Etichetă: Pangolin

  • Teza trecerii virusului de la liliac la om, tot mai contestată. Antropolog: „E o ipoteză în care credem din ce în ce mai puţin. Piața de animale ori o scăpare a virusului din laborator?“

    În preajma momentului când va începe, în sfârșit, investigația oficială a OMS la Wuhan, pentru a se descoperi sursa primară a pandemiei de coronavirus care afectează acum lumea, specialiștii au tot mai multe rezerve față de ipoteza trecerii virusului de la liliac la oameni.

    Subiectul a mai fost dezbătut și până acum, au apărut inclusiv rapoarte secrete ale serviciilor speciale, iar Donald Trump a acuzat deschis China că ar fi la originea pandemiei de Covid-19. Dar experții – mai ales cei de prestigiu mondial – au fost reținuți în aprecieri.

    China însăși a oscilat. Inițial, autoritățile comuniste au pretins că e vorba de un focar din piața de animale sălbatice din Wuhan, iar virusul Sars-CoV-2 a trecut de la liliac la om printr-o gazdă intermediară, pangolinul.

    „Rămân în continuare multe dubii în ceea ce priveşte originea virusului – dacă este vorba de piaţa de animale ori de o scăpare a virusului din laborator“

    Ulterior, chinezii au revenit și au spus că, de fapt, sursa primară a infecției n-a fost la ei în țară. De aici s-au ramnificat mai multe teorii conspiraționiste puse în circulație de oficialii de la Beijing: fie că soldații americani participanți, în noiembrie 2019, la jocurile olimpice militare de la Wuhan au adus virusul, fie că acesta circula deja în alte țări și a fost “importat”, ba chiar și că ar fi fost un atac biologic asupra Chinei.

    Acum, antropologul francez Frédéric Keck, directorul de cercetare al Laboratorului de Antropologie Socială (CNRS-College de France-EHESS) din Paris, afirmă pentru RFI: „Există această coincidenţă între apariţia virusului la Wuhan şi construcţia tot aici a unui laborator securizat, încă din 2003, tocmai pentru a studia virusurile ce pot cirula între lilieci. Laboratorul a fost realizat în timpul epidemiei SARS (n.r. – Sindromul Acut Respirator Sever), din 2002-2003, cauzată tot de un coronavirus. Acum, China a mediatizat faptul că primul focar a fost descoperit într-o piaţă de animale din Wuhan şi că s-a repetat scenariul SARS – al unui animal gazdă intermediar, ce ar fi fost în acest caz pangolinul. Dar este o ipoteză în care credem din ce în ce mai puţin. Deci, iată, rămân în continuare multe dubii în ceea ce priveşte originea virusului – dacă este vorba de piaţa de animale ori de o scăpare a virusului din laborator. Ori, poate, este un vírus ce circula, fără zgomot, în alte regiuni din China ori din lume şi care s-a concentrat în oraşul Wuhan – toate acestea va trebui să le elucideze ancheta OMS“.

    Experții OMS, cărora China le-a interzis un an să intre în țară și să investigheze la fața locului, ar urma să sosească joi, 14 ianuarie. Chinezii nu sunt încântați de vizită și deja au avut loc primele obstrucții. Doi specialiști ar fi trebuit să vină de săptămâna trecută, dar au fost blocați în ultima clipă “pentru că nu erau toate actele gata”, deși guvernul chinez își dăduse, oficial, acordul.

    O altă delegație a OMS, primită anul trecut, a fost purtată de chinezi pe niște rute prestabilite, care au ocolit Wuhan și alte puncte-cheie. Invitații n-au avut voie să se abată de la traseu, astfel că au văzut doar ceea ce au vrut chinezii să-i lase să vadă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Beizadeaua lui Bădălău petrece în Dubai cu Bianca Drăgușanu, „transferată” de la interlopul Alex Bodi. Soția îl aștepta la o ședință de consiliere parentală. Ei au doi copii și se află în proces de divorț

  • Pangolin (Poveste de Crăciun) – Ziariștii

    Pangolin (Poveste de Crăciun) – Ziariștii

    „Pangolin!”

    Copilul tresări, de parcă-l striga cineva dintr-o altă lume. Nu, era doar iluzie, o părere.

    „Pangoliiiiin!”

    Se ridică de pe pătuțul sărăcăcios și se apropie de fereastra zăvorâtă cu scânduri bătute-n cuie, consemnându-l în închisoarea Covidului.

    Nu vedea nimic în întunericul de afară, dar auzea șușoteala. Cineva îl strigase pe nume, dar ce voia de la el? Era ciumatul satului, nimeni nu voia să-l vadă de aproape.

    ***

    Totul începuse cu multe luni în urmă, când se întorcea cu vaca de la păscut. Pe uliță, zarvă mare. În fața crâșmei lui Șoșoc, bărbații aprigi ai satului dezbăteau problema virusului: a venit de la liliac sau de la șarpe?

    „Liliacu’ e de vină!”, decretă al lu Belitu’.

    „De la broaște, de la broaște!”, se precipită Buhăilă.

    „Chinejii belesc câinii și-i mănâncă. De-acolo li se trage”, se auzi vocea lui Grohăilă.

    „Șopârle, mănâncă șopârle”, intră în vorbă și Răsucitu’.

    „Pangolin”.

    Brusc, se făcu liniște. Bărbații cu priviri grave și cu halbele pe jumătate goale se uitară spre mogâldeața care rostise un cuvânt necunoscut lor. Liniștea coborâtă brusc peste crâșma lui Șoșoc făcu vizibilă lăcomia cu care văcuța devora o creangă de salcie pletoasă.

