România se îndreaptă rapid către o coabitare PNL – PSD, spre care o împinge chiar președintele Klaus Iohannis și care se va termina, în 2024, cu un dezastru pentru liberali și o victorie „fluierând“ a social-democraților, afirmă Valeriu Stoica, fost președinte al PNL, într-un amplu interviu acordat publicației Revista 22. Coaliția PNL – PSD va însemna „pierderea unei șanse uriașe pentru România“ și cea mai grea situație din ultimii 20 de ani pentru liberali, dar nici președintele, nici premierul nu înțeleg această realitate, spune avocatul retras din politică.
Actuala criză politică s-ar putea rezolva foarte simplu, în doar o săptămână, prin demisia lui Florin Cîțu. Acesta ține însă de funcție, susținut de Iohannis, iar PNL se îndreaptă spre dezastru, crede Valeriu Stoica.
PNL și PSD au încălcat grav Constituția blocând dezbaterea unei moțiuni de cenzură, iar Cîțu și echipa sa au inversat ierarhia intereselor
PNL și PSD au încălcat grav Constituția, refuzând să dezbată moțiunea de cenzură, spune Valeriu Stoica. El crede că „în realitate, cea mai gravă cooperare care se întrevede este cea dintre PNL și PSD“.
Premierul Cîțu și echipa sa „au inversat ierarhia intereselor, al căror raport firesc ar fi: 1. Interesele României, 2. Interesele partidului, 3. Interesele personale“, afirmă intervievatul. Susținuți de președintele Iohannis, aceștia se agață de funcții pentru că altfel n-ar avea nicio șansă la Congresul PNL și ar fi trecuți în linia a doua.
Șeful statului și premierul Cîțu sunt acuzați direct: „Nimeni nu ține seama de interesele României. Avem, pe de o parte, situații economice foarte grave, avem, pe de altă parte, oportunități foarte mari și, în loc să folosim oportunitățile, și, în principal, banii europeni pentru a face față acestor dificultăți economice majore, aruncăm țara în haos. Este o inversare total iresponsabilă a priorităților pe care ar trebui să le aibă oamenii politici adevărați. (…) Se întrezărește, din păcate, din ce în ce mai mult, o coabitare, de o natură sau alta, între PNL și PSD, ceea ce ar însemna pierderea unei șanse uriașe pentru România. Iar dacă se întâmplă așa, principalul responsabil este președintele României“.
Fragmente din ampla analiză făcută de Valeriu Stoica pentru Revista 22
„Liberalii au fost în opoziție atâta timp, ar fi trebuit să reformeze partidul, dar nu au reușit. În primul rând, nu s-a creat un mecanism intern pentru selecția valorilor, rezultatul a fost că a ajuns la guvernare o echipă care este foarte fragilă din punct de vedere intelectual și din punctul de vedere al competenței administrative.”
Prima eroare a fost comisă de Stelian Ion, care, din dorința de a ieși în evidență cu lupta împotriva corupției, a ignorat echilibrul care trebuie să existe între structurile instituționale care au un rol în activitatea Ministerului Public. E vorba, în primul rând, de procurorul general al Parchetului pe de lângă ÎCCJ. El a fost pur și simplu ignorat în acest demers pe care l-a făcut Stelian Ion în legătură cu selecția și numirea procurorilor în funcții de conducere. De asemenea, a ignorat rolul președintelui, adică a făcut ceea ce altădată a făcut Tudorel Toader: a încercat să excludă din acest proces președintele, care are un rol constituțional și legal în această privință, chiar dacă s-a adoptat la un moment dat o lege prin care i s-au restrâns atribuțiile în ceea ce privește numirea procurorilor în funcțiile de conducere.
Președintele a fost nemulțumit, și asta pe bună dreptate, dar această nemulțumire, în loc să îmbrace o formă constructivă, a îmbrăcat o formă distructivă. Practic, nu este nicio îndoială că demiterea lui Stelian Ion s-a făcut nu doar din inițiativa lui Florin Cîțu, a fost o înțelegere, chiar dacă nu e declarată în momentul de față, între primul-ministru și președinte. De altfel, dacă nu ar fi fost așa, nu se explică rapiditatea cu care președintele a semnat decretul de revocare din funcție a lui Stelian Ion.
Așadar, președintele are și el un rol în această criză. Nu a anticipat că o a doua revocare a unui ministru USR-PLUS fără consultarea și fără acordul USR-PLUS va produce un gest extrem, ceea ce s-a și întâmplat. Și primul-ministru, și președintele au ignorat faptul că într-o coaliție de guvernare există, pe lângă procedura legală și constituțională a revocării miniștrilor, și o procedură politică, adică există un protocol între partidele din coaliție. Deciziile administrative, deciziile legale trebuie să fie luate după ce acest mecanism politic de consultare a fost pus în lucru, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de față și e evident că această neglijare a rolului pe care îl are USR-PLUS în Coaliție a dus la această reacție radicală.
