Etichetă: pitesti

  • VIDEO. Monument închinat torționarilor securiști – dezvelit chiar la Pitești, epicentrul atrocităților fostei poliții politice! Au participat pensionari din SRI, SIE și Armată, iar monumentul a primit binecuvântarea Bisericii!

    Un eveniment absolut halucinant, de neimaginat într-o țară membră UE și care a avut atât de suferit de pe urma comunismului, a avut loc miercuri, la Pitești, unde a fost dezvelit, cu mare pompă și cu binecuvântarea BOR, un monument închinat memoriei foștilor securiști! Incredibila întâmplare a fost relatată de presa locală.

    Inițiativa i-a aparținut fostului ofițer de Securitate și, apoi, șef al SRI Argeș, colonelul în rezervă Dumitru Șovar, și s-a bucurat de o largă susținere din partea tuturor asociațiilor de rezerviști din instituțiile de forță, dar și a Bisericii.

    Evenimentul este de o sfidare totală, o jignire a memoriei nenumăratelor victime ale poliției politice comuniste, totul părând a fi organizat pentru a da o palmă poporului român. Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din SRI (ACMRR-SRI) a amplasat troița chiar în Cimitirul Eroilor, acolo unde este cinstită memoria adevăraților patrioți.

    Foștii securiști au ales tocmai Piteștiul, cartierul general al celor mai mari atrocități comise de fosta poliție secretă comunistă, pentru a ridica monumentul dedicat torționarilor

    Piteștiul însuși a fost epicentrul grozăviilor comise de odioasa Securitate, organism de represiune înființat după 1945 de agenții NKVD ai Rusiei bolșevice care ocupase țara. În acest oraș a avut loc celebrul “Experiment Pitești”, de „reeducare” a celor care refuzau să adere la comunism, metodele folosite de Securitate fiind înfiorătoare. Cazul a fost unic în întreaga Europă de Est și Centrală ocupate de ruși. Violența și inventivitatea malefică a securiștilor a fost fără precedent în lume!

    Printre altele, deținuții erau puși să se închine la o cruce făcută din excremente, să se tortureze unii pe alții, să-și scrie autobiografii false în care „dezvăluiau” detalii ale unui presupus comportament pervers. Cei care nu se lepădau de credința creștină erau îmbrăcați de securiști precum Iisus, iar ceilalți deținuți erau puși să-i insulte și să-i bată. Tratamentul la care erau supuși noii veniți includea lovituri pentru a-i împiedica să adoarmă, erau obligați să mănânce la repezeală direct din farfurii lăsate pe podea cu mâinile ținute la spate și siliți să mănânce fecale sau erau băgați cu capul în găleți cu urină. Securitatea extrăsese aceste metode de „reeducare” direct din manualele „specialiștilor” din Rusia sovietică, precum Anton Makarenko.

    Acest loc a fost ales de pensionarii SRI să ridice un monument închinat Securității. Troița vizează memoria „militarilor care au activat pe frontul nevăzut în activitatea de apărare a valorilor fundamentale ale României”, scrie Argespress.ro. Publicația merge mai departe și aduce propriile laude: „Ei sunt nu numai eroii de pe «frontul nevăzut», dar și eroii «tăcuți», ei au folosit arma informației pentru a opri și contracara amenințările la adresa națiunii române“.

    Unica menire a Securității a fost menținerea la putere a regimului comunist, mijloacele folosite împotriva poporului român fiind adesea de o violență rar întâlnită

    În realitate, „eroii tăcuți” erau niște bestii care torturau și omorau oameni, indivizi cel mai adesea recrutați din lumpenul și pleava societății, psihopați și pușcăriași ale căror crime au înspăimântat un popor întreg. Fosta Securitate a avut, ca scop principal, menținerea la putere a regimului comunist prin orice mijloace, teroarea fiind arma cel mai des folosită. Lucrătorii acestei poliții secrete comuniste nu au vizat niciodată apărarea poporului român, ci a conducătorilor Partidului Comunist și au slujit interesele Moscovei până în 1989 și chiar mult timp după aceea.

    Absolut rușinos este că troița a fost executată de meșterul popular Ion Rodoș, provenit tocmai din localitatea Nucșoara, acolo unde până în 1958 au activat partizani anticomuniști. Acest meșter, prin pactizarea sa cu criminalii care i-au terorizat bunicii și părinții, și-a trecut în CV o pată pe care nimeni n-o va mai putea șterge. Din Nucșoara a provenit celebrul grup al locotenentului Toma Arnăuțoiu, cel care a rezistat în munți peste un deceniu, în ciuda încercărilor Securității de a-l captura sau ucide. Grupul ofițerului a fost sprijinit de numeroși oameni din localitate, între care legendarele Elisabeta Rizea și Marina Chirca.

