De astăzi, 1 ianuarie 2020, „Evenimentul zilei” nu mai există pe tarabele de ziare. A dispărut în forma tipărită. S-a închis. E un deces care m-a mișcat profund, pentru că m-am născut ca ziarist odată cu „Evenimentul zilei”, pe 22 iunie 1992.
În iunie 1992 aveam 23 de ani, eram student în anul 4 (penultimul) și mă aflam în plină sesiune. Îmi făcusem încălzirea ca reporter la „Expres Magazin”, unde debutasem pe 2 august 1991.
Am făcut parte din mica echipă de la „Expres Magazin” (vreo 20 de oameni) cu care Ion Cristoiu a lansat „Evenimentul zilei”. Eram reporter la secția Tineret-Învățământ (doar eram student!), condusă de Alex Revenco. Au început să apară și fețe noi în redacție, pentru că un cotidian înghite mult mai multă informație decât un săptămânal.
La început, Cristoiu făcea angajări cu prudență, pentru că nu știa dacă noul ziar „va prinde”. Apoi, entuziasmat de creșterea explozivă a tirajului, a făcut angajări consistente, dar ținute sub control. Meritul lui a fost că a angajat mulți oameni care nu lucraseră niciodată în presă, acolo și atunci își descopereau aptitudinile de ziariști.
În toamnă, la numărul 100, Cârciog, Nistorescu și Cristoiu (acționarii ziarului) au dat o petrecere la Athénée Palace, cu toți angajați ziarului și cu mulți invitați, ca să marcheze succesul formidabilei publicații.
Pe vremea aceea, Cristoiu era de-a dreptul genial. V-o spun în cunoștință de cauză, pentru că la nici două luni de lansarea ziarului, m-a numit șeful secției Sport, calitate care mă obliga să fiu prezent la cele două ședințe ale zilei, cea de sumar (ora 10.00) și cea de pagina 1 (pe la 15.30), ambele conduse de Cristoiu. Așadar, eram martor și beneficiar al lecților de jurnalism pe care acesta le preda zilnic. Și, credeți-mă, aveai ce învăța! Cristoiu de atunci nu semăna nici 1% cu cel de astăzi.
În 1994, îmbătat de succesul fulminant și deja confirmat (doi ani de dominație totală a presei scrise), Ion Cristoiu a preluat și comanda administrativă a trustului Expres, cel care edita „Evenimentul zilei” și două săptămânale aflate în declin și care aveau să dispară: „Expres Magazin” („copilul” de odinioară al lui Ion Cristoiu, abandonat între timp) și „Expres” („jucăria” lui Cornel Nistorescu).
Cristoiu a continuat să surprindă editorial, având mereu doi-trei pași înaintea concurenței, dar a fost un dezastru managerial. A făcut angajări de-a valma, umflând schema de personal până la cote aberante. Aveau, n-aveau treabă cu jurnalismul, Cristoiu îi angaja. Nu mai funcționa filtrul din primii doi ani. Cred că atunci ar fi angajat și curca din Găgești, dacă ar fi dat cineva telefon pentru ea.
Dimensiunile dezastrului le vedeam în ziua de salariu. Pe atunci nu existau carduri, trebuia să treci pe la Casierie ca să-ți iei leafa. Iar la Casierie se formau cozi ca la Caritas, trebuia să stai vreo două-trei ore ca să-ți vină rândul. Noi, cei implicați în facerea ziarului, nu aveam timp de pierdut, așa că ne luam banii a doua sau a treia zi, când se elibera Casieria. Pe mulți dintre oamenii aceia de la coadă nici nu-i cunoșteam, pentru că ei nu făceau parte din viața redacției. Apăreau în Casa Scînteii doar în ziua de salariu.
Acest tip de management, dublat de surprinzătoarea incapacitate a lui Ion Cristoiu de a înțelege că nu te poți întoarce brusc, a doua zi după alegeri, împotriva celor pe care i-ai susținut ani de zile (Emil Constantinescu și Convenția Democrată), a dus la un dezastru financiar. Pe de o parte, cheltuielile creșteau; pe de altă parte, încasările scădeau vertiginos, pentru că tirajul se prăbușea. Era toamna lui 1996, iar cititorii EVZ voiau să savureze victoria istorică împotriva lui Ion Iliescu și a PDSR (fostul FSN, actualul PSD), nu o ofensivă mediatică anti-CDR.
Încăpățânarea lui Ion Cristoiu de a menține această linie a dus la debarcarea sa, în februarie 1997. Mihai Cârciog (acționarul principal, cu peste 50%) și Cornel Nistorescu (acționarul secundar) l-au destituit pe Cristoiu de la ziarul pe care el îl inventase și-l ridicașe cu o mână de tineri entuziaști. Nistorescu și-a asumat conducerea ziarului, și n-a făcut-o rău, chiar dacă îi lipsea harul lui Cristoiu. Publicul a apreciat însă atitudinea severă față de „Ciuma Roșie”.
Cristoiu a devenit tot mai irelevant la ziarele pe la care s-a perindat („Național”, „Cotidianul”, „Monitorul de București”, „Curentul”), dar s-a menținut în prim-plan prin televiziune. A făcut zig-zag-uri între taberele politice până când a ajuns cel pe care-l vedeți azi la antena 3, fericit să stă de vorbă cu Gâdea.
