Etichetă: Piața Universitatii

  • VIDEO. Mitinguri împotriva restricțiilor, azi-noapte, în București și în țară, la debutul carantinei. Șoșoacă, în fruntea mulțimii. Conspiraționiștii se compară cu revoluționarii din 1989!

    Conspiraționiștii s-au organizat, duminică seară, pentru mitinguri și marșuri în mai multe orașe din țară, cu scopul de a “tampona” încă de la început perioada de restricții decisă de Guvern în plin val trei al pandemiei de Covid. Protestatarii, sfidând ostentativ măsurile de precauție pentru evitarea infectării, au blocat străzi și piețe, iar în în București au mărșăluit, cu Șoșoacă în frunte, între Universitate și Piața Victoriei.

    Pretutindeni s-au scandat lozinci împotriva Guvernului, împotriva restricțiilor, a lui Arafat, s-a cerut redeschiderea restaurantelor și, acolo unde unde sunt primari PNL și USR-PLUS – împotriva acestora.

    Într-o parodie grotescă, cei convinși că se luptă pe viață și pe moarte cu “dictatura medicală” și conspirația mondială s-au comparat cu martirii din decembrie 1989. Deși nimeni nu le-a făcut nimic – poliția și jandarmeria nu au intervenit –, participanții la proteste, atât în București cât și în țară, s-au comparat cu eroii care au ieșit în stradă împotriva dictaturii lui Ceaușescu. Principala nemulțumire a fost că televiziunile n-au reflectat evenimentul live și non-stop, toată noaptea, așa cum au văzut ei că s-a întâmplat la protestele anticorupție din 2017-2018.

    Mulțimea a preluat scandările din repertoriul celor care au înfruntat gloanțele dictaturii reale: “Libertate!”, „România, trezește-te!”, „Jos Guvernul!”, „Criminalii!”.

    În București, mitingul – la care au participat mii de persoane – a ținut până în zori, destui dintre cei veniți fiind ultrași din galeriile de fotbal (nucleul dur al aderenților lui George Simion), dar și alți simpatizanți AUR.

    În fruntea protestatarilor care au blocat Piața Universității și au plecat în marș spre Piața Victoriei s-a aflat senatoarea ex-AUR Diana Șoșoacă. “Ce aer plăcut e fără mască!”, exclama ea în timp ce se filma singură într-o transmisiune live pe Facebook. Intens promovată în special pe Facebook și la posturile Antena 3 și România TV, Șoșoacă încercase un alt miting și sâmbătă, dar acela a eșuat.

    În noaptea de duminică spre luni, după o perioadă, coordonatorii manifestației au mișcat din nou mulțimea pe un alt traseu, pe Calea Victoriei.

    Marșuri de mai mică amploare au avut în numeroase alte orașe (Timișoara, Constanța, Brăila, Sibiu, Pitești), dar incidente n-au avut loc decât în Brăila, unde un bețiv care făcea scandal la miting a fost amendat, iar 23 de persoane legitimate.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Dragoste și revoluție. Scrisoarea cutremurătoare a primei iubiri a lui Radu, puștiul de 17 ani împușcat în Piața Universiății

    Dragoste și revoluție. Scrisoarea cutremurătoare a primei iubiri a lui Radu, puștiul de 17 ani împușcat în Piața Universiății

    Gabriela Dimofte îi scrie, după 30 de ani, o scrisoare de dragoste lui Radu Ionescu, adolescentul de 17 ani împușcat și strivit de un TAB în după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989 în Piața Universității, vizavi de sala Dalles din București.

    Gabriela a fost prima iubită a lui Radu Ionescu, „o iubire din aceea pură cum obișnuiau să practice generațiile demodate”, scrie ea într-un text emoționant, publicat pe pagina ei de Facebook.

    „Numitul Ionescu Alexandru-Radu, fiul lui Vintila şi Ioana, născut la 14.06.1972 în Bucureşti a fost transportat, decedat, la Spitalul Clinic de Urgenţă, constatându-se «plăgi împuşcate, traumatism cranio-toraco-abdominal»”, se arată în comunicatul sec făcut de reprezentanții regimului comunist.

