O mare frână în reformarea clasei politice o constituie condiția de a strânge 200.000 de semnături (partidele), respectiv 100.000 de semnături (candidații independenți), pentru a candida la alegeri. Această frână ar putea fi eliminată de Curtea Constituțională, unde a ajuns speța.

Totul a plecat de la o contestație a Partidului Națiunea Română (PNRo), fondat de româno-americanul John Banu Muscel. „Vrem să democratizăm viața politică din România. Nu e normal, nu e nici constituțional să pui piedici în calea candidaturilor de orice fel. În loc să încurajeze implicarea cât mai multor oameni în politică, legea o descurajează. Această situație trebuie să înceteze”, a declarat John Banu Muscel pentru ziaristii.com.
Stabilit de peste 35 de ani în Florida, unde a dezvoltat afaceri de succes în domeniul cercetării tehnologice oceanografice, acesta a declanșat acțiunea civică în urma căreia Ministerul de Externe a acceptat să înființeze un consulat românesc la Miami, unde există o consistentă comunitate de români.
Juristul-șef al PNRo, Constantin Florea, a contestat în instanță decizia Biroului Electoral central (BEC) de a respinge lista de candidați la europarlamentare a PNRO, pe motiv că partidul nu a depus dovada că ar fi strâns cel puțin 200.000 de semnături. Contestația nu are ca obiectiv admiterea PNRo la aceste alegeri, ci posibilitatea de a ridica excepția de neconstituționalitate în privința prevederilor legale care impun această condiție.
Pe 11 aprilie, Tribunalul București a admis cererea PNRo, sesizând Curtea Constituțională în privința neconstituționalității a două prevederi legale: art. 16, alin. 4, respectiv art. 18, alin. 1 din Legea 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European.
Cele două articole incriminate
Art. 16, alin. 4: „Pentru a fi înregistrate la Biroul Electoral Central, listele de candidați propuse de partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minoritățile naționale, alianțele politice sau alianțele electorale trebuie însoțite de o listă cuprinzând cel puțin 200.000 de susținători. Lista susținătorilor se depune într-un singur exemplar”.
Art. 8, alin. 1: „Un alegător poate susține un singur / o singură partid politic, alianță politică, alianță electorală, organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale sau candidat independent”.

Decizia Tribunalului București
„Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale. Dispunesesizarea Curții Constituționale cu soluționarea execepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14, alin. 4, și art. 18, alin. 1 din Legea nr. 33/2007”.
Ce urmează?
Dacă forul constituțional va declara neconstituțională condiția celor 200.000 de semnături, atunci se vor desprinde două posibile soluții: scăderea numărului de semnături (de exemplu, la 25.000 de semnături) sau renunțarea totală la o asemenea condiție.
Cele 200.000 de semnături și pragul electoral de 5% sunt două frâne extrem de nocive în calea reformării clasei politice.