Etichetă: parinti

  • FOTO. Crăciunul Simonei Halep, înainte de Australian Open. Poze lângă brad, alături de părinți și de iubit

    Simona Halep (29 de ani) a petrecut Crăciunul acasă, la Constanța, alături de părinții săi, Tania și Stere Halep, dar și de iubitul ei, Toni Iuruc (41 de ani). Tenismena a postat pozele pe Instagram.

    Simona Halep a profitat de pauza competițională impusă de pandemia de coronavirus și a rămas în România pe perioada Sărbătorilor de iarnă.

    Sportiva i-a avut alături pe părinții ei, dar și pe Toni Iuruc, iubitul său cu 12 ani mai vârstnic decât ea.

    Simona și părinții

    Conform apropiaților celor doi, Simona (29 de ani) și Toni (41 de ani) au de gând să se căsătorească în curând.

    Simona Halep și Toni Iuruc

    Simona Halep va pleca la mijlocul lunii ianuarie în Australia, unde va participa la turneul de tenis Australian Open, care în 2021 se va desfășura în luna februarie (nu în ianuarie, ca de obicei).

    Imediat ce va sosi în Australia, Simona va intra în carantină 14 zile, din cauza pandemiei de coronavirus.

    Simona și mama sa

    „O restricție, când o ai, e greu de acceptat și de suportat. Pentru că știi că nu ai voie să ieși, trebuie să stai în cameră. Nu e ușor. Nu a fost ușor nici la turneele de anul acesta. Camera ți se pare mai mică, parcă n-ai aer. Îți dorești tot timpul să aerisești camera cu aer proaspăt, nu doar cu aer condiționat. Sunt condiții grele, dar nu trebuie să ne plângem, avem hotel de 4-5 stele”, spunea Simona Halep recent despre restricțiile din tenis.

    Pentru tenismena română, 2021 este un an special, pentru că vrea neapărat să facă o mare performanță și la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după ce a absentat la Rio de Janeiro 2016.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Studiu al Ministerului Educației: peste 50% dintre părinți vor ca elevii să reînceapă cursurile normal. Circa 31% ar vrea sistem mixt, acasă și la școală

    Un studiu comandat de Ministerul Educației a scos la iveală că părinții din România vor, în proporție majoritară, că elevii să reia cursurile, începând din septembrie, în forma tradițională, prin prezența fizică în clase. Un număr însemnat de părinți ar fi de acord și cu un sistem mixt, în care cursurile online să alterneze cu cele efective, față-n față cu profesorii.

    Potrivit studiului “Back to School Post-Covid”, făcut printre părinții care au copii la grădiniță și la școală în clasele 1-12, 55% dintre subiecți își doresc ca elevii să revină la cursurile clasice, care presupun prezența în clase și predarea la tablă de către profesori.

    Această variantă este preferată mai ales de părinții cu copii la grădiniță și în liceu (clasele 9-12).

    Părinții se tem, în principal, de inconștiența celor care-și trimit copiii bolnavi la școală, dar și de faptul că nu se vor respecta normele de precauție

    Preocuparea principală a părinților, în această formă de învățământ, se leagă de capacitatea copiilor de a respecta regulile de distanțare fizică și igiena. Un alt pericol cât se pote de real, sesizat de mulți dintre respondenți, în reprezintă inconștiența unora dintre părinți, care își trimit copiii la grădiniță sau la școală chiar și când prezintă simptome de îmbolnăvire.
    Acest fenomen era larg răspândit și înainte de epidemia de Covid, stând la baza focarelor de gripă care afectează, sezon de sezon, clase și chiar școli întregi. Numeroși părinți, fie pentru că n-au cu cine lăsa copiii acasă, fie pentru că preferă să paseze responsabilitatea către cadrele didactice, își trimit odraslele bolnave la grădiniță sau la școală – uneori, chiar cu temperatură și alte simptome serioase. Triajul epidemiologic, teoretic obligatoriu, este fie ignorat, fie practicat de formă în majoritatea zdrobitoare a unităților de învățământ. Așa se ajunge în situați în care copiii bolnavi îmbolnăvesc toată clasa și chiar personalul didactic, ulterior ajungându-se ca unele clase – sau, uneori, întreaga școală – să fie închisă temporar, pentru stoparea epidemiei.

