Etichetă: parlament

  • Vlad Voiculescu le dă cu moțiunea-n cap PSD-iștilor: “Vreți să-mi asum răspunderea pentru ce s-a întâmplat într-un spital condus aproape 20 de ani de colegul vostru, într-un oraș condus de 12 ani de PSD”

    Moțiunea simplă împotriva ministrului Vlad Voiculescu s-a întors împotriva PSD luni, la dezbateri, când ministrul Sănătății a făcut un rechizitoriu crâncen chiar fostului partide de guvernământ. Acuzat că ar fi de vină pentru incendiul de la Institutul “Matei Balș”, petrecut la 3 săptămâni după venirea lui Voiculescu ca ministru, acesta s-a folosit de prilej pentru a expune clar ce a însemnat PSD pentru România.

    Moțiunea se intitulează “Incompetența și lipsa de asumare UCID! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea și viața românilor!”. În esență, baronii PSD – inclusiv cei din Sănătate intrați în Parlament în acest legislativ – îi reproșează lui Voiculescu faptul că, într-o lună și jumătate, n-a reușit să facă performant sistemul pe care ei l-au creat și condus 30 de ani.

    Vlad Voiculescu: „Vorbesc despre asumare oamenii partidului care, de la Revoluție încoace, a avut 12 miniștri ai Sănătății. Ultimii 3 dintre ei sunt anchetați de DNA pentru mită și angajări fictive”

    Ministrul actual al Sănătății a fost declarat în PSD inamicul public numărul unu. Toate eforturile sunt conjugate pentru blocarea și îndepărtarea acestuia. Voiculescu are mai multe păcate de moarte, în ochii sistemului pe care-l reprezintă PSD: nu poate fi mituit, cunoaște foarte bine ce se întâmplă în Sănătate și e decis să-l reformeze, tăind conductele cu bani publici care merg în buzunarele mogulilor, managerilor PSD și ale firmelor de partid.

    Vlad Voiculescu s-a folosit de prilej luni și, de la tribuna Parlamentului, le-a răspuns: “Mi se cere să-mi asum răspunderea pentru ceva ce s-a întâmplat într-un spital condus aproape 20 de ani de colegul dumneavoastră, de colegul celor ce au inițiat această moțiune, de domnul doctor Adrian Streinu Cercel, într-un oraș condus în ultimii 12 ani de zile tot de colegii dumneavoastră, domnul Oprescu, doamna Firea… Aceștia sunt oamenii, toți din PSD, care au avut tupeul să vorbească astăzi despre asumare. Vorbesc despre asumare oamenii partidului care, de la Revoluție încoace, a avut 12 miniștri ai Sănătății. Vorbesc despre asumare colegii de partid ai ultimilor trei miniștri ai Sănătății, toți trei anchetați de DNA. Doamna Sorina Pintea și domnul Nicolae Bănicioiu pentru mită – repet, pentru mită! -, domnul Florian Bodog pentru angajări fictive, asemenea fostului lor șef de partid, chiar domnul Liviu Dragnea. Vorbesc de asumare oamenii care au condus ministerul Sănătății în 18 din ultimii 30 de ani, timp în care și-au creat adevărate rețele mafiote, cu filialele lor de partid, cu consiliile lor județene, conectate până chiar și aici, în Parlament. M-aș fi așteptat, dacă le-ar fi păsat atât de mult de sănătatea oamenilor în această lună de zile, să primesc de la parlamentari PSD propuneri de proiecte, de proiecte ambițioase, de spitale, de ambulatorii, de echipamente. Am verificat la registratură, am verificat și în telefon și nu e nimic“.

    Cristian Băcanu, PNL: „PSD este de un cinism patologic. Când Grindeanu era prim-ministru, vorbea de OUG 13. Acum vorbește de Sănătate!“

