Peter Eckstein-Kovacs, cel mai onest politician maghiar din ultimii 30 de ani, spune că hăituirea Laurei Codruța Kovesi a intrat într-o fază periculoasă. „E groasă treaba cu Codruța. Hidra mafiotă nu cunoaște limite. Să nu-i lăsăm!”, a scris Eckstein-Kovacs pe Facebook.
De profesie avocat, Peter Eckstein-Kovacs a fost deputat și senator din partea UDMR, dar și consilier prezidențial al lui Traian Băsescu. Anul trecut, el și-a dat demisia din UDMR, după 28 de ani, denunțând „cârdășia” cu PSD și complicitatea UDMR la modificarea codurilor penale.
Politicianul a participat la mai multe proteste față de modificările aduse codurilor penale în favoarea infractorilor.
Mesajul lui Peter Eckstein-Kovacs
„Nu. Nu e noaptea minții. E mafie. Codruța Kovesi pusă sub control judiciar, cu interdicție de a părăsi țara. Să nu fugă. La Bruxelles, ca procuror-șef european. Ghiță, Mazăre, Udrea n-au avut astfel de interdicții. Să fiu sincer, puțin îmi pasă, în momentul de față, de PNȚCD, coloana lui Dragnea și alte mizilicuri. E groasă treaba cu Codruța. Hidra mafiotă nu cunoaște limite. Să nu-i lăsăm!”