    „Nu e șarpe, e pangolin. Liliacu’ a dat virusu’ la pangolin, omu’ a mâncat pangolinu’ și așa a ajuns la noi”.

    Vocea precipitată a băiatului îi făcu pe bărbați să se uite unul la altul.

    „Zăăău, mă?! Și cum zici că-l cheamă pe… ăla?!”

    „Pangolin. Are solzi, dar nu e șarpe și nici șopârlă. E un furnicar cu solzi! M-am uitat eu pe internet…”

    „Pangolin… Bine, mă, Pangolin! Șefu’, o bere pentru Pangolin!”

    „Dar eu nu beau…”

    „Acuma bei, că ești cu noi! Hai, Pangoline, că nu moare nimeni de la o bere…”

    Și Pangolin i-a rămas numele.

    ***

    Nori negri s-au adunat toamna târziu, când au început să tușească moșii de pe uliță, iar babele s-au plâns de dureri de burtă. S-a zvonit că virusul a ajuns în sat, chiar dacă nimeni nu avea vreo hârtie medicală care să ateste nenorocirea.

    La crâșma lui Șoșoc, privirile erau mai grave, mai amenințătoare. Bărbații aprigi ai halbelor de bere erau bântuiți de bănuieli sumbre.

    Când Pangolin își mână văcuța spre pășune, îî urmăreau pașii cu certitudinea că de aici li se trage necazul.

    Au stins lumânări în vin, sub mesteacănul din spatele crâșmei – nimic.

    Au mers la popă cu acatiste care să scoată dracii din copil – nimic.

    Au prins o șopârlă și i-au băgat-o moartă-n sân, să alunge spiritul rău al pangolinului – nimic.

    Dar când Berilă Purcel a scuipat sânge pe gură, iar Babei Ranga i-au crescut solzi pe față, satul a intrat în fierbere. Bărbații de la crâșmă au trecut la fapte.

    ***

    L-au prins pe Pangolin și l-au băgat cu forța în șoprul de bârne ce putrezea vizavi de crâșmă. „La izolare! Să stea la izolare!”, strigau uncheșii în timp ce zăvorau ușa și fereastra în cuie groase, cu scânduri bătute în diagonală.

    Babele au stropit șoprul cu pelin fiert, să piară păcatul.

    Popa a făcut o moliftă, să alunge pangolinul din Pangolin.

    Primarul însuși a trecut prin zonă și a constatat adânc: „Mda, e Pangolin…”

    Bărbații aprigi ai halbelor de bere au făcut de pază cu rândul, să fie siguri că nu se evadează. Virusul a fost condamnat la zidire, odată cu băiatul, care primea mâncare de două ori pe zi, printr-o firidă, în închisoarea sa de lemn.

    Pangolin plângea tot mai stins, dar nimeni nu-l auzea. Cine să creadă că nu el e sursa nenorocirii, când el e însuși Pangolin?! Și uite că, de când stătea închis, moșii au tușit mai rar, iar babelor le-au dispărut durerile de burtă. La crâșma lui Șoșoc se făceau jurăminte că până și solzii Babei Ranga au început să cadă, unul câte unul.

    Vedeți că Pangolin…?!

    ***

    „Pangoliiiiin! Pangoliiiiin!”

    Băiatul se zvârcoli, speriat, în întunericul captivității sale. Se temea de mai rău: auzise șușotindu-se că virusul nu dispare din sat decât o dată cu cel care i-a trezit duhul cel rău, pronunțând numele de nepronunțat. Ba chiar se vorbea, dincolo de peretele de lemn, că ar fi mai bine să dea foc șoprului, să ardă păcatul…

    Lovituri de topor doborâră scândurile de lemn, iar ușa se dădu la o parte, scârțâind din încheieturi.

    Ghemuit în fundul odăii, Pangolin nu îndrăzni să se ridice. Dacă…?

    „Iartă-ne, Pangolin! Hai cu noi, Pangolin!”

    Două brațe puternice, de flăcăi vătafi, îl culeseră de pe jos și-l scoaseră la lumina felinarelor. Corul de afară îl întâmpină pe multe voci: „Iată, vin colindători, florile dalbe…”

    Îi dădură o colindă de alun, îi agățară o traistă de gât și-l puseră vătaf.

    „Iartă-i, Pangolin, că n-au știut ce fac!”

    „Nu-i nimic… nu-i nimic… dar eu nu sunt Pangolin. Sunt Uțucă al lu’ Uscățelu’…”

    „Pssst… Pangolin! Ești Pangolin al nostru! Alții erau virușii în sat!”

    Și-l plimbară cu fală pe ulițe, ei, băieții veniți de peste șapte granițe, rușinați de faptele uncheșilor ce-și făceau veacul la crâșma lu’ Șoșoc. Cântară colinde, în cor, și Englezu’, și Francezu’, și Italianu’, și Neamțu’, și Spaniolu’, și Austriacu’, și Irlandezu’… Dar vătaf le fu Pangolin, și așa le va fi întotdeauna, căci zvonurile despre zidirea băiatului făcură să se cutremure suflete de peste șapte hotare, să plângă cu lacrimi de sânge șapte cocoși ai satului și să bată mătănii de căință șapte babe cu dureri de șale.

    Iar la final, șapte bărbați aprigi ai halbelor de bere ridicară privirile, rușinați, și cântară într-un altfel de cor:

    „Pangolin de la fereastră / Florile dalbe / Iartă rătăcirea noastră / Florile dalbe…”