    Anomalia de a vedea o moțiune de cenzură din partea partidului responsabil pentru eșecul și corupția generalizate din sistemul sanitar a fost descrisă și de Cristian Băcanu, deputat PNL: “O moțiune PSD este de un cinism patologic. Când domnul Grindeanu a fost prim-ministru, a vorbit despre OUG 13, acum vorbește despre Sănătate! Din ultimii 10 ani ați guvernat 7, în care v-ați bătut joc de medici și de pacienți. Acum aveți tupeul să vorbiți despre Sănătate. Să ne amintim ce personaje ați pus la Sănătate! Pe doamna Pintea Sorina o cunoaștem cu toții. Astăzi e trimisă în judecată de DNA pentru fapte de corupție. Înainte a fost domnul Bodog, trimis în judecată tot pentru fapte de corupție. Domnului Bodog i-a fost retrasă diploma de doctorat pentru că a plagiat! L-ați luat și pe domnul Cadariu, ministru în 2016, care spunea că sistemul sanitar este prea bun pentru români. Acesta spunea că și spitalele din Anglia și Germania sunt murdare! Pe domnul Bănicioiu îl știm cu toții pentru că este, de asemenea, trimis în judecată de DNA. Acesta s-a remarcat ca ministrul «avem de toate» și care spunea că sunt condiții mai bune ca în Germania. Mai sunt și alți PSD-iști. Mă gândesc la domnul Adrian Streinu Cercel. Este cel care afirma acum un an de zile că problema Covid-19 e doar un punctișor pe harta Chinei. Între timp au murit peste 2 milioane de oameni în lume. Trebuie spus că a condus «Matei Balș» timp de 20 de ani, până cu o lună înainte de incendiu. Voi, PSD-iștilor, aveți tupeul să le vorbiți românilor despre Sănătate?“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Dan Barna: miercuri votăm eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari

    Legea pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor va fi votată miercuri de coaliția majoritară, a anunțat luni Dan Barna, vicepremier al Guvernului și co-președinte al USR-PLUS.

    Politicianul spune că Parlamentul se va întruni în plen reunit, pe ordinea de zi fiind eliminarea pensiilor speciale. Vor urma, promite Barna, și alte proiecte de legi pentru diverse categorii de pensii speciale.

    Eliminarea pensiilor speciale este un subiect foarte complicat și fierbinte în societatea românească. Pentru că numeroase caste profesionale și-au construit în timp aceste sisteme prin care câștigă la pensie mult mai mult decât ar fi meritat potrivit principiului contributivității, opoziția este majoră.

    Comportamentul magistraților, în frunte cu judecătorii CCR, este elocvent. Aceștia au blocat până acum toate tentativele de a fi eliminate pensiile speciale. În același timp, și legile făcute pe vremea majorității PSD au fost gândite în așa fel încât să „pice” la Curtea Constituțională, dacă este sesizată această instituție.

    Dan Barna despre eliminarea pensiilor speciale

    “Eu vreau să ieșim din logica aceasta a ipocriziei retorice, pe care o vedem pe diverse spații media, legată de pensiile speciale. Fiecare categorie de pensii, numită specială la modul generic, trebuie să aibă o reglementare și o lege distinctă tocmai pentru a evita problemele de constituționalitate pe care le-am avut în legislatura anterioară. Într-adevăr, colegul meu, vicepremierul Kelemen Hunor, și-a exprimat niște rezerve legate de această abordare, dar ceea ce spune este hai să facem pașii pe care putem să-i facem. Pensiile speciale ale parlamentarilor sunt un pas firesc, logic.
    Pentru celelalte categorii avem grupul de lucru prin care analizăm care este abordarea sustenabilă și funcțională juridic, astfel încât să putem lua deciziile de a rezolva această situație, fie că rezolvarea înseamnă impozitarea, în unele situații, unde CCR a spus că nu se poate mecanismul acesta al eliminării, fie eliminare, în alte situații. Am stabilit un termen de 2 luni în care să avem aceste opțiuni și variante pentru toate aceste pensii speciale“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Şoşoacă, „cloşca” cu voturi de AUR – Ziariștii

    Claudiu Târziu, co-preşedinte al AUR, motivează excluderea senatoarei Diana Şoşoacă cu o exprimare scurtă şi lămuritoare: „S-a umplut paharul”. Aşadar, paharul mofturos se umple şi dă pe-afară după alegeri, nu înainte, când Şoşoacă era „cloşca” cu voturi de AUR.

    Şoşoacă nu urlă de azi, de ieri, dar AUR o dă afară abia acum. Mugetul ei prelung se auzea încă din vară, când îşi răgea aberaţiile cu crucea în mână, îmbrăcată în sfânta ie naţională, din autocarul mitic AUR. Atunci era bună madam Şoşoacă. Ştiţi de ce? Pentru că atrăgea un electorat pe care Simion, Lavric sau Târziu nu ar fi reuşit să-l convingă: românii ancoraţi în superstiţii, oameni săraci, trişti şi frustraţi, de o precară cultură teologică şi civică.

    Diana Şoşoacă, senatoare. (sursa foto: Google)

    La pelerinajul de la Iaşi, Şoşoacă s-a erijat în eroina ce a redat-o pe sfânta Parascheva poporului credincios, cea care apără credinţa ortodoxă de hoardele atee ale premierului Orban. Din nou, asta convenea AUR, lui Lavric, Simion, Târziu. Nimeni nu i-a tăiat microfonul Şoşoacei, chiar dacă femeia le scotea la fel ca ieri, în Parlament: Covid nu există, vaccinul e moarte, iar masca e botniţă.