    Timp de 9 ani, Securitatea s-a dat de ceasul morții să distrugă gruparea de partizani anticomuniști din zona de munte a Argeșului. S-au folosit toate metodele posibile. În final, Toma Arnăuțoiu și ultimii supraviețuitori ai grupului au fost prinși. În noaptea de 18 spre 19 iulie 1959, aceștia și alți 14 oameni dintre cei care-i ajutaseră au fost împușcați la Jilava. Peste 100 au fost condamnați la ani grei de pușcărie. În ancheta condusă de odiosul Nicolae Pleșiță, viitorul general și comandant al Securității ceaușiste, s-au folosit cele mai îngrozitoare metode. Spre exemplu, preoților care-i ajutaseră pe partizani li s-au smuls dinții cu patentul, pe viu, de către „eroii tăcuți” din Securitate.

    Memoria securiștilor a fost cinstită prin intonarea imnului de stat și o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți. Monumentul a fost binecuvântat chiar de arhiepiscopul de Argeș și Muscel!

    Acestor fiare li s-a închinat miercuri monumentul amplasat chiar în Cimitirul Eroilor. La festivitate au participat rezerviști din SRI, SIE, Direcția de Informații Militare, reprezentanți ai asociațiilor de pensionari din MApN și MAI, dar și – absolută bătaie de joc – membri ai Asociației „Cultul Eroilor Regina Maria”.

    Memoria torționarilor din Securitate a fost cinstită prin intonarea imnului de stat al României, dar și o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți. Troița a fost făcută cu binecuvântarea ÎPS Calinic, ditamai arhiepiscopul Argeșului și Muscelului!

    Fostul securist Dumitru Șovar, acum colonel în rezervă al SRI, cel care a pus la cale întreaga poveste, a ținut și o cuvântare: „Serviciile de informații au cerut multe jertfe generațiilor care au precedat și vor mai cere încă. Ele însă nu au putut oferi și nu vor oferi niciodată vreo favoare a recunoștinței celor sortiți să poarte povara acestor grele misiuni.  E lung șirul celor care au sacrificat zeci de ani, de zile și de nopți și au depus un imens capital de străduință pentru a aduce cu un pas mai departe soarta acestor instituții“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Se strânge lațul pentru regimul Iohannis-PSD! Consiliul Europei somează România să „repare” legile Justiției conform rigorilor UE, iar partidele să facă publice contractele cu presa pentru „știri favorabile”

    * Primarul PNL din Otopeni, tatăl deputatului Daniel Gheorghe, a fost reținut de DNA. A plătit din bugetul orașului 8 milioane de euro pentru lucrări care nu existau!

    * Oportunitate uriașă: compania Nokian, mare producător finlandez de anvelope, vrea să-și relocheze în România fabricile închise în Rusia! Discuțiile se poartă la Guvern, cu premierul Ciucă

    * Marea desprindere a UE de China. Von der Leyen: „În curând, două treimi din bateriile noastre vor fi produse în Europa. În următoarele luni începe să funcționeze prima giga-fabrică de cipuri”

    * Lovitură nimicitoare pentru Ungaria putinistului Viktor Orban: UE îi taie fondurile PNRR și 70% din finanțarea europeană pentru că fură bani europeni și încalcă independența Justiției

    * SUA dezvăluie: Rusia a investit cel puțin 300 de milioane de dolari, după 2014, în coruperea partidelor și a politicienilor din peste 20 de țări! Milioane au ajuns și la diverși candidați la Președinție

    * VIDEO. Rusia cere agresiv ieșirea României din UE, prin gura lui Șoșoacă: „De când suntem în UE, ne-am distrus! RoExit!”

    * VIDEO. Atac terorist al Rusiei: a bombardat barajul de la Krivoi Rog, încercând să scufunde orașul sub apă! Propagandiștii Moscovei sunt în delir

    * Rușii au fugit din Harkov pe biciclete, deghizați în localnici! Ofițerii FSB își evacuează familiile din Crimeea și caută să-și vândă proprietățile

    * Putin pierde ultimul atu: prețul gazului va scădea la jumătate în Europa! Măsurile luate de UE au rezolvat problema aprovizionării, estimează o analiză Goldman Sachs

  • Doi polițiști au fost arestați pentru asasinarea lui „George Floyd de Pitești”

    Doi agenți de poliție au fost reținuți pentru 24 de ore în cazul bărbatului din Pitești care a murit în urma intervenției brutale a polițiștilor. Ei sunt cercetați pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

    Un bărbat de 63 de ani din Pitești, aflat în stare avansată de ebrietate, a murit la scurt timp după ce a fost imobilizat de polițiști, vineri, pe motiv că refuza să plece de la terasa unui restaurant cuprins de incendiu. Bărbatul a fost trântit de polițiști cu fața la pământ și apăsat zeci de secunde cu piciorul pe gât și pe torace, pentru a fi încătușat, arată imaginile surprinse de un localnic.

    Bărbatul a avut o moarte violentă, în urma asfixiei mecanice, după comprimarea gâtului și a toracelui, a declarat duminică dimineață medicul-șef legist din Argeș, Dan Manu.