    „Dragă Radu,Azi se împlinesc 30 de ani de când ai fost strivit de un tanc-amfibie , la ora 17.00, în față sălii Dales din București.Ai fost prima mea iubire – din aceea pură cum obișnuiau să practice generațiile demodate.
    Îmi amintesc cum am aflat că nu mai ești.
    Am coborât să cumpăr pâine și am zărit un steag negru arborat la scară blocului tău. Mi s-a spus că a murit un tânăr care locuia acolo.
    În clipă aceea mi s-au înmuiat genunchii. În câteva minute, prietenii comuni mi-au confirmat bănuielile sumbre.
    Am dus pâinea acasă, iar, apoi, am pornit de nebună pe străzi pentru că trebuia să mă mișc perpetuu că să nu mă prăbușesc.
    După câteva zile, când ai fost adus acasă, am venit să te văd. Ți-am luat și flori ca să fiu în rând cu lumea.
    Nu prea mai semănai cu ține, băiatul frumos și mândru pe care îl știam. Erai cosmetizat atât cât s-a putut pentru că fusesesi mutilat de impact.
    Acela a fost momentul când am conștientizat pentru prima dată cum e să pierzi pe cineva definitiv, iremediabil și tot atunci a avut loc, în consecință, o schimbare majoră în felul meu de a fi.
    Din acel moment am conștientizat cât de important este se verbalizam ceea ce simțim la timpul potrivit.
    Lucrurile s-au schimbat pe aici de când nu mai ești tu.
    Avem partide politice, am dezvoltat depresii noi, am dezvoltat dependențe noi, cum ar fi uite astea cu mediul online (chiar, îmi e greu să mi te imaginez cu telefonul pe toaletă), avem șuncă de Praga și portocale la discreție, avem filme de acțiune, flime de groază, filme porno.
    S-a dat liber la plecatul din țară.
    M-am schimbat și eu. Cum altfel? Am învățat să mint, să înjur, să urăsc.
    Sunt cu nervii la pământ, stereotipată și, în general, pierdută.
    Și nu, nu îți mulțumesc pentru că ai murit! Mai bine trăiai și mă invitai la o plimbare prin parc, fară telefon mobil.
    Mai bine făceai copii. Ai fi fost un tată minunat. Știu asta.
    Mai bine stăteai naibii liniștit că să îți pot da un telefon și să îți aud vocea!
    Mai bine ne lăsai fără portocale și șuncă de Praga. M-am săturat de ele, acum că le am!
    Aș vrea, în schimb, să fiu fericită!
    Din acest punct de vedere e prea târziu.
    Ai grijă de tine! Crăciun în liniște”, a scris Gabriela pe pagina sa de Facebook.

    Gabriela Dimofte a terminat Facultatea de Sociologie la Universitatea București, are un master în asistență socială și lucrează în acest domeniu.

    În ziua de 21 decembrie, Radu Ionescu ieșise pe stradă să protesteze, venind de la Liceul „Dante Aligheri”, unde era elev în clasa a XII-a. Radu a fost printre primii eroi uciși în Piața Universității de către forțele de represiune ale lui Nicolae Ceaușescu. Astăzi ar fi avut 47 de ani. 

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * L-am prins cu minciuna! Gelu Voican Voiculescu a încercat să-i acopere pe cei 60.000 de „turiști” sovietici din 1989, dar s-a făcut de râs

    * Petre Roman a încercat o găinărie chiar de 22 decembrie: nevasta lui să cânte la concertul finanțat din „banii Revoluției”!

    * Un gest simbolic major: numele românilor uciși de gherila sovietică în 1989 sunt citite de ambasadorul Americii!

  • VIDEO. Gelu Voican Voiculescu a plecat cu capul spart din Piața Universității. „Mi-ai omorât copilul, nenorocitule!”

    Gelu Voican Voiculescu, directorul Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 și omul de încredere al lui Ion Iliescu, a avut un tupeu incredibil să vină în Piața  Universității pe 21 decembrie, la exact 30 de ani de când, în acel loc, mureau zeci de români curajoși.

    Mulțimea l-a huiduit, câteva persoane l-au agresat, iar în cele din urmă Gelu Voican Voiculescu a fost evacuat de jandarmi, cu capul spart. Unul dintre marii asasini din decembrie 1989, Voican a făcut un gest sfidător și iresponsabil: a venit în Piaţa Universităţii când se comemorau 30 de ani de la Revoluţia din 1989. Lumea n-a putut ierta un așa afront, dat fiind că sinistrul personaj a făcut parte din echipa de asasini pro-sovietici ai lui Ion Iliescu.

    VIDEO: Momente memoabile cu Gelu Voican Voiculescu

    Oamenii adunați la monumentul Revoluției i-au strigat acestuia „Criminalule!”, „Asasinule!”, „Mi-ai omorât copilul, nenorocitule!”, iar câțiva l-au lovit și îmbrâncit.

    Câteva zeci de persoane s-au adunat, sâmbătă, la Troiţa din Piaţa Universităţii, dedicată victimelor Revoluţiei din Decembrie 1989 pentru a lua parte la ceremonia religioasă de comemorare a celor care au căzut la evenimentele din urmă cu 30 de ani.

    Gelu Voican Voiculescu este acuzat de infracţiuni contra umanităţii în „Dosarul Revoluţiei”. El susţine, însă, că dosarul „este o absurditate”, pentru că „o revoluţie nu poate fi judecată”.

    Diversionist, asasin, cioclu, profitor

    Voican Voiculescu este unul dintre marii profitori ai evenimentelor sângeroase din decembrie 1989. Cooptat în echipa pro-sovietică impusă de Moscova la conducerea României, a făcut parte din primul Guvern Roman (26 decembrie 1989 – iunie 1990), ca vice-prim-ministru, responsabil cu serviciile secrete.

    De 30 de ani, escrocul trăiește în lux pe bani publici. A fost ministru, parlamentar, ambasador, trăgător de sfori pe la Secretariatul de Stat pentru Revoluționari (în Guvern) și director la Institutul Revoluției Române (sinecură iliesciană aflată în subordinea Senatului României).