    Diana Şoşoacă, la pelerinajul de la Iaşi, 2020 (sursa foto: Google)

    Să nu credeţi că lui Lavric sau Târziu nu le era ruşine cu Şoşoacă, ce-i făcea de râs şi panaramă public, dar au tăcut. Aveau nevoie de voturi. E ca atunci când ai o mătuşă la ţară, neşlefuită şi incultă, dar bogată. O iei la oraş, o plimbi, chiar dacă te face râs, şi te rogi să moară curând. Ei, Şoşoacă a murit când AUR a intrat în Parlament, iar moştenirea a rămas unor băieţi deştepţi. Aceştia n-au crezut o clipă prostiile Şoşoacei, deşi au târâit-o prin România cu autocarul şi au pus-o să recite „Tatăl nostru” prin sate şi oraşe.

    Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

  • Pe cine a votat “poporul PSD”: pionii lui Dan Voiculescu, băgați în Parlament de Ciolacu, ies acum din partid și se pun la dispoziția lui “dom’ Profesor”

    Pe cine a votat “poporul PSD”: pionii lui Dan Voiculescu, băgați în Parlament de Ciolacu, ies acum din partid și se pun la dispoziția lui “dom’ Profesor”

    Cinci parlamentari intrați în Legislativ pe listele PSD, dar membri ai Partidului Puterii Umaniste – Social Liberal (PPU-SL), au părăsit deja gruparea social-democrată. Acesta este tributul pe care, în mod tradițional, PSD îl plătește mogulului Dan Voiculescu, în schimbul serviciilor primite la Antena 3 și, în același timp, obișnuita “leapșă” luată de votanții social-democraților.

    Înțelegerea ocultă prin care sunt înșelați alegătorii PSD la fiecare alegeri este următoarea: Dan Voiculescu, un personaj detestat de marea majoritate a românilor, își desemnează un număr de pioni pe care liderii social-democraților – indiferent care ar fi aceștia – îi pun pe locuri eligibile în propriul partid. Aceștia sunt aleși de votanții PSD care habar n-au ce se întâmplă. Ulterior, oamenii lui “Felix” părăsesc partidul care i-a băgat în Parlament și devin vectorii de interese ai oligarhului la cel mai înalt nivel.

    Ca plată a acestui serviciu, Antena 3 se pune la dispoziția PSD și face cele mai mizerabile campanii de linșaj public, dezinformare și manipulare. Această simbioză PSD – Antena 3 – Dan Voiculescu, veche deja de 16 ani, a produs deja enorm de mult rău României și continuă să reprezinte principalul element care menține gruparea condusă acum de Ciolacu în prim-planul vieții politice românești.

    Cei cinci oameni ai lui Dan Voiculescu, intrați în Parlament pe listele PSD, sunt Grațiela Leocadia Gavrilescu, Steluța-Gustica Cătăniciu, Loredana Predescu, Vlad Popescu (băiatul lui Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5) și Laurențiu Mihai.

    Vlad Popescu a generat și un imens scandal în PSD. Ciolacu l-a trimis să candideze la Suceava, dar liderii locali ai partidului s-au răsculat și au refuzat să-i facă jocurile. Până la urmă, Ciolacu le-a forțat mâna și i-a obligat să se execute, așa că băiatul primarului de la Sectorul 5 din București a fost ales deputat PSD de Suceava. Acum a demisionat și s-a întors sub mantaua lui “dom’ Profesor”, stăpânul său.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Păzea, Șoșoacă se înarmează! „De mâine voi face cerere pentru permis de port-armă. Trebuie să mă apăr cumva”

    * Atac macabru al lui Roșca Stănescu la adresa lui Orban: „Va trebui să plece de la PNL, cu picioarele înainte sau cu picioarele pe altă parte!”

  • Ce-a căutat steagul românesc de la Revoluție, cu stema decupată, să fie fluturat de trumpiștii violenți care au intrat în Congresul SUA. Explicația AUR

    Imagini surprinzătoare, cu steaguri tricolore ale României de la Revoluția din 1989, au rulat în noaptea de miercuri spre joi pe ecranele posturilor TV care au transmis live protestul susținătorilor lui Trump la sediul Congresului SUA. A fost o zi grea la Washington, unde protestatari violenți au intrat în clădirea unde urma să fie validat mandatul noului președinte Joe Biden, iar forțele de securitate, în mod surprinzător, n-au reușit să-i oprească.