    Acesta a precizat că, în urma autopsiei efectuate sâmbătă dimineață, rezultatele preliminare arată că „moartea a fost violentă, survenită în urma unui politraumatism, iar cauza imediată de deces a fost asfixia mecanică, prin comprimarea părților moi ale gâtului și a toracelui”.

    Medicul legist a mai spus că bărbatul nu a murit de infarct și că avea o alcoolemie de peste 2 la mie.

    ”Sunt mai multe traumatisme – şi cranio-cerebrale, evident, care s-au putut produce prin cădere şi lovire, şi aceste leziuni traumatice, care au dus la asfixia mecanică, traumatismul cervical şi traumatismul toracic”, a explicat Dan Manu, legistul-șef din Argeș.

    Cazul de la Pitești seamănă cu cel care a scandalizat America în urmă cu aproape un an. Pe 25 mai 2020, George Floyd (47 de ani), un cetățean de culoare, a fost omorât prin sugrumare de către un echipaj de poliție, în orașul Minneapolis. Metoda a fost acceași: piciorul apăsat exagerat de mult pe gât și pe torace. Polițiștii implicați în uciderea lui George Floyd au fost arestați și judecați.

    VIDEO: Imagini revoltătoare – așa a fost omorât bărbatul din Pitești

    Vinerea neagră din Autogara Pitești-Sud

    Marius Ștefan, prim-procuror al Parchetului Argeș a spus, în aceeași conferință de presă, că au fost efectuate cercetări la fața locului și au fost audiate persoanele care erau acolo la momentul incidentului, inclusiv polițiștii.

    „În acest moment, urmărirea penală se efectuează cu privire la faptă – pentru că am aşteptat şi concluziile preliminare ale raportului de necropsie, urmează să evaluăm şi probele administrate până în acest moment, inclusiv imaginile surprinse, în raport cu aceste leziuni, pentru a stabili o eventuală participaţie penală a persoanelor implicate”, a adăugat procurorul.

    Parchetul face cercetări pentru purtare abuzivă și ucidere din culpă.Incidentul a avut loc vineri, la un restaurant din Autogara Sud din Piteşti. Friteuza din restaurant a luat foc, iar în urma apelurilor la 112 au fost trimise acolo echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciul de Ambulanţă şi Poliţie.În imaginile difuzate de Epitesti.ro se poate vedea cum, la un moment dat, bărbatul – care nu voia să plece de la terasă – este împins de un polițist, care îl trântește la pământ, în timp ce un alt agent îl înjură. În imagini pot fi văzuți apoi mai mulți polițiști care încearcă să-l imobilizeze pe bărbatul căzut pe asfalt. Moartea acestuia a venit în scurt timp, prin sufocare.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * După derapajul cu „zombie politic”, Drulă revine la treburi serioase: demolează imperiul mafiot al lui Rădoi! 63 de chioșcuri ilegale în 10 stații, lichidate vineri seară

    * VIDEO. Orban: Înainte de a-l ataca pe premierul Cîțu, orice ministru „trebuie să-și scrie demisia”. Principalul vizat: Cătălin Drulă, cel cu „zombie politic”

    * VIDEO. Dialogul CTP – Vlad Voiculescu. „Ați inundat casa ca să nu ia foc” / „Datele nu sunt certe”

    * „Olguțul” Claudiu Manda, europarlamentar PSD, a fost trimis în judecată de DNA pentru folosirea influenței politice

    * VIDEO. Scene înfiorătoare cu anarhistele rusofile. Cerva: „Câta picior i-am tras în cur! I-a sărit curu’ în aer!”. Lovin: „I-am vărsat cafeaua în cap! L-am călcat pe mână!”

    * VIDEO. Șoșoacă, mahala extremă. Interzisă pentru nepurtarea măștii, a intrat cu forța, ajutată de șoșoc. A pus „bulumacul” în ușă și tot ea a strigat că a fost „bătută”, „învinețintă”. Șoșocul a promis că „rupe ușa”

    * Socaciu, Daea, Bacalbașa, Tărăcilă, Hașotti, Solcanu își vor pensiile speciale înapoi! 122 de foști parlamentari au apelat la instanță pentru a-și recupera privilegiul pierdut prin lege

    * Soția unui director corupt din Primăria Capitalei („omul lui Oprescu”): „Ai sărit ca boul din Louis Vuitton!”. Infracțiuni de 33 de ani, condamnare de 6 ani

  • Un argeșean distribuia în Focșani o revistă, scrisă chiar de el, cu minciuni despre vaccinarea anti-Covid

    Un bărbat de 35 de ani, venit din Pitești tocmai în orașul vrâncean Focșani, a fost găsit luni de polițiști distribuind locuitorilor o revistă intitulată “Adevărul despre noul vaccin ARN Covid-19 mărturisit de oameni de știință și duhovnici cu frică de Dumnezeu” care conținea informații false și teorii ale conspirației, scrie Monitorul de Vrancea.

