Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat miercuri seară, la aproape trei zile după închiderea urnelor, rezultatele finale de la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. În ambele Camere ale Parlamentului au intrat același 5 partide.
Numărul total al voturilor valabil exprimate: 5.901.915.
Prezența la vot: 33,24% din numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente.
Primele concluzii
- PSD a tot scăzut, astfel încât rezultatul său final a intrat sub 30% la Senat și sub 29% la Camera Deputaților.
- Diferența finală dintre PSD și PNL a fost de 3,74% la Senat și 3,71% la Camera Deputaților.
- USR a crescut ușor, apropiindu-se de 16% la Senat.
- AUR a trecut de 9% în ambele Camere.
- UDMR înregistrează cel mai slab rezultat al său, având sub 6% în ambele Camere.
- PMP nu a recuperat suficient, oprindu-se foarte aproape de prag (4,93%) la Senat și destul de aproape (4,82%) la Camera Deputaților.
- Pro România, care a înglobat pe listele sale și candidații ALDE, în formula Ponta – Tăriceanu, a eșuat lamentabil, înecându-se la 4,10%.
- PNL + USR/PLUS + UDMR = 47,33%.
- PSD + AUR = 39,18%.
- Totalul voturilor obținute de partidele parlamentare: 86,51%
- La redistribuire au rămas: 13,49%
- Diferența dintre cele două posibile blocuri politice este de 8,15%. După redistribuire, ea va crește la circa 9,4%. Asta înseamnă un raport de 54,7% – 45,3%.
- Cei 16 deputați ai minorităților naționale (altele decât UDMR) – prin tradiție, majoritatea fiind pro-Putere – vor crește susținerea pentru alianța de guvernare la peste 55%.
Senat
- PSD ……………… 29,32% … 1.732.276 voturi
- PNL ……………… 25,58 ……. 1.511.225
- USR-PLUS …….. 15,86 ………. 936.862
- AUR ………………. 9,17 ………. 541.935
- UDMR ……………. 5,89 ………. 348.262
- PMP ………………. 4,93 ………. 291.484
- Pro România …… 4,13 ………. 244.225
Camera Deputaților
- PSD ……………… 28,90% … 1.705.777 voturi
- PNL ……………… 25,19 ……. 1.486.401
- USR-PLUS …….. 15,37 ………. 906.962
- AUR ………………. 9,08 ………. 535.828
- UDMR ……………. 5,74 ………. 339.030
- PMP ………………. 4,82 ………. 284.501
- Pro România ….. 4,09 ……….. 241.267
Precizare AEP: Aceste procente sunt obținute din centralizarea rezultatelor înainte de soluționarea contestațiilor depuse la Biroul Electoral Central.