    În toată această nebunie, încheiată până la urmă prin restabilirea ordinii și arestarea a zeci de persoane – dar și cu moartea a cel puțin 4 oameni –, secvențele cu drapelul tricolor roșu-galben-albastru, cu stema decupată, simbolul Revoluției române, au părut desprinse din alt film. Pe lângă acesta, în alte poze se pot vedea cel puțin încă două steaguri tricolore fără gaura din mijloc.

    Capturi TV cu imaginile tricolorului românesc fluturând în prima linie a mulțimii uriașe au fost postate pe un cont al susținătorilor AUR, intitulat Călin Georgescu – Premierul Nostru. Aceștia au revendicat scena, prezentând-o în cheia susținerii pe care poporul român le-o dă patrioților americani în lupta cu Oculta Mondială.

    „Tricolorul românesc este prezent astăzi în Washington D.C la marșul de susținere a lui #Trump.

    Patrioții americani au răspuns chemării de a protesta împotriva furtului electoral orchestrat de democrați împreună cu China, Rusia, Iran, Germania, Franța și alte puteri vrăjmașe și s-au strâns precum moții lui Horea, Cloșca și Crișan sau Avram Iancu la Țebea.

    România este alături de frații americani“.

    Postarea de pe contul controlat de AUR a făcut 2.000 de distribuiri, 8.200 de reacții și 1.500 de comentarii în 17 ore.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Guvernul blochează schema ticăloasă a PSD-istului Chiriță de la ANRE, eliminând haosul din piața de gaze. Clienții vor fi trecuți din oficiu la cea mai bună ofertă a furnizorului actual

    * Fostul ministru Costel Alexe, șeful CJ Iași, acuzat de DNA că a luat șpagă 22 de tone de tablă

    * Ion Cristoiu naște pui vii: cică Grigore Cartianu a criticat „Revelionul lui Garcea” ca să vină el șef la TVR!

  • Deputat PNL: „Smintiților, mergeți mâine la «Matei Balș» și reeditați Revelionul fără mască!” /”Doina Gradea ne râde ca o nesimțită” / „Cumpănașu, un descreierat care instigă la ură și abandon școlar”

    Deputat PNL: „Smintiților, mergeți mâine la «Matei Balș» și reeditați Revelionul fără mască!” /”Doina Gradea ne râde ca o nesimțită” / „Cumpănașu, un descreierat care instigă la ură și abandon școlar”

    Pornind de la cazul Alexandru Cumpănașu, care le face avansuri minorelor pe Tik-Tok și îndeamnă voalat tinerii să disprețuiască școala, deputatul liberal Pavel Popescu face o amplă pledoarie pentru adoptarea unei legislații clare în privința conduitei pe rețelele sociale în România.

    Parlamentarul anunță că va iniția un proiect legislativ cu soluții concrete. Consideră că Tik-Tok trebuie pur și simplu închis în România, pentru că este o rețea care transmite datele copiilor către autoritățile comuniste chineze, ceea ce nu este deloc în regulă ținând cont nivelul de control asupra populației atins în această țară.

    Pavel Popescu spune că va propune și reglementarea funcționării Facebook și Twitter, astfel încât conturile unora precum Cumpănașu să poată fi suspendate fără discuții.

    Politicianul dă și un exemplu: în timp ce o reclamă care spunea că Oradea, Cluj, Alba și Timișoara sunt cele mai prospere orașe din România a fost refuzată de Facebook, aici pot fi găsiți „zeci de Cumpănași, descreierați ce influentează zilnic destinele copiilor noștri într-un spațiu perfect legal“.

    Parlamentarul atacă și problema TVR. Dezvăluie că, pentru mizerabilul program de Revelion, în care o mână de conspiraționiști și-a bătut joc de restricțiile impuse în pandemie, instituția publică a plătit 140.000 de euro! Pavel Popescu mai povestește că, la audierile în fața Comisiei de Cultură din Parlament, Doina Gradea (șefa TVR) „râde ca o nesimțită“.

    În final, deputatul le face o invitație Doinei Gradea, lui Dan Bittman și Mugur Mihăescu, artizanii celui mai prost program de Revelion din istoria TVR: “Smintiților, mergeți mâine la Balș și reeditați revelionul fără mască!“.