    Omul le-a spus polițiștilor că revista a fost scrisă chiar de el, chiar dacă n-are studii medicale, și că și-a luat “informațiile” de pe Internet.

    Textele din revistă, pline de greșeli gramaticale, sunt o amestecătură de citate atribuite unor diverși călugări și oameni de știință, laolaltă cu informații false sau neverificate.

    Pe prima pagină tronează un citat atribuit lui Paisiei Aghioritul, un călugăr care a trăit pe Muntele Athos secolul trecut: “Niciodată omul nu s-a temut atât de mult de boală și de moarte ca acum, când nu se teme de Dumnezeu”. Apoi vine un text în care este citat doctorul Sucharit Bhakdi, cercetător microbiolog thailandezo-german remarcat anul trecut prin criticile aduse strategiei guvernelor și campaniei de vaccinare anti-Covid.

    Nu lipsesc nici alte “informații” delirante, pe care le întâlnim, în mediul online, pe site-urile conspiraționiste: “Unei femei dinSUA i-a curs lichid din creier după un test de Covid-19”.

    Deși personajul interceptat de polițiști spune că a făcut el totul, în mod evident nu putea tipări revista de unul singur. Poliția a întocmit un dosar penal pentru comunicarea de informații false și a declanșat o investigație.

    Rămâne de văzut dacă omul din Pitești s-a dus la Focșani să lupte cu Oculta Mondială din proprie inițiativă sau trimis de cineva. Cert este că numărul conspiraționiștilor este suficient de mare.

    Mai jos, pagini din „prima ediție” a revistei Adevărul despre noul vaccin ARN Covid-19 mărturisit de oameni de știință și duhovnici cu frică de Dumnezeu, publicate de site-ul Monitorul de Vrancea.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • O doctoriță a sechestrat în cabinet două persoane pentru că nu s-au înţeles la șpagă. Polițiștii au reținut-o

    Natașa Nenițoiu (65 de ani), medic ginecolog din Pitești, a fost reţinută de polițiști după ce ar fi sechestrat și lovit o pacientă căreia îi făcuse întrerupere de sarcină. De același tratament a avut parte și o însoţitoare a pacientei. Doctorița își exercita fără drept profesia de medic, deoarece dreptul de a profesa îi fusese retras în urma numeroaselor scandaluri în care a fost implicată.

    Pacienta susține că inițial s-a înțeles cu doctorița asupra „onorariului” pe care urma să i-l plătească pentru întreruperea de sarcină. Numai că, atunci când trebuia să primească banii, medicul a ridicat pretențiile. Pacienta a refuzat orice supliementare a sumei inițiale, așa că s-a ajuns la scandal.

    Doctorița și-a sechestrat pacienta în sala de așteptare a cabinetului său medical, la fel și pe însoțitoarea acesteia, somându-le să plătească suma sumplimentată. Pacienta i-a cerut să-i dea drumul, altfel sună la 112. Doctorița s-a înfuriat și a luat-o la bătaie.

    Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Piteşti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au continuat cercetările în dosarul penal deschis pentru lipsire de libertate, tâlhărie, lovire sau alte violenţe, dar şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi. Ei au reţinut-o, joi, pe Natașa Nenițoiu.

    „Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 22 iulie a.c., în calitate de medic, după exercitarea unui act medical, cea în cauză nu s-ar fi înţeles cu pacienta în privinţa onorariului, împrejurare în care ar fi încuiat-o, alături de persoana care o însoţea, în sala de aşteptare a cabinetului medical, timp de aproximativ 30 de minute, ulterior agresându-le fizic. Persoanele vătămate au reuşit să părăsească cabinetul, ca urmare a intervenţiei unui martor, însă medicul ar fi refuzat să-i restituie pacientei rucsacul, în interiorul căruia avea mai multe bunuri”, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de Poliţia Judeţeană Argeş.

    Totodată, din cercetări au rezultat indicii cu privire la faptul că Natașa Nenițoiu a exercitat profesia de medic fără drept, neavând avizat certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România.

    Pentru administrarea probatoriului, în ziua de joi, 10 decembrie, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Piteşti, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, au făcut o percheziţie la sediul clinicii, în urma căreia au fost ridicate mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.

    Ulterior, doctorița a fost reţinută pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de vineri să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Hoții au tăiat un motor de 1.000.000 de lei dintr-o fabrică de mobilă din Pitești și l-au cărat cu căruța, să-l vândă la fier vechi!

    Un eveniment neverosimil s-a petrecut luni la fabrica de mobilă ALPROM, din Pitești, unde hoții au tăiat un motor care valorează 1.000.000 de lei, l-au încărcat în căruță și au încercat să-l vândă la fier vechi! Întâmplarea, relatată de Adevărul, pare pur și simplu un banc. Jandarmii au prins căruța când se pregătea să iasă din incintă, scrie în comunicatul IJJ Pitești.