Plecat de la EVZ în 1996, înainte de debarcarea lui Cristoiu, am revenit în martie 2004, când ziarul era pe cale de a trece la trustul elvețian Ringier. Plecasem ca șef de secție, mă întorceam după 8 ani ca redactor-șef adjunct. N-am lucrat multă vreme cu Cornel Nistorescu, pentru că acesta a părăsit conducerea ziarului în septembrie 2004.
Din decembrie 2004, ca urmare a demisiei în masă a echipei conduse de Dan Turturică (redactor-șef), am gestionat supraviețuirea ziarului în condiții extreme. Eram o mână de oameni (mai puțini chiar decât la începuturi!), trebuia să scoatem ziarul zi de zi, dar și să construim o nouă echipă puternică. A venit redactor-șef Răzvan Ionescu, eu am devenit prim redactor-șef adjunct, poziție din care am trudit pentru ca EVZ să rămână în top. Și în top l-am lăsat în aprilie 2008, când Răzvan Cornețeanu și Laurențiu Ciocăzanu m-au convins să preiau „Adevărul” ca redactor-șef. Pe atunci, EVZ vindea peste 70.000 de exemplare zilnic.
Am plecat și pentru că în managementul EVZ se produseseră niște schimbări care nu-mi inspirau încredere.
Câțiva ani mai târziu, ziarul a fost vândut de Ringier, ajungând – via Bobby Păunescu – să fie patronat de Dan Andronic, cu bani a căror proveniență e investigată de DNA. Problemele penale ale acestuia au fost transferate în conținutul ziarului, care a devenit o tribună de luptă împotriva justiției. Ultimii ani de existență ai EVZ, în varianta tipărită, au fost o rușine absolută. Andronic s-a înconjurat de personaje docile sau amorale (gen Mirel Curea), care au imprimat ziarului o nuanță interlopă. O fițuică în care s-au lăfăit marii infractori.
În aceste condiții, decesul fostului mare ziar de odinioară era inevitabil. Destinul a făcut ca în această barcă a fărădelegii să se afle și Ion Cristoiu, marcând începutul (glorios) și sfârșitul (mizer) al EVZ.
Am lucrat la „Evenimentul zilei” timp de 8 ani: 1992-1996 și 2004-2008. Aproape în tot acest timp, am condus ziarul sau secții ale sale. Am făcut parte din echipa fondatoare, având articol publicat chiar în numărul 1. Mă bucur că n-am fost invitat să scriu un ferpar la parastasul său! Ceea ce aș fi scris eu n-ar fi fost publicat niciodată.
Știrea de final
(Publicată de Paginademedia.ro)
„Luni, 30 decembrie, ultima zi în care Evenimentul zilei mai apare pe hârtie. Publicația și-a încetat apariția la 27 de ani după ce a fost fondat de Mihai Cârciog, Ion Cristoiu și Cornel Nistorescu, iar de la 1 ianuarie 2020 EVZ va fi disponibil doar online.
Pagina de deschidere vine cu un mesaj al patronului Dan Andronic: «Evenimentul zilei nu dispare!»
«Evenimentul zilei nu va dispărea, pentru că el a însemnat mai mult decât un ziar. Este o stare de spirit. A unor oameni care iubesc meseria de ziarist, care nu fac compromisuri cu lucrurile în care cred, care nu sunt dispuși să se aplece în altă parte decât asupra mesei de scris. Care vor face pe online ceea ce au făcut pe hârtie», notează Andronic.
Redactorul-șef, Simona Ionescu, și Mirel Curea, prim redactor-șef adjunct, au scris la rândul lor opinii despre trecrea EVZ de la hârtie la exclusiv online.
«Cititul ziarului foșnitor a devenit incomod, nepractic, în condițiile în care astăzi, omul este despărțit de informație doar de un clic. Schimbarea de reflex a cititorilor a avut consecințe imediate. Faptul că oamenii nu au mai cumpărat ziare a dus la scăderea bugetelor de publicitate pentru print către zero. Totodată, hârtia s-a scumpit în galop. Cum să mai trăiești?», notează Mirel Curea.
Simona Ionescu: «De la 1 ianuarie 2020, intrăm în Programul 2: ne concentrăm exclusiv pe online, pe dezvoltarea site-ului evz. ro. Închidem un capitol și ne-a cuprins nostalgia. Avem o istorie frumoasă în spate și am ales ca în ultimul număr care se va așeza în colecția ziarului, păstrată la Biblioteca Națională, să împărtășim cititorilor noștri o parte din amintirile celei mai tumultoase redacții a unui cotidian național».
Paginile ultimului EVZ sunt doar cu povești ale foștilor și actualilor angajați sau cu mesaje ale unor nume celebre:
- Ion Cristoiu a povestit, într-un interviu, despre începuturile ziarului.
- Miron Mitrea: «Evenimentul zilei este ziarul despre care am amintiri amestecate, care m-a adus, de multe ori, pe prima pagină. Chiar și când eram cazat, pentru o perioadă, într-o locație cu confort redus».
- Traian Băsescu: «M-ați însoțit în toate bătăliile politice».
- Marcel Vela, ministrul de Interne: «Evenimentul zilei a pictat în fiecare zi timpul în evenimente».
- Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române: «Evenimentul zilei a fost și rămâne un reper al pluralismului pentru care, acum trei decenii, mulți români și-au dat viața».
- Dr. Monica Pop: «Dragă Evenimentul zilei, noi nu ne despărțim niciodată».”