    Mesajul deputatului Pavel Popescu

    “Vă expun opinia mea cu privire la două subiecte dezbătute în spațiul public. Dar opinia mea e insuficientă în condițiile în care m-ați/ne-ați votat ca să vă reprezentăm în Parlament și drept urmare voi propune și câteva soluții:

    1. Alexandru Cumpănașu și cei 500.000 de elevi care îl urmăresc pe TikTok.

    Am spus-o de mai multe ori: ar fi ideal pentru noi toți dacă am putea scăpa de TikTok. Știu că vor sări mulți să mă acuze de cenzură și dictatură dar luați-o ușor, nu vă grăbiți. Dragi părinți, vă dau 3 motive pentru care aș închide mâine TikTok-ul și v-aș face un serviciu:

    a) Datele copiilor noștri nu ar mai fi transmise către serverele companiilor controlate de Partidul Comunist Chinez și nu ar mai fi folosite într-un mod abuziv în scopuri comerciale și de “cercetare”. Eu personal nu aș fi confortabil să știu că fața fetiței mele este pe un server ce ar putea face experimente cu înteligență artificială și recunoaștere facială fix cum se fac alea pe uiguri (știu, unora nu le place subiectul uigurilor dar este o realitate pe care nu o poate nimeni nega).

    b) Am avea mai mult timp de calitate alături de copiii noștri, timp ce ar putea fi folosit în activități constructive pentru viitorul lor. Copiii noștri ar suferi de mai puțină dependență de social media, cu efecte pozitive pentru sănătatea lor.

    c) Am scăpa de problema numită Alex Cumpănașu, un descreierat care instigă la ură, abandon școlar și care în mod indirect le face avansuri elevelor minore în discuțiile publice cu ele, în văzul nostru, al tuturor.

    Ce mi se pare mie incredibil este că noi stăm și analizăm ca niște proști speța asta aici. Niciun cont suspendat, niciun organ sesizat. Acum haideți să vă spun de ce avem nevoie de legislație serioasă pentru platformele de social media:

    În 2019, când conduceam campania online a PNL pentru europarlamentare, Facebook a respins o postare sponsorizată a PNL-ului în care spuneam că orașele conduse de primari liberali ca Bolojan, Boc, Hava și Robu, adică administrațiile liberale, sunt comunitățile cele mai dezvoltate din punct de vedere economic și social, administrații de succes. Facebook ne-a respins postarea pe motiv că acest lucru nu poate fi demonstrat. Nu a fost singura postare respinsă dar v-o dau ca exemplu ca să vedeți cat de limitate sunt platformele social media și de ce avem nevoie de reglementare pentru ele.

    Simultan cu astfel de postări sau cu etichetarea unor postări care nu fac decât să spună adevărul despre mai multe spețe (vezi modul total abuziv în care Twitter a cenzurat unul dintre cele mai vechi ziare din SUA), avem zeci de Cumpănași, descreierați ce influentează zilnic destinele copiilor noștri într-un spațiu perfect legal, unde ne sacrificăm instant orice principiu pe altarul virtual al socializarii umane.

    Soluția în cazul acesta este simplă: suspendarea contului descreieratului numit Alexandru Cumpănașu. Și legislație pentru social media. Asta dacă găsim cu cine să o facem.

    Și încă o mențiune: sunt curios să văd ce personalitate publică mai are curajul să-și asocieze numele cu acest personaj, Alexandru Cumpănașu.

    1. Revelionul “ANTI-BOTNIȚĂ”

    În ce stat normal la cap, televiziunea de stat plătește din banul public 140.000 de euro câteva glume de “vedete” coronasceptice și iresponsabile pentru a instiga la nerespectarea regulilor din pandemie? Asta cu înjuratul Președintelui, Guvernului și al PNL-ului e o porcărie. E dreptul lor să o facă. Întodeauna, noi politicienii vom fi ironizați și înjurați și n-avem dreptul să ne plângem pentru asta. Dar să instigi la nerespectarea regulilor în plină pandemie, în ultima noapte din an, este nu doar lipsă de responsabilitate, ci prostie, rea-voință și un motiv cât de poate de clar pentru un dosar penal pentru o infracțiune contra sănătății publice.

    Iertați-mă, dragi colegi, dar asta cu «vom face o comisie, vom analiza, o vom chema pe Doina Gradea să ne râdă din nou ca o nesimțită în fața Comisiei de Cultură din Parlamentul României» pe mine mă lasă rece. Concret: cine o demite pe Doina Gradea de la TVR și de ce nu a făcut-o până acum???

    Gubernat, Herjeu, v-ați ascuns iarăși la fumat în CNA, unde v-am găsit ultima dată, sau e încă vacanță? Vă fac o vizită săptămâna viitoare.