    O patrulă a fost sesizată luni că, la sediul SC Alprom Pitești, mai mulți indivizi fură fier dintr-o hală. Jandarmii ajunși la fața locului n-au mai găsit decât căruța și o femeie în vârstă de 48 de ani, restul hoților apucând să dispară. În căruță se găseau mai multe bucăți de metal care, s-a constatat, erau părțile componente ale unui motor foarte scump – valoare de inventar de 1.000.000 de lei –, tăiat pentru a fi vândut, la un centru de fier vechi, pentru câteva zeci de lei.

    Fapta va rămâne, cel mai probabil, fără urmări pentru hoți. Pe numele femeii, care este din comuna Merișani, se va deschide un dosar penal pentru furt calificat, iar materialele și dovezile au fost predate către Secția 2 Poliție Pitești, pentru a continua cercetările.

    Astfel de dosare durează, de obicei, ani în șir, iar cei care se ocupă cu furtul de fier vechi nu pățesc nimic. N-au acte, n-au bunuri sau venituri pe numele lor care să poată fi executate silit în vederea recuperării pagubelor.  Când se ajunge în instanță și se pronunță o sentință, aceasta este de cele mai multe ori o condamnare cu suspendare.

    În tot acest timp, fiecare își vede mai departe de îndeletnicire, fără nicio opreliște.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Nicușor Dan mai are avans 2,5% în fața Gabrielei Firea. Traian Băsescu rupe 9% de la candidatul PNL & USR-PLUS

    * O nouă escrocherie marca Radu Moraru: 300 de candidați-fantomă! „Nașul” vinde funcții publice de 200.000 de euro, instituind oficial „taxa de protecție” în politică

  • Tactica poștașului care fura banii pensionarilor și alocațiile copiilor

    Un poştaş din județul Argeș este anchetat pentru furtul pensiilor și alocaţiilor pe care trebuia să le distribuie. Poștașul este acuzat că a semnat în fals pentru primirea banilor în locul destinatarilor, relatează Mediafax. Paguba: aproape 20.000 de lei.

    Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș anunță că au terminat cercetările într-un dosar penal pentru delapidare și fals intelectual în formă continuată.

    În perioada septembrie-octombrie 2019, un bărbat de 41 de ani, din Pitești, de meserie poștaș, este bănuit că a semnat în fals pentru primirea sumelor de bani în locul destinatarilor. El a trecut date de legitimare fictive la forma de achitare pe taloanele de mandate de pensii, poștale, alocație. În acest fel, și-a însușit contravaloarea respectivelor mandate.

    Prejudiciul cauzat este de de 19.943,58 lei.

    Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Până și lui Codrin Ștefănescu îi e jenă de PSD! Zurbagiul dă cu pietre în troaca din care a mâncat

  • Drame provocate de Covid. La Pitești, o mamă și fiica ei au murit în doar o săptămână. Fata plecase din spital pe semnătură. Tatăl, ultimul supraviețuitor, e și el infectat

    Tragediile îngrozitoare provocate de Covid-19 în țări precum Italia, Spania și Statele Unite, despre care românii citeau neîncrezători astă-primăvară, încep să aibă loc și la noi în țară. În județul Argeș, o familie a fost nimicită, în doar o săptămână, de virusul “care nu există”, potrivit conspiraționiștilor. În doar o săptămână, mama și fiica au decedat, ucise de coronavirus, iar tatăl e și el infectat, relatează Digi 24.

    Prima îmbolnăvită a fost mama, care a ajuns intubată la Spitalul Județean din Pitești, dar a murit pe 20 iulie. În aceeași zi, fiica de 21 de ani, care prezenta și ea simptome clare, a fost testată la Pitești, iar a doua zi a primit confirmarea că e infectată. Unchiul fetei povestește că i s-a prescris tratament și trimisă acasă, dar starea i s-a înrăutățit, iar pe 26 iulie a ajuns din nou la Spitalul Județean Pitești, transferată de la Spitalul Municipal Câmpulung. Tânăra a fost intubată, dar a doua zi (luni, 27 iulie) a decedat.

    Tatăl a așteptat, în tot acest timp, în curtea spitalului, cerând să fie testat și el. Rezultatul a fost, de asemenea, pozitiv, iar acum e și el internat.

    Rudele familiei acuză medicii, dar aceștia spun că fata a plecat pe semnătură din spital, folosindu-se de vidul legislativ provocat de CCR

    Rudele familiei distruse de coronavirus dau vina pe medici, dar aceștia spun că fata a plecat la cerere, pe semnătură, din spitalul de la Pitești, folosindu-se de vidul legislativ provocat pe 3 iulie de Curtea Constituțională.