USR-PLUS, în loc să recurgă la singura formulă rezonabilă pe care o avea la dispoziție, și anume retragerea de la guvernare, a inițiat o moțiune de cenzură, practic a aderat la o moțiune de cenzură pe care o pregătea AUR. Oricum, există semnăturile lor comune pe această moțiune de cenzură. Orice încercare ar face acum USR-PLUS să arate că nu e o alianță cu AUR, discursul e lipsit de eficiență, și imaginea publică negativă s-a creat. În mod rezonabil, dacă exista o înțelegere suficientă a mecanismelor constituționale, USR-PLUS trebuia să facă un singur gest, dacă voia să fie radical: să iasă de la guvernare. (…) De ce? Pentru că o moțiune de cenzură presupune să aduni voturile pentru dărâmarea Guvernului, ceea ce va fi foarte greu, ținând seama de aritmetica Parlamentului. Dacă ieșeau de la guvernare, pur și simplu ministrul Cîțu era obligat să facă o remaniere guvernamentală cu schimbarea structurii politice a guvernului. Diferența față de moțiunea de cenzură era că practic te aflai în fața unui vot de încredere. Adică ar fi trebuit ca premierul să obțină voturile pentru a face remanierea respectivă și, dacă nu le obținea, atunci era limpede lipsa lui de suport politic. Pe când așa, dacă nu se adună voturile necesare pentru moțiunea de cenzură, asta înseamnă că primul-ministru Cîțu va ieși consolidat.
Trebuie semnalat că partidele care au determinat această amânare a dezbaterii moțiunii au încălcat grav Constituția, pentru că textul din Constituție este foarte limpede, este un termen în care trebuie dezbătută moțiunea, după depunerea ei, și nu se poate amâna dezbaterea ei dincolo de acest termen. Argumentele folosite sunt foarte fragile, cusute cu ață albă și nu sunt de natură să înlăture ideea că s-a încălcat grav Constituția.
Singura cale este să se renunțe la prim-ministrul Cîțu, ei (liberalii – n. red.) totuși au făcut bloc în jurul acestuia. PNL nu înțelege realitatea. Din păcate, am observat că nici președintele, nici premierul nu înțeleg realitatea. Sunt într-o situație în care în realitate se întâmplă ceva, iar discursul lor este fără nicio legătură cu această realitate. Se spune și de către PNL, și de către alți decidenți politici că singura soluție corectă pentru România este să continue alianța PNL – USR-PLUS – UDMR. În realitate, se face tot ce este posibil ca această alianță să se destrame și să nu mai fie posibilă reluarea ei.
Sunt trei categorii de interese: interesele unor persoane politice, interesele unor partide și interesele României. În loc să fie avute în vedere în primul rând interesele României, după aceea cele de partid și apoi cele personale, s-a răsturnat această ierarhie. Pe primul loc sunt interesele unor oameni politici, pe locul al doilea, interesele de partid și pe locul al treilea, sau mai bine zis sunt ignorate cu totul, interesele României. (…) Mai întâi, e vorba de Florin Cîțu și de echipa pe care și-a creat-o. Dacă ar fi fost o demisie a primului-ministru, așa cum ar fi trebuit să se întâmple, aceasta era și este soluția rezonabilă în continuare, atunci nici Cîțu și nici echipa lui nu ar mai fi avut vreo șansă la Congres. Nu e vorba doar de obstinația cu care Florin Cîțu se agață de postul de premier, este vorba și de obstinația echipei din jurul lui, care dacă nu va avea succes la Congres, va fi trecută pe linia a doua. Cum ar trebui să se întâmple și ar fi trebuit să se întâmple de mult, pentru că, și aici ajung la interesul Președintelui, dacă în primul mandat am putut înțelege de ce a promovat la conducerea PNL oameni fără valoare, oameni incompetenți, oameni care nu au niciun fel de valoare politică, oameni care nu au posibilitatea să slujească interesele României în mod serios, în al doilea mandat nu mai înțeleg această atitudine.
După ce reușești să realizezi o poziție politică foarte puternică, având instituția prezidențială, guvernul și majoritatea parlamentară, în loc să fructifici această poziție, o distrugi. Pentru că dacă era înțelept, președintele Iohannis trebuia să înțeleagă că datoria lui era să salveze această coaliție de guvernare, care este singura cale ca el să poată avea un mandat pozitiv, un al doilea mandat care să fie de construcție. Primul mandat a fost un mandat chinuit. Acum putea să aibă un mandat de succes și ar putea să aibă dacă se reface această coaliție.
Așadar, interesul primului-ministru, interesul echipei din jur și interesul lui Iohannis, din păcate, au trecut înaintea interesului PNL-ului, pentru că interesul PNL-ului este să se reabiliteze în fața alegătorilor.