    P.S. Doina Gradea, stimată cucoană, te invit să-ți iei «vedetele» de mână și să faceți mâine o scurtă vizită la camera de gardă de la «Matei Balș». Ultima dată când am trecut pe acolo, erau câțiva zeci de pacienți COVID cu tuburile de oxigen în brațe, o doamnă doctor și 5 asistente care pur și simplu plângeau pentru că nu mai făceau față efortului de a le salva viețile! În 8 ore cât am stat acolo, nu i-am văzut o dată intrând la baie sau luând o gură de apă pe sub combinezoane, pentru că erau prea ocupați să ne salveze viețile!

    Smintiților, mergeți mâine la «Balș» și reeditați Revelionul fără mască!“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Portret de deputat AUR: Francezu’ a bătut oameni în trafic, a șmenuit turiști germani și e judecat pentru trafic de migranți. Acum e patriot și luptă cu Oculta

    În menajeria AUR băgată în Parlament de români, un caz aparte îl reprezintă interlopul orădean Mihai Lasca, alias Francezu’. Publicația ebihoreanul.ro face o amplă trecere în revistă a faptelor recidivistului care, până să-și descopere vocația de patriot și luptător anti-botniță, a bătut oameni în trafic, a înșelat turiști germani cu metoda “Maradona” și a făcut trafic de migranți.

    Francezu’ – poreclit așa în lumea interlopă din județul Bihor pentru că pretinde că ar fi fost luptător în Legiunea Străină, deși nu și-a satisfăcut nici măcar stagiul militar – are acum 41 de ani. A strâns deja două condamnări – una definitivă, pentru înșelăciune, o alta în primă instanță, pentru lovire a unei persoane în trafic. Un alt proces, intentat de DIICOT, pentru trafic de persoane, este în desfășurare. Lasca acuză – bineînțeles – persecuții politice.

    În 2006 a înșelat un cetățean german prin metoda “Maradona”. Împreună cu un amic, i-a făcut omului un șmen, înșelându-l cu 500 de euro. Pedeapsa i-a fost ștearsă din cazier în 2017

    În 2007, pe când avea 27 de ani, o condamnare la 3 ani cu suspendare pentru că a escrocat un turist german prin metoda “Maradona”. Actualul deputat AUR s-a dus în 2006, alături de un cirac, la marginea drumului, pe DN1 (E60). Lasca a rămas la volan, pregătit, în timp ce amicul său făcea semne către mașinile cu numere străine. A oprit un neamț pe care l-a convins să-i schimbe 500 de euro în bancnote mai mici, pretinzând că în România nu poate să-și utilizeze cardurile. Când victima s-a dus la mașină, să ia portofelul, complicele lui Lasca a înlocuit bancnota reală cu o alta falsă, pe care a mascat-o într-una de 100 de lei – așa-zis “comision” pentru favoarea făcută. Neamțul a făcut schimbul, apoi, până să-și dea seama ce se întâmplă, cei doi șmenari au demarat în trombă și au dispărut.

    Ghinioniști, “Francezu” și amicul său s-au intersectat însă în trafic, ceva mai târziu, tocmai cu cel pe care-l înșelaseră. Germanul a sunat la Poliție, iar cei doi infractori au fost opriți și încătușați la intrarea în Oradea. Din cei 500 de euro ai germanului, Lasca își trăsese 200, iar amicul său – 300.

    Instanța a dispus ca Mihai Lasca să fie supravegheat 6 ani. În 2017, el a cerut și reabilitarea, astfel că din cazier i-a fost ștearsă pedeapsa, iar acum deputatul AUR pretinde că are un trecut “curat”.

    Anul trecut a bătut bestial în trafic un alt șofer pe care-l blocase cu mașina. Victima era “vinovată” că are o relație cu fosta iubită a interlopului. Condamnat în primă instanță, deputatul AUR acuză persecuții politice

    El mai are însă și o altă condamnare. Pe 24 august 2019, el a blocat o mașină în trafic, pe DN79, și l-a bătut bestial pe șoferul acesteia. Lasca spunea că victima ar fi într-o relație cu o fostă iubită. Femeia îl părăsise pe actualul deputat AUR și obținuse în instanță chiar un ordin de protecție împotriva sa. Așa că Lasca s-a răzbunat pe cel despre care credea că e noul partener de viață al ex-iubitei sale.

    Victima mergea spre Salonta când a fost văzută în trafic de Lasca. Acesta a întors mașina, s-a luat după “inamic”, l-a blocat în trafic lângă Nojorid și l-a luat la bătaie, după ce i-a rupt ștergătorul de pe parbriz.