    Unchiul fetei a povestit, pentru Digi 24: „Mama, care a fost în stare foarte gravă, a rezistat la ATI, intubată, aproape o săptămână. Copilul ăsta (n.r. – fata de 21 de ani) în 24 de ore s-a prăpădit, de când, teoretic, s-a infectat, în timp ce mama ei era bolnavă și în spital, confirmată. Nimeni nu s-a gândit să îi întrebe sau să îi testeze sau să vadă ce este cu ei. A ajuns la spital la Pitești, patru ore a stat într-o mizerie de cort, fără căldură, în frig, ea cu febră. Nimeni nu s-a interesat, în jur de 12 noaptea au venit și au testat-o si au spus așa: «Domnișoară, poți să pleci acasă!». În condițiile în care între Pitești și Rucăr sunt aproape 100 de kilometri. La 12 noaptea. Singură! În condițiile în care 99% exista probabilitatea ca fata să fie pozitiv COVID, lucru care s-a și confirmat a doua zi“.

    Unchiul familiei n-a avut puterea să-l anunțe pe tatăl aflat în cortul de triaj că i-a murit și fata

    Acuzațiile nu se opresc aici: „Fata a fost luată după aproape 8 ore de ambulanță, a fost dusă la spitalul de pneumofiziologie din Câmpulung. A ajuns cu saturație 57. La Pitești a ajuns duminică după-amiaza, tatăl ei este de ieri în curtea spitalului din Pitești, în cort, adus să se testeze pentru că nu s-a simțit bine. Nu l-a băgat nimeni în seamă. Copilul lui, ieri, a murit în timp ce el era acolo, în curte. Am sunat la spital pentru că, vă spun sincer, mi-a fost foarte greu să îl sun pe cumnatul meu la o săptămână după ce și-a pierdut soția să îi spun eu că i-a murit copilul. Nu am putut. Omenește, dacă cineva mă poate judeca pentru treaba asta, asta e! Am sunat la spital și am zis: «Oameni buni, e un om acolo în curtea dumneavoastră care stă ca un tâmpit, singur, și așteaptă să îl testeze cineva. Între timp, i-a murit copilul. Și nu știe. Se poate duce cineva?». Ni s-a spus: «Dom’le, noi n-avem timp de așa ceva. Nu putem să facem treaba asta». Tatăl ei este în continuare în curtea spitalului din Pitești, așteaptă rezultatul testului, el a zis că nu pleacă acasă, că nu știe ce se întâmplă cu el și dacă e pozitiv nu vrea să îmbolnăvească pe alții“.

    Directorul Spitalului Județean din Pitești: “Fata a refuzat să rămână. A plecat pe semnătură. I s-a explicat, a venit cu febră, erau locuri, dar era perioada de vid legislativ, n-aveai ce să-i faci”

    Gabriel Copciag, directorul medical al Spitalului Județean Argeș, a explicat însă, la Digi 24, că fata de 21 de ani a spus că vrea să plece acasă și a semnat că refuză internarea: „Este o tragedie ce s-a întâmplat. Într-adevăr, aceasta este succesiunea evenimentului, adică – a venit la Spitalul Județean pe data de 20 iulie, a fost evaluată. În așteptarea testului, dânsa a refuzat să rămână, avem semnătura dânsei pe foaie și a spus că așteaptă rezultatul acasă“.

    Medicul spune că vidul legislativ și refuzul fetei de a se interna au dus la acest deznodământ: „Gândiți-vă că bolnava a plecat pe semnătură. Nu era legislația în vigoare prin care să o obligi să rămână. Este în acea perioadă de vid legislativ în care nu aveai ce să îi faci pacientului dacă voia să plece. I s-a explicat, a venit cu febră, i s-a explicat să rămână internată, avem locuri la internare, avem secție tampon, avem unde să păstrăm bolnavii care au simptomatologie. Nu a vrut să rămână, nu aveai ce să îi faci la momentul respectiv“.

    Traiectoria acestui caz este șocantă pentru că este contrar tuturor tipologiilor descrise până acum pentru victimele Covid-19. E vorba de o persoană tânără (de obicei, vârstnicii sunt mai afectați), fără boli asociate (se afirmă că doar cei cu boli grave decedează de Covid), fată (majoritatea deceselor survin la bărbați) și într-un interval de timp șocant de scurt. „Marți i s-a comunicat că este pozitivă și a urmat un tratament la domiciliu până joi, când a anunțat salvarea și starea generală s-a deteriorat, a fost internată la spitalul de pneuomologie din Câmpulung. De acolo transferată la Pitești, în secția de ATI, în stare foarte gravă. Referitor la contacții direcți cu persoana infectată, să știți că nu este obligatorie testarea acestora. Se testează doar dacă sunt simptomatici, în rest, ei trebuie să stea în izolare 14 zile. Tatăl fetei este și dânsul pozitiv, este internat la Leordeni“, a povestit directorul spitalului.

    Proceduri greoaie și ostile pacienților, un sistem sanitar depășit, lipsa de personal medical și nepăsarea oamenilor ne împing spre astfel de tragedii

    Adevărul este, ca întotdeauna, la mijloc. Sistemul medical românesc nu s-a organizat eficient pentru a stăpâni criza, iar procedurile greoaie și în dezavantajul pacienților (care sunt ținuți cu orele în corturi de triaj, la intrarea în spitale, fără a fi băgați în seamă de cineva) se îmbină cu lipsa de personal medical.