    Totuși, majoritatea părinților preferă să-și asume acest risc de infectare pentru că predarea clasică, față în față, este mai eficientă.

    Forma clasică de învățământ e preferată, totuși, în ciuda riscurilor, pentru a se evita lipsa socializării și petrecerea timpului la computer de către copii

    Un număr important de oameni, 31%, ar fi de acord cu o variantă mixtă de școală: alternativ, față în față și online. Această variantă nu se bucură de o încredere foarte mare. În special părinții cu copii în clasele V-12 și-au exprimat preferința pentru acest sistem.

    Doar 14% dintre părinții din România ar prefera cursuri exclusiv la distanță. „Părinții elevilor de gimnaziu și din clasele mai mici tind totuși să accepte mai ușor această formă de desfășurare a cursurilor, comparativ cu cei din clasele de liceu. Reticența părinților a fost generată de lipsei socializării (65% dintre părinți), a timpului prelungit petrecut în fața calculatorului (58%). Aceasta este reflectată în dificultatea asimilării informațiilor predate în cadrul cursurilor la distanță (62%) ori de faptul că elevilor le lipsește concentrarea (54%), neavând un program clar și o anumită rutină de învățare (52%)”, se arată în comunicatul Ministerului Educației.

    Studiul a fost efectuat de o companie privată, la cererea Ministerului Educației, și s-a desfășurat în perioada 26 iulie – 3 august, pe un eșantion de 1.067 de persoane.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Medicină de mântuială. Bebeluș din Focșani, mort de „roșu în gât”. Poliția a început o anchetă

    O fetiţă de aproape cinci luni a murit din cauza unei pneumonii, la numai câteva ore după ce fusese diagnosticată în Policlinica Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din Focşani cu „roşu în gât”, anunță Agerpres.

    Medicul pediatru care a consultat copilul a declarat că diagnosticul pus a fost unul corect, având în vedere simptomatologia. Decesul copilului a survenit sâmbătă, 7 decembrie.

    „Vineri, la ora 12,14 am consultat copilul Maria Daria Petrea, în vârstă de patru luni jumătate, din Ciuşlea. La examenul clinic nu am depistat simptomatologii respiratorii, semne de insuficienţă respiratorie, copilul respira bine, era bine colorat, avea tonus bun. Copilul a fost consultat pe îndelete, dezbrăcat la Pampers, pentru că aşa consultăm toţi copiii sugari. Temperatura intra-rectală a fost 36,8 grade. La examenul clinic am găsit un faringe hiperemic, fără alte modificări vizibile. Copilul a primit o reţetă acasă, cu antitermic şi simptomatice. (…) Orice copil febril sub vârsta de şase luni care are doar febră, fără alte semne clinice de boală, fără semne de gravitate, poate fi tratat acasă sub supraveghere 24 – 48 de ore cu antitermice, precum precizează şi ghidul de pediatrie din 2019. (…) Sugarul este o vârstă la care ştim prea bine că pot evolua oricând nefavorabil. Le-am recomandat părinţilor să monitorizeze starea copilului şi să se prezinte la spital dacă se agravează”, a declarat medicul pediatru Mihaela Mihalache.

    Părinţii copilului susţin însă că fetiţa ar fi fost consultată de un alt medic, care le-ar fi prescris şi reţeta.

    „Joi seara ne-a făcut fata temperatură. I-am băgat un supozitor. Vineri dimineaţă ne-am dus cu ea la Urgenţe la spital. M-a trimis în Policlinică, unde era doamna doctor Gruia. Dânsa mi-a dat tratament. A zis că are început de roşu în gât, mi-a dat Tantum Verde, Algin, Panadol şi nişte picături care se dau în caz că face temperatură mai mare de 39 de grade. Sâmbătă dimineaţă, la ora cinci, a mâncat fata. La şase m-am trezit să-i dau tratament şi nu am mai avut cui”, a spus mama fetiţei decedate, Alina Artimon.

    Tatăl spune că poliţia a ridicat deja reţeta prescrisă de medicul din policlinică pentru cercetări, iar ei vor dreptate pentru copilul lor.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!