    Din nou ghinionist, Lasca nu știa că întreaga scenă era filmată de un alt participant la trafic – drumul fusese blocat de cele două mașini ale protagoniștilor incidentului.

    “Patriotul AUR”, care atunci era administrator la o firmă de pază, s-a văzut pus în fața dovezilor video, așa că n-a mai putut susține că nu e adevărat, modificându-și declarația și acuzând victima că ar fi de vină. Interlopul îi provocase omului fractură de perete lateral sinus maxilar stâng și traumatism cranio-facial care au necesitat 20 de zile de îngrijiri medicale.

    Lasca a pretins, la proces, că victima îl salutase ironic, cu degetul mijlociu, și că el n-a vrut să-l bată, ci doar să aibă o discuție. În versiunea bătăușului, victima și-ar fi rupt singură ștergătorul de la mașină, ca să dea în el! Pentru că persoana vătămată a pus mâna și pe un baston de cauciuc, Lasca pretinde că s-a dus doar să-i ia acesteia arma, “creându-se astfel o îmbrânceală, în care partea vătămată ar fi putut încasa lovituri superficiale, fără intenție”.

    Instanța n-a înghițit gogoșile viitorului deputat AUR, condamnându-l la doi ani de închisoare cu suspendare și 4 ani de supraveghere, plus 120 de zile de muncă în folosul comunității. Sentința s-a pronunțat în luna mai a acestui an, motiv pentru Lasca – la acea oră deja mare lider local AUR și preconizat candidat la Parlament – să acuze “o condamnare politică”.

    Din 2018 are proces pentru trafic de persoane. DIICOT îl acuză că face acest lucru de 8 ani!

    Acum, procesul s-a mutat la Curtea de Apel Oradea, unde interlopul devenit politician a făcut recurs. În acest timp, Lasca, alias Francezu’, face presiuni asupra victimei să-și retragă plângerea. Cel bătut spune că “își trimite avocatul, aghiotanții la mine la serviciu, la ieșirea din program. M-au urmărit. Eu nu retrag nimic”.

    Mihai Lasca este, în acest timp, judecat și într-un alt dosar mult mai grav, instrumentat de DIICOT: trafic de migranți.

    Procurorii l-au trimis în judecată, în 2018, acuzându-l că a constituit încă din 2012 un grup infracțional organizat compus din minimum 4 persoane (doi români și doi maghiari) care se ocupa de traficul de migranți. Membrii grupului numeau oamenii pe care-i treceau ilegal granița “oi negre” și prețul încasat era de 1-2.000 de euro de persoană. Lasca neagă totul și spune că e vorba despre interpretări eronate ale anchetatorilor.

    Procesul e în derulare.

    Între timp, Mihai Lasca a organizat la Oradea mitinguri “împotriva botniței”, luptă febril împotriva “dictaturii medicale” și a Ocultei Mondiale care a inventat pandemia ca să ne bage CIP-uri 5G. Lumea l-a crezut și, pe 6 decembrie, l-a votat, băgându-l în Parlament, unde Francezu’ filmează ședințele cu telefonul mobil și povestește cum se bate pentru democrație și lege.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Dan Barna anunță referendum „Fără penali în funcții publice” imediat după pandemie. PSD a blocat proiectul doi ani în Parlament

    Dan Barna, copreședinte al USR-PLUS și vicepremier, a anunțat luni seara că, imediat după încheierea pandemiei de Covid-19, Guvernul va organiza referendumul pe tema “Fără penali în funcții publice”. Inițiativa cetățenească, aparținând USR și semnată de 1.000.000 de oameni, a fost blocată doi ani de PSD.

    Acum, Dan Barna spune că proiectul va trece fără probleme de Senat, odată cu noua majoritate parlamentară, și că referendumul este inevitabil: “Așteptăm să treacă perioada cu pandemia, tocmai pentru că nu vrem să facem acum un referendum când situația de sănătate publică e așa cum este. Dacă mâine am vota-o în Senat, în 30 de zile facem referendumul. (…) Dar nu e cazul să facem referendumul acum din cauza pandemiei. Suntem perfect responsabili, nu vrem să scoatem oamenii la un referendum acum, în pandemie, doar din orgoliul că rezolvăm repede acest subiect. Îl vom rezolva imediat ce trece pandemia şi revenim la o societate care iese cu încredere din casă. Vom organiza referendumul. Apare în Constituţie“.

    Copreședintele USR-PLUS afirmă că a găsit la PNL interes și susținere pentru proiect: “Da, acolo suntem, mai trebuie doar votul la Senat, care va fi realizat la momentul în care va permite situația sanitară”.