    În ultimele zile, numărul persoanelor în stare gravă care solicită ajutor și internare depășește capacitatea de reacție a sistemului sanitar. Mulți dintre cei bolnavi, cu simptome medii, sunt trimiși acasă, din cauza lipsei de paturi Covid în spitale. Problema este că, în această viroză respiratorie provocată de noul coronavirus, starea pacientului se poate agrava foarte repede, de la o oră la alta, iar fiecare minut pierdut, până la primirea ajutorului de specialitate poate deveni fatal.

    Medicul Virgil Musta, dar și alți specialiști epidemiologi au avertizat permanent, în ultimele săptămâni, că România se îndreaptă spre momentul în care, la fel ca în Italia și Spania, astă-primăvară, oamenii vor muri în case, fără a putea fi ajutați, după ce sistemul va fi copleșit de cazuri.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Regele Cioabă s-a infectat cu Covid-19 la o judecată a staborului, în Pitești. S-a întors la Sibiu și a îmbolnăvit-o și pe „Regină”

    Dorin Cioabă, autointitulatul „Rege al romilor”, a fost internat în Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu, împreună cu soţia sa. Ambii sunt infectaţi cu Covid-19. Regele Cioabă a luat virusul în urmă cu două săptămâni, când s-a deplasat la Pitești pentru a conduce judecata unui stabor.

    Staborul de la Pitești s-a încheiat cu succes, cei doi tineri însurăței s-au împăcat și au fost convinși să-și continuie viața împreună. Dar ședința staborului a devenit un factor de risc major: mulți oameni într-un spațiu limitat, aglomerație, înghesuială și multă agitație, cu „pledoarii” pe voce ridicată. Au țipat unii la alții până când Covidul s-a răspândit în stabor, ajungând și la Regele Cioabă.

    „Sunt bine, dar la spital. Sunt eu cu Sighi (soția sa, Sighişoara – n.red.) aici, acum. (…) Eu am fost în contact cu aceştia de la stabor. Eu am fost la o judecată şi de acolo m-am dus în maşină, cu trei membri ai staborului, şi aceştia toţi trei au ajuns la spital. Acum îmi e teamă şi mie şi am zis să vin să îmi fac şi analize şi mi le repet. Eu am venit să îmi fac analize. Primul test a fost pozitiv, dar mâine fac al doilea test”, a declarat Dorin Cioabă, joi seara, pentru Agerpres.

    Cioabă îi îndeamnă pe toţi romii care au simptomele bolii să meargă la spital, să nu ignore pericolul Covidului.

    „Să meargă la spital în primul rând, că e foarte bine să vadă, are sau nu are, unde le dă medicamente de răceală şi le trece, că nu e altceva, ca să nu se agraveze, că dacă se agravează, pe urmă nu mai poate să-i salveze nimeni”, a spus Cioabă.

    La începutul pandemiei de Covid-19, două rude ale lui Dorin Cioabă – un unchi şi o mătușă (soț și soție) – au decedat din cauza noului coronavirus. Ei aveau şi comorbidităţi, dar și Dorin Cioabă se încadrează în categoria de risc, fiind bolnav de diabet.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * INTERVIU-EVENIMENT. Andreea Esca, în lacrimi: „Am fost infectați eu, soțul meu și fiul nostru. Mi-am pierdut complet gustul și mirosul, nu mai simțeam usturoiul și parfumurile tari”

    * “Minți cu nerușinare! Ai luat bani să spui că ai fost bolnavă! Te închini la Bahomet! Te-a plătit OMS!”. Andreea Esca, linșată de postaci după interviul în care a povestit cum s-a îmbolnăvit de Covid

  • Atenție, apar viermii pandemiei! Angajatul unui spital din Pitești a furt măști, mănuși și dezinfectanți

    Nu există nenorocire în care să nu apară și profitorii cinici și escrocii dezumanizați. Sunt acei indivizi care, la un accident rutier, sunt în stare să buzunărească mortul, să-i ia telefonul și banii.

    Din această categorie face parte și un angajat al Serviciului Județean de Urgență (SJU) Argeș. Acesta a furat cantități importante de materiale de protecție sanitară de la un spital din Pitești.

    Potrivit IPJ Argeş, poliţiştii au făcut vineri patru percheziţii în oraşul Piteşti, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de delapidare.

    „În cadrul activităţilor efectuate pentru prevenirea şi limitarea efectelor pandemiei determinate de infecţia cu virusul COVID-19, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş au efectuat, astăzi, patru percheziţii în municipiul Piteşti, la o unitate spitalicească şi la domiciliile a două persoane fizice”, a transmis IJP Argeş.

    Din cercetări a reieşit că un angajat al SJU Piteşti „ar fi sustras din gestiune echipamente specifice de protecţie, pe care le-ar fi remis către diverse persoane fizice”.

    În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat măşti, mănuşi şi soluţii dezinfectante de la domiciliile celor două persoane.

