțin de 635 de spoturi de campanie care o laudă indirect pe Firea sub masca unei așa-zise promovări a realizărilor Primăriei Capitalei.

    Așadar, în medie, telespectatorii au fost “bombardați” cu peste 90 de spoturi pro-Firea în fiecare zi! Iulia Marin scrie în „Libertatea” că două dintre aceste videoclipuri ale Primăriei au fost difuzate și de 20 de ori pe zi la Antena 3, B1 TV, Digi 24, Realitatea Plus și România TV.

    Un spot publicitar despre consolidarea clădirilor istorice și un altul despre ridicaea de poduri și pasaje au rulat de 145 de ori pe B1 TV, 134 de ori la Antena 3, 132 de ori la Realitatea Plus, 116 ori la România TV și 108 ori la Digi 24.

    Contactați de „Libertatea”, șefii Autorității Electorale Permanente și membrii CNA au dat din umeri: publicitatea autorităților locale nu intră sub incidența legii electorale decât dacă face referire directă la candidați.

    Televiziunile nu rămân datoare, la schimb cu aceste masive infuzii financiare. În iunie, când Nicușor Dan a ținut primele conferințe de presă, Gabriela Firea a contracarat imediat, reușind incredibila performanță de a-și comanda interviuri la toate posturile TV de știri în numai 24 de ore!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Fiul-actor al lui Ilie Dumitrescu, prins drogat la volan, cu cocaină și canabis! În iunie a fost infectat cu Covid

    * VIDEO. Delir conspiraționist la Antena 3. “Virusul este un plan. E o ordine bine stabilită a butoanelor. Copiii sunt ținta!“

  • Vrăbioiul mălai visează. Tăriceanu candidează la Primăria Capitalei! Ce speră să obțină

    Vrăbioiul mălai visează. Tăriceanu candidează la Primăria Capitalei! Ce speră să obțină

    Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, va candida la Primăria Bucureștiului! “Mama” atrocităților legislative care au aruncat România înapoi cu decenii în perioada 2017-2019 și-a informat joi dimineață colaboratorii că va intra în cursa electorală, iar la prânz candidatura sa a și fost validată de Biroul Politic al ALDE, dezvăluie G4Media.ro.

    Tăriceanu a sperat să se atârne iar de PSD, așa cum a făcut de când a fondat partidulețul său, dar de data aceasta social-democrații l-au refuzat. ALDE e în picaj, n-a trecut pragul de 5% în alegerile europarlamentare de anul trecut și, de atunci, nu se mai apropie de acest scor minim. În același timp, și PSD e pe la 20-23% în sondaje și nu e dispus să-i mai care în cârcă și pe alții.

    Tăriceanu n-a avut loc în alianța cu PSD de alt “atârnător” politic, mogulul Voiculescu. Patronul Antenelor are și el de băgat pioni sub umbrela PSD

    G4Media.ro spune că alianța ALDE cu PSD a picat din cauza altui “atârnător” politic, mogulul criptocomunist Dan Voiculescu. Și acesta are de băgat niște protejați pe locurile eligibile ale PSD și nu e dispus să împartă puținele poziții disponibile cu Tăriceanu.

    Călin Anton Popescu Tăriceanu este unul dintre cei mai nocivi politicieni din România. În 2004 a câștigat alegerile parlamentare, în calitate de președinte al PNL, în alianță cu PDL, partidul lui Traian Băsescu. Tăriceanu a devenit premier, iar Băsescu președinte. În scurt timp, între cele două partide s-a produs o ruptură, iar Tăriceanu s-a aruncat în brațele PSD, inaugurând un lung și toxic concubinaj al liberalilor cu social-democrații.

    Până în 2008, Tăriceanu a guvernat cu un cabinet minoritar, dar susținut în Parlament de PSD.

    Când a pierdut șefia PNL în fața lui Crin Antonescu, iar partidul a renunțat la alianța cu PSD în cadrul USL (Uniunea Social-Liberală), Tăriceanu a mers la Ponta (șeful PSD de atunci) și i-a cerut să-l ajute. A fondat ALDE, un partid-apendice al PSD, care a trăit din racolarea liberalilor dedulciți la PSD-isme.

    A reușit să intre în Parlament în 2016 și a alcătuit alianța de guvernare cu PSD, iar Tăriceanu l-a susținut din răsputeri pe Dragnea în asaltul asupra statului de drept și al justiției. Au existat și beneficii personale din această poveste, pentru că modificările legislative l-au salvat pe Tăriceanu de dosare penale.

    Candidatura la Primăria Bucureștiului, ultima zvârcolire a lui Tăriceanu

    Compromis total, izolat și în Europa de colegii din partidele liberale, Tăriceanu și-a început declinul în 2018, iar de atunci se zbate cu disperare să se agațe de cineva care să-l păstreze în cercurile de putere.

    În această primăvară a încercat să negocieze cu Băsescu, pentru o alianță cu PMP, dar a fost refuzat.
    Respins și de PSD, Tăriceanu își joacă acum cartea ca să păstreze o influență. Speră ca, intrând în cursa pentru Primăria Bucureștiului – unde nu are nicio șansă –, să tracteze ALDE deasupra salvatorului procentaj de 5%. Sau să reușească o ultimă negociere de ultim moment, vânzându-și serviciile cuiva care-l poate băga în Parlament încă o legislatură.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!