    De 29 de ani ocupă abuziv o vilă somptuoasă a RAAPPS în zona Aviatorilor și refuză să achite chiria la prețul pieței, el fiind obișnuit ca pe vremea regimului Iliescu, când plătea cel mult 100 de lei pe lună.

    Pe 22 decembrie 1989, Gelu Voican Voiculescu a fost un fel de gardă de corp a lui Ion Iliescu, pe care l-a păzit înarmat și l-a însoțit pas cu pas, pe traseul TVR – MApN (în Drumul Taberei) – sediul CC și din nou la TVR.

    De asemenea, Voican și-a asumat rolul de cioclu al soților Ceaușescu. A participat la execuția de Târgoviște și s-a ocupat de înmormântarea după un ritual aproape satanic a acestora, în Cimitirul Ghencea Civil.

    Personaj-cheie al scenariului sovietic pentru România, Voican Voiculescu a contribuit masiv la diversiunile criminale din decembrie 1989 și la ororile mineriadei din 13-15 iunie 1990. A fost informator al Securității, dar a acționat ca un veritabil agent al KGB/GRU.

    Prin legea ticăloasă impusă de Iliescu în 2004, Voican Voiculescu beneficiază de pensie de revoluționar, e scutit de impozite, circulă gratuit cu trenul și a primit loc de veci – tot gratuit!

    Decembrie 1989: Iliescu și umbra sa, Voican Voiculescu

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Dedesubturile demisiei bruște a Mădălinei Dobrovolschi. De ce a plecat de la palat?

  • Iohannis, ultimul strigăt: „Ori eu, ori PSD!”. Un clip în care apare în geaca roșie printre protestatari

    Un video de 7 secunde este ultima acțiune electorală a lui Iohannis pe rețelele sociale. Postat la ora 11.00, cu o oră înainte de a se deschide oficial urnele pentru votul din diaspora, Klaus Iohannis este înfățișat în geaca roșie printre manifestanți în Piața Universității.

    Imaginea este realizată în data de 22 ianuarie 2017, la un mare miting la care au participat peste 200.000 de oameni care au protestat împotriva OUG 13 și a încercărilor lui Dragnea și Tăriceanu de a modifica Legile Justiției.

    VIDEO. Venirea lui Iohannis în Piața Universității, printre manifestanți. 

    Mesajul clipului este: “Ori eu, ori PSD. Hai la vot!”. Prin această declarație, Iohannis se poziționează clar ca fiind cel mai mare adversar al social-democraților. Imaginea revoluționară, printre manifestanții anti-PSD, încarcă mesajul cu simbolistica adusă de lungul șir de manifestații începute după adoptarea de către Guvernul PSD a Ordonanței 13.

    Clipul a strâns 8.000 de reacții, are 1.000 de comentarii și peste 1.500 de share-uri (distribuiri).

    Faptul că a fost postat un astfel de mesaj arată că echipa de campanie a președintelui dorește mobilizarea la urne a contestatarilor PSD.

    Acest grup, extrem de influent pe rețele sociale, a fost puternic afectat de lipsa unei dezbateri între Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă. Își doreau o “înfrângere simbolică” a PSD de către actualul președinte care n-a mai avut loc.

    În acest moment e greu de spus cum va afecta rezultatul votului competiția dintre cei doi. Klaus Iohannis este favorit să câștige un al doilea mandat de președinte, intrând în turul doi cu un avans de 1,5 milioane de voturi față de Viorica Dăncilă.

    În diaspora, vineri este prima zi de vot, iar prezența este comparativ aceeași cu cea de acum două săptămâni, dar mai sunt mai mult de 48 de ore până la închiderea urnelor.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * DOCUMENT. Raportul integral „10 august”, secretizat de Guvernul Dăncilă și desecretizat de Guvernul Orban

    * A murit unul dintre marii profitori ai Revoluției. Avea indemnizație de revoluționar și pensie specială de parlamentar

    * Olguța Vasilescu îl prezintă din nou pe Klaus Iohannis ca fiind nazist. Ea se teme că PSD-iștii vor fi băgați în „lagăre de concentrare”

    * Scrisoarea din diaspora care l-a „terminat” pe CTP. „Am încercat, am luptat, dar încă nu te-ai trezit, iar eu am obosit să te mai trezesc”

    * Rareș Bogdan: „Poți scoate un om din PRM, dar nu poți scoate PRM-ul din om”. Plângere împotriva Olguței Vasilescu

    * Biet urs, ai nimerit în țara greșită! Agonia de 18 ore pe marginea șoselei și „rezolvarea” prin glonț. Ce trist!

    * Lista celor care-i vor pune întrebări lui Klaus Iohannis. Sunt confirmați 6, vor fi 10, e posibil să fie și CTP printre ei 

    * VIDEO. Bârlogul secret al Vioricăi Dăncilă. Viloiul de 417 metri pătrați ascuns în pădurea de brazi de la Predeal

    * Afară şi cu şeful Casei de Pensii! Orban taie în carne vie printre baronii funcţiilor publice. „Şi-a luat concediu medical, parcă special ca să creeze probleme în plata pensiilor”