    Trei persoane au fost duse la sediul poliţiei, pentru audieri.

    Poliţiştii înceracă să stabilească dacă gestionarul a vândut sau nu echipamentele de protecţie.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Premieră mondială într-un spital condus de PSD-iști corupți: femeie operată la lumina lanternei de la telefonul asistentei

    Situație scandaloasă în orașul „fabricii de permise auto false”: Pitești. O femeie de 33 de ani a fost operată într-o sală aflată în întuneric! Doar o improvizație a medicului, care a folosit telefonul asistentei pe post de lanternă, a făcut posibilă continuarea operației.

    De ani buni, întregul județ Argeș e condus de PSD. În fruntea găștii PSD-iste a stat multă vreme pușcăriașul Constantin Nicolescu. De câțiva ani, locul acestuia a fost luat de Constantin Dan Manu. Acesta și-a înscăunat camarila în toate dregătoriile locale, inclusiv la Spitalul Județean. Manager e un consilier juridic, Adrian Molfea, care lucrează la Consiliul Județean Argeș. Un lacheu al baronului Nanu.

    Atât de bine conduce destinele spitalului PSD-istul Molfea, încât e la un pas să intre în Cartea Recordurilor, la capitolul „Așa nu!”.

    Luni, 9 decembrie, o femeie de 33 de ani a ajuns la Spitalul Județean din Pitești în stare destul de gravă, având hemoragie abundentă. A fost preluată imediat de medicul de gardă de la secția Ginecologie, Robert Ionescu. Numai că, surpriză, în sala de operație nu era lumină! Se arseseră becurile, iar altele nu mai erau pe stoc în tot spitalul! Revoltător!!! Incredibil, dar adevărat!!!

    Astfel, femeia a fost operată la lumina lanternei de la telefonul mobil al asistentei. Mărturia pacientei e cutremurătoare. Ea își varsă însă amarul pe medic, deși nu acesta e vinovat pentru întunericul din sala de operație. Nici lui nu-i e ușor să-și facă meseria în asemenea condiții.

    „S-a ars becul și n-am avut altă sursă de lumină”

    „M-a pus pe masa de consult, că aia nu se poate numi masă de operație. Zice: «N-am lumină, n-am nimic». A cerut lumină la o asistentă. Mai făcea și mișto, că îi zicea doctorul dacă e performant telefonul, rezistent la praf, rezistent la umiditate. «De ce, domnule doctor?» «Păi, s-ar putea să-l ud și, dacă se strică, cine ți-l plătește? Eu sau doamna pacientă, că nu știe când să vină la consult?»”, a mărturisit pacienta, conform celor de la Observator.tv.

    Șeful de secție al respectivului medic, Marcel Buzatu, a declarat, pentru Argesul.ro, că e de acord cu intervențiile chirurgicale realizate cu lanterna de la telefonul mobil. „Farul ăla care-ți bate, îți bate de undeva de sus… Mai bine văd cu telefonul. Luni, când a fost de gardă domnul doctor, doamna s-a prezentat în regim de urgenţă la spital, având sângerări. A fost dusă direct pe secţie pentru a i se face avort. La momentul respectiv s-a ars becul. Neavând altă sursă de lumină şi pentru a nu pierde timp, fiindcă era spre binele pacientei ca intervenţia să fie făcută cât mai repede, a chiuretat-o cu o asistentă şi două infirmiere, la lumina telefonului. Date fiind condiţiile de urgenţă, nu am ce să comentez”.

    Pacienta chiuretată: „Am înțeles că nu sunt primul caz. Fata din salon spunea că a tras jaluzelele și o asistentă ținea jaluzelele, ca să aibă lumină domnul doctor”.

    De ce nu-s bani de becuri? Pentru că la Pitești se fură ca-n codru!

    În vreme ce pacienții vin de-acasă cu sacoșele pline pentru a-și asigura cele necesare pe perioada internării, unii angajați de la Spitalul Județean Pitești dau tunuri pe bandă rulantă. Și toate astea s-au petrecut în domnia celor de la PSD.

    În urmă cu doi ani, în plină epocă distrugătoare marca Liviu Dragnea, Amalia Dumitrașcu, fostul director contabil al spitalului, a emis două ordine de plată ale căror date nu concordau cu cele de pe facturi: contul bancar și codul fiscal erau diferite, iar numele furnizorului era același. Prejudiciul s-a dovedit a fi unul foarte mare pentru Spitalul Județean Pitești: peste 1,2 milioane de euro, în perioada 2012-2017. Adică, în plină guvernare PSD la nivel național, care asigura „spatele” guvernării locale a aceluiași partid.

    Amalia Dumitrașcu este cercetată în stare de libertate. În trecut, ea a mai dat o lovitură de acest gen, scăpând de pușcărie prin prescrierea faptelor: în perioada 2002-2005 a sustras de la BCR Pitești suma de 1,6 milioane de lei. Cu un asemenea palmares, PSD a considerat că e numai bună să fie director contabil la Spitalul Județean!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!