    Coaliția PNL – USR-PLUS – UDMR are majoritate clară în Senat – for decizional în privința referendumului „Fără penali”, iar Anca Dragu, președinta acestei camere a Parlamentului, este o puternică susținătoare a inițiativei.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Liderul AUR, retorică legionar-bolșevică la tribuna Parlamentului: “Refuzaţi să mai plătiţi biruri! Oricum, banii voştri vor ajunge să fie furaţi!“

    În toată efervescența zilei de miercuri, una în care Puterea și Opoziția s-au înfruntat în momentul votării noului Guvern, o figură aparte a făcut liderul noului partid pseudonaționalist AUR, George Simion.

    Populistul cățărat de Rusia și prelați ortodocși în Parlament a urcat la tribună împletind în discursul său citate din Adrian Păunescu – poetul de curte al lui Ceaușescu –, apeluri la români să nu-și plătească taxele și chemarea la luptă pentru redeschiderea școlilor.

    Drama intrării în Parlament a unor iresponsabili care fac agenda unor puteri străine începe să se vadă. George Simion, personaj susținut din umbră de propaganda conspiraționistă și care a băgat în Parlament infractori și ofițeri acuzați că au tras în mulțime la Revoluție, a ținut acum un discurs extrem de agresiv.

    „Voi, poporul român, sunteţi amendaţi, ameninţaţi, bătuţi, iar aici la ora 2.00 noaptea se vota abuziv conducerea Camerei Deputaților și stăteau unii lângă alții ca hienele, să atace ciolanul“

    A fost un îndemn fățiș la revoltă, lipsind foarte puțin ca George Simion să nu instige direct la violențe.

    Alocuțiunea a început cu câteva versuri scrise de decedatul Adrian Păunescu, poetul care-i închina ode lui Nicolae Ceaușescu: “Capul lui Mihai Vitezul de la Turda se ridică / Și întreabă de ce țara a rămas așa de mică / Și Câmpia Turzii tristă îi răspunde lui cu jale / Fiindcă astăzi ducem lipsa capului Măriei Tale”.

    Au urmat fraze foarte dure, aducând foarte mult cu discursurile legionarilor și ale agenților bolșevici din perioada interbelică.

    Prin gura unui român, vocea Rusiei a răsunat, instigatoare, chiar de la tribuna Parlamentului. Discursul lui George Simion a părut recitat de pe site-ul Sputnik: „Mesajul meu de astăzi este pentru poporul român – restaurantele din Parlament sunt deschise. Tot sectorul HoReCa trebuie deschis. Voi, poporul român, sunteţi amendaţi dacă purtaţi masca un pic mai la stânga sau la dreapta, suntem ameninţaţi, bătuţi, iar aici la ora 2.00 noaptea se vota abuziv conducerea Camerei Deputaților și stăteau unii lângă alții ca hienele să atace ciolanul. Azi am ajuns să ne împrumutăm cu un miliard pe oră. Îi mulţumim domnului Cîţu pentru acest lucru. Popor român, e timpul să redeschidem şcolile. Asta cerem noului Guvern! Banii voştri şi România împărţită ca o pradă. Vă doare. Ştiu că vă doare. O să vă doară din ce în ce mai rău. Popor român, refuzaţi să mai plătiţi biruri, să mai plătiţi taxe! Oricum, ne vor îndatora cât de mult pot ei. Oricum, banii voştri vor ajunge să fie furaţi. Luptaţi să redeschidem afacerile, şcolile. Nu mai acuzaţi străinii că ne taie domnitorii şi intimidează ţara cu guverne provizorii. Eu atât aş vrea să vă arăt şi să vă bat obrazul – oare unde au fost românii când era tăiat Mihai Viteazul?“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • BREAKING NEWS. Avem Guvern! Cabinetul Cîțu a fost validat de Parlament: 260 de voturi pentru, 186 contra

    Guvernul Florin Cîțu, susținut de coaliția PNL – USR-PLUS – UDMR, a fost validat, miercuri seara, de Parlamentul României. Executivul a primit 260 de voturi, iar 186 de voturi au fost împotrivă. La ședință au fost prezenți 446 din cei 455 de parlamentari ai noului legislativ.

    Pentru a fi validat, Guvernul Cîțu avea nevoie de 228 de voturi pentru – așadar, noul cabinet a trecut cu o majoritate confortabilă, de 58,3% din totalul celor prezenți.

    La cald, imediat după aflarea votului, noul premier Florin Cîțu a declarat: „Mulțumesc milioanelor de români care au susținut coaliția. Le promit că nu voi înșela niciodată așteptările acestor oameni“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!