Între alegerile europene și alegerile parlamentare, PNL a pierdut foarte mult din suportul electoral și mai ales s-a îndepărtat foarte mult de ceea ce ar fi trebuit să obțină ca suport electoral. Acum, prin ceea ce face PNL, dacă se va ajunge și la coabitarea vizibilă sau ocultă cu PSD, suportul lui electoral va fi mult redus, dacă nu chiar distrus.
Nimeni nu ține seama de interesele României. Avem, pe de o parte, situații economice foarte grave, avem, pe de altă parte, oportunități foarte mari și, în loc să folosim oportunitățile, și, în principal, banii europeni pentru a face față acestor dificultăți economice majore, aruncăm țara în haos. Este o inversare total iresponsabilă a priorităților pe care ar trebui să le aibă oamenii politici adevărați.
Se întrezărește, din păcate, din ce în ce mai mult, o coabitare, de o natură sau alta, între PNL și PSD, ceea ce ar însemna pierderea unei șanse uriașe pentru România. Iar dacă se întâmplă așa, principalul responsabil este președintele României.
(Iohannis – n. red.) are de ales între două lucruri: să recunoască greșelile făcute până acum, să renunțe la Florin Cîțu, să-i ceară demisia și să creeze premisa pentru refacerea coaliției sau să îl susțină în continuare pe Florin Cîțu și să agraveze criza politică. Încrâncenându-se în susținerea lui Florin Cîțu, practic, va conduce către a doua variantă.
Dacă va trece moțiunea PSD, acesta va spune că este îndreptățit să facă guvernul. Poate că asta îi va speria foarte mult și pe PNL, și pe USR-PLUS, ca să se adune din nou la masă și să refacă această coaliție. Dar cu ce preț? În primul rând, va trece mult timp, peste o lună sau două, timp în care o să vină iarna, cu probleme mari. Situația trebuie rezolvată rapid. Ea putea fi rezolvată prin demisia lui Florin Cîțu într-o săptămână. Din păcate, nu există această responsabilitate.
Ludovic Orban este un om de partid care cunoaşte foarte bine structurile partidului de la ultima comună până la vârful partidului. Din acest punct de vedere, el este util într-un proces de construcţie, dar nu mai are credibilitatea necesară pentru a conduce partidul şi guvernul. Or, fără credibilitate, nu poţi să ai energia pentru a construi, pentru a mobiliza resursele umane și economice ale acestui moment. Așadar, presupunând că el ar câștiga bătălia la Congres, că ar fi din nou prim-ministru, ceea ce nu cred că se va întâmpla, pentru că președintele Iohannis nu-l va desemna, nu va putea să mobilizeze resursele existente în acest moment în sens eficient.
Mă întreb cine a avut această idee total contraproductivă (ca USR-PLUS să inițieze moțiune de cenzură împreună cu AUR)! Ideea că moțiunea de cenzură putea să rezolve mai repede problema decât retragerea de la guvernare s-a dovedit a fi lipsită de fundament. USR-PLUS trebuia să înțeleagă că o moțiune făcută cu AUR nu are șansă de reușită. Și, ca urmare, singura soluție pe care o au la îndemână, care era și foarte simplă, și foarte clară, era soluția retragerii de la guvernare. Strategic, au greșit, tactic, au greșit. Principial, nu au greșit, pentru că atunci când ești exclus de la decizie, nu ai decât o singură variantă, să te retragi.
Vor fi două prețuri de plătit. Primul, PNL va ajunge la cea mai mare criză din ultimii 20 de ani. Al doilea preț, programele pentru România vor fi cenzurate de PSD și vom vedea din nou care vor fi prioritățile PSD în aceste programe și nimic nu se va face fără acordul PSD. Până la urmă, PSD va ieși câștigător la alegerile următoare, cum a ieșit după guvernarea Cioloș, pentru că aici nu e vorba doar de precedentul Tăriceanu, ci și de precedentul Cioloș. Atunci, PSD a declarat că susține guvernul de tehnocrați. Dar l-a suținut în așa fel încât, după un an de guvernare Cioloș, PSD a câștigat cu cel mai mare scor din istoria postdecembristă, cu excepția scorului obținut de FSN în`90.
Ne vom îndrepta către acest scenariu, pentru că nu cred că Florin Cîțu își va da demisia și nu cred că va renunța la poziția de candidat la președinția PNL. Chiar dacă ar vrea el să facă asta, nu îl lasă echipa din jurul lui și nu știu dacă îl lasă președintele.
PSD a câștigat deja și va mai câștiga. PSD câștigă puncte cu fiecare zi care trece. PSD este în momentul de față factorul de arbitrare a crizei politice, dacă nu se trezesc PNL și USR-PLUS să refacă această coaliție de guvernare. Altfel, vor fi cu toții la mâna PSD, iar PSD, repet, își creează în felul acesta premisele pentru a câștiga alegerile din 2024 fluierând.”